Opus nr. 26 - Perversa de la Marea Baltică. Cum vom suferi și dincolo de iarna asta. O firmă din 4 în România NU are cont bancar
Desigur, puteți citi gratuit doar începutul. Dar vă puteți și abona. Ca să fiți mai înțelepți cu privire la ce se întâmplă în lume.
Mic exercițiu conspirativ
Ministrul apărării din Danemarca, Morten Bødskov, a declarat azi că scurgerile de gaze la conductele Nord Stream din Marea Baltică au fost provocate de explozii extrem de puternice, care au fost plănuite cu minuţiozitate.
Declaraţiile lui Morten Bødskov vin după convorbirile avute la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Liderii UE sunt convinşi că cele trei scurgeri de gaze produse luni sunt rezultatul sabotajului.
Dacă rușii ar fi fost de vină, știrea era pe prima pagină a tuturor ziarelor încă de ieri.
Dar nu au fost rușii.
Discutăm de o zona mega monitorizată.
Dacă au fost americanii? O mișcare perversă de acest gen din partea lor poate însemna multe. Inclusiv un cartonaș roșu definitiv pentru Germania, acum deconectată de la gaze pentru întreagă iarnă, și care nu a încetat “relațiile” comerciale cu Rusia, bătându-și joc în ultimele luni de un întreg glob.
Eu zic că americanii au fost, desigur, prin mâna unor mercenari de top. Au rezolvat astfel două probleme: un mare mumu dat Rusiei, căci Gazprom nu mai poate repara Nord Stream 1, și o lopata în cap Germaniei și Europei, care în acest moment sunt muci din punctul de vedere al resurselor pentru a trece iarnă.
În tot acest timp, SUA nu are nicio problema de aprovizionare, este independența energetic.
Asta e părerea mea.
Performanța derivă din disciplină
Așa arătau băncile tehnice ale Germaniei (sus) și României (jos) la finalul meciului naționalei U20 de la Arad.
Asta e diferența de civilizație dintre nemți și maneliștii analfabeți ce reprezintă tricolorul de la o fragedă vârstă.
Adevărata criză va fi economică și va dura mult dincolo de iarna asta
de Mirel Palada, sociolog
Toată lumea se gîndește zilele astea la prețurile energiei. Ideea dominantă este că principalul efect detrimental va fi la nivelul populației, la felul în care costul electricității și gazelor vor împovăra cheltuielile gospodăriilor în iarna care vine.
Foarte adevărat, evident. O să ne cam ardă la buzunar. Dar nu de acolo vine principala primejdie. Criza care urmează, comparabilă cu criza energetică din anii ’70, va fi lungă și își va face efectele îndeosebi pe partea economică, la nivel de firme.
România, cel puțin, e de departe cea mai puțin afectată țară din punct de vedere a creșterii prețurilor la energie în domeniul rezidențial. O să suferim, cum să nu. Dar simplul fapt că jumătate din gospodăriile României se încălzesc pe lemne va reprezenta o pavăză suficient de eficientă împotriva creșterii prețurilor la încălzire. Iată cum medievalitatea poporului român prezintă și părți bune, nu?
În schimb, recesiunea urîtă care deja își arată colții își va face efectul mult dincolo de iarna viitoare. Cel puțin doi-trei ani de zile vom sta sub efectul zăticnirii economice generată de reașezările de preț și mai ales de fluxuri de distribuție la energie.
Reverberațiile geopolitice ale acestei crize vor afecta toate societățile occidentale mult timp de aici încolo. Nu degeaba fac comparație cu criza petrolului din anii ’70, care a durat cel puțin șapte ani pînă cînd țările occidentale au reușit să-i neutralizeze efectele.
Germania e principalul motor economic al Uniunii Europene. De cînd am intrat în UE, am devenit din ce în ce mai dependenți de acest motor. Cînd Germania strănută, toată Europa răcește. Problema e că acum nu va strănuta, va face ditamai pneumonia. Deja sînt semne că industria germană horcăie.
Vremea energiei ieftine, obținută pe bază de înțelegeri geostrategice cu rușii, care să-i ofere o competitivitate necruțătoare în fața celorlalți, a trecut. A înțărcat bălaia. Hai cu solidaritatea, coană Merkel.
Vă mai aduceți aminte cum erați voi, nemții, ai naibii de solidari cu noi, cînd luați doar voi gaz ieftin de la ruși și vă făleați cu ditamai priceperea de competitivitate și admonestați primitivii est-europeni că nu muncesc suficient de mult?
Uite așa ar trebui să fie și restul Europei cu voi acuma...
(Doar abonații plătitori pot citi mai departe acest newsletter)
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Strict Secret to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.