Opus nr. 201 - Türkiye by car. Un road trip pentru suflet in Turcia profunda (I)

Aveam 12 ani când abia scăpat din comunism am vizitat prima mea “țară străină”: Turcia.

Eram membru al unui ansamblu de dansuri populare și „dansurile” au fost șansa copiilor sărăntoci ca mine de a vedea gratis lumea asta mare. Niște timpuri în care România era încă foarte întunecată.

Călătoriile acestea cu ansamblul folcloric al scolii au contribuit enorm la emanciparea mea, m-au făcut curios și atent la lumea din jur care e atât de mare și pestriță.

Așa cum prima iubire nu se uită, Turcia a fost mare iubire în inima mea, o țară în care m-am simțit mereu eu așa cum sunt, un balcanic perfect care adoră viermuiala, zgomotele lumii și felul aparte în care viitorul poate fi văzut cu alți ochelari decât ai Occidentului.

La acea vreme fuseserăm invitați să participăm la un festival internațional de folclor în orașul Bursa și era o mare onoare pentru niște amărâți de la o școală din  Bistrița să primească moca transport și cazare ca niște profesioniști.

Am stat pentru prima oara in viata la un hotel de 5 stele, am cascat ochii (si gura) la sutele de tavi cu mancare de la all-inclusive, nu mai vazusem asa ceva niciodata, atata mancare la un loc parea Raiul pe Pamant.

Azi pare desuet să-ți duci copilul să învețe să “joace”, caci multora le e jena de cantul si portul romanesc, când la modă este scrima și robotica, dar pentru noi era o bucurie deosebită să îmbrăcăm porturi populare din toate zonele României, să jucăm dansurile României pe scenă și să fim aplaudați. Am făcut asta până în clasa a XII-a și nu doar eu am avut parte de asemenea bucurie, ci și soția mea Mihaela care a avut o experiență similară în Cluj, din școala primara până în facultate a dansat in sute de spectacole si a calatorit in tari de necrezut pentru vremea tranzitiei, gen China.

Atunci am avut șansa să văd pentru prima oară Turcia profundă, aia care nu se limitează doar la Istanbul, și vorba aia, am avut tot timpul să o fac, sa privesc, fiindcă pe atunci călătoriile se făceau cu autocare pârțâite și durau patru zile și patru nopți ca în poveștile cu Nastratin Hogea. Așa am văzut cât de frumoasă și specială este Turcia, acum inverzita de maslini si portocali, acum albita de marmura si calcar, acum dezbracata pusca de caldura, acum dardaind la 3000 de metri plus in munti, și mi-a rămas mereu în cap că trebuie să revin „în” ea ori de câte ori voi putea.

Și am făcut-o. De doua ori. Acum, a treia oara, cu baietelul meu.

Și Turcia mi-a confirmat mereu din toate punctele de vedere ce țară frumoasă și specială este.

Este motivul pentru care am vrut să îi arăt și băiețelului meu de opt ani secretele ei, frumusețea ei adevărată și nu prejudecățile și stereotipurile emanate de credințele occidentale.

Nu este la primul road trip băiatul meu, Stefan, așa că mi-a fost mai ușor să îl obișnuiesc cu ideea de a petrece două săptămâni pe drumurile Imperiului Otoman.

Pana cand intra in valtorile pubertatii, vrem sa petrecem cat mai mult timp cu el si in locuri cat mai diverse: pe sezlong e usor de stat, dar nu inveti nimic.

Misiunea mea este sa ii umflu capul, cum se zice, cu partile bune si rele ale acestei lumi, iar inima lui sa fie in stare sa se bucure si de o conserva cu pateu in Marsilia, si de un drum cu barca pe canalul Panama, sa vada minunile lumii, ca or fi opere de arta sau concerte de rock sau peisaje, dar si saracia nedreapta, urmele crimelor istoriei si ale rautatii oamenilor.

