Opus nr. 238 - Ana Geoană, fata marelui român nr.2 din NATO ce vrea sa ne fie presedinte - juramant de loialitate fata de SUA. Cat costa un post de stiri care sa nu mai fie supus politicului sau secu?
Care este viitorul jurnalismului? Nu stiu. Stiu care e viitorul jurnalistului, unul ca mine.
Consolidarea propriei identitati si despartirea de organizatii media “normale” - sunt cele doua coordonate care m-au dus la cifrele de mai jos.
De aia Strict Secret a ajuns la cifrele de mai jos: platforma Substack mi-a oferit aceasta sansa de a ma construi pe mine asa cum vreau ca jurnalist si de a castiga o audienta pe care sa nu mi-o poata lua nimeni, prin livrarea continutului meu in inboxul casutelor voastre de email.
Emailul e “bosorogul” electronic care a rezistat primei parti a revolutiei tehnologice si nu a putut fi ucis de social media.
Fata de ziarele normale, care depind de Facebook si de faima lor pentru a isi aduce zi de zi cititorii pe platforma, in cazul meu, EU decid tot si nu depind decat de pofta de lucru, pe care o am oricum.
Mai mult decat un blog, care are un comportament de “marketing”/consum similar ziarelor mainstream, adica blogurile isi asteapta cititorii sa revina (daca isi aduc aminte cititorii sa revina / sigur, avem RSS feed, etc), substack-urile au devenit o solutie reala pentru creatorii de continut, CONTINUT, DA? (adica nu cacaturi video pe tik tok si poze cu cosmetice pe Insta), asigurandu-le independenta editoriala si, adeseori, si financiara.
Strict Secret imi permite si sa ma construiesc in fata voastra. Si eu imi permit sa va arat mai multe aici despre cine sunt, fata de un ziar normal: unde calatoresc, ce citesc, ce pasiuni am, ce preocupari, altele decat cele ce tin de presa, cum gandesc.
O televiziune puternica va mai putea face din anonimi “vedete” inca cativa ani. Vedem insa ca “vedetele” pierd din lumina cand ies de sub umbrela televiziunilor si reintra in anonimat.
Singura solutie e creionarea identitatii de jurnalist in randul publicului si izolarea sa de outleturile media.
In strainatate, sunt tone de scriitori si jurnalisti care castiga deja de pe platforma Substack sute de mii de dolari pe luna din abonamentele cititorilor si care au parasit deja platforme cu renume ca New York Times sau Politico.
Ei au devenit niste oameni-artefacte, redobandindu-si unicitatea si refuzand sa se mai dilueze in oceanul de informatii si stiri de doi lei.
Si eu caut sa devin un om-artefact si incerc sa ii caut pe cei ce deja sunt.
Mereu cand ma gandesc la genul asta de oameni imi vine in cap scriitorul si jurnalistul Octavian Hoandra, un soi de “cirque du soleil” ambulant cu barba scurta, infumurat in aparenta de tomurile citite, de vietile intr-o viata traite, in fapt, un boem senzational care refuza mizeria trendului, facandu-si drept scuturi cartile, crosele de golf, amintirile.
Mai sunt ca el. Mirel Palada, concupiscentul emotiilor provenite din cunoastere, Dan Selaru, nebunul cu ochii inchisi ce deseneaza si scrie argonautic in pesterile mintii sale, cufurit ca o stafie a genialitatii.
Mai sunt multi asemenea oameni, sa ii cautati si voi.
Termenul „artefact” provine din cuvântul latin „artefactum”, care înseamnă „ceva făcut prin artă sau muncă manuală”.
800 000 de euro pe luna pentru un post de stiri deasupra politicului si deasupra tuturor. Cine ii investeste corect va conduce Romania
Analiza financiara a pietei de televiziune pe care am facut-o alaltaieri a suscitat vii discutii in randul prietenilor mei. Atat de putin incaseaza televiziunile de stiri? Atat de putin costa sa tii un post competitiv de stiri? Da, undeva la 9-10 milioane pe an, ideal ar fi 12. Pentru un om de afaceri cu super bani, asta e un mizilic.
Stiti ca si eu am un post mic de stiri, NCN, pe care ma chinui sa il tin cum pot de peste sapte ani, si, desi sunt distribuit pe toate retelele de cablu, nu am reusit sa il urc in audiente din lipsa de bani.
Dar sunt si posturi de stiri care au bani si isi bat joc de audiente, de partea editoriala si de realitatile actului jurnalistic de azi.
Cele mai multe posturi de stiri traiesc bine merci din banii politicului. Cand incasezi 100 000 de euro pe luna de la PSD si 100 de mii de la PNL, e usor sa supravietuiesti. Dar banii astia vin la pachet cu o otrava: distrugerea actului jurnalistic. Facturezi si gura ti se umple de sperma lipsei de coloana vertebrala. Nu mai poti critica nimic, basca trebuie sa si asculti de ordinele platitorului care vrea ca agenda publica sa fie inundata de temele LUI.
In afara de A3 care mai misca ceva, toate televiziunile de stiri au departamente de vanzari care sunt PRAF. Nu stiu sa vanda publicitate, nu stiu sa faca conexiuni, astfel ca sloturile publicitare sunt invadate de cacacele de marketing la suplimente naturiste si mici ciordeli gen reclama la primaria sectorului 4.
Bugetele mari merg la cei care stiu sa vanda, adica Pro.
Si asta e nedrept, caci RTV si Realitatea sau A3 fac audiente care, de multe ori, stau cot la cot cu Pro sau chiar le depasesc. Aici vine lipsa de profesionalism a departamentelor de vanzari.
Apoi, resurse alocate degeaba, cheltuieli inutile. Asa e tipicul de consum in acesti ani, diminetile nu mai conteaza pentru posturile de stiri, audientele sunt praf, caci toti sunt la munca si stau pe net, doar daca, rar de tot, avem un atentat, se justifica regimul de breaking news.
Concentrarea e pe sloturile de seara unde insa se face foarte putin din punct de vedere al importantei subiectelor, fiindca totul e “arestat” de politic.
In Franta exista doua concepte de news pe tv pe care le ador si toate sunt de data cvasi recenta: BFM TV si Brut - fiecare pe nisa sa, BFM mai politic, Brut. mai pe stiri virale, dar foarte bine facute, cu un mare accent pe live-uri.
Romania este in pleistocenul inovatiei tehnologice si jurnalistice. A3 a cheltuit zeci de milioane de euro pe design si setup-uri in studio, dar are un aer static, un aer lipsit de dinamism.
Marile subiecte lipsesc din Romania, marile intrebari nu sunt puse.
Daca ar exista un bogat sau un consortiu de bogati despartiti de frica de securitate sau de ANAF sau de orice stat paralel care sa bage maxim 12 milioane de euro intr-un proiect media gandit cu cap de jurnalisti, nu de brokeri de influenta sau santajisti, ar conduce Romania.
Am zis mereu ce minune ar putea face fratii Paval de la Dedeman daca ar investi in media. Dar aia is ghidonati de securitate si fricosi. Ideea e sa se rupa paradigma asta stupida in care securitatea si politicul controleaza media, sa existe cineva deasupra care sa zica: mi se rupe, am atatia bani, ca nu aveti ce sa imi faceti.
Sa stiti ca in afara Romaniei asemenea moguli exista. Si ei stau la masa nu cu Ciolacu sau Ciuca, ci cu “sefii la Lume”.
Kamala Harris o ia pe populisme. Georgiana Simion de America
Disperarea e mare in randul democratilor. Matusa Kamala Harris arunca cu promisiuni populiste, mai ceva ca Gigi Simion in Romanica. Kamala a anuntat la finele saptamanii pe post de promisiune electorala “asistenta” de 25 000 de dolari pentru americanii aflati la prima proprietate. Au sarit de cur in sus toti AUR-istii ca vedeti, baaaaa, pana si Kamala Harris a copiat “planul Simion”, deja gata, se cred castigatori!
Mai interesant este ca Harris, in disperare de cauza, vomita populisme pe banda rulanta. De exemplu, a mai promis ca va bloca preturile la produsele de larg consum. No, deja lucrurile se complica, fiindca 1) e imposibil sa poti face asta fara Congres, 2) e un atac frontal la ideea de piata libera si 3) intri in razboi total cu greii Amazon, Walmart, CostCo, etc, care nu vor sta cu mainile in san, ci il vor sponsoriza pe Trump.
Care Trump rade si cu curul de disperarea Kamalei si o ataca fix pe temele propuse de ea:
Apropo de incercarea de asasinare a lui Trump
Nu observati ceva straniu? Nu se mai vorbeste nimic in presa despre acest incident major, ma refer la ceva relevant. A fost foarte repede trecuta cu vederea greseala imensa a Secret Service, ni s-au prezentat trei cacatisuri despre atacator si… gata!
Pai, daca asa trebuie?! Daca si americanii is o turma manipulabila!??? Da-i sa mearga!
O alta mentosana de supt pentru prosti
Este “dezvaluirea” din ziarele americane despre “cum” s-a intamplat distrugerea Nord Stream de catre niste “rebeli” care, chipurile, nu mai ascultau de Zelenski.
Citim din presa-trompeta care ii infuzeaza pe fraieri cu povesti cu pesti de Netflix. Cica:
„Totul a început într-o noapte de băutură intensă și determinarea de fier a câtorva persoane, care au avut curajul să-și riște viața pentru țara lor", a spus sursa.
„Întotdeauna mă face să râd când citesc speculații în mass-media despre o operațiune mare care implică servicii secrete, submarine, drone și sateliți”, a declarat pentru WSJ un ofițer implicat în complot.
Operațiunea a costat aproximativ 300.000 de dolari (273.000 de euro) și a implicat un echipaj de șase membri pe un iaht mic închiriat. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a aprobat-o inițial înainte ca agenția de informații americană CIA să afle și să-i ceară să o oprească.
Președintele ucrainean a ordonat oprirea, dar șeful armatei, Valeri Zalujnîi, a continuat operațiunea, notează WSJ.
Deci va dati seama? E ca si cum m-as strange eu cu inca 4 ghiorlani si Marinica, instructorul de scufundari de la Agigea, am lua de la Lild niste explozibil si am distruge o investitie de miliarde de euro dupa o noapte de betie, atat de usor a fost!
Nu, e o minciuna imputita. Zelenski a fost creierul si gata! Daca era altceva, din 2022 pana azi, papagalul de Zelenski s-ar fi straduit macar de ochii lumii sa ii puna sub acuzare pe “rebeli”.
Cei mai prosti is nemtii, ca accepta ca fraierii situatia de fapt.
Dar exista si intrebarea asta, pusa foarte corect de bloggerul Vali Petcu, aka Zoso: daca nu s-ar fi intamplat beleaua asta, asa-i ca taranii de nemti ar fi continuat sa se adape de la gazul rusesc? Asa-i!
Majorările de măruntiș
Sorin Rosca Stanescu, reputatul jurnalist de la Corect News, face o constatare amara: pensionarii Romaniei si-au luat teapa a mia oara de la politicieni.
“S-a săvârșit. Numărătoarea inversă s-a încheiat. După ce mai mulți miniștri ai muncii, patru-cinci, au făcut în ultimii ani nenumărate tumbe la televizor, lansând promisiuni dintre cele mai generoase, iată că acum, în fine, milioanele de pensionari din România primesc depeșele mult așteptate de la casa de pensii. Și, pe măsură ce trec orele și primind primele reacții, constatăm cu stupoare că un uriaș proiect pe care și l-au asumat rând pe rând mai multe guverne este pe cale de a eșua. Dacă nu care cumva a eșuat de-a dreptul. Astfel, a apărut din popor conceptul de „majorările de mărunțiș”.
Ce se întâmplă? Pensionarii primesc așa-zisele decizii de recalculare. În decizii, funcționarii de la Ministerul Muncii și mai ales cei de la casele de pensii au scris ce și cum. Pentru moment, eu unul, și probabil nu sunt singurul, am rămas mască auzind cum suntem anunțați de funcționarii guvernamentali că vor exista chiar și majorări de 100%. Minunat! Dar până una alta, nimeni nu ne-a oferit niciun exemplu în acest sens.
Pe măsură ce trec orele, iar reporterii de la toate televiziunile îi interoghează pe pensionari, observăm că reacțiile acoperă o paletă extrem de largă dar toate fără excepție sunt negative. Vedem consternare, dezamăgire, disperare și, în final, dispreț și ură împotriva partidelor politice aflate la putere, care susțin pensionarii, cel puțin în reacțiile de până acum, i-au dezamăgit profund. Să fie oare toate televiziunile pornite împotriva guvernului? Să nu rețină oare niciun reporter și nicio cameră opinii de satisfacție ale unor pensionari? Sau într-adevăr un proiect de mare magnitudine care ne-a fost prezentat ani de zile și care a creat un uriaș orizont de așteptare a eșuat? Și cum să eșueze un asemenea proiect, care vizează milioane de cetățeni, tocmai în pragul alegerilor parlamentare și prezidențiale?
Coșul minim de consum, conform normelor europene, aplicat în România, înseamnă că fiecare persoană trebuie să dispună, pentru a supraviețui, de 4000 de lei lunar. Lei curați. Neimpozitați. Iar ceea ce aflăm acum din reacțiile care curg valuri valuri, este că cei mai mulți dintre pensionari cu așa-zisele „majorări de mărunțiș” nu depășesc 2500 de lei. Cum să supraviețuiască în aceste condiții acești oameni? Cum să nu fie ei dezamăgiți?
Decidenții politici afirmă că este posibil ca o serie întreagă de dosare de pensii să nu fi fost complete pentru că vârstnicii nu au prezentat întreaga documentație necesară. O serie întreagă de acte lipsesc din dosarele de pensii. Asta este foarte adevărat. Dar la fel de adevărat este că procurarea lor, pentru cei mai mulți vârstnici, ar fi necesitat deplasări pe distanțe lungi de la locul de domiciliu pâna în locul în care sunt arhivate documentele respective. Și în plus, plata, uneori de mii de lei, către societățile care le-au arhivat, pentru a primi de la acestea informațiile necesare. Ceea ce milioane de seniori nu au putut face. A existat un moment – am crezut, de inflexiune – în care premierul Marcel Ciolacu a manifestat empatie și a reacționat, arătându-se uimit că există o asemenea problemă. Eram convins, dar m-am înșelat amarnic, că într-una dintre zilele următoare, o hotărâre de guvern avea să reglementeze această situație prin plata contravalorii actelor necesare din rezerva de stat. Acest lucru nu s-a întâmplat. Și ce urmează? Aud acum, tot pe diverse canale de televiziune, că seniorii, cei care vor fi nemulțumiți de așa-zisa recalculare, probabil milioane la număr, ar putea să solicite caselor de pensii o recalculare. O recalculare a recalculării. Ceea ce presupune angajarea unui număr suplimentar de persoane la respectivele case de pensii – ceea ce s-a și decis – și în al doilea rând, acoperirea unor costuri chiar de către petiționari. Cu alte cuvinte, după ce că nu beneficiază de coșul minim de consum, un pensionar va fi obligat să plătească o taxă pentru recalcularea recalculării. Iar dacă în continuare nu primește satisfacție, singura soluție este să facă o acțiune în instanță. Care îl va costa alți bani. Și alte și alte drumuri. Iar instanțele, la rândul lor, s-ar putea să se trezească copleșite de procese.
Așadar, sunt silit să trag o concluzie parțială. Până când voi reveni asupra acestui subiect, după ce în zilele următoare toate comunicările caselor de pensii vor fi făcute, mă grăbesc să constat, cu convingerea că nu fac nicio greșeală, că tot acest proiect uriaș cu care oamenii de la putere se bat cu cărămida în piept a eșuat.
Romina Ferrari, prostovanca plictisita
Stirea ca o fatuca plecata din curul Calarasiului a ajuns nevasta mostenitorului Ferrari (bine, italianul mai are o parte mica din companie, dar tot inseamna 7 miliarde de euro), trebuia data, fiindca nu in fiecare zi o balabusta dispusa la orice reuseste sa sparga casa unui miliardar ce avusese o casnicie de 50 de ani si nu in fiece zi o cotoarba romanca tanara reuseste sa puna mana pe un martalog cu super bani cu 43 de ani mai in varsta ca ea.
Dar aici ar fi trebuit sa se opreasca orice fel de stire cu aceasta disperata gerontofila. Sa stiti ca si asta e prostitutie, putem sa ii zicem morala, sa prostitutie premium, sa te mariti cu un martalog care nu iti mai poate verifica cu joja “uleiul” doar pentru o simbrie (va dati seama ca au contract prenuptial) si sa te murdaresti fizic si moral asteptand ca ala sa crape. Ca de iubire nici nu poate fi vorba.
In schimb, Romina din Calarasi tine mortis sa inunde spatiul media din Romania cu parerile ei de doi bani despre modestia in care traieste, impartasindu-ne “viziunea” ei despre lume, dar si aici de o maniera bipolara: pe de o parte, in unele interviuri, Romina Ferrari ne “dezvaluie” cum a primit pe post de servitor un designer vestimentar, ca sa nu mai mearga ca ultima sarakie la intalnirile cu alte neveste de miliardari, pe de alta, ahahahaha, in interviul de mai jos, nesimtita are tupeul sa spuna ca se imbraca cu rochite de pe Aliexpres. Ba, mor cand aud si vad cacaturi din astea ipocrite! Fa, in primul rand, ca ne doar in chiuloasa de parerile tale si de existenta ta. In al doilea rand, daca tot te-ai maritat pentru bani, respecta blazonul casei Ferrari si dispari in anonimitate!
Deh, v-am zis, e plictisita fata! Ce sa ii faca ala la 78 de ani, cum sa o oboseasca?
Ana Maria Geoana, fiica Prostanacului, juramant impotriva Romaniei
Tot voiam sa scriu o chestie de vreo cateva zile si am tot uitat de ea. In discutia asta de doi lei cu candidatul wannabe de doi lei Mircea Geoana, romanul care tine cu valorile Stangii, dar traieste in luxul Dreptei, romanul care lacrimeaza pentru tara sa la comanda, desi nu ii cunoaste realitatile, ei bine, ati uitat, bre, cumetrilor, ca fata prostanacului, Ana Maria, aia maritata cu americanul de bani gata pe nume Cayton, si-a tradat tara, Romania, cu o lejeritate demna de o beizadea ce nu a muncit in viata ei (auzi ca Anuca e “nutritionist integrativ”, ahahahahahaha, mor!).
Va dati seama ca Ana Maria Geoana are deja cetatenie americana, dupa ce ca a studiat acolo o tona de ani si tac-su a fost ambasadorul Romaniei in SUA ani de zile, dar informatia nu e suta la suta certa. Sa zicem ca nu e inca cetatean, dar va fi. De ce? Prin casatoria cu milionarul Cayton, poate depune actele in decurs de 3 ani de la oficializarea mariajului.
Si tot va trebui sa rosteasca Juramantul de Credinta al SUA, desi eu zic, inca o data, ca deja l-a rostit si ca are deja cetatenia, la cate pile o avut taticu’ Mirciulica si familia de evrei americani putred de bogata.
Discutia aici vine. Stiti ce zice Oath of Allegiance, adica Juramantul de Credinta al SUA atunci cand candidatii pentru cetatenie o si primesc?
Am simplificat putin pentru voi acest Juramant care spune ca cel sau cea care il rosteste se angajeaza să faca aceste trei lucruri ca cetățean american:
sa sprijine și protejeze Constituția SUA și legile Statelor Unite împotriva tuturor amenințărilor, atât străine, cât și interne. În acest caz, „străin” și „intern” înseamnă pur și simplu orice amenințare, indiferent dacă este în interiorul Statelor Unite sau dintr-o altă țară.
sa renunțe complet la orice loialitate față de conducătorii, guvernele sau națiunile străine cărora le-a aparținut înainte.
sa lupte în serviciul militar pentru Statele Unite atunci când acest lucru este cerut de lege, indiferent dacă este vorba de serviciu combativ sau necombativ. Asta inseamna intr-o situatie chiar si ipotetica, dar asta inseamna, sa lupte si impotriva Romaniei.
No, ce fain, domnule Geoana, inca adjunct al NATO si candidat la presedintia Romaniei! Aveti o fiica ce a jurat loialitate unui alt stat! Sa ne spuneti la urmatoarea conferinta cum e cu asta! Sigur veti avea o explicatie!
Gurkha 18 ani - cellar reserve
Brandul de trabucuri Gurkha nu e pentru oricine. Sunt cigars complexe, nu ca ma dau smecher, dar nu ai ce sa fumezi din ele daca esti la inceput de drum in pasiunea asta.
Pispiricul de mai jos costa doar 60 de lei, dar e o bomba gustativa, cu lianturi si umplutura de tutun invechit 18 ani, un trabuc ce incepe cumva dulce si se termina spicy si care iti da diverse stari de-a lungul celor 30-40 de minute cat dureaza.
Va recomand sa fumati macar 4-5 din acest sortiment pana sa va formati o parere, fiindca asa sunt toate Gurkha, trabucuri create sa surprinda mereu.
Cantecul de azi
Eu cant mult. Cant zilnic. Am imaginea asta de zgrunturos, si poate ca si sunt, dar sunt o persoana vesela, cei apropiati stiu bine asta. Si cant dintotdeauna. Am facut scoala de muzica, am in casa pian, dar nu de aia cant. Cantatul zilnic e o stare pe care o am “din setari”. Stiu versuri de la poate peste mii de melodii, adica versuri, de la cap la coada, nu exagerez. Cand eram mic, imediat dupa Revolutie, aveam o mica bucurie in lumea aia gri de tranzitie in care ai mei nu si-au permis ani de zile un televizor color sau abonament la cablu, ca bietul tata era bibliotecar si mama castiga un rahat ca asistenta medicala: revista saptamana Ecran Magazin, emtiviul meu printat ce avea pe ultima pagina versurile de la hiturile vremii. Si pe care le invatam din doasca in doasca, fiindca, v-am zis, cablu nu ne-am permis decat prin ‘94, cand eram deja marisor.
Ce vremuri erau atunci! Imi dau lacrimile a nostalgie, fiindca, desi vai de mama noastra, aveam bucurii mici si simple ce ne multumeau indiferent de ce aveau altii, televiziunea avea “gust” si fructele aveau gust si parca si oamenii aveau alt “gust”.
In lumina sumbra a mortii lui Nicu Covaci, ma gandeam recent ca o trupa total nedreptatita azi in Romania este Compact, “compactul” lui Paul Ciuci.
Sunt multe cantece superbe, dar unul este cu adevarat uluitor ca sound si complexitate. V-am pus aici versurile, dar sa dati play si la song.
Jocul ielelor
Cine goneste prin noapte ca vantul?
E-un tata ce tine la piept al sau fiu.
Calul in goana inghite pamantul
Si-n haos ii zboara copilului gandul
Ii zboara-n pustiu.
Cine goneste prin noapte ca vantul?
E-un tata ce tine la piept al sau fiu.
Calul in goana inghite pamantul
Si-n haos ii zboara copilului gandul
Ii zboara-n pustiu.
Copil minunat haide, vino cu mine,
Si jocul de aur jucav-om pe plaur.
Flori multe-n dar primi-vei de la zane
Si zana cea mare de vrei te va tine
Pe brate de aur.
Zburand ca sageata ce scapa din coarda
Isi vede in zare casuta albind.
Fiul sta gata din brate sa-i cada
Si-ajunge sarmanul tata sa-si vada
Copilul murind.
Poemul de azi
Poate ca veti citi altfel acest poem pe care vil-l propun azi al unui poet roman ultranecunoscut si care nu merita dat uitarii: Ion Șiugariu (nume real: Ion Soreanu, n. 6 iunie 1914, Băița, Maramureș, România – d. 1 februarie 1945, Brezno, Banskobystrický kraj, Slovacia)
Cu doar trei luni înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, acest poet de numai 31 de ani moare pe 1 februarie 1945 secerat de gloanțe pe podul de pe rîul Hron de la intrarea în localitatea Brezno, Slovacia. El era parte a armatei române de eliberare ocupându-se de aprovizionarea cu hrană și muniție. Cu trei luni înainte de terminarea războiului a murit nu doar soldatul Ion Șiugariu, ci și poetul, unul apreciat de critica literară a vremii.
In 2015, statul român i-a refuzat poetului onoarea postumă prin care, culmea!, Primăria din Brezno a dorit să comemoreze sacrificiul eroului român pentru eliberarea Slovaciei de sub fasciști, botezând însuși podul morții de pe râul Hron cu numele Ion Șiugariu. Motivul? Unul de-a dreptul stupefiant: poetul este asociat cu mişcarea fascist-legionară, în condițiile în care, culmea, poetul-soldat Șiugariu era prezent pe front, tocmai împotriva fascismului.
Viata e un cacat nedrept pentru multi dintre noi, dar asta nu ne impiedica sa ne aducem aminte chiar si o clipita de cei ce ar fi putut fi si n-au mai ajuns.
Cântec pentru mâine
de Ion Șiugariu
Mâine, mâine...
Voi simţi din nou că ochiul înviat stăpân e
Pe florile de vis şi de viaţă
Pe oile de gând cu lâna creaţă
Pe cerul basmelor bătrâne, cu luceferi noi
Pe cântecul cântat în file şi-n cimpoi
Pe toate grisurile de azur şi de avânt
Pe toate zările care-azi departe sunt.
Mâine, mâine
Iarăşi voi muşca viaţa ca o pâine
Caldă într-o zi de vară;
Voi privi cum sufletul cuminecat cu cerul ară
Câmpurile traiului, cu plug de zile
Şi mă voi mira ce bun azil e
Inima întinerită, pentru sângele muşcatelor din geam
Şi pentru cântecul mângâietor ca un balsam
Mâine, mâine...
Va râde primăvara peste rânduri, peste mine
Mai albă ca o zi de Paşti sau de Rusalii
Mai plină de porniri cereşti, ca un buchet de dalii...
Şi toate merele avântului visat, necoapte azi,
Tot murmurul pe care luna îl aude printre brazi
Tot aurul ce arde dimineaţa în bulgării de rouă
Vor împleti cămaşă sufletului meu pentru viaţă nouă
Viitorul jurnalismului? Priviți trecutul din ultimii 30 de ani și găsiți răspunsul căutat.