Opus nr. 203 - Hellvigului ii pute gura a Coldea. Simion pacalitorul are aura tot mai ruginita. Geoana, spammerul disperat. Udrea avea telefon Cryptodata
Nu, nu trebuie sa lasam intrebarile despre Edi Hellvig sa moara.
Carnatarul de Hellvig a fost LA FEL de nociv ca si Florian Coldea sau Mitica Dumbrava, dar in alte sensuri. A otravit politicul romanesc, a capusat cu securisti institutiile, ba chiar si-a facut si el alișverișurile unui trai indestulat.
Insa degetul aratator trebuie sa il indreptam spre el pentru vina enorma de a fi tolerat un mafiot cum e Coldea. Nu, nu numai cum zice Talpes, fostul sef al SIE, doar pentru faptul ca a inchis ochii la ce a facut grupul infractional organizat Coldea-Dumbrava-Cocoru, ci si pentru ca stia ce fac ordinarii astia si cat ei erau ACTIVI, iar el, Hellvig, seful SRI. Hellvig e complice cu toate mizeriile acestor nenorociti si trebuie si el anchetat.
Nu, nu de comisia de control a SRI care e la fel de eficienta precum laba facuta cu prezervativ, caci pinguinii aia sclaveti nu au oua sa faca ceva.
Procurorii. Ei trebuie sa actioneze. Ei trebuie sa puna bratari acestor golani cu epoleti. Se poate, anul trecut au fost tari membre UE care si-au arestat fostii sefi de servicii care au facut nasoale. Faptul ca ai fost sef de serviciu secret nu ar trebui sa iti asigure imunitate by default pentru porcariile pe care le-ai facut in functie sau dupa ce nu mai esti.
Se poate! Baietii astia ghidusi pot fi arestati! Si nu, ca cetatean roman, ma doare in cur de anchetele FBI, io vreau ca tara mea sa reactioneze singura la mizerii de acest gen si sa se detoxifieze singura.
Elena Udrea avea in momentul fugii un telefon Cryptodata
In octombrie 2021, publicam pe Strict Secret poza de mai jos, infatisandu-i pe acum fugarul Ionel Arsene, zis si Sosetuta, cu acum inchisa Elena Udrea, discutand la restaurantul din incinta Stejarii despre cum sa isi salveze fundul cu ajutorul gruparii Coldea.
Revin la aceasta poza fiindca e momentul sa discutam despre a treia linie de “business” a gruparii mafiote Coldea-Dumbrava: “consultanta” data penalilor ce urmeaza sa fuga sau care sunt pe cale de a fi adusi inapoi.
Modul de operare al retelei Coldea in acest caz era initial: ii facem dosar, ii cerem bani sa il salvam, il condamnam si il bagam la puscarie de unde nu mai poate spune nimic si este in mana noastra si ii promitem ca il scoatem daca mai da alti bani in plus. Intre timp, ii distrugem familia, ii indepartam avocatii si ii furam afacerile.
In cazul celor fugiti, gruparea se implica activ in a face presiuni pentru aducerea in tara in asa fel incat sa fie in mana lor si sa poata sa ii ameninte si sa le ceara bani in schimbul protectiei.
Inregistrarea data de Realitatea deunazi e mega relevanta :
La acea discutie din 2021, Elena il introducea in “cerc” pe Arsene explicandu-i cat trebuie cotizat la Coldea. Discutiile cu Udrea si Arsene au evoluat la acel moment sub egida grupului de la Cluj, doar ca Elena a luat o mare teapa de la Coldea.
Cazurile Oprescu si Arsene sunt si ele de analizat. Oprescu are decizie definitiva in Grecia. Cum fac presiuni reteaua Coldea si contactele lor din Justitie pentru a-l aduce in Romania? Pentru santaj? Pentru bani? Da, ei stiu ca Arsene si Oprescu au multe milioane de euro ascunse. Si vor acele milioane.
Ce stie Udrea de aceasta retea? De ce a fugit spre Grecia de abia in dimineata condamnarii?
Cine i-a promis ca situatia este rezolvata si, cu o seara inainte de condamnare, i-a spus “pune sampania la rece va fi bine”.
Cine a sunat-o dimineata cand mergea sa o duca pe cea mica la gradinita si i-a spus “doi judecatori din complet au fost chemati la PICCJ sa dea cu subsemnatul, avem probele mari, fugi in Grecia si iti voi da un contact acolo”???
De aceea Udrea a fugit direct de la gradinita spre Ruse - Bulgaria - Grecia fara haine, fara bagaj, fara bani, doar cu doua telefoane, dintre care ATENTIE!, unul era un telefon Cryptodata.
Cu cine tinea Udrea legatura dedicata pe acel telefon?
Cine a vandut-o pe Udrea pe modelul descris mai sus, in asa fel incat sa fie prinsa, sa nu mai poata vorbi din puscarie si sa fie santajata?
Elena, stiu ca o sa citesti din parnaie ce iti scriu aici: acum e momentul sa scoti de la naftalina inregistrarile pe care le ai cu Coldea, alea facute de finul tau Adrian Gurzau si de nevasta-sa, poti sa i le dai Ancai Alexandrescu, daca pe mine ma detesti dupa cate anchete am scris despre tine, dar fa-o!
DNA, ai legatura! Daca nu vedem arestari in acest caz, Justitia romana NU mai exista!
George Simion duce AUR in derizoriu prin dictatura politica impusa la nivel intern
A aparut intai asta:
“Candidatul AUR la Primăria Buzau, Elena Năstăsoiu, a anunţat, în noaptea de marţi spre miercuri, că s-a retras din cursa electorală, acuzând ”fapte reprobabile şi care pun multe semne de întrebare”. Alături de ea, şi-au retras candidaturile 18 dintre cei 29 de candidaţi pentru Consiliul Local Buzău”.
Elena Nastasoiu i-a dat o muita de zile mari lui Simion: candidata a ajuns la sediul Biroului Electoral Municipal la ora 11.50 cu 10 minute înainte de expirarea termenului de depunere a candidaturilor şi s-a retras din toate cursele electorale.
L-a lasat pe Simion in buzăul gol.
Doamna Nastasoiu nu a inteles ca George Simion are blat cu Ciolacu chiar in fieful sefului PSD.
Interesante au fost insa aprecierile doamnei la adresa presedintelui AUR, caruia i-a transmis ca patriotismul afisat este o indecenta:
“Am decis să mă retrag din AUR, din calitatea de candidat la Primăria Buzău, la Consiliul Local şi de la europarlamentare AUR. În ultimul timp, în AUR Buzău s-au petrecut fapte reprobabile şi care pun multe semne de întrebare. De mai bine de un an conduc o echipă de oameni care prin muncă, devotament şi implicare, au arătat Buzăului că AUR poate fi o alternativă viabilă, dar o alternativă susţinută de aceşti oameni care au probat profesional, personal şi social. Am ales conştient să sacrific timpul dedicat copilului meu, inima, sănătatea şi banii. Mulţi bani. Pentru cauza AUR, o cauză pe care am crezut-o pentru români şi România, dar m-am înşelat. Am intrat în AUR din patriotism, ceea ce se poate proba şi prin faptul că în 2020, când mi s-a cerut să candidez pentru Parlament, am refuzat. Conducerea centrală AUR m-a rugat să conduc AUR în municipiul Buzău, promiţându-mi că nu se vor amesteca în viaţa organizaţiei locale dacă aceasta probează electoral şi politic. Şi da, am probat pentru că am preluat organizaţia cu 29 de membri anul trecut, în martie 2023 şi astăzi suntem în jur de 200 de membri cotizanţi şi mii de simpatizanţi şi susţinători. După o muncă titanică, în care am arătat puterea echipei municipale AUR, conducerea judeţeană, susţinută de cea centrală de la Bucureşti, au călcat în picioare propunerile noastre pentru Consiliul Local şi pentru Consiliul Judeţean”, a declarat Elena Năstăsoiu.
Apoi a fost asta: ne dovedeste cat de discretionar si la intamplare e condus partidul AUR.
Apoi, inca o placinta: da, nici eu nu cred in sondajele din campanie (doar in ale lui Palada cred), dar observ ceva ce e clar: AUR nu creste, ci scade.
Aura lui Simion palpaie ca un tub neon invechit dintr-un atelier auto.
Sorin Rosca Stanescu l-a abtiguit bine de tot recent: de citit pana la capat.
“ De mai multe ori am descris în ultima vreme un proces periculos, care are loc în Sectorul 1 al Capitalei. Este pe cât de abject, pe atât de adevărat. Candidatul AUR este tras în piept, așa cum am mai arătat, chiar de către persoana investită de către George Simion în poziția de șef de campanie. Meciul este pur și simplu vândut în beneficiul candidatului PNL. Începând din momentul în care această situație gravă a fost percepută, campania AUR în Sectorul 1 a luat-o razna. Dar acesta este doar un exemplu. Realitatea este că practic nu e zi de la Dumnezeu în care să nu primim informații despre disoluția organizațiilor AUR din diferite localități. Sunt atât de multe semnale îngrijorătoare, de fapt de-a dreptul alarmante, încât este obligatoriu să punem sub semnul întrebării rezultatele finale pe care le va avea acest partid după consumarea alegerilor. Întrucât statutul meu de jurnalist suveranist este cunoscut, în fiecare zi sunt contactat de lideri ai acestui partid, pentru a mi se aduce la cunoștință existența unor tensiuni în teritoriu, care degenerează din ce în ce mai frecvent. Acest fenomen s-a propagat în întreg teritoriul. El este generat fie de decizii discreționare, luate la centru fără analize prealabile, fie – sunt silit să afirm acest lucru – de acte grave de corupție politică. Mai concret, de existența unui număr alarmant de mare de candidați, desemnați nu în baza calităților lor, ci în schimbul unor sume mari de bani, care nu se știe dacă ajung sau nu la George Simion.
În linii mari, s-a ajuns în această situație ca urmare a faptului că AUR, ca partid, a crescut și s-a dezvoltat în teritoriu în mare viteză, fără ca George Simion să reușească în timp util să adapteze partidul acestui ritm și să creeze o structură operativă și eficientă de conducere și de control. Mai pe românește, George Simion a scăpat hățurile din mână. Ceea ce a permis între altele și infiltrarea masivă a formațiunii politice cu personaje fie de slabă calitate, fie provenind din rândul serviciilor secrete ori, și mai grav, chiar din rândul unor rezerviști care acționează în numele statului subteran, în scopul compromiterii partidului. De mai multe ori i-am atras atenția lui George Simion, față de care păstrez aceleași sentimente de respect și de prietenie, că trebuie uneori să se oprească din cursa în care s-a lansat, să privească cu atenție înapoi, să vadă ce a lăsat în urmă și să remedieze ceea ce este de remediat. Realitatea este că AUR nu s-a structurat în plan intern și de aici survin cele mai importante vulnerabilități, pentru că este imposibil ca un asemenea partid să funcționeze fără un aparat profesionist de conducere și de decizie. Este o boală a copilăriei, prin care trece orice partid, dar în cazul AUR această boală a copilăriei este agravată de rapiditatea cu care a crescut notorietatea formațiunii politice.” ( Sorin Rosca Stanescu)
PS: Ferma de site-uri a lui Lulea a inceput sa il atace pe Gusa. Bai, George, trist! V-a dat verde Coldea sa iesiti la rampa?
Geoana, spammer imputit
Saracu’! Nu il baga nimeni in seama, asa ca s-a apucat de spam! Spameaza redactiile locale cu invitatii la lansarea cartii sale pe care nu a citit-o nici dracu’. I-am rasfoit maculatura acum 3 luni intr-un Carturesti, fraze tipice de martalog comunistoid care se vrea modern si patriot, dar numa’ daca il propun americanii la vreo functie.
Da, Mirciulica, esti sclavetele americanilor, nu te mai da mare roman!
Ia sa iti footem o plangere pentru breach:
PS: Mirciulica tot naga dume prostilor care il cred in Capitala ca o sa vedem noi dupa summit-ul NATO ce tare o sa fie, ca el organizeaza summitul. Nu, bre, tu organizezi editia de paparici a Summitului, aia de copchii, varianta NATO Gasca Zurli:
Parintii ucigasi de copii din zilele noastre
Am un prieten care a pus pe OLX un anunt de angajare pentru firma sa de productie, un post de junior assistant. A urmat ceva inedit. A primit SAPTE apeluri diferite in care i se cereau detalii. Ineditul vine din faptul ca toate apelurile erau de la parintii tinerilor vizati de anunt. Parintii au sunat, s-au interesat, au cerut detalii si apoi au zis ca nu le convine nici salariul, nici “conditiile”. Avem o generatie de parinti cretini care cresc o alta generatie de copii cretini si lenesi.
Asta mi-a dat ghes sa va dau cateva randuri scrise de Ana Maria Ducuta despre aceasta mare pecingine morala a Romaniei:
“Cel mai mare rău pe care un părinte i-l poate face copilului său este să nu îl învețe să muncească.
Dintre toate traumele, multe se pot vindeca apoi la maturitate: lipsa de iubire, abandonul, indiferența, pasivitatea părinţilor față de copil. Cu multă răbdare, terapie, credinţă, o bună parte din traume se vindecă. Dar, ce nu se mai vindecă este LENEA. Da, da, acei adulţi care cred că este Normal ca toţi oamenii, inclusiv părinţii lor să muncească pentru ei, au fost educați din familie că aşa trebuie să fie. Părintele care şi-a rupt spatele(la propriu) să aducă bani odraslei prețioase, a uitat un lucru: i-a adus doar recompensa, nu i-a predat şi efortul. Copilul a înţeles că aşa e în viață, cineva face, şi tu primeşti.
Astfel, avem o generaţie de tineri care la 20, 25, 30 de ani sunt învăţați să stea degeaba, toată ziua, toată viața...pentru că nu "mami" şi "tati" i-au învățat aşa? Ce să ofere ei lumii, societăţii sau familiei, dacă le-a fost predat doar Cum să primească, şi nu cum să şi ofere?
De unde să aibă simţul sacrificiului, dacă nu există nicio situație în care să li se fi refuzat ceva?
Părinţii care cred că îşi arată iubirea protejându-i de la viața reală, de fapt îi transformă în nişte monştri cărora nimeni nu le va fi pe plac.
Aceşti copii vor deveni nişte adulţi etern nemulţumiţi, cu cerințe foarte mari de la ceilalţi, indisponibili emoţional, cărora li se pare firesc ca partenerul/partenera să facă TOT în locul lor, iar mai târziu, dacă au copii, să îi pună pe aceştia să facă treabă în locul lor.
E o mare tragedie ca un om adult, sănătos, la douăzeci şi un pic de ani, să STEA DEGEABA, zilnic, să nu se ocupe cu nimic, iar părinţii, de pe margine, să aplaude cu răsuflarea tăiată că nu ajung la linia de sosire a maratonului zilnic de muncă.
Viața fiecărui om este rezultatul direct al eforturilor sale şi un adult handicapatizat emoţional de familie nu va putea nici să aibă o meserie, nici să aibă grijă de familia sa, dar mai ales, va suferi de complexe de superioritate care îl vor face să se plaseze deasupra celor care muncesc, zi de zi, pentru el”.
Un text greu si senzational scris acum 5 ani de Palada. Ramane cum a stabilit
Gasii acest text in arhivele mele, randuri scrise acum ceva ani de Mirel Palada, zic si sociologul, pentru mine - unul din cei mai destepti oameni din Romania. O lectie de gheata fierbinte servita de acest baiat superb.
Papati cu pita, dar pana la capat.
de Mirel Palada
De vreo cinci mii de ani, dar mai ales de vreo cinci sute de ani, dar mai ales și mai ales de vreo sută de ani, sîntem beneficiarii privilegiați ai proceselor de optimizare.
Optimizarea ne guvernează soarta și ne crește în mod constant calitatea vieții. De cinci mii de ani încoace, à la longue durée, cum ar zice istoricul, trăim din ce în ce mai bine, sîntem din ce în ce mai sănătoși și mai fericiți și avem din ce în ce mai multe resurse la dispoziție datorită felului în care reușim să ne optimizăm relația cu realitatea.
Optimizarea are nume felurite în domenii felurite. Ba se cheamă rigoare. Ba se cheamă exactitate. Ba se cheamă productivitate.
Matematica, acest limbaj universal al exactității și rigorii și optimizării, domnește peste toate. De acolo se revarsă în știință, sub denumirea de exactitate. De acolo se revarsă în economie, sub denumirea de productivitate. De acolo se revarsă în societate, sub denumirea de rigoare.
Acuma, după ce am ridicat în slăvi rigoarea și productivitatea și exactitatea și optimizarea, o să spun un lucru ce o să vă oripileze pe toți. O să spun că prea multă rigoare strică.
O să mă înjurați pentru această afirmație. O să mă faceți cu ou și cu oțet. O să-mi ziceți în toate felurile. Din comunist și aproximativ și mediocru și kaghebist n-o să mă scoateți. Peste o sută de ani o să-mi dați dreptate. Va fi, ca de obicei, prea tîrziu.
Sînt multiple motivele pentru care consider că prea multă rigoare strică. Unele sunt universale, unele sînt particulare.
O să încep cu cele universale.
În primul rînd, firea noastră umană nu are cum să se desprindă de cele biologice, indiferent cît de mult ne-am strădui noi să devenim niște semizei strălucitori și exacți și mai nemți decît roboții.
Biologia, în toată splendoarea sa de crîncenă optimizare by being red in tooth and claw, este totuși guvernată de o la fel de splendidă aproximativitate.
Algoritmii vieții per ansamblu sînt aproximativi. Codul genetic, indiferent cît de multe filtre de detectare a erorilor are, dă în mod continuu zbîrci și rateuri. De cele mai multe ori, aceste rateuri sînt letale. Însă acele foarte puține cazuri cînd rateurile nu sînt detrimentale, acestea de fapt reprezintă însăși miezul motorului evoluției.
Organismele vii sînt mai adaptate la realitate, prezintă o din ce mai încîntătoare complexitate și o pricepere în a rezista, a supraviețui și a se multiplica întocmai pe baza mutațiilor aleatorii, adică pe baza aproximativității. Dacă am fi riguros exacți în străduința noastră de ființe vii, am da rasol la primul sughiț al Universului.
Nici o splină nu este asemănătoare cu alta. Nici o inimă cu alta. Nici un om cu altul. Nici un organism viu cu altul din aceeași specie. Fiecare este construit pe baza unei apromativități cîrcălite, năclăite, întortocheate, organice. Un pachet întorlocat de mațe și de fluide și de țesuturi care nu respectă un plan exact, ci o sugestie mereu în schimbare.
Inamicul organismului viu nu este moartea, ci perfecțiunea. Robotul. Războaiele viitorului, alea de după Singularitate, vor fi între năclăiții organici și strălucitorii de metal necruțător.
De la biologic la social. În zona economică, prea rigurosul duce la două excese. Excesul monopolului și excesul lipsei de umanitate.
Dacă lași procesele necruțător de optimizante ale economiei fără de control, ele duc în mod inevitabil la o acumulare continuă de resurse de partea celor care au, în detrimentul celor care nu au. Pînă ajungi ca jucătorii dominanți să-i sufoce de maniera cea mai riguroasă și letală pe competitorii mai mici.
Peștele mare înghite pe cel mic. Firma mare pe cea mică. Cine are capital va avea și mai mult, sugînd de capital pe cei cu mai puțini bani. Jocul Monopoly în toată splendoarea sa.
A doua bubă a prea rigurozității și prea productivității este deșertul productiv perfect, lipsit de orice urmă de umanitate.
Dacă duci consecințele optimizării pînă la capăt în economie, vei avea de-a face cu din ce în ce mai multe procese necruțător de streamlined care îți aduc mîncare, îți procesează banii, îți cară produsele, îți spală rufele, îți fac tranzacțiile bancare etc etc.
Adică, pe rînd, vorbim de fast foodurile care sînt moartea pasiunii. De băncile fără de ghișee în care îți faci tu toată treaba la automat. De dronele care împînzesc peisajul viitorului. De impersonalele spălătorii de cartier unde zeci și zeci de mașini automate se învîrt lîngă clienții care privesc în gol. De algoritmii automați de tranzacții bursiere care procesează milioane de tranzacții pe secundă.
Dincolo de monopol și de dezumanizare, ai și alte riscuri. Riscurile accidentelor. Bursa a sughițat de cîteva ori în ultimele decenii din cauza algoritmilor automați, inuman de rapizi. Mai recent, am fost martorii mașinilor fără de șofer care deja au omorît niște pietoni, de cît de multă optimizare au avut înglobată în ele.
Nu mai vorbim de toate locurile de muncă pierdute în această societate a viitorului în care, rînd pe rînd, tot ce se cheamă muncă repetitivă e preluată de roboți. Casiere vînzătoare lucrători la ghișeu, mai apoi, urcînd încet-încet scara complexității profesionale, contabili avocați doctori și toate celelalte profesii ce pot fi algoritmizate.
Ce facem cu hoardele de oameni care nu sînt suficient de perfecți, complecși, necruțător de inteligenți pentru a rezista asediului competitiv al algoritmilor? Îi băgăm în lagăre de supraviețuire, ca în filmul Elysium, în timp ce deținătorii monopolului de perfecțiune se retrag în coloniile orbitale?
Rîdeți voi rîdeți, ziceți că e o prostie de science fiction. Dar viitorul bate deja la ușă în această privință.
Tot în zona socialului, avem pericolul războiului prea perfect. Evident, cel mai mare pericol. Dronele sînt un prim pas spre ceea ce urmează să se întîmple în acest secol. Cînd vor prelua roboții frîiele războiului? Cînd va plesni și acest capăt de Singularitate?
Tot în zona socialului general, avem pericolul prea marii rigurozități în actul de justiție.
Știu: o să mă acuzați că țin cu penalii și că vreau să-l scap pe Dragnea. Vai de capul vostru de amărîți. Toată filosofia judiciară se bazează pe aplicarea spiritului legii în funcție de context.
Judecătorul, atunci cînd judecă, nu aplică un monstruos de exact algoritm penal. Ci ia legea în mînă și judecă în funcție de context, de circumstanțe. Legea îi permite asta. Mai mult, legea îl obligă să țină cont de context. Dacă aplici legea prea riguros, ieși din înțelepciunea umanității sistemului judiciar și dai fie în nepricepere, fie direct în abuz și în stat torționar.
Am trecut pe rînd în revistă pericolele prea rigurozității de la cel mai foarte general și filosofic nivel, cel al biologicului, pînă spre cele general sociale, ce țin de economie, științele războiului, justiție.
Suficiente motive să privim cu un pic de circumspecție căutarea perfecțiunii. Prea perfectul, inamicul ființelor vii.
Să discutăm un pic și despre cele particulare. Despre cele ce țin de România.
Trăim în Balcani. Asta ne ocupă toată viața. Acești Balcani cîrcăliți și murdari și aproximativi și jegoși, cel puțin în comparație cu rigoarea strălucită a Occidentului după care întoarcem mulți dintre noi capul cu jind.
De cînd s-a prăvălit modernitatea peste lume, de vreo două sute, trei sute, cinci sute de ani încoace, România tot se plînge că nu este la fel de productivă și de riguroasă ca restul zonei din care vrea să facă parte. Civilizația occidentală, moștenitoarea civilizației greco-romano-iudeice.
Se plînge pe bună dreptate. Țara lui “las-o mă că merge și așa”. Țara consilierului neamț al lui Carol I care s-a decis indignat să se întoarcă înapoi acasă la el în Nemția, căci “prea multă p... mă-tii, Majestate”. Tot ne străduim să recuperăm din handicapul de modernitate, de complexitate, de productivitate și de rigoare socială.
Și totuși, trăim în Balcani. În acei Balcani care, de ceva timp încoace, devin o alternativă viabilă de filosofie de viață față de strădania intensă, dezumanizantă a continuei curse contra-cronometru pe care o trăiesc cei din țările riguroase, exacte, productive.
De la un punct încolo, prea multă strădanie și prea multe resurse și prea mult efort și prea multă zbatere de a avea și a produce sînt contraproductive. The rat race care, la sfîrșitul vieții, te lasă secătuit și gol și stors și folosit. “Și asta a fost tot?”
În timpul ăsta, Balcanii lenți și leneși și cu mai puține resurse au o pricepere suboptimală, dar înțeleaptă în suboptimalitatea lor, de a se mulțumi cu mai puțin, avînd timp să aibă grijă și de copii și să se vadă și cu neamurile vecinii prietenii și să stea la o tacla și la un slow food și la un taifas și la o siestă.
Da, știu: groaznic de aproximativ, de o moralitate îndoielnică, ciuma lentorii și a siestei.
Dar nu știu cum Dumnezeu se face că de ceva timp prin revistele de life style pentru tefeliștii productivi modelul balcanic de hrană este ridicat în slăvi. Viața lentă mediteraneeană este ridicată în slăvi.
Stilul de viață mediteraneean e ridicat în slăvi de “oamenii de știință britanici” ca fiind cel ce asigură cea mai bună calitate a vieții, împletirea necesară de activitate, dar și de repaos, de timp pentru familie, de textură socială ce duce la o viață lungă și fericită.
Ai dracu’ greci, muncesc de le sar capacele, dar au și timp să stea la un uzo și la o țigară și la o măslină cu prietenii și trăiesc mult și bine și parcă mi se par cel puțin la fel de fericiți ca hiper-productivii de americani, nemți francezi și alți hiper-productivi ai lumii care se spetesc toată ziulica, toată viețișoara.
Bun. Să lăsăm Balcanii. Un model absolut nesănătos de viață pe bază de siestă. Să ne ferim de ispita vieții molcome din Grecia Macedonia Italia Spania și să ne dorim să trudim sănătos, consecvent, pe altarul capitalismului fără de răgaz și fără de timpi morți. Optimizare eficiență productivitate ein zwei drei.
Buuunn... Ein Zwei drei. În contextul în care România nu are de nici unele din punct de vedere al competiției globale. Nici capital – îndeosebi capital nu are. Nici tehnologie - și nimeni nu ți-o dă pe gratis. Nici pricepere – aici la educație stăm din ce în ce mai varză, cu micile excepții din zona IT.
Buuun. În acest context, facem ein zwei drei într-o logică din ce în ce mai de lohn. Actorii lor și caii noștri. Banii lor, tehnologia lor și forța noastră de muncă ieftină. Și, evident, plus valoarea care se duce absolut necesar și absolut la întîmplare fix în paradisurile fiscale.
Ce, credeți că distinșii capitaliști vin aici cu banul și tehnologia că nu mai pot ei de dragul nostru și de fericirea noastră?
Da, da. Cum să nu. Dream on, dragii mei tefelei.
Vin aici să aplice riguroasa, necruțătoarea logică a eficienței capitaliste de tip monopolist. A economiei “naturale” care spune “cine are va primi, cine n-are i se va lua”. Legea “naturală” a creșterii concentrării economice, cînd cel mare îl scoate de pe piață pe cel mic și cel cu bani vine de la centru și definește relațiile economice în periferia aproximativă.
Credeți că vreodată periferia s-a dezvoltat așa, pur și simplu, fără zbatere și fără rezistență?
Ho ho ho. Naivilor. Periferia americană s-a dezvoltat doar după ce au luat armele în mîini, au aruncat ceaiul în mare și au gonit exploatatorii de britanici. Taman ce-am sărbătorit zilele trecute asta, ca o demnă colonie ce sîntem.
După aia, americanii au instituit protecționismul vreo sută de ani, să nu care cumva să vie alții să-i călărească economic. Și cînd au devenit suficient de puternici, apoi au schimbat placa, au devenit expansioniști și au pornit să-i călărească ei pe alții, în numele celor mai nobile idealuri și valori umaniste.
Coreenii la fel și-au construit economia. Protecționism urmat de extindere economică agresivă. Japonezii la fel. Mai recent, chinezii la fel. Acuma, încet încet, pas cu pas, polonezii și ungurii au ajuns și ei la aceeași concluzie și încearcă să aplice aceeași strategie economică.
Ia căutați voi “Kicking Away the Ladder: Development Strategy in Historical Perspective” a economistului Ha-Joon Chang. Numele lui sună a sud-coreean, căci chiar aia și e de neam. Dar are studiile făcute la Cambridge, unde de altminteri chiar și predă în prezent. Ca să nu spunem că a lucrat prin tot soiul de instituții imperialist-capitaliste, cum ar fi bunăoară la Banca Mondială, acest bastion al globalismului care trebuie să optimizeze necruțător întreaga lume.
Și știți ce spune nenea ăsta economistul? Fix ce v-am zis eu mai sus. Cei care au reușit au făcut-o schimbînd mereu regulile jocului, în funcție de care parte a norocului economic ești.
Cînd ești mic și prost și la început, nu-ți convine presiunea globalizării, căci dacă ai accepta-o, te-ar strivi.
Și atunci, dacă ai suficientă îndrăzneală și suficientă claritate a interesului tău național, vii și spui: regulile jocului trebuie să țină cu mine. Și le impui. Și le respecți. Și forțezi rechinii mari ai capitalului venit de la centru să joace cum vrei tu, căci altminteri n-au ce căuta la tine în ograda ta națională.
Apoi, pe măsură ce crești și devii și tu un rechinaș, schimbi regulile jocului din nou și începi să preamărești beneficiile globalizării și să spui că globalizarea e necesară și că ăia mici și proști și la început trebuie să accepte pilula amară a relației centru-periferie. Căci acum îți convine să te duci peste ei și să nu-i lași să crească, să devină competitori.
La început te folosești de scară, să urci treptele complexității economice și ale productivității și ale acumulării de resurse și de capital. Cînd te-ai ajuns și ai urcat suficient, atunci prima grijă este să tragi scara după tine, să nu lași fraierii ceilalți să facă ce-ai făcut tu. Că nu-ți mai convine.
V-am spus: depinde de care parte a norocului ești.
România, în momentul de față, este de partea proastă a norocului economic. N-are nici capital. N-are nici tehnologie. Are doar forță de muncă ieftină. Și stă ca proasta și acceptă regulile jocului impuse de alții, care, în priceperea lor istorică, îi trag scara să nu urce și ea.
Mai mult de-atît. Nu numai că îi trag scara să nu urce. În plus, cu un tupeu care ar fi delicios, dacă n-am fi români și n-am suferi de pe urma lui, mai au și îndrăzneala să vină să ne explice ritos ce bine e să fim proști în continuare și să jucăm după regulile impuse de ei.
Să nu care cumva să facem ca nasoii de naționaliști de unguri sau de polonezi, care încearcă și ei să impună regulile jocului. Nu nu nu. Nu. Noi trebuie să fim elevi silitori, să ascultăm de Mam’ Mare și de tanti Mița și de Mamițica, de coana Germanie și de unchiu Sam și să deschidem larg picioarele economice, să fim penetrați de binefacerile relației centru – periferie.
Să nu care cumva să fim elevi răi, ca nasoii de unguri și de polonezi. Nu nu nu. Lasă, dați-ne gazele, că știm noi ce să facem cu ele. Lasă, n-aveți voi ce face cu industria și cu economia, că sînteți corupți și furați, mama voastră de corupți. Lasă, mai bine privatizați, că e mai bine să vină înțelepții cu bani de peste hotare. Că ei evident că știu mai bine să fie mai eficienți, mai productivi, să creeze mai multă plus-valoare, nu ca loazele balcanice de români aproximativi și proști și leneși.
Da da. Cum să nu. Creează mai multă plus-valoare. Cum să nu. Care merge toată în paradisurile fiscale. Că multinaționalele or fi proaste să lase profitul aici, la aproximativii ăștia de români fraieri și jegoși. Da da. Cum să nu.
Acceptarea jocului prea rigorii și prea optimizării, dacă nu este controlat în funcție de interesul național românesc, ne ține pur și simplu în capcana lumii a doua, un atelier de producție eftin, cu salarii eftine.
Joc pe care coreenii și japonezii și chinezii l-au acceptat inițial. Dar apoi, încet-încet, pas cu pas, au strîns șurubul și i-au forțat pe cei care au venit acolo să accepte schimbarea regulilor jocului, în așa fel încît să fie convenabile îndeosebi nativilor, nu globaliștilor.
Exact ce au început de ceva timp să facă polonezii și ungurii, dînd cu tifla lu’ Mamițica de coana Europa.
Exact ce coana Europa e disperată să nu facă și aproximativii de români. Drept pentru care protejează cu disperare varii cozi de topor locale, de-alde Băsescu și Iohannis, inclusiv sistemul justițiaro-represiv din jurul lor, să țină românii în logica atelierului eftin de producție.
Vrem Schengen? Nu, căci portul Constanța ar beneficia și ar deveni un competitor. Dacă ne dați nouă, olandezilor, portul Constanța, vă lăsăm. Altminterea, ia mai stați dracului în aproximitativitatea voastră locală acolo, că nu aveți voi nas de Schengen.
Aveți gaze? Dați-le încoace, că vă ajută noi să faceți bani din ele. Vi le gestionăm noi mai bine. Știm noi mai bine unde trebuie vîndute și cîte sînt și ce redevențe să primiți pe ele.
Vreți să dezvoltați industria? În nici un caz, căci e ajutor de stat și e o chestie penală și îngrozitoare și care contravine logicii concurenței juste și perfecte.
Doar noi avem voie să subvenționăm industriile noastre naționale, în rest ce faceți voi acolo nu e voie. Dreptatea și subvențiile nu sînt pentru căței, doar pentru dulăii ăia mari și cu bani mulți și care, pentru că au bani mulți, doar ei au dreptul să spună ce e bine și ce e rău pe lumea asta.
Ați înțeles? Rigoarea și exactitatea și optimizarea sînt instrumente care, cît timp sînt în mîinile riguroșilor de la centru, ne țin în stadiu de periferie subdezvoltată.
Pe vremuri, acum vreo două sute de ani, Austria a luat Oltenia de la turci să o gestioneze ea. N-au rezistat decît vreo cîțiva ani – o picătură în imensitatea istoriei.
De ce? Oltenii s-au dovedit atît de rezistenți la colonizarea austriacă prin intermediul lipsei de organizare și de administrare încît austriecii și-au pus mîinile în cap cînd și-au dat seama că nu pot extrage plus-valoarea. Căci a dracu’ plus-valoare locală nu voia să stea locului, să fie extrasă prin penetrare.
Mama lor de olteni enervanți, n-ar sta locului o clipă. Se foiesc și se fîșnesc și se tirează. Cum încercau austriecii să pună mîna pe olteni, să le ia vaca calul fonciirea și ce mai era de luat, olteanul nostru își băga picioarele în ea de complexitate și de optimizare și de exactitate și-și lua vaca calul și banii pe care nu voia să-i dea la fonciire și fugea în codru,
unde nici complexitate și asfalt nu erau, dar nici austrieci care să-ți ia banul să-l ducă în paradisurile fiscale de pe vremea aia, la imperiu la ei la Vienna, să mai construiască încă un palat arogant cu banii fraierilor de aproximativi de olteni.
Iată un exemplu de rezistență la exploatare prin intermediul respingerii sistematice a rigurozității.
Nu e singurul astfel de exemplu. Nu doar în România întîlnim așa ceva. Nu doar în economie.
Tot ce este conflict asimetric beneficiază de pe urma respingerii confruntării cu resurse complexe și forțării adversarului să vină pe terenul tău, la o mangleală aproximativă, low tech.
În termeni de specialitate se cheamă război de guerilla și e practicat de cînd lumea și pămîntul.
Ăla micu și slabu și care n-are rachete și tancuri și multe multe resurse abandonează oazele de complexitate, își ia pușca vaca femeia copiii și eventual aruncătorul antigrenadă și fuge în munți, acolo unde nici complexitate, dar nici teren prielnic pentru ăla mare și puternic nu e.
Au făcut-o grecii cu turcii, sute de ani. Apoi tot grecii au făcut-o cu nemții în cel de-al doilea război mondial. Tot în al doilea război mondial, chinezii cu japonezii. Apoi, în anii ’60, vietnamezii cu americanii.
Apoi, de departe exemplul paradigmatic al războiului de guerilla, exemplu de manual, afganii. Pe rînd, timp de cel puțin două sute de ani, cu strălucitorii de britanici, cu strălucitorii de ruși, cu strălucitorii de americani.
Trei imperii care, în marea lor pricepere și putirință, au fost în stare să obțină victoriile inițiale, să cucerească fără mare bătaie de cap orașele și locurile drepte, plate. Dar apoi s-au chinuit amarnic să și pună mîna fizic pe nasoii de afgani care fugiseră din orașe și din cîmpii, pe unde merge ușor tancul, și care îi tocau sistematic în munți. Niște olteni enervanți, mama lor de afgani fîșneți.
Cimitirul imperiilor, așa îi zice Afghanistanului. Pentru că afganii n-au fost de acord să accepte condițiile de luptă propuse de ăia mari și puternici și au zis “Nope, nu luptăm unde și cum vreți voi. Că doar n-om fi proști să ne striviți ca pe viermi. Luptăm unde și cum vrei noi”.
Și au luptat. Și au cîștigat. Și în fața sovieticilor. Și în fața americanilor. Cele două mari imperii ale vremii.
Adică au respins rigoarea și exactitatea și optimizarea. Rigoarea științei războiului și a high tech-ului militar american ori rusesc. Exactitatea rachetelor și tancurilor și întreg tăvălugului de cunoaștere generat de priceperea imperială. Optimizarea logisticii militare.
Și au ales calea low techului. A căratului cu măgarul și cu cîrca pe poteci abrupte de munte. A dormitului în peșteri. A folositului tehnicii low tech pentru distrus tehnică high tech. Nu continui, că s-au scris biblioteci întregi în acest sens.
Cu aceeași opțiune se confruntă și România azi, evident în termeni de pace, în termeni economici.
Accepți rigoarea și exactitatea economică și optimizarea necruțătoare? Înseamnă că accepți regulile jocului impuse de cel care n-are nici un interes ca tu să cîștigi.
Dacă tu, țară mică și cu resurse financiare și tehnologice limitate, vrei să faci un pic de cheag pe termen mediu și lung, nu uita că trebuie la un moment dat să ai curajul să impui regulile jocului economic în așa fel încît să-ți fie ție convenabile, nu celui care de-abia așteaptă să externalizeze profitul în paradisurile fiscale.
Pentru asta trebuie să adopți o filosofie de guerilla, o strategie economică de respingere a tarelui și avantajului celuilalt și de impunere a tarelui și avantajului tău.
Exact ce fac ungurii și polonezii acum.
Exact ceea ce cozile noastre de topor din România se străduie să împiedice. Toți români neaoși unul și unul. Cioloș și Iohannis și alți de-ăștia de te doare capul de cît de mult pot ține cu țara.
A plecat un greu
Duane Eddy a fost un baiat de baiat. Soundul lui crisp si extraterestru a bucurat milioane de inimi.
de final…
Nu uitati sa va abonati la newsletterul meu, costa 45 lei pe luna.
Visez sa pot sa ma concentrez financiar doar pe dezvoltarea acestui proiect de analize si investigatii si sa am in continuarea (si) libertatea financiara de a ramane departe de facturile partidelor.
Doar voi ma puteti ajuta, caci nimeni din politica nu accepta jurnalistii incomozi.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa