Opus nr. 253 - Sotii Iohannis trebuie sa ajunga la “brutarie”. Scumpetea Clujului, prilej de marketing pentru orase. Afacerile mari se fac capusand Romania. Neptun Deep e moneda pentru Schengen total
Azi discutam multe. Multe din cele multe sunt despre Iohannis, dar nu am mila de voi, mai ales de cei ce l-ati votat. Nu arunc cu piatra, dar trebuie sa aveti revelatia responsabilitatii ca, prin votul multora dintre voi, ati urcat in fruntea tarii timp de 10 ani un ordinar fara suflet, un profitor lipsit de scrupule.
Dosarul penal pe numele lui Carmen Iohannis, clasat in 2020, TREBUIE redeschis in lumina deciziei de azi.
260 000 de euro din chirii necuvenite trebuie sa intoarca “cuplul” prezidential.
Instanța a decis că familia Iohannis nu a fost cumpărător de bună-credință și a anulat contractul de vânzare-cumpărare din aceeaşi zi, 1 iunie 1999, prin care familia Iohannis a achiziţionat de la Ioan Baştea, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din strada Nicolae Bălcescu 29. Instanța a dispus și radierea familiei Iohannis din cartea funciară a imobilului.
“Instanţa a explicat și de ce familia Iohannis nu a fost cumpărător de bună-credinţă. Soții Iohannis au cumpărat spațiul comercial din Bălcescu 29, deși imobilul a fost dobândit prin acte considerate false de către instanțe. Ioan Baștea ar fi susținut că este strănepotul lui Eliseu Ghenea, pe când era doar strănepotul soției acestuia”, spune G4Media.
Dar pe mine ma intereseaza altceva: Carmen Iohannis și notarul Radu Gabriel Bucșă, care i-a emis certificatul de moștenitor lui Ioan Baștea, au fost subiectul unei anchete penale a Parchetului General. Dosarul a fost clasat în februarie 2020. El TREBUIE redeschis, in lumina decizie de azi.
Daca tot am cutitul cuvintelor, sa vi-l mai rasucesc in rana, mai ales celor ce ati votat un presedinte atat de lipsit de bun simt cum e Iohannis.
Administratia Prezidentiala a mai primit de tocat inca 7 milioane de lei, cat mai sta Mutul la Cotroceni.
Ca poate mai trage doua excursii cu avionul privat pana atunci. Doar bani sunt…
Rectificarea bugetară pozitivă a venit pe fondul unei noi călătorii externe cu un avion privat de lux pentru președintele Klaus Iohannis. Acesta a plecat spre New York Președintele la summitul ONU cu avionul privat de lux Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, potrivit publicației specializate Boarding Pass.
Avionul e același cu care președintele țării a mai zburat în mai și iulie 2024 la Washington DC (SUA) și în august 2024 la Chișinău (Republica Moldova). De asemenea, în anul 2023 același avion a fost închiriat pentru deplasările oficiale ale președintelui din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), pentru „turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud.
L-am urat 10 ani pe Basescu. Il detest profund si acum. Dar Iohannis a reusit sa il detroneze, sa imi recalibreze "topul”.
Iohannis. Infam. Ordinar. Hahalera. Abject. Nesimtit. Natarau. Ipocrit. Sugaci,
Scumpetea Clujului, prilej de marketing pentru alte orase
Au aparaut aceste panouri in Cluj. Cica sunt de cateva saptamani, eu nu le-am vazut, drept e ca am si fost plecat.
O initiativa de marketing de guerilla, dar cumva dulce-amara. Pe de o parte e o palma grea data scumpetei din Cluj-Napoca, unde chiria pentru doua camere a ajuns la 600 de euro (zone modeste) si metrul patrat se vinde cu 2800 de euro!
Pe de alta parte, comunitatile mai mici, orasele mai mici, se adapteaza. Bacau nu e chiar curul Moldovei, cum e bietul Vaslui, asa ca isi permite sa se laude cu ce are:
Se pare ca initiativa apartine/a apartinut primarului USR Lucian Viziteu, poate o fi fost electorala miscarea, dar discutia ramane: Clujul e un oras mega scump. Si se va scumpi si mai tare.
Intre sanii mamichii Diana
Ba, sincer, m-am stricat de ras! Salvatoarea de la Patria, Diana Laptoasa, bagand intre sfarcurile de cometa capul unui ciobanel! Ala mic, saracu’, venit din pustietatile muntilor, n-a mai vazut asa “boambe” in viata lui, uitati-va ce bine se culcuseste ! MOOOOR!
Georgica Simion face al doilea tantrum in doua zile
Tantrumul este definit ca fiind o criză de furie, comportament haotic, agresivitate şi chiar autoagresivitate. De obicei, apare la copiii mici.
No, dar apare si la politicieni mici, cum e Simion, care, dupa ce a stat deoparte de “fenomenul” dezastrului din Galati, l-a apucat harnisagul si acum se da mare salvator si el.
In doua zile, a avut doua crize de isterie precum cea de mai jos. Ce l-o fi stresand? Vreo dezvaluire, ceva? Vreun dosar? Vreo amenintare de la securici?
Cand istericul de Simion striga la primarul din Pechea si ii reproseaza ca are prea multe terenuri in declaratia de avere, uita ca Mihaita Mancila este om de afaceri inainte de toate, ca a fost si este omul ce da de mancare la 220 de angajati in fiecare luna si ca are singura firma de productie de piese auto din judetul Galayti, Mancila producand componente pentru Audi si BMW la fabrica lui.
Asa cum il cunosc cei apropiati, daca Jorj Simion mai zbiara mult la un primar ALES, poate isi si fura o scatoalca de la Mancila.
Escrocul politic al anului, Terhes, face misto de AUR
Cristi Terhes poate fi numit escrocul anului in politica. Era neica nimeni daca nu ii arunca Simion osul gros al inca unui mandat de europarlamentar. Terhes va mai lua inca 25 000 de euro pe luna de la Parlamentul european, si asta inca cinci ani.
Acum un mandat a fraierit pesedeul sa ii dea sinecura, acum l-a fraierit pe “voevodul” Simion in numele unor virtuale influente in randul diasporei romanesti, influente care s-au dovedit a fi cacapisu.
Cel mai mult ma amuza cum il persifleaza pe presedintele AUR zicand ca el, terhes, are alti votanti. Hahaha. Macar AUR are ceva votanti. Terhes e un balon de sapun de rufe. Veti vedea.
Ceva incredibil in sportul falimentar romanesc
De peste un deceniu, la Cluj se intampla o minune sportiva cu impact incredibil asupra comunitatii. U-BT, echipa de baschet a Clujului, a crescut pas cu pas devenind multiplu campioana nationala si se bate in cupele europene tot mai apasat.
Managementul echipei a fost construit pe principii non-invazive, fara iesiri in decor, fara scandaluri, fara blablauri.
Si, astfel, U-BT a ajuns sa aiba sali PLINE ochi meci de meci cand joaca acasa. Apoi, a venit asta:
La sesiunea din vara de vanzare de bilete, U BT Cluj a stabilit un record de abonați: peste 3300 de fani dedicați au platit in avans pe un an.
U-BT putea sa vanda si mai mult, poate chiar totul. Dar asta nu e bine pentru business. Nu ar mai putea intra nimeni la meciuri din cei ce nu au apucat sau nu si-au permis sa isi ia abonamente.
Asta va crea si mai multa fidelitate, si mai multa dorinta de a nu mai lipsi din viata competitionala a echipei. Adica pentru U-BT e si business, si pleasure.
OMV apasa pe Legea off-shore. De ce, pana la urma, Ciolacu trebuie sa le faca hatarul: asta e dealul pentru Schengen total
Ciolacu s-a intalnit cu stabii OMV-Petrom, firma despre care magnatul Ioan Niculae spunea in interviul facut de mine acum cateva luni ca, in fapt, conduce guvernul Romaniei.
Acuma, sa va zic si eu ce cred. Si asa le-am dat austriecilor avutia asta, ce mai conteaza ca le dam drumul proiectului Neptune Deep? Adica, macar sa fim sclavi cuminti si primim si noi ceva papa. Asta e adevarul cinic, ca suntem o tara slaba, ce nu stie sa negocieze puternic asemenea deal-uri. Neptune Deep trebuia semnat inca de pe vremea lui Dragnea. Acesta s-a codit, s-a smecherit, a crezut ca poate face smecherii cu americanii, cu austriecii… Pana la urma, a infrant.
Ciolacu e cumva cinic: stie ca nu se poate opune, dar macar a negociat ceva pentru Romania: anularea opozitiei Austriei pentru Schengen total.
De aia era sigur Ciolacu acum o luna ca vom avea Schengen all-in. Asta e compromisul: Neptune deep.
Decat nimic, macar mai facem un pas ca tara. Si nu zic la misto asta.
Problema Romaniei dupa 35 de ani de “democratie” si “stat de drept” e ca inca mai exista interlopi
Bun, nu e singura problema, dar e una mare: Statul e slab, asa ca si institutiile de forta sunt slabe. Cum sa traducem titlul de mai jos?
Pai, il traducem asa: serviciul secret al MAI, celebrul Doi S’un Sfert, si-a facut datoria si a informat IPJ Ilfov ca interlopii aia tigani se pregatesc de macel. Rromi sa le spuneti celor care muncesc, respecta legile tarii si isi fac datoria de cetateni. Tigani sa le spuneti interlopilor de teapa celor de mai jos, asa va rog.
Bun, si ce au facut gulerele albe din IPJ Ilfov? Nimic.
Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că polițiștii din Ilfov aveau informații despre iminența unui scandal încă de la începutul lunii septembrie. În lipsa oricărei reacții din partea Inspectoratului Județean de Poliție, părțile implicate au avut timp să se înarmeze în liniște.
În acest sens, cel puțin rudele fetei exploatate sexual în străinătate s-au pregătit temeinic. Ar fi cumpărat navete cu sticle goale, pe care le-ar fi așezat strategic în spatele porților, au adunat bucăți de pavaj și au pregătit furci și cozi de lopeți.
Am vizitat anul asta Portugalia, o tara din UE care nu are mafie, nici interlopi. E una dintre cele mai sigure tari din lume. Cum dracu’ e posibil?
Pai, e posibil, fiindca politia si serviciile secrete “curata” din fasa orice fel de cuib de interlopi sau traficanti de droguri, baga la parnaie proxenetii si gulere albe ce se constituie in mafie de catifea.
Daca ministrul de Interne ar vrea, dar nu vrea, ca e slab Predoiu, e un ursulet de plus cu maini transpirate, MAINE in trei ore ar aresta interlopii din fiecare judet. Informatii exista in fiecare IPJ din Romania.
Judecatorii ar trebuie sa fie si ei fermi si sa dea verde pentru retinerea lor pe minim 90 de zile.
Procurorii ar trebui sa mai munceasca si ei un pic, ca nu o prea fac, si sa ii trimita in judecata repede, iar apoi, din nou, judecatorii sa ii incarce cu pedepse babane si la inchisoare cu ei.
Pai, de aia e haos in Romania, jegurile astea cu sabii si pistoale, jegurile care infunda scolile cu droguri si care au tupeu sa intre in spitale sa se bate, NU SE TEM DE LEGE
Afacerile mari se fac capusand bogatia Romaniei
Compania Grandemar din Cluj a avut o luna septembrie plina de roade, castigand de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) contracte de jumatate de milion de euro doar in luna septembrie pentru achizitii de criblura. O sa ziceti ca nu e suma mare, dar per ansamblu, Grandemar e abonata la CNAIR pe aceste achizitii in ultimii ani. Si nu musai suma e importanta in discutia aceasta.
Grandemar este o companie specializată în extracția pietrei pentru construcții din Cluj-Napoca.
Compania Grandemar are sediul administrativ în Cluj-Napoca, iar activitatea de producție se desfășoară în trei cariere mari din județul Cluj (Poieni, Bologa și Morlaca), două cariere de mică întindere și capacitate (Valea Lungii și Bologa-Hent) și cariera Moigrad din județul Sălaj. Printre produsele companiei se numără: nisip de concasaj, cribluri asfaltice și piatră brută.
"Problema" e actionariatul. O combinatie stranie de olandezi cu maghiari, cu o istorie veche si prafuita de preluare a actiunilor de la APAPS plus contracte de concesiune castigate dubios la carierele din Poieni acum aproape 20 de ani.
Compania Grandemar a fost înființată în anul 1991 prin reorganizarea fostei întreprinderi de stat I.P.I.C.-C.F. Cluj, cu principal domeniu de activitate extracția, producerea și comercializarea agregatelor de carieră. Principalul acționar al companiei este Bloem International BV din Olanda, care deține 50,8% din acțiuni, grupul Bloem fiind o afacere a unei familii olandeze care mai cuprinde companii din domeniul utilajelor, echipamentelor și transportului.
Ascensiunea Grandemar este plina de scandaluri de-a lungul ultimilor 25 de ani:
in 2001, un deputat clujean cerea Ministrului Privatizarii explicatii pentru concedierile in masa facute de Grandemar dupa preluare, precum si pentru neplata obligatiilor fata de stat.
Pe de alta parte, desi Grandemar SA a intrat in asociere prin participatiune, prin manevre dubioase, cu Primaria Poeni pentru exploatarea perimetrului Morlaca, din 2004, anul semnarii contractului, nu a iesit pe portile carierei nici o tona de pietris. Cu toate acestea, ANRM nu a retras licenta Grandemar SA, asa cum prevede legea.
Terenul se afla in posesia Consiliului Local al comunei Poeni, iar pentru a fi instrainat legal era necesara organizarea unei licitatii.
Licitatia organizata de primaria localitatii in vederea concesionarii terenului s-a dovedit a fi o simpla manevra pentru a favoriza Grandemar SA.
Punctajul pentru selectarea castigatorului asa-zisei licitatii a fost un soi de colaborare intre departamentul juridic al Grandemar SA si CL Poeni. Autoritatile locale au motivat faptul ca Grandemar SA a fost desemnat castigatorul licitatiei pentru ca avea, in primul rand, licenta de exploatare pe cariera Morlaca. Dar si ceilalti participanti la licitatie aveau avizele necesare si licente.
In 2005, spiritele s-au agitat si chiar a izbucnit un scandal privind favorizarea Grandemar. Pentru a drege busuiocul, CL Poeni a dat o hotarare prin care o anula pe cea privind organizarea licitatiei si a decis ca terenul va fi concesionat pe o perioada de 49 de ani printr-un contract de asociere prin participatiune cu Grandemar SA. Adica o porcarie si mai mare.
Un alt biznis lucrativ a fost autostrada falimentara facuta de americanii de la Bechtel.
In 2022, Garda Forestieră Cluj a fost acuzată că face ”cadouri” societății Grandemar, care așa poate exploata mai rapid cariera de piatră de la Morlaca.
Realizatorul TVR Cluj, Dan Păvăloiu, atrage atenția că firma a primit dreptul de a defrișa 1,5 hectare, dar suprafața a fost împărțită în două, pentru ca avizul să se dea de la Cluj, nu de la București.
Dar cea mai mare problema in acest an este ca Grandemar a limitat la maximum furnizarea de piatra catre constructorii romani, directionand majoritatea productiei catre firme maghiare sau firme romanesti conduse de maghiari.
Un om de afaceri cu CV important in constructia de drumuri ne-a relatat ca, desi a pus pe masa garantii financiare consistente, de milioane de euro, basca faptul ca ar fi fost dispus sa plateasca in avans cantitati importante, a fost pasat de Carmen Ionescu, actualul CEO al Grandemar, fosta contabila a firmei comuniste I.P.I.C.-C.F. , romanca ce a ajuns mare imparateasa peste treburile firmei, in fapt, sluga ascultatoare a maghiarilor care detin o parte importanta din firma.
In contextul actual in care tara geme de santiere (autostrazi, refacere cai ferate), Grandemar nu joaca cu Romania.
Umilinta (meritata) a lui Iohannis
de Adrian Onciu
Vreo doi generali din amărâtul de Deep State românesc și-au bătut joc de Klaus Iohannis în ultimul hal. Au luat act de ego-ul nemăsurat al președintelui și l-au umilit pe banii noștri. Și pe nervii Primei Doamne.
Mai întâi l-au păcălit că ar putea obține, cumva, șefia NATO. La modul ”Stați liniștit, domnule președinte, e ca și rezolvată la câte servicii le-am făcut americanilor. Dacă Geoană a putut, noi cu ce am fi mai prejos?!”. A trebuit ca însuși Joe Biden să-l convoace la Casa Albă pe Iohannis, pentru a-l întreba dacă poate să-l ajute cu o clinică privată de dezintoxicare. Atât de nebunească și de nepotrivită părea ideea ca neamțul din România să conducă NATO.
După ce Biden s-a lămurit că Iohannis are o problemă de disonanță cognitivă, l-a lăsat să-și facă numărul până la capăt. A urmat episodul de la Bruxelles, unde președintele-excursionist a sperat să obțină măcar postul de comisar european. Aici s-a lovit de PSD-Ciuma Roșie. În calitate de premier, Ciolacu a insistat să-l trimită pe colegul Victor Negrescu în echipa de globaliști a Ursulei von der Leyen. Adică l-a refuzat ferm pe Iohannis, în ciuda presiunilor venite dinspre liberali (ne amintim de supărările unor lideri ai PNL, ofticați că Ciolacu i-a persiflat, în loc să pună pe masa negocierilor funcția destinată PSD).
Umilit ca ultimul papagal din curtea școlii, președintele de la Cotroceni a pregătit o mică răzbunare: ”Bine, Ciolacule, fie cum vrei tu. Dar nici Negrescu n-o să fie comisar, ți-o garantez!”. Așa că Iohannis a pus mâna pe telefon și i-a îndrugat Ursulei Von der Leyen povești despre ”incompatibilitatea” lui Negrescu. A rugat-o să-i returneze niște favoruri și să-l scoată din ecuație pe protejatul lui Ciolacu. Numai bine pentru șefa Comisiei Europene, care oricum se afla în căutarea unor comisari de gen feminin capabili să bată din câlcâie mai ceva ca ofițerii Bundeswehr-ului. Așa a apărut pe firmament progresista Roxana Mînzatu.
Puțin îmbujorat după cele două rateuri monumentale (NATO și Comisia Europeană), Iohannis a tras aer în piept și l-a sunat pe Ciucă pentru a-i cere prima poziție pe listele de la Senat ale PNL. Măcar atât, vorba aia.
Premierul Ciolacu, ce să vezi, a prins la rându-i momentul retorsiunii. Prost să fi fost să nu fi profitat. A uitat subit de înțelegerea verbală cu Ciucă și a subliniat că ”vremurile s-au schimbat de la Ion Iliescu încoace”, iar PSD se opune validării unei legi scrise special pentru Iohannis. ”Ciucă și PNL vor să dea foc țării pentru că PSD nu vrea să îi dea un loc de muncă lui Iohannis”, a sintetizat situația social-democratul Alfred Simonis.
Președintele își termină mandatul pe 20 decembrie. Pe 3 octombrie ar fi ultima zi de depunere a listelor pentru alegerile parlamentare. Așadar, Iohannis nu ar trebui decât să demisioneze cu trei luni înainte de a-i expira, oficial, contractul. Însă aici intervine, din nou, ego-ul imens și aroganța ciocoiască. Fostul profesoraș de fizică și-ar pierde imunitatea în următoarele trei luni. Și ar rămâne complet despuiat în fața unor procurori cu simpatii social-democrate dispuși să-și amintească de prea multele case pe persoană fizică.
În plus, în trei luni ar putea fi bifate alte excursii cu avionul privat, sejururi la munte și la mare în vilele de protocol, degustări din bucatele alese ale cantinei de la Cotroceni, accesul la piscină, la sala de cinema și la sala de forță din cadrul complexului prezidențial ș.a.m.d.
Nu în ultimul rând, protecția înaltă asigurată de SPP ar fi diminuată odată cu demisia, iar pensia specială aferentă funcției de președinte s-ar micșora - deși nesemnificativ, probabil cu 30 până la 50 de lei.
Una peste alta, PNL a anunțat ruperea relațiilor cu PSD după alegeri. În același timp, Iohannis fie va deveni piatra de moară agățată de gâtul liberalilor (dacă va prelua șefia partidului), fie va ieși din politica de nivel înalt la fel de penibil precum s-a comportat în ultimii zece ani în calitate de lider al globaliștilor autohtoni.
Loredana a intrat in menopauza social media
E singura explicatie pentru fotografia de mai jos, postata pe pagina personala de Facebook: sigur, e un “body” imprimat, dar, “orjcum”, e cam jenant.
Traiasca Romania dodoloata
Asta am reusit in 35 de ani: mall-uri.
Cartea saptamanii
Mi-a recomandat o prietena aceasta carte. E o prietena care stie citi, in sensul ca nu citeste cacaturi. Mi-am si cumparat-o aseara din Carturesti si sunt deja la pagina 80.
O fetita de 10 ani e pe cale sa orbeasca in decurs de un an. Bunicul ei ia o decizie stranie, superba, sa ii prezinte in fiecare saptamna din cate mai poate fetita vedea, cate o opera grandioasa a lumii, explicandu-i totul despre ea.
Poate ca “plotul” nu vi se pare foarte smart, pe mine m-a cucerit insa repede scriitura si aceasta calatorie prin arta, e un curs rapid de istoria artei si merita sa il… absolviti, citind romanul.
Mizilicuri secrete - O telemea ca la carte
Una dintre pasiunile mele e să scotocesc printre rafturile magazinelor de retail sau nișă după mizilicuri, giuvaere gustative sau olfactive pe care cei mai mulți le ignoră. Nu e musai să fie scumpe, dar pur și simplu românii au multe prejudecăți senzoriale.
La cererea multor cititori, reiau superba rubrica “Mizilicuri secrete” despre care avertizez ca nu e platita (va zic eu cand pica norocul pe mine sa primesc sponsorizari pentru a face reclama la produse).
Am gasit asta in mai multe magazine si sper sa aveti svoi norocul.
O telemea cu un gust dens, e adevarat, dar care merge perfect cu rosii sau pepene rosu. Fara pita, bai, ca ingrasa!
Poemul de azi
„Scriitorul Ştefan Augustin Doinaş a încetat din viaţa în urma unui infarct, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la spitalul Fundeni, iar soţia lui s-a sinucis dupa o zi, lăsând un bilet în care a scris: «o prea mare iubire ucide»“.
Aşa suna ştirea care a ţinut prima pagină a ziarelor, la finalul lunii mai a anului 2002. În spatele gestului extrem făcut de soţia scriitorului stă o poveste de iubire pasională care a durat 42 de ani.
Sunt tot mai putine iubiri intense care sa dainuie peste orgasme, omlete si riduri.
Am zis sa vi-l aduc azi pe Doinas sub forma de o poezie, o poezie paradoxal de simpla… Simpla?
Târziu
de Ştefan Augustin Doinaş
Nu știu ce oră e. Târziu
mă-nvață luna zeci de curse.
Timp negru, spațiu străveziu
- ca două săbii stinse, scurse.
Doar licărul ciudat, difuz
al stelelor, cu care Domnul
îmi cade leneș în auz.
Și pavăza acestei spaime: somnul.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa