Opus nr. 301 - O estimare a intențiilor de vot facuta de profesorul Mircea Comsa, un om destept de la Universitatea Babes-Bolyai Cluj. Editie mai relaxata. Duminica votam cu totii... STS?
Nu conteaza cand vei citi acest newsletter, ca e seara si casti sau e dimineata si stai pe buda. L-am scris intr-un ton mai relaxat, fiindca azi e ziua votului. Una dintre zilele de vot, ca votam ca vitele si “numara” STS.
Sa nu ne pierdem credinta, zic. Du-te si voteaza, voteaza cu cine vrei, implineste-ti datul, oricum nu e niciunul mai breaz ca altul, sa fim noi breji cum am fost mereu si sa ne vedem de vietile noastre, iubirile noastre, de ciorba noastra de fasole, de mortii nostri, de amintirile noastre.
Asa imi inchipui eu ca arata Romania acum, o tara incovoiata de strigatele copiilor nostri care vor mai mult, mai repede, vor TOT, pentru ca merita tot.
De ce pizda ma-sii suntem impovarati cu destinul de a alege numai panglicari sa ne conduca? Nu stiu.
Dar votul e printre ultimele noastre lucruri pretioase. Sa il folosim.
Alegerile prezidențiale 2024, turul 1: o estimare a intențiilor de vot facuta de un om destept de la Universitatea Babes Bolyai
Mircea Comșa este profesor universitar doctor la Departamentul de Sociologie, Școala Doctorală de Sociologie din cadrul UBB Cluj, are peste 25 de ani de experiență în cercetarea socială, în echipe naționale și internaționale din sectorul academic și privat.
Interesele de cercetare și predare sunt: metodologia anchetei sociologice, designul cercetării sociale, studiile electorale, analiza statistică și data mining.
Textul de mai jos ii apartine.
Foto: Mircea Comsa
În trei postări anterioare (aici, aici și aici) am prezentat o serie de analize care mă ajută acum să produc o estimare a intențiilor de vot. În cele trei analize am folosit date din sondajele publice: intențiile de vot exprimate ca procente, perioada de colectare a datelor, tipul anchetei și institutul care a realizat sondajul. Eu doar am modelat statistic datele disponibile.
În această analiză reiau problema estimării intențiilor de vot folosind același tip de modelare, dar adaug la modelul inițial câteva variabile. Scopul acestui demers este de a testa dacă modelul produce o predicție cât mai apropiată de rezultatul alegerilor de duminică. Când spun rezultatul alegerilor mă refer la rezultatul final, cel care se referă la toate voturile exprimate (voturile din țară și din diaspora). Astfel, am inclus în noul model informații despre …
o serie de factori care pot influența calitatea estimărilor din sondaje; mă refer aici la fenomene precum dezirabilitatea socială, spirala tăcerii, segmente electorale asociate potențial unui candidat și care au rate reduse de participare la sondaje; desigur, astfel de efecte nu apar în cazul tuturor candidaților și nici nu prea pot fi estimate corect fără date experimentale; totuși, pornind de la o serie de situații anterioare similare, în cazul candidaților majori, am modificat foarte puțin estimările produse prin modelarea datelor din sondaje; modificările au fost de cel mult o jumătate de punct procentual, în sus sau în jos, funcție de direcția în care acționează efectele considerate;
diferite evenimente recente care ar putea influența preferințele de vot; aici am ținut cont de anunțurile făcute de Orban și Băsescu, ambele în favoarea candidatei Lasconi; și în acest caz modificările au fost mai mici de o jumătate de punct;
votanții din diaspora; chiar dacă în cazul acestora nu avem date de sondaj, intențiile de vot putem aproximate pornind de la distribuția observată a voturilor în cazul unor competiții electorale recente;
numărul votanților; am luat în calcul prezența estimată de diferite sondaje în combinație cu numărul votanților în cazul unora dintre competițiile electorale anterioare; pe baza acestor informații, ținând cont și de percepțiile publice cu privire la candidați, am anticipat o prezență ceva mai redusă comparativ cu alegerile prezidențiale din 2019.
Toate informațiile / estimările / aproximările cu care lucrez au un anumit grad de incertitudine. Prin urmare, nu am folosit valori fixe ci distribuții posibile asociate acestor valori. Am considerat că distribuțiile au o formă de clopot. Procedând astfel, modelarea ține cont de incertitudinile asociate valorilor de imput. În cazul distribuțiilor asociate candidaților majori am folosit grade diferite de incertitudine, acestea fiind estimate pe baza variațiilor din sondaje. Un model care nu ține cont de aceste aspecte riscă să producă estimări care (1) sunt prea sigure în relație cu informația disponibilă sau, dimpotrivă, (2) sunt prea imprecise, deci prea puțin informative sau (3) asociază același grad de incertitudine a estimării tuturor candidaților, ceea ce evident nu e cazul. Am produs astfel o mulțime de „lumi alternative”. Apoi, pentru a vedea care sunt scenariile cele mai probabile și/sau dacă putem diferenția între diferite scenarii, am pus informația rezultată într-o formă grafică.
Departe de mine gândul că model propus aici va produce estimări perfecte. Mă aștept însă ca scorul obținut de fiecare candidat să fie undeva în interiorul intervalului de încredere (distribuției estimate). Cu cât e mai aproape de centrul acesteia, cu atât modelarea e mai bună. Nu e cazul să vorbesc acum despre limitele modelului și nici despre posibilele soluții. Voi ține cont de toate acestea în viitor. Dacă aș fi avut acces la micro-date (bazele de date) sau dacă informațiile cu privire la sondaje ar fi fost complete sau dacă institutele ar fi fost mai puțin dependente de actorii politici, modelul statistic ar fi arătat altfel, iar estimările ar fi fost probabil (parțial) diferite. De asemenea, ar fi fost util ca toate institutele să publice estimările finale, cele făcute pe baza datelor colectate în ultima săptămână. Din păcate, cel puțin două institute lipsesc. Pentru că, în cazul unor candidați, apar diferențe mari între estimările institutelor, includerea în analiză doar a unora dintre sondajele realizate în ultima săptămână poate distorsiona estimările finale.
Pentru a nu deruta cititorii mai puțin obișnuiți cu grafice de tip distribuție de densitate, prezint inițial rezultatul modelării într-o formă grafică simplă. În acest grafic, cercurile pline indică estimările intențiilor de vot, iar liniile indică incertitudinea estimărilor, adică intervalul în care ne așteptăm, cu o probabilitate de 95%, să se situeze rezultatul final.
Pe scurt, mesajul acestui grafic e următorul:
Ciolacu e aproape sigur pe primul loc, dar scorul obținut va fi probabil mai mic decât cel așteptat (asta și ca urmare a numărului mic de voturi pe care mă aștept să-l primească din diaspora).
Pe baza datelor existente nu pot spune cine va ocupa locul secund. Poate fi oricare dintre candidații Simion sau Lasconi. Totuși, sunt șanse puțin mai mari să fie Simion. Balanța va fi înclinată într-o parte sau alta în funcție de distribuția deciziilor alegătorilor care s-au decis sau se vor decide zilele acestea, duminică inclusiv. Cum numărul lor nu e deloc mic (~ 20%), oricare dintre cei doi candidați poate câștiga locul doi. Și nu în ultimul rând, ordinea finală va depinde de cum vor vota în realitate votanții din diaspora (pentru că nu am avut date de sondaj, în acest caz am folosit aproximări cu un grad relativ mai mare de incertitudine).
Ciucă ocupă locul patru. Lucrurile se mai pot schimba, dar probabilitatea să piardă această poziție în favoarea următorului clasat e totuși mică.
Pe locurile următoare se situează, în ordine descrescătoare, Georgescu, Geoană, Diaconescu, Kelemen și Terheș. Diferența dintre Georgescu și Geoană este în marja de eroare, deci practic ei ar putea fi la egalitate (la fel în cazul lui Diaconescu și Kelemen). Pentru că Birchall a apărut cu un scor mai ridicat într-un singur sondaj (AtlasIntel), nu am inclus-o în acest clasament.
Pentru cei interesați să afle mai multe informații, mai tehnice, prezint rezultatele și sub forma densităților de probabilitate asociate estimărilor. Dat fiind faptul că numărul candidaților e destul de mare, am organizat estimările în două grafice. Un grafic de tip densități de probabilitate ne indică în principal următoarele:
(1) Care este procentul “cel mai probabil” din voturi care va fi obținut de un candidat. Răspunsul e indicat de valoarea de pe axa orizontală care corespunde punctului de inflexiune al curbei. Am indicat valoarea respectivă și printr-o linie punctată însoțită de menționarea numelui candidatului și a procentului estimat. Această valoare nu are nicio legătură cu cât de înaltă e curba. De exemplu, chiar dacă Terheș are aproape cea mai înaltă curbă, are intenția cea mai mică de vot.
(2) Cât de sigură este estimarea procentului “cel mai probabil” amintit mai sus: cu cât curba este mai înaltă (sau mai puțin lată), cu atât estimarea este mai precisă. De exemplu, estimarea pentru candidatul Terheș este mai precisă comparativ cu estimarea pentru candidatul Geoană.
(3) Care este intervalul în care se situează, cu o probabilitate de 95%, estimarea respectivă. Răspunsul e indicat doar vizual prin cele două linii întrerupte care însoțesc fiecare estimare. Acestea au aceeași culoare, mai puțin intensă. De exemplu, candidatul Terheș va obține, cel mai probabil, undeva între 2.0 și 3.2% din totalul voturilor.
Dacă modelul propus aproximează realitatea suficient de bine, ar trebui ca procentul obținut de fiecare candidat să se regăsească undeva în zona definită de cele două linii verticale marcate printr-o culoare mai puțin intensă. Cu cât scorul obținut de fiecare candidat va fi mai aproape de linia verticală asociată acelui candidat, cu atât modelul va fi mai bun.
Atenționare: cele două grafice au scale diferite în cazul ambelor axe, prin urmare putem compara vizual doar curbele și ariile din același grafic.
Poate vă întrebați de ce înălțimea curbelor diferă atât de mult, respectiv de ce unele sunt mai extinse pe orizontală. Tocmai pentru că incertitudinea asociată estimărilor diferă de la un candidat la altul. În cazul unor candidați, Ciucă de exemplu, există o variabilitate mai mare a valorilor de imput, adică a estimărilor din sondaje. Prin urmare, e firesc ca această variabilitate (incertitudine) să fie reflectată de rezultatul modelării. Similar, pentru că nu am avut date, aproximările votului din diaspora sunt și mai incerte (totuși, pentru că sunt relativ mai puțini votanți din diaspora, impactul asupra estimării finale e mic).
Și la final, pe scurt, o idee creață. Parcă prea au fost liniștite alegerile acestea. Oare cum ar fi fost dacă unul dintre candidații cu o zestre ceva mai mare de voturi s-ar fi retras din competiție în ultimul moment. Evident, nu putea fi vorba de Ciolacu, Lasconi sau Ciucă. Toți sunt susținuți de partide care au nevoie de voturile suplimentare pe care un candidat calificat în finală le-ar aduce la parlamentare. Puțin probabil ca Diaconescu sau Georgescu să se fi retras (Diaconescu a declarat de mai multe ori că nu va face acest lucru, iar Georgescu pare să fie în „misiune”; nu se știe dacă pentru acum sau pentru ciclul electoral viitor). Mai rămânea Geoană. Dacă inițial păreau să existe tatonări între PSD și Geoană, ulterior mariajul nu a mai avut loc. S-au poate că totuși a fost cândva o nuntă, undeva departe de ochii publicului. De ce? Pentru un motiv foarte simplu: un candidat independent care să „fure” câteva puncte procentuale de la candidații Ciucă și Lasconi e mană cerească pentru PSD și Ciolacu. Două, trei puncte nu sunt multe, dar sunt suficiente pentru a-i ține departe de locul doi pe Ciucă și Lasconi. Mai rămân PNL și USR. Ambele partide ar fi avut de câștigat, separat și/sau împreună, de pe urma voturilor lui Geoană (doar o parte a acestora; totuși electoratul unui candidat nu poate fi mutat dintr-un coș în altul de pe azi pe mâine). Mă miră faptul că nu au ajuns la o înțelegere reciproc avantajoasă. Ce s-ar fi întâmplat dacă Geoană s-ar fi retras, cu sau fără asumare publică, și și-ar fi îndemnat electoratul să-l voteze pe unul sau pe oricare dintre candidații Lasconi sau Ciucă? În urma unei astfel de decizii, lupta pentru locul doi ar fi fost probabil tot strânsă, dar Lasconi ar fi fost în fața lui Simion. Iar dacă Lasconi ajunge în finală, sunt șanse să revedem, pentru a patra oară, același film electoral. Pentru că retragerea lui Geoană nu a avut loc, iar o retragere azi e foarte puțin probabilă, ne întoarcem la scenariul unu: „Și dacă a avut loc totuși o nuntă!”.
Hahaha, Patrascanu, cel mai bun caricaturist din Romania
Ultima fita in operatii estetice
Daca va deranjeaza 12 000 de parai, puteți face această operație și vă transformați ok în maxim 24 de ore. Simplist spus, e un soi de “tatuaj”, se numeste keratopigmentare.
Acuma, ce sa zic, is unii care se plictisesc.
Dar asta o sa mi-o fac si eu
Costa cam 2500 de euro si se face in Turcia, dar si in Bucuresti. Sincer, de cand ma uit pe Tik Tok la transformarile uluitoare, ma gandesc sa imi fac si eu operatia asta, mai ales ca se face cu anestezie locala, ceea ce e important pentru mine.
Am slabit enorm, si in zona fetei se vede tare, dar mai am un rest de grasime in gusa de care nu prea am cum sa scap. De aia, operatia asta, fata de tampenia de mai sus, e UTILA.
Un documentar despre Mugler
Cu fata lui de pedofil bataus, la batranete…
… desi in tinerete era un sexy mother fucker…
… Thierry Mugler a fost inca din primii ani ai vietii un talentat, un creativ cu o doaga lipsa ce ii conferea amprenta unica in tot ce facea.
Scolit in casele de moda londoneze, unde a invatat fermitatea croitoriei si conservatorismul parfumeriei, francezul s-a dat pe brazda dupa 23 de ani si a inceput epocala bataie cu granitele prejudecatilor.
Ooo, si cum le-a mai incalcat!
Este primul creator de moda care a folosit modele trans pe scena in ani in care curentul transgender era la fel de celebru ca piulitele.
Este inventatorul niste de parfumuri intitulata azi gourmand, categorie ce îşi găseste inspiraţia în gustări delicioase, in ingrediente, in arta gastronomiei.
Parfumul sau iconic Angel a rupt normele.
Nu mai zic de A*men, parfumul masculin INCREDIBIL care in 2026 va sarbatori 30 de ani de existenta si care nu s-a demodat nicio secunda.
A*men a fost primul meu parfum adevarat, nici nu mi-l permiteam de fapt prin 2000, l-am primit de la prietenul meu Octavian Hoandra, care era un cochet si atunci.
In ultimii 24 de ani, acest parfum nu a lipsit niciodata din garderoba mea olfactiva care numara azi peste 200 de piese (impreuna cu ale sotiei, dar cam toate sunt unisex). Stiti ca parfumurile sunt pasiunea noastra, alta nu ne permitem nici ca bani, nici ca timp.
A*men este un parfum-semnatura pentru cel ce il poarta. Nu poate fi confundat nici beat, nici drogat cu alta marca sau cu o copie. Este o combinatie warm spicy de coriandru, menta, cafea, piele, caramel si tonka, este incredibil de puternic ca silaj si ramane pe piele peste 36 de ore.
In fine, parfumul Alien inchide tripleta de aur a parfumeriei ce ii poarta semnatura si care vinde de rupe si azi.
Mugler a fost un gay care a hipersexualizat femeia in creatiile sale si s-a lasat mereu cu scandal in jurul sau, desi presa ostila si invidia din fashion nu l-au atins niciodata in drumul sau spre succes. Baiatul asta a creat pentru Michael Jackson, David Bowie, Diana Ross, Beyonce, Duran Duran, Demi Moore, Lady Gaga, a colaborat cu Cirque de Soleil, a facut TOT ce a vrut el in fashion si, cand nu a mai vrut sa faca nimic, s-a carat din fenomen spre deziluzia tuturor, caci abia atunci si-au dat seama ce au pierdut.
Nasul si l-a distrus intr-un accident de masina :), dar facut a fost mereu, fiindca practica culturismul la nivel aproape profesionist.
Pe canalul de stream Prime de la Amazon, veti regasi un documentar valoros despre acest fenomen al modei, va recomand sa va uitati daca sunteti pasionat de personalitati care au insemnat cu adevarat ceva pe planeta asta.
Thierry a fost unul dintre cei care nu au trecut degeaba pe aici.
NIDUS - succesul si-a facut cuib intr-o Feteasca Neagra. Crama La Salina a avut un an exceptional
Crama La Salina are cam 10 ani de existenta si a inceput undeva pe dealurile Turzii (judetul Cluj) cu niste oameni inspirati de magia vinului, dar care habar nu aveau la acel moment nici cat de greu o sa le fie si nici cat succes o sa aiba.
La nici 10 ani, sa iei medalie de aur pentru Issa Nidus Fetească Neagră 2019 la Concours Mondial de Bruxelles!
Nidus, Feteasca Neagra, este un carusel de sentimente. Mirosul este innebunitor, paine prajita si un iz de lemn afumat, deloc respingator, cu o nota de fructe de padure, asta mi s-a parut mie, iar “sentimentul” nazal se duce inspre gust cu o nota de pruna uscata si un after taste incredibil, elegant, care te face sa plescai orgasmic.
Va zic, e musai sa aveti acest vin in casa, vedeti ca se fac doar cateva sute de sticle, il puteti comanda AICI.
Si apoi, mega socul: Issa Chardonnay al Cramei Salina a fost REVELATIA de la Concours Mondial de Bruxelles luand Grand Gold Medal!
Ni, ca am poza cu baricatul si in realitate, asta, vorba lui Malaele, “pe care… l-am baut”.
Vinul asta românesc a fost desemnat International White Wine Revelation și a primit Medalia Grand Gold, v-am zis, dar trebuie sa intelegeti ca este acordat vinului alb care obține cel mai mare punctaj dintre toate vinurile albe participante în competiție și este o distincție care recunoaște excelența și calitatea deosebită a vinului premiat. Si au fost ceva vinuri acolo de pe toata planeta!
E un Chardonnay “rebel”, ca sa zic asa, poate si de aia a impresionat juriul, fiindca influentele baricarii cumva duc vinul intr-o zona mai fructata si aparte.
Este o NEBUNIE. Si pe asta sa vi-l luati de sarbatori, batar o sticla-doua de AICI.
Mor de bucurie sa vad ca Romania sta atat de bine la acest capitol.
Si am putea si mai multe.
Uitati mai jos…
Eu, cu branzeturile mele
Torockoi e brandul de branze maturate scos de la o firma superba din Alba, v-am mai scris despre ei. Pentru ca Torockai nu a prins musai la “rumanii” cu prejudecati morale, baietii au facut un rebranding si acum isi zic “De Coltesti”, localitatea din judetul Alba unde ei functioneaza.
Stati calmi, produsele lor sunt la fel de bune. Incredibile chiar.
Mi-a scos Aghiuta in cale un chiosc cu produsele lor in timp ce imi faceam cei 10 000 de pasi prin Targul de Craciun de la Cluj si am luat mintenas o cutie cu Floare de Colt, versiunea lor de camembert incredibil de onctuoasa si de placuta gurii. Daca o gasiti prin magazine, sariti pe ea, daca nu, comandat de pe net sa aveti de sarbatori.
Normal ca nu m-am abtinut si am luat o “mushca”.
Era sa fac hertz atack de pofta
O sa va impresioneze primele secunde din video, dar restul filmarii e smecheria. Tehnica de a fila pestele atunci cand e inghetat nu e una usoara, dar ce inventiva e maniera de a-l taia si prepara.
Bai, va dati seama cat de bun poa’ sa fie?
Un ramen cinstit de facut acasa
Nu cumpar decat foarte rar carne din comert. Cum is pretenar cu producatori de carne pe care ii stiu de ani de zile sau cu fermieri pe care ii cunosc de o viata, la ei imi comand: un vitel, care ne ajunge un an, un porc crescut cu malai si zer, care ne ajunge un an, un ied sau doi, care ne ajung cam un an, un sfert de vita de rasa buna, care ne ajunge un an.
Mancam fara sa risipim si mancam de la oameni care nu injecteaza.
Cum sotia mea a absolvit din pura pasiune, fara sa vrea sa profeseze, o scoala inalta de gastronomie la Roma, mai apoi, tone de cursuri de gatit cu chefi sau patiseri renumiti, cum e si nascuta in Manastur, cartierul unde sarmalele is sfinte si snitelele is de pus in rama, va dati seama cam ce e pe capul meu. Dar e foarte fain, fiindca meniul nostru familial v-ar face sa picati pe spate de ras: adeseori, ne trezim dimineata cu nevasta mea, fix la opt, ca sa prindem porchetta calda a unui italian din Cluj, gatita dumnezeieste, fix inainte de a o taia, ca sa ne faca un sandvici pe loc cu ciabatta buna. Rade ala de noi, dar ii place ca suntem pasionati. Apoi, mergem si mancam mici la o ciocaneala de cartier unde se gateste senzational pe gratar. Acasa ne gatim sau halim ce vrem trecand paradoxal prin mamaliga cu chorizo prajit sau racitura de curcan cu oua de prepelita pana la pasta al limone sau pita cu pateu si ardei grasi, placinte cu pasta de ficat de gasca si afumatura, parizer pane sau chiar ramen. De isi face cruce Gordon Ramsey!
Io cum is de doi ani pe slabit, tin “o masa pe zi”, singura chestie care, impreuna cu inotul si 10 000 de pasi pe zi, m-a facut sa arunc la gunoi 40 de kilograme.
Dar asteptarea de a manca doar o data pe zi merita. Fiindca Miha face nebunii.
In acest week-end, ne-a fost pofta de ramen, dar nu din plic, de la magazinul asiatic, asa ca s-a pus colega mea de camera pe fiert oase de vita pana a crepat hota din bucatarie. Ca la japonez acasa se face si cu burta de porc si cu stock de pui din conserva, no, fiecare cum crede si are si poate.
Nu are sens sa va zic toate ingredientele, ca nici nu le tin minte, sincer, nici nu stiu cum le zice la ciupercutele alea albe ca puta de furnica, tin minte doar ca am mai pus doar nitel sos de peste, mie imi place mai sarat, si am mancat de zici ca trebuia sa merg la munca in schimbul 3.
Povestile soptite ale lui Hans Op de Beeck
Templon e o galerie de arta frantuzeasca specializata in artisti conceptuali, dar care a crescut foarte mult. Speram sa vad expozitia artistului Hans Op de Beeck la Paris, la “sediul-mama”, pentru ca Opde Beeck este belgian si, deh, ma gandeam ca le-ar fi fost mai simplu logistic sa o puna in capitala Frantei, dar magarii au dus totul la New York.
Tot voi avea sansa mea intr-o zi sa il prind pe belgian, pe care il urmaresc de ceva vreme pentru felul unic de a transpune in sculptura si nu numai, un soi de realism tragi-comic emotional.
In proiectul Whispered Tales, Op de Beeck se joaca monocrom cu sentimentele privitorului introducand-l intr-o fictiune vizuala ciudata, cu un setup pervers care indeamna la introspectie.
Oarecum tema e a copilului care se loveste de lumea adultilor, vezi si a doua fotografie de mai jos a sculpturii “In pantofii mamei”, dar cumva Op de Beeck insista sa ne spuna/transmita ca ei, copiii, desi se lovesc de lumile noastre, ar trebui sa ramana totusi copii, sa nu ii parentificam cu ambitiile si obsesiile, cu neimplinirile si karmele noastre ratate.
Daca as fi bogat, maine la 12 as zbura la New York sa vad aceasta expozitie.
Mizilicuri secrete - Tocilar la oi m-as duce
In cautarea mea neobosita de mizilicuri prin piete si tarabe, printre rafturile marilor retaileri sau ale atelierelor gourmet, ma lovesc adeseori si de cele mai perfide capcane, care sunt pure bombe calorice, pline de zahar sau de E-uri! NU CONTEAZA!
Daca esti un adevarat cautator de mizilicuri, nu te dai doborat, ci halesti!
Asa si eu cu bomboanele astea Nerds, dracu’ sa le ia, ca is atata de bune, de iti flutura urechile!
Sunt de gasit pe online la magazinele care aduc cacacele din UK si State, musai sa cumparati pentru voi, ca sa vedeti ca am dreptate, dar sa nu le dati copiilor, ca ati belit-o: dau dependenta!
O sa ziceti ca is rautacios
Si poate ca aveti dreptate, dar, bre, cat de fomist si penibil sa fii sa mai faci mizeria asta de format de televiziune pe care insista Ernest, vedeta de carton a anilor 2000?!
Stiti ca porcaria asta de show in care, vezi Doamne, Ernest face pe detectivul si prinde neveste si soti care inseala, e o facatura de la un cap la altul si ca “reality-show”-ul e de fapt facut cu actori amatori?
Dar ce spune asta despre televiziunea care promoveaza diareea asta televizoristica? Pai, mai, Kanal D, de aia sunteti eternamente locul 3-4 in audiente, fiindca de atins Pro TV nici nu se pune problema, iar pe aia de la Intact o sa ii bateti cand va reinvia Octavian Cotescu!
Porcaria asta pseudo detectivistica e mai imputita pana si decat Insula Iubirii.
Reteta lui Karan
de Dan Diaconu
Nota mea: Cand nu scrie despre politica interna si internationala, Dan Diaconu scrie superb despre cum se face cafea la ibric sau cum se prepara ceaiul. Azi, un text maxim despre ceaiul de ghimbir, o bijuterie de text. (Liviu Alexa)
Rețeta de mai jos v-am dat-o acum vreo 3 ani. Mai am una și pentru anul curent, tot cu ceva de iarnă, dar mai las să treacă puțin timp. Până atunci vă reamintesc rețeta lui Karan
Tocmai ce-am realizat că, în jurnalul meu privind guturaiul, am omis să vă spun despre arma mea secretă care mă ajută în lupta cu toate afecțiunile de acest tip. Este vorba despre ceaiul de ghimbir. Însă nu orice ceai, ci unul făcut după rețeta lui Karan din Jaipur.
Copil fiind am avut oroare de medicamente. Toate erau amare, prăfose, iar dacă nu trebuia să le înghiți, veneau sub formă injectabilă și îți făceau fundul praf. Nu pot să uit senzația pe care-o aveam când mergeam să-mi fac penicilină la policlinică. Simțeam că-mi amorțește piciorul când începea să-mi pompeze „remediul” în corp. Și asta din șase-n șase ore. Ufff.
Ei bine, toate acestea au dispărut atunci când mama a venit acasă cu o vitamină nouă: Cavit. Chiar dacă am strâmbat din nas, când am mirosit-o a fost dragoste la prima vedere. Iar când am mâncat-o...!!! Și, de unde până atunci părinții se rugau de mine să iau medicamentele prescrise, acum nu știau cum să ascundă mai bine tabletele întrucât, dac-ar fi fost după mine, aș fi mâncat fără probleme o cutie odată. Atunci am înțeles că remediile pot fi și bune.
Și-acum să mă întorc la Karan, pe care l-am găsit pe o căldură nimicitoare la un colț de stradă. Trebuie să fii nebun ca pe căldura aia să bei ceva cald. „It's better sir, better than water!” - tot repeta el stereotip din tot corpul. I-am făcut semn să-mi dea și mi-a turnat din lichidul ăla fierbinte și auriu, nu înainte de a-l vântura spectaculos de vreo 10-15 ori. Când am gustat am simțit că mă cuprinde o plăcere atât de mare încât aproape că l-am căutat pe Karan în fiecare zi. Și, în mod evident, nu m-am lăsat până n-am preparat împreună cu el vestitul ceai. Nu de alta, dar știam că după ce plec de-acolo o să duc dorul miraculosului lichid.
Dar, destul cu vorbăria! Luați-vă o foaie și-un creion și notați-vă cele ce urmează. Vă garantez că gâtul vă va mulțumi, în timp ce papilele gustative vă vor idolatriza.
Nu vă dau cantități întrucât va trebui să va echilibrați singuri gusturile, în funcție de preferințe. Garantez că pe la a patra, a cincea preparare deja veți ști bine ce cantități să puneți.
Așadar, aveți nevoie de următoarele: ceai negru de calitate, ghimbir, curcuma, lapte, zahăr, piper. Ghimbirul îl dați prin răzătoare. Puneți la fiert apa într-un ibric. Trebuie să fie cam jumătate din cantitatea finală pe care doriți s-o preparați. Înainte ca apa să dea în fiert, luați ibricul de pe foc și lăsați să se infuzeze ceaiul împreună cu ghimbirul. Aici e o șmecherie: dacă vreți ca ceaiul să fie mai înțepător puteți lăsa ghimbirul să fiarbă în apă de la început, înainte de a veni cu ceaiul. După câteva minute(3-4 maxim) strecurați ceaiul și puneți-l din nou pe foc. Adăugați zahărul, laptele, curcuma(minim 1 linguriță la fiecare cană, dacă e mai mult nu-i problemă) și piperul. Amestecați până când se formează o culoare uniformă. Când laptele începe să se umfle, dați focul mic și mestecați. Lăsați-l apoi să e umfle din nou și repetați de 3-4 ori.
Teoretic aici ar fi gata, însă mai e de făcut o operațiune care intensifică savoarea preparatului, anume vânturarea. Karan mi-a spus că aceasta este cea mai importantă operațiune, având un efect decisiv asupra gustului, dar și asupra aspectului. Pe scurt, operațiunea presupune turnarea conținutului dintr-un vas în altul și repetarea sa de mai multe ori. Și-aici e o șmecherie: ca să nu dați pe lângă, mai ales că sunteți începători, începeți cu cele două vase aproape lipite, îndepărtându-l apoi pe cel în care se toarnă. Este necesar ca ceaiul să cadă de sus. Astfel va forma o spumă interesantă.
Acum e gata. Ar trebui să-l savurați. Și nu doar când sunteți răciți. Ceaiul ăsta e o binecuvântare. De fiecare dată când îl beau simt că se prăvălește peste mine întreg soarele Rajasthan-ului și parcă, pe undeva printre firele de praf, se vede și profilul lui Karan, cu mustățile sale imense cu tot.
Să aveți poftă și sănătate!
In memoriam Gabriel Cotabita
A murit azi. E in uitare demult, doar tampiti nostalgici ca mine il mai ascultau.
Romania nu mai asculta muzica buna de peste 15 ani, ne-am umplut de mizeriile lui Smiley, Delia, Irina Rimes si alti sfertodocti muzicali.
Este o chestie pe care vreau sa o remarc la moartea lui: Romania nu stie sa se comporte cu artistii sai valorosi din trecut. Daca expira artistic, romanii ii arunca in uitare.
De vreo doua luni, mi-am pus satelit din ala digital ca sa prind posturi de televiziune pe care operatorii de cablu din Romania nu ni-i ofera, evident ca mi-am pus toate televiziunile de divertisment din trustul Mediaset al lui Berlusconi si am remarcat ceva: italienii si-au pastrat respectul pentru mai toti artistii care faceau succes acum 30 de ani, de exemplu.
Noi, romanii, trebuie sa tinem minte cultura televizoristica a anilor ‘90, caci a avut un impact cultural enorm asupra noastra dupa dictatura. Ei bine, nu o sa va vina sa credeti, pe Canale 5, Italia 1, pe Rete 4, sunt aceleasi emisiuni ca atunci si cam cu aceleasi vedete de teve, artistii lor, chiar daca au 70 de ani, inca sunt invitati la senzationalele showuri de varietati, ceea ce inseamna ca fac inca AUDIENTA.
Fortati de mizerabilii progresisti de la Pro TV, apoi de concurenta lor de la Intact, trustul Varanului Voiculescu, romanii au fost obligati sa adopte formate noi si cretine, americane in general, gen Romanii beau ciment, Asia Express, Insula Prostimii, N-ai Umor, unde chilotareala, curvele wannabe si non-valorile artistice sunt ingredientele principale.
Cotabita e unul dintre putinii artisti lansati in comunism care a incercat sa se pastreze in modernitate. A reusit partial.
As putea sa va pun de final celebrul slagar “Mare albastra”.
Dar eu prefer sa il tin minte pentru proiectul muzical VH2 de la inceputul anilor 2000, unde, impreuna cu Mihai Pocorschi, cu care a si fost coleg in Holograf, a lasat pentru noi cateva songuri superbe.
Gabi, eu, sigur, te voi pastra in amintire ascultandu-te. Drum bun!
Of, Doamne! Si Marius Batu…
Aiiii, in aceeasi zi cu Cotabita, adica azi, a plecat si Marius Batu, un superb, un scump, o stea a folkului.
Mortii ma-tii de viata scurta…
Melodia de mai jos e foarte putin cunoscuta. Pentru mine insa are o insemnatate speciala. Sa ascultati versurile…
Drum bun si tie, Marius, unde naiba va grabiti toti asa???
Poemul de azi
Io citesc Paunescu, mi se rupe la pedala de gomosii cu 7 clase de prejudecati care zic ca a fost comunist, eu ma uit la opera si aleg ce vreau, nu ce spune Nae Ciumafaie de la etajul 3, cu pijamaua rupta in cur.
Paunescu e superb, azi am gasit o poezie luuuuunga si dulce-amara, o adeverinta sufleteasca a poetului.
Am nevoie de oameni
Am nevoie de oameni,
ei sunt răscumpărarea
singurătății mele de fond,
oameni la metereze,
oameni în paranteze,
oameni peste tot,
știu legea firii,
toți murim,
unii oameni îmi sunt mai apropiați,
alții mai depărtați,
mă uit la ei,
și nu mă pot hotărî
cine urmează să moară,
nici să mor în locul lor n-aș vrea,
dar nici ei în locul meu,
seara e albastră
ca spirtul medicinal
și ca ochii morții.
Am nevoie de oameni,
dar prin maternități
presează nou-născuții,
„faceți-ne loc,
suntem prea mulți,”
eu nu pot face parte
din plutonul de execuție,
nici măcar să mă gândesc nu pot
că mâine va lipsi dintre noi
cel mai neînsemnat,
paznicul schitului de la Tarnița
sau biata nevastă-sa,
suferindă de 17 ani,
cine-mi dă dreptul
să fac matematica morților,
eu sunt așa de prost și de sentimental
că-i plâng și pe soldații români
morți în filme.
Nici o moarte nu vine la timp,
toate morțile vin prea devreme,
toate morțile au prioritate,
viața pare un răsfăț,
un detestabil privilegiu,
agențiile de știri din lume
care dacă n-anunță morți
dau faliment.
Eu sunt în cu totul altă circumscripție,
eu judec altfel,
eu exagerez altfel,
agenția mea de știri
nu anunță decese,
eu cred
că n-are dreptul să moară
nici un câine,
e loc destul pe pământ
și pentru faună
și pentru floră,
și pentru toate experimentele practice
și pentru toate speculațiile teoretice,
e loc destul
degeaba intră ucigașii în panică,
e loc destul,
chiar și pentru ei e loc,
chiar și ei au nevoie de oameni,
Am învățat
un nou fel de condamnare:
să fii privit în ceafă,
să se uite oamenii
în ceafa ta;
după câteva ore de priviri în ceafă
te vei simți ghilotinat.
Am nevoie de oameni,
uite, încep să nu mai suport
întrebările nepoatei mele
în care mă recunosc pe mine mic
întrebându-mi bunicii:
de ce mor oamenii,
de ce îmbătrânești, tată mare,
cum să fac eu să te țin tânăr.
de ce tremură mâna tatălui meu.
De la Shakespeare la Andreea
nu e decât un pas,
știu că nici unul dintre ei
nu-l va face,
dar întrebările acestei naive
sunt haina de zi cu zi
a unor geniale întrebări de duminică,
și, totuși, mulți oameni
prea mulți oameni au murit,
averea cimitirelor a sporit,
parcă ar mai fi avut loc
un nou război mondial,
toate națiile pierd,
nu câștigă nimeni.
a avut loc
un război mondial secret.
pe care nu l-a câștigat nimeni.
Am nevoie de oameni,
dacă un câine ne trebuie
din când în când
în curte sau în casă,
cum am putea fără oameni,
dacă voi puteți,
eu nu pot,
știu că-mi voi plăti singur
toate datoriile,
știu că sunt plin de greșeli,
dar știu totodată
că sunt mai bun,
mai milos,
mai generos
decât voi toți,
cei de care am nevoie,
nu vreau să vă duc la gură
să beau din voi,
dar nici voi pe mine.
Lăsați zarurile cum au căzut,
există un joc aberant
în care toți
vom ieși învingători,
cu condiția
să lăsați zarurile cum au căzut
și să fiți de acord
că poezia e un bombardier imprevizibil,
dacă poetul nu face parte
din plutonul de execuție;
chiar vinovat să fie,
cel care trebuie să moară,
ca și preotul ca și rudele condamnatului,
eu nu pot fi de partea
plutonului de pedeapsă,
cu cel care va muri,
cine va rămâne?
Am nevoie de oameni,
nu mă pot hotărî
pe cine să țin minte
și pe cine să uit,
zidarii mei nu lucrează la zid.
ci la pereți,
aici, în jurul meu,
nu moare nimeni,
nu se fac vănâtori,
nu se taie porci.
Pregătiți izvoarele,
trageți toate gloanțele în sus,
revoluția franceză
mai eșuează odată, de data aceasta,
în limba română,
aici, în versurile mele.
Nu există decât idealuri,
nu există decât dorința de a le îndeplini,
nu există idealuri realizabile,
de aceea nu-mi propun
decât o țintă măruntă:
vreau mâine la prânz
să mă duc la locul
în care se îmbrățișează
Maramureșul cu Bucovina
și să mănânc afine.
Pe urmă îmi continui ascensiunea
în cadrul revoluției mondiale
pe post de brancardier
care în viață și-n somn
mă imită
și-mi ia toate ticurile:
am nevoie de oameni.
Ca un canibal pedepsit,
ca un canibal cu gura pecetluită
alerg pe pământ și plâng:
am nevoie de oameni.
Va pup, dragii mei. Sa meretzi la vot. Orice ar fi.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa
daca as fi fost din servicii, as fi stiut. :)
De Georgescu n-ai zis nimic. Parca te stiam om informat :))