Opus nr. 21 - Azi citești gratis această ediție de newsletter!
Opus nr. 21 - Azi citești gratis această ediție de newsletter!
E gratuită această ediție de newsletter. O vor putea citi free, integral, și cei care nu sunt abonați plătitori.
DE CE?
O fac în memoria cățelului meu Loto, care s-a stins ieri după un cancer rebel și care mi-a lăsat în inimă o gaură cât Oceanul Pacific. Să fie de bucuria voastră această ediție de newsletter, una mai light, fiindcă nu m-am putut aduna total.
Sper să mă înțelegeți și să mă iertați.
Dacă ce ați citit v-a plăcut, apăsați butonul de Subscribe. Lectură faină!
Ne dispar reperele de propagandă
Guest Post de Mirel Palada
Remarc cum, încetul cu încetul, pas cu pas, vremurile se schimbă. The times, they are a’changin’, cum cînta socialistul de comunist de Bob Dylan, slăvită-i fie propaganda acustică pe bază de premiul Nobel pentru literatură.
Remarc cum s-a cam pus batista pe țambal pe 9 / 11.
Cu ceva ani înainte, era sărbătoare mondială de jelanie și de comemorare. O zi întreagă numa despre asta se vorbea. Acuma? Una din multele știri ale zilei. Nici o văicăreală solemnă la nici un talk show. Nici o miorlăială de tip Radu Tudor. Nici o coroană de flori pusă la gorunul lui Horea Progresistul din Arkansas.
Și, mai ales, nici o cascadă de imagini prezentate cu încetinitorul, însoțite de muzică sfîșietoare și de eroi perfecți, care salvează cu puteri supraumane... Ce salvează? Nici nu mai știu ce mai salvează. Am uitat filmul. Lasă, vedem altele, mai interesante, mai actuale.
Ce ți-e și cu energia asta, dom’le. Cum acaparează ea mințile oamenilor.
Remarc cum s-a cam pus batista pe țambal și pe Covid.
Anul trecut, pe vremea asta, era sărbătoare mondială de isterie și de premoniție catastrofică. Să fugim, ne mănîncă. Vaccinați-vă, dacă vă pasă. Puneți-vă masca la gură, dacă vă pasă. Stați în casă, dacă vă pasă. Acuma? Și dacă strănuți în public, nu se mai întîmplă nimic.
Mi-e dor de izolete, de responsabilitate socială. Mi-e dor să ni se recomande să facem duș de patru ori pe zi, chiar și singuri în cabina de duș. Cîtă grijă pentru sănătatea cetățeanului.
Știați că luna trecută a fost un val de Covid mai mare decît primele patru valuri, mai mare decît oricare din cele din 2020, anul izbucnirii boleșniței? Știați că nu v-a mai spus nimeni nimic despre asta?
Viața a mers înainte, impasibilă. A fost vară. A fost vacanță. N-am văzut picior de responsabil să mai poarte mască și să se mai isterizeze public.
Ce ți-e și cu energia asta, dom’le. Cum acaparează ea mințile oamenilor.
Remarc cum s-a cam pus batista pe țambal și pe Sfînta Greta Trotineta.
Brusc și dintr-o dată, domnișoara vizionară, cu accente de Jeanna d’Arc de Netflix, a dispărut de pe radarul global. Handlerii ei au luat o decizie înțeleaptă. Hai să retragem assetul în cazarmă, că nu e cazul.
Îl păstrăm pentru vremuri mai bune, să nu stricăm bunătate de armă propagandistică în vremurile astea, cînd lumea nu numai că n-ar mai apleca urechea la îndemnurile ei, ba chiar s-ar cam prea putea să fie invers. Să-i întărîtăm, să-i enervăm cu harneala noastră ecologistă. S-ar cam prea putea chiar să ne-o și luăm în freză.
Așa că, fata taichii, stai bre matale frumos la tine acasă, cu posteriorul pe cuptorul sustenabil, vezi-ți de viață, termină-ți studiile, că deocamdată nu avem nevoie de serviciile tale inestimabile.
Poate mai încolo. Poate mai la anul. Poate peste cinci ani. Nu se știe niciodată. Don’t call us, we’ll call you.
Ce ți-e și cu energia asta, dom’le. Cum acaparează ea mințile oamenilor.
A, era să uit. Cum puteam să uit tocmai așa ceva?
Remarc cum s-a cam pus batista pe țambal pe Ciuma Roșie.
Doamne, ce festival de muie și de entuziasm robespierrean era la gurile voastre deontologice. Doamne, cît de perfecți puteați să fiți în furia voastră nazistă și legionară la adresa primitivilor, a medievalilor care trebuie să fie șterși de pe fața pămîntului.
În frunte cu ditamai președintele țării, multiple legiuni de legionari jurați unei cauze nobile defilau prin fața populației, îndemnînd-o să urască, să distrugă, să șteargă de pe fața pămîntului. Useriști peneliști ziariști activiști. Oameni de bine babe cetățeni securiști și alți triști. Toți urlau într-un cor: moarte PSD-ului și votanților săi!
De pe vremea mineriadelor de la începutul anilor ’90, cînd babele din București salutau cu entuziasm felul în care securiștii deghizați în mineri băteau studenții și spărgeau manifestația organizată de alți securiști, americani, de atunci n-am mai văzut atîta furie orientată cu atîta energie.
Ca un jet de foc scuipat de balaur, să arză toți păcătoșii, așa scuipau dragii de anti-pesediști pucioasă și foc și cuvinte și idei și înfierare la adresa primitivilor și medievalilor.
Brusc, dintr-o dată, ordin pe unitate. S-a schimbat modificarea. Ia, hai, gata cu ura. Pesediștii e înțelepți, e și ei oameni. Hai să-i băgăm în seamă, să-i cinstim. Să-i punem la guvernare. Ia, hai gata cu gălăgia. În cazarmă cu toții, că nu mai e voie să ne mai ponegrim aliații.
Pe ici, pe colo, se mai aude cîte o muie răzleață, aproape nostalgică. De exemplu acuma recent la organizația de tineret PNL. Dar vai, ce muie izolată. Vai, ce muie tristă, ce muie decadentă și clar în contra celor mai recente indicații de partid și de stat. Ce muie ce nu ține cont de curentul de gîndire guvernamental și prezidențial și securistical.
Vai, ce tupeu. Aproape o dizidență. Deci nu e frumos. Deci nu se pune. Tovarăși colegi de guvernare, ăla micu’ să știți ca glumit. Și oricum n-avea voie. Și oricum nu l-am pus noi. Și oricum l-am dat afară din partid. Probabil se va înscrie la voi, pe șestache.
Deci o să fie bine. O alianță veșnică, perfectă, de cel puțin o mie de ani. Fix la fel precum dragul de Reich de o mie de ani. Ceva perfect, ce nu poate fi afectat de nici un cataclism istoric.
Ce ți-e și cu energia asta, dom’le. Cum acaparează ea mințile oamenilor.
V-am spus că o să fie bine la iarnă? O să fie bine. Foarte bine.
Ghinion.
Bolojan i-a furat lui Boc meciul de Fed Cup dintre România și Ungaria
În 11 și 12 noiembrie, la Cluj-Napoca, ar fi trebuit să se desfășoare sesiunea de meciuri din Fed Cup dintre România și Ungaria. Mult prea înfumurat, ca să mai fie atent la detalii, Emil Boc a pierdut organizarea acestei competiții importante – spun sursele noastre, în defavoarea lui Ilie Bolojan care i-a suflat Clujului această oportunitate, în favoarea Oradiei.
În 11 și 12 noiembrie, la Cluj-Napoca, ar fi trebuit să se desfășoare sesiunea de meciuri din Fed Cup dintre România și Ungaria. Mult prea înf
Se pare că Bolojan a fost mai generos și mai de încredere cu organizatorii competiției, răpindu-i primarului Boc șansa de a se împăuna în fața presei, bătând la tobă.
Aceleași surse spun că Boc s-a ”împulăit” cu Bolojan pe telefon, dar nu a mai putut întoarce jocul.
Măsura înfumurării o dă faptul că Boc ”se aștepta” ca Clujul să găzduiască competiția, ca și cum Fed Cup ar fi competiția mă-sii. Acum, în fața apropiaților, Boc o dă la întors, că oricum nu l-ar fi interesat, fiindcă un asemenea meci ar fi stimulat și zgândărit comunitatea clujeană, mai ales că fanii echipei U Cluj, despre care știm cât sunt de intoleranți cu etnia maghiară, ar fi putut face nasoale.
Scuza asta e penibilă.
Clujul a pierdut o mare oportunitate de imagine.
Tigaia domnului Doru Negrea
Durerea e un cămătar. Te lasă cu o datorie pe care apoi nu o mai poți plăti niciodată.
Casa de Papel, seria 4
Sunt un norocos. Am plecat de foarte jos și m-am ridicat pe munca și inteligența mea. Dar am mai avut ceva, poți să fii muncitor și ambițios, nu va fi întotdeauna destul. Ăsta e norocul de care va vorbeam: am avut și câte o mâna întinsă. Oameni speciali care m-au ajutat în momente dificile sau în momente calme. Ce importante sunt și acestea! Momentele când poți crește spiritual sau profesional sau financiar în acalmie, fără stres. Sunt cele care pot însemna totul pentru devenirea noastră.
Și despre asta vreau să vă vorbesc. Fiindcă și o farfurie cu supă e un sprijin. Un sprijin că așa trăieșți încă o zi. O zi în plus trăită e o oportunitate în plus ca să îți întâlneșți șansa.
O mână de ajutor eficientă este atunci când știi ce să faci cu ea. Când nu îți bați joc de șansă sau de un sprijin. Când nu te dilești și crezi că până și șansa ți se cuvine.
Cunosc oameni care au putere imensă și nu știu ce să facă cu ea.
Cunosc oameni care au putere enormă și oferă ajutor unor neaveniti.
Cunosc oameni care primesc șanse sau sprijin și își bat joc de ele.
Folosiți șansele, nu vă obișnuiți că vi se cuvin, faceți maxim din ele. Și dacă ați primit sprijin sau ajutor vreodată, faceți și voi la fel pentru alții, dar nu oricum, ci doar celor care merită. Dați o mână de ajutor, faceți un gest, fiți minunea cuiva pentru o zi.
Le mulțumesc tuturor oamenilor care au contribuit la devenirea mea. Se știu ei. Le mulțumesc mereu în gând, chiar dacă ei cred că eu uit cât au însemnat sau înseamnă pentru mine. Nu uit. Poate nu am timp sau nu avem timp în rahatul asta de viață rapidă și stresantă, dar nu uit.
Demult, acum vreo 20 de ani, un copil extrem de înfometat aștepta într-o mică încăpere să se încălzească reșoul. Un om înalt și ferm, cu o mustață care era singurul turnesol al sentimentelor sale, desfăcea tacticos un borcan cu cârnați și untură.
Așeza cu furculiță tacticos doi cârnați și niște grăsime, tigaia pe foc, iar apoi în încinsătură spărgea două ouă. Nu îmi dădea să mănânc, mă punea să aștept să se răcească, “fiindcă numai țăranii mănâncă fierbinte”, îmi zicea – între timp prăjind pe reșou niște felii de franzelă.
Când credeam că am scăpat cu așteptarea și mă pot apucă să hăpăi, îmi așeza tacticos un șervet pe masă. Innebuneam. El nu se grăbea. Scotea o brișcă cu cinșpe mii de accesorii și alegea tacticos furculița. Apoi, ca un Colombo gastronomic, mai scotea din servietă un alt briceag și alegea cuțitul. Doar după ce erau toate așezate, puteam să mănânc. Dura cam 53 de secunde, și era evaporată haleală. Vă spun acest episod, fiindcă omul asta mi-a făcut mult bine când mie îmi era greu în lumea asta perfidă. Și am uitat de el. Am uitat, fiindcă viața m-a dus în o mie de locuri și mi-a dat mii de pietre de spart. Dar nu trebuia să uit.
A fost un om ciudat și hâtru, crescut și el la casa de copii, alături de părinții mei, un om de o inteligență rară, de un umor incredibil, dar cu o parte a sufletului întunecată ca și curul Lunii când nu îl vedem.
Viața asta înseamnă pentru unii oameni un mare și continuu căcat. El a crescut în casa de copii și viață i-a dat muie de la naștere și până la moarte, cu un fiu superb mort în chinuri de cancer, cu o viață modestă că avuție, cu rare clipe de fericire.
Vă scriu despre el, fiindcă nu l-am văzut de peste 10 ani. Din cauza unei dispute, fiindcă eram amândoi cocoși, nu ne-am mai vorbit deloc. Dar fără să ne purtăm ură.
Și el a murit. A căzut acum patru ani pe jos și a făcut infarct. Și eu nu am știut. L-au uitat mai toți, afară de soție și fiică și nepoți, mulți l-au uitat fiindcă era un hâtru și un ursuz și un miștocar care, ca și mine, ura proștii.
Și mi-a venit într-un vis numele lui, nu un vis ocult, ci un vis cu vinovății subconștientale, când creierul ne-o dă sus și ne mai scoate din foldere diverse fișiere.
Și când m-am trezit, mi-am dat seama că eu nu am morți la care să țin. El, Doru Negrea, e singurul mort din viața mea mică de până acum căruia îi întorc o amintire aprinsă de recunoștință.
Mulțumesc, Doru, pentru discuțiile cu ține, pentru mângâierile tale, pentru felul tău de căcat, dur și rece, de a-mi spune că crezi în mine și că trebuie să fiu un dur într-o lume plină în general de lași și idioți, îmi pare tare rău că nu am știut că ai murit, idiotule, chiar dacă erai un boșorog de 60 de ani, fiindcă de când am aflat cum ai murit și mai ales de când mi-am dat seama că efectiv ai murit, plâng, boule.
Nu ai reușit să mă faci să plâng nici când râdeai de primele mele articole, nici când îmi spuneai că sunt prea papă lapte pentru vârsta mea, dar ai reușit să mă faci să plâng acum, când știu că am fost prost și nu ți-am spus când trebuia cât ai însemnat pentru mine.
Nu știu unde ți-e groapa, dar nu te caut oricum, fiindcă eu știu unde ești, fraiere, ești în biroul ăla mic unde faci de gardă și fumezi Carpați, pregătindu-te, stiind că urmează să vin să îmi dai ceva de mâncare și un ban de o bere, că eu încă nu am bani, că aia la ziar mă țin de 6 luni fără salariu.
Să dormi în pace, știu sigur că meriți, după rahatul de viață ce ți-a fost hărăzit de trăit în această tură.
Primul test de sânge pentru identificarea cancerului incipient
Ceva foarte tare: de la anul, am putea avea la dispozitie ceva incredibil. Si asta nu mai e vis erotic de cercetatori.
Rezultatele unui studiu arată că un simplu test de sânge ar putea identifica mai multe tipuri de cancer la pacienți înainte ca aceștia să dezvolte simptomele clare ale bolii. Studiul, care a fost realizat pe mai mult de 6.600 de adulți cu vârsta de 50+ de ani, a detectat zeci de noi cazuri de boală.
Multe tipuri de cancer sunt într-un stadiu incipient, iar aproape trei sferturi erau forme care nu au fost testate în mod obișnuit. Este pentru prima dată când rezultatele testului Galleri, care caută ADN-ul celulelor canceroase în sânge, sunt făcute publice pacienților și doctorilor.
La link la final cu site-ul Galleri.
Dacă nu ar fi murit, cum ar fi arătat azi?
Mătrășiți de droguri sau de boli incurabile pentru acea vreme, sufocați de prea multă dragoste din partea fanilor și lipsiți de suport de specialitate, s-au stins prea devreme. Au fost stele adevărate în muzică, au fost “iconici”, dar au ars mai repede decât un băț de chibrit.
Alper Yesiltas e un avocat turc pasionat de fotografie, grafică și AI. În capul sau a vâjâit timp de aproape două decenii un proiect îndrăzneț din punct de vedere artistic, intitulat “Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, în care și-a dorit (și până la urmă a reușit, datorită tehnologiilor AI de creație digitală) să reproducă cât mai realist proiecții ale marilor staruri ale lumii plecate dintre noi prea devreme.
Ce a ieșit e foarte tare.
Freddie Mercury
Michael Jackson
John Lennon
Elvis Presley
O oră cu avionul între New York și Londra?
Agenția Spațială din Marea Britanie a făcut public marți proiectul pentru un „avion spațial” care va călători între New York și Londra într-o oră și care ar putea fi gata până în anii 2030. Ei zic că aeronavele de pasageri “nebun de rapide” vor zbura la Mach 5.4, ceea ce înseamnă… foarte rapid.
No, ce să zic, mai avem opt ani de așteptat… Să sperăm că le iese, dar eu o să mă dau cu el abia după doi ani de la lansare, că nu am chef să pățesc ce au pățit alții în trecut cu Concorde…
Mizilicuri secrete - Sfecliți-vă cu mine!
Una dintre pasiunile mele e să scotocesc printre rafturile magazinelor de retail sau nișă după mizilicuri, giuvaere gustative sau olfactive pe care cei mai mulți le ignoră. Nu e musai să fie scumpe, dar pur și simplu românii au multe prejudecăți senzoriale.
Bistrița, orașul unde m-am născut, căci Clujul m-a adoptat la 18 ani abia, e un loc unde sașii, maghiarii, românii și țiganii au dăinuit bine merci fără să știe ce e aia political corectenss și ura de rasă. Inveitabil, acolo s-au mixat și obiceiurile gastronomice. De la sași, mama a preluat “obiceiul” de completa felul doi de la mesele de duminică, adică “pireul” tradițional cu șnițelele de pui cu sare și piper, cu un blid de sfeclă răzălită și amestecată cu hrean.
Cu fetișul ăsta culinar am rămas până azi, așa că în frigiderul meu veți găsi mereu un borcan cu “salată” de sfeclă. Ani de zile mi-am preparat eu, am încercat tzâșpe variante, dar nu am reușit să dau de sfecla perfectă, așa cum o făceau sașii sau mama. Până am dat la Lidl de borcanul din imagine. De atunci, la revedere încercări cretine, nu merită niciun efort, căci salata de sfeclă de la Lidl a închis masa: e perfectă.
Ceva cu adevărat special pentru ficățel
Iubesc eu single-malt-urile, dar nu mă smiorcai nici când am de încercat romuri. Astăzi, vă prezint cea mai nouă descoperire a mea, un rom excepțional din Mauritius și care “respiră” din toți porii sarea și exotismul Oceanului Indian.
Nu are zahăr adăugat, are un finiș natural și robust, cu arome de coajă de portocale și caramel. Total diferit de Zacapa și Bumbu, Penny Blue nu încearcă să se dea mare prin ambalaj, dar îți sparge “dinții” în sens plăcut la degustare, arătând că nu degeaba casa care îl fabrică se pregătește în curând să aniverseze 100 de ani de existență.
Un alt fel de Fuego
Nestor Plasencia Sr. este un cultivator de tutun și un producător de trabucuri de origine cubaneză ale cărui fabrici din Honduras și Nicaragua produc peste 30 de milioane de trabucuri pe an.
Deci nu e un papagal în industria asta.
Eu sunt un papagal într-ale fumatului de cigar, cred că îți iei doctoratul cel puțin după 10 ani de fumat, pentru a-ți stabiliza papilele spre un anumit nivel de rafinament.
Din păcate, eu am pășit pe drumul trabucurilor începând de prea sus, cu Davidoff, datorită unui prieten pasionat și bogat care aproape se identifica cu brandul. Greșeală mare. Ca să recuperez, am reînceput de jos, de la stick-uri de 3 dolari și cu multe variații. Apoi am urcat la 10 dolari. Apoi la 15 dolari. Apoi am început să îmi notez diferențe într-un caiet, note despre gusturi și tiraj.
În fine, această rubrică mi-a fost cerută de abonații newsletter-ului. Să fac recomandări și de cigars, așa cum fac pentru parfumuri și băuturi alcoolice. Mă conformez cu precizarea că nu sunt un expert, ci un fumător pasionat de gusturile și mirosurile pe care un cigar bun le degajează.
Nu mai știu, cred că Hendrix cel dilău zicea:
Tobacco is the best vegetable in the world.
Sunt perfect de acord, cu amendamentul că, aidoma pipei, trabucurile aduc cu sine și “povestea”, față de țigările normale, tot mai pline de chimicale.
În ultima vreme, m-am concentrat mai mult pe stick-urile box pressed, “presatele”, care au o vibrație aparte și un draw mișto. M-am simțit excelent fumând Plasencia Alma del Fuego pentru că e un trabuc matur, dar care nu te complexează, te lasă încet să îi descoperi aromele, pentru mine cea de piersică uscată fiind cea mai pregnantă în gură.
Un stick e undeva la 70 de lei, discutăm de un cigar totalmente nicaraguan, plin de “condimente” eliberate din “sufletul focului”. Vă recomand să încercați una și abia apoi să va decideți dacă merită sau nu o cutie.
Linkul de unde puteți lua Plasencia, la final de newsletter.
Lenea, o virtute
Adevărul e că a avut dreptate Tavi Hoandră atunci când mi-a recomandat această carte, pe care v-o recomand și eu cu drag. Cel mai fain lucru din lume e “să nu faci nimic” și să fii plătit pentru asta. Doar că nu își permit prea mulți acest lux.
Lenea este o “stare” prost văzută încă din Biblie, deși Isus era un leneș.
Societatea s-a scuturat de multe prejudecăți între timp, dar nu a renunțat la a ne trage de urechi și a ne îndemna să muncim, pentru că e “singura cale”. Este însă lenea o virtute? Potrivit autorului, DA, cu litere mari. Cultura muncii, spune el, ne-a înrobit și îndepărtat pe noi de noi, de familii, de viață. Muncim, muncim, muncim, dăm din fund o dată pe lună, bem ceva la nunți, ne trezim că pruncii noștri sunt adolescenți de neînțeles, ba chiar că trebuie să ne pensionăm și, nici nu ai început bine viața, că ai și murit.
Să nu credeți cumva că e o carte lejeră, de week-end, vă asigur că nu. E lejeră că atmosferă, o carte scrisă însă amuzant din punct de vedere stilistic, dar cu totul și cu totul serioasă.
Cu o măiestrie de spadasin îmbrăcat de la H&M, Tom Hodgkinson crede că lenevia înseamnă libertate, libertatea de a alege să trăim cum vrem, ceea ce societatea nu prea vrea, căci are de ne băgat pe gât taxe, asigurări și conduite.
Cartea ne trece prin istorie, literatură, filosofie și poezia ultimilor 3000 de ani și aduce “muniție mentală” pentru proslăvirea leneviei de bună calitate și, trecând peste registrul ei aparent superficial, este un semnal de alarmă super șmecher pentru căpșorul nostru prea plin de taskuri și frici.
Citiți cartea, “se merită”!
Ceva ce nu trebuie să ratezi pe HBO Max
Iubesc Rolling Stones cu respectul de devorator al muzicii care le recunoaște supremația totală în longevitate, povești de viață, adaptabilitate și hit-uri. Nu sunt obsedat de ei, așa cum sunt obsedat de Queen, dar îi ador.De aia, insist să îți recomand cel mai nou documentar de pe HBO Max despre cariera lor, îl poți vedea AICI.
Documentarul este o poezie, ca o masă la un restaurant de lux unde mănânci 4 feluri total diferite: fiecare dintre ei are dedicat câte un episod. Și, deși poți pretinde ca fan că știi atâtea despre ei, tot vei fi șocat să afli o grămadă de chestii noi, senzaționale, despre această trupă, despre relațiile dintre ei. Sunt la final de viață cu toții, da, apare și Charlie Watts, chiar dacă documentarul e filmat când moare, așa că, fiind degajați, vorbesc fără rețineri despre ei, despre timpuri, asumându-și mai ales relele. E absolut hilar să îi vezi acum bătrânei și degajați, ca niște pensionari care au lucrat toată viață la ICRA, și să știi că în maxim 10 minute se pot sui pe scenă și, ca la 17 ani, să facă EXACT aceleași nebunii pe care le-au făcut, țineți-vă bine, FĂRĂ OPRIRE, timp de 60 de ani.
Dumnezeu ar trebui să răspundă într-o zi în fața noastră și să ne zică cum naiba pe alții îi ia devreme la Ceruri, că au fost virtuoși sau credincioși sau nu, iar pe ăștia, niște drogangii care au tras heroină și pe gaura fundului (io asta cred despre Keith Richards), i-a lăsat să trăiască de-a lungul a două secole, să prindă cele mai faine vremuri ever, să nu pice în uitare, ba, mai mult, să ne și azi cânte relaxați.
Cel mai probabil e că are și Dumnezeu favoriții lui.
Mai jos, un footage cu ei pe la 1965, când nu se inventaseră concertele pe stadioane (Stones le-au inventat și pe alea). Play!
Romul Penny Blue se poate lua de AICI
Trabucurile Plasencia sunt AICI
Cartea despre lene e AICI
Despre textul Galleri - AICI
Nu renunța la noi!
Da, exact, nu renunța la plata recurentă, la cei 10 dolari pe care ni-i plătești lunar. Cu cât mărim comunitatea care se “adapă” de la informațiile din acest newsletter, cu atât va crește calitatea și numărul informațiilor primite. Avem atâtea planuri… dar ele se pot realiza doar dacă nu faci “românismul” de a renunța la plata constantă lunară a abonamentului care îți dă acces la newsletter-ul Strict Secret. O să vezi, o să îți placă…
Scrie-ne dacă ai “sugestii sau reclamații” pe mailstrictsecret at gmail punct comsau contacteaza-ne la 0720 00 88 88.