E un baiat rezistent si vesel, l-am dus cu noi la patru luni in prima calatorie, culmea, tot in Turcia, si combinam mereu pentru el cate ceva de invatat cu ceva de jucat sau relaxat.

Mai jos, Stefan haleste cu ma-sa noodles pe care le-a impartit cu un pisoi infometat la Efes.

Dar Turcia văzută de mine acum 20 de ani și 10 ani este total schimbată. Și este schimbată în bine.

Mulți dintre voi știți doar Istanbulul. Istanbulul este un vrăjitor al simțurilor care epatează cât vrea, caci o face din postura celui mai populat oraș din Europa. Si eu il ador. Dar ii mai dau cateodata papucii, ca sa nu si-o ia in cap.

Cand crezi ca Turcia e Istanbul, gresesti, totul se schimbă după ce treci Bosforul și intri în măruntaiele Asiei Minor unde dai de serioasa Ankara, unde te pierzi fără să simți timpul pe străzile din Gaziantep, cu Izmirul plin de viață care îți transformă capul într-o corabie. Dacă în Europa există conceptul de „oraș în oraș”, Turcia e un bazar în bazar, fără să vreau să imprim un sens peiorativ, dar e așa din toate punctele de vedere.

Un bazar geografic.

Poți mângâia piele aspră a munților Taurus, poți să-ți freci pielea de calcarul și sarea din Pamukkale, să privești apusul în Delta Ceriz. Fiindcă Turcia are câte o mare pentru fiecare membru al corpului nostru: dreapta ți-o poți spăla în Marea Neagră, mâna stângă ți-o poți răcori în Marea Marmara, piciorul drept în Marea Egee și piciorul stâng în Marea Mediterană.

Poți să-ți odihnești oasele pe covoarele minunate care se țes în întreaga Turcie.

Poți să îți umpli stomacul pide și pilaf fiert în craniu de capră, să mănânci iaurt cu sumac și să bei un ceai roșu din țara care produce cel mai mult ceai din lume și exportă cel mai puțin, pentru că turcii își beau propriul ceai și nu mai vor să dea la nimeni.

Poti sa mananci un kokorec (mațe de oaie fripte) la o margine de drum si sa bei un pahar de ayran facut de casa.

Poti sa pierzi vremea mai rau ca intr-un cazino in minunatul bazar din Izmir, unde nu exista sa nu existe TOT ce vrei.

Sa plangi langa macii infloriti din Troia.

Rândurile acestea sunt ca să te îndemn și pe tine, cititorule, să îndrăznești să faci asemenea călătorii și să alegi și această țară superbă, pe care trebuie să o privești așa cum te privește ea: ca pe un prieten.

Nu este exagerat ce spun, românii sunt foarte bine priviți de turci și nu sunt multe țări care să ne privească cu admirație și dragoste frățească asa cum fac ei.

Oriunde rostești în Turcia cuvântul România ți se răspunde în mod evident cu Hagi, dar peste toate astea, ți se răspunde cu un zâmbet și cred că asta este foarte important.

Doar nu degeaba avem imprumutate de la ei peste 2500 de cuvinte in vocabular :).

Spuneam că Turcia s-a transformat în bine și foarte bine în ultimii 10 ani și o să fac o referință foarte sensibilă. Asta se datorează în mod special lui Recep Erdogan, președintele Turciei. Știu, o să spuneți că e un autocrat și un dictator, așa v-a învățat media occidentală să priviți liderii politici care nu convin progresistilor.

Pentru mine, Erdogan este, măcar din această privință, a transformarii totale a Turciei moderne, un al doilea Kemal Ataturk, păstrând proporțiile.

Erdogan pare de-o veșnicie la conducerea Turciei, deși e la putere doar din 2014, dar, în acești 10 ani, consider, privind realist transformările Turciei, ca Erdogan a reformat a doua oară și la fel de profund această țară, redandu-i în primul rând demnitatea în fața puterilor lumii, consolidând si mai tare sentimentul patriotic al turcilor față de țara lor, modernizând Turcia sub toate aspectele. Că vorbim de infrastructură, că vorbim de economie, inclusiv de creșterea nivelului de trai, că vorbim de social sau de educație.

Erdogan are 70 de ani si nu se intrevede un succesor, dar Turcia este atat de puternica in mare masura datorita lui. O sa mai discutam pe acest subiect.

Din toate aceste puncte de vedere și nu numai, Turcia merită vizitată.

Infrastructura este atât de complexă și atât de bine construită și gândită, încât chiar și un drum de 6000 de kilometri, așa cum am făcut noi, devine o plăcere și nu o povară.

13.000 de kilometri de autostrăzi ca în palmă are Turcia, drumuri naționale atât de largi, că nouă ni se par autostrăzi la nivelul României, aeroporturi așezate strategic, un sistem feroviar complex, modern și variat.

Și, în primul rând, siguranța. Exista în trecut prejudecata despre Turcia că este o țară aproximativ sigură, asemănătoare țărilor din nordul Africii. Nimic mai neadevărat. Da, pentru a ajunge la acest nivel de siguranță și încredere a cetățenilor și turiștilor, Turcia a trecut prin niște episoade foarte triste, cu atacuri teroriste, dar asta nu a făcut decât să întărească țara și poporul.

Vezi peste tot politie si jandarmerie, că ești pe drumurile Turciei, că ești pe străzi sau orașe, gări sau aeroporturi, vezi respectul pe care aceste două entități și le-au câștigat.

Doar la comerciantii stradali e musai sa ai cash, in rest, totul e fiscalizat. Nu te fura nimeni nici la restaurant, nu te priveste nimeni chiondorâș.

În Turcia se respectă regulile de circulație și viteza și nimeni nu sare calul nici în comportament.

In Turcia, iubirea de patrie se vede mereu, nu doar de Ziua Nationala. Cred ca sunt milioane de steaguri fluturand pe cei 800 000 de km patrati ai Turciei.

Față de Instanbul, Turcia profundă este mai calmă, mai exotică, mai puțin comercială.

Al doilea lucru pe care vreau să-l remarc și care mi s-a întărit încă o dată în această călătorie este curățenia. O să râdeți, dar și Istanbulul a devenit muuult mai curat ca oraș, dar eu vorbesc acum de Turcia reală care din est până în vest și din sud până în nord păstrează cu dinții principiul musulman al curățeniei.

Nu este foarte greu de planificat o călătorie cu mașina în Turcia, dar nici nu este ok să abordezi lejer un asemenea demers. Este foarte important să știi dinainte ce vrei să vizitezi și cât timp ai la dispoziție pentru asta, pentru că Turcia este o țară enormă, de patru ori mai mare decât România, care poate fi considerată o țară mare. Oricât de bune ar fi șoselele și oricât de rapide ar fi trenurile, îți ia cel puțin 3-4 ore ca să călătorești între marile orașe, dacă nu chiar mai mult, iar unele zone speciale ale acestei țări se află în zone mai puțin accesibile, gen munți și acolo trebuie să te înarmezi cu mai multă răbdare pentru că nu poți să mergi cu 250 de kilometri la oră pe serpentine montane.

Dacă ți-ai propus să vezi doar chestiile comune din Turcia, uită de călătoria cu mașina.

Turcia trebuie simțită zi de zi, cu fiecare sută de kilometri parcursă. Trebuie să mănânci unde mănâncă turcii simpli.

Trebuie să ieși din ideea de all inclusive, trebuie să ieși de pe rutele comerciale și să te îndepărtezi de fascinantul litoral din sudul țării. 

V-am mai vorbit despre Turkish Airlines și despre cât de mult înseamnă linia asta turcească deosebit de operativă și variată ca număr de zboruri pentru turiștii români.

De exemplu, din Cluj-Napoca facem o oră până la Istanbul, ceea ce este un lucru admirabil câtă vreme din Instanbul, care este un hub aviatic extraordinar, găsești sute de destinații posibile și imposibile la bani mult mai puțini decât la alte companii aeriene cum ar fi Emirates sau Qatar.

Așa am procedat și noi. Am ajuns dimineața la Istanbul și în maxim o jumătate de oră eram ieșiți din aeroport, după ce am preluat mașina pe care am închiriat-o prin intermediul unui site.

Mașinile în Turcia se închiriază foarte ușor, foarte rapid și foarte ieftin, un aspect important când călătorești în stilul buget cum am făcut-o noi. Oricum, rent a car-urile din Turcia sunt mai ieftine ca foarte multe companii din Europa. De exemplu, la jumătate de preț, față de tot ce găsești în Franța. Ne-am luat o mașină normală, o berlină, un Fiat, încăpătoare și fără prea multe brizbrizuri pe ea, care să ne ducă. Prima oprire am făcut-o la Canakkale, un oraș micuț și cochet în care ne-am petrecut o seară relaxantă la un restaurant turcesc.

Am făcut pozele obișnuite cu calul troian, care nu este chiar calul troian original, este cel din filmul Troia din 2004, dar impresionant pentru orice copil, chiar și pentru mine.

A doua zi am vizitat chiar Troia, situl arheologic care îți dă o senzație de bine când îl vezi. Povestea cu calul e o legendă, dar Troia nu e o inventie.

O așezare impresionantă și cu multă istorie în spate, datând încă de acum 9000 de ani când s-au găsit primele așezări omenești acolo. Troia este micuță în comparație cu Efes, despre care o să povestesc mai jos, dar mi-a plăcut foarte tare.

Al doilea oraș pe care l-am vizitat a fost Izmir. Izmir este altă ligă, un oraș adevărat, un oraș mare, al treilea oraș din Turcia după Istanbul și Ankara, înaintea Bursei.

Un oraș care mi s-a părut mie foarte viu. Un oraș în care m-aș mai întoarce, deoarece este un oraș maritim, un soi de Constanța, păstrând proporțiile, unde ai mereu ceva de făcut…

… și dacă nu ai nimic de făcut, poți să o freci lejer pe faleză cu un pahar de vin și să privești marea. Și orașul acesta mi-a dat o senzație foarte plăcută.

Din Izmir, unde am stat două nopți, fiindcă am vrut să ne odihnim și să căpătăm puteri, am plecat spre Efes.

Eu nu am mai văzut Efes până acuma și am rămas cumva înmărmurit să văd cât de frumos este.

Efes un sit arheologic impresionant care are o suprafață de 40 de hectare. Partea cea mai interesantă este că pe această suprafață au rămas o grămadă de urme, o grămadă de construcții extraordinar de bine prezervate.

Un amfiteatru superb, o grămadă de statui, o grămadă de coloane. Ai ce face acolo. Sunt vreo cinci kilometri de mers pe jos ca să vezi cam tot ce e pe acolo, dat îți taie respirația.

Am avut noroc toată călătoria și prin faptul că am ales intenționat această perioadă. Am plecat la mijlocul lunii aprilie și, cam până la jumătatea lunii mai, merită să faci o călătorie cu mașina în Turcia. De asemenea, din septembrie până spre sfârșitul lui octombrie, merită să te pornești într-un asemenea demers.

Am prins în toate zonele în care am fost foarte puțini turiști pentru că este presezon și asta ne-a tihnit. Am fost deștepți la faza asta și nici nu am murit de cald. Am prins mai mereu un 25-26 grade care este o temperatură perfectă pentru călătorii și chiar și pentru plimbat prin orașe, pe străzi.

Efes are și un muzeu senzorial, e la modă chestia asta în toată lumea, un soi de proiecții care te transpun în ceea ce a fost cândva Efes, o mare cetate, cetatea zeilor. Proiecțiile foarte frumoase ne-au proiectat în timpurile de atunci. Am și filmat. Vă arăt și vouă cat de misto e.

De la Efes, la nici 30 de minute de mers cu mașina, am mers la Meryemana Evi, care este practic ultima așezare din punct de vedere geografic și se pare și istoric a Fecioarei Maria, casa în care a locuit până la moartea ei.

Este un loc foarte special pentru creștini, cu siguranță și pentru noi, noi suntem credincioși.

Trebuie să zic ceva despre acești turci, norocoși într-un fel. E pe merit, dacă meritul înseamnă că ai cucerit, ai fost în războaie și ai fost imperiu, asta este.

Turcii sunt posesorii unor giuvaere istorice deosebite,  nu musai le aparțin moral, dar v-am spus, asta este istoria. Cred că grecii se zgârie pe momițe când văd că turcii dețin Efes și Troia, dar nu prea au ce să facă având în vedere ce putere militară este acum Turcia.

Creștinii cred că ar vrea și ei să fie o țară creștină cea care are pe teritoriul ei casa în care a trăit până la moarte Fecioara Maria, dar acest lucru nu este posibil, și așa mai departe.

Una pentru alta, turcii se comportă extraordinar cu tot ce înseamnă situri UNESCO și cu tot ce înseamnă bijuterii istorice. Le îngrijesc, investesc în ele, sunt restaurate impecabil. Muzeele pe care le-am văzut, inclusiv la Troia, inclusiv la Efes, sunt moderne, digitalizate, deștepte, făcute și pentru copii, ca să le trezească interesul.

Din punctul acesta de vedere, Turcia a cunoscut un reviriment incredibil în ultimii 15 ani. V-am mai povestit într-unul din episoadele trecute despre Muzeul de Artă Modernă de la Istanbul făcut de Erdogan care este o bijuterie arhitectonică ultra interesantă. Nu știu, măi, cum pot construi turcii autostrăzi, nu știu cum naiba pot construi turcii muzee, iar noi, românii, nu facem nimic.. Muzeul din Istanbul rivalizează cu orice alt muzeu de artă modernă din Europa sau din America și a costat doar 28 de milioane de euro. Adică cam cât freacă Clotilde Armand în două săptămâni din bugetul Sectorului I și îi freacă degeaba. Este incredibil cât de proști suntem ca nație și cât de incompetenți sunt politicienii noștri.

La situl Sfintei Fecioare Maria nu este voie să pozezi, da’ am făcut eu o poză pe ascuns, chiar dacă m-a bălăcărit un paznic de acolo.

După care am plecat spre Marmaris. Un orășel interesant, un fel de Eforie Nord, micuț, dar cochet, și cu o plajă vestită, și o marină vestită, unde am adăstat peste noapte. E primul hotel mai prost la care am nimerit, dar, până la urmă, ne-am distrat. Am fost numai la hoteluri de buget și fost impecabil peste tot. Se mai întâmplă să mai dai și gherle. Nu este perfectă nicio țară, dar ca să dormim a fost destul.

Prilej cu care am sarbatorit-o si pe colega de camera, Mihaela, cea care ne iubeste si ne ingrijeste:

Dimineața am plecat spre Pamukkale, celebrul loc extraterestru de pe pământ ca să vedem terasele calcaroase și să ne inmuiem picioarele în apa aceea lălâie, dar impresionantă din punctul de vedere al peisajului.

E seara in Antalia. Lumea trece plictisita pe langa Poarta lui Hadrian.

Fane picoteste in spatele masinii. Suntem abia la jumatatea calatoriei. Turcia mai are inca multe frumuseti pentru noi. Care va fi urmatorul oras in care ajungem maine?

(va urma)

de final…

Nu uitati sa va abonati la newsletterul meu, costa 45 lei pe luna.

Visez sa pot sa ma concentrez financiar doar pe dezvoltarea acestui proiect de analize si investigatii si sa am in continuarea (si) libertatea financiara de a ramane departe de facturile partidelor.

Doar voi ma puteti ajuta, caci nimeni din politica nu accepta jurnalistii incomozi.

BIO LIVIU ALEXA

Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.

În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.

Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.

Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!

“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa.