Opus nr. 330 - 200 de milioane de euro per etaj. Când Antipa devine muzeu sătesc. Ceva mai valoros ca Bitcoin

Jan 03, 2025

de LIVIU ALEXA

Priveam ieri in metrou la un tatic tanar care povestea cu copilul lui, nu avea mai mult de 6 ani, care desena pe o tableta mica, iar din când în când il cotea pe taica-sau să îi arate câte un desen sau să îl întrebe ceva. De fiecare dată, tatal lăsa telefonul din mână și se concentra total asupra micuțului. Îl privea în ochi, îi zâmbea, îi răspundea cu răbdare. Era prezent acolo, cu adevărat prezent.

Cred ca si noi incercam sa fim cat mai prezenti pentru Stefan.

E o temere pe care vrem sa o anulam, fiindca bietii nostri parinti nu aveau timp in comunism de asa ceva.

Cât de mult s-a schimbat lumea asta a noastră! Cat de absenti putem fi si azi! Cât de ușor ne pierdem în scroll-ul infinit al rețelelor sociale, în mailurile urgente de la birou, în știrile care ne bombardează non-stop. Cât de greu ne este să fim prezenți, cu adevărat prezenți, în viețile copiilor noștri.

Dar știți ce e fascinant? Copiii ăștia mici, cu ochii lor curioși și mintea lor ca un burete, absorb absolut totul.

Si raul. Dar, mai ales, lucrurile bune.

Fiecare secundă petrecută cu ei e o cărămidă pusă la temelia viitorului lor. Fiecare conversație e o fereastră deschisă spre lume. Fiecare "de ce?" al lor e o oportunitate de a le arăta cât de fascinantă e aventura cunoașterii.

Am vorbit recent cu un profesor universitar care mi-a spus ceva ce m-a lovit drept în inimă: "Vezi tu, cei mai pregătiți studenți ai mei nu sunt neapărat cei care au avut meditații la toate materiile. Sunt cei ai căror părinți au avut timp să le citească povești în copilărie, să îi ducă la muzee, să discute cu ei despre stele și dinozauri și civilizații antice. Sunt cei care au crescut într-un mediu unde curiozitatea era încurajată, nu înăbușită."

Și are dreptate, pentru că educația nu înseamnă doar școală și note și examene. Educația începe în momentul în care îți iei copilul în brațe și îi arăți o furnică muncind pe balcon. Continuă când îl lași să-și bage mâinile în cocă și să facă împreună cu tine prăjituri, explicându-i ce se întâmplă când amesteci diferite ingrediente. Se întâmplă când mergeți împreună în parc și îi explici de ce cad frunzele toamna, sau când stați serile pe balcon și îi arăți constelațiile.

Sau cand il lasi sa isi dezvolte simtul critic. Si umorul.

Dar mai e ceva aici, ceva profund important: timpul de calitate petrecut cu copiii noștri nu e doar despre educație în sensul clasic. E despre construirea unei legături emoționale puternice, despre crearea unui spațiu sigur în care ei să poată explora, greși, învăța și crește. E despre a le arăta că sunt văzuți, auziți și înțeleși.

Sau despre a manca inghetata in loc de mic dejun (cateodata).

Știu, e greu. Suntem prinși în cursa asta nebună a vieții moderne, cu rate la bancă, deadline-uri la serviciu și liste infinite de responsabilități. Dar hai să ne gândim puțin: peste 20 de ani, ce își vor aminti copiii noștri? Își vor aminti că am avut cel mai nou iPhone sau că am stat cu ei? Își vor aminti că am avut o mașină scumpă sau că am petrecut weekenduri întregi explorând și construind viitorul vietii lor?

Departe de mine sa dau sfaturi de parenting.

Am invatat si eu de la altii. In timp.

Am un prieten care și-a luat un an sabatic de la corporație când copilul lui avea 5 ani. Toată lumea i-a spus că e nebun, că își riscă cariera, că o să regrete. Știți ce mi-a zis el după ce s-a întors la muncă? "A fost cel mai bun an din viața mea. Am văzut cum învață să meargă pe bicicletă, am fost cu el la primul lui spectacol de teatru, l-am învățat să înoate. Sunt momente care nu se vor întoarce niciodată."

Și avea dreptate. Pentru că timpul ăsta, timpul petrecut cu copiii noștri, e singura resursă cu adevărat limitată pe care o avem. Nu poți să recuperezi momentele ratate, nu poți să dai timpul înapoi. Fiecare zi în care alegem să fim prezenți în viețile lor e o investiție în viitorul lor emoțional, social și intelectual.

Nu vorbesc aici doar despre cantitatea timpului petrecut împreună, ci mai ales despre calitatea lui. Zece minute de atenție totală, neîmpărțită, sunt mai valoroase decât două ore în care suntem fizic prezenți dar mental absenți, cu ochii în telefon. E vorba despre a fi acolo cu adevărat, despre a asculta nu doar cu urechile, ci și cu inima.

Am văzut copii care cunosc pe de rost toate modelele de mașini sport, dar nu știu să își exprime emoțiile. Am văzut copii care au tablete de ultimă generație, dar nu știu bucuria de a asculta un Queen. Am văzut copii care au camere pline de jucării, dar sunt săraci în experiențe și amintiri construite împreună cu părinții lor.

Eu zic că aici e cheia: în lumea asta în care totul pare să fie despre consumism și posesiuni materiale, cel mai valoros dar pe care îl putem oferi copiilor noștri e timpul nostru. Timpul de a-i asculta, de a-i înțelege, de a-i ghida. Timpul de a le arăta lumea în toată splendoarea ei, de a le cultiva curiozitatea și creativitatea.

Pentru că, în final, succesul în viață nu se măsoară doar în diplome și realizări profesionale. Se măsoară în capacitatea de a construi relații sănătoase, în abilitatea de a găsi bucurie în lucrurile simple, în curajul de a visa și de a transforma acele vise în realitate. Iar toate acestea încep acasă, în momentele acelea aparent banale în care suntem prezenți cu adevărat în viețile copiilor noștri.

Așa că, data viitoare când copilul tău vine să îți arate un desen, pune telefonul deoparte. Când te întreabă "de ce e cerul albastru?", nu-l trimite să caute pe Google. Fă-ți timp să explorezi răspunsul împreună cu el. Pentru că în aceste momente aparent mărunte se construiește fundamentul viitorului său. Și nu există investiție mai importantă de atât. Nici macar Bitcoin nu e atat de valoros.

Daca vrei sa mă susții in ceea ce fac, accesează un abonament plătit cu numai 49 de lei. Nu îmi iau Ferrari de banii tai, stai calm (reîncepem anchetele de la mijlocul lui ianuarie!)

Ma abonez cu 49 de lei/luna

Am spus ca timp de 30 de zile vom umbla pe jos in tot Parisul? Am si făcut asta! Am vizitat, văzut, simțit, auzit, mirosit Parisul, la finalul celor 30 de zile, ne vom fi atins obiectivele - peste 100 de muzee si galerii de arta văzute cu copilul nostru Stefan, 8 ani si jumătate, si minim 15 000 de pași pe zi. Zi de zi.

Mai jos, încă o bucata din călătoria noastră aventuroasă.

Craiasa Zapezii - Baletul National Ucrainian la Paris

Frumos ca am mai adăugat un spectacol de balet la experiența noastră. Nasol ca, deși laudat, corpul de balet “național” al Ucrainei a avut o prestație medie, in comparație cu spectacolul “Spărgătorul de nuci” văzut cu câteva zile înainte in prestația baletului Academiei din Napoli.

N-a fost rău, dar nu a fost magie. A meritat insa sa vedem Teatrul de pe Champs Elysees.

Florile domnului YSL

Yves Saint Laurent a redefinit fundamentele modei în secolul XX, transformând radical felul în care înțelegem astăzi relația dintre artă, gen și vestimentație. În 1961, când și-a lansat propria casă de modă, a adus cu sine nu doar o viziune estetică, ci o întreagă filozofie despre modernitate și emancipare.

Le Smoking, lansat în 1966, a fost mai mult decât un costum – a fost un manifest despre putere și identitate feminină. Saint Laurent a înțeles că adevărata revoluție în modă nu vine din decorativ, ci din restructurarea fundamentală a codurilor vestimentare. A luat un simbol al puterii masculine – smoching-ul – și l-a transformat într-un statement despre autonomia feminină.

Relația lui cu arta a fost una organică și profundă. Colecțiile inspirate de Mondrian (1965) și Picasso (1979) nu au fost simple apropieri estetice, ci traduceri complexe ale limbajului modernist în vocabularul vestimentar. A demonstrat că moda poate fi un mediu la fel de valid pentru expresia artistică precum pânza sau bronzul.

Am avut acces in studioul sau de croitorie. O biblioteca chiar deasă de cărți de arta, inclusiv un album dedicat lui Brâncuși, omul chiar studia, nu se prefăcea.

Introducerea liniei Rive Gauche în 1966 a democratizat luxul, făcând designul high-end accesibil unei generații întregi de femei care își doreau eleganță fără constrângerile haute couture-ului tradițional. A fost primul designer major care a înțeles că viitorul modei stă în prêt-à-porter. Si a făcut bani din asta.

Saint Laurent a avut intuiția rară de a anticipa schimbările sociale prin modă. De la pantalonii pentru femei până la jachetele safari, creațiile lui au capturat și catalizat transformările culturale ale vremii. A înțeles că hainele nu sunt doar despre estetică, ci despre libertate și autodefinire.

Moștenirea lui este despre curaj în inovație, despre refuzul convențiilor și despre capacitatea de a vedea frumosul în transgresiune. Saint Laurent nu a creat doar haine, ci a redefinit posibilul în modă.

Musée du quai Branly e fix in buricul Parisului pe o suprafata de aproape 6 hectare, o declaratie de tupeu impotriva corporatiilor (numai terenul valoreaza vreo 600 de milioane de euro). Dar la Branly se gaseste numai Arta si Istorie.

Azi am avut iar bulan sa prindem o colectie absolut impresionanta de 3500 de artefacte (totemuri, masti, tesaturi, sculpturi, toiege ceremoniale) din INTREAGA lume, expozitia acoperind relatia dificila a stramosilor nostri cu zeii si fricile in fata necunoscutului. Am iesit zguduit de acolo, a fost absolut minunat.

Grande galerie de l’evolution

O nebunie de muzeu de științe naturale! Aduci acolo un copil, si nu mai iese 4 ore! Aduci acolo un matur si îl transformi in copil de îndată!

Antipa e muzeu satesc, scuze.

La mormantul Împăratului

Fane era deja montat, fiindca in aprilie 2024 fusesem la mausoleul lui Kemal Ataturk din Ankara.

L-am pregătit cu povestea in termeni simpli a lui Napoleon si a fost foarte încântat sa ii vadă locul de odihna.

Nenea Pollock. Peste 200 de milioane de euro pe un singur etaj

Ahhhh, ce norocosi am fost iar sa găsim o expoziție cu o tona de “poloace” strânse la un loc din perioada “cuminte” cât de cât a marelui artist!

Jackson Pollock fost tipul care a mutat arta de pe șevalet direct pe podea și a transformat pictura într-un dans complex cu gravitația. În timp ce expresioniștii abstracți încercau să redefinească arta, Pollock a mers un pas mai departe și a schimbat literalmente perspectiva - de sus în jos.

Dripping-ul lui nu era deloc aleatoriu, cum credeau criticii vremii. Era un sistem complex de mișcări calculate, în care vopseaua, gravitația și gestul artistic se întâlneau într-un punct perfect de control și haos. Fiecare pânză era un câmp de luptă între intenție și accident, între constient și subconștient.

Tehnica lui era atât de specifică încât a devenit reper științific. Cercetătorii au descoperit că pattern-urile din lucrările lui respectă principii fractale, făcând din el un precursor involuntar al artei generative. FBI-ul folosește aceste pattern-uri ca amprentă pentru autentificarea lucrărilor lui.

A avut acest dar special de a face abstracțiunea să pară inevitabilă. Când toți ceilalți încercau să justifice de ce nu mai pictează figurativ, el pur și simplu făcea artă într-un mod în care reprezentarea devenea irelevantă. Nu mai conta "ce" reprezintă, conta procesul, mișcarea, energia.

Pollock a înțeles că arta poate fi despre actul creației în sine. Pentru el, pânza era o arenă în care se confrunta cu propriile limite. Fiecare lucrare era o hartă a acestei confruntări, un jurnal vizual al luptei dintre control și abandon.

Si operele lui valorează azi cât China.

“Red Composition”, de exemplu, in mijloc pe ultimul rând de mai sus, e numa’ fo 16 milioane de parai.

“Spărgătorul de nuci” ne-a spart in sens bun

Mica teapa a fost ca noi credeam ca Arena Grand Paris e chiar in Paris când colo, era in Tremblay, unde a înțărcat Macron iapa. E un soi de polivalenta mai răsărită si recent inaugurată, deci noua.

Dar artist au stiut estompa cu brio betoanele din jur si ne-au introdus perfect in magie.

S-a zburat, dar s-a si distrat

iFly e un concept foarte faimos in lume, dar costurile de implementare si franciza îl fac imposibil de adus in România, deocamdată (cam 3 milioane de euro e investiția), deși mușterii sunt. Unde am fost noi intra in transe de 12 persoane la fiecare 30 de minute, si e FULL, trebuie sa îți faci rezervare cu 24 de ore înainte.

Dar merita toți banii si tot timpul de așteptare. Senzația e unică.

Basically, e un tub vertical uriaș în care niște ventilatoare industriale suflă aer cu viteza unui uragan bine temperat, făcându-te să plutești ca și cum ai face skydiving, doar că fără partea aia în care trebuie să sari din avion la câțiva kilometri înălțime.

E ca un simulator de cădere liberă indoor, unde poți să experimentezi senzația de zbor într-un mediu controlat, cu instructori care te țin să nu te duci cu capul în pereți și care-ți arată cum să nu te rotești ca un titirez dezorientat.

Viteza aerului poate ajunge până la 270 km/h, suficient cât să-ți țină corpul în suspensie și să-ți dea acea senzație autentică de plutire. E folosit atât de începători care vor să simtă cum e să zbori, cât și de parașutiști profesioniști care vor să-și perfecționeze tehnicile fără să riște o întâlnire neprogramată cu gravitatea gravitației.

Muzeul Armatei - excepțional

Enervantii de francezi știu sa facă din cacat bici!

Un tematic istoric superb

Chiar daca muzeele cu tematica istorică sunt 99 la suta plictisitoare, asta nu a fost. Expoziția s-a concentrat pe Parisul din anii de după Revolutie - transformări, dileme sociale, revolte, adaptare. Extraordinar de bine gândit ca idee, am putut sa ii explic lui Ștefan clar si simplu despre ce a fost vorba.

Un circ in care m-am simțit cu adevărat copil

Totul începe în 1934, când familia Bouglione, o familie de artiști de circ cu origini italiene și țigănești, pune mâna pe fostul Cirque d'Hiver din Paris. Era o clădire istorică, construită în 1852 la ordinul lui Napoleon al III-lea, care văzuse deja aproape un secol de spectacole și care era pe punctul să devină cinematograf.

Alexandre, Joseph, Firmin și Nicolas Bouglione, patru frați cu sânge de artist în vene și spirit de antreprenor în cap, au transformat acest spațiu circular într-unul dintre cele mai prestigioase circuri din Europa. Au păstrat arhitectura originală - o șaisprezecime perfect poligonală cu o cupolă impresionantă - dar au injectat în ea spiritul lor nomad și viziunea lor despre spectacol.

Cirque d'Hiver Bouglione a devenit rapid mai mult decât un simplu circ. A fost locul unde s-au filmat scene memorabile din "Trapeze" cu Burt Lancaster, unde Fellini și-a tras scene pentru "I Clowns", și unde au performat cele mai mari nume din lumea circului.

Dar ce face acest circ special e că a reușit să rămână o afacere de familie într-o eră a corporațiilor. Generație după generație, Bouglione au preluat ștafeta, adaptând spectacolele pentru fiecare epocă dar păstrând esența tradițională a circului. Au introdus elemente moderne fără să sacrifice autenticitatea.

Am innebunit de placere. Nu exagerez când spun ca am privit totul cu ochi de copil, sufletul mi-era transformat total. Tot spectacolul era menit sa te vrăjească total.

Nimic nu era lăsat la întâmplare - organizare, curățenie, tot, niciun iz de pisat sau vechi.

Artiștii au avut acest talent special de a amesteca artele circului tradițional - acrobație, dresură, clovnerie - cu elemente de teatru și dans contemporan. Au înțeles că circul trebuie să evolueze pentru a supraviețui, dar că nu trebuie să-și piardă sufletul.

Toată sala s-a ridicat in picioare si a aplaudat minute in șir.

Clădirea în sine, situată pe rue Amelot, a devenit un reper arhitectural al Parisului. Cu fațada ei ornamentată și forma sa unică, e unul dintre puținele circuri permanente rămase în Europa și singurul care funcționează continuu cu aceeași familie la cârmă de aproape 90 de ani.

Cirque d'Hiver Bouglione continuă să producă spectacole care amestecă tradiția cu inovația. E unul dintre puținele locuri din lume unde poți să vezi încă dresură clasică de cai alături de acrobații moderne, unde magia circului vechi se împletește perfect cu tehnologia secolului XXI.

Daca mai ajungeți vreodată la Paris, NU ratați!

Picasso - un magar monumental

Stiu, multi profesionisti vor zice ca e overrated. Chiar si așa, rămâne un geniu, un porc de om monumental.

Avea un talent special să fie simultan cel mai important artist al secolului XX și un specimen uman care te făcea să te întrebi dacă narcisismul nu ar trebui să fie sport olimpic.

A avut faza aia când era copil și tatăl lui (care era și el pictor) i-a dat toate pensulele și materialele lui zicând practic "Eu mă las, tu ești mai bun". Imagine the pressure! Și cumva, în loc să dezvolte anxietate ca un om normal, Picasso a zis "hold my absint" și a revoluționat arta de vreo șase ori.

Avea obiceiul ăsta să păstreze tot ce găsea pe stradă - ziare vechi, bucăți de metal, gunoaie diverse. Le aduna în atelier și le transforma în artă. Practic, a fost primul influencer de upcycling, doar că în loc să facă vaze din borcane, făcea sculpturi care acum valorează milioane.

Era obsedat de ciorne și schițe. A lăsat în urmă vreo 45.000 de lucrări. Și nu arunca nimic. Absolut nimic. Avea teoria că orice schiță poate fi următoarea capodoperă, ceea ce explică de ce acum până și șervețelele lui cu mâzgălituri se vând la prețul unui apartament în centrul Parisului.

A avut o perioadă când era atât de sărac încât ardea propriile desene ca să se încălzească. Literalmente a ars artă care acum ar valora probabil cât PIB-ul unei țări mici, doar ca să nu înghețe în apartamentul lui parizian.

Era și superstițios maxim. Nu-și arunca unghiile sau părul tăiat, fiindcă era convins că cineva ar putea să le folosească să-i facă voodoo. Ceea ce explică poate de ce unele portrete ale lui arată de parcă ar fi fost pictate sub influența unui blestem voodoo.

SUPERB!

Muzeul de Arte Decorative - o minunăție

La MAD, am prins ceva special. Un omagiu adus lui Christofle.

Charles Christofle a fost revoluționarul care a democratizat argintăria în secolul XIX și a transformat artele decorative într-o industrie de lux accesibilă unei clase sociale mai largi. În 1839, când și-a fondat compania, a avut ideea genială de a lua tehnica galvanoplastiei (recent inventată) și de a o aplica în producția de masă a obiectelor din argint.

A fost primul care a înțeles că luxul poate fi industrializat fără să-și piardă din calitate. A cumpărat patentele pentru galvanoplastie și aurire electrică, transformând procesul artizanal de placare cu argint într-unul industrial, dar păstrând standardele estetice înalte.

Casa Christofle a devenit rapid furnizorul oficial al lui Napoleon al III-lea și al elitei europene. Dar adevărata lui inovație a fost să producă piese de înaltă calitate la prețuri care permiteau și burgheziei să aibă tacâmuri și obiecte decorative placate cu argint pe mesele lor.

A colaborat cu cei mai importanți artiști și designeri ai vremii, de la sculptori la arhitecți, creând obiecte care îmbinau funcționalitatea cu estetica înaltă. De la servicii de masă complete până la piese decorative monumentale, Christofle a stabilit standardul pentru ceea ce înseamnă art de la table.

Ce-l face cu adevărat special e că a reușit să industrializeze eleganța fără să o vulgarizeze. A fost practic primul care a înțeles conceptul de lux accesibil, iar brandul său continuă să definească și astăzi ce înseamnă argintărie fină în Franța.

Ne-am si distrat? Io zic ca da

Pare ca l-am sclavagit pe Fane atâtea zile, zi de zi, carabanindu-l la miliarde de muzee si galerii de arta. Stați calmi, a avut si o parte generoasa de hăhăiala.

L-am trecut si prin câteva restaurante etnice (si pentru ca îs mai low buget), dintre care unul afgan i-a încântat amigdalele in mod deosebit. Am mâncat prima oara in viața asta înghețată de cardamom cu șofran. Gizas, absolut special!

Rigoletto de Champions League

A rezistat smirna 3 ore si m-a pus sa jur ca îl voi mai aduce la Paris la opera. Sigur, daca fac rost de o mașina de tiparit cash, da.

Acuma, in ton serios, a fost încântător.