Opus nr. 312 - Si poporul ar trebui sa se privească in oglinda: palma grea, dar justificată, a lui Dan Negru. Despre dilemele morale imposibile

Pfuuuu, mi-e capul cat o banita, sufletul mi-e ca un plămân care a fumat 9 pachete de țigări într-o ora, inima mi-e plină de pustule de puroi mirosind a angoasa și a revolta.

Am vorbit azi cu o tona de oameni, unii incredibil de importanți pentru economia României, alții, intelectuali de soi sau profesioniști in branșa lor.

Daca săptămâna trecută mă întrebau: “Liviu, ce sa facem?!”, azi, mi-au cerut sa aleg o parte.

Mi-au spus unii: De ce nu alegi CG, de ce nu îți asumi un vot pentru el, doar nu o sa votezi o proasta cu cabina, o isterica cu doi neuroni, hai, asumă-ți, Liviule, partea “noastră”, ești o voce, ești dator sa spui ce și cum vei face.

Mi-au spus alții: De ce nu alegi EL, ce e atât de greu? E singura cale, da, e proasta, dar ăla e un cretin care chiar crede ce spune, nu e doar actoriceala, e dus complet! La ce audiență ai, cum poți sa stai deoparte și sa spui ca nu alegi nicio parte sau, mai trist, ca nu alegi EL, așa cum ar trebui?

Am stat si m-am gandit iar. Sa nu credeți ca nu mă gandesc, de fapt, îmi merge morișca in tensiune încă de acum 10 zile, când cu rezultatul din primul tur.

Si nu pot participa la aceasta bomba morala, la detonarea ei. Nu pot alege nicio parte, fiindcă, pentru mine, ambele sunt opțiuni de neluat in considerare.

Felicitari si respect celor care au ales o parte, oricare parte.

Eu nu pot sa aleg, nu din lașitate, nu am fost niciodată las, ci din demnitate: ambele opțiuni reprezintă pentru mine o încălcare a demnității mele, așa cum e ea, mai buna sau mai rea, mai găurită sau mai intactă fata de a voastră.

Nu vreau sa fiu participant la acest festival al urii de neam, la aceasta circareala ce pute a manipulare de ambele părți.

Nu am ce sa imi reprosez pentru situația de fata, nu am de ce sa mă simt responsabil pentru relele făcute “democratic” acum 10 zile când poporul a pus pe masa doua opțiuni imposibile.

Priviți-vă fiecare in oglinda și găsiți-va răspunsurile.

Rolul meu e de jurnalist, nu de șef de campanie, nu de influencer.

Si, ca jurnalist, mai ales in acest context critic, in care societatea e atât de polarizata și atât de injectată cu ura, consider ca poziția mea de neutralitate e cel mai bun dicarbocalm pentru stomacurile pline de acid ale românilor.

Daca vi se pare ca greșesc, asta e, ne auzim de luni încolo.

Daca vi se pare ca poziția mea e “ce trebe”, asta e, ne auzim de luni încolo.

Pana una alta, va las un text sfasietor al lui Dan Negru despre NOI, unul care ar trebui sa ne dea de gândit.

Te uita cum ninge decembre

---

Ce înseamnă cu adevărat o dilemă morală imposibilă

Sunt momente în viață când ne lovim de ziduri.

Nu ziduri obișnuite, ci ziduri morale - situații în care trebuie să alegem între două lucruri groaznice. E ca și cum ai fi prins într-o cameră cu două uși, și în spatele fiecăreia te așteaptă ceva dureros. Trebuie să deschizi una dintre ele. Nu poți sta pe loc. Nu poți sparge pereții. Ce faci?

Ce face ca astfel de situații să fie cu adevărat imposibile?

În primul rând, ambele alegeri sunt la fel de importante - nu e ca atunci când alegi între a spune o minciună mică sau a răni pe cineva grav.

În al doilea rând, de obicei, timpul presează - nu poți sta săptămâni să te gândești. Și poate cel mai important, orice ai alege, viața nu va mai fi niciodată la fel.

Când mintea îngheată

Prima reacție la astfel de situații este de obicei să înghețăm. E ca și cum creierul nostru refuză să proceseze realitatea situației. "Nu se poate să nu existe o cale mai bună", ne spunem. Dar uneori, chiar nu există.

Și acest moment de paralizie, deși natural, poate fi fatal.

Gândește-te la un doctor într-un spital de campanie care are ultimele analgezice. Are în față un pacient care moare în chinuri groaznice. Dar știe că în următoarele ore vor veni răniți care ar putea fi salvați cu aceste medicamente. A sta și a nu face nimic pare cea mai "sigură" opțiune. Dar și asta e tot o alegere, și poate fi cea mai rea dintre toate.

De ce e atât de greu să judecăm

Sistemele noastre morale obișnuite se prăbușesc în fața acestor situații. Dacă urmăm regula "fă ce e mai bine pentru cei mai mulți", cum măsurăm suferința?

um comparăm durerea unui copil cu durerea altui copil?

Dacă urmăm regula "respectă demnitatea fiecărei persoane", ce facem când respectarea demnității uneia înseamnă sacrificarea alteia?

Mai mult, suntem prinși între diferitele noastre roluri în viață. Ca părinte, copilul tău e prioritatea supremă. Ca doctor, ai jurat să salvezi vieți. Ca om, vrei să faci ce e drept. Ca jurnalist, sa fii obiectiv. Când aceste roluri se ciocnesc, care câștigă?

Cum trăiești după

Poate partea cea mai grea vine după ce ai luat decizia.

Vinovăția, regretul, coșmarurile - toate acestea sunt răni adânci care au nevoie de timp să se vindece. E important să înțelegi că prezența acestor sentimente nu înseamnă că ai ales greșit. Poate însemna doar că ai trecut printr-o situație imposibilă.

E ca și cum ai fi forțat să te murdărești ca să salvezi pe cineva din noroi. Nu poți rămâne curat, dar asta nu înseamnă că ai făcut ceva greșit.

Cum ne întărim pentru astfel de momente?

1. Cunoscându-ne valorile

   Cu cât știi mai bine în ce crezi cu adevărat, cu atât mai ușor vei naviga prin furtună. Nu e vorba de rigiditate, ci de a avea o busolă morală bine calibrată.

2. Dezvoltându-ne empatia

   Cu cât înțelegem mai bine perspectiva celorlalți, cu atât mai umane vor fi deciziile noastre. Nu pentru a ne paraliza și mai tare, ci pentru a vedea mai clar tabloul complet.

Dilemele societății întregi

Rar, dar uite ca se întâmplă tocmai azi,. întreaga societate se confruntă cu astfel de alegeri imposibile.

Aceste dileme sunt și mai complicate pentru că implică negocierea între valori și perspective foarte diferite. E ca și cum ai încerca să pui de acord o mie de oameni asupra celei mai bune căi de ieșire dintr-un labirint, în întuneric.

Acceptarea imperfecțiunii

Poate cea mai importantă lecție pe care ne-o dau dilemele morale imposibile este că trebuie să învățăm să trăim cu imperfecțiunea. Să acceptăm că uneori nu există soluții perfecte, că trebuie să navigăm prin ceață cu umilință și curaj în același timp.

Asta înseamnă să acceptăm că unele decizii vor durea indiferent ce alegem, sa incercăm să facem cât mai puțin rău când nu putem face bine, să avem compasiune nu doar pentru ceilalți, ci și pentru noi înșine și să invățăm din fiecare experiență dificilă

Dincolo de o alegere sau alta

Poate că întrebarea cea mai importantă nu e "Ce să alegi când nu ai de ales?", ci "Cum să rămâi om când ești forțat să faci lucruri inumane?".

Răspunsul pare să fie în găsirea unui echilibru între acceptarea imperfecțiunii noastre și încercarea constantă de a face ce e mai bine posibil în situația dată.

Dilemele morale imposibile ne arată limitele noastre, dar ne arată și puterea noastră de a găsi lumină în întuneric. Ne amintesc că moralitatea nu e doar despre reguli, ci despre viața, cu bune și foarte rele.

În final, poate că ce contează cel mai mult nu e perfecțiunea deciziei, ci onestitatea cu care am luat-o și demnitatea cu care îi purtăm consecințele.

Pentru că în fața imposibilului, ce ne face cu adevărat umani nu e capacitatea de a găsi răspunsul perfect, ci curajul de a continua să căutăm răspunsuri mai bune.

d

d

Poemul de azi (n-am găsit alta rima)

Daca asta mi-e starea, așa va fi și poemul ales pentru azi.

Te uită cum ninge decembre...

de George Bacovia

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte --
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele -- totuna --
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, --
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, --
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa --
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

---

BIO LIVIU ALEXA

Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.

În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.

Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.

Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!

“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa