Primarul PSD al Sectorului 4 vrea să planteze copaci la un preț de 2.000 de euro bucata (10.000 de lei), scrie pe Facebook liderul consilierilor locali USR din acest sector, Paul Ene. Din informațiile publice, costul plantării unui copac în România variază între 15 l…

Read more

Dar pentru că din oboseală doar mi s-a părut că am dat “send” și de fapt nu am dat, am descoperit de dimineață că în mailurile dumneavoastră nu a ajuns niciun text.

Se cuvine să vă cer iertare, nu a fost cu intenție. Chiar și așa, vă asigur că nu veți regreta citindu-l.

Sunt undeva departe, dar revin.

Am descoperit, în tenebrele programului de streaming Voyo, un giuvaier incredibil: toată seria cu jandarmii, avându-l ca protagonist principal pe celebrul comedian francez Louis de Funès.

Căutam de mult oportunitatea de a o vedea împreună cu fiul meu și n-aveam acces decât la canalele de stream franțuzești. Or, eu voiam, cel puțin pentru început, ca Ștefan să privească cu subtitrare în română și să analizeze, neabătut de alți factori, jocul impecabil al feței și, în general, al trupului acestui comediant care a fost unic și genial.

Privind la aventurile jandarmului Cruchot, stai și te întrebi de ce mama lui proces-verbal, în 2026, nu se mai fac comedii ca pe vremuri. Comedii mișto, care să te țină captiv, să-ți provoace tuse, să te sufoce de atâta râs. Și întreb pe bune, nu ca un bătrân obosit care vomită nostalgii. De ce nu mai apare nicio voce precum cea a lui Freddie Mercury sau a lui Elvis Presley?

Despre asta mi-am propus să vă scriu astăzi, pentru că…

Read more

Adicătelea, anual s-ar putea produce, dacă ținem cont de aceste cifre, 66 de MILIOANE de litri de țuică, adică peste 4 litri pe cap de român adult.

E bine.

Judecătorii clujeni – mereu la înălțime. Mică.

Bă, voi mai credeți în justiție? Eu, sincer, nu. Asta este, îmi asum.

Sunt persoană publică, jurnalist, dar, după evenimentele și problemele pe care le-am avut cu justiția clujeană și bucureșteană de-a lungul timpului, mai ales în ultimii 3-4 ani, cu judecătorii useriști, progresiști și biasați, care se uită la Facebook-ul meu, nu la lege, se uită la moaca mea, nu la jurnalism, la baza factuală — s-a dus dracului încrederea mea. Nu mai cred. Dar n-o să încetez să-mi susțin punctul de vedere, că le place marilor judecători sau nu.

Asta este.

De exemplu, astăzi o să vă prezint o situație absolut jenantă din justiția clujeană.

Deci ieri la Cluj, justiția a reușit să demonstreze, cumva, că între a aplica legea și a înțelege situația unui om, a fi uman, există o prăpastie. Iar judecătorii de genul ăsta stau pe marginea ei, întinși pe un șezlong — cam așa mi-i închipui eu. Am citit un text publicat pe Facebook de avocata Ruxandra Barbu, care a povestit ce s-a întâmplat în sala de judecată.

Ar trebui să dea de gândit nu numai nouă, cetățenilor, ci și lor, juzilor, pentru că, peste toate dumele lor și explicațiile despre cât e de importantă independența justiției și măreția profesiei lor, ei ar trebui să nu uite că sunt oameni.

Ruxandra Barbu, avocata de care vorbeam, apăra o femeie acuzată de delapidare. Nu discut aici vinovăția sau nevinovăția ei, asta e altă discuție. Dacă faptele sunt dovedite, judele va acționa în consecință, condamnând-o sau nu.

Dar, la un moment dat, avocata a cerut instanței ca ședința să fie nepublică.

Eu zic că pe drept temei: femeia în cauză — acuzată, nu condamnată de delapidare — avusese o copilărie și o maturitate devastate, pur și simplu, de traume, de abuzuri sexuale repetate, comise chiar de propriul ei tată.

Un soi de biografie a suferinței la care nu trebuia să ia parte chiar toți paparicii din sală. Și, evident, din punctul meu de vedere, demnă de luat în seamă, pentru că traumele sexuale provocate de propriul tată n-au cum să nu aibă urmări asupra sănătății mintale a unui copil.

Și, deși îmi cer scuze că n-am studii de drept, consider că împrejurările erau relevante pentru apărare, adică cererea era justificată.

Dar ce să vezi: instanța a respins-o.

Nu știm ce a fost în capul judecătorului sau al judecătoarei, nu știu de ce argumente juridice s-a ținut cont. Știu că pentru Bogdan Buta, pedofilul gay de la Untold, s-a putut face ședință cu circuit închis, la fel pentru politicieni, sau în alte cazuri sensibile, dar pentru o femeie care chiar merita chestia asta nu se poate.

Nu afirm că decizia judecătorului e ilegală. Eu cred că e doar inumană. Pentru că eu zic că trebuie să ai puțină sensibilitate în bucile obrazului.

Vouă, judecǎtorilor din generația tânără, vă place să vă credeți zei, să vă credeți sacrosancți. N-aveți decât să mă țineți minte și să mă ardeți dacă voi mai fi dat în judecată la Cluj. Asta este, îmi asum, nu trebuie să ne plăcem unii pe alții.

Eu respect orice decizie ia orice instanță; nu înseamnă că sunt de acord cu ea și nu înseamnă că o să mă cac pe mine în fața judecătorilor. N-am făcut-o niciodată în fața nimănui, îmi pare rău.

Dar s-a mai întâmplat ceva. Ceva superb.

Avocata Ruxandra Barbu, pe care o felicit, a luat impromptu decizia să se întoarcă spre oamenii din sala plină și i-a rugat să plece voluntar, ca femeia pe care o apăra să nu fie nevoită să-și expună trecutul plin de traume în fața unor necunoscuți.

Bă, și oamenii au plecat. Toți. Aplauze pentru ei. Aplauze pentru avocată.

Niște cetățeni, cu cinci facultăți sau cu zero facultăți, au înțeles în câteva secunde ce n-a înțeles instanța, cu 7.000 de INM-uri și facultăți de drept. Fără figuri, fără robe, fără salarii impresionante și pensii speciale și fără bășina că reprezinți o mare putere a statului. Au înțeles oamenii simpli că femeia aia avea nevoie de discreție. Și gata.

Ce ironie! Discutăm despre o instituție în care, în mod normal, se apără drepturile oamenilor, iar apărarea intimității unui om vulnerabil n-a venit de data asta din partea judecătorilor, ci din partea unor necunoscuți. Judecătorul a considerat că nu trebuie golită sala. Dar, vedeți, bunul-simț a golit-o.

Nu cred că e corect să generalizez și să spun că magistrații trebuie să se emoționeze la fiecare poveste melodramatică și să se șteargă la fund cu codul de procedură. Nu e vorba aici despre lacrimi.

Dar în cazul ăsta, în mod special, nu era vorba despre, nu știu, că i-a murit pisica. Discutăm despre traume foarte speciale. Nu era o favoare pe care i-o făcea judecătorul, ci un mecanism juridic deja statuat, care, zic eu, putea fi aplicat.

De-aia aș vrea ca, la un moment dat, dacă se poate, Ruxandra Barbu să nu facă pe ea de frica viitoarelor procese și să publice și motivarea judecătorului, ca să vedem și noi de ce s-a respins cererea.

Aici vreau să subliniez diferența dintre superioritate și solemnitate.

Deși multor judecători cu figuri în cap le e greu să creadă, le reamintesc că — spre deosebire de meseria mea, eu nu sunt în slujba cetățenilor, eu am alt tipic — dar justiția este chiar în serviciul cetățenilor. Nu cetățenii sunt în serviciul justiției. Și atunci, când un jude dovedește delicatețe morală, cred că crește în prestigiu. Prestigiu real.

Vreau să le mulțumesc, în primul rând, oamenilor simpli, cetățenilor care au oferit această lecție publică justiției, fără figuri și fără explicații inutile. Gestul lor a fost cel mai limpede gest de umanitate, de demnitate umană.

Judecătorilor - dumneavoastră cereți respect, vreți să nu fiți înjurați pe Facebook pentru pensiile speciale, dar, pe de altă parte, protestați pentru pensiile speciale ale altora.

Eu nu știu ce a simțit judecătorul ăla când a văzut sala golindu-se. Mie mi-ar fi crăpat obrazul de rușine.

Oamenii ăia n-au plecat fiindcă nu respectau justiția, ci fiindcă respectau demnitatea unui om.

Și dacă dumneavoastră vreți să fiți respectați, nu pretindeți acest respect la nesfârșit exclusiv pe baza robei și a funcției, doamnelor și domnilor, ci câștigați-l prin autoritate și prin demnitate.

Judecătorii din sală au fost la înălțime din punctul de vedere al legii. Dar la o înălțime mică la capitolul Inimǎ.

Porecla “Busi mafiotu’” a ministrului Agriculturii nu e chiar degeaba

Bă, voi l-ați văzut pe Bussy?

Cum care Bussy? Bussy mafiotul, că așa i se zice în Capitală: domnul Florin Barbu, mă. Noul ministru vechi al agriculturii PSD-ist.

Mamă, ce meltean cu cravatǎ!

A venit la audieri. V-am mai povestit eu despre el, dar astăzi nu e despre asta. A venit la audieri și — mamă — l-ați văzut cum era îmbrăcat, cu fățuca aia bibilită, pizdilită, umflat așa, unsuros, dat cu cremuță? Ca și cum ai lua unul din taximetriștii ăia șmecheri, ăia care vorbesc ca ăștia din București, din Ferentari, și i-ai pune cravată. Un smardoi cu două clase, ca trenul. Dar vorbește, mă. Vorbește și are păreri, mă.

Așa și Busi. Degajat.

Mamma mia. Mamă, ce tare ești, Busi. Așa zic și eu, frate: adio, cur, mă cac pe gură. Pentru că mai bine tăceai dracului din gură și nu scoteai chestiile astea de proverbe ieftine de pe net, stil Africa de Est, din alea cu nguvu, tembo, fundi, bla, bla, bla.

Bă, dacă Dumnezeu există — și eu zic că există —, înseamnă că există și DNA. Și dacă eu aș fi procuror la DNA, mă, mânca-ți-aș gălăgia, și l-aș vedea pe Busi ăsta, Busi mafiotul, cum cârâie și scoate pe gură una-alta, m-aș enerva.

Bine, Busi crede cǎ, dacǎ i-a rezolvat unui fost procuror un contract de consultanțǎ cu o firmǎ de porcine, e protejat.

Ia să vedem ce se întâmplă cu băiatul ăsta, care a zis că în prima lui zi primul obiectiv, prioritatea lui, e să se ocupe de sistemul de irigații. Mamă, mânca-ți-aș, de ce să se ocupe?

Să se ocupe de firma Carmin, de exemplu. Sǎ o mai încarce cu licitații babane. Aoleu. Tot Carmin? Pǎi, s-a mai ocupat de ea, în mandatul trecut! Ia, uitați ce ne aratǎ site-ul sicap.ai - aproape 2 MILIARDE de euro vin numai de la Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare.

Ce scria ziare.com acum o lunǎ jumate:

Părinții lui Florin Barbu, Dumitru și Virginia Barbu, sunt vecini în comuna Milcov (județul Olt) cu familia Popa, care controlează Carmin Popstar Prod.

Documentele cadastrale arată că părinții fostului ministru au cumpărat în 2018 trei terenuri rezultate din dezmembrarea unei suprafețe deținute anterior de Alin Florin Popa. Acesta este indicat de localnici drept rudă a lui Cătălin Popa, acționarul majoritar al Carmin Popstar Prod.

Anul acestor tranzacții imobiliare, 2018, coincide cu începutul ascensiunii Carmin Popstar Prod. În acea perioadă, Florin Barbu conducea ANIF, iar Ministerul Agriculturii lansa programul național pentru refacerea infrastructurii principale de irigații.

Carmin Popstar Prod avusese anterior o activitate redusă. Firma raporta venituri de aproximativ 12.000 de lei în 2014 și 423.000 de lei în 2016. În 2018–2019, cifra de afaceri a urcat la aproape 28 de milioane de lei, iar în 2024 compania a ajuns la afaceri de peste 192 de milioane de lei și un profit net de 12,6 milioane de lei. În 2025, firma a raportat o cifră de afaceri de 212 milioane de lei și un profit net de 24 de milioane de lei.

Ia să public iar, bă, toate contractele alea. Măcar poate le vede vreun procuror leneș. Mă, ia să deschidem. Ce avem aici? Ia uite. Fiți atenți. Busi avea timp de licitații pe 22 decembrie 2025, mă. Bă, deci pe 22 decembrie. Ia să ne uităm ce zi era 22 decembrie. Luni. Lumea era deja pe la porcine cu sarmale pe tot felul, pe șprițache.

El făcea licitație de 807 milioane: execuția lucrărilor pentru obiective de investiții aflate în administrarea Agenției Naționale de Imbunătățiri Funciare.

Păi nu e mișto, mă, să ai o firmă Carmin atotputernicǎ și să fii vecin cu părinții lui Busi? Sau prieten de facebook cu Busi?

Bă, procurorilor de la DNA București, nu e mișto, bă? Nu e o micǎ coincidențǎ?

Și tot coincidență e că tanti cu curul de vădană de mai jos, pe nume Silvia Corcau, fostă cumnată a lui Busi, ajunsă amantă, căci a fost prins cu ea în pat, îl așteaptă pe Busi chiar în Ministerul Agriculturii, unde a fost plantată de el ca să diriguiască Fondurile Europene.

Între două partide de bicibici, Silvia Corcau se ocupă, în calitatea sa de fostă vânzătoare de țigări la un chioșc din Slatina, dar ajunsă șefă la MADR, cu următoarele:

• Coordonarea și aprobarea proiectelor de irigații: Gestionează procedurile și avizele pentru modernizarea și înființarea sistemelor de irigații din România (proceduri delegated prin acorduri cu ANIF și legate de Planul Strategic PAC).

• Gestionarea fondurilor europene și a programelor de dezvoltare rurală: Supervizează fluxurile financiare și implementarea tehnică a asistenței financiare nerambursabile din agricultură.

Hahahahaha, ce coincidențǎ!

Uite, ce mumos le stǎ împreuna foştilor cumnați:

Dar azi povestim despre o ciordealǎ ce nu a mai vǎzut ochii opiniei publice.

Despre ajutoare de stat de la ministerul Agriculturii pentru dezvoltarea fermelor de suine (porci) in mandatul lui Florin Barbu, firme detinute prin interpusi de acesta: PROMOCIONES Y CONSTRUCCIONES B.M.A..

La prima vedere, firma asta e praf şi pulbere: cifra de afaceri e 0. Dar priviți un pic la active imobilizate - 4,5 milioane de euro!

Hmmmm!

Acum sa mergem la actionariat:

Popa Maria Evelyne este fina ministrului Agriculturii şi fata lui Catalin Popa, proprietarul Carmin Pop Star! Hahaha, zi, bre, DNA Bucureşti, nu e amuzant?

Mai departe: Barbu Marian Alin e verişorul lui Florin barbu), iar Mierlacioiu Marian din Osica de Sus este apropiat al lui ministrului.

De ce se numeşte aşa ciudat?

Pǎi firma a fost preluata de la o familie din Spania… fara activitate pana in 2022, zero cifra de afaceri, dar apoi obtine ajutor de stat in 2024. “Numai” 15 milioane.

Alta ciordealǎ e Benorm Agri Srl - 73.000.000 lei.

Firma detinuta de grupul Carmistin prin Agrikilti SRL si administrata de Barbu Dorel (membru al familiei Barbu).

Voi, așa, din punct de vedere fiscal, credeți că e normal ca acest rahat de SRL, cu cifra de afaceri pe 2025 cât un chioșc de țigări din Slatina și datorii de 1,5 milioane, să beneficieze de ajutoare de stat?

Notă: Și aici, patternul se repetă. Benorm Agri e muci ca activitate și cifră de afaceri, dar are active imobilizate de 21 de milioane de euro. Aici, ori se spală bani, ori se spală bani.

Mai adaug o firmǎ la acest grup hǎpǎitor organizat de ajutoare de stat:

Porcelinograsso SRL -64.000.000 lei

Firma detinuta de Andra Paraschiv, asociata Carmistin.

Aici lucrurile devin interesante, patternul se schimba.

Carmistin a preluat fostele ferme de porci si de pui din Olt, cu ajutorul lui Busi,.

Carmistin a obtinut ajutor de stat de 140 de milioane de lei, in mandatul lui Busi.

Carmistin are 41 de MILIOANE DE EURO datorii. Cum se poate sǎ iei ajutor de stat atât de mare, cu atâtea datorii?

Busi e don la redirectat ajutoare de stat

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a început încetișor șmenurile cu ajutoare de stat la suine. A băgat încet aceste firme pe potecă. În 2023, câteva milioane.

În 2025, firmele de care v-am vorbit au primit ajutoare de stat de 150 de MILIOANE de lei, mânca-v-aș șoricul! Asta e adevǎrata competențǎ a “tânǎrului” de 46 de ani, Florin “Busi mafiotu’ ” Barbu!

Păi, nu e fain, băăăăăăăăăă, nea Viorel Cerbu, să fii șef la DNA și să ai subordonați care nu văd rahatul ăsta?

Mai scriu curând, că mă doare la carici de Busi și prietenii lui. Vă arăt cum se fac ciordelile la compania de apă din Olt, unde se țin lucrările neterminate la 90%, chiar și 2 ani, pentru banii de ajustări. Mulți bani, firma de proiectare, Olt Proiect, fiind tot a lor.

O să vă mai zic, apropo de apă, ce caută Carmin, firmă apropiată de pesedistul Florin Barbu, ministrul Agriculturii, de firma ditamai liberalului Valeriu Eftime, șeful CJ Botoșani. Că așa am ajuns, nu numai să ne mirăm la partuze politice, ci să le și finanțăm din banii noștri. Eftime ia 10 la sută numa’ că își arată curu’ experiențelor în asocieri, aia e zeciuiala lui.

Gata, Alexa, e sâmbătă, oprește-te.

Fostul confident al lui Netanyahu, Ronald Lauder, rupe tăcerea după zeci de ani și avertizează împotriva realegerii premierului Netanyahu

Președintele Congresului Mondial Evreiesc afirmă că Israelul riscă să piardă sprijinul Statelor Unite și al diasporei evreiești. Dacă ar fi obligat să aleagă, l-ar susține pe Eisenkot. Lauder povestește cum s-a rupt relația sa cu Netanyahu și dezvăluie negocierile secrete cu Siria, abandonate de premier chiar înaintea încheierii acordului.

Ronald Lauder, fost confident apropiat al premierului Benjamin Netanyahu și actual președinte al Congresului Mondial Evreiesc, i-a avertizat vineri pe israelieni să…

Subscribe now

Read more

A ieşit spicy!

Cosmin Gușă: Dacă puteți să fiți deștepți și astăzi, noi ne bucurăm. Liviu Alexa este deștept în fiecare zi. Când nu este, recunoaște — e un tip corect. Când nu este deștept, recunoaște în fața prietenilor. Asta vorbeam: că tu ești deștept în fiecare zi, dar când nu ești, recunoști că nu ești.

Liviu Alexa: Ce să recunosc, că n-am auzit, te aud înfundat. Jur.

Cosmin Gușă: Mai zic o dată. Dacă nu se aude bine, să ne spui. Am zis că tu ești deștept în fiecare zi, iar când nu ești deștept, recunoști în fața prietenilor că nu ești deștept.

Liviu Alexa: Zic că, pe ansamblu, toți avem. Așa zicea și mama. E o vorbă ardelenească: unde-i multă deșteptăciune e și multă prostie. Sunt destul de inconstant. Sunt destul de interesant. Acum urmează să stabilească ascultătorii ce zi e. Tocmai mă certam cu niște jegoși de pe Facebook care-mi înjurau nevasta. Pentru că ultima modă e să...

Cosmin Gușă: Le-am promis celor care ne urmăresc că ne vei spune — n-am abordat subiectul astăzi deloc — că ne vei face un rezumat la ce s-a întâmplat la Bistrița. Știu că te-ai uitat cu multă atenție acolo. Mai ales că copilul ăla care a dat cu cuțitul a fost adus la Cluj, la secția de psihiatrie a spitalului din Cluj. Așa că te ascultăm cu toții.

Liviu Alexa: Ce frapează cel mai tare la toată discuția... Bine, sunt multe chestii. Dar pe mine m-a șocat violența în sine, actul fizic în sine de înjunghiere. Adică m-am uitat iar, de vreo cinci ori așa, recunosc, prostit, la felul în care el așteaptă după ușă, într-un mod absolut criminal, și după aceea, cu niște gesturi foarte dure, foarte performate parcă dinainte, o înjunghie pe profesoară în gât, în zona gâtului, în zona omoplatului. Dă tare, adică bă... De ură etnică, ură rasială la adresa altui copilaș, de etnie romă. Se duce înainte în budă și face poze, le pune pe TikTok, la 13 ani — un detaliu pe care vreau să-l deschid în discuția noastră — și apoi face actul în sine.

Aseară, după vreo cinci ore de gândire, am avut un alt video pe TikTok, care a făcut deja aproape 100.000 de vizualizări, în care spuneam că am mai aflat și alte lucruri în context. Deși primul impuls este să-l iei pe copilul ăla și să-l bați până se cacă pe el, efectiv, acest impuls este o greșeală, pentru că noi trebuie să privim întotdeauna — și la Gold FM asta facem — contextul și alte perspective. Este un copil crescut de niște bunici. Este un copil părăsit de părinții lui. Părăsit în sensul că părinții sunt la muncă în Spania. El a fost repatriat din Spania în 2019. Și este această generație de copii care la 14-15 ani... noi nu vrem să înțelegem asta în Ministerul Educației, unde sunt toți tâmpiții pământului, care să evalueze extrem de profunda și dăunătoarea influență a pandemiei asupra lor. Când pe noi ne-a afectat pandemia — doi ani de izolare impusă, forțată, psihic —, darămite pe ei. Plus crize, plus război, plus AI. Toate astea, cumva, într-un fel sau altul, sunt foarte, foarte importante pentru discuție.

Este un copil care…

Read more

Azi, avem doar vești proaste. Momente șocante. Îmi pare rău, dar trebuie să le vedeți. Sunt parte din viață, iar viața ne dă lecții supreme de instabilitate și imprevizibilitate.

Un moment foarte trist în Ecuador. Un preot ucis de un crucifix. Fix în moalele capului, în timpul ceremoniei transmise în direct pe internet.

Arhiepiscopia din Guayaquil, oraș de coastă situat la aproximativ 265 de kilometri sud-vest de capitala Quito, a anunțat că preotul se numea Patricio Sánchez, de la Biserica Perpetuo Socorro.

Imaginile filmate în timpul slujbei de sâmbătă seara arată cum un crucifix masiv se desprinde de pe peretele aflat deasupra altarului și îl lovește în cap pe Sánchez în timp ce acesta oficia liturghia.

Gluma zilei: Dumnezeu i-o fi zis: „Hai, repede, până la mine, că trebuie să îți zic ceva!”.

Dumnezeu să îl odihnească!

Un papagal de 13 ani din Bistrița, transferat abia recent la o școală, a atacat cu un cuțit o profesoară, rănind-o, și un elev, rănindu-l și pe el, în încercarea de a se răzbuna pe un alt coleg din rațiuni de urǎ pentru cǎ avea altǎ religie.

Din video-ul pe care vi-l arăt mai jos, cel mai tare mă intrigă violența absolut naturală cu care acest dobitoc de copil alege să-și lovească profesoara. Felul în care așteaptă după ușă ca s-o lovească mișelește.

Desigur, vă arăt aici și cum acest băiețel radicalizat și-a pregătit lovitura: postând pe TikTok, încă de la budă, ca un soi de sinucigaș moral, ceea ce urma să facă.

Cariciul ǎsta de mai jos cu fața angelicǎ era, de fapt, un monstruleț radicalizat: poza de la budǎ e fǎcutǎ cu câteva minute înaintea atacului.

Frapează felul elaborat al atitudinii sale teroriste, dar pe mine m-a frapat cel mai tare altceva, lucru remarcat de dimineață și de jurnalistul Raul Peterlin: incredibila solidaritate și incredibilul curaj al colegilor de clasă. Au sărit imediat și l-au imobilizat pe agresor, în timp ce alți români, maturi și mai experimentați, ar fi ales să se tireze. Pentru că așa se întâmplă pe străzile din România: dacă vezi o femeie agresată, întorci privirea sau fugi cât mai repede de acolo.

Asta e, poate, vestea bună a zilei dintre toate veștile rele. Că n-a murit nimeni, deși se puteau întâmpla chestii nasoale. Și că încă mai avem speranță în această generație de tineri care nu se lasă călcați în picioare în fața unui agresor cretin.

Sunt multe întrebări pe care trebuie să ni le punem, dar cele mai multe trebuie să și le pună chiar părinții acestui ceacănău. Din care, credeți-mă, nu mai scoți cetățean în veci pururi, indiferent câte dosare penale și școli de corecție o să urmeze. Odată radicalizat și alterat la căpuț, acest dobitoc va rămâne, din păcate, un imbecil social toată viața lui. Cred sincer că nu mai are nicio șansă să se repare. Ce-ai mai putea repara, după tot ce-a făcut, mai ales când peste 15 copii au avut atacuri de panică imediat după incident?

Vreau să coroborez știrea asta cu încă una, apărută de dimineață: copilul adjunctului șefului Poliției Locale din Sectorul 6 a fost arestat pentru trafic de droguri. Băiatul de polițist local împărțea cu larghețe, generoasă și lucrativă, marijuana și ecstasy în tot cartierul.

Având în vedere aceste două știri, am două lucruri pe care le vreau puse foarte repede pe biroul acestui tocilar de Luca Niculescu. Douǎ ordonanțe de urgențǎ, cǎci aici se impune urgența.

Unu: interzicerea accesului minorilor la social media până la 16 ani. N-are sens să mai discutăm de ce e nevoie de așa ceva. TikTok e o mizerie, o latrină, și accesul plozilor trebuie blocat. N-am chef să discut despre niciun drept al omului: oameni vor fi după 18 ani, până atunci sunt copiii noștri și nu trebuie alterați de mizeriile de acolo.

Doi: sper din inimă ca legea privind consumul de droguri în regim propriu să nu treacă. Mi-e foarte clar, și n-o să mă convingă nimeni de contrariu, că răul pornește de la consumatorii în regim propriu. Ei n-au de unde să-și procure drogurile decât de la traficanți, așa că intrăm într-un cerc vicios care nu poate fi rupt decât cu închisoare. Cât mai multă.

PS: Din pacate, micul gunoi de 13 ani si 6 luni nu va raspunde penal. Asa is legile cretine din Romania!

Ion Antonescu, ciorditorul de la Asociația Vânătorilor din Vâlcea

de Liviu Alexa

Pe 8 octombrie, președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea, avocatul de top Veronel Rădulescu, a trimis la București 38 de pagini cǎtre Consiliul AGVPS România, organizația-mamă a vânătorilor din țară, în persoana președintelui Ovidiu Ionescu și a președintelui executiv Mugurel Drăgănescu. Era cumva o cerere: dați-ne voie să-l dăm afară pe director. Dar cererea continea si un audit financiar care argumenta demiterea: o ciordeala de aproape 300 de mii de euro.

Ion Antonescu, directorul AJVPS Vâlcea, era suspendat din funcție, e în litigiu cu propria asociație și, potrivit statutului AJVPS Vâlcea, nu poate fi concediat fără avizul Consiliului AGVPS. De aia scrisoarea.

Auditul l-a făcut o firmă din afară, Audiprest SRL, prin auditorul Elena Laura Profeanu, angajată de Consiliu în iulie, după ce directorul refuzase în repetate rânduri să arate documentele.

Auditul a verificat anii 2023, 2024, 2025, primul semestru din 2026 și o operațiune din 2013. Nu s-a oprit la balanțe: a luat la mână facturi, contracte, extrase de cont, bonuri de consum, state de plată și declarațiile scrise ale paznicilor de vânătoare.

A ieșit un raport de aproape 2.500 de pagini, în șase bibliorafturi.

Scrisoarea către București e doar un rezumat, dar de-aia mă citiți: ca să vă fac să înțelegeți că din rezumate din astea, nebăgate în seamă, se fură în România cu carul.

Ani de zile, asociația vânătorilor din Vâlcea a funcționat ca o anexă a gospodăriei directorului Ion Antonescu: paznicii de vânătoare îi făceau gardul la fermă pe salariul asociației, asociația îi plătea internetul și televiziunea de acasă, motocultorul, cuptorul profesional, motorina pentru mașini care nu erau ale asociatiei. Te doare bila.

Porumbul pentru vânat, cumpărat de la propriii angajați, apărea pe hârtie în cantități de două-trei ori mai mari decât ce spun paznicii că a ajuns în pădure. Iar în 2013, 1,46 milioane de lei din conturile asociației au fost jucați la bursă printr-o casă de brokeraj în care același director avea 23% din acțiuni și scaun în consiliul de administrație.

Ciordeli incredibile.

Cenzorii n-au semnalat nimic. Adunarea Generală n-a aflat nimic. Până duminicǎ, adicǎ ieri…

O recepție semnată a doua zi

Pe 25 ianuarie 2026, Antonescu a semnat singur, în numele asociației, un contract cu firma Horel Alin Construct SRL pentru renovarea sediului clubului din Drăgășani. Nu vorbim de zugrăveli: ci despre consolidarea șarpantei, lucarne, recompartimentări, pardoseli, patru grupuri sanitare, uși, ferestre, curte, gard. Firma a fost aleasă fără alte oferte, fără să se verifice dacă e autorizată sau dacă are vreo legătură cu cineva din asociație. Contractul avea rubrici goale: valoarea, data de început și de sfârșit, etapele, garanția.

Manopera, 95.300 de lei, n-a fost aprobată de nimeni cu drept să o aprobe.

Pe 26 ianuarie, a doua zi, Antonescu a semnat un proces-verbal de recepție în care scrie că lucrările au fost executate conform contractului. Graficul anexat aceluiași contract prevedea 11 etape și 35-50 de zile lucrătoare. Nimeni n-a explicat cum s-au fǎcut toate astea într-o zi.

După această „recepție” integrală, firma a mai emis două facturi: una pe 30 ianuarie, de 27.225 lei cu TVA, pentru conservarea spațiilor și dezafectarea parchetului și tavanului, alta pe 6 martie, de 61.105 lei cu TVA, pentru structura metalică, grupurile sanitare și evacuarea molozului. Amândouă au fost plătite integral, la câteva zile de la emitere. Până la 31 mai, asociația a plătit pentru Drăgășani 164.949,40 lei. Nimeni n-a verificat nimic înainte de nicio plată.

Pe 4 august 2026, o comisie s-a dus la fața locului şi a fǎcut lista lucrărilor plătite și declarate recepționate care nu existau sau nu erau nici măcar începute: dezafectarea parchetului, rigidizarea acoperișului, lucarnele, pardoselile, compartimentările din panouri sandwich, tencuielile și vopsitoriile, ușile și ferestrele, fundațiile pentru grupurile sanitare, instalațiile de apă și canalizare, amenajarea curții, gardul și porțile.

Singurul lucru consemnat ca terminat: acoperișul buzilor, din panouri sandwich. Ușile și ferestrele facturate nu erau nicăieri în clădire. Nici materialele folosite nu au putut fi cuantificate: nu se știe cât beton, BCA, oțel, OSB sau profile HEA 200 au intrat în zidărie și câte ai luat alt drum. Proiect și autorizație de construire din… sulǎ.

Auditorul n-a putut calcula prejudiciul, tocmai pentru că nu există situații de lucrări după care să-l calculezi, așa cǎ a cerut o expertiză tehnică. S-a invocat o aprobare din aprilie 2026 pentru „o investiție nespecificată” de 230.000 lei. Doar că aprobarea a venit la trei luni după contract, când primele facturi erau deja plătite. Iar când Consiliul l-a chemat să prezinte situația lucrărilor și a costurilor, directorul n-a venit cu documentele.

Acesta este Ion Antonescu:

Paznicii, la cheremul boierului Ion Antonescu

Cea mai concretă parte a auditului nu vine din contabilitate, ci din declarațiile scrise a șase paznici de vânătoare: Călbărău Romică, Pătru Constantin, Popa Gheorghe Narcis, Popescu Gheorghe Adrian, Solomon Ștefan și Stănciulescu Cosmin Constantin. Toți spun același lucru. În timpul programului plătit de asociație, erau chemați să muncească la proprietățile directorului Ion Antonescu și ale inginerilor Neagoe Constantin Marius și Neagoe Sorin, doi papagali melteni ciorditori de porumb. Convocarea venea pe grupul de WhatsApp al salariaților.

Ce făceau “sclavii”: defrișări, tăiat și cărat lemne, garduri, semănat, treierat, împrăștiat îngrășăminte, lucrări în vii și livezi, recoltat cereale, încărcat și descărcat stupi, reparat utilaje agricole.

Călbărău a defrișat cu motocoasa personală și a pus mâna la un gard de vreo 1.300 de metri, trei-patru zile, de la 8 la 16. Pătru și Popa au defrișat o pădure de salcâm și au ridicat garduri de peste 1.000, respectiv 1.500 de metri, la proprietatea directorului din Goranu-Fețeni, în 2025 și 2026. Solomon Ștefan a tăiat lemne cu drujba lui și estimează cel puțin 60 de zile pe an lucrate pentru director. Popescu a cărat două zile crengi de pe terenul directorului; singurul lucru decontat a fost combustibilul mașinii lui personale.

Niciunul n-a primit un leu de la Antonescu. Salariul venea de la asociație, adică din cotizațiile vânătorilor. Pǎi, ce? Sǎ zicǎ mersi!

Oamenii aceștia au fost ținuți ani de zile cu salariul minim pe economie.

Banii AJVPS Vâlcea pentru folosința lui Antonescu. Pohtele lui premium: un motocultor, un cuptor premium de 16000 de lei, cratițe, telefoane mobile

Lista bunurilor cumpărate de asociație și găsite, potrivit auditului, în folosința personală a directorului începe cu un motocultor MOTOC 740 PS cu accesorii (45.102,92 lei), o remorcă pentru el (5.402,10 lei) și un cuptor profesional Rational (16.600 lei).

A luat şi telefoane. În decembrie 2023, asociația a cumpărat 14 telefoane Samsung Galaxy A14 (10.095 lei cu TVA); auditorul n-a putut afla cine le-a primit și unde sunt. În ianuarie 2024, un iPhone 15 Pro Max de 1TB (9.512 lei), cu adaptor și husă. În aprilie 2025, un iPhone 16 Pro Max de 1TB, Natural Titanium, de 9.079 lei, acoperit integral dintr-o reducere „Ofertă Business”, deci cu factura pe zero, dar tot bun al asociației, care trebuia înregistrat și predat cuiva pe semnătură. În octombrie 2025, un Apple Watch SE 3, plătit 785 lei. Pe 24 septembrie 2025, o cratiță antiaderentă de 535 de lei, pe factura asociației. Niciunul dintre aceste obiecte nu apare în registrul mijloacelor fixe sau în listele de inventar de la 31 decembrie 2025. Nu există nicio hârtie de predare către vreun utilizator.

Nu e totul. Şi-a pus şi cheltuielile casei pe AJVPS.

Din 25 ianuarie 2022, asociația a plătit lunar o linie de internet și televiziune instalată pe strada Sf. Calinic nr. 16 din Râmnicu Vâlcea, adresa de domiciliu a directorului. 18,38 euro pe lună, 54 de facturi, aproximativ 5.915 lei, 7.000 cu inflația. Patru ani și jumătate. Orange a mai identificat trei abonamente de telefonie mobilă de 9 euro pe lună, active din 2009 și folosite personal de Antonescu, pe care acesta a cerut să fie cesionate firmei pe care o controlează, SAN Rentier SRL. Din peste 30 de abonamente de mobil plătite de asociație, auditorul a găsit doar 7 folosite de personalul ei. Din 58 de abonamente pentru camere de supraveghere, 45.

Apoi motorina. În 2023, asociația a cheltuit 68.362 lei pe carburant fără să se poată urmări un litru de la pompă până la o deplasare în interesul ei.

Mașina directorului Antonescu, un Mitsubishi L200 cu numărul VL 01 VPS, a făcut între 2 și 4 mai 2023 trei plinuri de 60, 80 și 80 de litri în 39 de ore, ultimele două la 12 ore distanță!

Pe toată luna mai 2023, directorului i s-au trecut 470 de litri, adică 4.500-5.875 km, fără nicio foaie de parcurs. Tare, nu?

În 2024 s-ai topit 1.505 litri, din care doar 191 au putut fi legați de mașinile asociației; 87% au mers în alte vehicule, între care VL 25 SAN, mașina lui personală, iar 1.139 de litri în mașini pe care nimeni n-a putut să le identifice. Chiar şi după suspendare,directorul Antonescu a continuat să alimenteze pe contul asociației mașini folosite la ferma lui.

Porumbul care nu încape în camionetă

Hrănirea vânatului e o obligație legală a asociației și costă zeci de mii de lei pe an. La Vâlcea, porumbul se cumpăra în cea mai mare parte de la doi angajați, scuze, două brute: inginerul Neagoe Constantin Marius, prin întreprinderea lui individuală, și Neagoe Sorin Marius.

În 2023, 48.136 lei. În 2024, 57.200 lei, adică 83% din tot ce a cumpărat asociația. În 2025, 56.925 lei doar de la Neagoe Constantin Marius, 78% din aprovizionări. Toate „aprobate de director”. Fără oferte de la altcineva, fără declarație de conflict de interese, fără contract, fără bon de cântar, fără document de transport.

Apoi auditorul a pus față în față notele de recepție semnate de paznici cu ce spun paznicii că au primit.

În 2023, pentru patru paznici, actele spun 15.800 kg; oamenii spun 5.500-6.000. Lipsesc între 9.800 și 10.300 kg, aproape două treimi.

Băǎă, cum sǎ furi porumb?

Popa Gheorghe Narcis figurează cu 5.800 kg și spune că Neagoe Marius i-a adus cam 1.500. În 2024, Călbărău și Popa apar în acte cu 8.780 kg; ei au numărat sacii, 28 fiecare, cam 1.120 și 840 de kilograme. Au primit 22% din ce scrie pe hârtie. În 2025, pentru patru paznici, actele spun 15.700 kg, declarațiile 7.000-8.000. Jumătate.

Călbărău a mai spus ceva care contează mai mult decât cifrele: a semnat notele de recepție ulterior, convins că acolo sunt cantitățile primite, deși porumbul nu fusese cântărit. Semnătura de pe hârtie nu dovedește, deci, nicio verificare. Președintele vorbește direct, în scrisoare, de note de recepție „nereale, semnate sub presiunea furnizorului, inginer AJVPS” și anexează un ordin de plată de 63.184,75 lei către Neagoe Constantin Marius.

Stocul de porumb din contabilitate n-a fost confirmat niciodată printr-o numărătoare fizică, în niciun an. În primul semestru din 2026, cheltuiala cu hrana vânatului a fost de 37.298 lei, cea mai mare din toți anii verificați, cu 68% peste aceeași perioadă din 2025.

1,46 milioane de lei, jucați la bursă

Cea mai mare sumă din tot documentul nu e din anii auditați, ci din 2013, iar auditorul a verificat-o separat. Pe 25 ianuarie 2013, Ion Antonescu a semnat pentru AJVPS Vâlcea un contract de servicii de investiții financiare cu casa de brokeraj HARINVEST S.A. A semnat ca „Președinte”. Nu era președinte: registrul asociațiilor arată că președinte era, și atunci, Veronel Rădulescu, iar Antonescu era membru în Consiliu. Nu există hotărâre, delegare sau mandat care să explice în ce calitate a angajat asociația.

În baza contractului, asociația a trimis la HARINVEST 1.460.000 lei, în patru tranșe: 500.000 pe 25 ianuarie, 350.000 pe 18 februarie, 210.000 pe 22 august și 400.000 pe 12 septembrie 2013.

Ca să facă primele plăți, a lichidat anticipat depozite bancare. Banii n-au stat într-un depozit sau în obligațiuni. Au fost folosiți pentru cumpărări și vânzări repetate de instrumente financiare, deseori în aceeași zi, cu expunere pe indici ca DOW și DAX: 49.850 de unități cumpărate și vândute pe 13 februarie, 75.000 pe 1 martie, 150.000 pe 10 mai.

O asociație de vânători, care n-avea asta în obiectul de activitate și nici autorizație, făcea speculă la bursă cu cotizațiile membrilor. Riscul maxim, notează scrisoarea, era dizolvarea asociației pentru operațiuni neautorizate.

Oooo, dar mai am ceva interesant: la data aceea, Ion Antonescu deținea 8.163 de acțiuni HARINVEST, adică 23,0463% din companie, și era administrator și membru în consiliul ei de administrație, cu mandat din 2012 până în 2016. A dus banii asociației la o firmă în care avea aproape un sfert din acțiuni și pe care o conducea. Statutul AJVPS Vâlcea, la articolul 47, spune că membrul unui organ de conducere interesat personal într-o problemă nu poate participa la deliberare și la vot. Nu există nicio hârtie din care să rezulte că și-a declarat interesul. Nu există nici ordinele de tranzacționare, nici cine le-a dat, nici limite de risc, nici rapoarte lunare, nici lista participanților la vreo ședință care să fi aprobat ceva. HARINVEST a încasat comisioane de 15.088,67 lei. Auditorul a trimis asociației un chestionar cu 51 de întrebări despre această operațiune; la 40 dintre ele răspunsul a fost „nu” sau „nu se poate stabili”.

Firmele familiei și cenzorii care n-au văzut nimic

Contabila-șefă a asociației, Mihai Emanuela, a dat o notă explicativă pe care președintele o citează. Spune că din conturile AJVPS au fost plătite numeroase facturi către firmele familiei Antonescu — SAN MED SRL, SAN RENTIER SRL, SOCOM SA, SILVOTURIST SRL „și altele” — în condițiile în care, scrie ea, toți salariații știau că n-au în spate operațiuni reale.

Nu e totul. Toate spațiile comerciale de la parterul sediului asociației au fost înstrăinate, în timp, către familia directorului. Ultimul, în 2016, către SAN RENTIER SRL, firmă administrată de soția lui, Anișoara Antonescu.

Hotărârea de Consiliu care a permis vânzarea s-a luat într-o ședință la care președintele n-a fost convocat, cu șase din nouă membri prezenți. În procesul-verbal a fost trecut inginerul Neagoe Sorin, care n-a fost niciodată ales în Consiliu. Unul s-a abținut, iar votul lui Antonescu, aflat în conflict de interese și conducând el însuși ședința, a fost decisiv. Legal, au votat patru din nouă.

Cine trebuia să vadă toate astea? Comisia de cenzori, care după statut verifică întreaga activitate financiară și răspunde în fața Adunării Generale. N-a semnalat niciodată nimic: nici lipsa inventarului, nici porumbul, nici HARINVEST. Iar Adunarea Generală se pronunță asupra gestiunii exact pe baza raportului cenzorilor. Așa se face că membrii au aflat de la un auditor plătit din afară ceea ce ar fi trebuit să afle de la propriii lor oameni.

Nu e o poveste doar despre Vâlcea

În iunie anul acesta, DNA Cluj l-a “călcat” pe șeful AJVPS din județ. Tot pentru ciordeli financiare. Antonescu e pasibil de aceleași percheziții - mecanismul e același peste tot. O asociație de vânători e o entitate privată care trăiește din cotizații și administrează fonduri de vânătoare luate de la stat. Directorul semnează singur contracte și plăți. Îl controlează o comisie de cenzori aleasă dintre membri, care raportează o dată pe an unei Adunări Generale ce votează pe baza acelui raport.

Dacă cenzorii tac, nu vede nimeni nimic. Ca să-l dai afară pe director, îți trebuie avizul de la București. Ca să afli ce a făcut, trebuie să plătești un auditor din afară. Iar când directorul e încolțit, poate lovi în asociație prin Ministerul Mediului, care are puterea să-i ia fondurile de vânătoare, adică obiectul de activitate.

Ce ar putea însemna penal

Nimic din scrisoare nu e, deocamdată, o faptă penală. Dar poate deveni. Procurorii n-au fost sesizați, judecătorii nu s-au pronunțat. Dar faptele descrise, dacă se confirmă, se potrivesc pe câteva articole din Codul penal. Încadrările pe care le-ar lua în calcul o sesizare, pe înțelesul tuturor:

• Delapidare (art. 295). Să folosești pentru tine sau pentru altul banii și bunurile pe care le administrezi în numele altcuiva. Aici intră motocultorul, cuptorul, internetul de acasă, motorina pentru mașini străine de asociație, paznicii trimiși la fermă. Directorul unei asociații private nu e funcționar public, dar articolul 308 îl prinde oricum, cu pedeapsa redusă cu o treime.

• Gestiune frauduloasă (art. 242). Să produci cu rea-credință o pagubă patrimoniului pe care ai obligația să-l administrezi. Lucrările plătite și neexecutate de la Drăgășani, porumbul plătit și neprimit, creanțele lăsate să se prescrie.

• Fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322) și uz de fals (art. 323). Să întocmești sau să folosești un document privat care spune ceva neadevărat ca să produci un efect juridic. Procesul-verbal de recepție din 26 ianuarie, care atestă lucrări inexistente, și contractul HARINVEST semnat în calitatea de „președinte”.

• Înșelăciune (art. 244). Doar dacă se demonstrează că cineva a fost indus în eroare ca să ia o decizie păgubitoare; nu rezultă automat din audit.

• Infracțiuni fiscale, dacă verificările găsesc facturi fără operațiuni reale sau sustrageri de la plata taxelor, cum sugerează nota contabilei despre firmele familiei.

Documentul conține suficiente indicii ca să justifice o sesizare penală, iar adresa firească e Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Subscribe now

Dar pânǎ atunci:

TU scrii Opus cu numărul 700!

Mâine, împlinesc 700 de ediții la Strict Secret!

Mare lucru!

Mulțumesc celor ce mă susțin și cu cardul, nu numai cu gândul! E și motivul pentru care vă adresez o provocare:

Ediția de mâine o scrieți voi (dacă doriți).

Teme? Ce vă frământă! Politică, educație, popor, lumea de afară, orice.

Cât de mare textul? Cât simțiți!

Până când? Până mâine, la ora 15.

Sub semnătură sau sub anonimat? Cum aveți poftă. Aș prefera sub semnătură, dar nu e obligatoriu!

Cine poate scrie? Doar abonații plătitori.

Trimite textul tǎu la LIVIU@NCN.RO

Rǎul - primul nostru legǎmânt

de Liviu Alexa

Fiți pe pace. Nu o să fiu eu cel care o să răspundă la întrebarea din titlu, dar vreau să încerc cu toate puterile să discut cu voi despre ea, fiindcă mă macină de foarte multă vreme.

Prin aceste texte de duminică pare că fac paradă de lecturile mele, ceea ce n-ar fi neapărat un lucru rău. E drept că nici foarte modest. Dar nu cred că poți face asemenea analize fără să aduci pe masă și argumentele sau revelațiile unor oameni care înaintea noastră au fost măcinați de aceleași dileme.

foto - Roger Ballen

Am început să mă gândesc la tema asta când mai mulți oameni mi-au reproșat răul ce se simte în pânzele mele. Gen că preferă ceva mai „pozitiv”. Sigur, e un soi de cretinism educațional să spui asta: ori ai ceva la mansardă, ori ești filistin.

Dar nu e prima oară când unii, puțini, îmi spun: „Nu m-am uitat la filmul ăla, sunt prea multe lucruri rele în el și nu-mi place să văd așa ceva.” Câtă ipocrizie, prieteni. Suntem construiți să iubim răul, altfel filmele cu antieroi nu ar exista, altfel morțile violente nu ar face atâta rating.

Dar DE CE ne place să ne îmbăiem în rău?

Răul are multe fețe, iar facerea lui e o treabă complexă. Putem să-l privim ca niște spectatori. Putem să-l facem, cu intenție sau fără. Putem să aprobăm ideea de a face rău…

Îmi pare rău, dar de aici doar cei ce au abonament plătit mă pot citi. Fii și tu, cu 26 de lei pe lună, susținător al scrisului meu.

Subscribe now

s

Read more

Nu mai contează.

Atribuțiile constituționale ale unui președinte de țară ca România au devenit mai elastice ca și mozzarella din pizza.

După cinci luni de bătaie de joc la adresa poporului român, planul de „normalizare” s-a înfăptuit prin spoiala unui guvern „temporar” pe care îl face direct președintele României, Nicușor Dan, împreună cu partenerul său drag și bun, PSD.

Da, Constituția îi permite președintelui să desemneze un candidat pentru funcția de premier. Nu îi conferă însă dreptul de a conduce Guvernul prin intermediul unor miniștri care i-ar datora personal funcțiile. Executivul e cel care primește votul de încredere al Parlamentului, iar răspunderea politică pentru guvernare ar trebui să rămână identificabilă.

Dacă ND își negociază propriii oameni în ministere, iar partidele acceptă aceste numiri, avem o formulă periculoasă în care puterea este exercitată într-un loc, iar responsabilitatea este plasată în altul.

Ministrul X va răspunde formal în fața premierului și a Parlamentului, dar își va căuta legitimitatea politică la Cotroceni.

Premierul va conduce oficial Guvernul, dar este deja dependent de înțelegerile președintelui cu partidele.

Un exemplu puturos:

La Digitalizare și AI, Nicusor Dan l-a pus cu forța pe domnul Bogdan Dumitru.

Dar cine este Bogdan Dumitru, o să spuneți. Păi, aici vǎ ajutǎ Alexa.

Bogdan Dumitru este modalitatea prin care Nicușor Dan reușește, prieteni, să închidă datoria, în sensul ajutorului electoral de 300.000 de euro primit de la patronii Bitdefender, doamna Măriuca și Florin Talpeș, doi martalogi ultra-full de bani, care se bagă încontinuu în seamă în politică, niște nǎpârci care azi au un miliard de euro avere personalǎ, dupǎ 25 de ani de cǎpuşat Statul Român.

Foarte șmecheri băieții, doamna (63 de ani) și domnul Talpeş (69 de ani), îi caută moartea pe acasă și el îl sponsorizează pe președinte.

Deci, ca să înțelegeți, viitorul ministru al Digitalizării și AI-ului, unde este cașcaval și locuri de făcut, și licitații pe educație, e omul Bitdefender.

Bogdan Dumitru a fost Chief Scientist la Bitdefender și CTO, adică Chief Technology Officer, funcție pe care a ocupat-o până în 2024. Adică a fost 23 de ani în companie, om-cheie, un om-cheie pentru dezvoltarea tehnologiilor Bitdefender, și ajunge ministru al Digitalizării. Hahaha, proști mai suntem!

810.000 de lei a luat Nicuşor de la Roxana Măriuca și Florin Talpeș pentru campania prezidențială din 2025. Eh, aproape 1 milion.

Și 660.000 pentru campania electorală locală din 2024, deci 300.000 de euro dintr-un foc.

Decenii de cǎpuşǎri mǎrețe

Florin Talpeș s-a remarcat în 2011 când fostul ministru Daniel Funeriu l-a uns președinte al Consiliului Național pentru Dezvoltare și Inovare (CNDI) care a asigurat coordonarea științifică a conducerii de către UEFISCDI a programelor parteneriate în domeniile prioritare și inovare din cadrul Planului național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare II, finanțat de statul român pentru proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro, mult mai mult decât multe alte proiecte strategice naționale.

Cât era la CNDI, firmele lui Talpeș, SOFTWIN și BITDEFENDER au depus 10 (zece) proiecte pentru a beneficia de fondurile gestionate de CNDI iar BITDEFENDER a câștigat 3.2 milioane de EURO.

Dar Talpeș are un trecut post Revoluție ultra sulfuros, mereu şi mereu amuşinând banii Statului, dar, aşa, cu modestie ipocritǎ, pozând în patriot şi om de afaceri integru (cu premii luate pe bani de la Forbes, Capital sau ZF).

2001

2002

2004

2004

2005

2005

2006

PS: BNR, fieful SIE, l-a asumat astfel pe Talpeş:

2006

2007

Manda urma sa fie racolat definitiv un an mai tarziu in Bitdefender: bine, asa, Manda a fost integrat si in alte structuri protejate de SIE:

2008

De la Primăria SECTORULUI 6 din BUCUREȘTI, curg cadourile pentru Florin Talpeș. Proiectul “ Extindere sistem informatic integrat la sediul Primăriei sector 6” din anul 2008 are o valoare impresionantă de 4,369,755 RON și este dat cadou firmei Softwin tot prin NEGOCIERE FĂRĂ ANUNȚ DE PARTICIPARE. După un an de zile, tot de la Primăria Sectorului 6, firma Softwin și Florin Talpeș mai primesc un proiect “Servicii IT:consultanță, dezvoltare de software, internet și asistență” în valoare de 3,500,000 RON, tot prin NEGOCIERE FĂRĂ ANUNȚ DE PARTICIPARE.

2011

Prin anunțul de atribuire 108064 din 27 mai 2011, de la Institutul de Statistica, Softwin primește cadou de la statul român pentru proiectul inexistent de numărare a populației cu numele : “Servicii de tipărire și distribuire instrumentar statistic pentru Recensământul Populației și al Locuințelor în anul 2011” sumă de 9,847,436 RON, într-o procedura de NEGOCIERE FĂRĂ ANUNȚ DE PARTICIPARE.

Interviu Florin Talpeş în Adevǎrul din 2013

2015

2016

Palatul Victoria - Talpeş şi Cioloş la LANSARE PROGRAM GOVLTHUB

2017

2019

Susține-mă în proiectul STRICT SECRET, cel mai citit newsletter din România, cu 300.000 de abonați și numărul 1 pe Substack în regiune!

Doar 26 de lei pe lună!

Subscribe now

Ceva foarte interesant de la Mirel Curea

Yuri Bezmenov, un fost informator KGB care a fugit în Canada, și-a petrecut o mare parte din viață avertizând lumea asupra pericolelor propagandei guvernamentale și asupra modului în care aceasta poate distorsiona adevărul în societate.

Reflecțiile sale oferă o perspectivă puternică asupra mecanismelor demoralizării — asupra felului în care aceasta distruge capacitatea indivizilor de a percepe adevărul, chiar și atunci când le sunt prezentate fapte de necontestat. Potrivit lui Bezmenov, odată ce o persoană este demoralizată, ea devine imună la informația adevărată, indiferent de cantitatea de dovezi care îi este prezentată.

Această observație puternică pune în lumină influența omniprezentă a dezinformării și importanța gândirii critice într-o lume plină de narațiuni contradictorii.

Atunci când oamenii sunt supuși propagandei manipulative, încep să-și piardă capacitatea de a distinge adevărul de fals, ajungând adesea să respingă adevărul chiar și atunci când acesta se află chiar în fața lor.

Este o cale periculoasă pentru orice societate, care poate conduce la pierderea colectivă a discernământului și a capacității de înțelegere.

Avertismentul lui Bezmenov nu se referă doar la propaganda venită din exterior, ci și la procesul intern de demoralizare, care poate conduce la o deteriorare colectivă a reperelor morale și etice ale societății. Este un îndemn la vigilență, la căutarea adevărului cu discernământ și la educarea noastră și a celor din jur pentru a putea recunoaște momentele în care manipularea și dezinformarea intră în joc.

În aceste vremuri, în care informația circulă liber, dar adevărul este adesea greu de găsit, este mai important ca oricând să ne păstrăm capacitatea de a gândi critic și o viziune morală limpede.

Fără acestea, societățile riscă să se fragmenteze, valorile lor să se erodeze, iar viitorul lor să devină incert.

Mirel Curea descrie perfect mecanismul.

România, victimă a „Schemei lui Bezmenov”

text de Mirel Curea - Evenimentul Zilei

În data de 8 februarie 1970, Iuri Bezmenov (foto jos), agent KGB și jurnalist al agenției sovietice RIA Novosti, ofițer de presă al ambasadei URSS de la New Dehli, și-a pus în aplicare un plan atent întocmit, acela de a defecta. După o serie de verificări efectuate, CIA i-a facilitat obținerea azilului în Canada.

Iuri Bezmenov a lăsat o moștenire care a dat de gândit temeinic celor mai importante servicii de informații și cancelarii din lume. Ba chiar le-a schimbat modul de abordare, înțelegere și contracarare a operațiunilor de tip „măsuri active” ale KGB și GRU.

Moștenirea de care vorbesc, este o schema care încape scrisă pe o foaie de caiet. Ea se constituie într-o veritabilă cheie de boltă care susține și pune în coerență absolut toate acțiunile majore ale serviciilor de informații ale Kremlinului, de ieri și de astăzi.

Yuri Bezmenov și-a prezentat analiza în cadrul unor celebre interviuri și prelegeri din anii 1980, dar cu cele mai puternice ecouri, în interviul din 1984 acordat lui G. Edward Griffin. În aceste ocazii a detaliat strategia URSS de „subversiune ideologică” sau „război psihologic”, aplicată de KGB și GRU.

Bezmenov a dezvăluit că eforturile sovietice nu se concentrau atât pe spionajul clasic, cât pe schimbarea percepției asupra realității în rândul populațiilor din țările țintă, în special SUA, pentru a le destabiliza din interior. Procesul este structurat în patru etape fundamentale:

Prima etapă: „Demoralizarea”

Se aplică asupra cetățenilor din țara-țintă și i se alocă 15 – 20 de ani. Scopul este pregătirea terenului prin alterarea sistemului de valori și a reperelor morale ale societății. Durata este stabilită de timpul biologic necesar formării și educării unei întregi generații.

Mecanismele principale acționate pentru realizarea acestei prime etape sunt influențarea mass-media, a sistemului educațional, a instituțiilor religioase și celor culturale. Rezultatul este o populație expusă la o ideologie care, potrivit lui Bezmenov, refuză să creadă faptele sau adevărul evident, chiar dacă i se prezintă dovezi clare.

A doua etapă: „Destabilizarea”

Această a doua etapă durează între 2 și 5 ani. Are drept scop slăbirea structurilor de rezistență ale statului. Mecanismele prin care se realizează sunt subminarea economiei, a relațiilor externe și a sistemelor de apărare. Conflictele sociale sunt accentuate, iar polarizarea dintre diverse grupuri politice devine critică.

A treia etapă, „Criza”

Viteza de destructurare crește, iar această etapă durează până la 6 săptămâni. Scopul ei este de a împinge societatea spre un punct de colaps. Se realizează prin generarea unei schimbări violente sau a unei crize majore politice, economice și/sau sociale care modifică radical funcționarea societății și instaurează panica și haosul.

Viteza este esențială pentru a nu oferi societății timp de reacție sau organizare. Mecanismul principal este provocarea unui eveniment catastrofal, o criză economică acută, revolte sociale violente, greve generale paralizante sau chiar o lovitură de stat.

A patra și ultima, „Normalizarea”

Ea are o perioadă nedeterminată de realizare. Are drept scop acceptarea de către populație a noii stări de fapt. Mecanismul este unul reflex: populația speriată și obosită de criză acceptă de bunăvoie un lider-marionetă care prin mijloace autoritare restabilește ordinea. Foarte important, în acest stadiu, elementele radicale sau „idioții utili” care au ajutat la demoralizare sunt eliminați, pentru a fi înlocuiți de noul aparat de stat.

Fără doar și poate, Schema lui Bezmenov nu a fost abandonată odată cu destrămarea URSS, iar ea nu a fost un instrument valabil doar în vremea Războiului Rece. Am motive să cred că din momentul în care a devenit publică, ea a intrat și în arsenalul altor state, cele cu servicii de informații în măsură s-o aplice. Am și un exemplu la îndemână: devastatoarea criză care a lăsat Grecia fără o importantă parte din avuția sa națională.

„Gaza vine de gaze”, „Case cu 35.000 de Euro”

Mă întreb foarte serios dacă România nu este victimă a aceleiași combinații extrem-ostile a unei puteri străine. Mie așa mi se cam arată. Etapa „Demoralizării”, aceea a „alterării sistemului de valori și a reperelor morale ale societății” este deja îndeplinită. Avem deja o masă critică dispusă să creadă orice inepție. Un exemplu din sute: „Gaza vine de gaze”. Totodată, ea este incapabilă de a distinge între realitatea obiectivă și minciuna sfruntată de tipul „Vă dau case cu 35.000 de Euro”.

Suntem în plin Scenariu

Recunoaștem în actualitate și „Criza”, a treia etapă. Criza majoră politică, cea economică și fracturile sociale ireconciliabile, sunt semne clinice clare. Cei mai mulți români își duc traiul de zi cu zi în lipsuri din ce în ce mai crunte, iar viitorul le apare a fi unul sumbru. Îngrijorările încep să capete accentele panicii, iar de la ea până la haos nu mai este decât un pas.

“Închide tu, azi nu mai vin” e o poezie pe care am scris-o la un moment dat când nu mai ştiam unde sǎ mǎ caut, sǎ o caut. Am gǎsit-o, am gǎsit iubirea, era în fața mea, sub o telecomandǎ.

Cine ştie, prieteni, poate chiar ne putem gǎsi…

Închide tu, azi nu mai vin

de Liviu Alexa

mă caut printre rafturi cu porțelanuri reci,

dar nu mai sunt acolo, iar ea încet șoptește,

ștergând cu lac de unghii

amprenta ce lucește:

bine ai venit. acum, te rog să pleci.

mă caut printre perne, în camerele reci,

să văd de nu m-a rătăcit ca pe o telecomandă,

o văd că-și cântă trist aceeași bandă:

bine ai venit. dar... chiar te rog să pleci.

nu-i nici parfumul acru cu miros de melci,

s-au scurs și visele lăsate în chiuvetă.

degeaba mă mai cauți în poșetă...

n-am mai venit.

închide, dacă pleci.

Dar mai întâi…

Ce am mai pictat

Un tablou tulburǎtor plecând de la o poezie tulburătoare scrisă de mine acum mulți ani când mă aflam într-o livadă la un priveghi. Întâmplarea e pe bune, am găsit cu privirea într-un păr plin de poame un porumbel spânzurat. Vedeți, imaginea asta nu mǎ va mai pǎrǎsi niciodatǎ. De acum, nici pe voi.

Pipăind toamna

de Liviu Alexa

Nu o să vă vină să credeți,

dar ultima oară când am stat și eu cinci minute liniștit

a fost acum o toamnă.

Nu-mi prea priește aerul limpede.

De aceea, mă așteptam ca astăzi,

când se împlinea o toamnă de când nu am mai stat pe o prispă,

să mă simt liniștit și să fumez liniștit aerul rece și umed.

Și când credeam că-i bine,

că uite ce bine e să mai stai la aer și să te mai gândești la ale vieții,

mi-am întins mâinile spre un păr încărcat de roade.

Erau mari perele, de ce să sar la prima?!

Pipăind crengile, fără să mă gândesc că așa ceva s-ar putea întâmpla vreodată,

între pere am găsit un porumbel spânzurat.

Atârna ca o moarte, sugușat de o sârmă, cap răsfrânt și gât îndoit.

L-am desfăcut din strânsoarea sârmei și l-am așternut pe jos, alături de alți prieteni.

Am plecat apoi spre casă.

Toamna nu e bine să mănânci morți.

“Din neamul curvelor din care vin” e o poezie aparte scrisa de mine intr-o perioada in care incercam sa ma accept cu tot cu cosmarurile mele si in care aflasem ca, de exemplu, e bine sa fii ciudat, asa cum sunt eu. Va rog sa cititi poezia cu atentie, e lunga, dar e practic un cazier sufletesc pe numele meu. Iar panza cu numarul 18 din seria “Violatorul de vrabii” o sa va consolideze starea ciudata in care va transpun.

„Din neamul curvelor din care vin” e o poezie aparte, scrisă de mine într-o perioadă în care încercam să mă accept cu tot cu coșmarurile mele și în care aflasem că, de exemplu, e bine să fii ciudat, așa cum sunt eu. Vă rog să citiți poezia cu atenție, e lungă, dar e practic un cazier sufletesc pe numele meu. Iar pânza cu numărul 18 din seria „Violatorul de vrăbii” o să vă consolideze starea ciudată în care vă transpun.

PS: Am şi vândut-o ieri cu 12 000 de euro.

Din neamul curvelor din care vin

de Liviu Alexa

Bine ai venit în mine.

Nu te descălța, să lăsăm amabilitățile.

Știm de ce ai venit.

Ai venit să vezi cum arată sufletul meu.

Poate abia la final, dacă crezi că au meritat exponatele,

doar atunci să îți dai jos albastrul de pe umeri.

Te doare urechea? Iartă-mă, la mine în suflet mereu bate vântul,

o să închid ochii doar pentru tine și doar pentru câteva momente.

La stânga sufletului, intrăm abrupt în exponatele trecutului,

acolo unde viața a aranjat un frumos insectar cu fluturi.

Fluturi de noapte, ce se ascund la piept și îți zgârie gâtul cu gemete verzi,

fluturi galbeni de o zi, ce mor când bate ora trei,

fluturi ampli cu sfârcuri grele, ce nu știu să plângă lapte,

și un loc gol:

e un fluture pe care încă-l aștept.

La dreapta sufletului, am aranjat butaforia necesară unui magician al amorului,

așa cum mama mi-a spus încă acum o sută de ani că voi deveni.

Sunt măști și rujuri, iepuri albi și șobolani unsuroși,

foarfece pentru decupat mângâieri și un copac gonflabil cu 14 rădăcini.

Acesta?

E un dulap, să trecem mai departe!

De ce insiști?

E un dulap vechi, de pe vremea când oamenii se iubeau fără ochi și fără

silicoane,

se iubeau mereu.

Înăuntru, draga mea, dacă tot ai vrut să afli acest lucru,

e o inimă.

E inima ce a fost purtată de tot neamul curvelor din care vin și eu.

Se dă la naștere noului născut. Iar acesta trebuie să o predea intactă, ba încă mai plină

de amintiri

și mai frumoasă, la capătul vieții.

E o inimă albastră ca și tine, o inimă de sute de ani purtată prin lume.

A stat în piepturi de circari, țigani și servitoare și curve, a bătut pentru o slovă și-un cânt,

a tremurat pentru o stea și a murit pentru o mătase.

Nu râde de mine, azi nu-mi pun inima în piept,

nu vreau să vezi cum mă transform în tine.

Tu cât de rǎu eşti în secret?

Dimineața acestei duminici mi-a fost spartă de-a binelea de textul despre morala cruzimii, aruncat parcă în dorul lelii de genialul Dan Șelaru. Când zic „genial”, o zic pe bune. Trecând peste faptul că este doctor în matematici și cercetător la Institutul de Științe Spațiale, Șelaru are toate caracteristicile unui geniu.

Veți putea citi, mai spre mijlocul newsletter-ului, textul său, care m-a trezit din starea de lenevie a unei duminici și mi-a accelerat rotițele minții, centrifugând mii de întrebări.

Mă pregăteam de câteva săptămâni și eu să scriu, într-o duminică, despre morală, imaginându-mi că ea este un gard de reguli create de-a lungul evoluției noastre. Un gard cu care ne-am înconjurat, dar pe care, atunci când avem orice șansă, îl sărim fără nicio problemă, pișându-ne pe ea de morală.

De ce facem asta? De ce nu suntem complet virtuoși? De ce facem asta și ca indivizi, și ca specie?

Întrebările mele, chiar dacă sunt cu pișat, nu reprezintă o teză cinică, ci chiar una clasică.

Un domn pe nume Glaucon, în cartea a doua din „Republica”, ne spune povestea inelului lui Gyges. Un cioban găsește un inel care îl face invizibil; primul lucru pe care îl face cu invizibilitatea este să o babardeascǎ pe regină și să-l omoare pe rege.

Glaucon nu-și dă cu părerea dacă ciobanul era un om rău sau nu, ci ne zice că oricine ar face la fel și că dreptatea — sau morala — sunt contracte pe care le respectăm doar pentru că nu ne permitem să le rupem, astfel încât omul drept și omul nedrept, dacă ar avea amândoi inelul, ar ajunge să facă același lucru.

Dacă suntem fani ai lui Dumnezeu, o să vă mai aduceți atunci aminte și de domnul acela Pavel, care, în Epistola către Romani, spune ceva straniu: „Nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu-l vreau.”

Expresia „te piși pe gard” este foarte relevantă în contextul temei de azi. Desigur, este și în stilul lui Liviu Alexa, căci lui Alexa îi plac trivialitățile îmbrăcate în argumentație intelectuală, dar, pe bune, chiar este relevantă pentru tema de azi.

Și nu e doar un detaliu de limbaj.

E o mare diferență între a sări gardul și a te pișa pe el. Gardul îl sari, dar profanarea lui e un pic mai complicată. Înseamnă că ai ceva cu gardul ăla, că gardul te enervează. Iar dacă ajungi să te piși pe gard, înseamnă că, în cazul nostru, gardul fiind metafora pentru morală, e clar că morala te deranjează ca om.

Că nu e doar o convenție externă, un semafor ce pâlpâie roșu la 3 dimineața pe o stradă goală și îți permiți să o calci. Morala e mult mai mult decât atât.

Doar că noi n-ar trebui să vedem gardul, n-ar trebui să considerăm că morala este un gard. V-am propus această metaforă ca să vizualizați mai bine ideea, pentru că e o temă cam filozofică pentru o zi de duminică.

Morala nu apare în nicio carte de anatomie. Dar ea este un organ al omului și nu o spun pentru medicină când vă spun asta. Dar știu sigur că o avem în noi. E o vinovăție pe care o simți când nu te vede nimeni și vrei să o încalci. Poate fi chiar teama de a fi prins mai târziu. E rușinea față de tine însuți.

Toate astea par sǎ fie morala.

Dacă morala ar fi doar un gard, n-ar fi atât de importantă.

Freud, mult mai deștept ca mine, deși contestat mai târziu de discipolii săi, a spus că acest sentiment ar purta numele de supraeu, o pulsiune întoarsă împotriva ei însăși.

Noi n-am fost proiectați să fim buni, prieteni, am fost proiectați să părem buni. S-a dovedit de-a lungul evoluției noastre brutale, până în ziua de azi, că ăia care au fost cu binele necondiționat în gură și în glandă au fost invadați și haliți.

Supraviețuitorii au învățat în timp să…

Îmi pare rău, dar de aici doar cei ce au abonament plătit mă pot citi. Fii și tu, cu 26 de lei pe lună, susținător al scrisului meu.

Read more

Atasez si versiunea video, dar si transcriptul.

E transcriere automată YouTube, cu vorbitorii atribuiți; textul e lăsat așa cum l-a generat YouTube, daca mai sunt gherle, sa ma iertati.

ADRIAN LINCA: Salut, Liviu.

LIVIU ALEXA: Salut.

ADRIAN LINCA: Ce faci? Ai întors toată Bistrița pe dos?

LIVIU ALEXA: Da. Mie mi a fost foamea, zic sincer. Eu de aia am venit, că [râsete] la tine la Pe bune. Am mai fost decât? De doi, trei ani.

ADRIAN LINCA: Da. Nu.

LIVIU ALEXA: Și am mâncat foarte bine. A fost și acum doi ani. I am mâncat foarte bine și atunci acum am venit, am hăpăit două din astea. Să facem reclamă că s foarte bună. De unde s

ADRIAN LINCA: căara bunicii

LIVIU ALEXA: Dumnezeu. Deci senzație foarte bună. Eu lașnițele vă spun cum am mai zis. Trebuie să mai adaug la păsărică la vin șprițul și într adevăr lașnițele și chiftele nu prea. De aia am venit. Acuma ce vrei tu să mă întrebi? Eu mă mir că m ai chemat că la ce explodată Bistrița. Acuma sun un fel de paria.

ADRIAN LINCA: Nu ești omul zilei. Deci ești omul zilei și ești ești, hai să zicem, ziaristul zilei. Dar pe mine mă interesează în discuția asta foarte tare mă interesează tablourile și pe când o expoziție de pictură în Bistrița. Și vreau să vorbim pe largă pictat. Mă interesează un pic de poezie, așa.

LIVIU ALEXA: Nu, nu interesează nicio poezie, că e varză acolo.

ADRIAN LINCA: Aș vrea aș vrea să să încerci să fii pozitiv pe cât poți în emisiunea asta pentru că așa e specificul emisiunii cu ușnițele, cu uite te servesc cu un vin.

LIVIU ALEXA: Toate emisiunile mele cu tine în care m ai invitat au ieșit pozitive. Funny cu audiență mare. Ce faci acuma? Mă cenzurezi, îmi induci, ce faci? Stări. Am vrut să vin cu o din aia. Mi am luat o bască din aia, o mască din aia din Australia, dar nu mi a venit, că așa voiam să fac tot interviul

ADRIAN LINCA: de Anonimus. [râsete]

LIVIU ALEXA: Dacă acum a scris Berari că cică nu știu ce, că anonimus s a seamănă cu Alex s a dar noi e asumat. Știi e colegul nostru Cristian Berari.

ADRIAN LINCA: Hai că vorbim și despre el, dar să ne punem ceva de băut. Întâi am tot ce vrei tu. Am coniac de la Teaca de la Valea Ascunsă, senzație. Am țuică de la Anuța Motofelea din Arșâța.

LIVIU ALEXA: Bă, beton.

ADRIAN LINCA: Uite acolo i.

LIVIU ALEXA: Bă, dar întrebări ai. Hai că mi pui întrebări și mi dai și de coniacul. Curios. Bravo celor din Teaca. Și oricum vinurile le știu superbe.

ADRIAN LINCA: Ce vin vrei să desfac?

LIVIU ALEXA: Orice. Hai să povestim.

ADRIAN LINCA: Nu, mă. Roșu, alb. Stai că povestim. Stai, ai răbdare. Unde te grăbești că avem vreme.

LIVIU ALEXA: Mai bine un roșu.

ADRIAN LINCA: Roșu de teaga sau de jerna?

LIVIU ALEXA: Oricare. Nu, dacă zic orice se supără ăia de la Jna pe care iubesc. Ce să zic eu?

ADRIAN LINCA: Păi oricum îți dau acasă ălalt de oă și mie oă nu oricum ți l dau acasă. Nu care vrei tu. Bine îți dau acasă ăla de de teaca. Desfacem de jelăna. Aice am prăjituri. Să i duci la ăla mic. Prăjituri de la Cristina. Bă, senzație. Când a auzit Cristina că vii la emisiune a zis: “Mamă, trebuie să fac niște prăjituri, că am mai avut treabă cu Alexa și fii atent aici prăjituri.

LIVIU ALEXA: Vai, ce frumos arată! Bravo! Băi, am fost acuma la un loc, nu știu, nu dacă nu plătesc nu le zic reclama, dar până la urmă

ADRIAN LINCA: aici e totul pe B.

LIVIU ALEXA: Nu zic, am fost la Bricks. Vai, ce frumos! Ia uitați vă.

ADRIAN LINCA: Nu astea ți le dau să le duci la ăla mic.

LIVIU ALEXA: Bă, bucură mult. Și am fost impresionat deloc. Am fost impresionat de serviciu, de mâncare, de tot.

ADRIAN LINCA: De clădire. N ai fost impresionat. Ce faină e clădirea. Clădirea.

LIVIU ALEXA: Da. Și clădirea și faptul că au un concept așa de elaborat. Și asta le zic, bă, și bistrițenilor, învățați să cheltuiți un bănuț pentru ăia care merită. Mergeți pe pietoneală și dați toate ciooarbele de burtă la nu știu ce cu nu mai zic eu de niște nume acuma. Dați mă bani, mă, cumpărați un vin bistrițean, mă, beți ce vreți voi, dar beți din Bistrița și nu i cu local cu Dar adevărul e că Bistrița este incredibilă. A evoluat în cafea, în o grămadă de chestii. Am văzut niște bistrițence super frumos îmbrăcate pe stradă. Am văzut. Bravo, bă! Mi a tihnit. Mi a fost dor de oraș, recunosc. N am mai fost de foarte mult timp. Am fost pe la tata să l vizitez, pe la mama am fost în Lidl. Bă, s foarte celebru cu TikTok ul ăsta. S foarte celebru, mă. L oricum eram celebru, știi? Dar în Lidl mă oprește lumea.

ADRIAN LINCA: Te aplaud te o aplaudat lumea în Lidl?

LIVIU ALEXA: Te o aplaudat? Nu mă aplaudau, dar mai râdeau, uite l pe ăla, uite l pe ăla sau mai veneau la mine, știi, la standul de conserve sau până mai eram eu ca să De obicei îm place să le duc părinților câte o bucurie și aia e.

ADRIAN LINCA: Hai că vreau să începem tare că n am chef de pierdut vremea cu tine.

LIVIU ALEXA: Adică pe de o parte a zis să fiu pozitiv.

ADRIAN LINCA: Nu, bă, pozitiv, dar tare. Adică nu [râsete] De ce tot vii și pleci? Că eu știu că tu ai avut o garsonieră în Bistrița la un moment dat și la câte proprietăți ai cu ziare și trusuri de presă, de ce nu ai o proprietate și în Bistrița?

LIVIU ALEXA: Garsonieră n am avut nici sau dacă poți să zici că am avut eu legendă ceva de la ANL.

ADRIAN LINCA: Ai avut o dată?

LIVIU ALEXA: Nu e o legendă Olimpului. La un moment dat, prin 2000 și un pic, poate începutul anilor 2000 era un viceprimar, dar cu scuză de rigoare, nu i mai țin minte numele, care

ADRIAN LINCA: Georgiu Georgiu

LIVIU ALEXA: Georgiu el era, da. care era un pic mai șmecher decât primarul de atunce și vrea să se pună bine cu ziariștii, mai ales mai clonțoși cum eram de exemplu eu. Și atunci a făcut el o chestie până la urmă bună, eu țin la breasla mea pe bune țin la breasla mea și ne a dat mai multora zi niște ANL uri. Da. Eu nu știu de ce am primit unul din ăla șmecher cu două camere. Îți dai seama? Eu eram rupt în fun. Adică eram la Cluj, acolo n aveam stăteam în gazdă, mă trăgeață acasă să bă deștept, Georgiu. Dar am avut așa un proces de conștiință imediat după ce am fost anunțat pentru că aveam vreo 21 de ani, 22. Nu mi se părea normal, vorbesc serios, nu mi se părea normal ca eu să beneficiez de ceva. Eram necăsătorit, eram la început de drum în viață, mă tenta, îți dai seama să am și eu casa mea cu 3 RON până la urmă. Atunci așa era. Ă și am renunțat. Asta e de fapt. Unii n au renunțat. Nu fac procese de conștiință. Ă treaba lor. Dar n aș fi putut dormi noaptea să știu că am ceva nemeritat care și venea pe premisa asta că ziariștii să închidă gura dacă au primit. Pe de altă parte să iau eu locul unei familii care ar fi Nu mi e clar dacă s a dus chiar la o familie care merita sau Georgiu a făcut un șmech și l a dat tot politic. Dar sunt mândru de mine pentru chestia aia. Am și lucruri de care sunt mai puțin mândru datorită de a lungul vieții, dar de aia sunt mândru. Deci n am casă și n am nici astăzi nicio proprietate. Ai înțeles? Eu stau în chirie de la 18 ani.

ADRIAN LINCA: Bine, nici Radu Moldovan și Radu Moldovan zice că n are castele în Franța. Acuma,

LIVIU ALEXA: bun. Aia zice a a zis DNA că are castele în Franța și ai o altă discuție. Adică la baronul de Bistrița Năsăud, eu locul lui Radu i aș da în judecată pe ea de la DNA când mă nominalizez limbi în fund în fund nu mi stă în firă, dar când mă nominalizezi cu numele în comunicat DNA da și cinci luni mai târziu, șase, nu produci nicio dovadă, nu i nici suspect, nici nimic, da? Nu a fost chemat să la odier dacă vreți. E o zic din interiorul dosarului, porcării, chestii, vă zic câte vreți voi. Da? Care nu s au mai spus. Uite, o să spun în emisiunea Linca. Da. Deci ăia de la DNA Cluj, bă la niște, bă, la niște profesioniști de mori, adică nici vorbă, au încurcat ore, au încurcat chestii la percheziții, au făcut mizerii de 3 RON. Eu tot stau să mă întreb dacă e să discutăm despre kelnerul, cum îl zic eu, baronul, da, dar este Radu, eu știu de 20 de ani, Radu moldovan. Asta este. Alții zic baronul și kelnerul din PNL. Eu stau să mă întreb care a fost miza acestui dosar. De ce dintr o dată niște forțe atât de mari s au năpustit asupra lui până la urmă, lovindu l pe un om de afaceri, făcând tonă de percheziții și după aia n avea nicio rezultantă? Bă, asta e adevărul.

ADRIAN LINCA: Păi, poate e devreme încă, cine știe.

LIVIU ALEXA: Lasă mă, mă, c devreme. Adică tu te duci peste un lider județean, că Radio Nestu și politic, da, și tu îi faci percheziții acasă și tu nu ai niciodată, nu i nici suspect, n ai nimic. Înțelegi? Eu sunt ziarist de investigații. Mă dau mare cu asta. 28 de ani în in the field. Zi mi unde este dovada unde sunt proprietățile, castelele lui tovarășul Radu Moldovan? Nu mă interesează ce el. PSD unde sunt că sunt pomenite acolo. Vreți să vă mai zic mizerii? DNA a cheltuit din partea statului român șase luni, șapte luni, nu știu câte multe luni de filaj la fratelui Radu Moldovan. Habar n aveți. Nici nici Radu Moldovan nu este atât de habar n am deștept sau curajos să zică povestea. Poate nici n are chef. Ăla e un om simplu, mă. Fratele lui Radu Moldova se și vede de fundul lui în Franța de 400 de ani cu taxele la zi, cu nu știu ce. El se trezește cu miliția acasă. E Dar acolo a fost diferit. Poliția din Franța nu vine pe la 6:00 dimineața să ți zburătăcească ție toate sertarele și să sperie copiii. Ăia au zis: „Bă, dar e o prostie dosarul.” În fine, nu mai contează. Deci acolo s au întâmplat niște mizerii și încă dată orice puteți crede fiecare dintre dumneavoastră despre Radu Moldovan. Da, putem discuta cât vreți voi, da? N am nicio problemă. În cazul de față nu avem un dosar. Avem un dosar, o mermele, da, dar vă spun că este un dosar foarte dubios, foarte incert și fără o speță anume. Nu înțelegem de acolo care este speța, care este acuzația. Iar dacă vine din partea DNA Cluj, unde cunosc subiectul instituției, da, unde DNA Cluj, că acuma sunt și eu clujean de 26 de ani, bistrițean în suflet, oameni [sforăit] care stau într un sediu făcut de Emil Bog și renovat, păi aia se numește șpagă morală, oameni care nu lucrează nimic pentru anticorupția din administrația clujeană. Mă îndoiesc serios despre acest

ADRIAN LINCA: Da, dar vezi tu, partea cealaltă, tabăra cealaltă poate să spună că oamenii studiază acuma, cercetează, caută, află.

LIVIU ALEXA: Eu studiez că sunt jurnalist de investigații fără resurse informative, da, decât sursele mele, fără acces la dosare, la azi, filaje, la interceptări, la supraveghere tehnică. Da. Fără să mă duc cu legitimația să pun pe gât. Da. să iau interogatorii. Păi, bă, tu vii și te legi de un om cu o carieră politică și administrativă bună, proastă, rămâne să vedem în istorie și ce mai votează cetățenii. Da, omul ăsta se retrage. Tu vii și ți faci treaba așa, îi distrugi cuiva viața și fengui ul intrâ la 6:00 dimineața la el în casă, așa, numai că urmează să studiem. Bă, las o în pisici. Las o. Nu, deci n are treabă una cu alta numele. Excludeți l. Da, eu vorbesc de principii. Și atunce a fost reținut? Nu este suspect. Nu a fost audiat? Nu.

ADRIAN LINCA: Și atunci un as în mânecă pentru momentul în care va fi nevoie de așa ceva. Eu așa mă gândesc că funcționează lucrurile. Tu le știi mai bine decât mine. Eu nu mă pricep aproape deloc. Dar nasul tău de ziarist, de investigații de atâta mari de vreme, ce zice? Are omul niște proprietăți prin pe undeva sau n are?

LIVIU ALEXA: Nu știu. No, deci

ADRIAN LINCA: păi dar tu care le știi pe toate, tu știi și cine cu cine, tu știi și cine cu cine se bombardește în spitalul județean și nu știu pe unde.

LIVIU ALEXA: Cu atât mai mult domnii procurori care l au nominalizat pe Radu Moldovan în comunicatul DNA l au nominalizat, da, cu alegații concrete ar fi trebuit deja să aducă aceste dovezi.

ADRIAN LINCA: Eu până la urmă și eu s curios dacă are castele. Și ce castele are?

LIVIU ALEXA: Adică, bă Radu, nu am stat aice. Nu ne [râsete] ai spus, eu n am stat cu el în Nu ai spus că ai castele să făcut și noi o vacanță. Pe de altă parte, încă o dată repet, discutăm despre responsabilitatea da unor procurori vizav

ADRIAN LINCA: au fost ieri la percheziții la IPJ Bistrița Năsău.

LIVIU ALEXA: Da. să caute nu știu ce cu arme. Bă, o am m am interesat și eu pe sursele mele, o plesneală de percheziții pe arme și munii, adică un reviriment al dosarului care oricum nu duce nicăieri. Ok? Vreți să vă zic decât

ADRIAN LINCA: tot în același dosar? Are legătură

LIVIU ALEXA: în același dosar oarecum. Da. O filiație. Vreți să vă zic aceeași chestie în Călin Georgescu. Eu nu sunt fan Călin Georgescu deloc. Da, dar iartă mă acuma tu spui că l ai arestat, l ai reai arestat sau răreținut pentru că voia să plece din țară. Acuma îi verifici conturile și telefoanele mobile, tu s o faci de acum trei ani și atunce în mod evident lumea nu mai crede în niciun act de justiție, nici în instituții și nimica. Nu contează că s bistrițeni sau vasluieni.

ADRIAN LINCA: Păi, vezi, un dosar început acum cinci ani a lui Călin Georgescu, nu? Păi, poate peste cinci ani vom afla și despre Radu Moldova mai multe. Cine știe?

LIVIU ALEXA: Am înțeles că peste cinci ani, peste cinci ani dacă vom afla, mai dau un exemplu, prezumția de nevinovăție. Da. Dacă peste cinci ani în vorbesc și eu am aflat că sunt date certe, atunci Radu Moldovan mai are trei ani până la prescripție. Da. Cu avocat, cu nu o ducem mai departe. Un act de justiție corect și sănătos începe cu fermitate. Da. Începe cu alegații dovedite și se szează cu o trimitere în judecată rapidă. Nu știu câte dosare vrei să ți arăt în Uite cazul de la

ADRIAN LINCA: Când vrei trecem de pe justiție să nu tot deschizi subiecte.

LIVIU ALEXA: Domnul Bogoș da 1 milion și jumate de euro ca să ajungă la premier să schimbe șeful DSVSA din localitatea de baștină. Da. A fost arestat acolo Cristina Tre avocat pentru trafic de influență și luare de mită. Da. Etc. Etc. Bă, dosarul ă stă de șase luni. Șase luni. Domnul Pomohaci este de cinci luni în arest permetiv sau patru luni. Acuma se gândesc ei să meargă mai departe în verificarea legăturilor, conturilor, evaziunii fiscale pe care a făcut o 10 ani când Alexa le a zis în 2017 că este un pedofil și un criminal. Da, acum aflăm că a violat iarăși copii, că a drogat persoane, că zi era traficant de droguri și avea era posesor de droguri în casă.

ADRIAN LINCA: Dar tu tu n ai dovezi pentru lucrurile astea. Eu s obligat să te întreb dacă a pic am dovezi.

LIVIU ALEXA: Acuma sunt o seară în lucru pentru tot ce am spus. Știu că vrei să faci ca la CNA. Îți mulțumesc. Da, da, da. A fost reținut pentru trafic de droguri. Este reținut. Este reținut pentru material pedofil pentru răspândire de material pornografic.

ADRIAN LINCA: Da, dar nu s a dovedit nimic deocamdată.

LIVIU ALEXA: Nu. Păi, dar nu eu vorbesc că este reținut.

ADRIAN LINCA: Păi stai un pic. Nu i Nu i reținut.

LIVIU ALEXA: Mama săraca dragostea, care o să vadă emisiunea asta reținut. Niște procurori ai statului român. Bă, frate, hai să nu fim chiar atât de pozitivi și să l lăudăm atât de mult pe Radu Moldovan.

ADRIAN LINCA: Să nu lăudăm. Ce? [râsete] Și să revenim un pic la discuția noastră anterioară, dar întâi să închinăm un pic. Hai că uite,

LIVIU ALEXA: hai să avem noroc cu vinul ăsta bun de de jelă. Mulți ani! Cea mare greșeală pe care Radu Moldovan a făcut o la plecarea lui că va pleca din politică este numelea lui Bogdan Ivan. Este părerea mea. Am mai spus o și acum de ani. Vedem dacă timpul îi va da dreptate.

ADRIAN LINCA: Am văzut postările tale legate de de treaba asta și legate de Bogdan Ivan. [sforăit] Nu, nu s de acord cu tine în totalitate.

LIVIU ALEXA: Evident, evident. Tre să fi

ADRIAN LINCA: Bogdan Ivan, după părerea mea, are o evoluție foarte spectaculoasă.

LIVIU ALEXA: Aha. Când te împinge la spate Radu Moldovan care este un lider ultra respectat în PSD la București și eu pot așa.

ADRIAN LINCA: Nu, nu depinde și pe cine împinge în în din spate că dacă împingi un tăntălău n are față.

LIVIU ALEXA: De acord și cu asta.

ADRIAN LINCA: Iar mie mi se pare că Bogdan Ivan s a înfipt mai chiar mai bine decât ar fi trebuit. Poate face și un pic de exces de zel.

LIVIU ALEXA: Greșeala lui Radu este acest nepotism, dar nu este cazul că nu e filiație directă. acest nepotist de partid împotriva meritocrației de care în PSD se ține cont totdeauna.

ADRIAN LINCA: S a ținut,

LIVIU ALEXA: bă, se ține. Radu ar fi trebuit s o facă. Da, pe mine cu toată admirația, repet, să se țină în minte că am zis eu Alinca, o să regretați pe Radu Moldovan când o să iasă la pensia politică. Da, o să regretați. O să fie haos în acest județ pentru că eu îmi aduc aminte de Liviu Rusu, de Andrei Ca îmi aduc aminte de Olteanu. Eu nu i am uitat. Da. haosul și evul mediul în care se zbătea acest județ. Pe de altă parte și închidem subiectul sau deschidem sau apăsăm pe el, nu mi se pare normal ca tu, Radu Moldovan să zici: Bă, bună ziua, eu sunt the king of Bistrița, Năs PSD și eu vă las pe urmașul meu. Lasă să se descurce, să și merite tronul și sceptrul. Băi, Ivan, o să fie mâncat de cel puțin doi trei oameni din PSD, dacă nu chiar o echipă. întreabi. Foarte foarte bine dacă se întâmplă asta.

ADRIAN LINCA: Dar pe cine ai fi văzut tu în locul lui Bogdan Ivan? Pe cine ai fi văzut sau cine ar fi meritat că tu zici că e pe meritocrație în PSD din Bistrița Năsă pe cine ai fi văzut pe merit să

LIVIU ALEXA: Niicu moldovan la orice oră.

ADRIAN LINCA: Păi acolo nu n a ieșit din cărți

LIVIU ALEXA: acolo noi acolo nu ști

ADRIAN LINCA: n a n a ieșit din cărți.

LIVIU ALEXA: Acolo aș fi văzut. Da. Acum avem altă probleme.

ADRIAN LINCA: Hai că oricine poate să zică numele astea două. Zi l și pe al treilea.

LIVIU ALEXA: Zi.

ADRIAN LINCA: Păi, zi l și pe al treilea nume, că de astea două le știe oricine.

LIVIU ALEXA: Și la Zani dintr o poziție câștigată. La NICU discutăm de o anvergură și de un traseu anume al Constanței, al parteneriat, nu știu ce. La Lază ne discutăm de un disruptive. Vine și ia funcția care tehnic în orice filială, dacă vrei PSD, că la asta vreau să mă refer, este una extrem de importantă. Nimeni nu poate ignora. De bine în absența unui președinte de CJ puternic în alte județe. Cam asta e șmecheria. Dar nimeni nu l va putea ignora pe Lazani. Lazani are un start bun de primar. Nu mi se pare încă că știe politică.

ADRIAN LINCA: Bun, dar și Lazan e împins din spate de Radu Moldovan. S a tras în campania electorală după el.

LIVIU ALEXA: De acord. Și toți care sunt astăzi în funcție trebuie să i mulțumească lui Radu Moldovan pentru ceea ce sunt în mod cert. Da. Ăă iarăși de partea cealaltă și vom vedea după plecarea lui Radu Moldovan dacă vor fi în stare să stea la masă, să se înțeleagă și să nu distrugă moștenirea asta. Nu discutăm de Eu nu discutăm de moștenirea voturilor și de 16 ani de dominație neîntreruptă sau fraierii o să ia bătaie de la niște nimuruci care ăștia se ia din sediul de la PNL. Bă, a trecut astăzi un pic pe la sediul PNL. Nu vreau să zic așa de răutate, dar eu ultima oară când am fost pe acolo, recunosc că am intrat într un sediu, era tot era cu Bsescu, cu nu știu ce era, Nele Olteanu pe acolo. Avea așa un șomău de cașcaval, bani atât avea și dădea la primar la afișat. Era o nebunie acolo. Era și ne olteam bătăios pe atunce când am fost eu ultima oară în sediu. Bă, să nu mint, dar o fi fost oricum l a bătut Radu de i a uscat freza, mustața, dar era mișcat. Băi, când a văzut sediul cum arată acuma fiți atenți, bă mistrițenilor, geamuri negre, lucioase din alea expo. Deci să nu se și din aia firmă. Zici că eram într o din aia de pompe funebre VIP în față. Am poză, am poză. Stați, stați, stați că mi am

ADRIAN LINCA: Bă, dar a zis așa ceva nu se poate.

LIVIU ALEXA: Bă, zici că eram la firma de înmormântări.

ADRIAN LINCA: Unde ai pus Alexa?

LIVIU ALEXA: Ia uitați vă. Bă, pe cuvânt. Uită te linca.

ADRIAN LINCA: Lasă mă cu [râsete] textele.

LIVIU ALEXA: Uită te. Uitați vă. Se vede așa arată. Clar așa arată. Zici,

ADRIAN LINCA: bă, uitați vă. Bă,

LIVIU ALEXA: zici că este firmă de pompe funevre și de fapt așa și este pentru că acolo numai înmormântați îs. Numai fantome și certăreți și nu se întâmplă nimic pozitiv. Deci ei în loc să se concentreze, să i bată pe ăștia din PSD, da, ei se ceartă între ei, să și trag carabe prin presă, își curentează amantele, discuții mișto. Bă, schimbați sediul ăla, bă, chemați l pe Nanel.

ADRIAN LINCA: De abia l a făcut, de abia l a aranjat. E nou, e nou refăcut acuma.

LIVIU ALEXA: Sentiul ăla îți îți imprimă ție ideea că poți să intri cu dragoste în partid și să zici: Bă, sunt liberal, bă. Bă, zici ori vii cu o lumânare, știi? Ori ți e frică să intri că te casează ăștia, te taie, te pui în pe un scaun și te, știi, te ciop.

ADRIAN LINCA: Bine, dar oricum e cam golașul ăla și de când e făcut

LIVIU ALEXA: înțelegi? Am fost la aur, ușa deschisă, sigur partid de opoziție, dar bă deja ce ne am gonflat la PNL, mamca ți aș mă

ADRIAN LINCA: bun după începutul ăsta al tău, așa,

LIVIU ALEXA: mamă, ce audiență fac iară iară fac audiență. crede mă

ADRIAN LINCA: ă trebuie să știe lumea, dar cine nu știe le spun eu, le spun eu acuma că ai fost PSDist cu acte în regulă. Adică nu faci acuma o apologie a PSD ului așa că te ai îndrăgostit tu de PSD, ci pentru că ai fost un social democrat cu acte în regule șeful filiale șful filialei Cluj Cluj.

LIVIU ALEXA: Da. A fost echivalentul lui Radu Moldovan, dar mult mai prost politician și am stat numai șase luni, așa cum am zis. Nu m am dezis o să rămân. Nu mai sunt PSD, nu mai votez PSD de șase ani după ce dăneal majoră cu Ciolacu care m a și eliminat că na, eu certându mă cu grupul de la Cluj, asta e. Dar voi fi un om de stânga întotdeauna. Eu n am votat nici Nicușordan, nici nu m am dus la vot și nu puteam vota nici pe George Simion. Mi e ciudă de mor că partidul a ajuns pe mâna lui Grindeanu. Mi e ciudă de mor că văd acest partid cum practic se autodistruge. Aia e. Așteptăm vremuri mai bune. N am fost niciodată ipocrit vizavi de PSD. Zic că am fost foarte obiectiv și curentându l și criticându l. [sforăit]

ADRIAN LINCA: Da. Hai să ieșim din sfera asta politică. Eu nu nici nu mă pricep și nici nu mi place foarte mult să vorbesc

LIVIU ALEXA: domnul Linca că aveți podcast șmecher acuma. Faceți pe modest

ADRIAN LINCA: mă pricep domnul Alexa la politică. Dacă vreți vorbim despre sport, despre handbal, despre presă. Uite despre presă, de exemplu aș vrea să și despre handbal vreau să vorbim. Aș vrea să vorbim în primul rând vreau să vorbesc să să te întreb ce i cu aparițiile astea tale acide în legătură cu Bistrița. Ai întors toată Bistrița invers din 10 TikTok uri. Care i schema? Care i Te ai trezit tu te ai trezit așa într o dimineață și a Ce fac ăia acolo? Ce fac ăia? Se plictisesc acolo? Ia să i curenteze un pic.

LIVIU ALEXA: Eu la 47 de ani în presă cel puțin fac asta de la 18 ani. N am presă. M am reinventat în presă de vreo cinci șase ori. [voce dreasă] Da. Am fost la un prodigi pe anchetă. La 21 de ani scriam anchete pe care alții nu aveau curaj să le semnezee. La 45. Da. Am fost primul patron de presă online din Cluj Napoca în când în Bistrița eram în zi în perioada pleistocenă pe partea asta. Da. Am fost achizitor, am fost seller de Trust Media la 31 de ani și am făcut bani o tonă vânzându mi practic producțiile. M am resetat, am fost, au râs lumea de mină când am cerut primii bani ca independent de la public 2011. Ha ha, prostule, n o să reșești niciodată. Astăzi sunt cel mai bine plătiți ziarist. Cel mai bine plătiți ziarist din România pe partea de subscriptions am undeva la 12000 14000 $ pe lună.

ADRIAN LINCA: Păi bine, dar ca să fiu malițios aș putea spune și că ești singurul. Adică

LIVIU ALEXA: așa și ce împiedică

ADRIAN LINCA: singur și ești pe locul unu. E adevărat, dar joci singur că nu mai e nimeni.

LIVIU ALEXA: Nu mai e nimeni și ce i împiedică pe restul să muncească.

ADRIAN LINCA: Nu mai sunt. Moise Guran face bine.

LIVIU ALEXA: Dana Budan nu este neapărat jurnalistă de este om de media sau ce vrei să zici influencer și are o tonă de Dar dintre ziariștii puri, eu cred că sunt cel mai bine plătit în acest moment de publicul meu. Da. Iar toate chestiile astea au fost un reset. Eu consider că cel puțin acum șase luni am luat decizia asta. Trebuie să mă mai resetez o dată spre final. Nu știu când mai am cariera, că vezi că ziariștii cam pe la 5:5 parchează. Infarct, AVC TC.

ADRIAN LINCA: Alin Cordoș zicea în podcastul meu aici că la 50 ar trebui să iasă la pensie ziariștii, că oricum nu mai dau randament după 50, că deja știu

LIVIU ALEXA: nu s de acord cu Al

ADRIAN LINCA: știu ști mai ales ăștia din presa locală,

LIVIU ALEXA: dar trebuie să avem grijă de sănătatea noastră, mai ales cei care ardem pentru idei și pentru meseria asta. Și am zis că trebuie să mă resetez adoptând TikTok. Astăzi am nu știu milioane de vizualizări într o săptămână. Am eu am devenit eu eram foarte celebru și așa pe bune ca ziarist de provincie mă duceam în București. Bă, v am văzut la România TVD cu TikTok. Îs practic nu știu așa o chestie mă mă oprește lumea în mall în București în pe stradă nu știu în Bacău. Am fost în Grecia, bă, într o stațiune unde nu sunt români, mă, că de aia m am și dus și m a oprit unul la o tăz. Zice: “Eu te știu, ești lib.” Am fost acuma în Tirol și m a obțit un m a oprit un căruțaș din ăsta cu căruțe turistice, cu căluț. Zice: „Diviu hai! Și atunce mi e clar că s a mutat tot toată sfera de interes. Asta e o problemă și pentru presa clasică online. Vezi ce repede a trecut digital online ul înspre ne înspre clasic pentru că ziariștii nu se adaptează, știi? Și atunci eu vă spun că nu mai am nevoie să apar la nicio televiziune. Oricum nu mă cheamă la ce scot pe gură și le stric ploile pentru că mie mi e destul ca mijloc de spread al informații să ai 6 7 milioane de view uri pe săptămână este enorm.

ADRIAN LINCA: Dar nu profiți cumva că românul a devenit în mare parte analfabet funcțional?

LIVIU ALEXA: Să devină

ADRIAN LINCA: a devenit că că românii devin încet încet în mare măsură analfabet funcțional. Nu profiți de fapt?

LIVIU ALEXA: Ba profit așa profită și alții de la Kim Kardaia nu mă compar. Andreea Bostănică, dar e are înaintașii mai mari. Ok. Dar nu profită industria gastronomică de faptul că copiii au părinți tot mai leneși și nu le mai gătesc și atunci mâncăm cei patru dușmani ai bucătăriei. Pizza, spaghetti, burgeri și mai zi și shaorma. Ei nu profită. Prietene, n o să rezolvi Alexa sau Adrian Na, analfabetismul funcțional. Am scris un text ieri, zic foarte deștept, știți că nu s modest,

ADRIAN LINCA: ăla cu licuricii.

LIVIU ALEXA: Cu licuricii, în care spuneam clard degeaba dăm noi vina pe generația de azi pe care o facem leneșă câtă vreme noi le am dat, le am oferit o viață plină de haos, le am oferit o lume proastă și cu cinism îi îndemnăm să se integreze, să ne plătească nouă pensiile. Nu vor mai fi pensii. Matematic noi știm asta, că nu mai ei nu vor mai avea de unde să mai primească și ei ceva și î trimitem nu la sclavie, la moarte îi desconsiderăm. Da, tare trist. Eu o perspectivă într adevăr diferită. Dați în generația asta cu șuturi unde vreți. Da, e adevărat. La 29 de ani de cu mami și tati. Dar cine a contribuit la România de astăzi la 37 de ani de haos și jeg și corupție astăzi? Haos. Noi, eu le spun tuturor cu vorbele mele mai grele și mai porcoase, haosul este noua noastră stare de a fi. Cine nu înțelege asta și nu temporară, deci noi vom evolua. Cine se va adapta haosului va supraviețui. Poate câștiga, că sunt oportunități. Dar să nu vă așteptați la o furtună de trei zile. Peste disparități vine ai ul, ne calcă în picioare, vin războaiele, vin gesturi pe care altădată nu le nu le toleram. Da, să l vezi pe Trump că și vinde moneda, că și vinde Bitcoin, că scrie Trump, “Fuck you Iran!” pe contul de Adică să vezi că diplomația și comunicarea coboară sub nivelul mării. Păi, Alexa poate să zică cu Da, dar tu ești Donald Trump. Da.

ADRIAN LINCA: Ai văzut ce a zis ieri? A zis că dacă vine o bombă nucleară pe San Diego e foarte bine. Cumva e bine că mici unde am ajuns

LIVIU ALEXA: și atunce [voce dreasă] cred că și ziariștii cum te ai adaptat și tu ai un produs media super frumos și cred că ești fericit. Sper că ești fericit cu ce faci.

ADRIAN LINCA: este acolo.

LIVIU ALEXA: Râdeam cu Mihai, prietenul meu, care e acolo. Zic, bă, uite, de acolo a început totul și aia mi se pare o minune. Eu o să revin într o zi de prostie la mesagerul la un ziar tipărit și o să l fac de dracului și o să am și succes pentru că am mai făcut o în 2011. Sportul bistrițean este o minune de nișă și noi vom putea vinde, nu știu generațiile de acuma de jurnaliști, dar noi vom putea vinde mai târziu un pic după pensie cu Cordor și cu alții nostalgie. Vom vinde nostalgia. Cum se vinde vinilul pentru nostalgie o să vindem ziare și o să scriem texte de mână, nu? Cu ai și cu clot, că acuma toate boarfele

ADRIAN LINCA: dacă o să mai putem

LIVIU ALEXA: scriu cu ai rahaturi. [râsete] Deși putea ai, fetelor.

ADRIAN LINCA: Dar dacă o să mai putem, Liviu, pentru că și peste noi vine ai ul și începem să nu mai gândim cu mintea noastră. Deja știi și tu că foarte mulți colegi de ai noștri folosesc la greu aiul și nu știu câți o să și mai păstreze

LIVIU ALEXA: folosești greiul pentru că oricum nu avea [râsete] treabă cu presa. Da. Nu, mă, dar nu trebuie să ne fie frică pentru scris.

ADRIAN LINCA: Zici și tu zici că asta ce faci tu acuma e o parte de presă adaptată la zilele noastre. Dar îi mai putem spune presă.

LIVIU ALEXA: Câtă vreme eu nu livrez chiloțăreală, deși pare că mă leg de subiecte. Îmi cer scuze, dar dacă unul, nu știu, nu dau mai să nu deschidem subiecte tablouide. Dar încă o dată, indiferent de asta, când cineva dintr o funcție, dau de exemplu de la ANAF, are proces de paternitate cu o angajată, este asta chiloțăreală? Nu. Este un act de informare.

ADRIAN LINCA: No, dar felul în care o faci,

LIVIU ALEXA: bă, lasă povești. Am înțeles. Eu m am dus și am impregnat o pe aia și am lăsat o gravidă și astăzi nu i recunosc copilul. Eu sunt șef ANAF sau Finanțe sau ceva. Da, bă, asta este deja o știre. Bun. Cum o prezint? Cum n o prezint?

ADRIAN LINCA: Bun. Da, dar știi ce zicea manualul de știri? Că știrea trebuie să aibă un anumit format. Cine, când, cum, ce, cum era, zis?

LIVIU ALEXA: Cine am zis? Cine când? N am știut când s a întâmplat. Da. Cum cum pot să le zic? Da. Și dovada le arăt le arăt portalul just. Da cum se vede cum aia doamna nu i dau numele care face are proces de patinate cu ăla. Bă mai ai ceva de comentat? Vă deranjează modalitatea că mai bag câte o șperlă acolo, mai râd câte un banc? O scuzați mă, mă rog să mă scuzați, am trecut de la zi de la clasicismul și cu surse.

ADRIAN LINCA: Zi cu trei știri. Confirmare din trei surse.

LIVIU ALEXA: Păi dacă eu am un judecător,

ADRIAN LINCA: Da.

LIVIU ALEXA: care înfăptuiește pe video acte de pedofilie, Da. și este arestat, mai au nevoie de trei surse?

ADRIAN LINCA: Nu. Ce sursă să mai au nevoie? Păi, înseamnă că tu resetezi și manualul de jurnalism.

LIVIU ALEXA: Gata. Manual de jurnalism este oricum cadou. Scuze.

ADRIAN LINCA: Da, bă, dar nu crezi că presa de astăzi s a transformat așa într un într o piață, într un talcioc de opinii că foarte puțini mai scot știri din dintre oamenii de presă. Majoritatea folosesc doar opinii, își spun opinii. E ok asta să fii o presă opini.

LIVIU ALEXA: Nu mă interesează să comentez ce fac. Adică pot să comentez și dacă mă zgând multă încep să mi dau drumul la gură. Uitați vă la cariera mea. Îmi cer scuze, dar în ultimii 28 de ani am avut norocul pentru că un ziarist de de investigați are poate de două ori norocul în viață să dea un tun. Mă refer la o dezvăluire majoră. Da, eu am avut noroc că o să dau 20, 30, 40. Da. Unele subiecte mă și caută. subiectele de

ADRIAN LINCA: Da, mă, dar pentru unele ai plătit la greu. Adică unele s au

LIVIU ALEXA: Dar nu, nu din vina mea. Am plătit din vina corupției, justiției. Îmi pare rău. Îmi pare rău. Nici azi nu recente, am subiecte corect făcute și intenționat sau poate neintenționat, dar greșit scrise, dar ele au bază factuală. Ai înțeles? Și am pierdut pentru niște excese de limbaj. Ai înțeles? Dar în esență astăzi este judecat pentru excese de limbaj sau pentru nici măcar pentru baza factuală, pentru nu știu ce daune, un subiectivism din ăsta. Jurnalistul nu mai este judecat pentru x fapt zi x abordare.

ADRIAN LINCA: Adică dacă e ce zice mă nu mă mai tot freca că știi la ce mă refer? La Oana Gheorghiu la 200000 €

LIVIU ALEXA: le am luat eu cu Ciutacul. ciutat că a luat 200000 pentru că a preluat a preluat dezvăluirea mea. Trebuia dacă era până într acolo să iau numai eu acea amendă. Da, dar nu 200000 colegul meu Victor Ciutacu. Nu 200000 Corpoș Nelu Corpoș și nu Iosefina încă 10000 și 200000 România TV doi la mână. În cazul respectiv, eu n am pus decât niște întrebări și am arătat niște cifre de la Registrul Comerțului și am întrebat de ce sunt ținute în Asociația Dor dorește viața 30 40 de milioane de RON, adică o tonă de bani nefolosiți pentru charity. Da. Și după aia s a văzut doi ani mai târziu de la ancheta mea că ea recunoștea că lua 5000 $ sau salariul că nu era chiar așa charity și așa mai departe. Ea știi ce a făcut doamna G? Arată un ziarist coclit care era din anturajul ei și ăla s a dus și a spus că a văzut o s a auzit că noaptea Oana Gheorghiu plângea și eu numai pentru asta am fost condamnat cu o sumă imensă

ADRIAN LINCA: că ea a suferit daune morale de pe urma materialului tău nu că e adevărat sau nu e adevărat ce ai scris înțeles.

LIVIU ALEXA: Da. Ă, mă aștept, mă aștept să zică pe Mohaci că n a putut dormi în pârnaie acuma că eu am scris despre niște lucruri din dosarul lui. Da. Am scris am prins rechizitorul pe mână. Eu mă aștept să mă dea judecata și să câștige. Adică în țara asta am scris cum a violat Da. O un copil luat din gară i a dat 300 RON și l a violat. Am scris cum care era povestea celui celor dețineri de droguri. El își droga victimele.

ADRIAN LINCA: Cum știai tu treaba asta? că a luat un copil din gară și l a violat pe 3 RON.

LIVIU ALEXA: De unde știam? E rechizitoriu.

ADRIAN LINCA: A scriam rechizitoriu. Așa ceva?

LIVIU ALEXA: Da, l am obținut eu că sunt ser de investigații șmecher.

ADRIAN LINCA: Deci n ai Nu er rechizitoriul domnului Călin Ceescu

LIVIU ALEXA: că sunt și nu sunt blat cu procurorii. Toată lumea știe că n am fost niciodată și nu voi fi niciodată blat cu procurorii.

ADRIAN LINCA: Apropo de cazul ăsta cu Oana Gheorghiu, cu în ce stadiu i procesul?

LIVIU ALEXA: Suntem în apel și din toată inima sper să Aenție, nu că o să mi se reducă mie 2000. Da, eu voi voi considera că și 3000 € sau 100 RON dați oi gârgâ sunt o înfrângere.

ADRIAN LINCA: Păi, stai mă, dacă ți spun 300000 sau 400000, de unde Dumnezeu plătești sumele aste?

LIVIU ALEXA: Nicio problemă. N o să plătesc că mi închid tot, mă autofalimentez, îmi declar faliment personal și nu pot să arăt semnul că până la urmă tu trebuie să dai asta și pe YouTube. Da, cam ce o să primească de la mine? Nu mă interesează. În mod normal, nu am cum să sper nici la bine, nici la rău, pentru că așa cum arată inclusiv România, cine mai face predicții despre țara asta, oricare ar fi, ele este un bou. Totul se poate întâmpla în România.

ADRIAN LINCA: Păi, înseamnă că e America a tuturor posibilităților România.

LIVIU ALEXA: Eu mi am meseria de meseria mea nu m am dezis niciodată cu bună și rele. O să continui s o fac.

ADRIAN LINCA: Da, dar cuvântul scris mai are vreo putere, mai are vreo vână? Tu zici că da, că mai ai încă anchete și dezvăluiri scrise.

LIVIU ALEXA: Tu zici că puțin mai dau. Bă, eu de 28 de ani, 29, cuvântul scris al meu se referă la dezvăluiri, la analize, da, la teme pe care presa normală refuză să le dezbată.

ADRIAN LINCA: Da, dar vezi că generațiile astea încep să te cunoască așa de pe TikTok și de 30 în în șase luni de de TikTok te cunoscut mai mulți decât

LIVIU ALEXA: E adevărat, dar te vezi pe TikTok, eu fac și acolo o grămadă de analize, sigur în limbajul de video și duc mesajul înspre mai multă profunzime decât chiloțăreli.

ADRIAN LINCA: Ă ești un dur, folosești un limbaj care pe unii scandalizează, dar eu vreau să știu dacă

LIVIU ALEXA: ha că s și deștept. Serios acuma, de ce nu zici și din astea?

ADRIAN LINCA: No, pe bune, zici tu destul. Foarte deștep. Într adevăr, lipsit de modestie, dar deștep

LIVIU ALEXA: zici tu, bă, destul.

ADRIAN LINCA: Dar eu te cunosc de multă vreme și mă gândesc de mult la treaba asta. Oare asta nu i doar un scut așa ca să după care te ascunzi tu cu blândețe în bucătărie la cafea, așa și ești un sensibiluț?

LIVIU ALEXA: M am uitat la tine să văd dacă ai fățăul de Gabor mată și te ai transformat în ca psihoterapeut și nu știu. Sper că nu vrei să pui mâna pe curs sau ceva.

ADRIAN LINCA: Tocmai ție, că ai mai dat de gol rapid.

LIVIU ALEXA: Vezi? Cumva tu ești doar un ziarist sportiv, prost și needucat sau de fapt ești un ziarist sportiv senzațional și de fapt pentru că industria presei nu ți a permis să fii decât atâta, când te ai trezit ai devenit un super ziarist și un super intervievator. Vezi fraiere?

ADRIAN LINCA: N am înțeles nimic ce ai zis?

LIVIU ALEXA: N ai înțeles nimic. Vezi că

ADRIAN LINCA: Adică acuma mă lauzi sau mă

LIVIU ALEXA: Te laud? Te laud

ADRIAN LINCA: sau mă piști.

LIVIU ALEXA: Da, da, da. Pentru mine, ok, că ne știm de atâția ani. Mie mi e ciudă că ziaristul sportiv a rămas atât de mult în față și până la urmă în interacțiunea noastră, că așa s a și întâmplat, nu, cu City News, am descoperit cât de atent ești, cât de deștept ești, cât de organizat ești când te ai ocupat de ediția de ziar pe care atunci o aveam. Ce

ADRIAN LINCA: ce bei? Ce bei s ar zice? Ce Ce bei? Ce bei?

LIVIU ALEXA: Ciudat. Foarte bun. Foarte bun. ascunsă.

ADRIAN LINCA: Da, vezi și zici că ai explodat la andropauză.

LIVIU ALEXA: Mie îmi place foarte mult. Păcat că formatul ăsta este atât de local. Zic cu drag. Adică o emisiune veselă, o emisiune mișto, o emisiune care s ar putea. Băi, zic și uite și sponsorilor. Sunt firme cu mulți bani aice. Bă, dați bani ziariștilor care produc pe bune chestii mișto. Na, nu știu, nu dau nume, dar uita lui Linca. Bă, veniți și pe lângă Jna și vale ascuns să endorsați, bă, emisiunea asta cu 400 € cu 200, cu 700. Dați bani pentru chestii care produc lucruri mișto. Da. Mâncați pentru loc să te audă careva. Cristina Cristina, scuzați mă. Cristiana pomenește poate Cristiana sa. Bă, Doamne iartă mă, n am văzut o nici pe ea de Cofiserii. Bă, Cristina arată impecabil. În Cluj nu sunt decât acadea. Și cam atât. Și ar trebui să fie mai multe. Impecabil. Am avut astăzi o cafea super șmecheră la Brix. Mi e ciudă că am auzit că ăsta care a fost omelier sau e la jen are AOP. Facem reclamă și astăzi când să mă duc și eu la AOP din Cluj am auzit de AOP. Nu m a plătit nimeni și era închis că probabil se reorganizează cu nu știu ce cu meniu. Mi a fost ciudă. Bă, îs mândru de Bistrița. Pe bune? Bravo.

ADRIAN LINCA: Da, mă, dar ne ai ne ai luat la bani mărunți în ultima vreme. Ziariștii mei o parte s au supărat că nu i ai băgat în seamă.

LIVIU ALEXA: Că ce?

ADRIAN LINCA: Că nu i ai băgat în seamă.

LIVIU ALEXA: Care dintre ziariștii?

ADRIAN LINCA: Ăia pe care nu i ai amintit s o supărat. Știi?

LIVIU ALEXA: Îmi cer scuze.

ADRIAN LINCA: Ăia pe care i ai înjurat. Ăia nu s o supărat. Dar s o supărat ăialalți pe care nu i ai amintit.

LIVIU ALEXA: Să nu se supără, că na, am făcut o intenționat. Dar uite astăzi chiar l am băgat în seamă un pic pe Berare. O să vadă el n o să i convină ce am zis despre

ADRIAN LINCA: Dar ce ai cu el?

LIVIU ALEXA: Nimic. Am zis așa numai îmi pomenește numele. Nu mi place să pomenești nume nici de bine, nici de rău. Știi?

ADRIAN LINCA: Te o pomenit pe tine?

LIVIU ALEXA: Da, da, da. că nu știu în spate sau nu sun în spate. N am înțeles prea bine că nici nu scria foarte bine și i am spus să și vadă de ciorbele lui de burtă și de pupat în fund primarii pe factură. O să nu mai pomenească numele că s foarte țăran la din asta. Adică iese bistrițeanul din mine și dau cu carava peste nalți. Ă sunt ziariști foarte buni aici. Repet, poate prea mulți.

ADRIAN LINCA: Prea mulți. Știu, știu de și eu sunt de acord cu asta că prea mulți.

LIVIU ALEXA: Da. buni ziariști care și a dezvoltat în timpul orgolii și asta ce se întâmplă în Bistrița să nu crezi că numai aice se întâmplă și în Pitești și în Galați. Sunt ziariști care au învățat pe prietenii să și facă rost de contracte de 2 300 € ori 6 or 7 și au o viață bună. Bine, foarte bine că ziariștii reușesc cât de cât să supraviețuiască. Am avut vieți grele în Covid în trecut în tranziție. credeți mă, dar dar nu este ok să devii slănină jurnalistică. Nu este ok să vină Alexa. Eu practic știi ce am făcut acuma până la urmă? Le am distrus shield ul la toți ăia care promiteau protecție nu știu cui și nu știu cui și nu știu cui. Am luat niște carabe și la revedere. Deci ce făceai mai protejat de secretul ăla?

ADRIAN LINCA: Bă, dar ți e simplu să faci chestia asta de departe? Dar de aici din interior e mai complicat un pic. Sunt ziariști de presă locală în continuare.

LIVIU ALEXA: Atenție, am eu anvergură națională în timp. Îmi pare rău să vă spun, domnul Linca, eu puteam face șmenuri, șantaje, golănii, coțcării, facturisme în Cluj pe bani de 10 ori mai mulți. Da, atenție de și eu mi am păstrat demnitatea în Cluj și am avut de suferit enorm. Am fost izolat economic, ostracizat, urmărit de servicii, de judecători. Am luat o rău. Eu nu comentez că un ziarist își face rost de o pâine pentru a duce acasă. Nu mă, nu mă Nu mă duce în zona aia pentru că trebuie să trăiască presa locală. Eu comentez că ziariștii sau nu, ziariștii clasici, buni, nu îmbătrâniți, da, sunt deja cotropiți de tot felul de agarici care un își fac un domeniu.ro și zic gata, asta i ziarul. Dacă te știi cu Nelu turc și ți dă un parai, ba ești nu știu cum ești ziarist. Nu ești ziarist, prietene. Da, dacă zici că Radu Moldovan e un kenner, gata, ești mare ziarist. Nu, nu ești ziarist.

ADRIAN LINCA: Nu ești ziarist, dar ce trebuie să faci? Ce trebuie să dovedești sau ce trebuie să ai în spate ca să te numești ziarist? Pentru că eu în ultima vreme recunosc, nu prea mă mai simt ziarist, îți spun sincer, nu prea mă mai regăsesc în

LIVIU ALEXA: Poate că nu mai ești ziarist, poate ai devenit om mai mult de media sau de social media. Bun, până la urmă poți să fii un intervieator bun, care este o parte foarte bună din ceea ce înseamnă comunicare. Bravo. Dar un ziarist trebuie să urmărească întotdeauna în spirit critic știrea

ADRIAN LINCA: critic.

LIVIU ALEXA: Ok, critic. Și atunci aice ne despărțim de ziariștii facturiști. Repet, chiar mă dau mare. Am un CV întreg de demnitate, de demnitate și insist cu foarte multe greșeli pe care le am făcut. Exces. Ok. Dar eu am un CV de ziarist demn.

ADRIAN LINCA: Bă, dar nici asta nu i corectă să le zici facturiști, pentru că ce i nasol în asta să faci factură la ceva ce lucrezi. Sună rău facturi, știi? Adică ăla care n are firmă deloc, cum i ai zis tu, cu un telefon, cu nu știu ce și nu poate emite o factură, ăla e mai respectabil decât facturistul.

LIVIU ALEXA: Se întâmplă o știre. Vine un îngânfat cu un abbistrițean,

ADRIAN LINCA: cum zici tu, de pace, așa, ușor să

LIVIU ALEXA: Da, da, da, da, da. Și până la urmă peste ranturile de pe TikTok demonstrează, da, că șeful baroului din Bistrița Năsăut facturează 12400 RON la spitalul județean, unde nevastă sa a fost a ta invitată, Mihaela Muruțan. Da. Este manager medical în conducere. Da. Nimeni nu scrie, nimeni nu zice„Bă,

ADRIAN LINCA: îți spun un secret.

LIVIU ALEXA: Zi mi.

ADRIAN LINCA: În secunda doi l am sunat pe Moruțan.

LIVIU ALEXA: Așa.

ADRIAN LINCA: Nu așa trebuia să fac

LIVIU ALEXA: tu?

ADRIAN LINCA: Da, eu l am sunat pe Moruțan pentru că voiam voiam să scriu treaba asta. Și Moruțan a zis că ăla e un contract absolut legal făcut de hă hă de 10 ani, că l a avut contractul ăsta și cel dinaintea lui, că spitalul nu are altfel de asistență juridică, deși are un departament juridic, nu are angajat angajați oameni pentru treaba asta și că acest contract e cu firma lui de avocatură și că banii ăștia se împart la toți oamenii care lucrează și dau asistență juridică spitalului.

LIVIU ALEXA: O întrebare. Ai scris undeva asta?

ADRIAN LINCA: Stai un pic. N am apucat că te am adus pe tine aici și am vrut s o discutăm. Nu, n am scris o, mă.

LIVIU ALEXA: Când l ai sunat

ADRIAN LINCA: zilele astăzi e

LIVIU ALEXA: De ce? Dar de ce l ai sunat luni? Eu am publicat sâmbătă.

ADRIAN LINCA: Astăzi, stai mă un pic. Azi fac emisiunea cu tine și m am documentat. M am documentat ca să știu să dau o replică, nu la treaba asta. Mai mult decât atâta, el zice că nevastă sa n are nicio funcție executivă la spital. H bun. Nu că iau eu apărarea lui Moruțan acuma. Apropo de verificat din mai multe surse, știi?

LIVIU ALEXA: Și acuma eu vin pentru că ziarist foarte bun. Nu zic că tu ești unul prost, dar ai fost la un moment dat acuma în discuția asta moală cu [râsete] el pentru că trebuia să

ADRIAN LINCA: Bă, dar tot mai bine decât alții care n au fost deloc.

LIVIU ALEXA: De acord. Atenție. De acord. Și eu te iubesc și știi că o zic în față, n am nicio treabă. Da. Ă comentând răspunsul domnului Moruțan. Da. Da. este outrageous sau cum să zic extraordinar de nesimțit din postura de șef de barou. Da. Să te căciulești la banii ăia și să vii cu explicațiile astea. Deci un șef de barou trebuie să aibă o stare de restrângere și ziariștii trebuie s o aibă. Nu te poți duce ca ziarist de investigații nu știu sau judecător la un chef cu un interlop. Dar în România, zi în Bistrița se întâmplă. Se întâmplă la întâlnirile unui mare baron care este Radu Moldovan. Uite dezvăluire. Da, nu se poate la întâlniri politice la cum se numește domeniul Transilvaniei. Să vedem pe pus invitații lui sau cum or fi ce or fi fost în tâ politică într un colț acolo și acolo un judecător sau un avocat sau nu știu ce. Nu se poate. Ok.

ADRIAN LINCA: Bă Liviu e un oraș mic mă oamenii s prieteni indiferent de meserie.

LIVIU ALEXA: Nimen Liviu Alexa nu a spus deci mânca mi ar fundul Moruțan. Da. Nimeni n a spus că este un contract ilegal. Liviu Alexa n a spus asta. A spus că este un contract.

ADRIAN LINCA: Sunam. Îl sunăm pe Moruțan.

LIVIU ALEXA: Nu, nu, nu, nu, nu, nu, că n am chef să distrug emisiunea.

ADRIAN LINCA: De ce, mă?

LIVIU ALEXA: Nu faci talk show cu el. Dar n am nicio nicio problemă de lașitată și de frică. Da, Moruțan, i ai prezentat punctul de vedere și acuma răspund eu. Ă Este imoral. Da,

ADRIAN LINCA: asta da. Poate fi

LIVIU ALEXA: și o căci, bă. Este nu poate fi de fi imoral, dar și zi este imoral.

ADRIAN LINCA: Nu, mă. Da, dar nu e ilegal. Poate că

LIVIU ALEXA: imoralitția. Explicația că soția mea n are o funcție executivă când ea este în consiliul de conducere al spitalului și în România merge.

ADRIAN LINCA: Bă, dar tu crezi că doamna Moruțan decide ce contracte să se dea în spital?

LIVIU ALEXA: Hai mă, lasă mă. Hai mă lasă mă. Ești alături de colega ta de Bun.

ADRIAN LINCA: Bă și tu crezi că căă doamna Moroțan a zis la directorul spital

LIVIU ALEXA: decide. Nu decide. Decide nu decide. Decide, nu decide. Da, tu șef de barou,

ADRIAN LINCA: avocat reputat, Da. Da, bă, contractul l a făcut înainte să fie șef de ban.

LIVIU ALEXA: Bă, nu, nu, nu. Contractul l a făcut înainte pe dracu. Contractul l a preluat de la alt traficant de influență. Dar lasă mă, deci să nu vină cu explicația asta altă penibilă. Da. Deci domnul Musan, trebuia să zică eu îmi voi face rost de 12000 RON din altă parte, deși este legal, deși spitalul are nevoie de

ADRIAN LINCA: Păi, bă, și el mai are contracte din astea cu mai multe instituții. Din asta trăiește omul.

LIVIU ALEXA: Păcat, păcat.

ADRIAN LINCA: Păi, din asta trăiește.

LIVIU ALEXA: Uite, ca să mă exprim în pozitiv, poate să aibă contracte cu alte instituții. Da, dar în cazul ăsta de față trebuia să se abțină. Așa cum un judecător se recuză din anumite motive care doar nici nu trebuie să l explice.

ADRIAN LINCA: Bă, dar nevastă să ți spun eu, nu participă la nicio ședință de decizie acolo. Nevastă are altă treabă, mă. n are nicio treabă cu conducerea spital această această

LIVIU ALEXA: bă putem să reproșăm o grămadă laudine a imoralității. Domnul Moruțan trebuia să facă o stare de refren și să zicăbă mai fac rost de alte contracte, nu mă duc acolo, nu mă duc acolo. O să zică lumea, n o să zică lumea, o să afle un bou ca Alexa, n o să afle. Bă, îmi cer scuze, dar nu trebuia s o facă.

ADRIAN LINCA: I ai prezentat punctul de vedere.

LIVIU ALEXA: Mi l am zis și eu pe Eu cred că domnul Moruțan ar trebui de dată să renunțe la acest contract. Da. Și asta e. Și atunce mergem mai departe.

ADRIAN LINCA: Domnul Dar bun, stai să nu trecem de la domnul Moruțan. Stai, stai să nu trecem de la domnul Moruțan că i ai luat și nevasta la tocat.

LIVIU ALEXA: Da, da, da. Păi cu ce?

ADRIAN LINCA: Cu nu știu cu ce. Cu multe cu multe alte lucruri. Cu al cu alea nu s de acord cu tine, să știi. Ai luat o la tocat prin spital cu tot felul de

LIVIU ALEXA: Nu i am rostit numele. Îmi pare rău.

ADRIAN LINCA: Nu,

LIVIU ALEXA: nu. Deci, fii atent la ce vorbești.

ADRIAN LINCA: Am dedus eu greșit.

LIVIU ALEXA: Dacă ai dedus îmi place de tine cum gândești. [râsete] Da. Îmi place de tine cum gândești. Deci încă o dată, domnul Russa n are șansa să renunțe și să iasă corect din poziția asta. Poate n a gândit o, poate așa a văzut o. O altă întrebare care se pune este de ce spitalul plătește niște consilier juridici trei, patru așa.

ADRIAN LINCA: Nu i niciunul angajat pe pe funcțiile alea de 10 ani de zile.

LIVIU ALEXA: Bine, de 10 ani există și contractul

ADRIAN LINCA: și și spun și de ce. Pentru că sau așa justifică ei, pentru că e mai ieftin să faci un contract cu Moruțan de 12000 decât să plătești trei angajați la

LIVIU ALEXA: Atunci să dăm afară cei trei angajați să zicem

ADRIAN LINCA: care nu sunt

LIVIU ALEXA: să i zicem la bă acolo figurează în grilă. în grila trei posturi, dar nu asta nu i management bu și atunci facem așa, facem un concurs, da, legal, licitație, dar nu pe 12000, pe 400 pe lună.

ADRIAN LINCA: Păi dacă legea nu mi cere așa ceva, ce a fost Curtea de Conturi de nu știu câte ori acolă

LIVIU ALEXA: mă cu povești de astea, Adrian Nica, te rog eu, că acuma ajung să cred pe bune că face ești biasad. Ai văzut articolul în care am am spus au dat de mai multe ori bani, de mai mulți adică sume imense către un avocat din Cluj. sume care pentru niște șmecheri din Cluj, cum e Râșniță, foarte bun, nu știu, Budișani din penal, foarte buni, sunt justificabile, justificate. Când ai un proces de malpraxis, nu mai poți să te duci în instanță cu paparici, cu consilieri juridici și atunci da, îl iei pe Moruțan, îl iei pe cine vrei tu, nu dau nume acuma, da, îl iei pe ăla, pe ăla, pe ăla și te duci să te bați în instanță că e proces de 1 milion de €. Dar pentru asemenea atunci asumă ți o licitație publică. Uită te un pic la răspunsul lui Sechei. Nici nu mi zice cum a fost făcut contractul prin achiziție de la Mica, de la Ticu, de la Linca. A găsit contractul de pe jos. Serios? Băi,

ADRIAN LINCA: eu s de acord cu tine. Eu

LIVIU ALEXA: Deci dumnealui avea șansa și are în continuare șansa să iasă onest din chestia asta, fără explicații. Bă, renunț, mă crezi? Uită te ce nuanță fac cu alte contracte, cu alte instituții, cu alte instituții. Poate să aibă câte vrea e. Nevastă sa noi acolo zice: Bă, am legitimitate. Eu n am zis că este ilegal, am spus că este imoral.

ADRIAN LINCA: Da, pot să fiu de acord cu cu tine. Iegal. În niciun caz au trecut zeci de controale de la Curtea

LIVIU ALEXA: Imoral ca avocat, dublu imoral că șeful baroului și dau un exemplu prost.

ADRIAN LINCA: Tu crezi că Tu crezi că Moruțan acuma fie vorba între noi, aproape că oprim microfoanele. Tu crezi că Moruțan are nevoie de 12000 de

LIVIU ALEXA: să oprim microfoanul

ADRIAN LINCA: între ghilimele zic în paranteză crezi că Moruțan are nevoie de 12000 alea de la Știi

LIVIU ALEXA: nu mă interesează că are nevoie de 12000 sau de 200000 de € sau de 12000 RON. Mă interesează principiul. Câtă vreme domnul Rinca iară cu poveștile cu Pești, cu l am sunat pe băi, eu am adus dovada semnată de Seke. Am zis pe TikTok, vedeți că există un contract. Am dovedit. Asta se numește jurnalism, că vă place, că nu vă place, că sunteți prieteni voi doi.

ADRIAN LINCA: Place ne Nu că nu nu că nu suntem prieteni. Eu vorbesc în numele

LIVIU ALEXA: și eu în tot în numele jurnalismului.

ADRIAN LINCA: Tot în numele jurnalismului am întrebat cealaltă parte.

LIVIU ALEXA: Asta nu mai este jurnalist. Ăsta nu mai este jurnalist. Ce faci tu acuma? Tu crezi că are nevoie de 12.

ADRIAN LINCA: Dar tu de ce nu l ai sunat pe Moruțan? Tu de ce nu l ai sunat pe Moruțan?

LIVIU ALEXA: Eu stilul meu întotdeauna în fața evidenței. Da. Astea s niște dumisme de G4 media instalații. Da, eu ți am arătat facts. Să spun să ce? Să spună ce ți o spus ție ca să i mai dau un run. Bă, asta este fapta la care mă refer. Are 12000 RON nevastă sa acolo este imoral. La revedere. Drum bun. Înțelegi?

ADRIAN LINCA: Hai că ți

LIVIU ALEXA: Auzi că avea nevoie Moruțan de 12000 RON. Păi dacă n are nevoie să renunță.

ADRIAN LINCA: Nu mă vreau să spun că nu a făcut treaba asta ca să câștige bani, ci pur și simplu e un contract.

LIVIU ALEXA: care de și șef de baro trebuie să ai o stare repet de reținere,

ADRIAN LINCA: dar ca management în spital mie mi se pare o chestie bună, adică decât să plătesc trei oameni, mai bine plătesc unul singur.

LIVIU ALEXA: Foarte de acord. Fă licitație. Nu i da, nu i da la ăla de dinaintea lui Moruțană.

ADRIAN LINCA: Ca să fim corecți. Noi de la Nu mai știu că acuma e oătură. Nevasta lui, prima nevastă a lui Moroțani. Tata lui ăla a avut.

LIVIU ALEXA: Hai, mă, lăsați mă cu moște.

ADRIAN LINCA: Tata lui ăla polițistul vechț. Tot 12000.

LIVIU ALEXA: Serios?

ADRIAN LINCA: Eu înțeleg subiectele de presă. Înțeleg și jurnalismul. Ce nu înțeleg? De pildă, de ce te iei de de neveste și de de

LIVIU ALEXA: m am legat [sforăit] de neveste?

ADRIAN LINCA: Nu, mă, de de cum să le zic, mă, de viața lor intimă, sexuală la toată lumea din spital, din poliție, din

LIVIU ALEXA: poliție. Păi, un pic e normal să faci să faci copii subordonatelor?

ADRIAN LINCA: Nu, mă, asta nu. Dar nu numai despre asta e vorba. Nu,

LIVIU ALEXA: hai despre vorba. Bă, e normal,

ADRIAN LINCA: bă, tu le ai luat pe toate la rând.

LIVIU ALEXA: Normal să fii căsătorit. E normal să fii căsătorit și să ai proces de paternitate,

ADRIAN LINCA: bă, nu. Asta i o știre de presă. Asta e o știre de presă, bă. Asta da, mă. Asta da. Liviu. Dar să spui că prin spital doctorul ăla și face și trece și

LIVIU ALEXA: Ce, mă? Dar ce așa spus și despre Pomohaș până v am adus înregistrare.

ADRIAN LINCA: Da, mă. Și ce, mă? Pomohaș făcea ceva ilegal mă. Dar ăsta că babardește niște Deci e normal să faci sex în spital.

LIVIU ALEXA: Bă, dar de ce n ar fi?

ADRIAN LINCA: Ă

LIVIU ALEXA: Bă, dar de ce n ar fi? Domnul Rica. Dar ce mă este vreun articol de lege care zice,

ADRIAN LINCA: bă bă Liviu, este vreun articol de presă care zice

LIVIU ALEXA: foarte bun vinul ăsta pentru tine.

ADRIAN LINCA: Foarte bun roșu,

LIVIU ALEXA: virgol, până la urmă, lăsând o glumă, păi stai mă un pic. Hai să discutăm calitatea de de medici, bă. Hai să discutăm dacă ăia s meseriași medici sau nu. Mă, nu c o babit o asistentă într o pauză de într o pauză de ieșit de la sex.

ADRIAN LINCA: Acuma n o fi acuma n o fi babardito în timp ce opera. Hai să fim serioși.

LIVIU ALEXA: Am înțeles. Hai să facem ses în biserică. Hai să facem ses la ITM. Hai să facem nu știu unde. Bă, până la urmă atent, eu am făcut un mare serviciu județului să mă premieze Radu Moldova. Nu vrea să mă facă cetățean de onoare. De acuma mi a și ras o cu tot ce am zis. Nu mă mai face Radu nici cetățean. Bravo! Vai de capul lui! Meritam eu. Acuma zic așa zică măcar să scape de mine pentru că până la urmă toată țara știe cât de potenți sunt bistrițenii și de virgon și atunci am rezolvat o.

ADRIAN LINCA: La cine? La cine? De cine te ai mai legat? Deci cu Moruțan am terminat o. Cu ziariștii? Ți am spus că s supărați ziariștii că nu i ai amintit. Nu că i ai cominit. Așa cu polițiștii, cu negrea cu sau cu cine? Cu cine ai zis? cu proces de paternitate.

LIVIU ALEXA: Da,

ADRIAN LINCA: să zicem că poate să fie un subiect dacă e adevărat că eu n am dov

LIVIU ALEXA: pe portalul de justiție cred.

ADRIAN LINCA: Păi nu, mă, eu te cred pe tine că eu n am studiat cazul ăst

LIVIU ALEXA: am ți am arătat pe TikTok nu ai orbete. Nu ești orb. Așa. Ai văzut că am pus portalul de justiție.

ADRIAN LINCA: Da, dacă tu l ai pomenit cu nume și prenume. Bă, dar poate că e o coincidență de de nume sau cine știe.

LIVIU ALEXA: Hai, mă, lasă mă. [râsete] Bun vinul roșu. Bunica. Bun. Băi, felicitări! Colegii de la Mana Scă mai vin la emisiune că Linica deja

ADRIAN LINCA: cu Brad.

LIVIU ALEXA: Bă, deci Adrianica e de acord să faceți sex, bă, peste tot, bă, bă. Așa.

ADRIAN LINCA: Nu i așa.

LIVIU ALEXA: Nu i așa cu Brad Pitt ce ai? Ă, exact ce am spus. Când îți vine un soț în coronorat și zbiară, bă, vedeți că astea s informații, nu 3 RON.

ADRIAN LINCA: Ce mă soț în cor? Trezi la ce? La ce te referi? Ce vine soțul? Ce treabă tu?

LIVIU ALEXA: Corat care a venit în față la biroul lui, i a cerut audiență și ăsta a fugit prin spate pe la Sărei să iasă ca să nu ia peste nici asta știre de presă adică nu ști adică nu știre un comportament imoral

ADRIAN LINCA: de investigații numărul din România

LIVIU ALEXA: asta nu e știre așa nu este știre că tu ai un comportament imoral

ADRIAN LINCA: ce mă imoral că ce

LIVIU ALEXA: la prima subordonată cum se nume a fosta purtătoarea de cuvânt a

ADRIAN LINCA: IPJz mai știu daști Lasă, în Amer,

LIVIU ALEXA: lasă, lasă, lasă. Pleat, lasat în America. Hai pervers, bătrân. Ai îmbătrânit pervers. Adriane. Adriane,

ADRIAN LINCA: nu, nu, nu, Liviu, eu aștept mă uit, bă, eu dau 27 RON acolo ca să văd că mi spui că ăla a prins o de fund pe aia pe pe site ul tău de invent.

LIVIU ALEXA: Este un comportament imoral. Dacă nu vezi asta în jurnalism pare câte angajate ai prins tu la City News și pe vremuri

ADRIAN LINCA: de prins la City News pe nimen serios. Sper să întrebi pe cine vrei. Poți să pe pe cine vrei tu.

LIVIU ALEXA: Da. Bun. Una i că, atenție, nu mă dau virgină, dar nu mă lua cu din astea cu N ai prins și tu.

ADRIAN LINCA: Păi și tu ce înseamnă? Ți ai mamelit angajatele sau colegele de presă?

LIVIU ALEXA: Păi nu, mă, dar asta nu e o știre de presă.

ADRIAN LINCA: Toată lumea o mamelit.

LIVIU ALEXA: Atenție încă o dată. Ă El este șeful poliției, nu e șeful de la Măriuța SRL. Și în fața lui a venit un soț încorat. Sunt niște băieți care se ocupă sunt în în Bistrița niște [voce dreasă] băieți, dar și în general la București care se numesc protecție internă. Înțelegi? Dacă ești ziarist șmecher ca mine la București sau unde vrei, mai ai și sursă de acolo dacă înțelegi ce înseamnă informațiile. Înțelegi?

ADRIAN LINCA: Bine, eu înțeleg ce înseamnă informațiile și te cunosc și pe tine și î Eu cred că tu ai folosit ambalajul ăsta așa ca să atragi mai multă atenția asupra unor lucruri.

LIVIU ALEXA: Aveam nevoie.

ADRIAN LINCA: Apate.

LIVIU ALEXA: Adrianca nu avea nevoie. Pe bune?

ADRIAN LINCA: Păi ai avut sau n ai avut

LIVIU ALEXA: cu ajutorul avut nevoie să fac mai mult decât trebuia. În două săptămâni unu că presa locală trebuie să se gândească mai bine la misiunea ei și doi.

ADRIAN LINCA: Să ce mă să scriem de de babardel prin spital și de de

LIVIU ALEXA: De ce presa locală n a scris în afară de un singur caz Liana Murășan despre perchezițiile de ieri de la IPJ?

ADRIAN LINCA: Bă, a scris Leana Murășan. Ea se ocupă cu asta.

LIVIU ALEXA: Am înțeles. Dar și voi cu ce vă ocupați, mă? Bistriț.

ADRIAN LINCA: Bă, putem discuta,

LIVIU ALEXA: nu i cazul tău.

ADRIAN LINCA: Putem discuta că sunt ziariști mai buni, mai slabi, că unii se ocupă cu ceva, că alți mai bun ziar care întorc privirea, ziariști care există și din ăștia și facturiști, cum le zici tu că tu ești mai tare, că tu ești mai tare decât majoritatea de aice și asta e adevărat.

LIVIU ALEXA: Asta e adevărat. Ă, domnul Negrea are șansa să mă cheme în judecată și să mergem să citim dosarul de paternitate, să l desfacem, să l cerem în instanță despre ce e vorba, alegații. Da, eu n am prezentat decât o faptă. Și ne distram. Eu s dispus să mergem să mi apăr reputația și dumnealui pe a și mergem în instanță. Care i problema?

ADRIAN LINCA: Bă, dar dacă nu i dacă nu i adevărat asta,

LIVIU ALEXA: dar dacă pe portarul de justiție o angajată din subordonată de al judecată și cere proces de paternitate. Am mai avut disputa asta.

ADRIAN LINCA: Păi și pă dacă câștigă procesul de paternitate?

LIVIU ALEXA: Bă, îl câștigă. Vedem. Deocamdată există. Eu la asta mă refer. Ai înțeles? Și nu mai fă pe fraierul că deja mă enervește și ți dau cu sticla în cap. Auzi eu am prezentat niște prezent. Fii atent am aceeași situație. acum un an jumate, șeful PSD Cluj Napoca, da, care e și mare șef la postă și nu știu ce, își face poză la botez cu copilul,

ADRIAN LINCA: da,

LIVIU ALEXA: necăsătorit cu doamna respectivă și pleacă de acasă.

ADRIAN LINCA: Am eu un prieten care s a înflecat după pâine și a venit după doi ani,

LIVIU ALEXA: așa și ăsta. Da. Și după aia, deși a fost la botezul copilului său și l a recunoscut, îl reneagă, adică nu l mai recunoaște și are loc un proces de paternitate. Eu scriu despre asta. Scriuitați că este s a întâmplat asta. Uitați poza, uitați nu știu ce. Plus alte mărturii ale doamnei care spune că a fost bătută de el și nu știu ce. La m am omenință că mă dă în judecată. Am zis: „Hai ho! Ce s a întâmplat vinerea asta trecută? Ce a prezentat Alexa? Rezultatul de la INML, de la medicină legală în care este tătic 99,99%. Și am închis procesul. Bă, nu știu să mă dea în judecată pentru calomnie. Cine dorește? Mergem ne apărăm, vedem. Poate vine și Negrea și plânge și spune că cauza nu știu ce. Bă, sunt de acord, vedem, mergem în altă instanță. Dar deocamdată vă spun,

ADRIAN LINCA: bă, dar de ce ți place să râzi așa? Îți place să râzi de necazurile oamenilor? Pe bune, dacă nu

LIVIU ALEXA: județ în acest județ ați tolerat voi ziariștii și nu vă fac un proces de conștiință și nu vă reproșez. Ați tolerat o grămadă de căcaturi. Scuzați expresia.

ADRIAN LINCA: Asta să fie ăsta să fie cele mai mari căcaturi din județul ăsta. Ăstea să fie cele mai mari probleme pe care le are județul. Un primar, un primar de comună își mamelește angajat și

LIVIU ALEXA: bă lasă că l au scris toată lumea despre ăla despre după ce

ADRIAN LINCA: După

LIVIU ALEXA: după ce existau informații ce face după ce el e un fraier cu cabină și și pune pe WhatsApp pe view toate pozele. B curajul ăsta și eu l am. Bun.

ADRIAN LINCA: Știți, sunt ziariștii sunt ziariștii care așteaptă comunicatul de nea să l copieze și sunt ziariștii care încearcă ca Liana, felicitări, că a avut sursele, că a avut curajul să se bage 30 de familii și au făcut case în poligonul de la armată de la livezile. Ăla mi se pare un subiect mult mai tare decât că primarul a prins o de cur pe nu știu ce.

LIVIU ALEXA: Uite, nu l am urmărit. L a acoperit cineva?

ADRIAN LINCA: Nu știu. Acuma e o discuție.

LIVIU ALEXA: Da sau nu?

ADRIAN LINCA: Nu știu că nu eu să știu subiectul. Nu o știu, dar mi se pare, bă, ea nu pot să tragă cu pușca în poligon deord. Pentru că și a făcut case cu acceptul primarului cică. De

LIVIU ALEXA: eu s de acord.

ADRIAN LINCA: Mă rog, deci ă ce vreau să spun prin treaba asta, că tu ai ambalat frumos discuțiile astea, ne ai deturnat un pic atenția de la problemele din din județul nostru și bine ai făcut, ne ai scuturat un pic bine și acuma ne lași tot cum ne ai găsit.

LIVIU ALEXA: că mă reduci pe bune la ideea de ambalaj plec din emisiune.

ADRIAN LINCA: Nu, mă, dar rău că există și după ce te am omenit atâta n ai cum să

LIVIU ALEXA: pe bune, nu sunt n am ambalat nimic.

ADRIAN LINCA: Ai ambalat?

LIVIU ALEXA: Nu am ambalat nimic. Eu fac

ADRIAN LINCA: Ai ambalat, ai cântat acolo, ai făcut teatru artistic, ai făcut

LIVIU ALEXA: Păi acolo.

ADRIAN LINCA: Păi la asta m am Păi la asta m am refit.

LIVIU ALEXA: Când am ambalat domnul Linca, am publicat răspunsul spitalului județean despre contractul lui Moruțani. Liniște, vă rog. Facts. Da, facts. Și ce a făcut presa locală? Nimic.

ADRIAN LINCA: Bă, dar presa locală poate că are alte subiecte. Presa locală a dezvăluit nosocomialele și lupta cu microbii din spital și cu nu știu ce. Nu.

LIVIU ALEXA: Păi

ADRIAN LINCA: sau de exemplu de ce firma EOM câștigă licitații? Poate au alte subiecte.

LIVIU ALEXA: Asta a fost subiectul cel mare morții din Craini, mă. Dumnezeu să i odihnească. Dar erau și alte subiecte. Da.

ADRIAN LINCA: Da. Pe de altă parte, trebuie să recunosc și eu și ăă că tu ai dreptate și că presa locală a intrat într o amorțire din asta, într o stare de moarte clinică și asta și din vina politicienilor pentru că au învățat ziariștii să trăiască ușor.

LIVIU ALEXA: Comod,

ADRIAN LINCA: comod, comod.

LIVIU ALEXA: Uite un exemplu despre baron, că l suporți, că nu suporți. Rolul tău de jurnalist nu este nici să fii procuror, nici să l fii admirator. Bă, eu n am văzut o analiză a dosarului dna. Nu contează că face referire la Radu Moldovan de la incipiența lui până astăzi. Un ziș să pună întrebări:bună ziua, mai aveți ceva? Ce mai faceți? Cum mai sunteți? Mai este ceva? Adică de ce ați făcut perchezițiile alea? Aș fi vrut să văd o analiză, da, o chestie statuată, o chestie a unui ziarist care gândește profund și să fie în continuare

ADRIAN LINCA: pentru că există încă mentalitatea aia de ziarist de provincie care nu și bagă nasul unde nu i fierbe oala și se consideră cumva depășit de subiectele astea sau cel puțin așa mă simt eu. Eu mă simt depășit de astea. Pentru mine chestiile astea. Mai văd pe Claudia Andron că scrie despre rachete, despre ONU, despre NATO, despre Bogdan Ivan care a semnat nu știu ce cu nave, cu gaze, cu Bă, eu eu recunosc, mă simt depășit de chestiile astea. Adică ți se pare că are dreptate Claudia când scrie despre astea?

LIVIU ALEXA: Nu, nu mi se pare că are dreptate. Mi se pare că nu se pricepe.

ADRIAN LINCA: Bă, poate pasiunea ei.

LIVIU ALEXA: Vorbesc serios acuma. Uite și Tișe scrie că ți dă poezie la Cluj. Președintele CJ Radu nu scrie, dar ve uite ce președinte deștept avem. Într o altă notă ăă dar este și despre politicieni în m cert este despre politicieni. Politicienii din păcate au ajuns iarăși o să am o să fie ciudată afirmația asta de acuma pentru că presa locală din Bistrița, în mod specific, la asta discutăm, a devenit așa de comodă și atât de inertă. Am ajuns să avem crescențe precum Anonimus și Bistrița Trezește te. Ăștia o să se supere dacă mă aud acuma cu Bistrița Trezește te și nu. Dar eu spun încă ceva. O însemnare de întrebare este pentru ziariști. De ce aceste pagini plus sau minus bine informate reușesc să atragă mai multă atenție și să dezbată subiecte mai mai jurnalistice decât ceea ce are presa locală de făcut? că i Fărcaș, că nu i Fărcaș, că bagă calomnii, că nu știu ce bagă Anonimus. La real, aceste pagini, din păcate neasumate, acuma știm despre unele, se comportă mai jurnalistic decât presa locală.

ADRIAN LINCA: Uneori,

LIVIU ALEXA: uneori, uneori, băi, uneori.

ADRIAN LINCA: Bună observația. Corect. Și asta trebuie să fie un mare semn de întrebare pe pentru jurnaliștii, să zicem, adevărați. De ce?

LIVIU ALEXA: Așa este.

ADRIAN LINCA: Dar eu cred că ei încă nu au ajuns la nivelul de latență pe care îl au jurnaliștii locali. Adică ei sunt în faza în care jurnaliștii locali au fost acum 30 de ani. Dau dincoate să ajungă și ei la cașcaval dacă vrei.

LIVIU ALEXA: Pe de altă parte nici nu mi se pare normal ca asemenea pagini să existe. O spun și cu respect pentru ei că fac lucruri interesante, motivați politic de răzbunări. Habar n am cine plătește, cine mână în În cazul lui Bistrița, Trezește te, cred că a început totul din răzbunare și acum a devenit aproape un semibusiness. Da.

ADRIAN LINCA: Și s ar putea să devină chiar un partid

LIVIU ALEXA: sau chiar un partid sau chiar un ziar local.

ADRIAN LINCA: Da. Sau chiar un ziar local. Da.

LIVIU ALEXA: Da. E un curent. Oricum Anonimus este o răzbunare cel mai probabil a lui Bogdan Ivan. N am dată. Cel mai probabil am zis probabil că așa arată referințele, dar ziariștii ar trebui să se întrebe că tu ești de la știri de nu știu ce, că tu ești de la ăla de la ăla, nu mai bă uită te ăștia

ADRIAN LINCA: există și o doză de asta de superioritate a ziaristului, știi, față de purtătorii ăștia de telefon, știi? Adică tu ai un telefon acolo, eu am lucrat 30 de ani, am expertiză. Nu i așa?

LIVIU ALEXA: Trebuie să demonstrezi, știi și tu foarte bine. Trebuie să demonstrezi în fiecare zi că ești ziarist. Nu poți să zici că sunt ziarist, că am făcut acum 30 despre mine vorbesc. De 28 de ani demonstrez în fiecare zi că sunt ziar și renunț la asta.

ADRIAN LINCA: Da, nu putem nu putem trăi din amintiri și îs de acord cu tine că trebuie să ne adaptăm și la formatul ăsta de tităm și să fim atenți la provocări. E simplu.

LIVIU ALEXA: Corect. Corect. Corect. Bă, dar să nu tai nimic de aice niciăneala, nici nimic.

ADRIAN LINCA: Dar de ce e interesant ce vorbim? Mie mi se pare că vorbim lemne așa, nu?

LIVIU ALEXA: Da. Da.

ADRIAN LINCA: Dacă ar fi să ți citești propriile articole de acum 15 ani, de care anchetă ți ar fi cel mai rușine și pe care o consideri cap podopera ta?

LIVIU ALEXA: Anchetele nu sunt n au n au cum să devină nici rușinoase, nici capodoper. Anchetele sunt facts. Ok? Facts. Adică ai dovada, ai premisa, scuze, ai dovada, ai concluzii, poți să ai o analiză. Ce vreți să mă dau mare să vă zic? Că am scris despre Raid Arafat și corupția lui de acum 14 ani. Să vă zic de Pomoha, să vă zic de corupția din Biserica Ortodoxă Română.

ADRIAN LINCA: Bine, nu te nu te bănuiesc de prea multă modest.

LIVIU ALEXA: Nu sunt în mod specific atât de literare ca să devină rușinoase. Da. Sau extraordinar de mari capodopere. Nu am texte de care să mi fie rușine. Am momente în schimb de prostie pe care mi le recunosc. din anumite momente în care am gândit probabil chiar de a dracului împotriva trendului și trebuia să fiu mult mai rațional. Pe de altă parte am texte de care nu mi e rușine niciodată. Am un am un editoral, se numește Tigaia domnului Negrea, în care este un o chestie foarte emoțională,

ADRIAN LINCA: fără legătură cu ăștia noștri.

LIVIU ALEXA: Nu, nu, nu. Negre a fost a murit coleg cu părinții mei la orfelinat și am niște amintiri senzaționale cu un om care m a ajutat foarte mult pe mine în viață. Ă n am num Deci încă o dată anchetele sunt sau nu sunt? Ă Ce pot să zic despre toate actele de corupție din Biserica Ortodoxă? Zici că mă caută subiectele astea.

ADRIAN LINCA: Da, bă, dar zici că mă caută. Ești tu obsedat de ele? Ești tu obsedat de ele?

LIVIU ALEXA: Nu, nu, nu mă caută. Da, până la urmă dacă zici că sunt obsedat, o să zici că s obsedat și de ăla. Bă, e greu de crezut la câtă răutate am în venă, cum s ar zice în gură, că eu nu sunt obsădat de țintele mele. Eu nu mi am făcut un target din ăla sau din ăla. Ok. Păi nu, mă, dar deja ai un anumite reflexe formate, deja miroși. Înțeles, normal că miros, dar în cazul mitropolitului Basarabiei, cu videoul ăla în care practic se comportă la 80 de ani mai bine cu un actor porno de 20 prin actele pe care le

ADRIAN LINCA: Bă, dar am senzația câteodată că e și invidios, e și gelos pe el pe lucrurile astea. Cred că e și ți și pe bune. Dacă te zis că ambalezi foarte bine, dar

LIVIU ALEXA: adică cum pe bune când vezi videol ăla la 80 și ceva de ani să faci un oral atât de bun, bă, să faci un oral atât de bun pe bune. Serios? Adică un actor porno nu face. Și atunci lumea vede caterinca, dar în spate, încetul cu încetul, lumea începe să l reconsidere pe Alexa ăla cu gura, nu știu cum sau vorbește mai propus pentru că după ce trece râsul e un membru al sinodului la 80 de ani care este practic gay, neasumat, dar nu contează împotriva preceptelor, dar și face acest act.

ADRIAN LINCA: Ăștia încă nu te a dat în judecată.

LIVIU ALEXA: Este ceva de dat în judecată dacă este micro, dar este ceva de dat în judecată. Numai asta am vorbit la începutul emisiunii, că astăzi judecata se folosește ca o armă și dacă iată în continuare îmi asum. Eu n o să încetesc să mi fac meseria pentru amenințarea că mă dai tu în judecată, că dacă eu eram

ADRIAN LINCA: Păi da, mă, dar procesele astea nu te copleșesc la un moment dat, Liviu,

LIVIU ALEXA: bă sunt eu.

ADRIAN LINCA: Ai o evidență a lor. Ai un caiet ca ăștia cu șpăgile, să știi. Bă, trebuie să plătesc acolo 100000, aici 500.

LIVIU ALEXA: De asta și nu sunt atâția bani și eu mi am plătit cam tot ce am pierdut. Dar atenție,

ADRIAN LINCA: nu mă, dar nu ești copleșit câteodată. Nu te culci noaptea și te gândești, bă frate, ce mă fac cu toate?

LIVIU ALEXA: E o meserie pe care am dorit o de la început și pe care o duc în continuare. Eu nu mi am schimba meseria și nici coloana, înțelegi? Bă, am pierdut o.

ADRIAN LINCA: Bă, dar câteodată te apucă spaima. Liviu, spun că și eu lucrez în braț.

LIVIU ALEXA: Dacă stai să te gândești că eu am ieșit în stradă în ‘98 și aveam în primul an al jurnalismului. Da. Pentru un coleg care atunci încă era mai valabilă, mai era valabilă închisoarea pentru calomnie. Da,

ADRIAN LINCA: închisoarea.

LIVIU ALEXA: Nu că povești cu pești, nu eram civil. Da. Și am trecut prin toate fazele de respect pentru meseria mea și după aia de dispreț și astăzi ajung să mi zică niște analfabeți să mor, să moară nevastă ta, să nu știu ce. E destul de trist, dar eu nu m am lăsat niciodată împovorat de aceste lucruri.

ADRIAN LINCA: Bun. Atenzile, pedepsele nu te sperie? Bă, dar pușcăria te sperie.

LIVIU ALEXA: Ă pentru

ADRIAN LINCA: nu contează. Pentru în general pentru nu te gândești că cineva ți ar putea să fac o che ca la Radu Moldovan sau să facă che și nu te sperie chestia asta?

LIVIU ALEXA: Să facem chei prieteni tuturor.

ADRIAN LINCA: Bă, te sperie chestia asta sau nu te sperie? Te vezi la

LIVIU ALEXA: Nu, nu, nu mă sperie. Nici nu insist să fiu atât de obraznic, să instic. Hai, bă, să vedem. Faceți o cheie. Hai să zic ceva. Cred că de a lungul vremii au existat personaje care puteau să mă trântească la pământ și cu cheile astea de care ai spus. Eu am o vorbă în statul ăsta român de securiști. De ce? Pentru fiecare om rău există sigur încă unul care are contră și care vede ce fac. Eu nu sunt Iisus Hristos pe pământ. Da. Eu nu sunt procuror. Eu nu sunt virgină. Am păcatele mele, mincimile mele, sun multe calități. Dar la firul roșu al profesiei mele, al carierei, iartă mă, veți observa cu siguranță niște principii și o anumită linie. Sunt împotriva proxeneților, traficanților de droguri, pedofililor, homosexualității în biserică. Bă, astea s liniile mele directoare. Da. Și astea le puteți observa. Sunt 28 de ani de muncă. Nu s 3 bă Adi, să vii tu să mi reduci. Dar cel mai sunat pe Moruțan, înțelegi?

ADRIAN LINCA: Hai, mă, că eu am nevoie pentru te și alinți un pic. Te și supraapreciez un pic. Jurnalismul e jurnalismul. Trebuie să l sun pe ăla în

LIVIU ALEXA: sună tu pe cine vrei. L ai sunat tu. Uite, asta i stilul meu. Da. Eu foarte rar sun.

ADRIAN LINCA: N am făcut bine.

LIVIU ALEXA: Foarte foarte bine ai făcut. Mi ai spus și am tras o înapoi. Da. Este și ți am și răspuns. Este foarte legal. Domnul Moruțan este imoral. Renunțați la el. Pa. Și tot eu spun cu nuanță și cu justețe, zic eu, să și păstreze toate contractele cu cine vrea, cu cease, cu cine. Alea sunt bun, corecte, sunt legale, dar măcar aice scăpăm de problema cu nevasta care este în managementul spitalului și nu mai avem nicio discuție de azi înainte. Ok.

ADRIAN LINCA: Da.

LIVIU ALEXA: Simplu.

ADRIAN LINCA: Da. Mă mai frământă ceva. Vreau să te mai întreb ceva pentru că nu înțeleg foarte bine. Nu, nu de alta.

LIVIU ALEXA: Te rog. [icnet]

ADRIAN LINCA: Din ce Dumnezeu ar trebui să mai trăiască jurnaliștii astăzi? De vreme. Ce bani de la stat dacă primesc e condamnabil, de la politică e condamnabil, de la publicitate e o întreagă cerșeală acolo. Știi foarte bine, bă, din ce surse de finanțare ar mai trebui să să trăiască și dacă nu cumva netul Facebook cu TikTok cu rețelele sociale prin faptul că plătesc, nu ne schimbă cumva conduita. și ne fac să umblăm mai mult după senzațional, să ne compensăm veniturile prin chestii pe care altfel nu le am face.

LIVIU ALEXA: Patronii de presă din Franța au făcut ieri sau alter o alianță puternică, dar numai patronii de presă, un angajament, un fel de protest public pentru politicieni și pentru viitorii oameni care vor guverna Franța, că Macronii în care au impus niște condiții de negociere dacă mai vor să aibă pace sau cât de cât pace socială, că în Franța nu te poți aștepta să nu te critice. Numai în Bistrița se crede asta. Da.

ADRIAN LINCA: Așa i la țară

LIVIU ALEXA: care au cerut așa la țară. Au cerut o grămadă de lucruri foarte bune și interesante și reale pentru [voce dreasă] presa din Franța. Da. Tot ce înseamnă amenzile pe care le au Google, Facebook etc să vină direct la jurnaliști, un cat din multinaționale, din tot ce cheltuie publicitate multinațională mai mic, dar să vină tot așa la jurnaliști, la jurnaliștii și mai mici. Da. Ecc. Uite, o să zic părerea mea. În primul rând, totul începem astăzi de la cititor. Cititorii ar trebui să înceapă să susțină cu subscripții jurnaliști ca tine. Emisiunea asta ar trebui să aibă măcar 4 500 de susținători. Ă la cât e de bună și de funny și de interesantă. E ca un pahar de vin roșu pe care vezi duminica publici, nu?

ADRIAN LINCA: Vinerea, sâmbăta weekend.

LIVIU ALEXA: Vin a mea s o publici vineri să fac audiență mâine.

ADRIAN LINCA: Da, da, da.

LIVIU ALEXA: Ă da. Și să zici eu în Adrian Linca sau în Liviu Alexa și asta mi se întâmplă mie la 1700 de abonați investesc pe îmi place de el mă și 26 RON e puțin. Eu totdeauna am promovat principiul pic cu pic se face mult. Nu ți cerba o avere. Deci pentru că suntem atât de distruși ca societate cititorii devinalii noștri susținători și desigur necontestabili. Da. În paralel, trebuie să ți mai spun un adevăr. Când am publicat portretul meu psihologic despre Călin Georgescu, vreo 15 20 o și pleca. A ne înjur pe Deci, dacă vă uitați la Adrian Linca, voi trebuie să l vedeți pe el să l iubiți ca jurnalist. Nu contează invitații lui, ce scot ăia pe gură. Tot timpul spun, cred că aici am mai zis, nu? Asta cu perspectivele, da?

ADRIAN LINCA: Perspectivele.

LIVIU ALEXA: Da, dacă vezi asta o singură viață și dup aia nu vezi asta, ce căcat ești tu de om? Cum mai poți să vezi adevărul să l distingi? Doi, cred că politicienii ar trebui să investească și mai mult în presă și să nu le permitem cititorul săă te o plătit ăla, te o plătit ăla. Da, politicienii fac o greșeală enormă în acest moment. cheltuim foarte mulți bani pe Facebook și pe Deci nici măcar nu mai au o instituție a purtătorului de cuvânt și cred de asemenea că administratorii de orașe și de județ ar trebui să valideze un sistem de susținere al presei.

ADRIAN LINCA: Ă îți dă Radu Moldovan bani?

LIVIU ALEXA: Nu, mă, îmi dă statul sau îmi dă județul pentru proiecte care să fie de necontestat. De exemplu, ce avem? Oricum asta se întâmplă în subsidiar. Boloan o face și a inventat o asociație de promovare turistică, dar plătește numai pe cine vrea el. Și acolo o să se înscrie an de an, cum vreți voi. Da, ziariștii care produc audiență pe metrice, dar nu din alea că mi cumpăr 16 indieni pe metrice. Îmi dai acces la audiențe și nu să văd numai 7000 de views la link ca să văd dacă l citesc femei, dacă l citesc bărbați, la ce vârste și geolocația. Nu mi dă acces, nu te calific și facem o metrică. Asta i standardizată. Adrian Nica, lasă mă cu poveștile că nu i o bandă Radu Moldovan. E o bandă la județ și de la primărie. Nu iau bandă la Lazani. Și atunci ce proiect are Lazani? Aia, aia, aia.

ADRIAN LINCA: Da, pe și pe mine mă deranjează foarte tare treaba asta.

LIVIU ALEXA: Deci presa trebuie susținută în orice fel. În orice fel. Dacă mai vreți voi, acuma mă adresez voi, vouă, dumneavoastră, dacă mai doriți să aveți cât de cât o minimă un minim contact cu adevărul sau să se mai sperie politicienii? Politicienii nu se sperie decât dacă nu a rezistat presa, indiferent ce credeți voi despre fățăul meu sau a lui Adrian, n ați mai avea societatea asta și așa o aveți distrusă. Când îi dai link la Mândruță, care este non jurnalist, când î dai link la, nu știu, Andreea Esca, care este o cititoare de prompter, nu dai link de apreciere unui jurnalist, dar e un cititor de prom. Ok,

ADRIAN LINCA: corect.

LIVIU ALEXA: E simplu

ADRIAN LINCA: pe mine,

LIVIU ALEXA: dar nu mai nu mai sfida desfidați banii de veniți de la politicieni. În schimb, politicienii trebuie să fie făcuți responsabili pentru comunicările lor. Nu putem merge, bă, la

ADRIAN LINCA: Da.

LIVIU ALEXA: conferință să ascultăm ce zice turc sau Radu Moldovan. Bla bla bla bla bla bla și am plecat. Puneți întrebări. Pune ți întrebări.

ADRIAN LINCA: Corect. Nimeni Nimeni nu ne oprește să facem asta. Eu nici nu mă duc la conferință de presă tocmai de asta, că mă simt acolo ca o trompetă și nu pot să pun ce întrebări vreau eu, că aș face notă discordantă.

LIVIU ALEXA: De ce te simți așa? Că nu înțeleg. Na, nu înțeleg. Nu, nu înțeleg

ADRIAN LINCA: de ce. Pentru că unii colegi sau foarte mulți colegi sunt învățați să nu deranjeze și atunci se uită la tine ca și cum

LIVIU ALEXA: acuma vine Alinica și zice că eu s exagerat

ADRIAN LINCA: și bă bă câteodată ești exagerat. Ascultă mă un pic ascultă mi și punctul meu de vedere. Pe mine mă deranjează foarte tare când oamenii zic te o plătit nu știu cine politician să scrii nu știu ce.

LIVIU ALEXA: Știu care e adevărul.

ADRIAN LINCA: mult decât atâta. Unii vin și cu dovezi. Vai, ai luat, uite câți bani ai luat de la muzeu sau de nu știu unde sau de nu știu ce. Stai, stai, stai, lasă mă să mi termin raționamentul. Oamenii nu înțeleg că noi de fapt vindem spațiul publicitar și că un un 300 RON, 500, 1000 RON de la o instituție din asta nu ți schimbă comportamentul și nu ți schimbă gândirea. Adică nu dintr o dată un un om pe care tu îl apreciezi și l consideri jurnalist, bă, nu și schimbă ăla toată mentalitatea pentru că a făcut un contract de publicitate. Eu cel puțin judec lucrurile astea ca un fel de spațiu publicitar pe care aș vinde oricui la Cristina, la Valea Ascunsă sau la PSD.

LIVIU ALEXA: Uite, eu să supralicit,

ADRIAN LINCA: dar oamenii nu înțeleg asta.

LIVIU ALEXA: Po să supralicitez cu ceva și mai enervant pentru cititori. Eu am o filiație de stânga. Ai înțeles? Deci eu țin cu stânga, nu țin nici cu dreapta, nici cu USR, nici cu liberalii. Ok. Din fericire pentru mine, din păcate pentru contestatari, eu fac asta de 25 de ani. Nu s la prima abordare de acest gen. Ce este interesant în România este că numai ziariștii de dreapta au voie să zică că țin cu PNL, USR, etc. Da. Iar cei care țin cu stânga, întâmplător PSD sau ceva, sunt damnați. Sunți cu ăla, cu ciolacul, ești pupătorul. Dar asta e o boală grea în societate. Tu nu vezi că georgștii zic noi, românii, de parcă noi ăștialți care n avem treabă cu noi nu suntem români. Un ziarist de stânga. În Franța sunt ziariști de stânga, de dreapta. Da. Punct. Și nu vă place, nu vă place? Asta e.

ADRIAN LINCA: Da, dar asta, vezi, e o chestie de educație, de mentalitate și lucrurile, toate lucrurile astea m au obosit, m auârșâit.

LIVIU ALEXA: Eu nu mai am ce să educația nu mi au făcut o profesorii, părinții și mi au făcut o eu nu mi o fac cititorii. Mie îmi cer scuze.

ADRIAN LINCA: Societatea a devenit atât de analfabetă funcțional încât nu i în stare să înțeleagă nimic. Că nu înțeleg.

LIVIU ALEXA: Păi, mă, păi de ce te enervezi?

ADRIAN LINCA: enervez, nu mai produc, nu mai livrez, livrez emisiuni din astea relaxate în care mă simt bine cu tine, măcșniță.

LIVIU ALEXA: Hai, mă, nu relaxată, ești stresat, bă, ești stresat.

ADRIAN LINCA: Ai noroc, Liviu, am reușit să te stresez. Am reușit să te stresez.

LIVIU ALEXA: Tu ești mai nervos ca mine acuma.

ADRIAN LINCA: Păi, îs dacă bă mă mă străduiesc.

LIVIU ALEXA: Plătim Moruțan așa.

ADRIAN LINCA: Stai, stai să vedem cine ce interes ar avea să te enerveze

LIVIU ALEXA: plătit Moruțan. Așa e.

ADRIAN LINCA: Vezi, bă, fii atent. Eu am fost singurul Eu am fost singurul care i a mediatizat un a făcut un campionat de fotbal al avocaților în vară.

LIVIU ALEXA: Și Budișan la Cluj are același problemă c avravo lui, bravo domne lui.

ADRIAN LINCA: Bă, bă, a fost frumos acolo și eu i am adunat la un loc pe Viorel Moldovan, pe Balin și pe SN Mărtean și bă a fost cea mai tare mediatizare pe care putea el s o facă, știi? Da, nu s o gândit niciodată, nicio secundă nu s o gândit, bă, hai să fac un contract cu Linca, că uite mă ajută cu chestiile astea, înțelegi? Evident că nici eu nu i am cerut pentru că deja cerșeala asta din care suntem nevoiți noi să trăim deja mă mă obosește prea tare. Nu

LIVIU ALEXA: știi ce mi se pare la Bisa? Era ciudat, adică trist. În orașele mici o zi cu respect, să nu mâncați rahat, să credeți că s ceva îngânfat. În știm cum stăm. Adică e o răceală. Suntem în Game of Thrones și în Winter is Coming. Nu mai poți fi acolo. E o lume foarte dură și nu zic asta pentru că e Cluj. Clujul chiar e o lume dură în presă, în business, în politică. Rău. Aici exista totuși un sens al camaradăriei. Da.

ADRIAN LINCA: Exista

LIVIU ALEXA: Exista o chestie cumva mai bă nu știu mai poate de un Crăciun poate nu știu se mai întâmpla o zi și să mai bea o bere, să nu știu ce. Da. Pa, la revedere. Adică e un hate total în Bistrița.

ADRIAN LINCA: Da, e un hate total în societate în general. Nu ne mai întâlnim mai demult. Când veneam dormeam la tine sau la nu știu cine în Cluj dormeam la casă la oameni. Acuma mai doarme cineva la cineva

LIVIU ALEXA: că nu mai doarme nimeni la mine. Chem în continuare.

ADRIAN LINCA: Vin și pe bune.

LIVIU ALEXA: Da. Eu în fiecare joi îmi chem prietenii la masă. În fiecare joi din săptămână nă trăiește soția mea. Ne strângem toți cu copiii cu toți și în fiecare joi fac astăzi n am avut

ADRIAN LINCA: ca lumea. Ai soție ca lumea care nu ți reproșează. Bă iară îi chem pe ăștia toi. V o îmbătați ca porcii și eu lucru

LIVIU ALEXA: și spunem vreo șapte lucru și nu ne îmbătăm cap ascultăm muzică ne pupăm copiii fiecăruia farfuri ea gătește și e felul nostru de a vedea pentru că eu deja am prieteni de 20 25 de ani pe mulți îi știi pe Mihai Petrușcă, știi pe Iulian Habal, știi pe foarte mulți. Da. Și mi am dat seama că în afară de faptul că pot parca foarte repede de un AVC sau infarct, ar trebui să nu ne pierdem și copiii mei, copilul meu să i cunoască pe copiii lui și s au legat niște prietenii foarte mișto și noi despre hăhăială. Ne întâlnim, mâncăm, ascultăm o muzică, ne uităm la un meci. În fiecare joi nu lipsește nimeni.

ADRIAN LINCA: Bravo, bravo. La noi la țară lucrurile astea au dispărut. Așa cum

LIVIU ALEXA: nu i adevărat, la țară Brița ar trebui să fie și mai tare în oraș atâta de frumos.

ADRIAN LINCA: Nu, să știi că cu cât cobori mai jos și cu cât te duci la țară mai adânc, oamenii s mai răi, nu s mai buni. Adică s a dus ideea aia cu mentalitatea aia cu vai ce ospitalieri sunt la țară și spun totul în față. Nu, oamenii s foarte răi la țară. Bun. Vreau să vorbim un pic despre pictat pentru că pe mine cel puțin m ai surprins total cu picturile tale și pe apropiații mei, pe prietenii mei, pe cunoscuții mei. Faci niște tablouri senzaționale și am stat să mă gândesc, băi, posibil așa ceva să dea talentul peste tine așa dintr o dată la 40 de ani, să ți descoperi o asemenea un asemenea talent. Nu mă pricep, evident, nu mă pricep, dar mie mi se pare, mi se par geniale.

LIVIU ALEXA: Eu cred că scriu și poezie foarte frumoasă.

ADRIAN LINCA: Bă, eu știu că tu știi să faci multe lucruri. Bă, știu că știi să faci mii de lucruri și știu că ești genial, dar totuși sunt talent. Ba ești

LIVIU ALEXA: genial. Sunt creativ, sunt dăruit.

ADRIAN LINCA: Bun, dar, bă, stai un pic. De ce vă uitați așa la niște picturi și la Stai să te mai provoc un pic acuma. Dacă tot am băut un pahar, tre și ești dispus să răspunzi, te mai provoc. Bă, eu chiar te am bănuit un pic. Eu chiar te am bănuit un pic că faci ceva. Nu știu.

LIVIU ALEXA: Am mai pus picturi în trecut pe Facebook. Am mai pus Am făcut școala de muzică în Bistrița.

ADRIAN LINCA: Da, mă, dar cum cum, bă? Cum? Cum m am uitat la ultimele tale tablouri. Bă, niște detalii inimaginabile. Îți trebuie luni să lucrezi acolo.

LIVIU ALEXA: M am certat cu Mihaela, cu soția mea acum vreo două m am certat și știi zice: „Bă, dar e zice, pentru mine o surpriză când te văd că intri în garaj, că așa zic eu garaj, că e un studio, dar e un garaj. Și efectiv e pentru prima oară când te ea mă știe de 17 ani. Când nu te uiți la telefon cinci ore, intru, ies mai spăl haine, mai pun la uscat, nu mă bagi în seamă sau zici da, da, vin acuma și ești absolut absorbit, poți să stai 17 ore. Și adevărul e că pentru prima oară în viață, ceva mai mult decât presa Da. reușește să mă acapareze total. Da. Și zice incredibil și când văd cum evoluează pânzele tale, că vin acuma peste șase ore, mai văd cum ce ai făcut, cum ce, nu mi vine să cred că tu ai stat lângă mine. Eu spun tuturor pe bune ceea ce cred în Linca există în cine vrei tu, în Claudia Andron, în Cristiana Sabos înfron există sigur un talent, există sigur trei semințe de creativitate. N avem noi curaj atâta de tare am fost prejudecați să nu ne exprimăm că poate suntem de rahat, că poate suntem nu știu cum.

ADRIAN LINCA: Simțul penibilului.

LIVIU ALEXA: Da, că suntem penibili. Da. Nu avem curaj să mergem mai departe și să mă întreabă lumea acuma, ce zici tu de cărțile lui Tișe, președintele CJ Cluj, cum scrie el poezii și romane și dacă eu aș râde de el, aș râde și de mine. Da, evident. Îmi pare tare bine că un om la 50 de ani s a hotărât să iasă și inclusiv din starea asta de prejudecată și să îndrăznească. Astăzi i au făcut zi i a publicat cartea În Spania, în spaniol. Bravo, mă, ești fericit. Noi nu mai îndrăznim. Suntem niște tâmpiți. După finalul unei profesii sau poate la mijlocul ei, credem că nu mai putem. Trebuie să mergem să ne așteptăm pensia. Trebuie să Dacă nu mai ai întrebări, îmi pun eu mie singur. Stai liniștit.

ADRIAN LINCA: M auzi?

LIVIU ALEXA: Bă, te aud. Stai că mă uit aice la Incredibil ce a îmbătrânit Linca. Bă, mă ascultați, băi, uitați vă, bă. Deci, bă, uitați vă pe bune. Linca a îmbătrânit acuma văd că mi am votat. Bă,

ADRIAN LINCA: extraordinar, mă. Auzi, mi am

LIVIU ALEXA: și eu cred că și Adrian și oricine poate să facă lucruri extraordinare. O să ziceți că e un clișeu. So fac off. Asta este. Asta e părerea mea.

ADRIAN LINCA: Auzi, mă uitam pe foi pentru că mi am notat ce ai zis la un moment dat despre pictat, despre pictură. Ai zis că ai studiat oamenii 27 de ani prin dosare și că la un moment dat răul pe care l ai văzut nu mai încape în cuvinte pentru că dacă le articulezi prea clar devin insuportabile. Așa că te ai apucat de pictură. E o chestie de de fulare acolo.

LIVIU ALEXA: Da, da, da.

ADRIAN LINCA: Îs convins. Sunt convins.

LIVIU ALEXA: Ce? Nu pot scrie desenez. Am avut oricum am o minte care e foarte întortocheată. Eu dorm greu de an de la 17 ani. Da. Și îmi place să muncesc, să citesc. Uite, prima mea experiență de jurnalist, n aveam de unde să știu că este de investigat, era de reporter. Este când un coleg de la mesagerul de Cluj, Mihai Șeca, trăiește, să i dea Dumnezeu sănătate.

ADRIAN LINCA: Te a dat și în judecată la un moment dat. Te a dat. Ăla i frate,

LIVIU ALEXA: a frate său, Mihai, mă înțeleg bine. M am dus la o crimă, la un accident, pardon. Și țin minte că era un all Seat, era seară târziu. Zice„Bă, gata, mergem. Era unit și un copil avea tăiat, avea secționat gâtul de la centura de siguran într un la vremea aia era mai săracă România. Și Mihai cu un cinism deosebit de ziarist care făcea asta de ani de zile, cumva a deschis, s a uitat în mașină, eu eram venea să vomit. Zlasă că te obișnuiești tu. Eu nu m am prea obișnuit în timp. Am mai făcut chestiile astea și am fost în foarte multe zone, poate și teatre de război și multe chestii. Să mi ziceți că

ADRIAN LINCA: nu uită te aici că aici e camera, acolo e de control doar.

LIVIU ALEXA: Da. Ă nu m am obișnuit cu starea asta de rău. Oricum lucrurile din 98 până astăzi au evoluat foarte mult. Adică rău răul a mers din mai rău în mai rău și suntem astăzi într o stare de feti a societății. Nu știu, așa am simțit. Eu recunosc mi am pregătit intrarea asta. Am vrut să să șochez. Uitați, vreți să vă arăt și încă o altă parte a mea, dar n am știut, Adi, n am știut că o să am așa succes. Ăsta i adevărul. Deci am zis oată le o trag, o să vină ăștia să zică, să râdă, să știu ce. N am știut că o să

ADRIAN LINCA: Bun succes. Ca succes. Dar te ai gândit că ți ies așa faine?

LIVIU ALEXA: Da, m am gândit totdeauna. Da,

ADRIAN LINCA: da. Din prima. Pa, pac.

LIVIU ALEXA: Nu din prima, dar cântatul la pian.

ADRIAN LINCA: Bă, s faine.

LIVIU ALEXA: Cântatul la pian. Toate astea presupun o un exercițiu. Nu poți să ieși să ai centura neagră dacă muncești șase ore pe zi. Iar eu mi am făcut chestia asta. Eu n am știut cum o s o devin. Pe bune n o zi cu cu tu zi fără dovezi. Cel mai bine vândut artist de butan din România sunt eu. Scuze, chiar arăt pe dovezi.

ADRIAN LINCA: Ce înseamnă asta concret?

LIVIU ALEXA: 300000 € în șapte luni. Opt luni.

ADRIAN LINCA: 300000 €. Cu cât ai vândut cel mai mult?

LIVIU ALEXA: 15000 €. Și cam așa vând în acest

ADRIAN LINCA: Bă, dar ai o viteză la făcut la la pictați.

LIVIU ALEXA: Dar sunt pregătită, sunt gândită, sunt muncită, muncescpet. Eu nu stau așa. Lumea zice: Bă, dacă mai ai timp să scrii și secret.

ADRIAN LINCA: Sincer, sincer, sincer, te inspiri de undeva

LIVIU ALEXA: aici? Aici am scris la un moment dat într un în adevăr. Am dat un interviu acuma și chiar I meant it. Adică am spus o pe bune. Eu am o viață în cap foarte specială, foarte ciudată. În ciuda aparențelor, a fățăului de rus cu tatuaje, 150 de tatuaje și eu de de multă vreme am obiceiul de a mi nota coșmarile. Eu nu mă tem de ele și eu nu le uit. Înțelegi? Na, zice: „ Vai de mine că în 7000 eu citesc Jung, citesc Freud din de la 19 ani, 20. Caut leere, sunt obsedat de partea asta incredibilă care este omul, dar din om cel mai tare mă interesează creierul. Da, acuma mi am cumpărat o carte tot pentru studiu, evident, pentru că Jung a publicat ceea ce este cartea roșie, o poveste senzațională la clinica lui privată, cu toate desenele pe care bolnavii lui cu probleme aici, da, le au desenat de a lungul terapiilor. Este fascinant. Deci discutăm de mii de desene pe care am ales să le studiez și să le văd pentru că este fascinant ce poate produce creierul în traumă și când vrea să se scape. Arta este o o terapie incredibilă și Iung s a prins de chestia asta și le dădea în mână un creion, le dădea în mâna o pensulă. Unii erau extrem de pricepuți, unii nu. Dar nu contează ce ieșea de acolo. Era senzațional. Pe mine mă obsedează felul în care omul poate să se strice. Am un am un o poezie în care spun la final după e un cântec de dragoste în care despre regret că te am pierdut și la final spun repară te ești jucăria ta. Chiar cred că ne putem repara. Sigur avem nevoie și de psihoterapie și de nu ignorați chestia asta, dar chiar cred că te poți repara în multe sensuri, moral, cum vrei tu. Eu sunt obsedat de creierul omânesc. Mi se pare incredibil,

ADRIAN LINCA: dar nu mi ai răspuns la întrebare.

LIVIU ALEXA: Zi mi.

ADRIAN LINCA: Te inspiri de undeva? Vezi ceva și reproduci sau din numai totul i din mintea ta? Totul i din mintea ta. Bă, la un moment dat te bănuiam că i iei cu aiul ceva.

LIVIU ALEXA: Am văzut în 15 20 de ani mii de galerii. Am văzut citesc încontinuu. Eu citesc

ADRIAN LINCA: foloseștiul în treaba asta.

LIVIU ALEXA: Nu folosesc folosesc desen pe tabletă. Folosesc colaje, folosesc chestii pe care mi le pun pe proiector. Dacă este ceva, de exemplu, nu știu, atenție, eu n am școală. Eu n am școală. Deci eu fac astăzi, de exemplu, nu știu, ieri intram, am intrat în studio și pe dumneavoastră m aat o apucat o pictatul de niște vaze și mi zice îmi trebuie o culoare onctuasă că eu le știu pe toate, dar i cumva nu pot să mă exprimi să zic că ți ceva hai Doamne iartă mă. E foarte natural. Eu când eu știu ce vreau să fac, știu cum vreau să arată, știu cum vreau să fie proporțiile, știu ce culori o să fac. Când nu știu, am un obicei, mi l am m am educat singur să las pânza deoparte o săptămână și să revin la ea și acel timp de o săptămână îmi dă noi idei.

ADRIAN LINCA: Da. Pe când o o expoziție în Bistriță? Având în

LIVIU ALEXA: vederebare clasică,

ADRIAN LINCA: având în vedere ce circ făcut,

LIVIU ALEXA: lasă mă circul că arta i artă. Una i una și alta e alta.

ADRIAN LINCA: Una i una și alta e alta. Hai să mai pun un pic de

LIVIU ALEXA: N o să mai N o să mai Adică o să le fac probleme dacă le cer instituțional domnului Lazan sau domnului Radu Moldovan. Știți ce o să fac? Am găsit un spațiu în Bistrița. Nu vă zic unde ca să nu fie presiuni de la unii de la alții și o să l iau și o să fac ceea ce cred eu că va fi ceva inedit în România, un pop up show. Adică pop up show ce înseamnă? Vin cinci zile în Bistrița. Am chestia asta. Sunt atâta de faimos. Scuzați mă că zic căhai bă și în Galați cu alea. Hai și în Iași. Și atunci o să găsesc niște spații pe care să le închiriez doar cinci zile pe banii mei.

ADRIAN LINCA: Da.

LIVIU ALEXA: Fac o seară de vernisaj cu prietenii sau cu fanii mei și patru zile rămânând la dispoziția publicului, îmi iau colecția și mi o duc la Timișoara și fac și un marketing pentru arta mea, adică să fiu cunoscut sau mai cunoscut și prin artă. Iar oamenii vreau, mi se spune fără bla bla, bă, ce am văzut noi, ce mi ai pus tu pe Facebook, bă, când le vedem îs copșitoare. Bă, în sens bun sau rău, nu știu.

ADRIAN LINCA: Păi, așa simt și eu. Așa simt și eu. Dar stai un pic că nu înțeleg treaba asta. De ce să faci tu pe banii? Te pă atunci galeriile de artă și toate instituțiile astea care se ocupă de cultură ce rol au? Dacă nu, dar stai mă un pic. Cum cum ne uităm la buletin la Facebook când analizăm o lucrare din asta de artă? Cum ai simțit cenzură din punctul ăsta de vedere? Ai expus la muzeul din Cluj?

LIVIU ALEXA: Da, am expus.

ADRIAN LINCA: Păi și

LIVIU ALEXA: na cu scandal că G4 Media a zis că nu mă calific că n am școală. Dau un exemplu. Uite aș expune aice la muzeu. Nu, nu vreau să dau nume, nu contează. Există o instituție, uite să l critic pe domnul Radu Moldovan, nu pe dumnealui, pe cel care managerează. Nu o să zic numele, unde există un spațiu expozițional superb care are pe jos parcet, mă, parcet albastru. Și are niște flafla din alea de draperii, din alea de cum se făceauile pe vremuri, mă, o lipsă de estetică, că acolo și dacă mă cheamă nu mă duc. Ai înțeles?

ADRIAN LINCA: Bun. Dar s multe spații unde poți expune în Bistrița. Sunt foarte multe locuri.

LIVIU ALEXA: Am zis că da, dar n aș vrea să deranjez pe nimeni. Eu consider că e mai bine să mi plătesc eu și să mi fac marketing singur. Sunt genul de băiat care știe realitățile în acel moment al industriei, artei, unde se intră foarte greu, unde există foarte mult bias, unde există foarte mult trafic de influență și foarte mult ermetism. Adică teoria în acest moment a multor snobi e că Alexa n are ce să caute în interiorul nostru. Băi, lumea noastră mică de aia noastră. Nu vine ăla să ne învețe. E norocul meu e că în 2026 mă doare fix în cod de părerile lor. Există o grămadă de posibilități pe care le pot accesa. Există publicul meu, există TikTok, Facebook. Ei zic: „ Vai, ce te prostituie când îți pui arta pe Facebook. O, probabil că așa e din punctul lor de vedere, frecând un șeval 60 de ani. Apoi după cum am am văzut am zis am văzut tonă de galerii și de artiști și de new way și ce vrei tu. Eu cred că vin cu ceva ciudat în lumea asta. Eu vin cu o un soi de pânze care de fapt sunt idei și eu practic în fiecare pânză a mea există o poveste, o idee care te apasă undeva. Îți găsesc un resort și te sparge, înțelegi? Și acolo m am dus, dau exemplu cu Filcăi. Cred că e frumos exercițiu pentru un joc tradițional unguresc de cărți care a fost adoptat de ardeleni doar și bănățeni doar de ei și este jocul practic navetiștilor. Eu cred că am făcut o minune acolo, zic eu. Mă dau mare, adică nu mi am bătut joc de ideea respectivă. Da. Nu știu. O să vedeți acuma violatorul de vrăbi care este practic o serie nouă. O să vedeți Mahaparata. Da. Apropo de India, ce fac eu? De unde mă insu, mă? Mânca ți aș acuma citesc istoria antică a Indiei. O să mă duc în India. N am reușit acuma că ne au dat vizitele de târziu. Citesc Mahaparata toată. Da. 180000 de versete le citesc în engleză, că în română nu s au putut traduce toate. Și mă uit la tot ce înseamnă exprimarea cât am găsit cărți să pot cumpora, cum a fost văzută de alți artiști vechi sau noi, Mahabarata, care este o epopee peste Odisea, ai înțeles? Peste odiseea, în complexitate, în personaje, da, în în lecțiile de viață pe care le oferă. Și twistul meu să fie la Mahabarata. Știi care o să fie? 40 de pânze care sunt inspirate, dar făcute în stilul meu, care vor respirie o singură idee. De ce când faci bine faci rău? Acolo va veni paradoxul. Înțelegi? De ce făcutul de bine, gânditul de bine este de fapt un exercițiu rău?

ADRIAN LINCA: Pentru că facerea de bine este

LIVIU ALEXA: Da. Eroul principal sau nu neapărat principal așa începe, n o să știm decât la final din Mahata este încercat de zei, inclusiv în iad. Adică nu i destul că reușește să fie demn că și atunci Mara oferă o lecție. Trebuie să fii virtuos. Nu pentru idee, nu pentru șmen, nu pentru trend, nu pentru că zice Linca și să ți dea like. Și nu trebuie să fii virtuos doar o dată. Trebuie să fii each day, every day, în fiecare zi până la capul vieții. Cum poți tu de virtuos? Unii alegem să părăsim oboseala asta de a fi tot timpul virtuos. Mai vrem să fim și târfe, mai vrem să fim și măgari, mai vrem să fim și bârfitori. Fiecare cu alegerile lui.

ADRIAN LINCA: Repet de final, așa, vreau să te întreb ceva mai indiscret pentru că oamenii te au tot văzut uitându te în telefon și vreau să te întreb așa, Frank, să ne spui ce i cu ce i cu auzul tău.

LIVIU ALEXA: Am un soft care câteodată când n au toate cuvintele îmi transcrie aici.

ADRIAN LINCA: Dar de când e problema asta cu auzul?

LIVIU ALEXA: Datorită stresului și un pic și genetic de la tata, mi am pierdut auzul de la ambele urechi și acuma port aparat auditive, dar mi e tot mai greu. Astea s foarte performante din Statele Unite cu ai au tot.

ADRIAN LINCA: Cum? Dar cum când a apărut problema asta?

LIVIU ALEXA: Șapte, opt ani. Doar că cum

ADRIAN LINCA: cum cum ți ai dat seama cum ai cum ai început, cum ai cum cum nu mai nu ți pică boxă.

LIVIU ALEXA: Da.

ADRIAN LINCA: Da. Și acuma fără sculele alea n au

LIVIU ALEXA: aproape nimic. Aproape nimic.

ADRIAN LINCA: Aproape nimic.

LIVIU ALEXA: E foarte trist. Apropo de poveri și de cum reziști și de nu știu ce, am avut o interacțiune foarte dură cu șeful mare vizavi de așa în mine, dar mi am dat seama că fără bla blauri am primit o lecție foarte frumoasă și un sprijin apropo de pictat și de ieșit în Da. o exhibare a acestei traume sau e o traumă, e un handicap până la urmă. Da, doar că mă bucur că față de alții care au acest au dizabilități, eu încă pot umbla, încă pot vedea. Da, încă am toate membrele și așa mai departe. Am surzit, asta e. Știu să cânt la pian. Eu în continuare pot să aud în capul meu sunete. E trist că nu ți auzi copilul. Dacă, de exemplu, arde în jurul meu. Am fost într o croazieră, da. Și a fost o alarmă generală de de training pentru incendiu. Eu n am auzit nimic, dar nimic.

ADRIAN LINCA: Dar alea le porți tot timpul

LIVIU ALEXA: aproximativ. Da.

ADRIAN LINCA: Și cum noaptea?

LIVIU ALEXA: Nu. Na, dar ele mă ajută. Dar acuma din păcate

ADRIAN LINCA: și softul ăla ce face? Ce faci pe telefon?

LIVIU ALEXA: Conversații ca să nu vreau să ratez. Da. Îmi traduce în ghilimele text to speech speech to text.

ADRIAN LINCA: Ce zice? de pe de pe buze și mă auzi cu ajutorul aparatului și te ajuți cu cu telefonul

LIVIU ALEXA: și te ajuți cu ajută foarte mult, mai ales când sunt conversații, de exemplu, între cinci oameni pentru că atunci am o față de prost, știi, și tot mă uit așa sau pot să citesc pe buză. E destul de nasol. Repet, bă, mă bucur că mi s a întâmplat. Pe bune.

ADRIAN LINCA: De ce? Ai, nu poți să zici așa. De ce?

LIVIU ALEXA: Ă

ADRIAN LINCA: nu. De ce?

LIVIU ALEXA: Ba da, pentru că am primit altceva la schimb.

ADRIAN LINCA: Ce?

LIVIU ALEXA: alți talanți, înțelegi? Am primit altceva. Deci Dumnezeu a zis: Bă, fii atent, fraiere, oricum te plictiseai. Eu nu mă prea plictis, zice, îți mai dau eu un șmen o provocare. Fii atent, acuma n o s o mai auzi. Mie mi e ciudă că s foarte legat de muzică, știi? Legat de ideea de a asculta, de a cânta, de nu știu ce. Nu mi dau seama în cât timp o să se întâmple, dar undeva în probabil în doi, trei ani o să îmi pierd de tot auzul. Aș putea să mai fac niște șmecherii, să mă operez pe crez, să mi pun implant cohălear. Încă m am mă mai gândesc dacă pot să fac să scap, dar deocamdată nu se prea vede în afară de faptul că vezi tu fizic că am astea sau acuma mai recent pentru că am avut o problemă la urechi, o tită am vut mai rău și mă uit la chestiile astea, nu se prea vede și mi am făcut meseria în continuare bine, înțelegi? Dar mi e foarte greu în societate. Acuma, de exemplu, am fost chemat la o inaugurare și îți dai seama că vine unul, nici nu știi cum vorbește, știi? Unii pot vorbi mai ardălenești, alții mai închis, mai Foarte complicat să mai susțină o conversație în viața reală. E trist

ADRIAN LINCA: asta. Hai că ne am descurcat minunat azi.

LIVIU ALEXA: A, dar ne am descurcat foarte bine. N am nicio treabă și s bucuros că s la a patra ediție sau câte.

ADRIAN LINCA: Ești singurul invitat pe care l am chemat de trei ori.

LIVIU ALEXA: De trei ori?

ADRIAN LINCA: Da, ești singurul. N am N am chemat pe nimeni. Nici de două ori n am chemat pe nimeni.

LIVIU ALEXA: Mulțumesc. O să mai vin și atunci și la a cincea. Care e problema?

ADRIAN LINCA: Ești invitat. Invitația ai deschis.

LIVIU ALEXA: Eu mă simt foarte bine aice și pe bune mă simt bine.

ADRIAN LINCA: Te rog

LIVIU ALEXA: pentru chiftele și pentru conversație.

ADRIAN LINCA: Vreau să i duci soției tale o sticlă de vin din partea mea. Eu o eu o aleg. Eu o aleg. Uite asta e o o fetească neagră de rezervă.

LIVIU ALEXA: Mulțumesc.

ADRIAN LINCA: Arată bine sticla.

LIVIU ALEXA: Arată bine senzațional.

ADRIAN LINCA: Ascultă mă, o să mă sune și o să mi spună.

LIVIU ALEXA: Vreau eu să închid emisiunea după ce mi faci cadourile cu ceva.

ADRIAN LINCA: Ție ție îți dau coniacul ăsta de valea ascunsă de tot de teaca care i senzație. Crede mă, îi îi un coniac făcut de cei de la Teaca cu de al nostru de de pe aicea. Ție îți dau un un un

LIVIU ALEXA: un jelna bun.

ADRIAN LINCA: Un jelna bun. Ăla ăsta n ajung la el. Îți dau un gelna bun pentru că știu că ești fanelna. La ăla mic îi dau prăjiturile astea care s senzaționale.

LIVIU ALEXA: Arată foarte frumos. Bravo, Cristina.

ADRIAN LINCA: Vă mai dau tuturor, tuturor vouă ca familie un cadou de la Stai, să stai un pic. de la o folder. E o E o librărie din Bistrița, undeva pe Grigore Bălan, colț cu Ispirescu, o librărie și uite ce ne a pus aice. Ceva mișto. Un album foto pe care

LIVIU ALEXA: sunt foarte mare. La mine în casă sunt tonă de poză pe pereți, știi? Tonă. Mulțumesc.

ADRIAN LINCA: Și ce ce au mai pus ei acolo de la ca în fiecare ediție.

LIVIU ALEXA: Și eu am venit cu un parfum senzațional pentru tine.

ADRIAN LINCA: Bă, mi ai dat unul senzație data trecută. Mi ai dat unul minune sau s au bătut toți cei din jurul meu pe parfumul de data trecută?

LIVIU ALEXA: Dat la nimeni. Lichid imaginer for.

ADRIAN LINCA: Bă, dar de unde? Ce parfumuri s astea? De unde Dumnezeu le aduci?

LIVIU ALEXA: Nu contează.

ADRIAN LINCA: Senzație.

LIVIU ALEXA: Sunt senzaționale. Ăsta e un parfum care are în el santal, are vetiver, are udagar. Da. Extraordinar de bărbătesc. Pe de altă parte deloc țărănesc. O să O să fie o experiență pentru tine.

ADRIAN LINCA: Mulțumesc frumos. Mulțumesc frumos, Liviu.

LIVIU ALEXA: Eu voiam să închidem emisiunea cum vreau eu. Adică vreau să mi dai un pic fanionul cu Gloria, că ăsta e un subiect pe care nu l am abordat. Nu ți l fur, nu ți l cer. Apropo de, nu știu, am văzut foarte mult în săptămânile trecute cum aperi și ideea de Gloria și vreau să mi spun și eu părerea, poate l ați ascultat pe Adrian Linca, a am văzut astăzi un titlu, Curtea de Conturi a în presa locală bisțeană a descoperit nu știu ce, o plată de 100000 de € nelegală, dar s a rezolvat imediat. Bă, bă, a fost nelegală sau s a rezolvat imediat? Am văzut și eu. Am văzut și eu. Penibil. Da.

ADRIAN LINCA: Gloria. Da.

LIVIU ALEXA: Avem în acest moment două leiere. Handbalul la cote

ADRIAN LINCA: cel mai mare în lume,

LIVIU ALEXA: inc, da. Și proiectul de suflet al lui Nea Jean, fotbalul care se duce cum poate vedem până unde ajunge. Bun. O să vă zic o poveste interesantă. Nu durează mult. Oricum până la urmă sun invitat emisiunii. Stau și până la 12:00 noapte.

ADRIAN LINCA: Corect. Corect.

LIVIU ALEXA: un tip pe nume Dacian Paladi care a fost managerul city managerului Ilie Bolojan pe care îl cunosc din anul 2001.

ADRIAN LINCA: City managerul lui Bolojan.

LIVIU ALEXA: Da. Marele constructor, primar, fucător de nu știu ce.

ADRIAN LINCA: Și arată bine.

LIVIU ALEXA: La un moment dat l a părăsit pe Bolojan și a dat demisia. N avea de ce. Adică mergea bine, el decidea, făcea, dregea. Și într o convorbire pe care am avut o noi doi la un moment dat, după an și an și mi a dat voie s o relatez după aia în presă, l a întrebat pe Dacian, care este un tip strălucit. strălucit, cu o minte impecabilă, un tip extraordinar. De ce ai plecat, bă? Ești prost? Zic Boloja. După aia a devenit ministru, tâmpitule trebuia să stai acolo. Zice: „Bă, fii atent, Boloanul este un constructor deosebit. Deosebit. Știe să facă șase poduri, nouă centuri, vede totul în ciment și beton. Boloan știe să viseze, n are visul, înțelegi? Și am plecat pentru că nu poți să ai numai una. Invers, vă zic o poveste din Cluj. Un tip care visează poate prea mult și nu știe construi nimic ebook bog și nu numai că visează, face rost de vise pe care le livrează așa ca bombiță, ca balonașă de săpun fraierilor când sunt prea multe vise, da, nu ai pe ce să pui mâna, n ai stradă, n ai spital, n ai nu știu ce. Iar o să fie de de hitet ce zic cu domnul ăsta, cu Radu Moldovan. Dan Moldovan pe deoparte, așa cum a fost el, kelner, așa cum a fost el, zi baron. A făcut partea de construcție, a făcut școli, a făcut străzi și a făcut două vise. El a visat, bă, ăsta. Primul vis pe care l a îndeplinit bistrițenilor este visul care apare la Institutul Național de Statistică și în orice sondaj de opinie de la orice casă vrei tu. Care este cea mai mare temere a dumneavoastră? Nu știu ce. Sănătatea. Noi doar pe românim de KPMG, de zi moodies, de nu știu ce. Sănătat. Fie sănătoși. Normal, cred că orice om. Da. El ce a făcut? un spital județean la nivel de Champions League. Dacă mă credeți, dacă nu mă credeți, haideți un pic în Cluj, marele Cluj, să vedeți cum arată spitalele din Cluj Napoca, cât de explodate sunt, cât de zero investiții, low level, locul trei la nostru comiale la unat în top. Da. Am mai spus ceva despre băiatul ăsta, baronul kelnerul. După el la plecare, o să rămână ceva. Concretețea este acest spital. că mai este mult de lucru, că trebuie umplut cu oameni, dar haideți la Cluj. Și al doilea este visul de inimă. Foarte mulți bani cheltuiți pe acest salarii de Bă, băieți, mă, bă băieți, mă, dar cât ați vrea să cheltuiți pentru un vis? 3 RON, 0 RON. Adică ce mi se pare interesant, nu numai că n a cheltuit banii degeaba, ci că a și reușit. Eu mă uitam la meciul cu D și nu mi venea să cred că noi pe bune niște paparici din curul României, scuzați expresia, noi ne batem cu și avem și cu ce să ne batem cu super fete și că ținem Hongul. N a fost în seara aia. O să fie în altele. Da, bă, dar ce drum a fost ăsta cu echipa de handbal și ce drum va fi în continuare. Și acuma vin este steții de serviciu să zică că Gloriai e proastă că costă prea Nu, bă, e un vis că dacă stați între betoane o să crăpați, mă, nevisând. Iar Gloria poate să fie al doilea vis. A, să veniți și voi să mai cumpărați un bilet, să nu mai cereți invitații, să veniți să susțineți cu un fanion. Dar ce m a impresionat cel mai tare și cred că tu ai zis o, mânca mi ai fundul, mi e spor genial. Oare zis o, dar ai zis o tu. Câtă vreme copiii din Bistrița sunt îmbrăcați în treningul cu Floria, înseamnă că baronul a reușit.

ADRIAN LINCA: Da. Nu mă interesează. Baronul se cară. Liviu, au rechizite la școală. Au rechizite la școală cu Gloria. N au cu barb, n au cu rechizite cu Gloria.

LIVIU ALEXA: Bistrițenii că și bistrițenii au plătit pentru un vis și copiii din Bistrița sunt îmbrăcați nu în Balenciaga și în altă și FCSB și e, ci în Gloria Bistrița. Înseamnă că am reușit. Poate nu înțelegeți ce înseamnă în Catalonia spiritul local. Poate nu înțelegeți ce înseamnă, nu știu, echipe ca hete ca unde ăia sparg normele și nu contează cât pe ce loc sunt. Este minunat că Bistrița are

ADRIAN LINCA: Bă, genial chestia asta. Mă bucur că ești susținător și că ai fost rațional și le ai tras o peste nas.

LIVIU ALEXA: Lăsați mă, mă, un vis costă Costă bani, costă implicare, costă deplasări, costă lacrimi. Costă lacrimi și nu poți să l cuantifici în câte grope am astupa și câte străzi am face. Da, poți să îl cuantifici vara viitoare când după ce treci o iarnă o să vezi același grup. Dar astea s niște amintiri care rămân. Fiecare gol, fiecare frângere și fiecare victorie o să rămână undeva într o amintire la un copil care o să scrie: Bă, da, bă, eu tot ce țin minte nu mai țin minte acuma să zic rapid, dar țin minte că și a dat jos lăcătușă chiloții pe stadionul lui Gloria. Mai ții minte, de exemplu, ce buni erau micii?

ADRIAN LINCA: Da, mai ții minte, nu mai știu, foarte multe cu echipa albaneză Nentori.

LIVIU ALEXA: Nu, nu, noi am jucat Dinamo.

ADRIAN LINCA: Dinamo a fost.

LIVIU ALEXA: Da, da, da. Nu, jucat, noi jucam cu niște polonezi în fiecare vară. Aveam un fanion. Nu mai țin minte dacă era Gloria. Tata mi l a adus. Bă, nu contează. Sunt amintiri. Mă bucur că te am văzut.

ADRIAN LINCA: Liviu, îți mulțumesc și pentru emisiunea asta a treia. Putem face 1000 că tot avem ce discuta.

LIVIU ALEXA: Îți mulțumesc frumos.

ADRIAN LINCA: Ușa mea e deschisă, nu i o vorbă goală, asta e deschisă oricând pentru tine, oricât, orice ai zice și orice ai face, eu văd fibra aia jurnalistică și umană din tine, nu ambalajul ăsta care i deranjează pe mult.

LIVIU ALEXA: Dar știi ce vreau să ți mai zic?

ADRIAN LINCA: Normal că dau monar și îți mulțumesc.

LIVIU ALEXA: să se întrebe toți la final de emisiune, [voce dreasă] indiferent ce păreau despre mine, despre tine, despre mine probabil că o să fie cel mai multe înjurători. Dacă mai au mulți ca noi, nu de vârsta noastră, da, care să poată să producă genul ăsta de emoție sau de dezbateri sau de contre, în România, vă zic că mai sunt câțiva, mai sunt în Ploiești, mai sunt în Timișoara, dar nu foarte mulți. Eu nu vreau să zic, bă, cât puteți? Pupați ne în fund și faceți ne statui. Dar să știți că încetul cu încetul că a murit Hillerin, că a murit ăla, că a murit Lungul, redactorul nostru șef, în meseria asta așa de repede crăpăm.

ADRIAN LINCA: Incredibil.

LIVIU ALEXA: A, cam asta e

ADRIAN LINCA: clar. Bun, îți mulțumesc. Vă mulțumesc și vouă celor care ne ați urmărit și vă invit la următorul interviu cu oameni la fel, cel puțin la fel de interesanți ca Liviu Alexa. O zi bună în continuare. [muzică]

Astăzi, singurul lucru pe care îl mai avem în comun noi, toți oamenii de pe planetă e data din colțul telefonului mobil. În rest, totul e explodat.

Un inginer din Shenzhen, un inginer din San Francisco, un tânăr din cartierele de nord ale Marsiliei sau un pensionar din Vaslui se uită în aceeași secundă la același an, 2026, dar fiecare trăiește într-o altă epocă sau într-un alt an.

Nu sunt primul care observă asta, stați liniștiți. Probabil că mă năpădesc lecturile, fiindcă asta a observat prima oară, în 1935, din exil, un filozof german pe nume Ernst Bloch, care a încercat să-și explice apariția fenomenului Hitler. Poate sunt prea metaforic în cum vă explic eu revelația lui Bloch, dar el a observat că germanii nu trăiau toți în același „acum”. Așa cum scria Bloch, un țăran neamț trăia într-un alt secol decât muncitorul neamț, iar micul burghez neamț trăia în alt secol decât amândoi ăștia din urmă. Iar cel care a câștigat a fost cel care le-a vorbit celor rămași într-un „acum” mai vechi. William Gibson a comprimat revelațiile lui Bloch și mai pe scurt: viitorul e deja aici, doar că e distribuit inegal.

Cel mai mare război pe care îl trăim în aceste momente e războiul timpurilor.

Epocile au coexistat întotdeauna, dar nu se vedeau.

Țăranul bavarez habar n-avea cât e de fain să te uiți seara la cabaretul din Berlin, așa cum se uita un bogătan din marea capitală.

Dar adolescentul din Kathmandu se uită azi la copiii de șeici cum își cumpără iPhone-uri de 3.000 de euro aurite, și cum se plimbă nonșalant în Bentley. Vizibilitatea, social media, a transformat diferența într-o comparație. Iar când te compari, când compari ce n-ai, atunci începi să urăști sau să dorești.

Doar că sala de așteptare a urii și a dorinței în care ne-a băgat internetul are pe perete doar o oglindă stranie: săracii îi văd pe bogați în fiecare zi prin ea, iar bogații nu-și ridică niciodatǎ privirea spre ea și ajung să-i privească pe săraci doar când aceștia se revoltă sau când pică un guvern.

Mǎi, oameni buni, sintagma mea de “războiul timpurilor” să nu care cumva sǎ vă ducă cu gândul doar la epoci, ci și la timpurile verbale.

Fiecare generație, fiecare dictator sau putere și fiecare om trăiește adânc conjugat într-un timp. Sunt cei care trăiesc la timpul mai-mult-ca-perfect, cei care trăiesc la timpul viitor și sunt și oamenii rămași fără niciun timp, într-un prezent neconjugabil.

Dintre cei care trăiesc la mai-mult-ca-perfect se disting cei ce câștigă alegeri și războaie în ultimii 15 ani. Dacă ați fost atenți, ați observat că toți vând același produs, doar că-i mai schimbă etichetele, culorile și sloganul.

Ei vând trecutul: America trebuie făcută din nou mǎreațǎ şi dodoloațǎ, Rusia vrea să pună gheara pe Ucraina pentru a reîntregi o hartă de la 1900. E adevărat, vrea asta cu tactici și drone din 2026, dar pentru așa ceva n-are nicio problemă să-și cheltuiască, într-un cec alb mortuar, ultimii tineri dintr-o demografie care moare și în Rusia, nu numai la nivel de planetă, trimițându-i la moarte ca să recupereze niște pământ pe care nu va mai avea cine să-l lucreze. Bătrânul Erdogan mestecă trecutul cu fistic şi miere, Xi vrea reîntinerirea națiunii “cum era odatǎ”, Netanyahu flutură peste tot o hartă cu Iudeea biblică, în timp ce oameni cu steaguri negre și brâie pline de explozibili vor întoarcerea la califat.

Viitorul nu mai e vandabil ca promisiune politică, a murit de multă vreme. Astăzi, să zici că internetul îți va aduce libertatea sau că AI-ul îți va aduce liniștea e un act politic sinucigaș.

Singurul continent care are Alzheimer moral e chiar bătrânul continent. Ca un bătrân năuc de cap, Europa nu mai are copii, nu mai are dușmani, nu mai are armată și trăiește într-un timp mai mult ca trecut, dar cu regulamente și reglementări așezate frumos în cutiuța cu zilele săptămânii, așa cum stau medicamentele pentru tensiune, pentru glicemie și pentru suprarenale.

Desigur, se poate și mai rău. Fiica din flori a Europei, America, pe vremuri cea mai futuristă națiune de pe planetă, a devenit obsedată de trecut, dar scărpinând cu talent viitorul. Oameni care folosesc Claude sau ChatGPT în viața de zi cu zi duc dorul fabricilor de oțel din 1955. Imperiul a trecut şi de la mai-mult-ca-perfect la mai-mult-ca-trecut, și nimeni nu știe cât mai poate sta în picioare.

Cei care trăiesc în viitor par să fie chinezii. Suntem inundați de TikTok-uri cu marile realizări ale inginerilor chinezi, ale inventatorilor chinezi. În Shenzhen trenurile trec prin blocuri, robotaxiurile se prezintă cuminți la prima chemare, iar aerodronele aduc haleala de zi cu zi. China își programează viitorul cu o obsesie halucinantă, planificând totul pe cincinale, pe trimestre și pe cicluri, mizând pe cea mai importantă revelație dobândită cu sânge și lacrimi timp de 5.000 de ani, și anume că e bine să fii răbdător în tot ce faci și că e mai bine să pierzi 10 ani, dar, când ai reușit să rezolvi o problemă, să câștigi 30.

Seriozitatea chinezească de a programa viitorul e remarcabilă, dar și China are ceasuri care nu se potrivesc între ele.

Ceasul statului planifică pentru 2049, un timp în care întreg poporul va mânca numai bucate din agricultură bio. Dar în 2026 poporul nu mai vrea să facă copii, iar tinerii refuză să intre în cursa de înmulțire pe care partidul le-a pregătit-o. Ceasul strategic face tic-tac înainte, dar ceasul biologic a rămas fără baterii, fiindcă tinerii le-au înghițit. Și atunci întrebarea care se pune este: pentru cine construiește China acest viitor?

De cealaltă parte a planetei avem privatizatorii viitorului, care se bat cu restauratorii trecutului, iar prezentul a fost lăsat de izbeliște. Nimeni n-are chef de el, nimeni nu vrea să guverneze în prezent, pentru că prezentul nu aduce voturi.

Astăzi, în haosul general, cel mai sigur pariu este să pariezi pe imposibil.

Este incredibil, dar imposibilul chiar se poate întâmpla în noua lume, și nu o dată, ci de mai multe ori.

Părea imposibil ca o întreagă planetă să…

de aici mă poti citi doar dacă plătesti 26 de lei pe lunǎ

apasǎ butonul de mai jos

Subscribe now

Read more

Și eram amândoi de acord, într-un fel sau altul, că nu mai putem să le pretindem să ne adopte ca modele: să citească cât am citit noi, să muncească cât am muncit noi, să sufere cât am suferit noi.

Pentru că timpurile nu mai sunt absolut deloc aceleași. Nimic nu mai e la fel, de fapt, în aceste timpuri. Nici măcar conflictul dintre generații.

Nu mai este doar eterna poveste a tinerilor rebeli care sfidează valorile conservatoare ale părinților, ca un fel de febră trecătoare pe care maturitatea vine și o vindecă de la sine.

Între generația mea, sau cele puțin mai mari, și generațiile de 21, 23, 25 de ani nu mai e vorba de o prăpastie, de o falie tectonică, de o ruptură de paradigmă în interiorul căreia să mai putem trăi cumva în aceeași lume, ci pur și simplu de realități paralele.

Aceste realități paralele se mai întâlnesc foarte, foarte, foarte vag undeva pe piața muncii. Și acolo discutăm de segmentul vulnerabil între 15 și 29 de ani — care, așa cum observa foarte bine chiar Cristian Grosu în numărul 69 al revistei „Cronicile - Curs de Guvernare”, a fost transformat fără voia sa în paratrăsnetul perfect pe care se descarcă absolut toate eșecurile structurale ale societății românești aflate în derivă.

Paranteză scurtă: vă recomand să vă abonați la revista „Cronicile Curs de Guvernare”, o revistă trimestrială de 54 de lei, pe care o puteți găsi la Inmedio sau comanda de pe site-ul lor. Nu trebuie să fiți de acord cu abordările progresiste sau cu optica celor ce scriu acolo, dar vă asigur că merită să vă lărgiți perspectivele, fiindcă este, în acest moment, probabil cel mai elevat produs media din România.

Revenind.

Tema analizei mele de astăzi se referă la acest colaps și la România în care sistemul educațional a devenit un soi de muzeu prăfuit. Căci școala românească a rămas captivă într-o logică a industrializării, sau în logica învățatului mecanic, producând forță de muncă docilă pentru un secol care s-a încheiat de mult.

Copiilor noștri li se vinde iluzia că memorarea mecanică și conformismul le vor asigura un contract social stabil — culmea, exact în zilele în care inteligența artificială explodează de la o lună la alta. I

ar acești tineri sunt aruncați cu cinism și miserupism într-o piață a muncii pe care ei nu o înțeleg și care nu-i dorește în forma lor actuală de pregătire, căci competențele cu care ies de pe băncile școlii sau facultății se dovedesc, chiar la primul interviu, fie irelevante, fie perisabile.

Un refuz la interviu generează frustrare din partea tinerilor. Dar frustrată este și piața muncii, care nu reușește să angajeze.

E o inerție cronică, dar vreau să vă spun că nu e neapărat o dovadă a lenei generaționale. Ăsta e un discurs public foarte ușor de grohăit dacă vrei să câștigi aplauze.

După părerea mea, discutăm despre ceva mai trist: despre paralizia socială a copiilor noștri, care realizează pe nepişate că uneltele intelectuale sau sociale pe care le-au primit în școală sunt complet inutile pentru a supraviețui — și atunci refuză să mai muncească. Și, mai rău, refuză să studieze.

Sunt generația paratrăsnet, acești tineri între 15 și 29 de ani. Pe ei ne vărsăm nervii și frustrările, dar uităm că și noi suntem de vină pentru felul în care țara a ajuns în halul ăsta — în care, așa cum spune foarte bine Eurostat, în iulie 2026 unul din trei români sub 25 de ani care au căutat de lucru nu au găsit.

E foarte ușor să le dăm peste nas. Scoatem repede din teșcherea testele PISA pe 2025, care arată că în România 52% dintre elevii de 15 ani sunt sub nivelul minim la matematică, 48% sunt sub nivelul minim la citire, 46% la științe — adică sunt copii care nu pot calcula o reducere de preț dacă le-o ceri acum, nu pot scoate dintr-un text de o pagină ideea relevantă a ceea ce au citit.

Puneți aceste cifre îngrijorătoare lângă ipocrizia sistemului educațional românesc. Căci în iulie 2026, 81,6% dintre absolvenții promoției curente au luat bacalaureatul — cumva, una dintre cele mai bune rate din ultimii 17 ani.

Ha ha ha! E însă o discrepanță falsă între cifre, pentru că PISA măsoară cât de educată e cohorta, iar bacul măsoară supraviețuitorii. Între 15 ani și 18–19, până la bac, sistemul românesc îi pierde pe drum pe o grămadă dintre ei. Iar statul cretin raportează doar rata de promovare a celor rămași.

Expresia „analfabetism funcțional”, pe care o mestecă gomoșii de ziariști prin interviuri sau analiștii pe la televiziuni, ne poate face să credem că problema copiilor noștri este culturală sau școlară. Poate că a fost. Între timp a devenit o problemă economică. Fiindcă acești copii care nu pot să extragă informația dintr-un text sau nu pot rezolva o problemă elementară mai au puțini ani și se vor transforma în adulți, devenind angajați, contribuabili, alegători și consumatori. Mai vedem dacă antreprenori sau funcționari.

Dacă țineți minte filmul „Inception”, în care la un moment dat, în planul subconștientului, personajele aveau puterea de a șterge sau de a schimba locul unor blocuri, unor zgârie-nori sau unor poduri: și noi suntem într-un set de „Inception”.

Dar nu suntem vis în vis, ci în mijlocul unui haos profund.

Avem mai multe axe pe care trenurile vin unul spre celălalt.

De exemplu, știm cu siguranță cât de slabă e calitatea capitalului uman românesc. Pe de altă parte, vedem ceva interesant: un tren care vine cu viteză tot spre noi, și anume schimbarea violentă a naturii muncii.

Prin anii ’90 ne dădeam mari cu lohnul: aveam un avantaj competitiv prin costul salarial cât de cât mic.

Apoi făceam outsourcing în IT — în fine, munci repetitive.

Încetul cu încetul a intrat automatizarea industrială, care a lovit în primul rând brațele cu care aceste munci repetitive se făceau.

Dar AI-ul a făcut ceva și mai pervers: în loc de brațe, a lovit creierele. A standardizat munca intelectuală.

Și dintr-odată translatori, designeri, copywriteri, specialiști în marketing se văd amenințați de programe de inteligență artificială. E primul val.

Automatizarea industrială pare să fi fost o mică ploaie temporară față de cataclismul pe care îl aduce cu sine inteligența artificială, care deja a ajuns să înlocuiască în firmele de IT departamentele de junior și mid-level.

În 2026 și de acum încolo nu-i destul să ai diplomă. Nu-i destul să știi, de exemplu, să codezi. Începe să conteze ce știi efectiv să faci cu mintea ta, astfel încât inteligența artificială să nu te poată înlocui.

Ca rahatul să fie și mai puturos, inteligența artificială nu lovește doar în tinerii care abia intră, poate insuficient pregătiți, pe piața muncii, ci lovește deja în generațiile care se află pe piața muncii și care trebuie să se adapteze unui nou fel de gândire și unui nou tip de economie. Iar ei o fac foarte încet sau chiar refuză să o facă.

O vreme vom „rezolva” și noi, cum au rezolvat și alții, problemele superficiale ale lipsei de forță de muncă importând nepalezi și pakistanezi.

Dar după ce se umplu locurile din restaurante sau de pe șantiere, rămânem cu aceiași cartofi fierbinți în mână.

Pentru că vom avea nevoie de sute de mii de lucrători care să opereze într-o economie digitalizată. Avem nevoie de ingineri de vârf, avem nevoie de profesori și mai excelenți decât excelența de azi, avem nevoie de manageri industriali, de antreprenori tehnologici. Ce vom face atunci?

În secolul XX părea mai ușor: productivitatea se lega de corpul omenesc — cât poți ridica, cât poți produce, câte ore poți să stai pe linie, în câte schimburi poți lucra.

În acest secol totul va fi despre creiere, despre atenție, despre creativitate, despre adaptabilitate, despre — cum se zice acum, mai nou — reziliență, dar din aia psihică. În fine, despre capacitatea de a decide.

Dar vai, prieteni, când omenirea e să aibă ghinion, are până la capăt. Exact când economia lumii are nevoie de cea mai sofisticată versiune a omului, ei bine, omul trăitor pe acest pământ e tot mai fragil, mai îmbătrânit.

O să pară naiv când spun că nu libertatea presei ar trebui să fie problemă de siguranță națională, nu manipulările Rusiei trebuie să fie problemă de siguranță națională, ci școala românească.

Ea ar trebui să devină, în capul celor ce ne conduc, asemănată unei infrastructuri economice, așa cum sunt autostrăzile, telecomunicațiile sau energia.

Ba aș îndrăzni să zic că educația românească e mai importantă decât astea.

Fiindcă autostrăzile le poți face chiar și în 10 ani, așa cum se întâmplă în România. Un centru de date îl poți face în doi ani sau într-un an, dacă ai bani.

Dar un copil de 10 ani care învață prost, e educat prost și crește prost nu poate fi reasfaltat mental la 30 de ani.

Avem o problemă de perspectivă de 40 de ani încoace. Am desconsiderat educația mai ceva decât biserica, am transformat educația într-o cheltuială socială mâncătoare de bani. Și deși aveam în față, sub nas, faptul că pruncii pe care România i-a educat prost acum 10 sau 15 ani sunt astăzi forța de muncă inutilă pe care companiile o refuză, nu înțelegem nici în al paisprezecelea ceas că pruncii pe care îi educăm prost astăzi o să fie oamenii de la care vom avea așteptări, cărora le vom cere să concureze mâine cu inteligența artificială, cu robotica sau cu economiile asiatice.

Diferența dintre școală și economie e că la școală te mai poți duce la un “re”, să mai dai o dată o corigență. Dar în economie nu există corigențe.

Când îi mai înjurăm pe cei din generația 15–29 ani — cel puțin în România, mă refer — să nu uităm și de jaful intergenerațional la care am asistat fără să intervenim, prin instalarea sindromului de viață activă scurtă în economie a “bătrânilor”.

Am început în anii ’90 cu minerii, apoi cu pensionările anticipate din fabricile care nu mai livrau, apoi cu pensionările anticipate din poliție, justiție, servicii secrete.

Și astăzi avem așteptări de la tineri să susțină un sistem de pensii obez, să finanțeze un stat social — fraierindu-i, pentru că avem deja certitudinea matematică că, atunci când bieții de ei o să ajungă la rândul lor la vârsta pensionării, sistemul va fi intrat deja în colaps. Practic, cu nesimțire și cinism, vrem să-i băgăm în lanțurile unei sclavii fiscale și să-i punem să vâslească într-un viitor întunecat, la capătul căruia e o cascadǎ în care se vor prăbuși și vor muri.

Mi-a venit în cap azi-dimineață o metaforă pentru acești tineri, din rândul cărora va face în curând parte și băiețelul meu.

Ei nu sunt niște rebuturi leneşe, ci niște licurici — niște semnale de avarie pentru întreaga civilizație, în întunericul ce s-a așternut asupra minților noastre.

Nu avem niciun drept să-i judecăm prin lentilele neșterse ale unui trecut trist pe care îl idealizăm în mod ipocrit. Nu avem niciun drept să-i înjurăm că refuză mizeria și munca toxică pe care societatea vrea să le-o bage pe gât.

Nu avem de ce să le reproșăm că vor să evadeze din starea de anestezie în care ne-am complăcut atâta timp chiar noi, câtă vreme tot ce le-am oferit a fost o lume ca o maşinǎ descrăcănată, ce nu mai poate fi dusă la ITP și al cărei cost de transport până la casare e atât de mare încât mai bine căutăm niște fraieri ca ei cărora să le-o vindem ca fiind una bună.

Nu scriu pentru prosti, asta e clar. Dar daca vreti cu adevarat sa aratati ca sunteti neprosti, sustineti-ma cu 26 de lei pe luna pe acest proiect jurnalistic in care mereu ma stradui sa livrez lucruri speciale.

Subscribe now

Ceva foarte interesant

Procuratura Generală Federală (Generalbundesanwalt) l-a arestat pe August Hanning, fostul șef al serviciului de informații externe al Germaniei și pe șeful său de cabinet sub acuzația de trădare și spionaj.

August Hanning (80 de ani) este fostul președinte al BND, serviciul german de informații externe. A condus agenția între 1998 și 2005, apoi a fost secretar de stat în Ministerul de Interne. După pensionare a lucrat ca consultant în securitate.

A fost arestat în dimineața zilei de 6 octombrie 2026 la domiciliul său din Nordwalde, lângă Münster, de anchetatori ai Biroului Federal de Investigații Criminale (BKA). În același timp, în Bavaria a fost reținut fostul său șef de cabinet, Manfred D., care a lucrat la BND până în primăvara lui 2026.

Procuratura Generală Federală (Generalbundesanwalt) îl anchetează pentru suspiciuni de spionaj cu caracter de trădare, cercetarea de secrete de stat, tentativă de trădare și activitate de agent pentru un serviciu străin. Manfred D. este acuzat de complicitate.

Potrivit investigațiilor WDR, NDR și Süddeutsche Zeitung, Manfred D. i-ar fi furnizat lui Hanning, contra cost, documente strict secrete din BND cel puțin până în 2022 - inclusiv materiale destinate informării de la Cancelaria Federală și, după unele relatări, date de la servicii partenere, între care documente despre programul nuclear iranian. Anchetatorii verifică dacă Hanning a folosit aceste informații în activitatea lui privată de consultanță și dacă, în cel puțin un caz, a întocmit o analiză de securitate pentru un serviciu de informații străin. WDR, NDR și SZ scriu că nu ar fi vorba de Rusia; alte relatări menționează că Hanning avea, ca consultant, legături și în Rusia și China.

Ce poezie stranie scriam acum zece ani bând un tsipouro pe o terasă din Creta! Era seară şi taverna era chiar lângă o biserică. Iar uşa bisericii era deschisă… Am intrat şi mi s-a întâmplat ceva de necrezut!

Citiți! Priviți! Simțiți! Fugiți!

Aceasta e pânza mea:

Aceasta e poezia mea:

Darul, Maxima și un Dunhill albastru

de Liviu Alexa

Am fost săptămâna trecută la o nuntă de trigami.

Nu erau invitații veniți, așa că am băut niște ulei de noapte

și am dormit într-o biserică în brațele

unei babe ce mirosea a creveți.

Am dormit până când a sunat în pauză

și am ieșit să mâncăm tortul mierlelor.

Atunci, o năsoasă ce nu părea să fie virgină

m-a băgat sub masă și m-a făcut haloumi.

„Mă cheamă Maxima”, îmi spuse năsoasa,

după ce mă călări sub masa plină de dovleci.

Apoi își trase chiloții sub plete și

ne pornirăm să dansăm printre pahare.

Leandrii vomau beți de fericire,

iar copiii fumau Dunhill albastru împreună cu popa

și își făceau selfie cu Sfântul Ioan,

spre mirarea Maicii Domnului, însetată de atâta bucurie.

Și, pe când porumbeii de pe cruce au început să strige darul,

de undeva din cerul plin de aparate de aer condiționat

a început să plouă cu vin roze și mii de mese goale.

Maxima își făcuse circumcizie la nas și

mă aștepta îngropată într-un șervețel.

Baletul Vieții

de Liviu Alexa

Nimeni nu te întreabă dacă vrei să dansezi în baletul vieții. Și nimeni nu te întreabă, la final de spectacol, de ce ai fost exclus fără de voie de pe scenă — așa cum scria într-un cântec poetul, „ca un înger bolnav părăsit de cei vii”.

La începutul spectacolului te trezești pe scena vieții cu lumina în ochi. Te orbește. Și muzica deja a început.

Până să înveți unde sunt spectatorii, care sunt culisele și ce rol au perdelele, ai făcut deja 18 de ani de pași, sărind pe liniile partiturii așa cum ți-a fost indicat. Școală, slujbă, rată, nuntă, copil, promovare, pensie — toate astea urmează să le parcurgi ca după o coregrafie, ca pe un set de mișcări transmise, despre care cei din jurul tău îți spun „că așa trebuie”. Că acesta e datul.

Cam ca în filmulețul ǎsta:

M-am gândit, pentru astăzi, că baletul e poate metafora cea mai potrivită pentru viață, fiindcă baletul e o disciplină foarte brutală, ascunsă sub grația lucitoare a mișcărilor fine.

În fapt, totul e ascuns la balet. În interiorul pantofilor de satin stau degete strâmbe, purulente, brutalizate de statul pe poante.

La un moment dat, cam toți arătăm la fel, ca aceste degete în pantofi de satin: pe afară plutim, iar în interior fiecare mușchi al inimii sau al sufletului e încordat. Ca să nu cadă. Ca să nu se vadă că îți e greu.

A nu cădea și a dansa în baletul vieții sunt două activități foarte diferite, dragi prieteni, cu reguli diferite, deși din scaunul spectatorilor ele arată aproape identic.

Spre deosebire de balet, însă, unde dansatorii — ce mai, artiștii — se antrenează zi de zi, ore în șir, pentru spectacolul ce va să vie, noi, oamenii, suntem aruncați în dans și învățăm de la alții cum să supraviețuim spectacolului speciei noastre.

De exemplu, învățăm să fim plăcuți și să fim utili. Învățăm să facem bani, să vânăm metri pătrați sau urmăritori, până când ne transformăm în numere. Căci numerele sunt cele mai bune anestezice: ne oferă o clipă de siguranță temporară, spunându-ne că suntem mai bine ca ieri.

Apoi învățăm că e bine să te înconjori: să nu fii singur, să nu devii o pradă. Deci trebuie să ai familie, un partid cu care să ții, o parohie în care să te rogi, o gașcă cu care să bei, o breaslă din care să faci parte. Să devii membru mic al congregației vieții. Și, dacă se poate, să nu spui mare lucru de-a lungul ei, sau la ședințele care pot dura zeci de ani.

Apoi — și asta o să vă spună orice balerin, fiindcă ei nu-și privesc picioarele — învățăm în baletul vieții să nu privim în jos. Nu ne privim moartea. Nu ne întrebăm, de-a lungul vieții, dacă trăim degeaba, ci ne umplem calendarul zi de zi, ca să nu rămână niciun gol sau o crăpătură prin care întrebarea despre trăitul degeaba ar putea să se strecoare.

Pentru că n-am chef ca textul meu de astăzi să sune a predică — în general, nu vreau asta niciodată — o să vă spun ce cred eu că nu e viața. Eu cred că viața nu e opusul supraviețuirii. Nu e nici „să-ți urmezi visul”. Nu e nici să-ți dai demisia de la job și să te apuci să deschizi o pensiune când tu habar nu ai câte margarete are inima ta.

În fapt, o să sune poate dezamăgitor ce o să vă spun, dar cred că oamenii care au trăit cu adevărat — cel puțin câțiva pe care i-am cunoscut — au fost de regulă și foarte buni la supraviețuire. Doar că nu s-au oprit acolo.

Au făcut mai multe lucruri diferite decât cei care doar au supraviețuit.

De exemplu, au ales lucruri pentru care au fost dispuși să piardă. În logica de supraviețuire, e important să nu pierzi nimic. Dar viața devine cu adevărat trăită în clipa în care ceva contează pentru tine mai mult decât siguranța proprie. Nu știu, poate fi un om, o idee, o carte, o anchetă. Când ceva contează mai mult decât tine, înseamnă că ai depășit etapa de administrator al propriei tale vieți.

Mă străduiesc să trăiesc cu adevărat atât cât pot și așa cum mă pricep. Așa că o să vă spun ce fac eu pe propria mea scenă. Încerc să fac lucruri exact cu credința că ele nu trebuie să se vândă. Deși, paradoxal, oricât încerc să fac lucruri care nu se vând, ele ajung să se vândă: scrisul meu, cărțile mele, pânzele mele. Dar măcar nu creez nimic cu mintea cu această intenție de a vinde, ci cu sufletul.

Consider că am trăit și trăiesc cu adevărat pentru că — uite, altă caracteristică a baletului meu — mereu am spus și am crezut cu voce tare, chiar și știind că pot să pierd, să mă pierd sau să-l pierd pe cel din fața mea.

Sunt printre oamenii puțini care au un număr mare de dușmani cinstiți, făcuți rost în mod corect, nu la promoție.

În fine, mi-am dat seama că cel mai important pentru a trăi cu adevărat este să iubești ceva concret. Nu abstracțiuni de genul umanitatea sau arta. Nu, vere.

Să iubești o femeie, să iubești un copil, să iubești un câine, să iubești un meșteșug. Asta înseamnă că trăiești cu adevărat. Iubirea abstractă e ca și cum ți-ai face laba în prezervativ. Îmi place mult metafora asta obraznică. Iubirea abstractă te ține în siguranță, nu riști nimic cu ea. Iubirea concretă, în schimb, dulce ca mierea, te poate distruge. Iar ăsta e un risc pe care trebuie să ți-l asumi.

Pentru toate momentele în care am ieșit din formație până acum, la 47 de ani, pot fi considerat un solist. O obrăznicătură care nu înțelege cât de important e corpul de balet. Probabil că așa e. Fiindcă am vrut mereu ca atunci când voi fi scos abrupt de pe scenă, fără voia mea și fără să știu când, să am câteva momente pe care să le țin minte despre cum am trăit.

Dar, desigur, nu există doar perspectiva solistului. Nouă zecimi din scenă sunt acoperite de corpul de balet. De oameni a căror întreagă artă este să nu se distingă. De oameni care sunt antrenați să accepte că, dacă unul iese în evidență, e o greșeală enormă.

E tristă viața celor care nu vor să se distingă, ci să danseze la unison, pentru a completa și înfrumuseța spectacolul? N-aș zice.

Ar însemna atunci că un călugăr care spune aceleași rugăciuni la aceleași ore timp de 50 de ani e un prost. Ori nu e cazul. Ar însemna că muncitorul care lucrează cu aceleași scule timp de 20 de ani e un trist. Ori nu e cazul.

Perversă este însă chiar întrebarea asta: acești oameni au trăit sau au supraviețuit?

Dacă am zice că au supraviețuit, am defini viața în cel mai ordinar mod, astfel încât să excludem cea mai mare parte a omenirii din toată istoria ei. Ar însemna să dăm un răspuns obraznic, care să lase pe dinafară pe toată lumea, iar asta nu e o definiție a vieții, ci îngâmfarea privilegiului. E îngâmfarea cuiva care, crezând că doar el are dreptate, ar putea spune ceva de genul: eu ce să fac, dacă ei n-au avut curajul? Dar aici nu este vorba despre curaj.

Dacă am răspunde cu „au trăit” — adică au trăit o viață în sincron — atunci e clar că ieșirea din formație nu e musai condiția vieții, ci doar una dintre formele ei, și nu neapărat cea mai înaltă.

O să ziceți că m-am autocroșetat, că m-am încurcat singur. Dar vă spun că nici nu vreau să mă descurc prea repede. Știu însă două lucruri.

Filozofii care s-au gândit cel mai în serios la această dilemă au apăsat mereu pe ceva ce sper să devină pentru voi o epifanie.

Corul din tragedia greacă nu e decorul eroului, ci corul este cetatea. Și corul supraviețuiește eroului de fiecare dată.

Liturghia poate fi considerată o coregrafie ce se repetă identic, aproape plictisitor. Dar în interiorul ei — asta e și ideea — persoana trebuie să dispară. Tu să dispari și să te topești în interiorul ei, pentru a-L simți pe Dumnezeu. Un soi de sinucidere a sinelui. O sinucidere temporară este intrarea în liturghie, atunci când te rogi cu tot sufletul și asculți cu tot sufletul — dar cât de maiestuoasă!

Binele lumii atârnă în bună parte de fapte fără istorie. A atârnat mereu de fapte făcute de oameni care astăzi sunt morminte pe care nu le vizitează nimeni.

Kierkegaard spunea ceva și mai înțelept: că pe cavalerul credinței nu-l poți deosebi de un funcționar de la fisc. Ei pot să facă aceeași plimbare de duminică, să mănânce aceeași friptură și să poarte același joben. Diferența dintre ei se află înăuntru și nu se vede.

Un alt lucru pe care îl știu e că putem trăi viața ca pe un dar sau să ne ferim de ea din frică. E cumva aceeași coregrafie, dar o altă substanță. De pe scaunele lor, spectatorii, evident, ne vor vedea la fel. Nu ne pot verifica. Dar e important ca noi să simțim cum vrem să dansăm viața.

No, poate cǎ n-am pus bine întrebarea aia cu „a trăit sau a supraviețuit”, pentru că m-am transformat dintr-un solist într-un spectator părerist.

Pentru mine, om care am iubit mereu, până acum, să fiu solist, să dansez ca să fiu văzut, e greu de acceptat că un corp de balet dansează ca să existe spectacolul — ca să exist și eu.

Iată cum, în nici câteva paragrafe, am început să sângerez niște vanitate în fața dumneavoastră.

Dacă e adevărat ce simt, înseamnă că am căutat viața exact unde nu e: în marile gesturi, cu martori. Când, în fapt, ea este în ceea ce facem când nu contează deloc, când nu ne numără nimeni.

Încă nu sunt pregătit să-mi asum asta.

Încă stau să vă întreb: dacă viața ar fi aia în care facem totul fără martori, ce facem cu faptul că un lucru fără de martori nu lasă nicio urmă? Pentru mine, între „a fi ținut minte” și „a nu fi fost văzut de nimeni, niciodată” e o distanță pe care nu o suport - am nevoie ca ce fac să fie real. Iar ca ceva să devină real, are nevoie de martori.

De fapt, prieteni, m-am hotărât: n-am greșit cu nimic de-a lungul acestui eseu în care am spus, pe de o parte, că viața e ieșirea din coregrafie și, pe de altă parte, că viața poate fi tocmai în coregrafie, în sincronie, în repetiție.

Cred că ambele teze sunt, de fapt, cele două picioare pe care stă un om conștient.

Dacă ai doar un picior, sau alegi din două picioare să stai pe unul, nu cred că vei putea ajunge prea departe. Ci, maxim, să sari pe piciorul rămas. Câteva salturi haotice și obositoare.

Dar ai nevoie de două picioare pentru a face pași pe muzica Vieții.

Ia priviți aici:

(de aici doar cititorii abonati pot merge mai departe. Sigur, 26 de lei pe luna e o suma ingrozitor de mare, daca asa consideri, cara-te de pe pagina mea)

Subscribe now

deci?

Read more

Dar nostalgia e una, ciordeala și scandalurile sexuale sunt alta.

Publicam aici, pe Strict Secret, acum 2 săptămâni și un pic, un caz de justiție futăcioasă la Bistrița: despre amantlâcul imoral și degrabă încălcător de cod de procedură dintre doamna judecătoare Alexandra Cristina Nicolae și avocatul Dan Molnar.

Doi tupeiști de mare angajament care, după ce se cordesc în viața privată, cordesc și codul de procedură când ajung în instanță, Fiindcă el pledează, iar ea, din postura de judecător, îl ajută să câștige.

Vorbeam în articolul respectiv de lipsa de reacție a onorabililor din Tribunalul Bistrița-Năsăud, dar și de lașitatea colegială a Baroului Bistrița, condus de Alin Moruțan.

Spuneam atunci că n-am niciun fel de respect pentru șeful Baroului Bistrița, Alin Moruțan, și nicio așteptare de a lua măsuri împotriva colegului Dan Molnar, pentru că și el este din același aluat sulfuros, ventilând bani ciudați prin firma nevestei, Mihaela Moruțan, mare șefă la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița-Năsăud. Care, de exemplu, a încasat în 2024 dividende de 410.000 lei pe o firmă cu un singur angajat și cu o cifră de afaceri praf. Mai mult, cu un obiect de activitate absolut dubios: activități combinate de secretariat.

Deh, Mihaela are acea ambiție de moldoveancă fomistă (și generoasă). N-a crescut musai în lipsuri, taică-său avea școală de șoferi și n-a suferit de foame. Dar ea avea glezna subțire și, după o iubire eșuată cu suferință, după câteva joburi de junior contabil, și-a dat seama că cel mai mare asset al său nu e mintea, că mai erau fete mintoase, ci prezența scenică, hahahahahaha, așa că s-a predat cu aspirații și principii diluate lui Moruțan, pentru care a devenit construcția sa personală. În afara de mici excese de personalitate, cum e alpinismul, fata talentată și bunoacă din trecut s-a transformat într-un soldățel al lui Moruțan și s-a impregnat de mediul bistrițean fetid unde toți sunt mufați la țâța statului.

A meritat pe partea economicǎ, dacă vă uitati la declaratia ei de avere. Pe partea sufletească, ştiți cum e, după un duş bun, e ca nouǎ.

Dar tot eu lansam într-un TikTok, acum 2 săptămâni, o altă nucleară. Și anume că doamna Mihaela Moruțan, în calitate de director managementul calității serviciilor de sănătate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, are o problemă puturoasă de moralitate și incompatibilitate cu soțiorul său, șeful Baroului Bistrița, avocatul Alin Moruțan (foto jos) despre care afirmam că are un contract nesimțit de consultanță juridică chiar cu spitalul unde e șefă nevastă-sa. Spital finanțat din bani publici.

Ieri a venit și confirmarea de la departamentul de comunicare al spitalului. A durat 2 săptămâni până onoratul manager Szekely Paul Gabriel să-mi răspundă la solicitarea făcută în calitate de jurnalist. 2 săptămâni i-a luat.

În care probabil a încercat să mai câștige timp pentru prietenii săi, familia Moruțan, și să-mi trimită un răspuns în dorul lelii. Incomplet, dar totuși relevant.

Comunicatul de dar nu se caută la dinți, ați putea zice. Dar eu sunt nemulțumit, pentru că managerul Szekely Paul Gabriel a omis să-mi răspundă în cazul contractului lui Moruțan: cum a fost făcută achiziția? Acolo a lăsat un gol.

Totuși, avem ceva important de scos în față, și care arată câtă putreziciune există în acel spital, câtă delăsare intenționată, care să acopere de fapt golăniile, partipriurile, pilele politice și firmele de casă care sunt înțepate la sistemul de achiziții. Avem o confirmare oficialǎ.

Mi-a fost destul de greu să văd în organigramă câți oameni conține departamentul juridic.

Marele manager Szekely Paul Gabriel a răhățit acolo un PDF cu capul în jos, și dacă vrei să-l citești trebuie să stai în mâini sau să faci flick-flack-uri cu laptopul. Totuși, cu puțină ambiție, am reușit să aflu că departamentul juridic are 3 oameni. Ceea ce, pentru un spital, înseamnă o echipă chiar puternică de profesioniști. Sau cel puțin așa ar trebui să fie: care să vegheze la respectarea legii și, de asemenea, la protejarea spitalului de eventuale procese.

Se pare că cei 3 sunt considerați cel puțin incompetenți.

Eu îi consider oricum pile politice, de vreme ce avem un întreg istoric în ultimii 4 ani în care Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița apelează la avocați externi pentru a-și apăra interesele.

Moruțan nu este primul care are un contract lunar de servicii juridice. A fost înainte Nicolae Halas cu, 11.000 lei pe lună, bani pe care i-a luat timp de 2 ani. Apoi a resemnat un alt contract pe o sumă puțin mai mare, 11.700 lei - contract care s-a dus bine de tot nişte ani până la momentul la care Mihaela Moruțan a pus chiloții în prag și l-a băgat pe soțul său la cașcavalul lunar.

De azi avem dovada acestei porcării cel puțin imorale. Moruțan suge de 9 luni circa 12.397 lei plus TVA pe lună, pentru consultanță juridică. Desigur, marele manager Szekely nu ne-a furnizat alte date despre felul în care s-a făcut achiziția, cât de lung este contractul. Pentru că bistrițenii sunt cunoscuți pentru ambiția cu care își îndeplinesc obiectivele, o să revin cu o nouă solicitare punctuală pentru acest contract. Ca sǎ “ne” râdem.

Încă un mic comentariu. Spitalul a spart anul trecut peste 100.000 euro pentru servicii juridice, angajându-l ca avocat pe Ciprian Luca Onofrei, din Cluj, într-un dosar cu skepsis, cu despăgubiri de un milion de euro cerute de o familie nemulțumită de ceea ce i s-a întâmplat. Suma este imensă. Dar aici vreau să fiu obiectiv - fiind un caz excepțional de dispută juridică, era cu siguranță nevoie de serviciul unui avocat foarte bun, care să salveze spitalul de despăgubiri de milioane de elei. Mi-este clar că paparicii din departamentul juridic n-aveau ce să caute în instanță pe acest subiect.

Una este această situație excepțională.

Și alta este însă ce face nesimțitul de Alin Moruțan. Bă, cât de bulangiu profesional trebuie să fii, de la înălțimea funcției de șef de barou bistrițean, să te nevoiești practic la un salariu lunar deloc mic, din bani publici, fix de la instituția unde este șefă soția ta? Foarte bulangiu profesional, vă spun eu.

Plin de bășini de imagine, ăsta e șeful Baroului Bistrița-Năsăud. Bre, băiatule, tu ar trebui să fii un exemplu de etică, baaaa, în breaslă, că sărac nu ești, țăran nesimțit. Ar fi trebuit să ai o stare de reținere față de tot ce înseamnă asemenea situații. Dar de unde, bă, principii, în cloaca de partid din Bistrița?

Aplauze pentru toți avocații din Bistrița care tac pe marginea acestui subiect și care acceptă cu lașitate ca Moruțan să fie privilegiat din punct de vedere profesional, folosindu-se de poziția pe care o are în barou, dar și de poziția pe care o are soția lui.

Aplauze pentru toți avocații lași care tac ca vibratorul dintre bucile doctorițelor cordite în sala de operații a Spitalului Județean Bistrița, când știu de situația total flagrantă a avocatului Dan Molnar, care o ciocănește pe judecătoarea unde își duce dosarele.

O să vă prezint în curând și cum se trefilează banii din achiziții publice la acest spital. De ce, de exemplu, firma Elcom câștigă cașcaval cât China, dar și cum, prin diverse cioace, transpiră bănuți către firme de casă ale șefilor de acolo.

Aștept și de la voi, răutăcioșilor, ponturi, ca să ne distrăm măcar, dacă nu putem să-i împiedicăm să fure.

De final, așa cum face orice ziarist serios, iar eu mă consider unul, am consultat și Codul de etică și de conduită profesională al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Aiii, e ca și cum ți-ai face laba cu prezervativ, așa e și acest cod!

Un cearșaf trântit și el pe site, ca să fie. Creat în 2018, adică pe vremea lui Pazvante Chioru. De atunci și până azi a existat pandemia, s-au întâmplat o grămadă de schimbări în legislația românească vizavi de integritate… Ei bine, citindu-l și pierzându-mi câteva minute din viață, am observat ceva interesant. Codul e întemeiat pe Legea 477 din 2004, abrogată din 2019 de Codul Administrativ, prin Ordonanța de Urgență 57 din 2019. Deci, practic, e un copy-paste de rahat de la alte spitale, semnat și ștampilat ca să fie. Nu înseamnă că codul e anulat. Dar este prăfuit și arată cu ce seriozitate e tratată etica la această instituție.

De cǎtre aştia de mai jos:

Indiferent ce zice acest cod obosit, un lucru e clar: Mihaela Moruțan a avut un interes personal din funcția pe care o ocupă.

Fiindcă ea nu e o angajată oarecare acolo, da? Face parte din echipa managerială, în calitate de director al managementului calității serviciilor de sănătate. Și, după cum vedeți în poza de mai jos, spitalul județean e practic condus de ea, câtă vreme, în afara liderilor administrației locale și județene, ea s-a pozat cu președintele României în prima linie, ca să zic așa, de atac, la inaugurarea recentă a spitalului.

Mulți bistrițeni m-au întrebat cum să mă susțină. E simplu, vă abonați cu 27 de lei pe lună aici, nu știe nimeni, hahaha, căci e anonim și securizat, și aia e:

Subscribe now

Ooo, ce frumos! Mafia pocăiților din Bistrița urmeaza şi ea!

Postarea de mai jos mi-a adus aminte că trebuie să intru puțin și în labiștii de liberali bistrițeni, niște otrepe la fel de janghinoase. Curând.

Că avem și despre Ionatan, și despre Tavi Ganea care se crede mare smardoi pe la Cluj, dar și mare strateg politic, hahaha, la peneleii bistrițeni. Ne vom aduce aminte cu drag și de futăciunile lui Nelu Turc pe la cabana lui Monița de la Romuli, că deh, familia nu-l prea mai interesează, cu nevasta farmacistă cam buhăită, și copilul de la Cluj pe care nu îl mai caută decât din an în Paște. Adeline, fiica unui securist, știe și ea cum e Nelu Turc când îi stă deasupra.

Stelică Dolha și datoriile, sau cum a ajuns Sorin Hangan în tabăra pro PSD, despre Jenor, mare fante și el.

Până atunci…

Nu, nu eu sunt proprietarul paginii, dar îmi place.

Eu semnez tot ce scriu, dar inteleg ca in Bistrita aia pentru multi e periculos. Dar asta e semnul meu de sustinere.

Unde s-a rupt firul fotbalului românesc. Sau unde s-a dus pe p ...

Uitându-ne la prima repriză a României din Polonia, în care ba dădeam vina pe arbitru, ba ziceam de cota de piață a unuia, ba continuam obsesia mioritică de a zice despre orice club sau națională că e „a lui X”, într-o mare de știri din sport cu veverițe care jonglează, undeva fotbalul nostru a murit. Și în locul lui a rămas o păpușă condusă de un ventriloc care se dă națională, doar că nu e.

Poate că este nedrept să judecăm un sfert de secol de fotbal românesc după o repriză. Dar poate că tocmai o astfel de repriză este utilă atunci când vrei să înțelegi ce s-a întâmplat. Pentru că în fotbal, uneori, o repriză proastă nu este doar o repriză proastă. Este rezultatul tuturor lucrurilor pe care le-ai făcut prost înainte să ajungi acolo. Iar dacă te uiți suficient de atent la România din ultimii 25 de ani, începi să vezi că problema nu este nici arbitrul, nici selecționerul, nici faptul că un fotbalist valorează 800.000 în loc de 25 de milioane. Problema este că, undeva între România lui Hagi și România de astăzi, am pierdut mecanismul prin care o țară producea fotbal.

Noi am fost buni. Nu am fost nemiloși, dar am fost ca junghiu ăla de te taie când ți-e lumea mai bună și astea ne-a permis să vorbim la ”pertu” cu ăia mari.

Și poate că cel mai corect loc de unde trebuie început este anul 2000.

România a ajuns atunci în sferturile Campionatului European. A bătut Anglia, a făcut egal cu Germania. Am jucat cu Portugalia, Germania și Anglia în grupă, iar apoi Italia ne-a eliminat în sferturi. Era o echipă cu Hagi, Popescu, Chivu, Contra, Petrescu, Dorinel Munteanu, Mutu, Ilie, Moldovan, Ganea. Era, în fapt, ultima mare producție a unui sistem care încă funcționa aproape fără să ne dăm seama că funcționează.

Aici începe una dintre cele mai mari confuzii ale fotbalului românesc. Am crezut că acea generație reprezintă dovada că sistemul nostru este bun. Nu era. Era dovada că sistemul fusese cândva bun.

Diferența pare mică, dar este enormă.

Generația lui Hagi nu apăruse dintr-un PowerPoint al Federației Române de Fotbal. Nu fusese rezultatul unei strategii de marketing. Nu existase un consultant care să explice cum trebuie produs următorul decar. România avea atunci o bază enormă de copii care jucau fotbal, cluburi multe, competiții, antrenori, terenuri, centre de copii și juniori și, poate cel mai important, o cultură în care fotbalul era practicat în cantități industriale. Copilul juca la club, juca la școală, juca în spatele blocului, juca în curtea școlii și, dacă era suficient de bun, avea o mulțime de drumuri pe care putea să ajungă într-o echipă. Și mai ales, erau ultimii ani în care nu aveai părinți cu gura mare la meciurile celor mici care știau ei mai bine.

După 2000, România a început să piardă exact aceste drumuri. Noi am continuat însă să ne uităm la vârf și să ne întrebăm unde este următorul Hagi. Era ca și cum ai demola maternitatea, școala și universitatea și apoi te-ai întreba de ce nu mai apar medici.

Fotbalul românesc a început să se subțieze de jos în sus. Cluburile au început să dispară. Competițiile au devenit mai sărace. Centrele de copii și juniori au devenit, în multe locuri, anexe ale cluburilor care abia supraviețuiau. Cluburile istorice au intrat în insolvență, faliment sau războaie juridice. Au dispărut echipe, terenuri, antrenori și, odată cu ele, mii de copii pentru care fotbalul nu mai era o posibilitate reală.

O analiză a evoluției fotbalului românesc arată o scădere dramatică a numărului de formații din primele trei eșaloane: de la 264 la finalul anilor ‘80 la puțin peste o sută în perioada recentă. Nu este o statistică interesantă pentru o emisiune de seară. Este una devastatoare pentru cine încearcă să înțeleagă de unde ar trebui să apară fotbaliștii.

Pentru că fiecare club care dispare înseamnă mai mult decât un loc liber în clasament. Înseamnă mai puține echipe de juniori, mai puține meciuri, mai puțini antrenori, mai puține oportunități de selecție și mai puțini copii care intră în contact cu fotbalul organizat. Iar când pierzi sute de cluburi, nu pierzi doar prezentul. Îți tai viitorul. Mulți tineri au luat drumul Vestului și acolo s-au sufocat.

Numai că în anii 2000 nu prea aveam timp să ne ocupăm de viitor.

Aveam patroni. Aveam impresari. Aveam transferuri. Aveam televiziuni. Aveam scandaluri. Aveam „bombe”. Aveam „exclusivități”. Aveam fotbal. Și ne plăcea la nebunie. Ignoram și nevestele doar să auzim cum se bălăcărește patronu nu știu care cu creditoru nu știu cui, în timp ce moderatorul în loc să le taie macaroane le băga clasica ”L-ați auzit, domn x?”.

Dar știți ce nu aveam? Din ce în ce mai puțin aveam construcție.

Fotbalul românesc a intrat într-o perioadă în care clubul a început să fie privit mai degrabă ca o afacere de exploatat decât ca o instituție de construit. Fotbalistul devenise activ. Antrenorul devenise angajat temporar. Academia devenise, acolo unde exista, un instrument de producție. Iar performanța era măsurată prin următorul transfer, nu prin următoarea generație. Nu este întâmplător că, în aceeași perioadă, România a devenit foarte bună la exportul de fotbaliști. Doar că nu unde trebuie. Vestul Europei se închidea cu fiecare zi.

Numai că am ratat întrebarea mai importantă: de ce pleacă atât de repede și de ce sunt atât de puțini cei care ajung să reprezinte o generație întreagă? Pentru că una este să produci un fotbalist bun. Alta este să produci douăzeci de fotbaliști suficient de buni încât selecționerul să aibă probleme reale când face lotul.

România a început să producă excepții.

Asta nu înseamnă sistem. Înseamnă că, într-un sistem din ce în ce mai sărac, unii copii extraordinar de talentați au continuat să supraviețuiască. Și tocmai pentru că acești copii au continuat să apară, am avut impresia că nu este nimic grav.

În 2008 am ajuns din nou la Campionatul European. Am făcut 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia și am fost eliminați după înfrângerea cu Olanda. Privind retrospectiv, EURO 2008 pare mai degrabă ultima fotografie de familie înainte ca fiecare să plece în altă cameră.

Pentru că după aceea începe să se vadă ruptura.

Calificările pentru Mondialul din 2010 sunt un reper excelent. România a terminat cu doar trei victorii în zece meciuri și a primit 18 goluri. Nu este un accident. Nu este un meci prost. Este primul semn clar că echipa națională începea să nu mai fie capabilă să reproducă nivelul generației precedente.

Chivu și Mutu erau încă acolo. Dar în spatele lor nu mai venea aceeași avalanșă.

Aici trebuia să ne oprim. Să spunem: avem o problemă.

N-am spus-o. Am schimbat selecționeri.

Am schimbat sisteme. Am schimbat jucători. Am schimbat discursuri. Am schimbat vinovați.

Dar nu am schimbat mecanismul. Nu am operat cancerul. Și asta avea să devină regula următorilor 15 ani.

Când naționala juca prost, îl schimbam pe selecționer. Când un jucător juca prost, spuneam că nu are valoare. Când pierdeam, dădeam vina pe generație. Când nu ne calificam, spuneam că avem ghinion. Când ne calificam, proclamam renașterea fotbalului românesc.

Nu exista niciodată o problemă structurală. Exista întotdeauna o problemă de moment. Numai că problemele de moment se repetau atât de regulat încât au devenit structură.

În această perioadă, fotbalul românesc a mai primit o lovitură teribilă: insolvența cluburilor. Multe alte cluburi au trecut, în diferite forme și perioade, prin crize financiare, insolvențe, falimente sau conflicte juridice. În anii în care fotbalul european își construia academii, baze de antrenament și departamente de scouting, România își construia dosare de insolvență. Manchester City, mult criticata zilele astea, construia un sistem de copii și juniori care astăzi e în top 3 în lume.

Iar insolvența noastră nu este doar despre bani. Este despre timp. Un club care nu știe dacă va exista peste șase luni nu construiește peste zece ani. Nu investește în juniori pentru 2030 când nu știe dacă poate plăti salariile în decembrie.

Nu cumpără aparatură pentru dezvoltare. Nu angajează specialiști. Nu construiește infrastructură. Încearcă să supraviețuiască. Și nu prea reușește.

Și atunci începi să înțelegi de ce România a devenit atât de dependentă de jucătorul care apare din întâmplare. Pentru că sistemul nu mai producea suficient.

În toată această poveste există însă un om care trebuie menționat fără ironie: Gheorghe Hagi. Cel pe care toți îl acuză în seara asta. Pentru că atunci când o țară întreagă vorbea despre faptul că nu mai produce fotbaliști, Hagi a făcut ceva mult mai simplu decât discursurile despre renaștere: a construit un loc în care copiii puteau fi antrenați.

Academia de la Ovidiu a devenit una dintre cele mai importante surse de fotbaliști români. Ianis Hagi, Răzvan Marin, Florinel Coman, Denis Alibec, Tudor Băluță și mulți alții au trecut prin sistemul Viitorului sau prin structurile sale de formare.

Dar aici apare o altă ironie. În loc să privim Academia Hagi ca pe o dovadă că România trebuie să construiască mai multe asemenea centre, am tratat-o ca pe o anomalie fericită.

„Avem Academia Hagi.”

Da.

Dar dacă o țară de aproape 20 de milioane de oameni se uită la un singur centru și spune „uite, de aici trebuie să vină următoarea generație”, atunci problema nu este centrul.

Problema este restul țării. Hagi nu trebuia să fie sistemul. Hagi trebuia să fie unul dintre sutele de piloni ai sistemului. Pentru că sistemul lui nu a revoluționat țara, ci a dat unele soluții pentru unele momente, care ulterior au dus spre o semifinală de U21.

Aici este una dintre marile diferențe dintre România și țările care au reușit să se reconstruiască. Olanda nu depinde de o singură academie. Germania nu depinde de un singur om. Franța nu depinde de un singur oraș. Belgia nu a devenit competitivă pentru că a găsit un nou Hagi. Au construit infrastructură, metodologie și o cultură comună de dezvoltare.

România a căutat în schimb omul providențial. Și asta spune multe despre noi.

Noi nu construim instituții. Căutăm oameni care să înlocuiască instituțiile.

Nu vrem academii. Vrem Academia Hagi. Nu vrem cluburi stabile. Vrem un patron bun. Nu vrem metodologie. Vrem un antrenor bun. Nu vrem scouting. Vrem un impresar care „știe el”. Nu vrem strategie. Vrem un om care „să pună mâna pe echipă”.

De aceea și fotbalul nostru este permanent „al cuiva”. Este „Rapidul lui Șucu”, „Craiova lui Rotaru”, „naționala lui Hagi”, „Dinamo lui X”. Această obsesie de proprietate este aproape comică. În fotbalul modern, o echipă sănătoasă este o instituție.

La noi este un feud. Ne certăm cine este adevăratul proprietar al trecutului în timp ce alții construiesc viitorul. Poate de aceea am ajuns să avem mai multe procese despre cine deține palmaresul decât proiecte despre cum dezvoltăm un fundaș central de 14 ani.

Și tot aici se află una dintre marile tragedii ale fotbalului românesc: am devenit extraordinar de buni la a vorbi despre fotbal și din ce în ce mai slabi la a-l produce.

Avem televiziuni de sport care emit aproape permanent. Avem zeci de site-uri. Avem podcasturi. Avem experți. Avem foști internaționali. Avem analize. Avem „surse”. Avem breaking news. Un fotbalist poate pune o fotografie pe Instagram și România poate discuta despre ea 24 de ore. Se fac articole pe tema asta.

Dar când vine vorba despre cum se antrenează un copil de 12 ani, câte ore de fotbal face pe săptămână, ce metodologie are clubul lui, ce pregătire are antrenorul, ce infrastructură există, ce analiză video se face și cum este evaluat progresul lui, brusc liniștea devine asurzitoare.

Ne place fotbalul ca spectacol. Mai puțin ne place fotbalul ca știință. Iar fotbalul modern este din ce în ce mai mult știință. Asta explică și de ce un jucător român poate să pară foarte bun în Liga 1 și apoi să aibă probleme într-un campionat occidental. Nu pentru că fotbalistul este prost. Ci pentru că viteza deciziei, intensitatea, poziționarea, presiunea și complexitatea jocului sunt diferite. Un fotbalist poate domina într-un mediu și poate fi mediocru într-un altul fără să se fi schimbat ca talent.

S-a schimbat mediul. Iar noi continuăm să ne uităm la CV și la cota de piață ca și cum fotbalul ar fi o bursă. Asta ne aduce înapoi la Polonia, că s-a făcut 3-0 între timp.

La cota de piață. La arbitrul despre care vorbim înainte să vorbim despre fotbal.

La obsesia de a explica un meci prin lucrurile care se întâmplă în jurul lui.

Este o formă de evadare. Pentru că este mai ușor să spui că arbitrul a greșit decât să întrebi de ce echipa ta a pierdut duelurile. Este mai ușor să spui că adversarul are jucători de 50 de milioane decât să analizezi de ce fundașul tău nu știe să iasă din pressing. Este mai ușor să spui că „ăsta nu are valoare” decât să te întrebi de ce un copil de 18 ani a fost format timp de zece ani într-un sistem care nu i-a cerut niciodată să gândească suficient de repede.

Și este mult mai confortabil să găsești un vinovat decât să admiți că problema este mai mare decât un om. Problema este că n-am schimbat suficient sistemul.

Dar aici intervine nemilosul calendar al fotbalului. Un copil de 10 ani nu devine soluția naționalei în doi ani. Dacă astăzi construiești o academie bună, rezultatele reale apar peste un deceniu. Dacă astăzi formezi un antrenor bun, beneficiile se văd după generații. Fotbalul nu funcționează ca televiziunea.

Nu poți lansa sezonul doi săptămâna viitoare. De aceea și EURO 2024 trebuie privit cu aceeași luciditate. A fost o performanță frumoasă. România a câștigat grupa de calificare fără înfrângere, a bătut Ucraina cu 3-0 și a ajuns în optimile turneului final. A fost una dintre cele mai bune campanii ale naționalei din ultimii ani.

Dar exact aici trebuie să fim atenți.Pentru că noi avem o tradiție periculoasă: atunci când apare un rezultat bun, declarăm că s-a întors fotbalul românesc. Și acum ne conduc polonezii cu 4-0.

Am avut generații care ne-au dat câte ceva. Dar prea rar am avut generații care să ne dea suficient. Și aici este, poate, răspunsul la întrebarea „unde s-a rupt firul?”.

Firul s-a rupt atunci când am încetat să mai producem suficient de mulți fotbaliști încât o generație să o poată înlocui pe cealaltă. Nu a fost un singur an. Nu a fost un singur președinte. Nu a fost un singur selecționer. Nu a fost un singur patron.

A fost o acumulare de compromisuri. Cluburi dispărute. Academii insuficiente.

Terenuri puține. Părinți care au stricat sistemul juvenil. Antrenori formați inegal.

Competiții slăbite. Insolvențe. Conflicte juridice. Transferuri ca obiectiv în sine.

Scandaluri care au ocupat spațiul în care ar fi trebuit să existe dezvoltare.

Și, deasupra tuturor, o cultură care ne-a învățat să explicăm eșecul înainte să încercăm să-l înțelegem.

Poate de aceea România are astăzi o problemă mai mare decât o echipă națională care joacă prost. Are o problemă de memorieÎncă trăim cu impresia că suntem aceeași națiune fotbalistică din 1994.

Nu suntem.

Am fost.

Unde s-a rupt firul? Răspunsul este că nu s-a rupt într-o singură zi.

L-am ros noi, încet, timp de 25 de ani.

Și acum ne mirăm că s-a rupt.

Că e vina noastră cum e și a impostorilor. Și poate când nu o să ne mai mințim poate o să mai avem o șansă, dar probabil e mult prea târziu,

Ce poezie stranie scriam acum zece ani bând un tsipouro pe o terasă din Creta! Era seară şi taverna era chiar lângă o biserică. Iar uşa bisericii era deschisă… Am intrat şi mi s-a întâmplat ceva de necrezut! Citiți! Priviți! Simțiți! Fugiți!

Darul, Maxima și un Dunhill albastru

de Liviu Alexa

Am fost săptămâna trecută la o nuntă de trigami.

Nu erau invitații veniți, așa că am băut niște ulei de noapte

și am dormit într-o biserică în brațele

unei babe ce mirosea a creveți.

Am dormit până când a sunat în pauză

și am ieșit să mâncăm tortul mierlelor.

Atunci, o năsoasă ce nu părea să fie virgină

m-a băgat sub masă și m-a făcut haloumi.

„Mă cheamă Maxima”, îmi spuse năsoasa,

după ce mă călări sub masa plină de dovleci.

Apoi își trase chiloții sub plete și

ne pornirăm să dansăm printre pahare.

Leandrii vomau beți de fericire,

iar copiii fumau Dunhill albastru împreună cu popa

și își făceau selfie cu Sfântul Ioan,

spre mirarea Maicii Domnului, însetată de atâta bucurie.

Și, pe când porumbeii de pe cruce au început să strige darul,

de undeva din cerul plin de aparate de aer condiționat

a început să plouă cu vin roze și mii de mese goale.

Maxima își făcuse circumcizie la nas și

mă aștepta îngropată într-un șervețel.

Probabil că este unul dintre cele mai complexe poeme pe care le-am scris, dar am vrut musai ca şi pânza care îi dǎ viațǎ să fie pe măsura stării de iubire amară pe care am trăit-o acum mulți ani când într-un hotel părăsit, și asta e pe bune, încă mai există și azi, am sărutat o fată pe care aveam să nu mai văd niciodată. De fapt, cred că mi-a făcut și dragoste, dar nu mai sunt sigur de nimic, mai ales că totul se șterge din cap pentru fiecare om care iese iubit din hotelul New York.

Cum m-au ucis doi sâni în sala de bal a Hotelului New York

de Liviu Alexa

M-au blestemat să te aștept o sută de ani

în micul hotel adormit de-i zice New York,

hotel rococo

cu pași prăfuiți,

unde n-au mai rămas nici păianjeni maro,

doar hainele lor,

sunt atât de bătrân, c-am ajuns în bărbie să port

firele lor,

plasele lor, amintirile lor.

M-au blestemat să îmi vii într-o zi nici prea rea,

nici prea mov,

să-mi surâzi și să-mi coși fluturi morți pe pantofi,

să mă dai cu pomezi de salivă pe ochi,

să-mi smulgi fricile din barba de Iov,

să-mi pui mâinile aspre pe țâțele moi,

să îmi dai să ascult cât de surd și greoi

bate ceasul din pântecul negru cu rod,

să mă tragi în trecut, să mă bagi înapoi,

să-nțeleg ce-am ucis de-am ajuns un strigoi,

să îmi zbieri că strigoii doar de dragoste mor,

că nici plumbul uitării nu-i duce spre ploi,

spre ploile vechilor timpuri din noi,

c-ai venit să m-omori pentru gândul din doi,

c-ai venit să mă scapi de blestemul cel greu,

c-ai venit să mă scoți din Hotelul New York,

să mă duci să dansăm pe la circuri tango,

să ne râdă țăranii, s-arunce în noi

cu bănuți mici de aramă și să râdă că-s goi

și fantomă și prință, ce spectacol acrit!

M-ai mințit…

A venit ora morții, în refren de tango,

am murit, m-ai ucis într-o sală de bal.

Mi-ai făcut dragoste cu vibratorul regal,

mi-ai șoptit o sentință, deochiat inegal,

mi-ai închis pleoapele, le-ai cusut magistral,

mi-ai lăsat două lacrimi de lapte-metal,

să plătesc când trec Răul catastrofal…

O să râdeți de mine când vă spun că poezia de mai jos ce dă și numele pânzei pe care am terminat-o chiar în această seară după două săptămâni de chin (a douăsprezecea din seria de douăzeci) e după fapte chiar reale. Acum 20 de ani priveam un apus de soare în Venezuela așteptând un avion care să mă ducă spre vămile văzduhului, acolo unde doar îngerii cu cazier sufletesc ca mine ajung, fiindcă atunci eram în stare să-mi vând sufletul pentru o butelcă de rom.

Penibila revelație din Aeropuerto Porlamar

de Liviu Alexa

spre vămile văzduhului nu-i decât un drum de apă uscată

și o singură oră în care poți să te cocoți pe singura aripă rămasă

a lui Cornel, un înger chel și bolnav de artrită.

dacă-i ocupată deja singura aripă, îți bagi capul în apă,

deschizi frumușel ochii și cauți după un loc mai mâlos

unde să-ți lași sufletul la coadă.

e o șmecherie pe care am învățat-o și eu,

atunci când credeam că vămile văzduhului sunt doar de decor.

dacă așteptarea durează un pic, bea puțin sânge de la duty free:

va veni și ora când sufletul tău va fi chemat să-și facă check-in.

DARIA GUȘĂ: Și acum Liviu, să trecem și la alte subiecte. Dar dacă tot am stat pe ăsta cu China, pe care l-ai propus chiar tu, voiam să te întreb, nu știu dacă ai apucat să vezi editorialul. Presupun că nu l-am făcut pe tema aceasta a întâlnirii dintre Xi și Trump. Aștept opinia ta. Nu, nici nu o să-ți spun atunci mai bine opinia mea, să vedem opinia ta prima dată și ne contrăm după, ca să nu te influențezi cumva.

LIVIU ALEXA: Trecând peste pompa și importanța întâlnirii, că este totuși o întâlnire nucleară, cum s-ar zice în ziarele de scandal, așa cum am spus și înainte cu Sarmiza, s-au întâlnit băieții lumii, băieții de cartier la ei planete, dar este un pic cam târziu. Această întâlnire ar fi trebuit să aibă loc la începutul mandatului domnului Donald Trump, ar fi trebuit să aibă loc fără amenințările lipsite de prestigii ale lui Trump la adresa Chinei din trecut, aduți aminte despre toate declarațiile bombastice, obraznice ale lui, despre decizii intempestive de suprataxare după revenire, în condiții în care practic America nu își permite sub nicio formă să strice relația cu China, oricât de dominat s-ar mai crede în aceste momente. Și ar fi trebuit să se întâmple cu mult înainte de escaladarea conflictului din Gaza și de asemenea consecința cu Iran.

Astăzi ce să mai discutăm? Să discutăm despre faptul că ne-am întâlnit să facem 8 puncte obosite ca să dăm impresia lumii că vai de mine ne-am înțeles. Sigur după perdele s-au discutat lucruri importante. Poate cel mai important din toată discuția este că se dă un semnal la nivel planetar: băi, în continuare noi suntem aici. Noi cât o mai fi vom vedea. Am mare încredere în prestația lui Xi pe viitor, cât o mai fi în viață sau o să rămână la putere. Am zero încredere în tot ce face Trump. Din punctul meu de vedere este un tip care mâine poate să zică că nu s-a întâlnit cu Xi. Sau mâine, într-un acces de nervi, poate să zică că Xi este un bătrân obosit și că el este șmecherul lumii. Adică el este același președinte care a folosit cuvântul FUCK în comunicare oficială de la nivelul funcției prezidențiale. Nu mai am nicio așteptare. E adevărat că domnul Biden dormea la conferințe sau în prestațiile publice și că era senil, dar nu e nicio diferență între bătrânețea lui Biden și alți haiamărul și impulsivitatea și agresivitatea lui Donald Trump.

DARIA GUȘĂ: Da, iară vine Liviu Alexa cu opinii dure, dar să știi că în mare am fost de acord.

LIVIU ALEXA: În ce scuze, dar nu-i de...

DARIA GUȘĂ: Nu, nu, e bine că de aia te urmărește lumea, dar pe ce v-ai vreo să spun o întrebare? Pentru că da, în mare chiar am fost de acord, ci și eu am spus că nu s-a prea rezolvat nimica. Ce mi s-a părut mie mesajul principal, pe lângă această idee că încă suntem aici și de fapt noi încă putem coopera, nu trebuie să ajungem neapărat la conflict, a fost partea aceasta cu inteligența artificială, Liviu, și faptul că la Marele Dineu de la Casa Albă au fost invitați toți, de la Sam Altman la Mark Zuckerberg, să fie și ei acolo să discute cu Xi Jinping, a creat acel dialog care nu știm ce va face de fapt, dialogul pentru AI sau nu. Acum eu voiam să te întreb din prisma acestei bule AI care s-a creat în SUA și care devine din ce în ce mai evidentă când ne uităm la evaluările de trilioane de dolari la toate companiile astea mari care au fost prezente prin CEO la dineu cu Xi Jinping: și încearcă cumva să ajute mediul privat, mediul tehnofeudal din SUA și să alimenteze această bulă de inteligență artificială? Sau beneficiază și el conferindu-i atâta importanță conceptului acesta de AI?

LIVIU ALEXA: Deci comunicatul sau cum o fi el de prezentare a acelor 8 puncte pentru mine duhnește a diplomație. Și în primul rând duhnește a diplomație de respect pentru China. Acolo sunt lucruri care contează pentru China, nu contează pentru SUA. E vorba despre eleganța exprimării, despre niște puncte care în mod normal n-ar avea ce să caute în 2026, dar cine știe, cu adevărat și tu ești expert în geopolitică și citești o tonă, cine știe China. Aceste puncte sunt esențiale într-o colaborare sau într-o discuție. Recursul la trecut, la istorie, la punctele importante care ne leagă, pentru China sunt foarte importante. Și atunci, da, inclusiv acei doi ursuleți panda, pentru cine nu cunoaște diplomația chineză, cum se face, retragerea unor urși panda înseamnă practic o stare de conflict. Și acordarea acestor ursuleți, la care China ține enorm, din punct de vedere genetic sunt stăpânii la tot ce mișcă pe această rasă, înseamnă un cadou de fair play, de bunăvoință, făcut unui viitor partener sau actual partener.

Hai să citim mâncația și cum arată punctul care se referă la AI. Pentru că și aici e o discuție pe care vreau să o provoc cu tine și să vedem. Cele două părți le-au convenit? Se instituie dialogul China-SUA privind inteligența artificială pentru schimburi de opinii privind riscurile și beneficiile asociate AI. Următorul schimb va avea loc în noiembrie 2026. China și SUA au convenit să creeze un canal bilateral de comunicare pentru incidente legate de AI.

Discutăm aici despre două chestii total diferite. Inteligența artificială în China este o problemă de stat, în SUA este o problemă privată. Dezvoltările nu sunt similare sub nicio formă. Să ne descurcăm cu puțin și facem din rahat bici. În Statele Unite, în schimb, avem deja trei, patru, cinci mari actori. Avem Grok, avem Claude, ChatGPT avem, Gemini și mai este încă unul și îl avem pe deșteptul de Zuckerberg care dă ghearele în continuu cu vomitătura lui de AI. Cinci, din care se disting evident primii trei. Acolo este o problemă privată. Nu văd cum în niciun fel ar putea colabora SUA cu China pe partea de inteligență artificială, decât dacă s-ar întâmpla această minune, dar nu cred că este cazul cu firme listate la bursă, ca ei realmente să dezvolte tool-uri în comun și să-și asume în mod concret responsabilitatea aruncării în piață a AI-ului. Da, sigur că este foarte frumos să prezinți pentru Daria Gușă și Liviu Alexa și alții clișee din astea cu dialog China-SUA, extraordinar. Am avut niște lacrimi între fese pentru tema asta, dar la modul real discutăm despre o competiție enormă și inclusiv discutăm despre acuzații de lipsă de fair play din partea Chinei, acuzată că se folosește de antrenarea acelui engine folosind resursele cloud sau mai știu ce.

DARIA GUȘĂ: Exact asta voiam să te întreb, Liviu, că având în vedere în primul rând că singura inițiativă clară diplomatică de fapt nu este chiar reală, pentru că într-un mediu american în care se spune deschis că AI-ul nu va fi niciodată reglementat, atunci pentru ce îți trebuie acord diplomatic? Dacă Trump a spus de la început că nu o să bag nicio lege, nu o să-i verific, nu o să cer nimic de la aceste companii, nu demonstrează doar că au devenit în primul rând mai importante? Nu arată, cum am zis, că îi ajută cumva, pentru că și chinezilor le surâde această competiție cu inteligență artificială, pe acest palier pot să fie competitivi, poate chiar pot câștiga, și atunci este cumva spre interesul lor să contribuie și ei la inventarea acestei bule AI în SUA, care la un moment dat va exploda, pentru că vorbim despre total alt mod de gestionare a acestei inteligențe artificiale, care a devenit crucială în ziua de azi, în SUA față de China?

LIVIU ALEXA: În primul rând că mai vedem cum este cu reglementarea și nereglementarea în Statele Unite. Acum suntem într-o situație în care, paradoxal, pentru că cred că avem aceeași mentalitate și eu și tu, e nevoie de reglementare și Europa face în sfârșit un lucru bun reglementând difuzia AI, sau spreadul, și utilizarea AI. Deși eu cel puțin nu sunt de acord cu aceste suprareglementări de stil continental european. O să vedem, Daria, ce se întâmplă cu reglementarea și nereglementarea în momentul în care poate un 200 de agenți de la Claude ies dintr-un sandbox și o să atace Pentagonul. Atunci o să vedem dacă au chef americanii să mai reglementeze ceva. Câtă vreme deja s-a întâmplat acest lucru. Câtă vreme, de exemplu, a existat războiul Pentagonului cu Claude și asumarea ChatGPT. Este foarte, foarte clar că SUA trebuie să încerce să reglementeze foarte repede toate aceste lucruri.

De asemenea, așa cum ai spus, aceste companii au devenit atât de importante. Nu e prima oară când companiile devin importante în Statele Unite. Din top 500, top 100 sunt deasupra statului american. Asta este diferența de filozofie. În China nu este nimeni mai sus decât Partidul Comunist Chinez. Și atunci când tovarășul Xi strănută și zice ia să vină băiatul ăla Jack Ma până acasă să-i spună în două-trei, vine băiatul Jack Ma; nu poate fi omorât pentru că este proprietarul Alibaba, dar este stripuit de toți banii, de tot. Nu știu dacă mai țineți minte povestea sau l-ați mai urmărit. Jack Ma a fost umilit să țină cursuri, să predea în nordul Chinei, ca și simbol, pentru că pentru chinezi în nordul Chinei sunt tribunalele unde sunt trimiși, condamnați la moarte sau la închisoare pe viață, toți corupții Chinei. Deci e o diferență de abordare, iar dacă o să aibă un incident major, o să mai vedem cum e acolo asta, că nu reglementăm nimic, că ele sunt companii tari și mergem la bursă.

Când privește ideea, nu vreau să fiu niciodată Gică Contra, sunt părerile mele, poate că par tot timpul așa. China nu cred că are nevoie să contribuie la nimic în ceea ce privește inteligența artificială, pentru că deja China a făcut niște pași absolut șocanți și importanți. Dacă v-ați uitat la ultimele release-uri făcute de Anthropic și de OpenAI, limbajele noi, Fable 5 și etc., ei au așteptat ca niște perverși ca ăștia să iasă în față cu aceste noi produse și după aceea au scos ultima versiune a DeepSeek, care este mult deasupra din punct de vedere al coerenței și eficienței de codare decât aceste limbaje. Ce prevăd, în schimb, într-un timp foarte scurt, este că nu vom mai asista la acest festival de lansări, de noi versiuni mai evoluate, pentru că se intră într-o nouă filozofie, asta este părerea mea, se va intra într-o nouă filozofie și pentru Claude și pentru Gemini și pentru ChatGPT, într-o filozofie în care va trebui ca aceste companii să înceapă să stoarcă de la utilizator cât mai mult revenue, iar lansările să fie de tip iPhone, o dată pe an și la revedere. A fost această fuziune, am înțeles, dar nu cred că va mai fi. Nu stau pe roz companiile de AI pe bursă și nici din punct de vedere financiar. Sunt niște mâncătoare de bani, dar desigur este făcut. Foarte fascinant ce ni se întâmplă nouă tuturor cu inteligența artificială.

În schimb, aici China este super setată să devină autosuficientă. Asta este mentalitatea Chinei. Pentru că doar acolo se poate observa, la botul calului, la firul ierbii, cum gândește China, nu în presa biasată din Occident sau din America. China este autosuficientă și în privința AI și eu cred că o să dezvolte modele și mai tari și o să înceapă să creeze produse pentru această îmbunătățire a mindset-ului poporului chinez. China este una dintre țările early adopters a profilului de AI în școli. Clasele 1-4 de anul trecut studiază despre AI deja în China, ceea ce mi se pare absolut genial. Dacă suntem retardați să-i ferim pe copii...

DARIA GUȘĂ: Nu cred că ai mai discutat cu tata mai mult despre AI, cred că am adus o parte nouă pentru ascultători. Mi-a făcut plăcere că am discutat cu tine.

LIVIU ALEXA: Eu sunt foarte bucuros. Știu că ne ascultă foarte mulți oameni acum, și o să zic intenționat ca să o asculte, că sunt foarte bucuros pentru evoluția ta și constanța pe care o ai în această carieră. Sper să-ți ajute Dumnezeu să fii cât mai cunoscută și cât mai iubită, pentru că ai un profil foarte, foarte mișto și o expertiză incredibilă pentru vârsta ta. Ești încă tânărucă, dar e minunat că ți-ai asumat și ziua de joi, e minunat că nu te lași. Nu e o meserie ușoară, Daria, asta. Te-ai imprimat, ai că tot ce să facem. După cum vezi, în meseria noastră 52-55 este apogeul vârstei și după aia parcăm prin AVC-uri sau infarcturi. Ne ardem, este una dintre cele mai arzătoare meserii, dar sper ca tu să fii mai cu minte și mai serioasă în privința inimii tale și să te ferești de stres cât mai mult. Bravo ție! Și mai vreau să facem emisiuni din astea. Oamenii trebuie să înțeleagă.

Suntem atât de norocoși și atât de ghinioniști că trăim aceste vremuri. Suntem norocoși pentru că am trecut de la televizor cu lămpi până la cloud. Am trecut prin CD, prin Blu-ray, prin iPhone 3, 5, 7, 19, internet, cloud. Tot ce înseamnă, băi, suntem norocoși. Suntem norocoși că suntem în mijlocul unei revoluții care va fi magnifică și de bine și de rău. Mai ceva ca revoluția industrială ori 200. AI-ul deja ne schimbă viața. AI-ul deja, în schimb, distruge viețile noastre. Și de-aia spun că suntem ghinioniști, pentru că asistăm la conflicte majore, asistăm la acest disruptor de mentalitate pe întreaga planetă. Asistăm la acest festival de expunere al prostiei datorită social media. De acum toți handicapații morali și toți dobitocii sufletești sunt mai vizibili. Asistăm la o incertitudine a carierelor, a viitorului copiilor noștri. Tu vei avea copii într-o zi, să-ți dea Dumnezeu asta, adică dacă dorești, bineînțeles, eu nu sunt cu ceasul biologic, dar lumea în care vei aduce copii, nu că nu va mai fi aceeași, astea sunt niște bla-blauri de obosiți, lumea lor nu va mai fi aceeași de la o zi la alta. Este incredibil. Și atunci tot ce putem face este să ne pregătim copiii să fie, cum s-ar zice, aware, conștienți de riscuri, de realități, să fie conștienți de ce înseamnă haosul, pentru că este noua filozofie de viață a omenirii din punctul meu de vedere. Copilușii vor trăi să trăiască în haos, să se îmbăieze în haos, să doarmă cu haosul în cap și să lucreze cu acest haos în continuu.

DARIA GUȘĂ: Mulțumesc mult pentru sfaturi, care cred că îi ajută mult și pe cei care ne ascultă. V-ați gândit că voi ați fost generația de sacrificiu și până la urmă vedem că generațiile noi sunt generația de sacrificiu, pur și simplu pentru că nu putem preconiza cum se va schimba, ce se va schimba, cât de tare se va schimba.

LIVIU ALEXA: Toate generațiile de până acum au fost de sacrificiu, sau cel puțin așa s-au simțit. Așa ne simțim noi ca și paradigmă. În primul rând că sunt extrem de îngâmfat și mă consider tânăr chiar și la 47 de ani. Și nu pentru că port cercel în ureche sau sunt tatuat, ci pentru că am această mentalitate de tânăr. Dar eu sunt extrem de dur cu generațiile astea noi, din România cel puțin. Știu și ce se întâmplă afară. Un ultim comentariu. Am văzut că există această cretineală astăzi, de exemplu, o grevă, mâncație, a elevilor de liceu și de școală. Deci asta este problema generației de 10-17 ani, dacă ei o să primească uniformă; astăzi s-au îmbrăcat în negru. Să treacă înapoi la carte și să-și vadă de hoitul lor și de bucuria de a avea părinți și de a învăța încă pe timp de pace, pentru că vedeți voi, copii dragi, voi sunteți niște analfabeți funcționali, analfabeți sufletești și analfabeți morali. Trebuie să aveți grijă, pentru că la 18 ani deja se întâmplă, o să vă ia niște nepalezi locul, iar românii o să-i angajeze cu bucurie, pentru că voi deja sunteți așa de despărțiți de realitățile vieții încât nimeni nu vă poate angaja. La muncă! Daria Gușă nu s-a construit așa cum este astăzi frecând menta și uitându-se pe YouTube și jucând Roblox. Daria Gușă, de exemplu, s-a construit prin educație cât China, lecturi cât China, sacrificii cât China. Nu o să se schimbe nimic. Centura neagră la judo, la karate, se va lua cu șase ore de muncă pe zi.

DARIA GUȘĂ: Da. Corect. Acum sper că nu s-au simțit insultați unii părinți sau unii tineri sau așa.

LIVIU ALEXA: Ba, eu vreau să se simtă.

DARIA GUȘĂ: Dar de ce?

LIVIU ALEXA: Lasă poveștile astea. Lasă să se simtă insultați. Dacă aveți copii handicapați sufletește și acceptați să facă ei proteste la 14 ani, atunci să vă simțiți insultați. Luați-vă copiii de urechi și puneți-i la citit, puneți-i la învățat. Puneți-i în fața vieții. Lasă să se simtă insultați și de la opiniile lui Liviu Alexa.

DARIA GUȘĂ: Știi că eu sunt mai stresată decât tata, că la mine vin amenzile și atunci sunt mai atentă tot timpul.

LIVIU ALEXA: Lasă să vină și la tine amenzile, nu e nicio problemă. Așa contezi, Daria, și tu contezi. Pentru că nu ne-am ales meseria asta ca să facem prompturi de la evenimente sportive și să-l întrebăm pe, nu știu, Alibec, bună, cum a fost faza golului? Sau să stăm în față la DNA când vedem un om încătușat și să zicem, ați luat șpagă? Nu, nu ăsta este jurnalismul. Jurnalismul este cel care pune probleme, cel care naște noi întrebări.

DARIA GUȘĂ: Da. Liviu, ca să mutăm și la subiectul care interesează cel mai tare pe oameni, din ce am văzut, anume cu guvernul Mureșan: ce o să se întâmple mâine? Presupun că și tu ești convins că nu o să treacă de votul din Parlament, presupun că și tu ești dezamăgit de cei care au fost nominalizați în funcțiile de ministru, nu de toți, dar de majoritatea, și presupun că și tu ai o teorie cu ce se va întâmpla după ziua de mâine. Este mai probabil să vină Nicușor Dan cu altă propunere? Dacă da, cu cine preconizezi? Sau este mai probabil să ajungem la alegeri anticipate?

LIVIU ALEXA: Draga mea Daria, de aproximativ un an jumate de la anularea votului românilor eu nu mai îmi permit... Tot ce presupui este real, așa cred și eu, de aia nu mai îmi permit să fac predicții despre România. Deci România, îmi pare rău, de aia sunt incredibil de inteligent, de sfătos, dar nu mai îmi permit să fac asemenea preconizări, pentru că în România totul e posibil. Totul este posibil. Este posibil ca mâine să treacă Siegfried și să devină premier. Deși niciodată, nicio bârfă, niciun fel de informație venită nu arată asta.

O să aduc în discuție perspectiva mea despre acest scandal al ambasadoarei Statelor Unite din Grecia, lăptoasa aia cu sâni mari, care este amanta lui Don Junior, că asta e adevărul. Eu chiar cred că doamna aia, când a zis ce a zis la masă, a avut dreptate. Bun. Dacă a zis că presa americană, culmea, trumpistă sau republicană, din punctul meu de vedere a greșit featuring-uind acest eveniment doar pe niște povești cu pești, este altă discuție. Nu avem nicio dovadă că i-a spus așa ceva, dar dacă a spus, eu sunt de acord cu ce a spus, pentru că dacă ne aducem aminte realmente de momentul în care Bolojan a fost destituit, scos afară, cel puțin formal, a existat o aliniere a planetelor cum n-am mai văzut-o niciodată în ultimii doi ani. Deci la un semn, ca la o forță, ca și cum ar fi intrat Mercur într-o poziție de Kamasutra cu Neptun și cu Pluto, mâncați-aș, s-au întâlnit toți, au votat și afară cu guvernul Bolojan. Eu chiar cred că s-a întâmplat așa ceva. Ce mă deranjează, dacă au fost americanii, este că, și asta este clar vina lui Trump, nu s-au dus până la capăt. Eu chiar vreau să fim sub dominația americană, sub dominația aia, dar să fim ceva, nu să vină lumea în vizită la noi. Deci chiar cred că s-a întâmplat acest eveniment.

Dar este absolut incredibil. Și e absolut revoltător să avem un președinte impotent politic, să avem o stare, o situație atât de tensionată. Putem face miștouri, și eu pot face șapte mii de miștouri. Aș putea să zic că țara funcționează foarte bine și fără buget, că s-a văzut asta până în iunie. Cum funcționează o țară fără buget șase luni? Cum? Și atunci înseamnă că putem și un an. Înseamnă că noi putem să facem evaziune fiscală bugetară un an și pe exercițiul de PIB să plătim toate datoriile României. Mai ceva ca Ceaușescu. Înseamnă că putem rezista, Daria Gușă, fără guvern. Înseamnă că nu mai avem nevoie de servicii secrete, că nu mai punem directori pe acolo și le lăsăm să facă de capul lor. Toate lucrurile astea sunt posibile. Eu de unde știu că mâine nu o să vină BND, Serviciul Secret Extern al Germaniei, cu trei înregistrări despre George Simion în diverse ipostaze sau despre Kelemen Hunor și nu o să-i forțeze să meargă în Parlament și să voteze? Sunt eu atât de sigur pe chestia asta? Nu. Nu.

DARIA GUȘĂ: Dar dacă, hai să presupunem că nu o să fie surprize, că nu se anulează nimica, că tot votul o să fie corect, și cum te uiți tu la parlamentul pe care îl avem acum, la ce parlamentari avem, ce candidat, dacă ai fi Nicușor Dan, după ce, zicem, pică Siegfried, pe cine ai propune, dar o propunere serioasă, cum ar veni, care chiar ar putea să facă o majoritate sănătoasă în Parlament?

LIVIU ALEXA: M-am gândit mult la ce mă întrebi și cred că pisica mea Zoli ar fi un candidat extraordinar, chiar serios, fără nicio glumă. Adică Zoli are o abordare concretă a zilei, a mâncării, și știe și cu bugetul, știe cu tot. Într-adevăr, de etnie maghiară Zoli, și are numai 2 ani, dar cred că e mult mai deștept ca Nicușor Dan din punct de vedere al inteligenței reale.

DARIA GUȘĂ: Eu l-am cunoscut pe Zoli, spun că și mie mi-e foarte simpatic Zoli, dar dacă ar fi să ne uităm dintre cei mai notorii, că nu l-ai făcut așa de faimos încă pe Zoli: ți se pare că Grindeanu, de exemplu, e o propunere reală? Adică a reușit să coaguleze o majoritate, cu AUR sau cu cine? La cine să ne mai așteptăm? La ce nume să ne mai așteptăm?

LIVIU ALEXA: Să ne așteptăm la tot ce e mai rău. Să ne așteptăm la un președinte impotent politic, că de acolo începe totul. Uite o perspectivă pentru goldiști. Voi chiar credeți că e așa mare problema că nu avem guvern? Da, asta credeți. Asta crede fraierul de Alexa, fraiera de Daria Gușă. Băi prieteni, în spate, în eșalonul 2, 3, 4, totul continuă la fel. Nu fiți idioți, vă zice un ziarist de investigații. În CNI se fură în continuare, în CNI, în Compania Națională de Investiții, se fură. Deci lăsați poveștile. Aparent nu avem o conducere formală. Oamenii din sistem care fac licitații, care bugetează, care fac ciordări, sunt în continuare pe poziții. În ministere se dau autorizări legale, că e de la sănătate, că e de la mediu. Stați liniștiți! Atâta doar că hoții din România nu s-au pus încă la masă să se înțeleagă asupra porționării tortului.

DARIA GUȘĂ: Da, asta e adevărat.

LIVIU ALEXA: Dar în rest, să nu vă faceți, goldiștilor, nicio grijă că ei ar putea suferi de vreun defect. Nu, nu, nu. La Electrica se fură în continuare, la Transelectrica se ciordește în continuare. Cum am spus, toate lucrurile continuă. Înțelegi? Grindeanu, cel mai slab, cel mai neserios președinte de PSD din istoria acestui partid, nu are voie, Daria, încă să fie premier. Probabil că o să primească verde. Dar deocamdată el numai de la pădure își trage seva și înțelepciunea. Deci ce să discutăm? Îmi doresc din inimă să fie anticipate, din vreo trei motive. Unu la mână, că așa ar înceta formal haosul politic și așa probabil că am avea suspendarea președintelui, lucru care trebuie să se întâmple. Deci țara de la Nicușor Dan se împute. Doi la mână, îmi doresc asta pentru că românii trebuie să se obișnuiască cu acest exercițiu incredibil al alegerilor anticipate. Este un reset pe care alte state îl fac, că Italia, că Elveția, că Belgia, că Dracula, că nu contează. Și trei, pentru că eu nu cred că AUR va lua 40%, va lua cel puțin 55-60%. Asta e părerea mea. Și vreau să văd AUR la guvernare. Că greșește, că nu greșește, nu mă interesează. Desigur, astea sunt doleanțele mele. Dacă e să fiu realist și nesimțit, așa cum sunt de obicei, o să vă spun că în cazul anticipatelor eu nu mă voi duce la vot. Pentru că, așa cum nu m-am dus nici la prezidențialele false, eu nu mai am încredere, Daria Gușă, în instituția votului. Mi-o voi recăpăta în momentul în care o să înțeleg cine Cristos a furat acest drept al românilor, cine a violat Constituția, cum s-a întâmplat asta și de ce. Atunci probabil o să mă mai gândesc dacă mai am încredere în vot. Dar eu nu voi vota.

DARIA GUȘĂ: Ultima întrebare pe ziua de astăzi, tot despre guvernul Mureșan. Dacă mâine nu trece guvernul Mureșan, cum presupunem, dar, cum ai spus și tu, nu putem fi siguri, că orice se poate întâmpla în România, atunci, în mod evident, apare ca un eșec al factorului extern în România. Dacă spunem că eșec al Bruxelles-ului sau al Germaniei, aici mai dezbatem, dar clar este eșecul factorului extern. Cine câștigă dacă nu trece guvernul Siegfried Mureșan?

LIVIU ALEXA: Ce trist este totuși să spui, să vină din gura ta chestia asta, că este un eșec al factorului extern. Ce trist este că am ajuns ca țară în situația în care factorul extern, mâncați-aș, fac factorul extern, să vină să ne spună nouă ce premier se pune. Ce trist este că țara asta nu mai are voie să-și pună premierii din popor. Cine câștigă? În continuare se va fura la fel. Lucrurile nu sunt așezate la masă. Nu s-au întâlnit băieții mari, cum s-au întâlnit în China, din Europa sau din servicii, care să pună să se așeze la masă și să se calmeze. După aceea totul va intra într-o cale incredibil de așezată. Dar deocamdată asta nu s-a întâmplat. O să câștige toți auditorii din eșalonul 2, 3, 4. Lucrurile astea nu se vor schimba în România. O să piardă, asta știu sigur, o să piardă poporul român. Un popor lipsit de ouă, un popor laș, un popor care vorbește pe TikTok, care este suveran numai când dă share, dar nu când iese în stradă. Care este suveran și merge și cumpără de la Kaufland produse, Kaufland care susține pedofilia și LGBT-ul. Asta e poporul român. Poporul va pierde.

DARIA GUȘĂ: Mulțumim mult, Liviu Alexa, pentru o discuție foarte interesantă. Am acoperit multe subiecte.

Un urs polar îmbrăcat pentru un meci de tenis lovește un craniu pe post de minge. Într-un alt colț al pânzei, un înger cu o singură aripă fumează, aparent indiferent, lângă avionul care transportă sufletele spre un imaginar „check-in”. În lumea pictată de Liviu Alexa, lucrurile imposibile nu mai par stranii. Dimpotrivă, devin firești.

În mai puțin de zece luni, pictorul a realizat aproape 80 de tablouri, împărțite în patru serii. Două dintre acestea s-au vândut deja integral, iar lucrările sale au ajuns să fie cumpărate cu prețuri cuprinse între 12.000 și 15.000 de euro.

Alexa nu vorbește însă despre pictură ca despre o simplă preocupare pentru imagine. Pentru el, pânza este mai degrabă locul în care se întâlnesc amintiri, frici, obsesii, tandrețe, moarte, sexualitate, abandon și absurd.

„Pentru mine, pictura a devenit, într-un timp destul de scurt, mai degrabă o problemă de gândire decât una de reprezentare”, explică artistul.

Nu pornește, spune el, de la o schiță intelectuală foarte clară. Imaginea se formează mai degrabă dintr-un material interior pe care îl aduce apoi la suprafață.

„Habar n-am, niciodată nu mă gândesc în mod special la ceva. Pânza și culorile sunt numai corpul vizibil al unei experiențe care începe în altă parte, undeva în mine. În trecutul meu, în coșmarurile mele, în bucuriile mele”, mărturisește pictorul.

„Realismul imposibilului cotidian”

Dacă ar trebui să-și definească pictura, Liviu Alexa oscilează între mai multe etichete: neoexpresionism, suprarealism, grotesc sau chiar libertatea specifică artei outsider. În cele din urmă, se apropie de formula de „neoexpresionism narativ-simbolic”.

Dar preferă o explicație mai simplă.

„Eu încerc un realism al imposibilului cotidian. Fiindcă în tablourile mele imposibilul este perfect, este firesc”, declară artistul.

În universul său vizual se întâlnesc obiecte și personaje care, în mod normal, nu ar avea nimic în comun. Mitologia ajunge lângă consumerism, sacrul se amestecă cu trivialul, iar tandrețea coexistă cu grotescul.

Artistul spune că nu urmărește să provoace doar de dragul provocării. Absurdul este, pentru el, un instrument prin care privitorul este scos din obișnuință.

„Întâlnirea tuturor lucrurilor pe care le gândesc și le pictez trebuie să producă o fisură prin care să intre ideea.”

De aici și impresia că tablourile sale trebuie mai degrabă „citite” decât privite rapid. O imagine dominantă atrage inițial atenția, după care apar alte personaje, obiecte, indicii și contradicții.

În această lume, obiectele nu sunt simple elemente de decor. Ele au aceeași importanță ca personajele și devin, în viziunea pictorului, relicve ale prezentului.

Fiecare lucrare ajunge astfel să funcționeze „ca o mică mitologie autonomă”.

Culori care nu imită realitatea

Nici perspectiva și nici culorile nu sunt folosite pentru a reproduce lumea așa cum este văzută cu ochiul liber.

Perspectiva lui este, după propria definiție, „mai degrabă afectivă decât geometrică sau academică”. Culorile nu trebuie să respecte ceea ce există în realitate, ci să transmită o stare.

Ele exprimă „o temperatură psihică” și contribuie la ceea ce artistul numește „o dereglare totală a prejudecății ochiului”.

Contradicția este intenționată. În lumea contemporană, spune el, catastrofa poate fi consumată în același timp cu o reclamă, iar grotescul nu mai apare neapărat întunecat și apăsător. Poate fi, dimpotrivă, „colorat și seducător”.

De aceea, imaginile sale pot avea aerul unui carnaval, fără ca mesajul să fie unul pur ironic.

„Pânzele mele au un miros de carnaval, dar nota de bază este melancolia”, spune Alexa.

În mijlocul situațiilor absurde apar astfel gesturi de apropiere, vulnerabilitate sau abandon. Personajele pot fi oameni, animale, obiecte sau creaturi inventate, dar au în comun faptul că încearcă să supraviețuiască unei lumi pe care artistul o descrie drept dereglată.

„Continuă să se atingă, continuă să se caute și încearcă să se protejeze, ca și cum n-ar vrea să piardă ultimul rest de umanitate.”

Poezia a devenit materie primă pentru pictură

Înainte de a picta, Liviu Alexa a scris. Iar cele două forme de expresie nu sunt, în cazul lui, separate.

„Pentru mine, întotdeauna ideea precedă imaginea”, spune el.

Aceleași lucruri îl urmăresc indiferent de mediul artistic: amintiri, obsesii, spaime, întrebări, fragmente de viață și experiențe personale.

Legătura dintre literatură și pictură este vizibilă mai ales în seria „Violatorul de vrăbii”, construită pornind de la propriile poezii.

Artistul precizează, însă, că nu și-a propus să ilustreze versurile: „Ar fi prea simplu! Poezia mea este mai degrabă un zăcământ din care extrag o stare, o imagine mentală, o contradicție sau o rană și o pun într-un alt limbaj.”

În această traducere din cuvânt în imagine, dimensiunile se schimbă radical.

„Un vers poate ocupa doi metri de pânză. O metaforă poate deveni un corp.”

„Nu vreau să am stil”

Pe lângă „Violatorul de vrăbii”, universul pictorului este împărțit în alte trei serii: „Noi suntem Apocalipsa”, „Filcai” și „The Daffodil Lament”.

Deși lucrările au elemente recurente, Alexa respinge ideea că ar încerca să repete aceeași rețetă artistică. Pentru el, existența unui stil recognoscibil poate deveni o capcană.

„Mor cu stilul ăsta. Nu vreau să am stil. Nu vreau să fiu comparat cu nimeni.”

Se descrie drept „un cub Rubik omenesc”, format din mai multe culori și suprafețe care se schimbă permanent.

„Când crezi că m-ai închegat, mă autodistrug și renasc cu noi culori sufletești.”

Artistul face însă o diferență între stil și ceea ce numește propriul „alfabet”. Acesta din urmă este un vocabular vizual format din teme, personaje, obiecte și obsesii care îl însoțesc indiferent de seria la care lucrează.

Stilul, în schimb, ar fi o formulă repetată.

„O frază pe care ai găsit-o o dată și pe care o tot repeți pentru că se vinde.”

Alexa spune că își dorește să păstreze alfabetul, dar să schimbe de fiecare dată „gramatica”: să construiască alte mitologii, alte personaje și alte lumi.

Aproape 80 de tablouri în zece luni

Ritmul de lucru este unul intens. În mai puțin de zece luni, pictorul a realizat aproape 80 de pânze.

Lucrează adesea noaptea, în garaj, iar ideile apar, spune el, într-un ritm mai rapid decât poate picta.

Unele ajung în telefon, altele într-o agendă. Sunt imagini, situații, personaje sau lumi pe care vrea să le transforme cândva în pictură.

Procesul nu este însă liniar. Uneori, o lucrare generează următoarea, iar o serie începe să se contureze în timp ce alta nu este încă terminată.

Așa a apărut și una dintre obsesiile sale recente: Mahabharata, care a început deja să-i ocupe imaginația înainte de finalizarea seriei la care lucrează în prezent.

Primele colecții s-au vândut integral

Succesul comercial a venit, spune artistul, mai repede decât anticipase.

Două dintre cele patru serii sunt deja sold-out, iar unele lucrări au ajuns la 12.000-15.000 de euro.

Pentru Alexa, un indicator mai important decât prima vânzare este însă revenirea colecționarului.

Cinci cumpărători au achiziționat deja o a doua lucrare. Artistul consideră că prima achiziție poate avea mai multe explicații, însă revenirea pentru un al doilea tablou indică o relație diferită cu universul creat de el.

Nu vrea însă să considere succesul deja confirmat.

„Dacă peste cinci ani mai pictez și pânzele mele se vând unor oameni care n-au auzit în viața lor de mine, atunci am răspuns. Până atunci, pot doar să pictez.”

Visele care ajung pe pânză

Liviu Alexa nu are o pregătire academică în lumea artelor și spune că a intrat în acest domeniu „direct, brutal”, în stilul său nonconformist.

Nu știe dacă limbajul său vizual se află încă în construcție sau dacă, de fapt, exista deja în el și a fost format în timp de lecturi, experiențe și imagini acumulate.

Printre cele mai importante surse sunt visele.

Contrar ideii că un coșmar este uitat la câteva minute după trezire, pictorul spune că păstrează în memorie multe dintre imaginile onirice.

„Eu am sertare de vise urâte sau stranii și nu vreau să le pierd.”

Dar visele nu sunt singura sursă. Tandrețea și memoria au aceeași importanță, iar artistul spune că aceste lucruri nu mai pot fi privite separat.

În cele din urmă, între toate personajele imposibile, culorile neverosimile și scenele care par desprinse dintr-un coșmar, Liviu Alexa spune că încearcă să surprindă ceva foarte real.

„Mi-am propus să pictez o lume imposibilă care, cu fiecare zi ce trece, seamănă suspect de mult cu a noastră.”

E festival de părerisme, pe televiziuni și pe Facebook. Am ajuns să-i văd pe Traian Băsescu sau pe Cristian Tudor Popescu deplângând arestarea preventivă pe 30 de zile a lui Călin Georgescu. Aceste personaje urât mirositoare încă au aderență la public. Și n-au nicio rușine să schimbe macazul opiniilor atunci când interesul celor care îi controlează pe acești doi o cere.

Am primit fotografia aceasta pe WhatsApp și nu cunosc autorul ei. E făcută în Cluj-Napoca, atât știu. Iar cele trei cuvinte mi-au dat o stare foarte proastă.

Și nu e de la faptul că o să pice guvernul Siegfried Mureșan, cum prevestesc toți pârăriștii. Nici de la faptul că Siegfried Mureșan este un zero barat cu pretenții de mare administrator de țară. Ci de la țara noastră, despre care toți credem că e o țară eșuată.

De fapt, să mă scot din acest „credem”.

Pentru că eu nu cred că este o țară eșuată. Ar fi chiar ușor să o etichetăm așa. Vedeți voi, prieteni, un eșec presupune măcar că ai încercat ceva și n-a mers.

Dar România din ultimii 37 de ani a ajuns o țară lăsată să meargă înainte din inerție, datorită unei enorme cantități de nepăsare administrată metodic de mai-marii zilei. Iar astăzi avem câteva insule de normalitate, mici izbucniri de inteligență și milioane de oameni, prea multe milioane de români, care își văd cu lașitate de viață în timp ce statul le mănâncă timpul, banii și nervii.

Totul e anapoda în această țară. Nu mai avem foamete și cozi la pâine, dar avem ghișee și funcționari transpirați, și site-uri antibirocrație care nu funcționează sau, mai rău, devin ținta atacurilor unor hackeri.

Ieri, prietena mea Alexandra a făcut 12 ore cu trenul de la București la Cluj-Napoca. 12 ore.

O infrastructură feroviară în care în continuare se bagă miliarde de euro pentru a ține în viață companii falimentare, din care, în mod real, șmecherii din privat se îmbogățesc chiar dacă facturile lor sunt plătite cu multă întârziere. E adevărat, sunt plătite cu întârziere, dar sunt supraevaluate, așa că toți o duc bine căpușând România.

Românilor nu le pasă că fac 12 ore cu trenul. Mai important este să se revolte pe faptul că a fost reținut Călin Georgescu.

Nimeni nu are chef să citească și să înțeleagă acuzațiile procurorilor din rechizitoriu. Idolul lor e nevinovat. Ei cred orbește în Călin Georgescu, așa cum au crezut orbește în Iohannis, în Băsescu sau în Nicușor Dan. Nu, nu e aceeași Românie, dar este aceeași mentalitate sectantă. Abia după ce, inevitabil, idolul dezamăgește, se trezesc și românii.

De fapt, noi am dezvoltat un talent extraordinar de a ne minți, cu regularitate și pe termen lung.

Doar când moare cineva, în condiții grave, într-un spital, descoperim problemele din spital.

Numa’ când arde ceva descoperim că nu sunt autorizații şi abia când un funcționar este prins ciordind aflăm că băiatul fura din instituție de peste 10 ani. Mințile și ecranele noastre sunt apoi inundate de alte nenorociri, și uităm.

Uităm pentru ce ne-am revoltat ieri, pentru că astăzi avem un nou dezastru asupra căruia să ne îndreptăm ura.

Uitarea a devenit în România o instituție publică.

Proliferarea canalelor de social media ne arată cât de mulți proști sunt, de fapt, în România. Nu știam înainte că sunt atât de mulți. Știam că există, dar astăzi avem o măsură mult mai concretă a cantității enorme de prostie din acest popor.

Pe de altă parte, nu ne lipsesc oamenii inteligenți. Aici e iarăși incredibil: România produce o cantitate absurdă de inteligență individuală, produce medici extraordinari, profesori buni, antreprenori eficienți, cercetători iscusiți, artiști superbi. Avem copii care câștigă concursuri internaționale. Și îi ignorăm.

Iar ei, cei talentați și inteligenți, își șterg singuri, cu radiera sufletului, încrederea că merită să construiești ceva care să dureze după tine în această țară.

Merită să fii cercetător și să câștigi 3.500 sau 4.500 de lei pe lună după o viață de muncă în cercetare? Și apoi să o vezi pe hoitara sistemului, judecătoarea Andrea Chiș, cum spune cu seninătate că ea are pensie de 40.000 de lei pe lună, dar că nu e vina ei, că așa e legea? Merită să crezi în sistemul de educație românesc după ce îl vezi la audieri pe ministrul propus al Culturii, un dobitoc din Târgu Mureș care reușește să fie și tembel, și sfertodoct în același timp? Nu merită.

Câtă vreme România suferă de provizorat cronic, fără putință de scăpare, nu merită să mai credem în ea.

Desigur, pare că provizoratul cronic funcționează. Punem asfalt peste asfalt, modificăm legea care a modificat modificarea legii. Rămânem cu interimari, prelungim mandate, facem excepții de la lege, inventăm derogări și amânăm termene. Iar dacă lucrurile se împut, înființăm grupuri de lucru, anunțăm reforme, schimbăm o siglă, ceva, facem o conferință și “aia e”.

M-am tot gândit dacă există vreo țară pe acest continent care să poată digera atât de ușor impostura ca România, și n-am prea găsit. Poate de aia mă enervează fotografia asta atât de tare.

Nu sunt convins că autorul anonim al mâzgălelii a știut cu adevărat cât de bine a rezumat starea în care se află România. România lucrului început și abandonat. România lui „merge și-așa”. România lui „nu facem și noi o combinație”. România lui „nu ține de noi”, România lui „reveniți mâine”, România lui „s-a constituit o comisie”.

Și astfel dezastrul nu ne mai scandalizează. Trecem pe lângă el, îl ocolim, ne prefacem că nu vedem vulgaritatea tot mai mare a vieții publice. Ne prefacem că nu vedem ceea ce e evident: că șmecherilor li se rupe. Că pot spune contrariul a ceea ce au spus ieri. Că pot fi prinși în flagrant, demascați.

Golanii cu gulere albe știu cine e poporul român. Ei știu că trebuie să aștepte doar câteva zile ca să revină din nou cu tupeu „pe piață”.

Uitați-vă la dobitocul ăla de psiholog, Cristian Andrei, acuzat că a agresat sexual mai multe paciente în timpul ședințelor de terapie. E cercetat pentru viol și agresiuni sexuale, dar este cercetat în libertate, prieteni. În ciuda dovezilor prezentate de presă, băiatul ăsta e liber și s-a apucat să amenințe jurnaliști.

Roșu, galben și dezastru.

Eu zic că mai este destul spațiu pe zid pentru continuare.

Subscribe now

Gangsterul Ducarroz

Șeful Orange România, Julien Ducarroz, le-a trimis angajaților un e-mail prin care anunță că Orange România o duce tare greu și că va trebui să se despartă de niște angajați. Desigur, el, ca CEO, își va păstra coafura cretină și viața de lux pe care o duce ca expat în București, căci are un salariu de 60.000 de euro pe lună, plus bonusuri, plus o sumă considerabilă pentru protocol.

Citiți e-mailul acesta, e foarte interesant. Pare așa, o scrisoare, dar de fapt este o amenințare interlopă, îmbrăcată în mănuși de mătase corporatistă.

Există chiar și un tipic clișeist al exprimării, o structură clasică de corporație: mai întâi fraierii de angajați sunt puși la curent cu schimbările pieței, cu provocările majore, cu bla-bla-urile alea cu „trebuie să ne adaptăm”. Apoi vine partea în care șeful care urmează să-ți dea un șut în fund îți spune că a analizat, că a identificat, că a încercat, că nu e o decizie ușoară. Și abia apoi vine decisiva, frumos îmbrăcată în sintagme de genul „programe de plecare voluntară prin acordul părților”.

Numai că domnul Ducarroz, cu freza lui de paj care mănâncă seara Viagra cu penseta, mârâie spre final și spune că, dacă programele voluntare „nu vor genera rezultatele așteptate”, adică dacă nu vă cărați în morții voștri de bunăvoie, o să fie necesară „adoptarea unor măsuri administrative suplimentare”, care vor fi „mult mai rigide și poate chiar neatractive”, „inclusiv prin faptul că nu vor mai permite să ținem cont de opțiunile sau situația personală a fiecăruia”.

Ați înțeles, nu? Idioților, ori plecați acum, cu ce vă dăm, ori plecați mai târziu cu un șut în fund, și atunci nu ne mai interesează că aveți copii mici, mame bolnave sau că sunteți plini de rate.

Înspre final, Ducarroz grohǎie un „vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru maturitate”, după care se duce să-și vadă de mesele de la Casa di David, unde s-au adus și în această dimineață stridii proaspete.

La moartea unui ziarist

de Rǎzvan Ioan Boanchiş

A murit un ziarist sclipitor, cult, lucid. Și bineînțeles că niște ratați în ploaie, niște ratați cu perje l-au înjurat și după moarte. În timpul vieții lui, au existat și propagandiști care l-au pus pe liste negre. Erau și sunt și ne vor supraviețui acești neîncepuți care cred că lopețile tastaturii au fost înaintea tiparului și Piața Victoriei a fost înaintea Pieței Universității. Patrick de Hillerin era atât de talentat încât își permitea să și păcătuiască prin talent. Marii ziariști rămân mari și când sunt nedrepți. Îi citești cu plăcere și când nu ești de acord cu ei. Dar așa ceva nu pot înțelege unii care îi dau în judecată ”pentru că ne-a fost afectată imaginea”, în loc să fie mândri că le-au apărut numele perisabile în texte fastuos articulate. Ce imagine să aveți, voi, mă?

Nu l-am cunoscut pe Patrick André de Hillerin și poate că e mai bine. Poate că nici nu mă halea. Poate că avea momente când nu se halea nici pe el. Poate că n-am citit nici un sfert din textele pe care le-a publicat. Dar știu sigur că n-am lăsat neterminat niciun articol al lui care mi-a picat sub ochi. Și abandonez 90% după prima frază. Articolele lui Hillerin îmi vor lipsi, pentru că erau imprevizibile. Și cred că s-ar amuza dacă ar afla azi din presă că ”a fost unic”. Fiecare prost sau fiecare deștept e unic, că de-aia se lucrează la clonare. Repet, Hillerin păcătuia prin talent, nu prin banalitate.

O ciordealǎ grobianǎ a primarului de Alba Iulia

de Liviu Alexa

Primarul Alba Iuliei, Gabriel Codru Pleșa, a condus, semnat și finanțat cu bani europeni un parc de 27 de milioane de lei care se construiește la zece metri de două loturi ale lui și ale fratelui său. Vecinii au fost expropriați la 10 lei metrul pătrat, după ce evaluatorul primăriei spusese 96. Pe loturile familiei stă un panou „Teren de vânzare”, cu numărul primarului pe el, iar fratele cere 100 de euro pe metru.

Legea nu-i interzice unui primar să aibă pământ în orașul lui., dar îi interzice să participe la decizii din care câștigă el sau o rudă apropiată, și îi cere să declare interesul înainte de a decide.

Pleșa a făcut invers: a coordonat exproprierile, a stabilit unde se face parcul și a semnat cererea de finanțare, iar în declarația pe propria răspundere depusă la ADR Centru, sub sancțiunea Codului penal, a scris că nu se află în niciun conflict de interese. Nu a menționat, nici acolo și nici în altă parte, că el și fratele lui dețin teren de vânzare chiar lângă amplasament. Banii publici cresc valoarea pământului familiei, iar cel care a decis unde se duc banii este cel care vinde pământul.

Parcul de 27 de milioane și parcelele de peste drum

Primăria Alba Iulia construiește cu bani europeni un parc de opt hectare în Micești, după ce a expropriat vecinii cu 10 lei metrul pătrat. La zece metri, peste stradă, două loturi sunt ale primarului Gabriel Codru Pleșa și ale fratelui său, iar pe ele stă un panou „Teren de vânzare”. În declarația pe propria răspundere depusă pentru finanțare, primarul nu pomenește nimic de ele.

În marginea cartierului Micești, un panou albastru prins între sălcii anunță: „Teren de vânzare – parcele 500–600 m²”, urmat de două numere de telefon. Peste stradă, la aproximativ zece metri, a început șantierul Parcului Nord, cel mai mare proiect de spațiu verde din ultimii ani al Alba Iuliei.

Potrivit cărților funciare, loturile de lângă panou sunt ale primarului Gabriel Codru Pleșa și ale fratelui său, Călin Aurel Pleșa. Unul dintre numerele de pe panou e al primarului.

Proiectul

Parcul se face pe fosta albie a Ampoiului, cu lac, bazine de retenție, alei, terenuri de sport și locuri de joacă. Zona fostei albii a râului Ampoi a fost prezentată de primărie drept cadrul natural pentru parc. Finanțarea vine din Programul Regional Centru 2021–2027, cod SMIS 335579. Valoarea totală este de 27.340.042,21 lei, adică aproximativ 5,5 milioane de euro, dintre care 21,1 milioane lei fonduri europene și 3,2 milioane lei de la bugetul de stat. Contribuția municipiului este de 496.703,40 lei, adică 2% din valoarea eligibilă.

Contractul de execuție a fost semnat pe 11 mai 2026 cu Tobimar Construct SRL. Amplasamentul a fost predat constructorului pe 20 mai 2026, în prezența primarului.

Tobimar Construct face parte din Tobimar Group, grup fondat și condus de Florin Todor, care dezvoltă și complexul turistic Domeniile Martinutzi de la Vințu de Jos. Florin Todor este un apropiat al primarului Pleșa. La finalul anului 2025, Tobimar era singura firmă mare față de care Primăria Alba Iulia nu avea datorii.

Pământul familiei, din 1998 până azi

Istoria terenului se poate reconstitui integral din cărțile funciare.

1998. Prin Sentința civilă nr. 2786/1998 a Judecătoriei Alba Iulia, cinci persoane devin coproprietari, fiecare cu o cotă de 1/5, ai unui teren arabil de 4.200 mp: Gabriel-Codru Pleșa, Călin Aurel Pleșa și încă trei persoane. În cartea funciară titlul apare ca „cumpărare, dobândit prin hotărâre judecătorească”.

1999. Terenul este dezmembrat. Din el rezultă o parcelă de 3.000 mp (nr. cadastral 81851) și una de 1.200 mp (nr. cadastral 81852).

2000. Doi dintre cei cinci coproprietari ies din indiviziune. Cotele lor trec la frații Pleșa și la al treilea coproprietar rămas, astfel încât fiecare ajunge la o treime. În favoarea celor care au ieșit se înscrie o ipotecă legală de 4.800 de euro, radiată în 2014. Dacă suma reprezintă întreaga sultă, cei trei au preluat 1.200 mp cu aproximativ 4 euro metrul pătrat.

2001. Parcela de 3.000 mp este dezmembrată în trei imobile noi. Documentația cadastrală este recepționată pe 16 februarie, actul notarial e semnat pe 4 martie, iar înscrierea în cartea funciară se face pe 9 martie. Pe 12 martie 2015, Gabriel Pleșa era ales viceprimar al Alba Iuliei. A rămas în funcție până în 2020, după ce fusese consilier local din 2004 până în 2015. În același an, ca viceprimar, Pleșa a obținut pentru teren PUZ-ul de parcelare. Din dezmembrare rezultă loturi de 500–600 mp și, după cum arată planurile cadastrale, fâșii înguste de drum care le deservesc.

2002. În ianuarie, un lot de 608 mp este vândut unei familii. În martie, printr-un act de partaj autentificat pe 16 martie 2022, loturile rămase se împart între coproprietari. Lotul nr. cadastral 100262, de 594 mp, trece în proprietatea exclusivă a lui Gabriel-Codru Pleșa. Lotul nr. cadastral 100261, de 503 mp, trece la Călin Aurel Pleșa și soția sa. Al treilea coproprietar primește lotul 100260, de 597 mp.

Aprilie 2026. Extrasele de carte funciară arată că loturile 100261 și 100262 sunt tot ale fraților Pleșa. Amândouă sunt teren arabil intravilan, neîmprejmuit și fără sarcini.

Suprafețele din cărțile funciare, 503, 594, 597 și 608 mp, corespund exact intervalului de pe panou: „parcele 500–600 m²”.

Declarația mincinoasǎ

Pe 6 mai 2025, Gabriel Codru Pleșa semnează, în calitate de reprezentant legal al municipiului, Declarația unică depusă la ADR Centru împreună cu cererea de finanțare pentru Parcul Nord.

E o semnătură directă a primarului, lucru rar la Primăria Alba Iulia, unde actele importante le semnează de regulă viceprimarul Marius Filimon.

Documentul începe cu formula „cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declarații și falsul intelectual”.

În secțiunea B, primarul declară că solicitantul și reprezentanții săi legali „NU se încadrează în situațiile de excludere prezentate în ghidul solicitantului secțiunea 5.1.1, pct. 1”. Printre aceste situații se află și conflictul de interese. Formula folosită în alte ghiduri ale aceluiași program exclude reprezentantul legal aflat într-un conflict de interese sau într-o situație care poate compromite obiectivitatea și imparțialitatea evaluării, contractării și implementării proiectului.

În secțiunea C, primarul se angajează să ia „toate măsurile pentru respectarea regulilor privind evitarea conflictului de interese”. Tot acolo se obligă ca orice situație care ar putea afecta condițiile de eligibilitate să fie adusă la cunoștința Autorității de Management în termen de cinci zile lucrătoare.

Declarația nu menționează loturile familiei Pleșa de peste drum de amplasament.

Două prețuri pentru același pământ

Pentru a construi parcul, primăria a expropriat terenurile oamenilor din zonă. Procedura a pornit în iunie 2024. Raportul de evaluare comandat de primărie stabilea o despăgubire de 96 de lei pe metrul pătrat, adică 7.866.366 de lei pentru 81.941 mp, de la 13 familii și o persoană juridică.

Șase săptămâni mai târziu, prețul scade de aproape zece ori. Lista supusă votului în ședința extraordinară din 5 august 2024 prevedea despăgubiri de 10 lei pe metrul pătrat, în total 819.410 lei pentru cele 18 loturi. Asta înseamnă cam doi euro pe metru. Un rahat cu perje.

Proprietarii au dat primăria în judecată și au început să câștige. Într-un prim dosar, Tribunalul Alba a stabilit despăgubirea la 1.344.000 de lei și a obligat municipiul să plătească diferența de 1.288.000 de lei. Terenul avea 5.600 mp, deci instanța l-a evaluat la 240 de lei metrul, de 24 de ori mai mult decât oferta primăriei. În cel mai recent caz, tribunalul a acordat 1.949.483 de lei pentru două terenuri de 7.900 mp, aproximativ 48 de euro pe metrul pătrat. Hotărârile nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel.

Peste drum, prețul e altul. Potrivit informațiilor noastre, fratele primarului a cerut recent 100 de euro pe metrul pătrat pentru parcela lui. La 503 mp, asta înseamnă peste 50.000 de euro pentru un lot din care vecinilor expropriați li s-ar fi plătit, la tariful primăriei, aproximativ 1.000 de euro.

Pe o parte a străzii, primăria a plătit doi euro pe metru. Pe cealaltă, familia primarului cere de cincizeci de ori mai mult pentru pământ care stă lângă un lac construit din bani europeni.

Numerele de pe panou

Pe 29 septembrie 2026, panoul era încă acolo. Primul număr, 0744 663 343, este înregistrat pe VIVA METAL SRL, firmă cu sediul la aceeași adresă cu VIVA SRL, firma familiei Pleșa. Primarul este asociat în VIVA SRL și a încasat dividende din ea. Pe site-ul Primăriei Alba Iulia, VIVA SRL apare printre locurile de muncă anterioare ale primarului, care a fost administratorul firmei.

Al doilea număr, 0744 565 544, este un număr personal pe care Gabriel Pleșa îl folosește de peste 15 ani. Potrivit informațiilor noastre, este numărul pe care primarul îl folosește și pentru relațiile sale extraconjugale.

Exproprierile au trecut prin Consiliul Local. Potrivit procesului-verbal al ședinței, mulți consilieri au lipsit, iar alții au părăsit sala când s-a ajuns la acest punct de pe ordinea de zi. Cei care au votat despăgubirile de 10 lei pe metru, după un raport de evaluare care spunea 96, își pot atrage la rândul lor răspunderea.

Conflict de interese și fals în declarații

Faptul că un primar are teren lângă o investiție publică nu e în sine ilegal. Familia Pleșa deține terenul din 1998, cu mult înainte să existe proiectul parcului. Legea nu interzice unui ales local să aibă proprietăți în orașul pe care îl conduce. Legea îi cere însă să declare interesul și să nu participe la deciziile care îl privesc. Gabriel Pleșa n-a făcut niciuna, nici alta.

Cronologia din cărțile funciare arată mai mult decât un conflict de interese ivit pe drum. Terenul a stat 17 ani ca pământ arabil de câțiva euro metrul, cumpărat prin instanță și preluat de la coproprietari cu 4 euro metrul. Lucrurile se mișcă abia în 2015, în săptămânile în care Pleșa devine viceprimar: parcela e dezmembrată în loturi de casă de 500–600 mp, cu drumuri de acces, iar PUZ-ul de parcelare îl obține chiar el, din funcție. În 2022, loturile se împart între frați. În 2024, ca primar, trasează un parc de opt hectare fix peste drum și expropriază vecinii la 10 lei metrul, în 2025 semnează cererea de finanțare, iar în 2026 pune panoul de vânzare cu numărul lui pe el.

Fiecare pas administrativ a fost făcut de un om care avea puterea să-l facă și un teren care câștiga din el.

Eu consider că nu este vorba de o coincidență, ci de un plan pus în practică pe parcursul a zece ani, în care un pământ de doi lei a fost transformat, cu bani publici și cu semnătura primarului, într-un teren de 100 de euro metrul.

Codul penal (art. 301) pedepsește funcționarul public care îndeplinește un act sau participă la o decizie prin care se obține un folos patrimonial pentru sine ori pentru o rudă până la gradul al doilea inclusiv. Fratele este rudă de gradul al doilea. Regulamentul financiar al Uniunii Europene (art. 61) definește conflictul de interese în gestionarea fondurilor europene inclusiv prin motive legate de familie și de interese economice.

Pe baza documentelor prezentate mai sus, Gabriel Codru Pleșa este în conflict de interese. Ca primar, a condus proiectul parcului, a semnat cererea de finanțare și a coordonat exproprierile. În tot acest timp, el și fratele său dețin și scot la vânzare loturi aflate peste stradă, a căror valoare crește direct din investiția pe care el însuși a promovat-o.

Tot pe baza acestor documente, primarul a comis un fals în declarații. Pe 6 mai 2025, sub sancțiunea legii penale, a declarat că nu se află în niciuna dintre situațiile de excludere, printre care și conflictul de interese, și a omis să menționeze proprietățile familiei de lângă amplasament. Rămâne ca ADR Centru, ANI, DNA și Parchetul European să stabilească dacă, și în ce măsură, aceste fapte atrag răspunderea sa.

PS: Ea e Patricia Rusu, polenizată cu succes de primarul Pleşa înainte de alegerile din 2024 când, după ce a rămas grea, a fost convinsă să nu facă nicio albinuță ca să nu îi dăuneze la alegeri fante­lui, cu promisiunea că va fi luată de nevastă.

Dacă aveți și alte nume de albinuțe cu care viespoiul Pleşa se polenizează, îmi scrieți pe 0720 00 88 88.

V-am promis ca va spun ceva in plus si urmeaza. Ani de zile am tacut din colegialitate, respect, ani de zile m-am lasat umilita. Acum gata!

Despre doamna Chis vorbesc, si daca un singur cuvant e minciuna o astept in instanta.

O prefacuta. La nunta mea unde era nasa, singura nasa, in 1999, am stat toti ca prostii in fata starii civile pentru ca doamna a decis ca intai sa isi faca piata si curatenia de sambata, si abia apoi sa ajunga.

Sunt foarte multe episoade si nu as vrea sa dau din casa chestii, desi poate puteam sa o fac de mult timp.

Dar am cateva.

Cand am candidat noi doua pentru CSM umbla din birou in birou sa ma barfeasca. De fata cu mine, in biroul meu, se agata de o colega sa o ajute la proiectul pentru CSM. Am tacut. Eram de fata si am tacut sa nu ii spun ce nesimtita e. M-am tras deoparte. Ani de zile dupa colegii din tara mi au reprosat ca de ce nu am vorbit atunci. Ce puteam sa fac? Era nasa mea, cum parea sa ies public impotriva ei?

Apoi a iesit in 2016 in CSM si a schimbat macazul. Colega, al carui nume nu il dau, care a ajutat o sa isi faca proiectul, i-a devenit inamic. A reclamat-o la Inspectie, a tracasat-o, s-a judecat cu ea. Singurul meu rol a fost sa o iau in brate si sa ii spun: Ti am spus!

Prefacuta, mincinoasa, duplicitara, aceasta este Andrea Chis. Si repet, daca nu am dreptate sa ma dea in judecata! Astept!

Ea nu are nici cea mai vaga idee despre dreptul penal dar vorbeste de prescriptie. S-a bagat in reportajul Recorder ori din lipsa de ocupatie, ori ca astepta ceva si acum vedem ce. Un post inalt!

Nu voi vorbi deocamdata despre cat rau mi-a facut pe plan famillial si cum la luni de zile dupa divort insista sa mearga la evenimente cu fostul meu sot. Finul ei. Sa vada lumea ce nasa minunata a fost ea!

Doua lucruri va mai spun si ma retrag.

Dupa reportajul recorder s-a victimizat peste tot ca nu mai au curaj studentii sa vorbeasca cu ea, ca a zis ea grele acolo.

Nimic mai fals. Colegii ei de catedra, multi avocati, au dezavuat mesajul ei. Pe buna dreptate s-au simtit ofensati.

Dupa aceea si-a organizat un eveniment de retragere din studentie, adica din viata academica, la Casa de cultura a studentilor din Cluj. Nu a avut participarea asteptata pesemne si a spus ca oamenii nu au venit ca le era teama de represalii!!! Oamenii de genul ei, daca nu exista opresori, ii inventeaza. Parca se cer oarecum sa fie abuzati si nimeni nimic!

Un rahat. Lumea nu a venit ca nu avea chef de tine! Punct!

Doamna potentiala ministra, veti avea viata grea cu mine. Ca nici macar un sfert nu am spus!

Adina Daria Lupea, fost judecator

Superb: câine enot pe Delta Dunării

Lucian Romașcanu, pretenarul lui Ciolacu, se dǎ mare cu pantofi de 1000 de dolari

Săptămâna aceasta, FLASH PAPARAZI a postat pe contul de TikTok un filmuleț în care Lucian Romașcanu apare la o terasă cu controversatul om de afaceri Sorin Vișinescu, despre care puteți afla mai multe citind întreg materialul. Reprezentantul României la Curtea Europeană de Conturi are accesorii vestimentare de invidiat, poate chiar și pentru mai modeștii săi omologi de la Curte. Un ceas și pantofi de lux, semn că, într-adevăr, este independent de politică, căci astfel de detalii sunt ca nuca-n peretele social-democrației îmbrățișate de Romașcanu timp de ani buni.