Opus nr. 335 - Statul Paralel pregătește interzicerea lui CG fix pe recomandările Comisiei de la Veneția. Rușinea presei romane: promovarea bătrânului escroc Dokonal, cu probleme la mansarda. Dovezile
Emil Boc, divortatul in secret, s-a hahait la Bruxelles cu o tanti. De ce e bine ca s-a furat Coiful.
Azi, avem o ediție solida a Strict Secret, va rog sa o citiți pana la capăt. Am fost activ in luna ianuarie in limitele timpului meu. Nu sunt mașina de scris, mai am si eu nevoie de pauza la creier. Imediat ce am scris mai puțin un pic in ianuarie, am avut destul de multe dezabonari de la cititorii care au vrut sa sustina cu 10 euro lunar proiectul meu. Mulțumesc celor care au rămas fideli si m-au înțeles. Faptul ca am scris aproape in fiecare zi in ultimele luni ale lui 2024 a fost împovărător pentru mine si o excepție, cauzată de evenimentele sinistre la care am asistat. Dar nu e regula. Atunci când am inițiat acest proiect, am promis 3 newsletterelor pe săptămâna si m-am ținut de cuvânt.
Așa ca celor care mă cred lăutar, le urez cale bătută. Sunt putini romani care înțeleg ideea de unitate. Prefer sa rămân cu ei. Daca nu am putut fi înțeles de cei care au renunțat ca in ianuarie am scris o carte întreagă (plus newslettere) si ca am avut si probleme personale de rezolvat, pai, nu mă mir ca oameni excepționali precum David Popovici sunt scuipați imediat de adulatorii de mucava atunci când un tâmpit ca CTP ii instiga.
Opinia publica e “fezandata" tot mai abitir ca sa accepte interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu. Tepareala media abjecta in cazul Dokonal. Alte “semne”
Sursele mele spun ca “statul paralel” sau ce o mai fi el pregătește interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu pe modelul Diana Sosoaca - adică pentru “declarații”. Inedit este ca in “laboratoarele” de gândire unde se pregătește porcăria asta exista varianta de a crea “explicații” si “dovezi” care sa se plieze perfect pe poziția cea mai recentă a Comisiei de la Veneția, aia pe care “statul de drept” de acum câțiva ani o bagă in seama la virgula când era vorba de Dragnea sau Ponta, si care acum e puțin ignorată.
Atentie: NU sunt fan al lui Călin Georgescu, NU îl voi vota! Dar asta nu mă împiedică sa fiu jurnalist atent la tot ce se întâmplă, când presa “mare” a ales cele mai rele cai: fie calomnierea inutilă a lui CG, fie puparea ingretosatoare in cur a lui CG.
Țeparii statului paralel s-au prins insa ca nu e in regula sa ignore ce a zis Comisia de la Veneția, chiar daca e consultativă părerea lor, si ca ar fi bine sa lucreze chiar cu materialul furnizat de ei.
Si asta vor face. Vor furniza poporului “explicații”. Si “probe”.
Pentru ochii antrenați, semnele ca se pregătește ceva sunt multe. Acel “ceva” la care mă refer e fezandarea opiniei publice cu diverse informații si “știri”. De exemplu:
Planul pentru "bobor” e așa: “Boborule, uite, a zis Comisia de la Venezia sa explicam. Si asta facem! Îs 11 state care cer Comisiei Europene sa fie protejate de interferente străine. Pai, asta înseamnă, boborule, ca e grav tare, deci nu putem sa acceptam! Uite, boborule, si premierul Belgiei a zis ca e grav ce e la noi, pai, cum sa ignoram așa ceva?”.
La toate astea, Statul Paralel cât o mai fi rămas din el trage tare pentru a crea o problema penala pentru CG.
Va jur ca in viața mea de jurnalist de 27 de ani in breasla nu am mai văzut atâta nesimțire in mass media românească. In viața mea de cetățean nu credeam ca voi asista la asemenea ciordeli de manipulare grosolană.
Una dintre ele este cazul “Dokonal”, un roman din străinătate care susține ca i-a dat nu știu câte sute de mii de euro unui interpus de-al lui Călin Georgescu pentru a-i finanța campania. Pentru ca nu a prins duma, fiindcă era prea complicată, Dokonal a trecut la un nivel superior scoțând pe gura ceva total neverificabil: ca cică CG i-ar fi cerut 50 de milioane de euro pentru campanie.
Vin mai jos cu explicații si dovezi clare care ar trebui sa închidă definitiv subiectul “Dokonal”, doar vreau sa precizez ca e necesar sa vedem si cine se raliază acestui demers de distrugere a lui CG prin intermediul unor falsuri si acuzații neverificabile: pai, UM G4 media, deci e clar, Antena 3, care joaca acum potrivit mentalității siglei pe care o reprezintă, adică CNN, dar care are in fapt o miza mai mundană, si anume ca Varanul Voiculescu vrea acces la CG daca ajunge președinte, si facturistul de Iosif Buble de la Știri pe Surse, pe care nu îl putem bănui de jocuri, fiindcă singura lui joaca e banul. Totuși, e destulă forță lor pentru a ventila aceste acuzații false.
De dimineața, primesc un link cu un articol îngrozitor de lung despre CG scris pe un site de doi lei pe domeniul evadare.ro, o teapa de ventilat cacaturi:
Evadare.ro aparține unei fantome:
Textul e insa foarte interesant. Nu va recomand sa îl citiți exact din cauza lungimii. Si pentru ca e un ghiveci fără noima. Eu am fost nevoit sa o fac, ca, no, asta mi-e meseria. E clar ca e o emanație a unui laborator de serviciu secret si e clar ca e un avertisment final, cu o invitație la negociere inclusă. Sa vedem daca CG ii va da curs.
Pana una alta, e datoria mea sa va avertizez asupra acestui caz Dokonal pe care presa de tip Antena 3 sau G4 media îl tot încălzește ca sa îl scoată din joc pe CG.
Bref, Dokonal e un bătrân obosit țepar si plictisit care de LUNI DE ZILE încearcă sa ajungă la mine si la alți confrați din presa pentru a-și face cunoscute “planurile de schimbare a lumii”.
Sunt mulți nebuni care mă suna săptămânal, dar Dokonal a fost la de-a lungul anului trecut unul dintre cei mai insistenți. M-a asasinat cu apeluri, mesaje, “dovezi”.
In februarie 2024, Francisc Ștefan Dokonal, care se prezintă ca descendent al unui nobil austriac, m-a sunat sa îmi explice ca am fost ales de o elita aparte de pe Terra sa conduc schimbarea in România, ca s-a interesat el despre mine ca sunt drept si nu sunt șpăgar, ca am principii si ca îs curajos, si ca vrea sa investească in mine 10 milioane de euro pe an pentru a construi o platforma media cu care sa eradicam mizeria din România. Mi-am dat seama din start ca patinează si i-am zis la mișto sa îmi transfere primul milion in următoarea ora într-un cont, ca sa am încredere mai multă in el. Apoi i-am închis.
Mamaaa, a innebunit. M-a sunat de pe un alt număr de telefon ca el nu e țepar, ca are o companie cu active de UN TRILION de dolari… i-am zis din nou sa își ia medicamentele.
Oameni buni, daca alegeți sa credeți in povestea ca lui Dokonal țeparul i-a cerut Călin georgescu 50 de milioane de euro pentru campanie înseamnă ca tot voi credeți ca Sorin Ovidiu Vantu ar putea fi maine șef la Banca Națională a României!
Dokonal fura curent cu găleata, este un mitoman ce are nevoie de consult specializat, cum dracu sa îl validezi ca SURSA de INCREDERE pentru dezvăluiri oneste daca ești jurnalist cu caracter? Ah, da, Tapalaga si Ganea… zero caracter!
In momentul in care am publicat interviul cu magnatul Ioan Niculae, Dokonal a înnebunit, s-a reactivat, m-a asaltat cu mesaje din nou.
Nu sunt genul care sa publice mesaje avute in context privat, dar mă simt “derogat” având in vedere contextul.
Daca vouă vi se pare ca băiatul asta e normal, înseamnă ca m-am tâmpit eu. Si nu cred. Textele lui Dokonal, filmele pe care si le da (are protecție interna, hahahah, are surse in SRI, emite bonduri de 900 de milioane, ahahahaha, are legături profunde in “structurile mondiale”, trebuie sa vorbească cu mine ca e vorba de “rațiuni de STAT”), toate astea arată ca avem de a face cu un martalog deranjat la caput. Si ca orice discuție despre legitimitatea declarațiilor sale ar trebui sa vizeze exact mesajele pe care le public eu azi.
Boc refuza sa își asume public divorțul de Oana Boc, dar se hăhăie cu gagici pe la Bruxelles
Zice ziarul “Puterea”:
“Emil Boc, primarul Clujului, a fost surprins în compania unei femei misterioase la un restaurant din Bruxelles. Cei doi au ales să cineze la Pampas Rodizio, unde au petrecut ore întregi bucurându-se unul de compania celuilalt.
Potrivit reporterilor, Emil Boc și femeia misterioasă cu care a ales să ia masa au fost într-o dispoziție excelentă, împărțindu-și priviri dulci și zâmbete pe tot parcursul serii. Cei doi s-au fotografiat și s-au bucurat de preparatele specifice locului”
Sunt câteva luni de când am publicat dezvăluirea ca Oana Boc a divorțat de Emil, primarul Clujului. Nu prea mai apar la sindrofii împreună, pare-se ca divorțul fost făcut printr-o procedura specială, nici măcar la notar, ca sa nu iasă in public urmele.
Apropo de Boc, ca tot se zbiară ca bugetul României e “cumpătat”, hai sa va spun eu de ce e așa, de ce comunitățile in care voi trăiți nu sunt dezvoltate. Fiindcă nesimțitul asta insista pe proiectul inutil al metroului de la Cluj, o crima bugetară. Anul trecut, Boc a plătit AVANS firmei turcești ce a câștigat licitația, incredibilă suma de un sfert de MILIARD de EURO, atenție, pentru nimic: aia nici nu au început sa lucreze.
Proiectul e oricum in aer, căci Bocul a pierdut finanțarea de la PNRR, dar boul solemn insista sa mai cheltuie 2 miliarde de euro pentru el. Vezi ce am zis pe Tik Tok pe aceasta tema:
Am fost la un podcast si a ieșit misto. Sa te uiti cand ai timp, draga cititorule!
Am fost la Adrian Linca la podcast si am vorbit despre violul Constituției, despre noua mea carte “2100”, despre parintzeala, am zis si un banc tare, io zic musai sa te uiți, e cam o ora jumate de relaxare, dar numai după ce citești pana la capăt newsletterul de azi.
Cinic, despre situația la zi
de Bogdan Alexandru Duca
Eu nu cred nici măcar în ”lumânarea de la Ierusalim”, în agheasma „nestricăcioasă” și calitățile magice ale uleiului Raza Soarelui trecut printr-o slujbă de maslu, deci cu atât mai puțin pot fi suspectat că aș crede în tuneluri dacice, aur mononuclear și altele din astea....
La fel, nu cred în ”România Mare”, cred că unirea Basarabiei cu România ar fi o apocalipsă economică îngrozitoare și nici nu mă tem că ungurii ar putea ”lua” Ardealul...
Îmi place să cred despre mine că sunt realist și cinic.
Știu că viitorul României este pe muchie de cuțit și, dacă mai vrem să mai avem o țară, avem nevoie de reforme dure de tot, de regândirea statului de la 0.
Desigur, am competențele de a participa cu capul sus la redactarea oricărui program de guvernare decent și realist pentru România, desigur, alături de juriști, economiști și sociologi.
Dar....nu aș îndrăzni cu ideile mele să candidez. De ce? Pentru că știu că aș pierde.
Oamenii, ca să fie motivați să susțină o idee, o cauză, o revoluție, o schimbare, au nevoie de o poveste bine ticluită, spusă pornind de la credințele și orgoliile lor și după nivelul culturii și educației lor.
Nu poți câștiga alegeri în nicio țară din lumea asta spunând adevăruri seci și având cel mult un optimism bine temperat.
Iar lucrurile variază de la țară la țară. O țară cu o populație educată și mai onestă cu propria sa istorie, este mai puțin dispusă să accepte nu știu ce rahat ideologic, deși e predispusă să accepte alte rahaturi....
Și tot așa....
De aceea nu sunt doi lideri suveraniști la fel în toată Europa.
Doamna Le Pen este o secularistă, în buna tradiție republicană franceză și nu o să o vedeți nici prin biserici, nici invocând credința.
Suveranistul acela olandez cu părul ”permanent” și un nume complicat nu va avea niciodată un discurs anti-gay.
Nici lidera AfD, o lesbiană în cuplu cu o sri lankeză, nu o să livreze mitologie teutonică.
Iar motivul este simplu: popoarele lor, electoratele lor, nu percutează la așa ceva.
Viktor Orban însă folosește și recuzita creștină, și cea a maghiarității, căci poporul maghiar e atașat de miturile acestea. Însă o face moderat, pentru că poporul maghiar e suficient de educat ca să nu mai alunece în pasiuni naționaliste (mai sunt câteva procente de extrema dreaptă și...atât).
În Turcia, Erdogan călărește,ca un sultan armăsarul, valul național-islamist neo-otoman. Dar e un islam cool, modern, trendy, cu aplicații pe iphone.
În Rusia, Putin administrează un val hibrid, unde memoria sovietică se îmbină cu memoria imperială și are un damf pravoslavnic.
În SUA, Trump e urcat pe un val în același timp conservator și big tech, în care promite americanilor că vor conta în lumea nouă a globalizării. ”America first” nu înseamnă ”Only America”.
Georgescu face la fel. Urcă pe valul suveranist românesc.
Val care, deși multora le-ar plăcea să fie altfel, nu este academic, nici măcar creștin.
Dar acesta este poporul român din acest moment.
Are încrederea la pământ, deci are nevoie de excitanți puternici ca să i se scoale la loc.
E plin de frustrări și complexe istorice. Și nu are nevoie de un domn profesor care să îl bată la palmă că nu știe lecția la istorie, ci de cineva care să îl încurajeze că poate mai mult.
E un popor care nu mai are încredere în nimeni și nimic, deci trebuie recâștigat pornind de la 0.
Desigur, după ce te-ai urcat pe valul politic, vine munca cea mai grea pentru lider: să îl conducă în direcția bună.
Și da.
Avem nevoie de ca de aer de o școală mai bună decât asta de acum, de Biserici vii, care să facă evanghelizare, nu de bărbați în fuste clericale plătiți de stat să facă ceremonii la cererea clientelei, avem nevoie ca generațiile viitoare să citească, să cunoască, să fie pasionate de lucruri înalte și frumoase.
Dar pentru a ajunge la asta, în acest moment istoric trebuie să lucrăm cu realitatea pe care o avem.
De ce e bine ca s-a furat coiful
de Razvan Pop
Am ajuns să mă bucur că s-a furat coiful.
Mă bucur pentru că în sfârșit cei care perorează toată ziua pe la tv, experții în orice, politicienii main stream, influencerii și toți cei care își dau cu părerea despre orice, au descoperit cuvântul CULTURĂ. Și tot ei au aflat că România are patrimoniu cultural.
Nu cred că mai mult de 10% dintre români au avut curiozitatea de a vedea Coiful de la Coțofenești în mulții ani în care a stat expus în subsolul MNIR. Dar acum suntem cu toții vexați și impresionați de pierderea sa alături de cele câteva brățări dacice. La fel cum suntem șocați de numărul mic de cititori români deși primul lucru la care renunțăm din casele noastre sunt tocmai cărțile.
Societatea românească, în întregul ei, discută serios pentru prima oară în ultimii 20 de ani despre cultură și patrimoniu românesc. Și dacă tot discută este bine să afle mai multe idei de dialog:
Este bine să asculte experți și specialiști, oameni cu pregătirea necesară pentru a susține un astfel de dialog. Cel care vorbește despre sănătate și mediu și politică și business și can-can, cu siguranță nu este un expert în cultură și patrimoniu cultural.
Este bine să discute de cum sunt plătiți specialiștii din domeniu, mulți dintre ei (cu cărți și articole publicate, cu doctorate de specialitate) gravitând în jurul salariului minim pe economie.
Este bine să aflăm că cercetătorii români, cu fonduri financiare ridicole, continuă să pună în valoare patrimoniul cultural din România, existând într-un anonimat desăvârșit, prim planul avândul alte categorii profesionale și financiare.
Este bine să discute despre reanalizarea practicii de susținere financiară externă a instituțiilor culturale, total deficitară în acest moment.
Este bine să descopere că în mai mult de 70% din localitățile din țara noastră, pur și simplu nu există, de facto, vreo instituție culturală, alta decât manelele de la nunți și alte cumetrii.
Este bine să aflăm că în România nu există vreo entitate culturală care se ridică la capacitatea infrastructurală a muzeului blamat din Olanda.
Este bine să aflăm că în orașe precum cel din Olanda, în România, cultura nu există. Pur și simplu.
Este bine să reevaluăm managementul cultural. Este bine să punem în prim plan performanța, nu logevitatea și mandatele necesare. Se discută de cât de rău este să fi manager decenii la rândul, dar este mai grav să fi manager peste o instituție care stă închisă pe toata durata mandatului. Discuțiile au început în Minister, în anii precedenți, acum au pierit.
Este bine să nu mai numim în funcții importante pentru patrimoniul cultural național oameni care au participat activ la distrugerea sa.
Este bine să descopere că suntem țara în care se citește cel mai puțin, în care avem cei mai mulți inculți și analfabeți, în care se vorbește cel mai puțin o altă limbă decât cea maternă.
Este bine că descoperim necesitatea dialogului, necesitatea punerii semnelor de întrebare, necesitatea rediscutării modului de abordare a vieții culturale, practice și teoretice.
Este bine să discutăm despre punerea în valoare a memoriilor și istoriilor și antropologiilor locale, să descoperim cu adevărat cine suntem și de ce suntem.
Este bine să aflăm că domeniul culturii nu va fi (precum Sănătatea și Educația) exceptat de la măsurile restrictive economice și administrative. Anul trecut Ministerul Culturii a exceptat, anul acest nu a mai facut-o. Trist pentru că ceea ce este cultură este și sănătate și educație. Cultura este la fel de importantă.
Este bine să adoptăm odată legile necesare funcționării culturii care stau prin sertare de Comisii parlementare.
Este bine să discutăm cum să ne comportăm și să ne prezentăm în fața actului cultural. Poate e bine în blană de samur sau poate este bine nepieptănat și în pijmale, dar este bine să discutăm.
Este bine ca după atâta dezbatere să facem un efort și să cumpărăm un bilet la muzeu, un abonament la bibliotecă, un bilet la un concert printr-un bar, să mergem la o expoziție privată. Nu pun între elemente enumerat cuvântul sau. Este necesar să le facem pe toate. Este bine să punem mâna pe o carte și să o citim.
Este bine să discutăm cum reevaluăm patrimoniul național, ce trebuie să fie tezaur și ce nu, ce este monument istoric și ce nu este necesar, care sunt condițiile de evaluare ale acestora, cine se ocupă de protejarea lor și cum trebuie puse în valoare.
Vin dintr-o comunitate (cea a orașului și județului Sibiu) în care cultura este apreciată și respectată. Tocmai de aceea cred că un dialog corect și concret este necesar la nivelul întregii țări și a tuturor comunităților, fie ele administrative sau culturale sau sociale.
Poate este necesar să înțelegem că șocul social și ideatic de la finalul anului 2024 are directă legătură cu modul în care am ignorat cultural și patrimoniul cultural.
Este bine că discutăm despre cultură și necesitatea ei în mediul românesc. Dar dialogul trebuie să fie doct și purtat de cei care știu ce vorbesc și sprijinit de factorii decidenți din orice fel de comunitate. Dialogul nu trebuie să fie can-can, conspiraționist și revanșard. Sper să ne găsim decența dialogului, în aceste zile.
„Să iei un aspirator, că ăla vechi s-a stricat!” De aici a început toată nebunia. Aveam un aspirator bun, dar vremea l-a cocoloșit. „Nu mai trage bine” - îmi spusese femeia care ne mai ajută la curățenie, dar eu uitasem. Așa că, acum două săptămâni bietul aparat și-a dat duhul și degeaba a mai venit femeia, că aspiratorul ioc. Iată de ce am primit de la zână replica de la începutul articolului.
Ce-am făcut? Am mers repede la magazin și, cum sunt expeditiv, le-am spus băieților ce aspirator am avut, rugându-i să-mi dea aceeași marcă sau ceva mai bun. „Pff, păi vă dăm varianta nouă de la aceeași firmă. Oricum sunt cele mai bune!”. Așa că am trântit victorios noua achiziție bătându-i și obrazul zânei. „Păi se poate? Dacă mi-ai fi reamintit, nu mai venea femeia aia aiurea!”.
Credeți că s-a terminat? Mă întorc din nou acasă săptămâna trecută, iar zâna m-a întâmpinat râzând: „A zis femeia că aspiratorul ăsta trage mai prost decât ăla înainte de a-și da duhul”. Am crezut că glumește, dar mi-a spus că au încercat în fel și chip și nu trage deloc. M-am băgat eu ca expertul, dar avea dreptate. Nu trăgea. Cum eram îmbrăcat, am dat fuga la magazin unde i-am spus toată tărășenia băiatului de-acolo.
„Păi nu se mai fac aspiratoare d-alea! Trebuia să-l păstrați p-ăla vechi și să-l reparați, nu să-l aruncați. Acum nu mai lasă UE aspiratoare cu putere mai mare de 900W”. M-am crucit! Deci a ajuns UE să mă caute și pe-acasă. Bun, îi spun zânei că asta-i situația, dar totuși ne trebuie ceva care să tragă praful că la producția de praf suntem campioni mondiali. Nu știu de unde apare, dar bănuiesc că zâna a instalat pe undeva prin casă o fabrică ilegală de producție de praf. Deci, ce să fac?
Evident mi-a răsunat ca un ecou numele potrivit: Costel. Cine-i Costel? E cel mai tare vânzător de piei de cloșcă pe care-l cunosc. Este Calache al meu! Dacă vrei chiloți roz cu trompă verzuie în față și codiță aurie la spate, sigur îți găsește Costel, la fel cum îți găsește, dacă-i ceri, casă vopsită mov cu acoperișul la subsol. Așa că-l sun și-mi răspunde instantaneu:
„Da, șefu!”.
„Costele, scoate-mă din bucluc! Am nevoie de aspirator puternic, nu rable d-ăstea de se găsesc în magazine. Cică trebuie să iau de undeva din afara UE. Ai pe cineva să-ți aducă?”.
„Sunt în Turcia, șefu! Bine că m-ați întrebat că și eu am nevoie și uitasem. Cât de puternic să fie?”
„Costele, dacă te trage cu totul în el, e bun. Vezi că eu am avut marca asta și era bun, dacă găsești unul de 1.5-2 kW, ia-mi de la ei.”
Și cu cine credeți că mă trezesc eu azi la poartă? Cum cu cine, cu domnul Costel. Vesel nevoie mare, scoate hardughia și mi-o arată victorios. „Ăsta-i șefu!”
Mă uit cam strâmb. Naiba a auzit de firma aia, probabil turcească. „Băi, Costele, păi vreau să-mi meargă, mă. Dacă se strică ăsta ce naiba fac?”
„Șefu, de la ăștia mi-am luat tot! Cuptor, plită, hotă, mașină de făcut pâine. În scurt timp și pe nevastă-mea o s-o cumpăr de la ăștia. Garantez că merită! N-am avut nicio problemă!”
Neîncrezător, l-am testat. Oameni buni, ăsta nu e aspirator, e monstru! Când îl pornești trage parchetul cu tot cu o bucată de placă de sub el. Dacă mă supără zâna atât îi spun: „Vezi că pun aspiratorul pe tine!”. Ce să mai zic, mi-am recâștigat statutul în casă, bucurându-mă ca un copil. Parcă mi-am amintit de vremea lu nea Nicu, atunci când a aterizat văru și mi-a adus niște blugi de stătea mâța-n coadă! Aproape că-mi vine, din când în când, să plimb aspiratorul prin curte, poate mă vede vreun vecin și crapă de necaz!
Concluzia îi aparține lui Costel: „Uniunea Europeană să trăiască!”. L-am întrebat și eu curios de ce. „Păi la cât de cretini sunt ăștia, meseria de Costel e de mare valoare. Știți, mi-au văzut vameșii bulgari aspiratoarele-n dubă, Ce credeți c-au zis? «Bune astea, și noi la fel avem acasă!»”.
DE CE NU TREBUIE "APĂRATĂ" DEMOCRAȚIA DE VOTANȚI
de Sergiu Toader, pe careva rog sa îl urmăriți AICI:
Gore Bay, Insula de sud, Noua Zeelandă / Arhiva autorului
Erodarea încrederii prăbușește democrațiile
Gâfâie rău democrațiile liberale în toată lumea, pare că și-au pierdut abilitatea de a oferi soluții cetățenilor și provocărilor globale (climă, migrație, energie), percepția este că elitele sunt demult deconectate de realitatea majorității și că "sistemul" îi avantajează doar pe cei bogați. Așa se face simțită prezența unui sentiment de profundă neputință în fața unor forțe mult mai puternice, peste capetele noastre. Forțe "magice" cărora li se adaugă o cât se poate de pământeană și de gravă criză a responsabilității. Liderii lumii, în frunte cu cei politici, indiferent de ceea ce fac, de acțiunile lor, unele stupide, altele dezastruoase, nu suportă nici un fel de consecințe, corporațiile sunt concentrate doar pe profit, cu orice cost, inclusiv cel social, iar instituțiile sunt, din ce în ce mai mult și mai evident, incapabile să servească binele public. Birocrația umilește cetățenii lumii, iar autoritatea statelor, a instituțiilor, este pusă sub semnul întrebării. De ce s-a prăbușit atât de rapid lumea prosperă de altădată, cum se face că într-o eră din ce în ce mai inteligentă tehnologic și mai avansată științific pare că nimic nu mai funcționează?
Încrederea, personală și sistemică
Răspunsul, sau măcar unul dintre ele, pare că este dezarmant de simplu: lipsa încrederii! Cel puțin aceasta este una dintre concluziile Global Leadership Forecast 2025 - un studiu făcut cu participarea a zece mii de lideri de companii din 50 de țări - “Am epuizat resursele de încredere, am abuzat-o și am erodat-o continuu, nu mai avem încredere în sisteme, în lideri și, cel mai grav, nici unii în ceilalți. Ce se întâmplă în companii, acolo unde doar 29% dintre lideri au încredere în managerii lor, se declină și în viața politică și socială și invers!” Din această perspectivă, a lipsei încrederii, votanții unui candidat, să-i spunem Georgescu, sunt la fel cu votanții altui candidat, să-i spunem Antonescu. Și unii și ceilalți sunt uniți de lipsa de încredere în sistem, dar și de lipsa de încredere a unora în ceilalți și în capacitatea lor de a veni cu soluții inteligente. Cu alte cuvinte, știm foarte bine ce ne dezbină, cunoaștem însă mai puțin ceea ce ne unește, lipsa încrederii, deși pare că suntem pe poziții ireconciliabile. Și, chiar dacă nu ne-am insulta pentru alegerile noastre, chiar dacă nu am scoate nici un cuvânt și nu ne-am face nici un semn, tot am comunica, pentru că ignorarea în sine este tot comunicare. Din păcate, divizarea socială profundă a României, a Statelor Unite ale Americii, a Franței sau a Angliei, are la bază pierderea încrederii, valoarea de bază a democrației. Niklas Luhmann, un celebru sociolog german, promotor al teoriei sistemelor, distinge între trust - încredere personală și confidence - încredere sistemică, argumentând că, pentru a fi funcționale, societățile moderne au nevoie de ambele tipuri de încredere. Este exact ceea ce lipsește și celorlalte țări, dar și României, care și-a început cariera democratică printr-o minciună pe care apoi a perpetuat-o la nivel personal și instituțional până în ziua de astăzi! Dacă am avea avea măcar trust unii în alții, cu siguranță am putea demola actualul sistem și am putea reconstrui instituții care să ne ofere apoi confidence.
Cine mai sabotează democrația
Pe lângă distrugerea, erodarea încrederii, atacul asupra democrației mai este dat și de social media, prin fragmentarea informațională, de prostia și de corupția liderilor politici și, inevitabil, și de noi înșine!
Prin proliferarea dezinformării este din ce în ce mai greu să separăm adevărul de fals, iar "camerele de ecou" create de social media și de internet devin locuri în care suntem expuși doar la opinii similare. Sursele tradiționale de autoritate a informației şi credibilitatea acestora au fost subminate constant și înlocuite cu algoritmi care "gândesc" pentru noi. În plus, automatizarea a schimbat natura muncii, a pus presiune constantă pe creșterea productivității și a performanței, dar, în același timp, a avut loc și o diminuare a sensului și a scopului muncii. Aceasta pare că și-a pierdut aura demnității, dacă a avut-o vreodată, iar consecințele sunt pierderea coeziunii sociale (munca nu mai creează legături și identitate comună), cinismul generalizat față de ideea că munca duce la progres personal și social, dar și populismul care exploatează frustrările legate de muncă.
Atacul politicienilor corupți și incompetenți asupra democrațiilor îl vedem și îl simțim zilnic, nu voi insista, cred că este mult mai util și mai onest să vorbesc despre noi înșine, despre consecințele catastrofale asupra democrației ale lipsei noastre de educație și cum îi facem și pe alții să sufere din cauza propriei lipse de educație.
Cum atacă idioții democrația încă din antichitate
Pornind de la ideea că un vot nu este doar un drept fundamental, ci și o formă de putere politică asupra altora, pentru că prin decizia noastră influențăm vrând - nevrând și alte vieți, încă din antichitate au existat voci care au afirmat că votul universal nu este neapărat cea mai bună formă de guvernare, că majoritatea nu este mereu calificată în a decide.
În celebra lui lucrare, Republica, Platon era foarte critic la adresa democrației, pe care o compara cu o navă pe care toți pasagerii vor să fie căpitani și să o piloteze, chiar dacă habar nu au cum să navigheze. Raționamentul este valabil și astăzi, la vot sunt chemați toți cetățenii, indiferent de nivelul lor de educație și de cât înțeleg din ceea ce fac. El susținea că guvernarea ar trebui exercitată numai de filozofii-regi, adică de cei mai educați și mai înțelepți membri ai societății.
Aristotel însă considera democrația o formă "coruptă" de guvernare și promova politeia, un sistem mix care îmbină elementele democratice cu aristocrația.
John Stuart Mill, celebrul filozof englez al secolului al XIX lea, propunea un sistem de vot plural, în care cetățenii educați să aibă mai multe voturi. Ideea era simplă, toți avem dreptul de a vota, însă nu toate voturile ar trebui să aibă aceeași greutate.
Ce este EPISTOCRAȚIA și ce vrea ea
Jason Brennan, un filozof american, profesor de business la Georgetown University, ne propune în cartea sa “Against Democracy” un alt sistem, EPISTOCRAȚIA, în care dreptul de a vota să fie condiționat și distribuit proporțional cu educația, cunoștințele și competențele demonstrabile, prin teste, în științele politice, în economie, istorie și administrație. Epistocrația se bazează astfel pe rule of knowers, not on rule of people (regula celor care știu, nu pe regula oamenilor / a celor care doar există).
Premisa de la care pleacă este că votanții incompetenți iau decizii bazate pe prejudecăți, pe emoții, pe zvonuri și pe falsuri, nu pe analiză rațională. Ei poluează astfel procesul decizional cu voturi neinformate și, deci, și democrația în ansamblu. Sistemul propus de profesorul Brennan are în vedere, așa cum am menționat, testele de competență și votul plural, adică posibilitatea de a avea vot multiplu a celor care demonstrează cunoștințe superioare, precum și posibilitatea de a obține mai multe voturi prin educație continuă (mai multă școală, mai multe voturi). Astfel, votul multiplu devine și o recompensă a efortului pentru strădania individuală de a te perfecționa continuu. Profesorul Brennan știe ca sistemul propus de el nu este perfect, dar susține că este preferabil democrației "pure" care dă putere egală atât votanților informați cât și celor neinformați. El mai face o paralelă între obținerea obligatorie a permisului de conducere și testarea votanților, considerând că a vota fără să știi, fără să cunoști și fără sa înțelegi este ca și cum ai conduce o mașină fără permis, fără școală și fără practică.
Ce este de făcut, care sunt soluțiile
Din tabloul prezentat mai sus ar trebui să rezulte și soluțiile. Cea mai proastă dintre ele, "să apărăm democrația de votanți", ar fi și cea mai ineficientă, total greșită, pentru că ar elimina principiul fundamental al participării universale, ar exclude și ar discrimina multe grupuri sociale. În schimb, cu certitudine, dar și cu efort, am putea întări democrația prin filtrele ei, astfel încât să dăm greutate expertizei și competenței, fără să eliminăm fundamentul democrației, participarea universală. Cum am putea face aceasta?
În primul rand prin sisteme de educație care să formeze cetățeni capabili să înțeleagă complexitatea deciziilor politice. Orice om needucat este și un votant needucat, el devine un pericol nu numai pentru el însuși, dar și pentru comunitate. De aceea, ar trebui să privim binele individual în context social, noi nu putem fi bine decât dacă și celorlalți le este bine.
În al doilea rând, ar trebui să începem reconstrucția încrederii sociale, atât trust, cât și confidence, în paralel cu prevenirea tiraniei majorității. Aceasta înseamnă transparență totală în deciziile publice și corporatiste, oamenii s-au săturat să fie mințiți, “minte statul, minte privatul, minte și apropiatul”, spunea cineva referindu-se atât la oficiali, cât și la prieteni, și la familie. Liderii politici, judecătorii, managerii ar trebui să răspundă material, penal sau civil pentru eșecurile lor sau pentru deciziile eronate, altminteri "elita" va rămâne mereu de neatins, în timp ce plebea va fi pedepsită de fiecare dată. Masele largi de oameni nemulțumiți din ziua de astăzi clamează faptul că de ani de zile corupția și incompetența fac ravagii, în timp ce nimeni nu răspunde. De fapt, este vorba despre reconstrucția contractului social dintre conducători și conduși, bazat pe onestitate, competență și respect reciproc. În absența acestor elemente, prăpastia de încredere va continua să se adâncească și va submina cu succes fundamentele democrației și ale societății organizate.
În ultimul rând, calitatea liderilor, a celor care candidează. Și care ar trebui să exporte confidence, adică să fie capabili să construiască sisteme predictibile, familiare oamenilor, pentru că ei tind nu numai să aibă încredere în lider și în instituții, dar și ca acestea să funcționeze în sprijinul lor.
La urma urmei, problema nu este că unii votanți sunt proști și iresponsabili, iar candidații cel puțin inadecvați, ci că sistemul democratic actual este atât de slab, instituții, reguli și oficiali, încât nu reușește să convertească participarea universală în decizii colective înțelepte. Sigur, contează și numărul de proști, dar orișicât!
Îmi este teamă să suprapun temele expuse peste tabloul electoral din România, concluziile ar fi catastrofale. Dar măcar am vedea cu mare claritate ce este de făcut în regim de urgență astfel încât statul, serviciile speciale și oficialii să nu mai pretindă că “apără democrația de votanți” .
Poemul de azi
Imi aparține.
Du hast Mich
de LIVIU ALEXA
m-a lăsat Dumnezeu în locul lui o zi
fiindcă a fost nevoit să își ducă actele de pensionare
o zi e puțin când ești Dumnezeu
mai ales când ești ca mine
că ai vrea să mănânci de toate
să bei de toate
să joci la Loto în toate țările și să fii câștigător
îs multe de făcut când ești Dumnezeu
eu am zis că, totuși, trebuie să mă ridic la înălțimea Lui
și m-am ridicat mai sus de Ceruri
am băut lapte din sfârcuri de cometă
cum mi-a indicat Dinescu
dar nu mi-a plăcut
m-a tăiat la burtă
așa că m-am dus mai sus
în metagalaxii
acolo unde sunetul e gustos
și culorile au celulită
acolo mi-a plăcut
am simțit în sfârșit că și eu contez
am găsit o stea și am pus-o pe grătar
am luat apă dintr-o gaură neagră
și m-am spălat pe mâini
am mâncat liniștit
am scuipat oasele stelei
într-un șervețel
m-am suit pe un șoim miop
i-am dat un bacșiș gras
și am mers la următoarea crâșmă.
Cântecul de azi
O superbitate. O melodie cu o istorie specială. "Prisencolinensinainciusol".
Cântecul lui Celentano este faimos pentru că folosește cuvinte inventate care sună ca engleza americană, dar de fapt nu au niciun sens. Acesta a fost un experiment artistic pentru a arăta cum sună engleza americană pentru cei care nu o înțeleg. Piesa combină elemente de rock și funk caracteristice anilor '70, cu un ritm alert și o melodie antrenantă.
Celentano a creat acest cântec ca o critică subtilă și amuzantă a dominației muzicii anglo-americane în cultura pop europeană. În ciuda (sau poate datorită) lipsei de sens a versurilor, cântecul a devenit un hit în Italia și alte țări europene, demonstrând că muzica poate transcende barierele lingvistice și poate comunica prin ritm și melodie.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa
Foarte buna zicerea lui Razvan Pop. Dar, intr-un material care abordeaza managementul cultural sa scape "Se discută de cât de rău este să fi manager decenii la rândul, dar este mai grav să fi manager peste o instituție care stă închisă pe toata durata mandatului." trebuie sa FII neatent (problema nu pare sa fie "typo") sau sa FI lipsit de la conjugarea verbului "a fi". Si nu sunt carcotas, dar nu da bine la public.
How right you are :
În celebra lui lucrare, Republica, Platon era foarte critic la adresa democrației, pe care o compara cu o navă pe care toți pasagerii vor să fie căpitani și să o piloteze, chiar dacă habar nu au cum să navigheze.