Opus nr. 272 - Sfarsitul mass-media. De ce ma simt nebunul cu ochii inchisi. Mai poate UE integra vreo tara altfel decat formal?
MEDIA, NEW MEDIA, SOCIAL MEDIA, POST MEDIA, NO MEDIA?
Cea mai importanta arma de lupta a rusilor a devenit, si acum vedem mai bine dupa ce s-a intamplat in Republica Moldova, nu bomba nucleara, ci informatia falsa. E mai letala decat glontul, desi intra tot in cap.
Mass-media a devenit o seringa in care minti bolnave pun virusi morali si ii injecteaza in capul oamenilor, distruagndu-le ratiunea.
Fac parte din acest fenomen ce se numeste “mass-media”, desi, in timp, am ajuns o oaie neagra, un nomad al propriei mele profesii. Un nebun cu ochii inchisi, ca si in cantecul lui Phoenix.
Ma simt foarte aproape de versurile astea scrise de Florin “Mony” Bordeianu, unul dintre fondatorii uitati ai trupei Phoenix:
“Pe un munte într-o țară foarte-ndepărtată
Stă un om cu ochii-nchiși și spune ce ne-așteaptă
Lumea nu-l ascultă îl crede un nebun
Căci vorbele lui sunt ca niște lovituri de tun
El stă singur și liniștit
Dar în ochii lui închiși
Vede al lumii asfințit
Nebunul cu ochii lui închiși
Zilele trec una după alta sus pe munte
Și vocea lui se-aude clar spunând foarte multe
Lumea cea întreagă se-oprește să-l asculte
Îl crede un nebun ce-ndrugă multe vorbe-absurde
El stă singur și liniștit
Dar în ochii lui închiși
Vede al lumii asfințit
Nebunul cu ochii lui închiși”
Traim zile cum nu s-au mai trait
Când vrem să explicăm noțiunea de „media”, trebuie să recunoaștem că „mijloace de comunicare în masă” a ajuns, ca expresie, să sune foarte old. Dar doar de atâta era nevoie până în anii ‘90, când lumea era „normală”. Televiziunile explodau ca audiențe, radiourile erau în inimile și urechile a zeci de milioane de oameni, iar diminețile îi prindeau pe toți cu un ziar tipărit sub braț sau în față. Ce vremuri! Acum, când ne gândim la ele, parcă am fi trăit recent în Evul Mediu sau, mai bine zis, în Evul... Media.
Totul a luat‑o razna la începutul anilor ‘90, când un tip pe nume Tim Berners‑Lee, de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară din Geneva (CERN), a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).
De atunci, s‑a dus totul de râpă în ceea ce privește jurnalismul, deși mulți ați putea considera că tot ce s‑a întâmplat e minunat.
Jurnalismul a început un maraton dificil cot la cot cu Internetul, dar a început să alerge tot mai încet și să rămână în urmă. Schimbările tehnologice din ultimii 30 de ani au fost prea rapide și prea multe pentru Presă, iar Ea nu s‑a putut adapta de fiecare dată la timp sau nici măcar în timp.
Dintr‑odată, jurnalistul a trebuit, alături de restul lumii, să învețe noi termeni: internet, browser, protocoale, e‑mail, website, servere, hosting, blogging, vlogging, search, aplicații, live, messenger, chat, podcast, e‑commerce, audiobooks, cookies, video. Jurnalismul slow‑food s‑a transformat în jurnalism fast‑food, apoi în jurnalism fast‑forward. I‑au spus simplu, neinspirat: New Media.
În loc de pix și carnețel, jurnalistului i‑au crescut pe dată noi organe: camera video, laptopul, mobilul. Redactorul‑șef a devenit din bau‑bau un asupritor al timpului: nu mai voia să fie mâine gata ancheta, ci IERI, și, în cel mai bun caz, ACUM.
Totul a luat‑o razna: acuratețea, obiectivitatea, corectitudinea, imparțialitatea au devenit principii învechite, sistemul de valori după care se ghidau jurnalistul sau profesia în integralitatea ei a devenit unul desuet.
Presa scrisă a fost cea mai afectată de primele convulsii de după cutremurul generat de meteoritul Internetului. Ca o bătrână ce nu mai poate respira, presa scrisă s‑a autoizolat o vreme în supica frustrării profesionale, așteptând să treacă norii negri. Dar norii negri nu au trecut, ci s‑au transformat în taifunul Social Media.
La un semn, dintr‑odată, toate brațele Media au fost trase în ciclon: presa scrisă a fost supusă la perversiunea adaptării online și violată în grup de toți userii Facebook‑ului, Twitter‑ului, Reddit‑ului, rămânând însărcinată cu un copil pe nume Presă Online – total atipic, cu tată necunoscut, năbădăios și superficial, agresiv și delăsător; radioul a fost călcat în picioare și izolat, i s‑a închis ușa evoluției, fiind trimis să doarmă doar în mașini; televiziunea a fost batjocorită nasol, deposedată de magie și suspans, buzunărită de cea mai de preț bijuterie – imaginea, care a fost dusă în agora social media și vândută la preț de nimic.
Social Media s‑a născut din pasta inadaptării presei „tradiționale” și a căpătat pe dată valențe supradeistice. Mai puternică decât Presa, cu adepți mai mulți și mai fideli decât Presa, transformați în niște sclavi ascultători, chiar și când sunt puși la „închisoarea” tăcerii, blocați ca voce și libertate de expresie. Ca o zeiță a zeițelor, Social Media a făcut din Presă propria ei sclavă: e lăsată să existe în haremul distribuției, dar poate fi oricând violată sau ucisă prin aruncarea ei în izolare.
Tot ce e vechi trebuie să se adapteze la nou, iar noul e deja vechi.
Cu mobilul drept paloș într‑o mână și sabia tabletei în alta, userii Social Media decid, condamnă, rescriu minciuna în chip de adevăr, sfarmă adevărul în minciuni prăjite și sărate, se șterg la fund cu Arta și Cultura. În arena aridă a Social Media scrollăm cu toții mecanic, în jos, în sus, dăm mai tare, dăm mai încet, comentăm, înjurăm, batjocorim, mințim. Arena se golește de cadavrele cărților, studiilor, dar spectacolul continuă, e nesfârșit, mai nesfârșit ca infinitul, se aduc noi cărți și flamuri, diplome și studii, e o frenezie incendiară în a ucide speranțe, opinii și sentimente. De‑acum e gata!, ați înțeles, jurnaliștilor, NOI suntem cei care decidem ce e informație și ce nu, noi decidem dacă mai trăiți sau nu, NOI facem știrile, NOI alegem ce e adevăr și ce e spoială, NOI suntem doctori, esteți, experți, dumnezei mici ce se unesc într‑un Rai al Iadului.
Apocalipsa Post Media a început și credeam că asta va fi totul: că lichidele tehnologiei vibrează și se amestecă cu secrețiile presei violate, din vulva căreia curg macro‑date, cu sânii ca niște televizoare sparte din care se aud voci – user is king!, content is king!, breaking news is king!, fake news is king!
Am crezut cu toții că va urma o liniște necesară, o liniște a refacerii, fără izbăvire, o liniște flască și crispy, ca un polistiren insipid. Dar și de astă dată ne‑am înșelat.
Preocupați prea mult să ne apărăm device‑urile de hacking, phishing și malware cu parole și softuri antivirus, am uitat să ne protejăm pe noi, ca organisme, ca ființe, de molima COVID‑ului, ce ne‑a aruncat în a patra dimensiune – una pe care nici nu o puteam bănui că există. O dimensiune statică, de un negru ce sfârtecă lumina, o dimensiune care ne redimensionează sufletele, relațiile, economiile, educația, profesiile, visele, orgasmele, căsniciile, divorțurile, inclusiv felul în care părăsim această lume.
Zeița ponosită a Presei era oricum suferindă de reumatismul inadaptării, sugușată de Alzheimer‑ul subiectivității, dar a devenit atât de slabă și vulnerabilă, încât nici măcar nu i se mai dă voie să moară.
Ea trebuie sa traiasca si sa fie de folos perversilor manipularii. Mass-media s-a schimbat, e drept, dar prostii au ramas aceiasi, indiferent de timpuri. Ei sunt cei care au nevoie sa creada ORICE si, acum ca au putere, sa schimbe lumea cu votul prostiei lor.
In tara mai sunt cativa nebuni cu ochi inchisi ca mine ce vorbesc despre al lumii asfintit. Vi-i prezint cat de des pot pe acest canal unic de gandire si informare, fiindca, adeseori, propaganda propagandei spune ca ei nu trebuie ascultati si cititi, ca numai tapalagii si dogioaicele sunt vocile “corecte”
Jurnalistul Mihai Belu, imperial in gandire intr-un text memorabil
Am zis să rezum toată povestea alegerilor din Moldova într-un text care să poată fi înțeles de toată omenirea care-și dă cu părerea.
Rezultatele din Moldova arată clar că lumea liberă trebuie să-și aleagă mai bine reprezentanții dacă vrea rezultate. Nu ai cum să speri să câștigi când obediența este cea mai importantă calitate atunci când plasezi miza pe un candidat politic.
Nu cred că nu erau în Moldova și alți oameni care să-și dorească o cale spre Europa. Sunt sigur că există mulți români din Moldova de peste Prut care să-și dorească o țară conectată la UE. Poate că nu au obediența și radicalismul Maiei Sandu, dar cu siguranță ar fi putut să fie niște candidați mai buni.
Maia Sandu este incoloră, inodoră și singurul ei atuu este imaginea de fecioară neprihănită care atârnă la brațul lui Soros ca o garanție a valorilor democratice.
Problema este că pe versiunea Soros, democrația vine și cu alte minuni adiacente care sperie. Pe filiera asta, democrația vine o mulțime de puncte ascunse pe agendă. Toate punctele alea au fost exploatate și folosite de un dușman experimentat căruia i-a fost ridicată mingea la fileu.
Există democrație și fără Soros și există oameni buni și fără să se manifeste ca niște servitori perfecți. Cred că jumătate din votul împotriva aderării la UE a fost, în realitate, un vot împotriva unui candidat inexpresiv.
În același timp, cred că a venit vremea ca și noi să privim unirea cu frații de peste Prut ca pe o chestiune naturală, ca pe o ștergere a unor granițe trasate cu sârmă ghimpată însângerată.
Prea am vorbit despre această mult dorită unire ca de o fuziune prin absorbție. Prea am spus de nenumărate ori că „alipim”, „primim”, „așteptăm Moldova acasă”.
Este o abordare semantic eronată. România a fost împărțită în două, iar acum, cele două părți trebuie să se reunească.
Moldovenii sunt niște români care au trebuit să învețe rusa în cinci decenii de ocupație. De 30 de ani au o reticență să vină acasă pentru că uneori, noi, cei care am scăpat mai repede de ruși, îi privim ca pe niște fii și fiice care au rătăcit cu voia lor peste mări și țări.
Până nu ne trezim să realizăm că noi suntem doar o parte de Românie fără Moldova și că Moldova este cealaltă parte de Românie, o să tot avem dezamăgiri și neclarități cu privire la motivele pentru care unii oameni de peste Prut spun că nu vor alături de noi.
De cealaltă parte, când știi că lupți cu urmașii Uniunii Sovietice, care ar face orice să-ți strice jocurile, poate că ar trebui să alegi mai bine oamenii și valorile care să fie port-drapel în această luptă.
Nordis a prins loc in panteonul tepelor istorice ale Romaniei. Dovada
Una buna de la Patrascan
Ultima zbatere a mutantului geostrategic
de Dan Diaconu
La ora la care scriu acest articol, situația nu era încă foarte clară la referendumul din Republica Moldova. S-au numărat vreo 97% dintre voturi, iar rezultatul este cumva la egalitate. Probabil urmează blatul pentru a da câștig de cauză Maiei Sandu și așa-zisei adeziuni europene a Republicii Moldova. „Amazoana” de la Chișinău acuză un „amestec al forțelor străine”, arătând cu degetul către Rusia, uitând de faptul că grosul voturilor pro-UE a venit ... din Uniunea Europeană. Așadar, tanti colhoznica de rit nou, da, e un amestec străin în Referendum, dar al Uniunii Europene! În fapt, dacă este balotaj înseamnă că votul real al moldovenilor a fost, probabil un 35% pentru în cel mai bun caz. M-a amuzat teribil deplasarea de forțe media acolo, pentru a ne prezenta „de la locul faptei” un referendum inutil. O să înțelegeți imediat de ce.
La mii de kilometri distanță, în Georgia, la fix o săptămână după ce Ambasada SUA „a avertizat” asupra faptului că e posibil să se întâmple turbulențe majore, a izbucnit un sorosism în forță pe străzile Tbilisiului, o copie la indigo a Maidanului de la Kiev. Manifestanții, cu steaguri noi ale UE, cu pancarde de pe care nici nu se uscase bine cerneala, urlau din toți bojocii că sunt pentru „parcursul european al Georgiei”. Un om normal, care are cât de cât habar de geografie ar izbucni în râs. Cum adică „parcursul european al Georgiei”? Ce vreți să faceți, nebunilor? Vă mutați țara în Europa? O treceți pârleazul peste Marea Neagră sau vă gândiți ca, în cel mai dulce stil woke, să rescrieți geografia? Absurditatea mișcării este mai mult decât vizibilă. Și inutilitatea sa, de asemenea.
Și acum să înțelegem de ce vorbim despre inutilitatea unor acțiuni. Uniunea Europeană este o entitate aflată cu un picior în groapă. Unii spun că a început deja să se prăvălească, dar mă voi păstra mai optimist pentru cârcotași. Certitudinea pe care o am este că, la ora actuală, în ciuda lătrăturilor isterice ale Ursulei-Pfizer, Uniunea Europeană este incapabilă să mai integreze vreo țară altfel decât formal. Chiar dacă s-ar merge pe „Planul Draghi”, de aruncare aiuristică cu bani în piață, tot n-ar fi bani deoarece acei bani ar servi, în principal, marilor economii europene pentru a nu se prăbuși. Nici vorbă să ajungă banii la noii intrați. Iar noii intrați intră pentru bani, nu pentru altceva, sperând ca și noi că vor curge râuri de lapte și miere, iar câinii vor zburda cu colacii în coadă.
De fapt, tot ceea ce vedem este, probabil, ultima mișcare a mutantului anglo-american, în încercarea sa disperată de a se menține în continuare la butoanele planetei. Veți înțelege care-i problema doar dacă nu vă veți mai concentra pe evenimentele care apar ici-colo. Așadar, pentru o imagine limpede trebuie să panoramăm puțin.
Caricaturile de Maidan instrumentate în Moldova și Georgia sunt niște elemente menite a „demonstra” că Rusia are probleme cu fostele republici care vor, cu orice preț, să iasă din sfera sa de influență. Chestiunea e de-a dreptul penibilă deoarece, de multișor, atât Republica Moldova cât și Georgia sunt intrate sub influența SUA. Actuala putere de la Tbilisi de fapt NU VREA SĂ INTRE ÎN RĂZBOI CU RUSIA. Asta-i problema pentru care este considerată anti-occidentală de către media vândută. Inconștienții care ies pe stradă pentru „parcursul pro-european” vor fi aceiași care vor fi înrolați pentru a fi vânduți drept carne de tun într-un alt război inutil.
În paralel, Turcia este împinsă de către SUA pentru a distorsiona echilibrul geopolitic al zonei caucaziene prin proiectul Marelui Turkestan. Acolo americanii și-au găsit pionul inutil în persoana premierului armean Nikol Pashinyan care, prin atitudinea sa inconștientă, își va șterge țara de pe suprafața Pământului, întrucât ascensiunea Turkestanului, cel mai probabil, va îngloba o Armenie rămasă fără apărare din nicio parte. Însă, miza unei asemenea amplificări a puterii turcești este aceea de a pregăti o interacțiune împotriva Rusiei pe diverse probleme. Când pui două pietre tari mergând în sensuri diferite, e imposibil să nu iasă scântei. Iată de ce SUA investește puternic în Turkestan. Construcția are rolul de a deranja inclusiv Iranul astfel încât acolo vom avea o situație deosebit de complexă.
Acum vine partea cu adevărat interesantă. Întreaga lume a fost bulversată de planul de răzbunare al Israelului împotriva Iranului. Conform documentelor scurse de la Pentagon, Israelul ar urma să atace cu rachete necunoscute până în prezent, despre care se bănuiește că ar fi dotate cu focoase nucleare. Deci un război atomic în toată regula, sfidând cele mai elementare norme ale vieții pe Pământ! Iar îngrijorător este că întreg atacul are OK-ul SUA! Chestiunea trebuie analizată mai în profunzime.
În primul rând, Israelul a depășit orice normă, inclusiv pe cea de bun simț, în ceea ce privește atacurile sale asupra Hamas și Hezbollah. Oricum am judeca, Israelul condus de Netaniahu este un stat care a organizat mai multe genociduri și care trebuie judecat pentru ele. Varoufakis a spus-o de mai multe ori cât se poate de corect: pentru abuzurile care s-au comis asupra evreilor, acum ne prefacem că nu vedem crimele împotriva umanității pe care le comite Israelul! Iar asta e de neacceptat. Se pune batista pe țambal, s-a creat un vid informațional teribil pentru a se ascunde crimele atroce efectuate acolo. Nu poți să tragi într-o școală plină ochi de copii pentru că „ai informații că acolo se află un terorist”. Nu poți să tragi într-un spital, într-o tabără de refugiați, în oameni simpli, amărâți, care fug din calea războiului, doar pentru a arăta că tu faci ce vrei, fără a fi judecat.
Să revenim însă la problema așa-zisei răzbunări. De fapt, Israelul nu are dreptul să se răzbune, întrucât acțiunea Iranului a fost un răspuns al operațiunii teroriste comise de Israel la Teheran. Așadar, n-ai cum să pretinzi că te răzbuni pe efectul unor evenimente provocate de tine. Partea și mai interesantă este însă aceea că întreg planul de atac este făcut de SUA, cea care, cu lacrimi de crocodil, afirmă că e împotriva acțiunilor Israelului, dar, vezi Doamne!, nu pot face nimic pentru a le împiedica. Păi uite că fac! Și uite-așa se scapă secretul lui Polichinelle: în realitate, profitând de interesele imbecilului Netaniahu, forța anglo-americană caută să dea o lovitură în Iran astfel încât, la modul indirect, să lovească Rusia. Asta-i miza întregii circoteci cu „răzbunarea”.
În fapt, mutantul geostrategic anglo-american caută să înfrângă cu orice preț Rusia. De ce? Pentru că, aparent, e veriga cea mai slabă dintre marile puteri ale lumii. Și încearcă să o facă printr-un mat geopolitic similar cu „strângerea Anacondei”. Va reuși?
Personal eu cred că toate zbaterile SUA sunt inutile. Și mai e ceva: Ucraina și Israelul au lăsat fără apărare SUA. Toată tehnica militară deplasată de SUA în Israel o lasă în fundul gol. După ce echipamente de ultimă oră din Ucraina au ajuns obiectul de joacă al dronelor sinucigașe rusești, urmează ca „vârfurile tehnologice” din Israel să ajungă joaca armelor iraniene. E de remarcat cerbicia cu care actualii jupâni planetari cresc miza absolut irațional, exact ca un cartofor care joacă la cacealma. Pentru scopul lor tembel aruncă în joc totul, sacrificând atât Uniunea Europeană, Israelul și restul țărilor care s-or mai nimeri pe-acolo. E un joc absolut nebunesc pe care-l joacă la unison inclusiv prostovanii care se aruncă inconștient în fața țăcănitului rece al mitralierelor.
O să vedem cum va decurge totul, dar, pe măsură ce timpul trece, putem observa cum Imperiul Decadent face mișcări din ce în ce mai proaste. Știați că orice criză ar avea SUA în momentul de față va crește deficitul bugetar cu cel puțin 5 trilioane față de nivelul actual? Nu știați, dar vă garantez că Robert Mugabe se perpelește pe jos de râs. Iar ăsta e abia începutul!
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa