Opus nr. 225 - Londoning - Jurnal de calatorie in Capitala Imperiului Britanic (ultima parte)
Nu uitati sa va abonati la newsletterul meu, costa 45 lei pe luna.
Jurnal de calatorie londonez
Am fost mereu îndrăgostit de Paris și pentru că am această aplecare spre limba și cultura franceză și pentru că am călătorit încă din gimnaziu în toată Franța și am bătut-o cu mașina, trenul sau avionul sau chiar cu pasul cam prin toate cotloanele lui.
Parisul însă s-a stricat foarte mult în ultimii 30 de ani. A devenit oglinda tumultului socio-politic, năpădit de imigranți, confiscat de miriade de etnii, supraexpus prin tot ceea ce face și respiră. Astăzi când vizitez Parisul împreună cu familia mea, îi caut mai degrabă aceste cotloane ferite de turiști, unde regăsesc vibrația mai veche a lui.
Londra însă, a devenit pentru mine un altfel de loc în care vreau să mă îmbăiez și prefer să o fac în ciuda aglomerației și copleșitoarei sale anverguri, tocmai pentru partea creativă și artistică pe care o oferă lumii.
Din acest punct de vedere, Londra e plină de minți creative pe toate palierele societății. Există o efervescență culturală care face diferența cu tot ce am văzut până acum pe acest glob. Și Londra e plină de emigranți, dar foarte mulți vin acolo ca să aducă o contribuție sau ca să arate lumii de ce sunt capabili. Indieni, polonezi, ruși, români, chinezi, vin în această capitală pentru că acolo semințele creativității sunt respectate și fiindcă, de cele mai multe ori, în țările lor, respectul pentru inteligență nu cunoaște aceeași apreciere.
Londra muzicala
Al treilea nivel turistic pe care vi-l recomand când vizitați Londra este cel al concertelor și Londra are parte de ele zilnic, fie că e vorba de lansări de albume sau seri de jazz sau de cluburi de noapte spumante (nu sunt genul meu, dar sunt foarte tari), dar ținta principală sunt concertele artiștilor mari, și așa cum am spus, pentru orice superstar sau artist care tinde să devină unul, Londra este o destinație ce nu poate fi evitată. Primul motiv este importanța ei ca și capitală, dar adevăratul prim-motiv este moștenirea pe care Marea Britanie a lăsat-o lumii prin muzica sa, prin toți greii britanici care au influențat planeta. Si în privința muzicii,ca și în literatură, artă sau economie, Regatul Britanic s-a străduit și a reușit să fie mereu unic, mereu special, mereu aparte.
Dacă puteți, încercați să veniți la Londra pentru a o vizita, dar faceți în același timp și încercarea de a vă lipi pe respectiva perioadă de un concert major, fiindcă experiența voastră londoneză se va îmbunătăți substanțial.
Anul acesta am avut un noroc chir și am reușit ca de-a lungul a șapte zile să ne lipim de două concerte, nu numai rare, cât și unice ca sentiment. AC/DC și Robbie Williams.
AC/DC, fiindcă sunt niște monștri sacri, deja foarte în vârstă, și pe care nu credeam că o să-i mai prind în viața asta și Robbie Williams pe care îl mai văzusem deja, dar care a fost special în acest an pentru faptul că a cântat la un festival pur britanic și a cântat acasă, el având în trecut o relație complicată de iubire și ură cu Londra datorită carierei sale nebunești.
Tot ce pot să vă spun este că odată ce participi ca și spectator la orice concert în Marea Britanie, nu vei mai vrea niciodată să mergi la vreun concert în România. Si primul lucru care te lovește este organizarea exemplară care se traduce prin respectul pentru spectator, pentru timpul său, pentru banii pe care îi dă pe bilet.
Din acest punct de vedere, în România am avut numai experiențe proaste, cu stat la coadă zeci de minute pentru acces, cu cozi interminabile pentru a lua un rahat de pahar de bere, sau o simplă apă, sau pentru a merge la toaletă, fiindcă organizatorii de concerte din România sunt miserupiști și hrăpăreți și consideră că 100.000 de oameni pot face pișu în Piața Constituției în doar 60 de toalete și își pot ostoi setea la doar 40 de tarabe amărâte cu apă și bere, ca să nu mai zic de aspectele tehnice și de sunet care nu pot fi comparate cu niciun concert mare de pe teritoriul Marii Britanii.
AC/DC a cântat pe grandiosul Wembley, stadion pe care nu mai pășisem până atunci, un simbol al Angliei și al lumii, și e un simbol ce-și merită statutul. Cum vi se pare faptul că am intrat în stadion alături de zeci de mii de oameni, trecând în doar cinci minute prin controlul biletelor și bagajelor și ajungând fără nicio problemă pe locurile rezervate? Mă credeți? Sper că mă credeți și când vă spun că, în ciuda audienței numeroase, am cumpărat apă, bere și sandviciuri stând doar două minute la coadă. Infrastructura stadionului era atât de bine gândită, încât la toaletele de băieți nu era nicio coadă, iar la cele destinate fetelor se stătea foarte puțin și lingeai pe jos de curat ce era. stadionul pe interior este o frumusețe aparte. Arhitectul care l-a desenat i-a dat o amprentă unică prin faptul că de pe orice parte a stadionului privești, chiar și dacă ai bilete „la săraci” viziunea ta asupra meciului de fotbal, sau în acest caz a spectacolului, este excepțională, lucru care face din Wembley ceva unic în lume.
AC/DC nu mai are nevoie de nicio prezentare. Băieții ăstia au pe scenă 50 de ani și sunt iubiți de miliarde de oameni. Este incredibil să mai poți cânta la 76 de ani cu energia unui copil, dar și mai incredibil este că nu și-au pierdut în tot acest răstimp iubirea pentru public și pasiunea pentru muzică. Au fost minute în șir în care am plâns de fericire pentru că am avut șansa să-i văd, și, ce să vezi, când priveam în jur, observam că mai erau și alți smiorcăiți ca mine. Ciacanăii din lumea muzicii de astăzi, făcută pe calculator, grohăită și miorlăită, nu cunosc nici 0,3% din muzica pe care băieții ăștia o fac, o știu, o simt.
Pentru copilul meu, a fost prima experiență de o asemenea anvergură și a fost una cu sens, fiindcă de-a lungul micii lui vieți, fără să-i băgăm pe gât, a ascultat în casă, de la noi, diverse cântece de pe albumele lui AC/DC, astfel încât concertul l-a găsit pe micuțul om cu propriul său set de cântece preferate, pe care le-a recunoscut de-a lungul concertului. Și din nou mi-a mai crescut inima cu un milimetru văzându-l, și din nou capul lui a mai crescut cu un micron de inteligență emoțională, ca să fie mai pregătit pentru lumea în care va trăi.
Prejudecat de experiența cu festivalurile românești, unde mai nimic nu e cum trebuie, unde rapacitatea organizatorilor și prostituția financiară transformă totul într-un dezastru, ne-am pregătit mental pentru tot ce e mai rău în privința festivalului britanic la care avea să cânte Robbie Williams și care urma să aibă loc în gigantul Hide Park. Și, Doamne, ce bine a fost că ne-am înșelat!
Organizatori pregătiți, acces lejer, toalete îndestulătoare, acces la mâncare și băuturi variate și mai ales fără cozi au transformat totul într-o plăcere. Nu ne venea să credem că suntem în același loc cu 120.000 de oameni și că nu ne călcăm în picioare, că nu ne înjură nimeni ca să intre mai repede la baie, că nu pute a pișat.
Toți participanții la concert erau veseli și în ton cu locația, iar Robbie a fost poezie, schimbând tot setup-ul musical, în respect pentru britanicii săi și transformând totul într-un concert unic, special gândit pentru Londra. Am cântat, am dansat, am plâns și am râs timp de aproape trei ore cu un Robbie care a făcut tot ce a putut el pe scenă ca să ne transmită cât de recunoscător îi este publicului pentru iubirea oferită în ultimii 25 de ani.
Londra, pentru hăhăială
Stați liniștiți, călătoriile noastre nu sunt compuse numai din artă și cultură. Avem timp mereu, în fiecare excursie și pentru frecat menta, o deprindere la care ne pricepem foarte bine, iar Londra este capitala perfectă pentru a freca menta în cele mai interesante maniere.
Poți să petreci o zi întreagă în Camden Market sau în Hyde Park.
Poți să urmărești o zi întreagă firul Tamisei care este împănat cu terase, restaurante, magazine pline cu brizbrizuri. Poți să îți rupi cardul, dacă ai cașcaval mult pe el, făcând o sesiune de shopping la Harrod`s sau poți alege să-ți odihnești oasele stand în picioare lângă ușa unui pub, alături de zeci de colegi de suferință, sorbind un Guiness rece, și discutând chestiuni extrem de grave ale societății britanice precum dacă Henry Kane ar fi trebuit să dea mai mute goluri la acest Campionat European, sau dacă sistemul VAR ar trebui scos definitiv din Premier League.
Cultura de pub este un aspect esențial al vieții sociale al oricărui englez mediu, ba chiar și din high society. Ora 16 sau 17 găsește efectiv milioane de englezi iesind de la muncă, indiferent de statutul jobului, si împânzind celebrele pub-uri englezesti imprăștiate peste tot de-a lungul orașelor Angliei. Cu paharul de bere în stânga și țigara în dreapta, englezul mediu își închide ziua cu religiozitate în acest fel, semnând condica unui popor care bea de stinge și își asumă cu demnitate acest lucru.
Nu cunosc în lume, în afară de cehi și englezi, vreo altă națiune care să grumăzească atâta bere. Și românii sunt „competenți la alcoale, dar aici paharul de bere aflat în mână este o invitație la convivialitate.
Convivialitatea e un concept care există de când lumea – sau, cel puțin, de când lumea s-a organizat și a început să trăiască, respectiv, să mănânce împreună – voluntar și conștient, nu doar din impulsul animalic al supraviețuirii, ci găsind bucurie și plăcere în a face asta.
O altă parte a Londrei destinată hăhăielii este aceea în care, atunci când veți prinde experiență și veți avea curaj mai mult, să începeți să-i scanați suburbiile, ba chiar să vă aventurați cu trenul la 10-20 de km departe de ea și veți avea ocazia să descoperiți o Anglie mai calmă și cumva mai serenă, cu alte valori decât cele londoneze.
Am văzut până acum multe orașe britanice, Manchester, Liverpool, Birmingham, însă ele par niște municipii oarecare față de grandoarea Londrei.
Următorul meu plan este o călătorie în profunzimea Regatului Britanic pentru a descoperi natura Irlandei, sălbăticia Scoției, frumusețea răvășitoare a peisajelor rurale din Anglia.
Așadar, dacă ați avut până acum prejudecăți față de Londra, sper că v-am schimbat părerea, iar dacă n-ați privit-o așa în călătoriile de până acum, poate că-i veți acorda și această perspectivă.
de final…
Nu uitati sa va abonati la newsletterul meu, costa 45 lei pe luna.
Visez sa pot sa ma concentrez financiar doar pe dezvoltarea acestui proiect de analize si investigatii si sa am in continuarea (si) libertatea financiara de a ramane departe de facturile partidelor.
Doar voi ma puteti ajuta, caci nimeni din politica nu accepta jurnalistii incomozi.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa