Opus nr. 186 - Rares Buratino Bogdan, mincinosul Romaniei, revine cu un "sugces" enorm din Spania
Clipul viral al saptamanii: pinguinii astia fac reclama unei firme de pompe funebre si duc totul dedesubt de derizoriul imaginabil…
Rares Buratino Bogdan - Jurnal de campanie
S-a dus raresica cu Bode si popotarul de Ciuca in diaspora, ca, nohm Raresica e prezidentele diasporei de la PNL, si oricum, credeau ei, parca in diaspora iti iei mai putina injuraturi in campania electorala decat sa mergi in fata romanilor pe care i-ai mintit si furat.
Atata ca diaspora romana din Spania nu i-a injurat, ci le-a dat un sictir si mai grav: absenta.
La intalnirea corifeilor PNL cu romanii din Barcelona nu s-a dus NIMENI.
Ironiile au inceput sa curga pe Tiktok:
Bineinteles, Raresica, mai mincinos ca Buratino, a bagat pe Insta exact pe invers, ca vaaai!, ce vizita reusita a fost!
Hahaha, mincinosuleeeeeeeee!
Acest newsletter va fi citit de cei 200 000 de abonati ai mei carora le transmit un mesaj: nu votati nicio lista unde apare Rares Bogdan!
Fiindca sunt multi cei ca mine care vor refuza sa o faca: iata cateva comentarii.
Ponta - barbat de onoare. Consilierul presedintelui si premierului PSD nu voteaza candidatul PSD-PNL la primarie
Cuvantul de onoare al lui Ponta a tinut mereu cat o ejaculare precoce.
Avem astazi inca o dovada in acest sens. In mod suspect, dupa o seara de sprit acum cateva luni (e pe bune), Ciolacu a luat decizia sa il numeasca consilier onorific al sau la Palatul Victoria, un gest de o prostie cat casa. Unu, pentru ca Ponta ramane un tradator de joasa speta al PSD, omul care a lovit PSD dupa ce partidul i-a dat totul, doi, pentru ca Ponta nu are onoare, e un speculant si un oportunist sadea.
Bravo, Marcele, iar ai dat lovitura: dar zi-ne, bre, de ce nu ii anulezi functiunea de consilier al premierului?
PS: Am zis pe gura la RTV si la Realitatea inca de acum doua saptamani ca mi se pare suspect faptul ca Ponta e atat de miaunel in privinta subiectului Coldea. Am avut dreptate: doar ati vazut mai apoi pozele cu Victoras si cu Ovidiu Toma de la Crypto Data, Pontica a intrat si el in gasca lui Coldifer.
Zidul care se ridică
de Dan Diaconu
Au început să vină și datele statistice ale UE. Așa cum vă așteptați, acestea sunt atât de dezastruoase încât nu mai pot fi cosmetizate. Producția industrială a căzut cu 6.7% comparativ cu anul anterior, an care a fost dezastruos în comparație cu precedentul. Mai mult, observăm o accelerare a căderii dacă ne uităm că, în comparație cu luna precedentă, căderea a fost de 3.2%. Ce ne spune asta? Că în scurt timp Europa va rămâne fără absolut niciun fundament economic.
Fără energia rusească ieftină, continentul European este o iluzie gonflată care va ajunge în scurt timp la nivelul perioadei pre-industriale, dar cu tehnicile de îndobitocire post-industriale. E mixul perfect al unei căderi abrupte și ireversibile. Cei care încă mai cred că aici e paradisul terestru ar trebui să mai facă și ei niște excursii ca să vadă cum se trăiește în alte zone ale planetei.
Trecând Oceanul, în SUA, situația e atât de dezastruoasă încât pur și simplu e de neînțeles pentru un om care-a vizitat zona acum 20-30 de ani. Orașele se află într-un stadiu avansat de degradare, infrastructura e la pământ, iar subiectele de discuție sunt atât de rupte de realitate încât ai impresia că ai intrat pe tărâmul nebuniei absolute.
Însă tot ceea ce vedeți nu-i nimic altceva decât un mega-semn al căderii iremediabile. Citesc cu stupoare că a trecut legea anti-TikTok(mai are nevoie de parafarea Senatului, dar va trece). De fapt nu e o lege anti-TikTok, ci o lege anti-orice. Formularea este cât se poate de vagă, încălcând flagrant Primul Amendament. Conform acestei legi orice aplicație sau site web care se prezumă că este controlat direct sau indirect de o putere străină poate fi oprit de la difuzare, scos din magazinele de aplicații s.a.m.d. Și toate acestea doar la ordinul președintelui SUA. E o nebunie absolută. Așadar, fără nicio dovadă, pot fi închise toate site-urile de opoziție la o simplă presupunere a președintelui că acestea sunt controlate de puteri ostile ale SUA. Frumos, nu-i așa?
Ceea ce se manifestă în tot Occidentul e semnul unei boli cât se poate se simplu de diagnosticat. Peste tot oficialii de rahat și rădăcinile lor din statul subteran tremură deoarece le-a picat narativul, instaurându-se o teribilă rezistență la propagandă. Când propaganda nu mai face față, cenzura intră în acțiune ca ultimă măsură de salvare a ceea ce mai poate fi salvat. Doar că istoria ne demonstrează o chestiune cât se poate de clară: cu toată eficiența de care dă dovadă, cenzura pierde întotdeauna meciul. E cumva similară morfinei în cazul bolnavului aflat în stadiu terminal. Indiferent de teroarea pe care ajunge să o instituie, indiferent de eficiența cu care acționează, de fiecare dată în istorie se ajunge la implozia întregii structuri de teroare. De ce e cât se poate de simplu de intuit: paralel cu introducerea cenzurii are loc o atrofiere a propagandei, o inundare a sa de locuri comune în care nu mai crede nimeni. Pe vremea lui Ceaușescu propaganda descria România ca pe un tărâm magic, în care curg râuri de lapte și miere. Asta însă pica instantaneu când mergeai la magazinele de pâine unde banala franzelă era cartelată și, în ciuda limitării, tot stăteai la cozi kilometrice. La fel se petrec treburile peste tot prin Occident. Desigur, încă nu a început penuria, dar se pot observa semnele acesteia: sortimentele prezente pe rafturile supermarketului s-au diminuat, iar calitatea produselor a scăzut simțitor. Peste tot se vând legume și fructe tratate cu substanțe toxice pentru a preveni alterarea la raft, substanțe care le fac de nemâncat. A crescut inimaginabil cantitatea de conservanți introduși în mezeluri și alimentele semipreparate, iar business-ul cu mărfuri proaspete aproape își trăiește ultimele zile. Dacă mai țineți minte, în vremea lui Ceaușescu singurele lucruri care se găseau la discreție în magazine erau conservele de pește și creveții vietnamezi(nu vă imaginați că erau creveți, ci niște chips-uri despre care se spunea că sunt făcute și din creveți). Treptat, întreg comerțul occidental trece spre asta.
De fapt tot ceea ce vedem este începutul sfârșitului, perfect explicabil din punct de vedere economic. Având o relevanță economică din ce în ce mai mică, Occidentul eșuează în a-și mai asigura resursele din exporturi. Cu exporturi din ce în ce mai anemice(ca efect al picajului industrial și al concurenței puternice din Asia), Occidentul nu-și mai poate permite importurile care până acum reprezentau o normalitate. Fără importuri apare penuria deoarece occidentalii nu sunt capabili să-și fabrice mărfurile de care au nevoie. Iar penuria, odată instalată, se va adânci din ce în ce mai mult.
Întreg procesul este accelerat de himerele idealiste și de corupția endemică aciuată „principiilor” asumate de statele occidentale. Spre exemplu, un grup de miliardari militează pentru consumul de carne artificială. În fapt întreaga afacere este una clasică de corupție. Carnea artificială nu are cum să-și facă loc pe rafturile magazinelor din trei motive: e scumpă, e toxică și nu e dorită de public. Doar că are avantaje pentru promotori. Impunând carnea artificială, mâna de miliardari visează la profituri imense generate de monopolul pe care vor să-l instituie. Aceasta deoarece, pe măsură ce introduc în producție carnea artificială, vor să introducă măsuri din ce în ce mai aberante privind creșterea animalelor de carne, ajungându-se în final la interzicerea acestora. Interesant, nu-i așa? De fapt măsura este una copiată după legislația care impune utilizarea energiei așa-zis regenerabile. Ce e regenerabil în acea energie nu ni se spune deoarece, trecând de faptul că transformă lumina în energie electrică, se ascunde întreg dezastrul poluării cu deșeuri nedegradabile și restul elementelor negative, dintre care cel mai grav este reprezentat de afectarea terenurilor agricole.
În acest mod, treptat, totul devine o himeră, în timp ce la bază legea este cea a haosului și a terorii. Este drumul iremediabil pe care se înscrie întreg Occidentul. Un drum fără întoarcere, o negură care va cuprinde întreaga zonă și care va fi spartă doar atunci când structurile obosite ale impotentei puteri tenebroase se vor prăbuși ca efect al lipsei de relevanță. Deja, dacă te duci prin orașe din Emirate sau din Arabia Saudită vezi diferențe nete ale tuturor indicatorilor. Pentru un occidental acele zone sunt tărâmuri de vis față de mizeria care-i o constantă în zona din care provine. Nu mai vorbesc de orașele chinezești care par desprinse din visele oricărui tefeleu(inclusiv la capitolul ideologie&control). La ora actuală ruptura dintre Occident și restul lumii este una care este pe cale să devină totală. Observând că nu poate face pasul, treptat, Occidentul se izolează. Au început cu sursele de informație rusești, vor continua cu cele chinezești și, treptat, cu toate celelalte care nu sunt „în linie”. Așa cum pe vremea comunismului nu aveam acces decât la informațiile provenite din „statele prietene” sau - într-un mod mai limitat - la ziarele prietene comunismului, la fel începe să arate treaba și acum în Occident. În UE nu poți face o rețea socială dacă nu cenzurezi informațiile care nu convin stăpânirii, iar în SUA va fi și mai rău. Și uite-așa noi vom continua cu iluzia că trăim „în cea mai bună dintre lumile posibile”, asta până când ne vom trezi de la colapsul structurii anchilozate.
Istoria ne-a demonstrat de nenumărate ori că acesta e drumul. Doar că, exact ca de fiecare dată, indolenții semidocți de la butoane vor ignora mereu istoria considerând că „de data aceasta va fi altfel”.
Ceva mumos de la artistul Bogdan Simion
Lautarul cult Bogdan Simion, un artist superb al Romaniei, pe care am avut bucuria sa il avem la un chef la NCN ca invitat, a lansat recent o carte de senzatie pentru iubitorii de muzica “veche”, asa cum sunt eu.
Simion ne spune povestile “vocilor din gramofon”, trecand in revista numele mari din perioada interbelica - de la Zavaidoc la Maria Tanase, de la Mia Braia pana la Titi Botez sau Maria Lataretu.
V-o recomand din inima - o gasiti AICI.
PS: Am citit-o azi noapte pe toata, e incredibil de misto de la un capat la altul!
Cafeaua la ibric - filozofii ultra necesare
de Dan Diaconu
Tocmai ce-am citit o postare despre cafea de-a sociologului de renume mondial - și uneori galactic - Mirel Palada. Omul e băutor d-ăla retrograd, de cafea doar la ibric și a avut niște considerații juste referitoare la cafelele tefeleilor. Mă rog, tefeleii nu e oameni, așa că nu trebuie luați în considere. Dar tovarășul sociolog m-a întărâtat, astfel încât mă simt nevoit să mă dau mare cu știința mea în domeniu.
Așadar, sunt două moduri de a bea cafea (restul ignor):
- modul considerat acum retrograd, adică la ibric. În general această cafea aduce și cele mai mari satisfacții;
- modul științificat, adică la mașinăria aia care ajunge să te coste cât o mașină, cu presiunea calculată la sutime și alte asemenea nebunii.
Diferența dintre cele două tipuri de cafea trebuie să înceapă de la prăjire, continuând apoi cu râșnirea. Aici e știința!
Prăjirea cafelei e un procedeu simplu și complicat în același timp. Când pui cafeaua la prăjit trebuie să știi că există două momente esențiale: primul și-al doilea trosc. Ce-i asta? Boaba de cafea pocnește de două ori dacă e lăsată la prăjit și acestea sunt cele două momente cheie de care trebuie să țineți cont. Așadar:
- pentru cafeaua la ibric, prăjirea trebuie oprită între primul și al doilea trosc. Mă veți întreba când? Nu știu, depinde de boaba de cafea(adică tipul cafelei, umiditatea s.a.m.d.). Nu vei ști decât în urma experimentării, dar din moment ce-ai ochit pentru o anume cafea, oprești prăjirea doar atunci și gata! Cafeaua va ieși excepțională;
- pentru espresso, treaba e mai simplă, adică trebuie să oprești cât mai aproape după cel de-al doilea trosc. Șmecheria e că nu toate trosnesc de-odată, astfel încât trebuie să te ghidezi astfel încât să fie cât mai multe boabe trosnite.
De obicei, după prăjire, profesioniștii folosesc termenii de răcire și apoi „degazare”. Chestie pe care subsemnatul o ignoră. Eu nu răcesc cafeaua proaspăt prăjită, ci o bag direct în râșniță(mă rog, o las destul de puțin să se răcească). Știu, urlă puriștii, dar vă garantez rezultatul excepțional. Nu prăjesc cafeaua pentru a o vinde, ci pentru a o savura și de aceea râșnirea și prepararea cât mai aproape de momentul prăjirii e benefică.
Aici mai e o șmecherie. Cafeaua pentru ibric trebuie măcinată „turcește”, adică făcută ca o făină. Aia e adevărata cafea pentru ibric. Cafeaua pentru espresso, trebuie măcinată ceva mai mare; nu e o știință, orice râșniță mai de soi vă va da granulația perfectă.
Și-ar mai trebui să vă spun acum cum se face cafeaua la ibric, dar las pentru altă dată. Pe moment n-am vrut decât să mă bag în seamă și să mă bat cu pumnii-n piept de cât de meseriaș sunt în domeniul ăsta. Iar adevărul e că sunt! Laudă-mă gură!
Cum faci cafeaua la ibric? Adevărata magie care, de fapt, nu e magie ci ceva mai mult de-atât. O spirală infinită în care, cu cât faci mai multă cafea, cu atât iese mai bună. Atât de bună încât ajunge să te surprindă de fiecare dată. Să începem!
După cafea și râșnire, cel mai important lucru e ibricul. Ca idee, cu cât e mai mic, cu atât e mai potrivit. Din punctul meu de vedere, la cafea trebuie să fii egoist! Fiecare cu ibricul lui sau, dacă nu se poate, stai la coadă la același ibricel. Cea mai importantă e forma ibricului. Standardul, desigur, e ăla turcesc pe care-l știe toată lumea. Dacă te tocmești și cauți să dai lovitura în Bazar, te vei alege cu unul de tablă subțire având doar aspectul de cupru. Dacă însă cauți ceva mai bun, te vei alege cu un ibric dichisit, mai gros și solid, de care nu te vei despărți toată viața(situație în care sunt eu acum). Cafeaua, ca să nu vă mint, va ajunge să aibă gust similar în oricare dintre ibrice deoarece esențială este forma, cea cunoscută, cu mici variațiuni.
Și-acum, după introducere, e timpul să intrăm direct în magie. Cu ibricelul pregătit ne apucăm să punem 2 lingurițe de cafea pentru fiecare ceșcuță de apă(cantitatea variază în funcție de gustul fiecăruia). Dacă-ți place cafeaua cu zahăr, acum e momentul să-l pui. Pentru cafeaua la ibric opțiunea de a completa cu zahăr după ce e făcută nu trebuie luată în considerare. Ce-a mai rămas? Apa, desigur. Și după ce-ai pus apă, amesteci energic.
Am uitat să vă spun secretul, anume unde fierbi cafeaua. Îmi place să mă visez călătorind pe-o cămilă și traversând Sahara, oprindu-mă în mijlocul zilei și făcând cafea în nisipul fierbinte. Doar că nu-s în povestea aia! Norocul nostru e că avem șmecherii suficiente pentru a face o cafea minunată inclusiv pe un aragaz mediocru. Caută așadar ochiul cel mai mic și încinge-l înainte de a pune ibricul pe foc. După ce e încins dă focul mic(dacă o faci pe plită electrică dă pe nivelul minim după ce ai încins-o) și-abia atunci pui ibricul. Lasă-l să se acomodeze și stai în preajma sa. Dacă simți nevoia să amesteci cafeaua(cu toate că nu e necesar), o faci doar la câteva secunde după ce ai pus ibricul pe foc și după ce-ai terminat cu amestecatul nu te mai atingi de ea!
De-acum totul e poezie. Stai și te uiți cum se face caimacul, te uiți în modelele magice pe care le desenează și visezi cu ochii deschiși. Retrăiești povești cu sultani, cadâne djini, covoare zburătoare s.a.m.d. Dar rămâi cu picioarele pe pământ! Cafeaua va începe să se umfle și, probabil, la fel ca mine, ai ibricul aproape plin. Se umflă prima dată, îl iei de pe foc și pui puțin caimac în ceașcă. Ai ceșcuță de-aia mică, ne-am înțeles!? Îl pui la loc și vezi că acolo sus s-a format o zonă mai deschisă. „Ăsta e Bosforul cafelei”, mi-a spus un turc bătrân. Dar nu-i timpul de reverii deoarece din nou se umflă și trebuie s-o iei de pe foc. Mai iei puțin caimac și-o mai arunci încă o dată în focul iadului. De data asta se umflă aproape instant și gata, ai luat-o de-acolo definitiv. Cafeaua e făcută, gata să fie turnată cu grijă în ceașcă/cești. Dar nu s-a terminat încă deoarece mai trebuie să faci „asezonarea”, o șmecherie pe care-am învățat-o de la un armean. Iei cu degetele din cafeaua râșnită așa cum ia țăranul sare din solniță să-și pună pe mâncare. Și la fel ca el presari puțin praf de cafea deasupra cafelei gata făcute. Acum e gata. Să facem liniște pentru că n-a mai rămas decât s-o savurăm, iar prima gură o luăm mereu în liniște, cu emoție. De-abia apoi ni se dezleagă limba și ne întindem le discuția „de cafeluță”.
Asta-i cam tot, dragii mei. Dacă n-ați mai făcut, nu vă așteptați să vă iasă bine din prima. Și ibricul ăla are sufletul lui, trebuie să se obișnuiască atât cu tine cât și cu cafeaua. Dar fii sigur că după ce-ai făcut de câteva zeci de ori cafea în el, gustul va deveni sublim. E o alchimie aici, pe care băutorul de espresso n-are cum să înțeleagă.
P.S. Și-ar mai fi ceva. În mod normal aș mai fi făcut un episod, dar trebuie s-o știi pentru că deja te-am introdus în familie. Ce faci atunci când cafeaua pe care-o ai nu e grozavă? Cum salvezi situația și-ți faci o cafea bună? Ei bine, dragii mei, aici intervine cardamonul. Aici și numai aici!(din punctul meu de vedere) Doar că, în ceea ce privește cardamonul, utilizarea sa e o adevărată artă. Pe care, sunt convins, o vei deprinde, dar în timp. Cafeaua la ibric te învață ceva ce timpul nostru vrea să uiți: cele mai bune lucruri din viață se fac domol, fără grabă, cu timp pentru reverii și experiențe minunate. Avem doar o viață, e păcat să ne grăbim!
Mizilicuri secrete - Perfectiunea a fost atinsa
Acest newsletter este, v-am zis, și o oglindă a pasiunilor mele. Una dintre ele e să scotocesc printre rafturile magazinelor de retail sau nișă după mizilicuri, giuvaere gustative pe care cei mai mulți le ignoră. Nu e musai să fie scumpe, dar pur și simplu românii au multe prejudecăți culinare.
Azi, semintele de dovleac de la Aucan. Ba, PERFECTE: perfect de bine prajite, perfect de crocante, perfect de sarate.
Socul e ca e brand propriu, deci cu atat mai mult un mare bravo!
M-am distrat
Poemul de azi
Ii apartine lui Petru Cretia si este minunat.
Licitație
Pentru că altfel chiar nu mai e cu putință și deoarece
Plecăm.
Se scot la mezat următoarele lucruri:
Un puternic binoclu de câmp împreună
Cu tot ce-a fost văzut prin el cu un prilej sau altul
Și cu deosebire în Egiptul vechi;
Fotografii ale unor neștiute persoane
De secol incert; rețeta unor elixiruri nebăute,
Redactate într-un stil înflorit și suspect;
O hartă apocrifă a lunii, de o închipuire avântată;
O pagodă de fildeș bine lucrat din care se-aude
Vuietul mării și strigăte de oameni pierduți;
O zăbală mușcată de dinții
Unui cal nărăvaș din trecut; un arc; o agrafă de fier;
Jurnalul de bord al unui pirat reticent și obscur;
Un glob de cristal fermecat în care însă numai noi
Putem vedea tot ce a fost, salvat de orice timp,
De orice alterare sau durere.
Pentru aceasta însă prețul nostru cel mai mic
E un palat în Munții Lunii.
Cantecul de azi
Nu uitati sa va abonati la newsletterul meu, costa 10 dolari pe luna. Visez sa pot sa ma concentrez financiar doar pe dezvoltarea acestui proiect de analize si investigatii si sa am in continuarea (si) libertatea financiara de a ramane departe de facturile partidelor.
Doar voi ma puteti ajuta, caci nimeni din politica nu accepta jurnalistii incomozi.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa.