Opus nr. 310 - Trumpism vs Soroșism: Bătălia finală pentru sufletul Occidentului se duce in Romania. Cine ii dă un șut in cur lui Rareș Bogdan din PNL? Mi-am făcut detoxul de oameni
Gândurile mele despre tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni
Cu fiecare generație care trece, prostia devine mai agresivă și mai mândră de ea însăși. Nu e vorba doar de ignoranță - asta a existat mereu. E vorba de transformarea prostiei în virtute și a mediocrității în standard.
Nu mă enervează că tinerii de azi nu știu cine e Nichita. Mă enervează că nu vor să știe. Că și-au pus creierul în modul avion și sufletul pe silent. Că pentru ei cultură înseamnă să dea share la citate motivaționale furate de pe Google și traduse prost cu DeepL.
Eram la un restaurant zilele trecute. La masa de lângă, trei puștani cu facultăți terminate și joburi în corporație discutau aprins despre bitcoin și ca va sari de 100 000 de parai. Vorbeau tare, să audă tot localul cât sunt de deștepți. Când a venit chelnerița, unul a întrebat-o ce înseamnă "carpaccio". Ăsta e nivelul - specialiști în blockchain care nu știu să mănânce.
Ne-am transformat într-o societate de experți în nimicuri. Avem doctorate în social media și masterate în influencing. Ne facem că lucrăm opt ore pe zi dând scroll pe LinkedIn și postând despre "mindfulness" și "work-life balance". Suntem atât de ocupați să părem deștepți încât am uitat cum e să fim.
Dar poate că asta meritam. O lume în care valoarea se măsoară în followers, nu în fapte. În care e mai important să pari decât să fii. În care cultura e un moft, educația un inconvenient, iar gândirea critică o boală rară.
Bătrânii noștri mureau pentru idei. Noi ne certăm pentru emoticoane. Ei făceau revoluții, noi facem unboxing la produse chinezești. Ei aveau ideologii, noi avem hashtag-uri.
Și totuși, undeva în acest talmeș-balmeș digital, mai există câțiva nebuni care citesc. Care gândesc. Care refuză să devină doar niște consumatori de conținut. Sunt puțini și pe cale de dispariție. Ca urșii panda sau votanții raționali.
Poate că următoarea generație va fi mai bună. Poate se va sătura de superficialitate și va redescoperi profunzimea. Dar până atunci, stăm și privim cum prostia devine noua normalitate, mediocritatea noul standard, iar ignoranța motiv de mândrie.
La naiba, poate chiar merit să fiu numit boomer și retrograd. Dar prefer să fiu ultimul mohican cultural decât primul influencer care descoperă că viața e mai mult decât un TikTok viral.
În fond, ce mai contează? În curând vom muri cu toții într-o apocalipsă transmisă live pe Instagram. Și probabil că ultima grijă a omenirii va fi câte like-uri a primit sfârșitul lumii.
Cam așa… cu aceste timpuri
O nuanta la care sa fiti atenti
Un IT-ist clujean avertizează despre apariția unui nou registru “muzical” in tonalitatea suveranista. Am avut isteriile Sosoacai, clămpănitul sterp al lui Simion, ocultismul New Age al lui Călin Georgescu, avem acum o a patra abordare, a POT-istilor.
Sa citim cu atenție:
“Daca nu v-a fost de ajuns si vreti ceva cu adevarat scarry, forget about CG, George Simion sau Sosoaca. Urmariti interviurile sau discursurile tipei care e cica sefa la nou intratul in parlament POT. Deci e clar ca ii subestimam pe rusi si ca ne-au tras-o bine de tot. Tipa aia joaca atat de bine rolul, in opozitie totala cu strigatele lui Sosoaca, halucinatiile lui Calin sau golaniile lui Simion! Astia fiecare se adreseaza unui segment al publicului, fata de la POT atat de bine si de sobru mimeaza competenta, empatia, bunul simt, modestia, smerenia chiar ca trebuie sa fii foarte atent sa intelegi ca e fake.
(Ana Maria Gavrila, fosta AUR, e sefa POT)
Si am aproape 20 de ani de cand intervievez oameni si lucrez cu oameni printre altele. Foarte greu ii detectezi "firul" cu pasunismele ceausiste - desi firul e acolo , iti da senzatia si aparitia unui occidental competent, dar smerita si cu grija si mila poporului(dar nu demagogic-strident si vizibil cum o fac toti, ci discret). Cineva care sa zicem e inginer, sau medic, sau alt guler alb si nu are neaparat experienta sau macar cunostinte teoretice de economie "cade" extrem de usor, sa nu mai spun de cineva cu pregatire mai rudimentara, pentru ca tipa e un fake extrem de credibil.
Si din pacate in disonanta totala cu politicienii PSD-PNL-USR, care daca mimeaza ceva mimeaza prost si vizibil din avion, spun uneori tampenii pasuniste atat de stridente incat tipa asta pare doxa pe langa ei. All in all ne asteapta probabil niste ani extrem de duri.
Ca in anii astia nu am avut un Carol al doilea sa ii mai rareasca si domoleasca pe astia, am avut un ficus mut, amator de lux, golf si ski :(“
Mă bucur enorm pentru prietenul meu Andrei Gușă, devenit deputat din partea SOS
Nu contează partidul, contează oamenii care sunt in el. Si Andrei Gușă contează pentru mine. Contează pentru ca e un bărbat adevărat, un tânăr cu școală și bun in ansamblul lui, nu are urme de nocivitate și nici de îngâmfare.
E un lucru bun ca merge in Parlament, fiindcă va apăra breasla jurnaliștilor de abuzurile politicului din ultimii ani.
Stiu sigur ca Andrei nu va uita de unde a plecat.
Poate va va interesa și cum arată un CV de tânăr politician, unul adevărat, mă refer la CV, nu cu referințe despre bacalaureat luat la 46 de ani…
Trei Românii despărțite de o prăpastie
Economistul Radu Georgescu crede că rezultatele de la alegerile parlamentare arată „trei Românii despărţite de o prăpastie - România anti-sistem, România care depinde de banii de la stat şi România enclavă. Acesta consideră că țara se află într-un punct critic și că se va extinde haosul social.
Potrivit lui Radu Georgescu, România este împărțită în trei zone diferite, în funcție de felul în care se distribuie banii în economia ţării: România anti-sistem, România care depinde de banii de la stat şi România enclavă. Economistul a explicat și de ce este greșit ca oamenii să-i atace pe votanții PSD sau cei care susțin partidele anti-sistem.
„România nr. 1 - România antisistem. Eu m-am născut într-un oraş mic de provincie. Dacă părinţii mei nu ar fi avut bani să mă trimită la meditaţii în clasa a 12-a şi să mă ţină în facultate, acum eram pe un şantier din Spania sau făceam „combinaţii” în oraşul meu. Este o greşeală să-i jignim pe cei care au votat antisistem. Partea inteligentă este să schimbăm sistemul economic, astfel încât să fie cât mai puţini oameni antisistem.
România nr. 2 – România care depinde de banii de la stat. Aici intră bugetarii şi pensionarii. Dacă eşti în această categorie este logic să votezi cu PSD. Ei au crescut salariile bugetarilor şi pensiile în 2024. Este tot o greşeală să-i jignim pe cei care au votat PSD. Partea inteligentă ar fi fost să stopăm pierderile din sistemul bugetar. Cu banii economisiţi să subvenţionăm firmele din oraşele mici de provincie. Aceste firme puteau angaja surplusul de oameni din sistemul bugetar”, a scris economistul Radu Georgescu pe pagina sa de Facebook.
După analiza lui, a treia Românie este România enclavă, cu zonele care „încă mai susţin economia privată”.
„Câteva zone din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Sibiu. Economiile care se bazează pe enclave sunt economiile din America de Sud. Noi ar fi trebuit să dezvoltam toate oraşele mici pentru a acorda şanse egale şi celor din aceste oraşe. Warren Buffett a devenit miliardar chiar dacă nu a plecat niciodată din oraşul natal mic de provincie, Omaha”, a adăugat acesta.
În urma acestei împărțiri, economistul crede că politicile fiscale deficitare vor afecat și mai mult percepțiile oamenilor asupra sistemului politic.
„De 2 ani explic periodic familiei, clienţilor şi celor care mă urmăresc pe reţelele sociale că haosul din politica monetară şi fiscală va genera haos social. Inflaţia se predă în primul an de economie de la ASE. Inflaţia este generată doar de haosul monetar şi fiscal. Warren Buffett spune că inflaţia este mai periculoasă decât bomba atomică. De ce spune asta? Inflaţia a declanşat al doilea Război Mondial. Inflaţia a dus la dispariţia imperiilor. În 2024, cea mai mare Românie este antisistem în condiţiile în care acest an a curs cu „lapte şi miere”. S-au mărit salariile şi s-au mărit pensiile. Am fost toleraţi de creditori pentru că erau alegeri. De la anul, se schimbă filmul”, a explicat Radu Georgescu.
Economistul Radu Georgescu a avertizat că în următorii doi ani partidele anti-sistem ar putea obține peste 50% din numărul voturi.
Cine ii da un sut in cur lui Rares Bogdan din PNL?
Doar regretatul comediant Louis de Funes putea oglindi in rolurile sale din seria Jandarmii esența TOTALA a arivistului pupincurist, a oportunistului fără morala, a nesimțitului fără memorie, a leprei fără obraz, care era jandarmul Ludovic Cruchot, interpretat magistral de Funes.
Rares Bogdan nu ar trebui sa se străduiesc deloc pentru jocul actoricesc daca i s-ar oferi oportunitatea unei reluări a seriei. El ar fi nativ și natural o lepra comportamentala, un monument de servilism și tupeu.
E unic in istoria postdecembrista și va zic ca eu am memorie mare, dar nu îmi aduc aminte de un personaj mai pestilențial pentru atmosfera politica decât el.
Duminica asta, tancul Bolojan l-a așezat mai in spate pe Raresica, dar nu e destul.
Nea Ilie, unul dintre motivele pentru care PNL are o imagine extrem de proasta in tara este chiar Rareș Bogdan. Bolojane, fa un sondaj de opinie, dar nu CATI și nu pe 1200 de oameni, ci unul mai adânc și vei vedea cât de mult detesta publicul liberal prezenta unui asemenea om in leadershipul PNL.
Troncanitorul asta de Rareș e scuipat de toți și mai abitir fiindcă i-a prostit pe oameni cu prestația sa televizoristica din 2017, plângând cu drapelul in brațe, când, de fapt, el dorea doar sa parvină.
A pupat orice cur posibil din mai mării țării, la lins intre buci pe Iohannis timp de 10 ani, apoi pe Ludovic, apoi pe Cîțu, apoi pe Ciuca, vezi, Bolojane, sa nu te trezești cu ceva umed intre buci, ca Rareș când se conectează la un cur de șef sa îl pupe, nu se mai desprinde.
Afara! Rareș trebuie scos afara din prima și a doua și a treia linie a PNL, trebuie pus la punct de îndată și lăsat sa mănânce compot la Bruxelles, altfel, Bolojane, scorul asta slab de duminica, in caz de anticipate, va fi ultimul semn de viața al PNL înaintea AVC-ului politic!
Analiza mea de duminica asta
Ciolacu doar pare ca a înțeles ceva din blamul românilor
d
Trumpism vs Sorosism: Bătălia finală pentru sufletul Occidentului se duce in Romania
de Liviu Alexa
La finele acestei săptămâni, unul dintre cititorii care plătesc abonament la Strict Secret m-a ciondănit public printr-un comentariu ca nu sunt un ziarist adevarat, fiindcă nu era de acord cu abordarea mea neutră si ar fi vrut să îndemn agresiv si absurd la vot pentru unul din preferații săi.
Cu riscul de a pierde abonamentul său, i-am transmis că nu sunt manelist pe care să-l plătească pentru dedicații și să plimbe ursul. Vibrația generală în aceste momente este îndreptată în proporție de 1/3 din România către suveranism, o alegere pe care nu o comentez, asa cum mi-am propus să nu comentez nici votul pentru Lasconi cât timp suntem încă în campanie electorală.
După ce scăpăm și de duminica asta însă vă garantez că le voi da în gură în spirit critic și cu argumente atât suveraniștilor, cât și progresiștilor din parlament, fiindcă ăsta e rolul meu adevărat.
Astăzi risc o analiză mai specială despre trumpism, fiindcă am impresia că suntem la începutul unei noi paradigme mondiale, în care acest curent, care a început să fie mai dominant în 2016 odată cu prima victorie a lui Donald Trump, a acaparat mințile a sute de milioane de oameni și a zeci de mii de politicieni. Rezultatul îl vedem în voturile pe care suveraniștii le-au luat în țările occidentale și nu numai. Alegerea noului președinte al Mexicului a fost însă prima victorie în spatele căreia a stat trump împreună cu partenerii săi de trumpism și anume Elon Musk de la rețeaua socială X, fostă Twitter, și faimosul jurnalist Tucker Carlson.
Realegerea lui Trump este al doilea semn că acest curent pe care l-am intitulat trumpism are tot mai multă aderență în rândul popoarelor, în rândul maselor, și că va înlocui cu brutalitate fostul imperiu soroșist care a dominat zonele de interes ale planetei timp de aproape 40 de ani. Aici nu e de discutat dacă e bine sau rău virgula, când mor imperiile sau se nasc imperiile, istoria nu ține cont de părerismele noastre, ci înaintează ca tăvălugul.
Poate că analiza de mai jos pe care o public astăzi e venită prea devreme, poate ar fi mai potrivită peste câțiva ani când vom putea evalua mai bine implementarea noii ordini mondiale. Pentru sănătatea mea morală am ales s-o public astăzi înainte de timpuri, fiindca am convingerea că desăvârșirea curentului trumpist instalarea totala a sa pentru urmatoarele decenii ține în mod surprinzător de identitatea viitorului președinte al României. Nu contează dacă va ieși Lasconi sau Călin Georgescu, scopul vectorilor trumpiști pentru această duminică este să iasă CG și să „bată în cuie” acest curent la nivel planetar.
Donald trump a avea în estul Europei o axă foarte interesantă și de încredere compusă din Viktor Orban, bossul Ungariei, Vucic, președintele Serbiei, și Călin Georgescu, președintele României. Este alternativa pe care donald trump o pregătește pentru a pune la punct în Parlamentul European axa Germania-Franța și, în special, pentru a duce Estul Europei la conducerea UE peste patru ani. Cititi cu atentie analiza mea si indosariati-o la „folderul” neuronal. S-ar putea sa avem nevoie de aceste ganduri peste cativa ani.
Soros parea si el “ce trebe” la început
Era Soros s-a construit ca un castel de cărți de joc - impresionant, strălucitor, dar fragil. Timp de 35 de ani, George Soros, acest Mefisto al capitalismului global, și-a pus amprenta pe lume într-un mod în care puțini au reușit vreodată. Nu prin forța armelor sau politică directă, ci printr-o viziune subtilă și persistentă despre cum ar trebui să arate societatea modernă.
Înainte să vorbim despre tsunamiul trumpist care a măturat această ordine, trebuie să înțelegem ce a fost de fapt "sorosismul" - termen devenit între timp o sperietoare universală și un soi de explicație pentru toate relele lumii.
Dincolo de teoriile conspirației și demonizările excesive, sorosismul a însemnat o transformare profundă a lumii prin promovarea democrației liberale și a valorilor progresiste. Prin rețeaua sa de fundații Open Society, Soros a investit peste 32 de miliarde de dolari pentru a-și impune viziunea despre o lume interconectată și "deschisă". Rezultatul? O planetă dominată de valori liberale și progresiste, dar și profund polarizată.
Ar fi ipocrit să nu recunoaștem că era Soros a adus și lucruri bune. Democrațiile est-europene au fost sprijinite masiv după căderea comunismului. Societatea civilă s-a dezvoltat în țări unde era inexistentă. Educația și cercetarea au primit finanțări importante. Drepturile minorităților au avansat semnificativ. Transparența și lupta anticorupție au devenit priorități globale.
Dar această eră a avut și consecințe profund negative. Identitățile naționale s-au diluat în numele globalismului. S-a creat o elită progresistă deconectată complet de realitățile maselor. Corectitudinea politică a devenit sufocantă. Statele naționale s-au slăbit în favoarea structurilor supranaționale. Societățile s-au polarizat dramatic între "progresiști" și "conservatori".
În acest context a apărut fenomenul Trump. Dar "trumpismul" e mult mai mult decât Donald Trump - e o mișcare globală de revoltă împotriva establishmentului sorosist. La bază, trumpismul înseamnă o întoarcere la valorile naționale, un protest împotriva globalizării și o respingere a corectitudinii politice extreme. E o reacție viscerală la deceniile de dominație a elitelor progresiste.
Mirel Palada, sociologul meu preferat, mi-a sugerat sa fac o comparație a trumpismului cu carlismul. Și bine a făcut.
Comparația cu mișcarea carlistă din România interbelică e fascinantă. Ca și Carol al II-lea, Trump promovează un amestec de naționalism economic, politici populiste și cult al personalității. Ambii au criticat dur elitele tradiționale și au mizat pe comunicarea directă cu masele. Ambii au căutat să combine modernitatea cu tradiționalismul într-un mod care să atragă atât conservatorii, cât și cei nemulțumiți de status quo.
Surprinzător sau nu, trumpismul are și efecte benefice. A readus în discuție interesele clasei muncitoare, ignorate ani de zile de elitele globaliste. A pus sub semnul întrebării dogme progresiste care păreau de neatins. A revigorat dezbaterea despre suveranitatea națională și a expus ipocrizia multor elite autoproclamate "progresiste". A deschis subiecte considerate tabu și a dat voce unor categorii sociale marginalizate.
Dar costurile sunt și ele semnificative. Societatea s-a polarizat extrem.
Instituțiile democratice au fost slăbite.
Teoriile conspirației au proliferat.
Discursul public s-a degradat dramatic.
Instabilitatea geopolitică a crescut.
Trumpismul a adus și multă ură, teamă și dezbinare.
De ce a explodat trumpismul cu asemenea forță?
Aici e miezul problemei. Victoria lui Trump în 2016 nu a fost un accident istoric și nici măcar nu a fost despre Trump. A fost momentul când zeci de milioane de oameni au spus "ajunge".
Elitele globaliste au eșuat lamentabil în a rezolva problemele reale ale oamenilor. În timp ce vorbeau despre schimbări climatice și pronume neutre, familii întregi își pierdeau casele, joburile dispăreau în Asia, iar copiii lor se îndatorau pe viață pentru diplome universitare devenite aproape inutile. Nu e de mirare că masele s-au revoltat.
Globalizarea, copilul răsfățat al erei Soros, s-a dovedit un monstru cu două fețe. Pentru elitele corporatiste a adus profituri record. Pentru clasa mijlocie a însemnat salarii stagnate, job-uri precare și comunități distruse. În numele "eficienței economice", fabrici întregi au fost mutate în China, lăsând în urmă orașe-fantomă și vieți sfărâmate.
Criza identitară din societățile occidentale e și mai profundă. Multiculturalismul agresiv și corectitudinea politică dusă la extrem au creat o lume în care oamenii nu se mai recunosc în propria țară. Valorile tradiționale sunt ridiculizate, istoria e rescrisă, iar bărbații albi sunt demonizați constant. E o rețetă perfectă pentru resentimente și furie.
Excesele progresiste au atins cote absurde.
Copii de grădiniță sunt învățați despre identitate de gen, infractorii sunt tratați ca victime ale societății, iar patriotismul e considerat toxic.
Orice opinie conservatoare e etichetată drept "discurs al urii". Oamenii s-au săturat să trăiască cu frică să nu ofenseze pe cineva.
În vremuri de criză și nesiguranță, masele caută instinctiv lideri puternici. Trump, cu tot cu defectele lui evidente, a oferit ceva ce establishment-ul globalist nu putea: claritate și forță. Fără ambiguități diplomatice, fără scuze politically correct, fără cedări în fața "woke-ismului".
Trumpismul a dat voce unei majorități tăcute care se simțea ignorată și disprețuită. A spus cu voce tare ce mulți gândeau în șoaptă. A promis să "facă America măreață din nou" - și prin extensie să redea demnitatea tuturor celor lăsați în urmă de globalizare.
Mai mult, Trump a înțeles perfect noua eră a social media. În timp ce adversarii lui încă se bazau pe media tradițională și discursuri bine șlefuite, el vorbea direct cu masele prin tweet-uri brutale dar autentice. A rupt filtrul establishment-ului și a creat o conexiune emoțională cu susținătorii săi.
Ne aflăm acum într-un moment de răscruce istorică. Lupta dintre viziunea globalistă sorosistă și cea naționalistă trumpistă va defini următoarele decenii. Victoria absolută a uneia dintre tabere ar fi probabil un dezastru. Avem nevoie de o sinteză care să păstreze ce e mai bun din ambele viziuni.
Până atunci însă, bătălia continuă in România. Și ea nu e doar pentru Cotroceni sau pentru puterea politică - e o bătălie pentru sufletul civilizației occidentale și pentru viitorul întregii lumi. Istoria ne arată că marile schimbări sociale vin de obicei în valuri care se conectează reciproc: Mexic, SUA, România. După excesele globalismului sorosist, era poate inevitabil să apară o reacție populistă de tip trumpist. De aia a apărut CG.
Dar și trumpismul va genera probabil propria sa contrareacție. Întrebarea nu e dacă va veni, ci când și sub ce formă. Între timp, cel mai înțelept ar fi să învățăm din greșelile ambelor tabere și să căutăm calea de mijloc.
Pentru că, la final, nici "sorosismul" pur, nici "trumpismul" radical nu oferă toate răspunsurile. Adevărul și soluțiile reale sunt, ca de obicei, undeva la mijloc. Dar până să ajungem acolo, va mai curge multă cerneală și vor mai cădea multe capete.
Trăim vremuri fascinante în care două viziuni aparent ireconciliabile despre lume se află într-o luptă epică.
Victoria absolută a uneia dintre ele ar fi probabil un dezastru. Avem nevoie de o sinteză care să păstreze ce e mai bun din ambele tabere. Până atunci, rămânem spectatori și actori într-una dintre cele mai dramatice transformări ale ordinii mondiale din ultima sută de ani.
Clujul o virează spre suveranism
Rezultatele pentru parlamentarele de la Cluj sunt deja oficiale și arată surprinzător din foarte multe puncte de vedere. Aș spune că surprinzător de bine. De ce? Fiindcă in 4 ani scăpăm de Boc.
Sunt multe aspecte importante de subliniat dar, dintre toate, cel mai important este eșecul lamentabil al „independentului” Sabin Sărmaș, cel care n-a luat decât 10.000 de voturi, eșuând în demersul său de a fi primul parlamentar ales ca independent din istoria României. O să spuneți că 10.000 de voturi nu-s de ici, de colea și eu o să vă spun că rezultatul lui Sabin este fix pix, dacă e să privim din punctul de vedere al celor 30 și ceva de mii de voturi luate la Primărie. Scuzele lui Sabin ar putea fi prezența sporită la urne a clujenilor, contextul „delicat și fierbinte”, influența factorului-surpriză Călin Georgescu.
Nici vorbă! Campania lui Sabin Sărmaș a fost foarte slabă, mult mai puțin vizibilă decât cea pentru Primărie, ceea ce pentru mine este inexplicabil, și a conținut câteva greșeli enorme de strategie.
Prima greșeală pe care Sabin a făcut-o a fost aceea că nu s-a concentrat 110% pentru prezervarea voturilor câștigate în municipiul Cluj-Napoca în iunie 2024, cu ocazia alegerilor la Primărie. Erau voturi extrem de prețioase pe care le-a luat oricum cu ajutorul ocult al serviciilor, am mai explicat în trecut că e imposibil să creadă cineva normal la cap că un no name ca Sărmaș apare dintr-o dată și ia atâtea zeci de mii de voturi în fieful lui Boc.
Prezervarea voturilor din urban era esențială pentru Sărmaș fiindcă era greu de crezut că ar fi putut genera emoție și intenție de vot în rândul alegătorilor din județ din cauza întinderii geografice a Clujului, dar și a influenței primarilor din localități care își reprezentau partidul.
Din acest punct de vedere consider că eu, când am candidat independent în 2012, adică acum 12 ani, am procedat bine când mi-am ales drept „țintă” colegiul care acoperea cartierul Mănăștur fiindcă mi-a fost mai ușor să-mi fac campanie într-un cartier în care oricum locuiam și lumea mă știa.
Ca să înțelegeți mai bine cât de penibil e rezultatul lui Sărmaș, dați-mi voie să vă spun că, acum 12 ani, când am candidat independent, fără bănuți și mergând din casă în casă cu actuala mea nevastă, am luat un sfert din voturile lui Sabin de acum, în condițiile în care TikTok și alte canale media nu existau sau abia răsăreau și în condițiile în care aprecierea clujenilor față de Boc era la cote maxime, nu în derivă, cum a fost în 2024, când a candidat Sabin.
O altă greșeală de strategie a lui Sabin a fost comunicarea diluată și incertă. Dacă pentru candidatura la Primărie comunicarea lui Sabin a fost calată pe obiective ce atingeau orizontul de așteptare al clujenilor nemulțumiți, pentru parlamentare Sărmaș a venit cu chestii slabe de genul: „trag pentru tine, nu pentru ei”, un îndemn greu de cuantificat ca eficiență câtă vreme unul dintre principalele atacuri din campania asta la adresa lui, și care a prins mai mult decât crede Sărmaș, este faptul că acesta, în calitate de deputat, a promovat un proiect de lege care îi scutește de impozite pe profit pe speculanții care au făcut tone de bani din monede crypto, așa că mulți dintre IT-iști s-au gândit că Sabin bagă dume când spune că va trage pentru popor, când de fapt el trage pentru cei din găștile lui de securiști și evazioniști din crypto.
Impulsionat, ba chiar orbit de retorica ventilată în opinia publică și anume că TikTok-ul l-a făcut pe Călin Georgescu prezidențiabil, Sărmaș n-a mai ieșit atât de mult pe teren și a stat cu curul pe scaun în fața laptopului, făcând live-uri penibile care nu atingeau nici măcar 5% din audiența lui Nelson Mondialu. Și acum urmează principala greșeală pe care Sărmaș a făcut-o în aceste live-uri de pe TikTok și apoi în comunicarea de final a campaniei. Deși nimeni nu i-a cerut să facă asta, să se poziționeze anti Georgescu și pro Lasconi, Sărmaș s-a gândit el că așa e bine și „corect”, să o susțină pe Lasconi public și ca intenție de vot, intrând pe contrasens total cu opțiunea suveranistă a clujenilor care, așa cum puteți vedea din rezultatele de azi-dimineață, a fost extrem de consistentă de-a lungul județului Cluj. Circa 26% dintre clujeni au votat cu suveraniștii.
Dacă tăcea, filozof rămânea fiindcă, poate mulți dintre aceștia l-ar fi sprijinit cu votul în spirit de frondă, de blam la adresa clasei politice. Când însă, clujenii au văzut că, și aici urmează al doilea motiv pentru care susținerea lui Lasconi este o greșeală, susține un candidat progresist, și-au dat seama că Sabin Sărmaș, implicându-se în dispute de politicieni vechi nu este politicianul nou și independent pe care îl așteptau, ci un iepuraș fardat ca independent ce sprijină alte forțe.
Am prevăzut acest eșec acum multe luni când, inclusiv lui Sabin Sărmaș i-am spus direct că a greșit total în iunie 2024 când a candidat doar pentru Primărie și, cu îngâmfare, pentru că i se părea mult prea jos pentru nivelul lui, a refuzat să-și depună candidatura pentru un post de consilier local independent. Dacă nu era îngâmfat și prost, Sărmaș ar fi putut, la câte voturi a luat pentru Primărie, să ducă cu el în Consiliul Local încă patru sau cinci consilieri locali și să devină o forță de opoziție solidă în următorii patru ani, cu șanse mari să-i creeze lui Emil Boc daune de imagine consistente, ba chiar să devină viceprimar.
Dar dacă ar fi țintit doar postul de consilier local independent și atât, Sărmaș ar fi rămas viu în mințile și sufletele clujenilor, ar fi rămas activ politic și civic și în 2028 ar fi avut prima opțiune să devină primar. Nedorind acest lucru, Sărmaș nu a făcut altceva decât să confirme că nu sunt false acuzațiile la adresa sa cum că ar fi un oportunist de moment și că tot ce și-a dorit anul ăsta n-a fost decât salariul de mii de euro de parlamentar, adică o sinecură cu spoială și fără efect pentru clujeni, așa cum a fost și precedentul mandat de deputat al acestuia.
Sabin Sărmaș e istorie, e ca prostul din Galați care a câștigat 9 milioane de euro la loto și și i-a băut într-o vară, rămânând în curul gol, ba chiar cu mai multe datorii. În patru ani, Clujul se va schimba atât de mult ca mentalitate încât nimeni nu-și va mai aduce aminte despre Sabin Sărmaș decât ca de un episod pasager, ca de un om care s-a născut talent și a murit speranță. Sigur că a contat foarte mult avalanșa de critici ale lui Boc și ale liderilor PNL din Cluj la adresa lui Sărmaș și asta pentru că Boc are notorietate și public, dar și pentru că criticile lui la adresa lui Sărmaș au fost corecte: Sabin a fost o căpușă a PNL, a ajuns deputat și șef de Agenție de stat datorită sprijinului PNL și a mușcat mâna partidului atunci când i-a convenit.
Dar una peste alta, eșecul lui Sabin i se datorează în întregime tot lui fiindcă, așa cum îi place să spună pe limba ardelenească, și-a dat singur cu Tesla în coaie.
Când spuneam că votul de la Cluj este surprinzător și văd asta în tonuri pozitive, mă refeream la faptul că, ÎN SFÂRȘIT, clujenii acceptă și își doresc schimbarea garniturii toxice Boc-Tișe. Ce bine era dacă se trezeau clujenii acum șase luni și în fruntea orașului și a județului aveam alți oameni! Așa, vom mai petrece încă patru ani din viețile noastre scurte cu Bocalăul mincinos la timona orașului. Un Bocalău ce este lipsit de idei, împovărat de propriile promisiuni neîmplinite și care tocmai a spart din banii noștri un sfert de miliard de euro pentru a plăti în avans turcilor lucrările la un metrou iluzoriu. Vom mai petrece încă patru ani cu groful obez Alin Tișe, cel care a reușit să facă nimic în mandatul precedent și care își va desăvârși „opera” ducând nimicul la nivel de nimicul nimicurilor. Când te uiți la ce au făcut Bolojan la Bihor și Radu Moldovan la Bistrița, îți vine să plângi de ciudă că Clujul și-a ales în frunte un zero barat precum Tișe.
Dar vestea bună e că aceste personaje nu vor mai exista din punct de vedere politic în 2028. Chiar și ieri au eșuat lamentabil, deși presa locală pupincuristă a clămpănit că „PNL a câștigat la Cluj alegerile”. A câștigat pe dracu PNL. Nici vorbă. Boc și Tișe marchează un eșec cu sclipici. Alegerile le-au câștigat cei din USR și AUR, care au făcut la Cluj scoruri foarte bune (îmi pare rău de UDMR că a ratat la Cluj, este „factura” pe care maghiarii le-o dau udemeriștilor locali pentru pupincurismul la adresa lui Boc). AUR a câștigat la Cluj nu datorită competenței liderilor de filială, ci datorită valului național și a muncii neostoite a lui Simion. USR a câștigat voturi care par multe doar prin comparația cu scorul slab al PNL-ului fiindcă altfel, se confirmă falimentul filialei acolo unde ghearele oportunistei Oana Murariu au găbjit un nou mandat de deputat. Pentru blonda fără consistență această reușită cinică îi mai asigură patru ani de cașcaval, dar ce lasă în urmă din punct de vedere politic e adio și vaffanculo: toată măduva civică a filialei a căpătat mucegai. Toți oamenii interesanți din USR Cluj au dispărut și și-au făcut loc toți reperiștii isterici ai lui Cioloș. Sper să se confirme mandatul „ilustrului” Ciprian Rus, fiindcă mi-a promis cineva niște poze și niște chestii interesante despre acest papagal care este mare amator de păcănele, la propriu, cartofor sadea cu datorii făcute la terți.
Oricum, dragii mei clujeni, garnitura de parlamentari pe care ați ales-o să reprezinte Clujul e compusă tot din fantome și nevolnici, tot oameni care vor face umbră Parlamentului. Doar nu credeți că momâia Radu Moisin o să facă peleul mare prin Parlament. Doar nu credeți că deputatul analfabet Răzvan Ciortea de la PSD va fi ceva sculă dominantă pe acolo. Doar nu credeți că aurista Ramona Bruyneels și ștersul de la UDMR Csoma Botond vă vor îmbunătăți viețile. Dar dacă ăsta e prețul enorm plătit pentru ca în 2028 Clujul să scape de Bocalău și de groful Tișe, atunci prefer să-l plătim. În 2028, Primăria Clujului se joacă la scenă deschisă. Va câștiga cel ce va începe să muncească de azi, timp de patru ani, pentru a-și construi notorietatea, pentru a-și crea o echipă și pentru a le propune clujenilor pe repede înainte investițiile și proiectele de care avem atâta nevoie.
Sigur, mai există și posibilitatea ca lucrurile să se întâmple mai repede de patru ani prin arestarea lui Boc sau a lui Tișe pentru fapte de corupție.
România va intra în următorii ani într-o altă logică, de curățare a baronilor. Ce s-a întâmplat în aceste două săptămâni e doar o primă etapă din această asanare pe care americanii au generat-o atât de inteligent și de perfid.
Detoxul de oameni
"Gâștele zboară-n formație, păsările Phoenix zboară singure"
Există o diferență fundamentală între a fi singur și a alege solitudinea. E ca și cum ai compara un boschetar care doarme pe o bancă în parc cu un călugăr budist care meditează pe aceeași bancă. Amândoi sunt "singuri", dar unul e victimă, celălalt e arhitect al propriei singurătăți.
Izolarea socială pe care o alegi pe baza de principii e ca o operație pe cord deschis pe care ți-o faci singur, fără anestezie. Doare în fiecare zi când vezi cum foștii prieteni se distrează pe Instagram, cum își împărtășesc viețile pe Facebook, cum se laudă cu realizări măsluite și fericiri de plastic. Dar e un fel de durere curată, care te spală pe dinăuntru.
Am cunoscut destui oameni care au ales să se retragă din "circul social". Unii erau scriitori sau artiști care nu mai suportau superficialitatea din jur. Alții erau oameni de afaceri care s-au săturat să fie înconjurați de lingăi și profitori. Dar cei mai mulți erau pur și simplu oameni inteligenți care au realizat că viața socială modernă e o mare pierdere de timp.
E ca și cum ai merge la un restaurant scump și ai descoperi că toată mâncarea e din plastic. Prima reacție e să te ridici și să pleci. A doua e să te întrebi de ce dracu' stau ceilalți și se prefac că mănâncă cu poftă.
Blocarea foștilor prieteni pe rețelele sociale e ca și cum ai tăia cordonul ombilical care te leagă de matrix-ul ipocriziei generale. La început simți un gol în stomac. Te întrebi dacă n-ai fost prea dur. Apoi realizezi că senzația aia de gol e de fapt o formă de libertate. Nu mai trebuie să dai like-uri din politețe. Nu mai trebuie să comentezi "ce frumos!" la poze trucate. Nu mai trebuie să fii parte din marea mascaradă.
Dar prețul acestei libertăți e mare. Societatea nu iartă "dezertarea" din rândurile ei. Vei fi etichetat drept antisocial, ciudat, poate chiar nebun. Familia va încerca să te "vindece". Cunoscuții vor răspândi zvonuri. Vechii prieteni te vor considera arogant sau "terminat".
E ca și cum ai fi singurul treaz într-un autobuz plin cu beți care cântă și se distrează. Tu vezi că autobuzul merge spre prăpastie, dar nimănui nu-i pasă. Ba mai mult, toți insistă să bei și tu, să te "relaxezi", să fii "ca lumea".
Izolarea de acest gen e o formă de rezistență. E un refuz de a participa la degradarea generală a relațiilor umane. E o declarație tăcută că preferi singurătatea autentică în locul conexiunilor false.
Dar trebuie să fii puternic. Foarte puternic. Pentru că mintea umană e programată pentru conexiune socială. Suntem făcuți să trăim în grup, să interacționăm, să împărtășim. Când alegi să rupi aceste legături, trebuie să găsești alte surse de satisfacție și sens.
Unii se dedică artei sau scrisului. Alții se cufundă în studiu și cercetare. Mulți dezvoltă relații profunde cu natura sau cu animalele. Dar toți trebuie să-și construiască un univers interior suficient de bogat încât să compenseze lipsa interacțiunilor sociale.
E ca și cum ai fi un cosmonaut care plutește singur în spațiu. Pământul e acolo, frumos și albastru, plin de viață și activitate. Nu e o poziție confortabilă, dar îți oferă o perspectivă unică.
Și poate că asta e cheia - perspectiva. Din izolare, vezi mai clar teatrul absurd al interacțiunilor sociale moderne. Vezi falsitatea, manipularea, nevoia disperată de validare, ipocrizia, egoismul. Vezi cum oamenii își construiesc măști din ce în ce mai sofisticate, până când uită cine sunt cu adevărat.
Dar vezi și propria ta transformare. Cum devii mai selectiv în relații, cum înveți să apreciezi calitatea în locul cantității, cum descoperi că poți fi fericit și împlinit fără să fii permanent conectat la oameni falși.
E ca și cum ai trăi într-o bibliotecă în timp ce restul lumii e la un festival de muzică electronică. Ambele experiențe sunt valide, dar sunt fundamental incompatibile. Tu ai ales liniștea care-ți permite să auzi propriile gânduri.
Duritatea în abordare e de fapt o formă de onestitate radicală. E mai ușor să menții relații superficiale, să faci compromisuri, să accepți micile ipocrizii sociale. E mai greu să tragi linie și să spui "până aici".
Poate că asta e următoarea treaptă în evoluția umană - capacitatea de a alege conștient solitudinea, de a rezista presiunii sociale de a fi mereu "conectat", de a găsi puterea să fii diferit.
Pentru că, în final, nu e vorba doar despre a te izola de toxicitate și ipocrizie. E vorba despre a-ți proteja autenticitatea într-o lume care pare din ce în ce mai falsă.
Și poate că într-o zi, când suficient de mulți oameni vor alege această cale, va apărea o nouă formă de conexiune - una bazată pe adevăr și autenticitate, nu pe aparențe și validare socială.
Eu sunt unul dintre cei ce aleg calea asta de mulți ani încoace.
Nu musai pentru că, așa cum spunea Nietzsche, "să fii singur e un privilegiu al celor puternici."
Ci pentru ca și oamenii pot deveni capcane pentru oameni.
Curtea Constituțională a României poate deveni un pericol major pentru democrație
Acest text scris de Sergiu Toader merita atenția voastră. Abonați-va și la substack-ul lui, e un tip foarte interesant. O puteți face AICI.
Sursa: ccr.ro
La fel ca într-o comedie de succes, cel mai bun și mai pertinent “analist politic” al momentului, doamna Diana Șoșoacă, spunea imediat după aflarea rezultatelor votului pentru prezidențiale, referindu-se la PSD, că "Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea"! Vă mai amintiți, candidatura doamnei Șoșoacă a fost curmată absolut scandalos printr-o decizie tembelă și ilegală (în sensul prevederilor articolelor referitoare la interzicerea unei candidaturi, adică fără a avea suficiente temeiuri legale) a Curții Constituționale. Cu toate stridențele și schingiuirile aplicate logicii și decenței, doamna analist politic Șoșoacă se referea, prin spusele înțelepciunii populare, la cel mai grețos și mai periculos pact al ticăloșiei PSD/ SRI, anume crearea unui culoar pentru candidatul AUR, astfel încât finaliștii prezidențialelor să fie domnul Ciolacu/PSD și domnul Simion/AUR. În acest fel, blocând candidatura doamnei Șoșoacă și având și un candidat sperietoare, lider de galerie, ar fi fost de așteptat ca PSD și domnul Ciolacu să câștige en fanfare și alegerile parlamentare, și pe cele prezidențiale. Era de așteptat, de asemenea, ca voturile reprezentantei SOS să meargă spre partidul frate, AUR! Numai că, exact ca în cazul COVID ului scăpat din laborator de chinezi, care au prăbușit lumea pentru aproape un an, așa s-a întâmplat si cu planul croit de "luminații" politici PSD, dimpreună cu câțiva generali din SRI, de care îi lega tocmai candidatul. De inteligenți ce sunt, acestor netrebnici le-au fost luate voturile de la gura copiilor cu mâna și cu mintea celor care l-au votat nu pe domnul Cioalcu, așa cum se așteptau, nici pe candidatul AUR, ci pe doamna Lasconi și pe domnul Georgescu. Dacă doamna Șoșoacă ar fi fost lăsată să candideze, astăzi scorurile și calificații în finală ar fi fost alții pentru că domnia sa ar fi fragmentat voturile suveraniste. Semn al IQ ului mereu în scădere, săracii securiști nu mai sunt în stare nici măcar să conceapă un plan cu mai mult de trei personaje că se încurcă în ele. Lor le e mai simplu cu un singur tătuc! Apariția doamnei Lasconi și a domnului Georgescu i-a determinat sa născoceasca soluții aiuritoare. Una dintre ele se petrece sub ochii noștri: votul de astăzi stă sub semnul incertitudinii pentru că, prin deciziile de până acum, Curtea a reușit să sădească dubiul.
În lumea juriștilor, aceasta este strategia anulării, unde nu trebuie să dovedești nimic, ci doar să insinuezi și să cultivi lipsa încrederii.
Brațul executiv al acestei construcții este rușinoasa Curte Constituțională a României, clovnii aceia înfășurați în draperii mov, chipurile robe, care să le ascundă și incompetența, și ticăloșia!
Prin intermediul acestui gâde constituțional, boașele candidaților sunt amenințate cu ciocănelul și, mai mult, orice VOT, INCLUSIV CEL DE ASTAZI, ȘI ORICE CANDIDAT, pot deveni lipsiți de efecte juridice și de relevanță politică, încălcându-se și desființându-se astfel baza democrației. Decizia comică a renumărării voturilor, la trei zile după ce toate instituțiile au spus că nu au fost fraude, face parte din același registru.
Curtea Constituțională a devenit executantul unui grup politic organizat, prin complicitatea partidelor menționate, a serviciilor speciale și a președintelui României.
În funcție de interese și de context, acești politicieni oferă Curții hapul “viagrei” juridice, iar înfășurații se execută și penetrează obiectivul întocmai și la timp! Mai întâi a fost doamna Șoșoacă, așa cum am arătat, după care urmează ținta piept a celui sau a celei care incomodează. Cel mai grav este că aceste abuzuri înspăimântătoare fură pur și simplu votul alegătorului și schimbă fundamental opțiunile lui. Mai mult, această pervertire este drapată în aparenta legalitate și acoperită de autoritatea Curții, în fapt o excrescență a sulfuroasei lumi politice și a șantajului practicat de speciali la alți speciali ai sistemului.
Acestei practici i se poate pune punct astăzi votând masiv împotriva partidelor ticăloase, osatura regimului Johanis, a serviciilor speciale, adică a tuturor celor care au pus la cale rotativa, sistemul prin care, indiferent de vot, câștigătorul era tot același dinainte stabilit. De asemenea, împotriva celor care au intrat mai de curând în combinație. Și, dacă viața ar fi doar o afacere corectă, atunci alegătorii ar trebui să-i facă și doamnei Șoșoacă o cuvenită reparație, chiar dacă asta va însemna încă un partid nepregătit într-un parlament și mai și. Dar politică nu este niciodată ca în viață, ci doar o afacere sordidă!
SERGIU TOADER | Christchurch, Noua Zeelandă
Pătzăști…
Am găsit asta pe un grup și grozav m-am amuzat. No, ce sa zic, găină bătrână face supa buna, dar daca tre sa o mănânci cu puii…
Un parfum interesant, omagiu pentru Generația de Aur
Daca îl căutați pe net, sa aveți grija insa ca sunt tare pampalai in abordarea clienților. Am ținut eu special sa îl am pentru a-l face cadou unui prieten, dar mi-a întârziat 2 săptămâni. S-au mocăit de numa’. Nu așa se face business.
Poemul de azi
In ton cu… tonul de azi, am ales versurile unui cântec vechi, interpretat minunat de Ducu.
Cântec bătrânesc
de Ducu Bertzi
Da-i săracă lumea demult, săracă lumea demult,
Bun-o fost şi s-o trecut, bun-o fost şi s-o trecut.
Păi d-aia-i asta de amu, d-aia-i asta de amu,
Da-i batarar şi batarnu, batar-ar mânca focu.
Căci lumea iasta de se vede, lumea iasta de se vede
Nu-i şir de măieran verde, nu-i şir de măieran verde.
Că-i un şiruţ de mătrăgună, i-un şiruţ de mătrăgună,
La puţini le pare bună, la puţini le pare bună.
Şi cât am fo lume de tine, cât am fo lume de tine,
Nu ţi-o fo urât cu mine, nu ţi-o fo urât cu mine.
Da de când am îmbătrânit, de când am îmbătrânit,
Văd bine că ţi-s urât, văd bine că ţi-s urât.
Şi cât am fo la mama me, cât am fo la mama me,
Eram pui de turture, mă iube şi mă veghe.
Da de când îs al nimărui, de când îs al nimărui,
Da nici îs pasăre nici pui, nici pe plac nu-s orişicui.
Păi c-aşa-i viaţa omului, c-aşa-i viaţa omului,
Ca şi floarea câmpului, astăzi este, pămâini nu-i.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa
*
DE CE SĂ NU-ȚI VINZI TIMPUL PE BANI
Exact acum, în timp ce citești asta, cineva tocmai s-a întors acasă frânt după 12 ore de muncă. E nouă seara, și-a ratat din nou antrenamentul la sală, cina cu familia și serialul ăla pe care voia să-l vadă. Dar măcar și-a făcut targetul.
Stau într-o dimineață la cafea și mă uit pe geam la vecinul meu, Dorel, care se grăbește spre mașină în costumul lui impecabil de middle manager. E 7 dimineața, și știu sigur că o să se întoarcă după 19:00. Face asta de 12 ani. Are doi copii pe care îi vede mai mult pe FaceTime decât în realitate.
Dorel e arheotipul succesului modern: apartament luat pe credit pe 30 de ani, mașină în leasing schimbată la fiecare trei ani ca să țină pasul cu statusul din parcare, vacanțe all-inclusive postate strategic pe Instagram. Dar n-am văzut om mai trist când își plimbă câinele seara prin parc.
Trăim într-un paradox absurd: niciodată n-am avut mai multă tehnologie care să ne "salveze timp", și totuși niciodată n-am avut mai puțin timp pentru noi înșine. Suntem mai eficienți ca oricând, dar și mai nefericiți.
Studiile arată că 76% dintre profesioniștii din corporații suferă de burnout. Nu e de mirare - creierul uman nu e făcut să proceseze 200 de emailuri pe zi și să participe la 8 ore de ședințe despre cum să avem mai puține ședințe.
Am un prieten programator care câștigă fantastic. Dar știți ce face el cu banii ăștia? Plătește terapie ca să învețe să doarmă noaptea. Plătește nutriționist că nu mai are timp să gătească. Plătește coach să-l învețe cum să se relaxeze. Practic, folosește banii făcuți din timpul lui pierdut ca să repare problemele cauzate de timpul pierdut.
Recent am fost la o nuntă unde mirele, director de vânzări la o multinațională, și-a programat luna de miere în funcție de închiderea de trimestru. Superb, romantic, absolut memorabil. Într-o zi o să povestească nepoților cum a optimizat el luna de miere ca să nu afecteze targets-urile.
Dar există și altă cale. Am un unchi tâmplar care e probabil cel mai fericit om pe care-l știu. Lucrează când vrea el, face doar ce-i place, și câștigă mai bine decât jumătate din prietenii mei corporatiști. Nu are LinkedIn, și cumva supraviețuiește. Are timp să citească, să călătorească, să stea cu familia.
În Japonia există un concept numit "Ikigai" - sensul vieții, rațiunea pentru care te trezești dimineața. Știți câți corporatiști și-au găsit Ikigai-ul în rapoartele trimestriale?
Marele truc al sistemului actual e că ne-a convins că timpul nostru are un preț fix. Că o oră din viața noastră valorează X lei. Și apoi ne-a făcut să credem că dacă lucrăm mai multe ore, vom fi mai fericiți. Mai împliniți. Mai "realizați".
Dar timpul e ca vinul ăla bun din cramă - dacă nu-l bei la timp, se strică. Nu poți să strângi timp pentru "mai târziu". Nu există cont de economii pentru clipele pierdute cu copiii. Nu poți să iei credit pentru momentele ratate cu cei dragi.
Am fost recent la un team building unde toată lumea se lăuda cât de "ocupată" e. Era ca un concurs - cine doarme mai puțin, cine lucrează mai multe weekend-uri, cine are mai multe proiecte simultane. Nimeni nu părea să realizeze absurdul situației - ne lăudam cu cât de eficient ne vindem viața.
Tehnologia care trebuia să ne elibereze ne-a făcut sclavi 24/7. Acum putem să răspundem la emailuri și la 3 dimineața. Putem să facem ședințe și din vacanță. Suntem "productivi" non-stop. Ce victorie!
Dar știți ce e cel mai trist? Că am început să credem că asta e normal. Că așa trebuie să fie viața. Că dacă nu ești stresat, epuizat și permanent "ocupat", ceva e în neregulă cu tine.
Recent am făcut un experiment: am întrebat 20 de prieteni corporatiști ce ar face dacă ar avea timp. Răspunsurile au fost devastatoare de simple: să doarmă mai mult, să citească o carte, să învețe să gătească, să petreacă timp cu familia. Lucruri normale, umane, pe care le-am transformat în lux.
Știți ce e amuzant? Că toți miliardarii despre care citim predică importanța timpului liber. Meditează, fac sport, petrec timp cu familia. Dar noi, restul, continuăm să credem că secretul succesului e să stăm 12 ore la birou.
Nu zic să renunțăm toți la joburi și să ne facem influenceri pe Instagram. Dar poate e momentul să ne întrebăm ce facem cu viața asta scurtă pe care o avem. Să înțelegem că succesul nu se măsoară în overtime. Că "stabilitatea" nu valorează cât libertatea.
Pentru că nimeni pe patul de moarte nu regretă că nu a stat mai mult la birou. Dar mulți regretă timpul pierdut, momentele ratate, viața amânată pentru bonusul care oricum nu ajunge niciodată.
Timpul e singura resursă cu adevărat limitată pe care o avem. Poți să faci bani din nou, poți să-ți iei altă mașină, poți să schimbi jobul. Dar secundele alea în care stai la al cincilea meeting despre eficientizarea proceselor de eficientizare nu ți le dă nimeni înapoi.
Alegerea e a noastră. Timpul, din păcate, nu.