Opus nr. 189 - Tbilisi, capitala paradoxurilor. Jurnal de calatorie (partea a doua si... ultima)

Ma gandeam vineri seara, cand cu regretabilul atentat de la mall-ul din Moscova, ca puteam fi si eu acolo cu familia mea.

Orice forma de terorism este detestabila, dar e important sa nu punem botul la manipulari. Au murit oameni nevinovati la Moscova, dar si rusii au ucis sute de mii in conflictul din Ucraina, dupa cum tot io zic ca ar fi cazul sa aratam cu degetul si spre israelienii care casapaesc populatia nevinovata din Gaza.

Lumea asa cum o stim e tot mai urata. Mustim de ipocrizie si de intoleranta, ne imbracam inimile in hainele groase de adevarurilor NOASTRE, ignorand alte parti de adevar care nu ne convin.

Si probabil ca lucrurile o sa fie tot mai naspa pe planeta asta. Ca sa scapam de halena raului, unora ne mai ramane arta, poate cartile si filmele, cata vreme nu vor fi si ele transgenderizate si “egalizate ca sansa”.

Tbilisi a fost, din acest punct de vedere, o bucurie intelectuala la capitolul spectacole. Dansul face parte din ADN-ul georgienilor.

Georgia are o istorie complicata, cam ca si Romania.

Istoria recenta a Georgiei e si mai complicata, iar aici lucrurile se despart de Romania, caci tara noastra mult mai bine amplasata geo-strategic. Georgia saraca e fiica ploii: strivita de la nord de uriasa Rusie si de la sud de puternica Turcie, Georgia nu are de pus pe masa decat deschiderea la mare. Dar si aia a fost dumicata de rusi, care i-au creat in ultimii 30 de ani Georgiei doua transnistrii, ca sa zic asa, Abhazia de Nord si Osetia de Sud, doua tari-fantoma, care stau ca sulele in coastele georgienilor.

Sunt chestii grele de explicat despre asta si aici nu e locul, destul sa va spun ca abhazii sunt fermi pe pozitia lor de a se considera unici din punct de vedere etnic si e greu de discutat pe tema asta cu oricare dintre parti.

Rusia face un joc pervers sustinand logistic cele doua state de tip “ghost”, fiindu-le principalul furnizor pentru orice, singurul portal al lor catre lume.

Desi Georgia este profund pro-europeana, visul de a fi primita in UE este departe, chiar daca tara a primit la finele anului trecut statutul de candidat. Candidat o sa ramana mult si bine, caci Rusia nu va fi de acord sub nicio forma cu asta, dupa cum si Turcia va marai, caci Turcia este “etern candidat” pentru UE din 1987.

Unii dintre cititorii mei mi-au scris ca nu le vine sa creada ca Tbilisi a decazut atat de tare de cand au vizitat si ei capitala. Nu stiu ce amintiri au ei, dar ale mele sunt cat se poate de proaspete.

Tbilisi este un oras-favela, murdar si poluat, cu mici insule de frumos pe care insa le descoperi usor, daca esti un turist curios si insistent, caci Tbilisi, in ciuda hype-ului de pe Tik Tok, este un oras total neprimitor cu turistii: institutiile de cultura nu au site-uri modernizate sau care au, nu sunt si in engleza.

Am platit cu cash la multe muzee, cred ca si aia de lucreaza pentru statul georgian si iau simbrie de la stat il evazioneaza…

Asta te “sparge” la aceasta capitala a Georgiei: contrastele. Tbilisi are locuitori mai putini decat Bucurestiul, dar se intinde pe o suprafata dubla, si asta se simte cand te trambalezi dintr-o parte in alta a capitalei: am facut constant cate 40 de minute intre obiective, asta datorita marimii Tbilisiului, dar si datorita traficului infernal, sufocant, cu soferi ce nu respecta nicio regula de circulatie.

Insa, dupa ce injuram din toti rarunchii aglomeratia, ajungeam in unele locuri de o frumusete aparte, diferita de gri-ul impovarator al capitalei:

Te plimbi pe strazi distruse si printre cladiri coapte de vreme, un soi de ghettouri cu cladiri-zombie si apoi dai de cate un loc de o frumusete coplesitoare.

Poporul acesta face vin de mii de ani, fara exagerare. Vinul georgian este aparte si recunoscut in lume pentru complexitatea sa: cele rosii sunt corpolente si naucitoare, cele albe sunt polifatetate si nu se lasa descoperite usor.

V-am mai povestit si din alte calatorii ca una dintre placerile mele cand plec in locuri ciudate este sa dau iama in produsele locale din supermaketuri, le incerc pe toate, nu conteaza daca nu imi plac sau daca ma apuca cufureala, vreau sa le gust si desfac pe toate.

Daca in Taiwan am mancat compot de arahide si am stat pe buda o dimineata intreaga, in Tbilisi am dat iama in alte compoturi ciudate. Feijoa este un soi de fruct din America de Sud ce seamana cu coitzele de rinocer, dar sunt foarte interesante la gust. Georgienii is obsedati de asemenea compoturi, am halit si un compot de fructe de jojoba, ce sa zic, nu m-au impresionat niciunele.

Din categoria exotisme, nu am ratat sucul carogogazos cu gust de frisca, o oribilitate foarte apreciata la ei si am mancat cea mai urat mirositoare branza maturata din viata mea, o combinatie de sosete de miner nespalate o luna cu miros de parturi de zidar, culmea!, foarte gustoasa, hahaha!

Dar sa stiti ca georgienii mananca infinit mai curat decat romanii, ma refer la faptul ca produsele din supermarketurile lor sunt foarte gustoase si foarte frumos prezentate, intr-o varietate enorma fata de mizeriile ce le gasim noi pe la Auchan sau Kaufland.

Fructele si legumele lor au un gust incredibil, sunt experti in semipreparate.

Si eu au deschidere la Marea Neagra cam cat avem noi, dar stiu ce sa faca cu ea: e plin de peste din Marea Neagra in magazine, dar si de sturioni in viu.

In mod normal, Tbilisi cu tot ce are el de pus pe masa turistilor poate fi vizitat in maxim 4 zile. Am fost socat sa aflu ca au luat o licenta de MOMA: Museum of Modern Art .

Expozitia pe care am vazut-o elogiaza arta lui Zurab Tsereteli, care este un soi de Brancusi local, dar mie mi s-a parut foarte “subtire”.

In schimb, am prins intr-o seara un spectacol de balet conceptual care ne-a lasat cu gura cascata si care ne-a surprins in cel mai misto mod.

In Georgia, exista o bataie comerciala foarte misto intre Mastercard si Visa, pe care in Romania nu o vad: ambele entitati financiare se dueleaza in sustinerea de proiecte culturale deosebite. Si asta e genial.

Fiindca asa are arta de castigat si, evident, publicul.

In alta seara, am prins un spectacol de dans al unei trupe independente care s-a desfasurat intr-un spatiu neconventional, o hala enorma, dar misto amenajata, intr-un stil “boem-smuls”, dar noi ne-am simtit foarte bine.

In ciuda saraciei, artistii georgieni nu se lasa doborati si ies mereu in evidenta, mai ales pe partea de dans.

O alta pasiune de-a mea este sa vizitez pietele populare. Poate ca am fost cam optimist de aceasta data, am vizitat una dintre cele mai mari piete din Tbilisi, dar care era de o mizerie si de o saracie cumplita.

Am retrait cu mintea atmosfera din pietele romanesti imediat dupa Revolutia din ‘89 si anii ce au urmat: n-am mai vazut de 30 de ani pe undeva prin lume sa se mai vanda tigari “la fir”. Saracie mare prin Tbilisi, asta e clar!

Sunt un mare amator de muraturi: mi-a placut foarte tare acest produs local, deosebit de delicat de fapt ca si gust!

Igiena nu e un subiect de larg interes in pietele din capitala Georgiei.

Asta e un soi de sugiuc georgian, facut din suc de struguri. Interesant la gust, dar nu “spargator”.

Piata georgiana de fake-uri e infloritoare, alt semn al saraciei.

Am calatorit si cu metroul “tbilisean”, o experienta in sine, si aici am revenit la calatoriile cu metroul bucurestean din anii 90: o mamasha acrita vindea bilete de metrou rupte dintr-un cotor, numai pe cash, fara card sau alte insitrumente electronice, si dadea rest in monede.

Canci chitante si ATM-uri.

Statiile de metrou put a sovietism si a nerenovare.

Ne-am distrat maxim cand am fost invitati cu mare ceremonial sa participam la inaugurarea unui magazin cu haine second-hand, hahaha, a fost genial, s-au tinut discursuri, am primit un pahar de prosecco si mi-am gasit si un tricou misto!

Basti Bubu e un canal georgian dedicat copiilor. Nu am scapat in nicio seara de el. Dar, in mare, georgienii au pe cablu o oferta foarte larga de canale si chiar foarte echilibrata.

Sunt, asa, cum sa spun, incurcat fata de voi. Cand am revenit in Romania, aveam impresia ca voi scrie mai multe episoade despre experienta in Tbilisi. Dar simt ca nu, ca nu mai am drive sa ma duc mai departe si ca trebuie sa inchid cu acest episod.

A meritat? Sigur ca da, orice tara de acest gen este o experienta, una pe care eu o caut. Dar, da, ca in cazul Kazahstanului, nu m-as mai duce a doua oara.

E timpul sa parasim Caucazul, cel putin o vreme, si, in functie de bani om avea, sa mai defilam si prin alte parti ale lumii.

Ne recitim curand cu subiecte mai… serioase.

Nu uitati sa va abonati la newsletterul meu, costa 10 dolari pe luna. Visez sa pot sa ma concentrez financiar doar pe dezvoltarea acestui proiect de analize si investigatii si sa am in continuarea (si) libertatea financiara de a ramane departe de facturile partidelor.

Doar voi ma puteti ajuta, caci nimeni din politica nu accepta jurnalistii incomozi.

BIO LIVIU ALEXA

Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.

În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.

Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.

Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!

“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa.