Opus nr. 252 - De ce se ingrasa pruncii Romaniei. Ne plangem, dar multi romani o duc (de fapt) bine, chiar daca totul e rau
Opus nr. 252 - De ce se ingrasa pruncii Romaniei. Ne plangem, dar multi romani o duc (de fapt) bine, chiar daca totul e rau
Acest newsletter isi propune sa fie o gura de aer proaspat in aerul infestat de manipulari promovat pe toate canalele media.
Strict Secret s-a consolidat in mintile celor aproape 250 000 de cititori abonati drept un canal in care poti citi “si altceva”. O sa continuam pe acest drum special, chiar daca e greu.
Azi, vorbim despre obezitatea copiilor din Romania, despre cauzele care au dus la ingrasarea lor, vorbim despre economia romaneasca indopata artificial cu imprumuturi si ascultam la final de seara un catnec minunat.
Lectura faina!
Cititi si bannerul de mai jos:
Romania o duce (de fapt) bine, chiar daca totul e rau
Va dau 5 stiri despre economia romaneasca, stiri pe care nu le veti vedea dezbatute pe teveuri:
Un număr de 3.684 proceduri noi de insolvență au fost deschise în primele șase luni din 2024, în creștere cu 8,32% comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut.
Consiliul Fiscal estimează un deficit bugetar de 8%, peste nivelul de 6,94% pregătit de cătrre Guvern în cadrul rectificării bugetare. Potrivit Consiliului, persistă incertitudini asupra veniturilor din digitalizare și din amnistia fiscală, în timp ce la cheltuieli Guvernul pare să fi subevaluat cheltuielile cu subvenții și bunuri și servicii, în timp ce persistă incertitudini privind impactul recalculării pensiilor.
Investiţiile de tip Private Equity reprezintă doar 0,041% din PIB-ul României, decalaj de 40 de ani faţă de Europa de Vest
Romania are un grad foarte scăzut de absorbţie a fondurilor europene. Din actualul exerciţiu 2021-2027, au fost atrase mai puţin de 3% din fondurile europene pe care România le are la dispoziţie
Romania a imprumutat doar pana in luna septembrie 2024, 16,4 miliarde de euro.
Sunteti “infectati” de mass-media superficiala si facturista cum ca avem o crestere economica incredibila la nivel de Europa, ca suntem zeii economiei continentale.
Dar uitati ca aceasta crestere economica, chiar daca e reala, e bazata pe impumuturi de zeci de miliarde de euro anual, bani bagati apoi in tampenii (pensii speciale, salariile functionarilor, subventii), si ca aceasta crestere este oarecum falsa, bazata pe un consum iresponsabil si daunator in viitorul imediat.
Poa’ sa aiba Romania cata crestere economica spera, noi nu am reusit si e greu de sperat ca vom reusi sa eliminam discrepantele enorme de civilizatie dintre Vest si Romania.
De 35 de ani, elitele hraparete se imbogatesc incredibil folosindu-se cu cinism de parghiile puterii, urinand pe dezvoltarea structurala a tarii, cocosind Justitia, schimband ADN-ul profesional al serviciilor secrete, anuland orice progres tehnologic.
Tara care in secolul trecut se putea mandri cu scriitori, pictori, sculptori, compozitori, cercetatori, savanti de renume mondial este azi o epava.
O scoatem mereu pe masa pe aia cu istoria nedreapta ce ne-a asezat in calea imperiilor - Rus, Austro-Ungar, Otoman -, dar am avut norocul unor momente de reset istoric de care nu am profitat - Revolutia de la 1989 si Covidul - perioade in care puteam “insela” timpul istoric si sa ardem in focul uitarii etapele pierdute.
N-am facut-o.
Suntem cum am fost mai mereu: dezbinati si rai. Oltenii ii injura pe ardeleni, tinerii ii scuipa pe batrani, orasenii ii ironizeaza pe tarani, ortodocsii isi bat joc de baptisti, desi sunt crestini.
Vorbeam sambata cu un tip foarte inteligent care imi spunea ca egoismul pur al romanilor ii face sa nu isi mai doreasca decat raul cu care s-au obisnuit. In realitate, romanii vor vota la finele lui 2024 tot PSD si PNL, partidele care si-au batut joc de ei si de Romania din 1989 incoace.
Da, e bine ca exista USR, AUR sau alte sigle, dar romanilor nu le prieste schimbarea, egoismul pur nu le da ghes sa riste, sa vada cum e '“altceva”, grohaind traditionala vorba “din batrani” - esenta lipsei de curaj a romanilor si care spune: “ii bine si asa rau”.
Cand “raul” caldut e doar “binele” pe care il vrei, “viitorul” ramane doar un substantiv din DEX, niciodata un scop.
„De fiecare dată, în prag de alegeri, deficitul bugetar al României creşte. Creşte, şi creşte mult. Nu se întâmplă nicăieri în lume aşa ceva, sau, mă rog, în lumea civilizată!
Nicăieri nu întâmpini, în an electoral, o explozie a cheltuielilor bugetare. Se produc mici derapaje, se produc mici alunecări, dar nu derapaje de această amploare, cum se întâmplă la noi de fiecare dată.
Şi întrebarea pe care mi-am pus-o este: de ce?
Păi cred că răspunsul este: lipsa de cultură economică a electoratului, până la urmă, care nu realizează cât de serioasă este situaţia la care putem ajunge ca urmare a derapajelor fiscale din anii electorali şi această situaţie îi face pe politicieni să fie foarte generoşi.
La anul va trebui să plătim. Din 2025 începem să plătim. Întrebarea care se pune este dacă vom reuși să o facem într-o manieră onorabilă, adică să avem o scădere de deficit care să fie crezută de piețe fără să bulverseze economia. Asta este marea problemă”.
Eugen Rădulescu, economist si consilier la Banca Nationala a Romaniei.
Triada Pizza-Burgeri-Șaorma
Este o noapte caldă de iulie în 2015 și abia am ieșit de la redacție. O zi plină, am băut niște beri și ne-a venit o idee: o șaorma înainte de culcare. Și așa, nu mâncaserăm de dimineață, care e problema?! În ciuda orei, e coadă mare la șaormărie: cheflii înfometați, taximetriști și studenți pofticioși își “manufacturează” la cerere produsul: pune-mi și ceapă roșie, și maioneză cu usturoi, și sos iute, și sos cu sfeclă, și extra castraveți.
Pentru patru dolari, ai mereu impresia că nu e țeapă, că primești ceva corect de mâncare, mai mult, că e ceva sățios și sănătos, fiindcă are legume, are carne, “nu e chiar McDonalds”. Am mâncat sute de șaorme în viața mea de jurnalist. Pentru că noi trăim mai mult prin redacții, pentru că meseria e una dură și cronofagă, nu avem timp să luăm masa în oraș sau să fugim acasă la prânz. Alea cu ziariștii americani care se odihnesc, fac sport și mănâncă regulat sunt povești din filme. Dar m-am păcălit mereu cu șaormele mâncate la repezeală, crezându-le un aliment “complet”.
Te înșeli și tu amarnic. O șaorma “cu de toate” ajunge și la 600 de grame și are cel puțin 1800 de calorii. Cam cât ar trebui să mănânci într-o zi, tu mănânci la o singură masă. Mai pune și cola aia pe care o bei după și tocmai ai detonat în stomac o bombă calorică.
Pizza e mâncarea preferată a copiilor din ziua de azi, burgerii sunt alegerea by default a adolescenților. O pizza de 600 de grame cu diverse ingrediente pe ea înseamnă 1500 de calorii. Un buger cu un “etaj” consistent de carne de vită, brânză, maioneză, ketchup și un ou sare de 1300 de calorii, la care mai adăugăm 600 de calorii pe care le băgăm în noi suplimentar prin cele 200 de grame de cartofi prăjiți, plus eterna companioană, o cola rece, cam 130 de calorii per cutie.
“Factura” totală a unui burger? 2000 de calorii! La o singură masă...
Dacă această “triadă” cum am numit-o eu – Pizza-Burgeri-Șaorma – ar fi o alegere oarecare din meniul nostru, un fel pe care să îl mâncăm o dată la două săptămâni, pentru variație, totul ar fi în regulă. Dar aceste trei produse alimentare au devenit stăpânii lumii noastre alimentare.
Internaționalizarea lor este atât de agresivă, s-a făcut atât de repede și cu o eficiență atât de mare, încât nu numai că nu pot fi oprite, ci ele distrug încetul cu încetul culturi culinare de mii de ani, și nu e o exagerare când scriu asta.
Deschideți orice aplicație de delivery și veți vedea și singuri că 95 la sută dintre oferte se referă la pizza, burgeri și șaorma. Acum douăzeci de ani, mă plimbam prin centrul Parisului și salivam la meniurile restaurantelor “clasice” franțuzești. Azi, Parisul este cotropit de șaormerii și pizzerii, de “restaurante” care vând burgeri și cartofi prăjiți, dacă nu chiartoată “triada” deodată.
Ce s-a întâmplat cât nu am fost atenți?
Cum au ajuns aceste mâncăruri fast-food atât de celebre, încât nu le poți evita nici pe plajele din Creta, nici pe străzile din Tokio, nici în Barcelona și nici în Auckland? O mare minciună ventilată în aceste zile de exces tehnologic, mediatic și culinar pe care le trăim, este că “pe vremuri” oamenii erau mai sănătoși fiindcă mâncau o dată pe zi. Nimic mai fals. Oamenii luau tot trei mese și la 1700, și la 1900, minus perioadele de război sau secetă când lucrurile deveneau complicate. Erau mai sănătoși fiindcă mâncau mai auster, nu pentru că mâncau o dată pe zi. Erau mai slabi fiindcă nu beau zilnic un litru de Coca Cola și echivalentul a 100 de grame de zahăr. Adică circa 27 de cuburi de zahăr.
Puneți de test într-o cantă cu apă rece 27 de cuburi de zahăr, topiți-le și gustați: îngretoșător de dulce! Și totuși asta bem, asta mâncăm, că e vorba de suc sau dulciuri, jeleuri sau conservăraie! Sigur, specialiștii în tehnologie alimentară au inventat deja destui “amelioratori”, gume arabice și E-uri, încât băutura carbo-gazoasă să nu ni se pară atât de dulce, ci “perfectă”.
În anii 1950, restaurantele fast-food ofereau o singură porție.
Astăzi, dimensiunile porțiilor au crescut, o tendință care s-a răspândit la mai toate tipurile de alimente, de la prăjituri și floricele de porumb până la iaurturi, pateuri, sandvișuri și cafea. O porție tipică de cartofi prăjiți de la McDonald's conține de trei ori mai multe calorii decât atunci când a început franciza. O singură masă „super-dimensionată” poate conține lejer 2.000 de calorii - toate caloriile de care majoritatea oamenilor au nevoie pentru o zi întreagă.
Nu este surprinzător că mâncăm, de asemenea, mai multe alimente bogate în calorii (în special gustări sărate, băuturi răcoritoare și pizza), care sunt mult mai ușor disponibile decât alegerile cu conținut scăzut de calorii, cum ar fi salatele și fructele întregi.
Primul motiv pentru internaționalizarea acestei triade alimentare nocive este migrația. Imediat după război, a început un alt val de migrație baban, cu alte ținte față de valul începutului de secol unde milioane de italieni, polonezi, unguri au “descălecat” din vapoare ca să se alăture “visului american”.
Franța a fost aproape invadată de magrebieni, națiunile din nordul Africii, că or fi fost tunisieni sau marocani sau algerieni, devenind azi o forță etnică socială de temut. În anii ’70, turcii au migrat enorm spre Germania și astăzi diaspora turcă numără mai mult de 7 milioane.
Marea Britanie a stors zeci de ani din India bogății inimaginabile de-a lungul existenței Imperiului Britanic și colonialismului. Reversul monedei? 2 milioane de indieni se găsesc azi în Regat și sunt atât de puternici ca vot încât și-au “pus” primar indian, chiar și prim-ministru indian. Spania și Italia au primit pe teritoriile lor fiecare câte un milion de emigranți români. Și exemplele pot continua. Aceste mișcări fenomenale de populație au adus cu sine și influențe radicale în gastronomiile țărilor unde s-au stabilit.
Popularitatea șaormei, un aliment originar din perioada Imperiului Otoman, a cunoscut desăvârșirea prin milioanele de turci stabiliți în Germania, un stâlp economic major al Europei. Nicio problemă că șaorma originală era făcută (și mai este la fel făcută în Turcia profundă) din carne de miel. Le mirosea nasurilor occidentale cam tare carnea de miel sau oaie? Șaorma s-a adaptat la vită și pui. Dacă, inițial, șaorma original era făcută doar cu lipie, carne și puțin ardei iute sau ceapă, azi, șaorma “internațională" este un cumul de ingrediente și sosuri, care mai de care mai exotice.
Italienii au dus cu ei pizza în SUA și au transformat-o în regina străină a Americii. Pizza a ajuns atât de solidă ca brand culinar, încât americanii au transformat-o radical în ultimul secol, de la blat până la ingrediente. Pizza era mâncarea săracului în Italia, o mâncare simplă. Azi, pizza are zeci de ingrediente, de la ananas la crabi, de la scoici la dulceață de caise și gem de ceapă cu blat uscat, cu margini pline de brânză, în diverse mărimi și cantități.
Americanii au replicat cu burgerul, inventat abia la 1900 de un tip pe nume Louis Lassen din Connecticut. Burgerul a devenit mâncarea favorită a americanilor datorită McDonalds, apoi a concurenților săi, gen Burger King. Francizarea agresivă a lanțului McDonalds, alături de imensa dorință a tinerilor europeni și asiatici de a copia stilul de viață american, bine marketat prin muzică și filme, a impus burgerul ca fiind alegerea preferată a lumii. Sandviciul inventat de Lassen era o simplă chiftea pusă între două felii de chiflă. Azi, un burger are chiar și 3 “etaje”, e scufundat în cheddar topit, uns cu sosuri hipercalorice care rușinează până și grasa maioneză.
Al doilea motiv pentru care asistăm la acest colonialism culinar este marketingul deșănțat, jegos, distructiv al marilor branduri din domeniu. Atacul lor este unul îngrozitor. KFC, McDonald’s, Pizza Domino, Pepsi, Coca-Cola, Subway, Pizza Hut, Burger King, Starbucks, Taco Bell au devenit actori globali, cu sute de mii de restaurante dispersate în toată lumea.
Sunt noii coloniști, însă unii perverși rău de tot. Prin reclamele lor din anii ’70, ei targhetau familia, la joie de vivre, prietenia, conveniența, dar nu le-a fost destul. Părinții noștri, chiar și noi, milenialii, care azi avem puțin peste 40 de ani, încă eram legați de tradiție, de bucătăria națională, de masa de familie, de alimentele care oferă identitatea unui popor, așa că acești rechini și-au dat seama repede că nu suntem destul de profitabili, că ne controlăm adicția, că mai păstrăm bariere morale și raționale în fața produselor lor. Motiv pentru care au început să ne vâneze copiii.
Eu le spun pedofili publicitari, niște monștri plin de bani care folosesc cele mai rafinate instrumente de analiză psiho-socială pentru a viola mințile copiilor noștri cu cele mai manipulative reclame. Organele lor sexuale, adică reclamele, sunt peste tot, pe billboarduri, pe TV, pe radio, pe social media, au invadat fiecare bit de Internet posibil, otrăvindu-ne copiii pas cu pas, obligându-I pe părinții resemnați să se supună. Să cumpere. Să le dea “voie”.
Copiii văd azi mii de reclame pe an, că o fac pe Tik Tok, că pe Youtube, că pe TV, reclame făcute smart pe baza rezultatelor survenite în urma celor mai sofisticate cercetări psihologice și este imposibil să reziste. Imposibil, credeți-mă!
Un nenorocit de vlogger de Youtube, Logan Paul, a lansat recent Prime, un suc energizant pe care, profitând de cei 34 de milioane de followeri pe care îi avea pe diversele sale canale – Instagram, Youtube, Snapchat, Twitter, Vine, Facebook și Tik Tok, l-a transformat într-un produs-cult. Prin sponsorizări de milioane, a reușit să devină partenerul unor branduri sportive gen UFC, FC Arsenal, LA Dodgers sau FC Barcelona, furând de la acestea puțin din legitimitatea lor de brand, conferind băuturii o aură “sportivă” și “sănătoasă”.
În fapt, ținta lui Logan sunt copiii și adolescenții. Ăia grași care nu fac sport și care o freacă pe Minecraft opt ore pe zi. Lor le oferă Logan Paul încă un cui în sicriul obezității morbide prin această băutură puturoasă.
Știam de Prime din media, că, vorba aia, sunt jurnalist și sunt atent la mișcările de marketing, dar m-am lovit de această infecție la Londra, în mai 2023, când, plimbându-mă cu băiețelul meu Ștefan, în vârstă de 8 ani, am intrat într-un magazin mic ca să luăm o apă. Într-un frigider branduit agresiv, tronau zeci de sticle de Prime, cu diverse ambalaje țipătoare și în diverse arome. Ștefan nu cere niciodată Pepsi sau Mc, rareori ciocolată, de această dată a strigat: “Tataaa, uite, Prime! Am văzut eu pe Youtube! Te rog, ia-mi și mie!”.
Dacă abia lansată în 2022, băutura Prime a ajuns un suc-cult pentru un copil de opt ani din curul Balcanilor, înseamnă că toți copiii sunt în pericol. O să vă zic imediat de ce. Primul șoc a fost la casa de marcat. Mă așteptam să plătesc maximum o liră sterlină pe sticlă mică de suc. Vânzatoarea mi-a cerut 11 lire! Am rămas perplex. Ce să zic, că nu o iau?, când copilul meu tremura efectiv de nerăbdare. Apoi, gustul. Tot zahărul din Coca Cola pălește față de cât de dulce este Prime. Îngrețoșător de dulce. Producătorii zic că nu e zahăr, și fac reclamă băuturii spunând că are “zero calorii și zero carbohidrați”. Așa e, e un adevăr, dar un adevăr otrăvitor. În fapt, băutura este îndulcită cu sucraloză, un îndulcitor artificial foarte puternic de generație nouă, despre care reputați medici și cercetători și-au exprimat serioase îngrijorări că stimulează apetitul și, implicit, creșterea în greutate și are efecte potențial negative asupra circulației sângelui.
În lumea asta plină de paradoxuri, am ajuns să înjurăm zahărul “clasic” și să îl refuzăm în alimente, acceptând cu ochii închiși sute de copii vitregi de-ai săi – de la aspartam la sucraloză, de la zaharină la neotam – otrăvuri pestilențiale de o mie de ori mai periculoase decât bătrânul zahăr – și care sunt responsabile pentru obezitatea morbidă a sute de milioane de copii și adulți din întreaga lume. Voi trata mai incolo și acest subiect, al zahărului și îndulcitorilor.
Revenind la Prime și la pedofilii publicitari, producătorii acestui brand sunt azi investigați de autoritățile americane pentru o minciună de marketing teribilă. Prime are, printre altele, două linii de produse: unul de recovery, pentru recuperarea sportivă, și care e compus din electroliți și vitamine, și un energizant, mustind de cafeină, preferatul copiilor și adolescenților, a cărui eticheta cuprinde un mic disclaimer pe care nici dracu nu îl citește și anume că “nu e recomandat” persoanelor sub 18 ani sau “sensibile” la cafeină.
Reclama agresivă pe care o face Prime se bazează pe succesul enorm financiar al brandului încă de la lansare: au câștigat pe repede înainte 250 milioane de dolari din vânzări în 2022. Păi, cum să nu aibă bani de reclamă, de free samples, cum să nu manipuleze mințile copiilor și adolescenților, dacă au atâția bani? Cu părinții privind în altă parte, e cel mai facil act de pedofilie digitală din lume.
Ca să înțelegeți mai bine pericolul, dați-mi voie să vă spun că cele două sute de miligrame de cafeină dintr-o sticlă de Prime sunt echivalentul a patru cești de ceai verde de cea mai bună calitate, echivalentul a trei shot-uri puternice de cafea ristretto și, țineți-vă bine, echivalentul a două cutii și jumătate de Red Bull, a șase cutii de Coca-Cola și a unei cutii și jumătate de Monster!
Dacă am fi tâmpiți toți pe lumea asta, am putea zice: dom’le, mai bine să bea copilul un Red Bull, căci e “natural”.
În fiecare minut din fiecare zi, zeci de miliarde de reclame rulează pe toate canalele Lumii. Sunt despre noul burger cu triplu layer de vită Angus, despre noua pizza cu strat cvadruplu de brânză și bacon gustos, ori un spot publicitar cu noua șaorma cu Tika Massala și sos de coriandru pe care, ce să vezi, o găsești deja în toate rafturile din magazine, la sectorul de congelate sau semipreparate, sau o poți comanda chiar acum prin Uber Eats, Glovo, Deliveroo, noii proxeneți ai mâncării fast-food care s-au dezvoltat în pandemia Covid.
Lupta e deja pierdută, nu putem decât să îi contabilizăm consecințele nefaste: anularea identității culinare locale, obezitate morbidă pandemică, atât la copii, cât și la adulți, boli asociate cu obezitatea morbidă și cheltuielile de sănătate implicite. Care sunt de sute de miliarde de dolari. Mai sunt și alte costuri, de altă natură, dar ele nu par să intereseze pe prea multă lume.
Costurile psihologice ale unei categorii – obezii morbizi – distruși de depresie, de lipsa de self esteem, neintegrabili în societate, izolați și ironizați. Apoi, costurile fizice în tot mai sensibilul domeniu al resursei umane: un gras de 160 de kile nu poate fi pompier, nici mecanic în service, nici soldat; o grasă de 180 de kilograme își va găsi extrem de puține locuri de muncă valoroase.
Grașii lumii nu interesează pe nimeni decât colateral, deși ei vor începe să coste tot mai mult, nu numai financiar, ci și demografic. Lipsiți de parteneri și, cel mai adesea, de activitate sexuală, grașii lumii, în special cei ce acum sunt copii și adolescenți, nu vor mai procrea la nivelul “statistic” al unor oameni “normali” ca și greutate.
Cheltuielile care se vor face pentru problemele lor de sănătate vor fi imense și vor strica și așa schema piramidală actuală a sistemelor de sănătate din țările dezvoltate ale lumii unde doar bătrânii/seniorii/pensionarii beneficiază de protecția sistemului, căci au contribuit, în timp ce tinerii, grași sau nu, dar mai ales grași, sunt considerați surse nesustenabile de cheltuială, fiindcă mulți dintre ei nu “produc”, deci nu contribuie, deci nu sunt “viabili”.
În fine, al treilea motiv puternic pentru care triada Pizza-Burgeri-Shaorma a reușit să distrugă viitorul omenirii (nu vă amăgiți, ce se întâmplă azi e ireversibil), este că globalizarea, stresul societal, competiția, consumul agresiv de produse, idealizarea unei vieți “posibile” sau “ușoare”, au distrus mâncatul în familie, gătitul acasă.
Azi, mama din Vest sau lumea "civilizată" nu mai gătește. Nu mai are timp. Nu mai e nici corect politic să gătească, i se zice la televizor că nu mai e nevoie să își petreacă la cratiță trei ore pe zi, ignorându-și feminitatea, când poate comanda ceva “rapid” de la Uber Eats? Mamele tinere nici măcar nu știu să gătească, căci nu le-a învățat nimeni, mamele lor nu le-au mai învățat să gătească.
Nu mai e nici timp pentru gătit. Tata ajunge la opt seara, mama ajunge și ea târziu și e frântă, fiindcă a avut ședință de sfârșit de lună sau delegație. La amiază, copiii au primit pe Revolut Kids câțiva euro să își comande “ce vor”, fiindcă părinții au renunțat demult să mai controleze ce mănâncă copiii.
Obosiți și tracasați, nu mai au putere să lupte cu îmbufnarea copiilor care zbiară că nu le place spanacul, nici supa de pui, așa că renunță repede la orice sursă de tensiune, e mai comod pentru părinți așa: să își comande naibii ce vor, numai să mănânce!
Și copiii își comandă! Și mănâncă: azi, 2000 de calorii din pizza, mâine 1800 de calorii din burger, poimâine șaorma și Sprite, circa 1800 de calorii, înfulecând totul mecanic în timp ce se joacă Counter Strike pe Twitch, “conversând” cu alți copii despre noul telefon mobil de la Google și despre cea mai tare pereche de Nike ce a ieșit acum pe piață!
Triada Pizza-Burgeri-Șaorma a distrus și spiritul familiei, de exemplu mâncarea de seară, masa de duminică.
A distrus culturi culinare de sute de ani, preparate iconice, a distrus bucuria gustului, a făcut din natural ceva detestabil, oferind lumii un nou “natural” din extracte ultraotrăvitoare prezentate ca fiind sănătoase. Nici măcar sfântul ospăț de nuntă nu i-a scăpat fast-food-ului. Gigantul McDonalds a lansat în iulie 2023 un meniu special de catering pentru nuntă dedicat familiilor indoneziene. Cu 200 de dolari, poți comanda 100 de burgeri de pui sau 100 de cheeseburgeri și 100 de nuggets. Cât de romantic!
Nu râdeți. Fac aici o previziune ce are șanse mari de realizare: se va introduce și meniul de pomană pentru parastas, mergi la înmormântare, îți prezinți omagiile mortului și guști o aripioară de KFC sau un Big Mac, iar la botezuri nu numai copiii se vor bucura de înghețată McSundae, ci și maturii, hăpăind din platourile cu șaorme și burgeri tăiate măiestrit, de dorul răposatului.
O amintire din 1986
Este duminică și suntem într-o zi minunată de iunie, undeva prin 1986. Mama ne-a îmbrăcat frumos în pantaloni de stofă și pantofi lucitori, o cămășuță albă și curea de piele. Mergem la nașa mea de botez la masă, ne-a invitat, căci e ziua ei. O cheamă Ibi, e o combinație specială de etnii, e și evreică, și săsoaică, și unguroaică, trăitoare în România, o femeie caldă la 60 de ani, mioapă și veselă, șchiopătând puțin din cauza scurtimii unui picior.
Ibi era prototipul gospodinei perfecte: cultura ei gastronomică îngloba sute de rețete de aperitive, supe și ciorbe, fripturi, tarte, prăjituri și budinci făcute de mama, bunica, străbunica și stră-străbunica ei, cele mai multe păstrate pe hârtii veline scrise cu creaionul sau stiloul, mai valoroase pentru ea ca un minereu de aur descoperit acum în Namibia.
Deși eram în 1986, fiind săsoaică, Ibi avea voie să călătorească în Germania, comuniștii nu o puteau împiedica, așa că aducea cu ea și ingredientele care lipseau din galantarele românești. Meniul de vară era unul, ăla de iarnă era altul, ca să nu fie discuții.
Pășeam în casa mare și răcoroasă și priveam masa mare, religios de impozantă, unde tronau deja aranjate tacâmurile de argint, farfuriile albe cu motive săsești, șervețelele cu parfum “adevărat” și care păreau magice în lumea noastră comunistă inodoră, unde hainele miroseau a leșie și pielea a săpun de rufe. Era mereu o dulce așteptare, căci nu știam cu ce ne pregătește.
O dată putea fi o ciorbă cu găluște de ficat, fierte în supă de vită acrită cu zeamă de lămâie, altă dată putea fi ciorbă de sfeclă galbenă și carne de porc sau supă de chimen cu crutoane. Stați calmi, lista zămurilor nu se oprea aici: putea fi ciorbă de cartofi cu tarhon parfumat și afumătură, sau supă rece de mere, după cum Ibi o putea vira ca la Turul Franței spre bucătăria ungurească și ne “lovea” cu o supă rece de vișine. Doamne, ce festin ciorbesc, numai din zămuri și puteai trăi un secol ghiftuit!
Dar Ibi era încăpățânată tare. Imediat aducea un lichior de mentă sau de cafea întru așteptarea felului doi, lăsând îndestul timp pentru ca pofta să revină. Noi primeam compot de rubarbă scos de la frigider și eram trimiși la “păscut” cum spunea ea, în grădina-i paradisiacă, plină de căpșuni, zmeuri și agrișe, unde, în patru labe, cotrobăiam printre tufe, distrugând bunătate de cămăși albe, spre disperarea mamei.
Reveneam alături de cei mari pentru un nou asediu: pui umplut cu ceapă la cuptor sau tocăniță săsească de porc cu pilaf sau plăcinte săsești cu brânză și sos de mărar, varză călită cu cârnați cu ienibahar și smântână de bivoliță îngrozitor de grasă sau piure de cartofi cu ficăței, ceapă roșie și struguri, dați la tigaie. Nu vă stresați, nu lipseau nici șnițelele din carne de vițel, nici rasolul de vită făcut friptură, cu catralioane de kile de ceapă și paprică, caramelizate nedemocratic la cuptor (care bietul rasol fusese de folos și la îmbunătățirea supei de dinainte).
La deserturi, începea nebunia, da, da, tot ce se mâncase până atunci era vax, adevăratele gospodine săsoaice acolo își demonstrau valoarea. Doamne, mai vreau zece minute din acele clipe, nu ca să mănânc, jur!, ci să mai văd o dată spectacolul aducerii tăvilor de către Ibi cea grasă și bună, zâmbind pervers de sub ochelarii cu tone de dioptrii: știa că va da lovitura!
Aici era o tavă cu Spitzbuben, o prăji cu marmeladă de înnebunești, acolo era o tavă cu hencliș (îi mai zice și lichiu), la colț era altă tave cu male, o prăjitură simplă și superbă din făină de porumb, colosală prin simplitatea ei. Cuțitul expert începea să bucățească apoi tăvi de busteln, niște gogoși pufoase cu gem, să ne taie felii din Pita Episcopului, care era un soi de baigli cu nucă (din care nu mâncam, că mi-era frică de popi), apoi veneau farfuriile cu gris în lapte deja răcit și având deasupra gem de coacăze, apoi cănile cu lapte de pasăre și farfuriile de metal cu zimți în care dormeau tartele cu căpșuni și gelatină “nemțească”, banale plicuri de dr. Oetker, dar care păreau minuni culinare.
Doamne, Iisuse, dar eu așteptam altceva, mă rugăm de fiecare dată să nu mă uite nașa Ibi când merge în Germania! Fiindcă îmi permitea să comit cel mai mare sacrilegiu posibil: să ignor frișca de casă de pe tort. Și să sug, ca de la țâța destinului, frișca din comerțul refegist tocmai din șpreiul special adus din Aldi pentru mine.
Muream de poftă și așteptare, și mereu scotea din buzunarul rochiei mari și negre tubul cu frișcă, trăgea cu ochiul și mi-l dădea: “Apeși de două-trei ori, să nu îți fie rău, dragul meu!”.
Apăsam pe dracu’ de două ori, fiindcă abia așteptam să se pilească cu toții de la vișinată si cafeaua cu rom, ca să ciordesc tubul și să fug în grădină, unde îl devoram în șapte milisecunde visând la o zi în care voi fi regele tuburilor de frișcă și îl voi îmbunătăți făcându-l mai mare și cu gust de mentă! Nu trecea un sfert de ceas și mă apuca o căcare olimpică, o diaree majestuoasă, alături de sincerele îngrijorări ale mamei și ale nașei Ibi care mereu se întreba: “Nu i-o fi picat bine supa?”
Abia dupa cateva zile gasea tubul golit de frisca aruncat dupa tufa de capsuni.
In cat timp intra la parnaie Becali dupa ce e ales deputat AUR?
Gigi Becali a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Deja se da mare pe social media cum va schimba el TOT: legea sportului, legea gaurii din covrig, in fapt, domnul Becali va schimba O LAIE, fiindca AUR nu va ajunge sa intre la guvernare, dar prostii care pun botul au nevoie de minciuni mari ca sa voteze.
Este fascinant acest cioban ultrabogat si, totusi, trecut prin viata: nu a invatat nimic de la episodul precedent pentru care a facut parnaie, nu a invatat sa stea deoparte de politic si de flama atragatoare a pierzaniei.
Io zic ca nu termina mandatul de parlamentar fara catuse.
Mizilicuri secrete - O surpriza de la Activia
Una dintre pasiunile mele e să scotocesc printre rafturile magazinelor de retail sau nișă după mizilicuri, giuvaere gustative sau olfactive pe care cei mai mulți le ignoră. Nu e musai să fie scumpe, dar pur și simplu românii au multe prejudecăți senzoriale.
La cererea multor cititori, reiau superba rubrica “Mizilicuri secrete” despre care avertizez ca nu e platita (va zic eu cand pica norocul pe mine sa primesc sponsorizari pentru a face reclama la produse).
Eu sunt mare fan de chefir si ayran. La chefir, am o pasiune pentru Covalact, la ayran ma duc spre Muller.
Am gasit ieri insa chefir de la Activia intr-un supermarket si mi-a placut maxim. Nici nu stiam ca exista.
Poemul de azi
Azi va prezint un uitat poet iesean, George Lesnea, pseudonimul literar al lui George Glod, un intelectual cunoscut mai degraba pentru traducerile sale din Lermontov si Esenin, decat pentru poezie, unde a gresit copios in multe momente ale vietii, devenind chiar tucalar pentru Malaxa cel bogat sau pentru Ceausescu. Dar poetii au voie sa greseasca cat vor, asta cred eu.
Cantec de pahar
de George Lesnea
La Neamț e-un beci din vremuri vechi,
Bătrân e pivnicerul,
Cu păr cărunt peste urechi —
Ține-n butoaie cerul.
Și vinu-i roș cum la Cotnar
În toamnă sunt pădurile.
E dulce-un pic și-un pic amar,
Ca sub săruturi gurile.
Din fund de beci în cofăiel
E scos, lăsând țărânile,
Și-orbit de raza zilei, el,
La ochi își duce mâinile.
Osana! Poartă cu temei
Tot duhul moldovenilor.
Și ochii dulcilor femei
Arzând sub straja genelor.
E plin de-adânc necunoscut,
De cântecul rapsozilor.
Să-l bem pre el ca în trecut,
Pe vremea voievozilor.
El amintește cu alean
Când dusă-i vremea slabilor,
De când la Neamț venea Ștefan
În fruntea pârcălabilor…
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa