Opus nr. 358 - Dictatura se consolideaza in Romania: „Personal, consider că a contrazice o instituţie în deciziile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv.” (Banescu - CNA)
George SIEmion, da, ba, casele ‘napoi, baaaaa!
Citeste un roman special: “2100”. Cum va arata lumea cand tu nu vei mai fi
Toti cei ce au citit in preview cartea mea au zis “Uau!” si asta cred si eu, ca a iesit o poveste ce ar trebui sa ajunga si pe Netflix.
Daca ti-a placut “1984” al lui George Orwell, ei bine, “2100” este cel putin la fel de infricosatoare: caci deja simtim inca de pe acum cat de sumbru va fi viitorul omenirii.
Imi strang bani de tipar si de lansare. Nu am alte optiuni, caci editurile din Romania sunt conduse de niste labari.
Daca vreti sa cititi cartea in format electronic, aveti mai jos un link.
Rugaminte mare pentru cei ce isi doresc lectura lui “2100” - cand faceti plata de pe linkul de mai jos, rog mentionati si emailul pe care doriti sa primiti fisierul pdf.
Va multumesc pentru sprijin! Aici puteti cumpara cartea.
Azi, am decis sa va ofer spre lectura ca bonus un capitol special din carte:
Marea Britanie Indiană
În anul 2100, Londra nu mai era un oraș occidental. Cunoscută acum drept „Londindia”, capitala devenise simbolul suprem al unei răsturnări istorice: foștii supuși ai Imperiului Britanic preluaseră total controlul asupra fostului lor asupritor.
Dar această preluare nu se manifestase nici ea prin război, ci printr-o combinație subtilă de strategii economice, demografice și politice, toate învelite într-o haină aparent legală.
Dincolo de suprafața multiculturalismului afișat cu mândrie de liderii indo-britanici, exista o realitate mult mai sumbră: apartheidul economic, o formă de segregare care nu se baza pe culoarea pielii sau pe legi explicite, ci pe forța inexorabilă a capitalului și a conexiunilor politice.
Transformarea Regatului Unit începuse încă din prima jumătate a secolului XXI, când elitele indiene – deja bine integrate în sectoare precum IT, sănătate și finanțe – au început să ocupe poziții cheie în economia britanică. În timp ce britanicii nativi se luptau cu declinul economic, crizele identitare și ratele scăzute de natalitate, comunitatea indiană se extindea rapid, susținută de valori puternice legate de familie, educație și rețele de afaceri transnaționale.
Procesul a fost lent, calculat. Elitele indiene nu s-au impus prin revoluție, ci prin ceea ce istoricii vor numi mai târziu „colonizare inversă prin prosperitate”.
De exemplu, prin achiziții de proprietăți. În marile orașe britanice, comunitatea indiană a cumpărat în masă locuințe, afaceri și terenuri. Londra devenise, treptat, după 2045, un oraș al oligarhilor indieni.
Universitățile britanice, deja populate de studenți internaționali indieni, au fost transformate în incubatoare pentru viitori lideri indo-britanici. În timp ce majoritatea britanicilor autohtoni abandonau studiile superioare din cauza costurilor, copiii indienilor aveau acces prioritar, susținuți de rețele familiale.
Odată cu creșterea proporției demografice, partidele politice au început să depindă de voturile comunității indiene, oferindu-le concesii politice în schimbul loialității electorale. Si asta a contat enorm.
Apartheidul economic din 2100 nu avea pancarte care să interzică accesul britanicilor albi în anumite zone. Nu exista niciun semn care să declare: „Doar pentru elitele indiene.” Segregarea era subtilă, dar omniprezentă.
În Zona A, care cuprindea Londra, totul aparținea celor mai bogați imigranți indieni, descendenții lor controlau 85% din proprietățile imobiliare și majoritatea locurilor de muncă din sectoarele de elită. Zonele centrale erau inaccesibile economic pentru britanici autohtoni, care nu își puteau permite nici măcar să locuiască acolo.
Majoritatea britanicilor albi trăiau în suburbiile degradate din Zona B, supranumite ironic „Rezervațiile Marii Britanii”. Aceste zone erau caracterizate de șomaj ridicat, infrastructură precară și o populație dependentă de ajutoare sociale.
Da, mai existau și britanici care reușiseră să păstreze accesul la elita economică, dar aceștia erau o minoritate, adesea asimilată sau integrată în rețelele indo-britanice. Acești britanici deveniseră aproape „indieni de onoare,” adoptând cultura, religia și practicile economice ale clasei dominante.
Ceea ce făcea apartheidul economic din Marea Britanie atât de eficient era aparența de legalitate și meritocrație. Nicio lege nu era explicit discriminatorie, dar taxele de proprietate extrem de ridicate în Londra sau costurile prohibitive ale educației universitare filtrau automat clasa mijlocie britanică.
Sistemul bancar, dominat de rețele indo-britanice, oferea condiții favorabile doar celor din comunitatea lor, justificându-se prin „analize de risc” care defavorizau britanicii nativi.
Corporațiile controlate de elitele indiene aveau politici de recrutare care favorizau candidații din rețelele lor, sub masca diversității.
Nimic nu oglindea mai bine ironia situației decât satirele anonime care circulau pe rețelele de comunicare underground ale britanicilor autohtoni.
Una dintre cele mai populare caricaturi era o fotografie a Reginei Victoria cu textul:
„Cine râde la urmă râde mai bine.”
Liderii indo-britanici răspundeau mereu în presa controlată tot de indieni cu un amestec de calm și sarcasm.
Într-un interviu, de exemplu, solicitat să răspundă acestor acuze de apartheid economic, premierul indo-britanic Richard Banerjee a răspuns simplu:
„Nu am făcut decât să aplicăm lecțiile pe care le-am învățat de la britanici. Am învățat să construim infrastructură, să conducem imperii economice și să dominăm fără să fim văzuți ca opresori. Ce este rău în asta?”
Sir Richard Banerjee, care era si CBE (Commander of the British Empire) al Imperiului Britanic, ordin de onoare pe care l-a primit și Winston Churchill, era extrem de respectuos la adresa Coroanei, în toate aparițiile publice ca premier, chiar dacă, la 2100, Casa Regală avea deja 8 ani de autoexil în Canada.
Culmea, deși era evident discriminatoriu, sistemul funcționa. Elitele indiene aduseseră o stabilitate economică și o creștere care lipseau de zeci de ani: corupția era aproape inexistentă, iar Londra era acum un oraș ultramodern, cu infrastructură futuristă, transport autonom și sisteme de energie regenerabilă, toate finanțate de rețelele corporative indo-britanice.
Marea Britanie din 2100 nu era o țară a extremelor violente, ci a unei opresiuni invizibile, unde clasa dominantă reușise să mențină pacea și prosperitatea în timp ce elimina treptat orice opoziție. Paradoxul final era acela că majoritatea britanicilor nici măcar nu știau dacă să se revolte sau să accepte situația – pentru că, dintr-un anumit punct de vedere, v-am zis, sistemul funcționa.
Tot respectatul premier Richard Banerjee avusese un punct de vedere covârșitor pe acest subiect, adresându-se exclusiv cetățenilor britanici „de origine”:
„În loc să fiți victimele unui imperiu opresiv, ați devenit cetățeni ai celui mai avansat imperiu economic din lume. Ar trebui să ne mulțumiți. Noi nu vă discriminăm – vă oferim șansa să concurați. Că nu câștigați, asta e altceva.”
Asa-i ca e interesant? Aici puteti cumpara cartea.
CNA s-a transformat in Ministerul Adevarului (LOR)
Nu stiam unde se ascunde expertiza maxima in jurnalism, dar am aflat: sub ochelarii popii Vasile Banescu, aburcat la CNA pe pila lui Iohannis (nici asta nu stiam, ca e sinecuristul lui Klaus). Ieri, CNA a comis un atentat enorm la libertatea de exprimare stergand de pe tik tok un clip de-al lui Marius Tuca in care acesta vorbea despre lovitura de stat din 6 decembrie.
Ba, deci, ati inteles: CNA nu ne mai da voie sa avem opinii! Opinam, dar numai ce le convine membrilor CNA, care au decis sa mascheze “sentinta” pentru delict de opinie sub blablaurile prevederilor din legea audiovizualului.
Dar cea mai “interesanta” pozitie a fost a lui Banescu, nu-i vorba, un intelectual erudit, dar un ipocrit sadea: „Personal, consider că a contrazice o instituţie în deciziile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv.”
Este clar ce mentalitate are tovarasul Banescu, nu?
Este acelasi personaj care, atunci cand scriam tulburatoarele anchete despre pedofilul preot Cristian Pomohaci, se ascundea dupa patrafirul vorbelor de lemn, legitimand starea de ignoranta voita a BOR pe acest subiect.
Imputite vremuri traim!
PS: Spre lauda lor, Stiri pe Surse au publicat un editorial foarte bun pe aceasta tema:
Un abuz grav al CNA - Atentat la libertățile fundamentale
de Florin Puscas
„Personal, consider că a contrazice o instituţie în deciziile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv.” - Este una dintre cele mai aberante afirmații făcute vreodată cu referire la rolul presei. Când ea vine de la un membru al Consiliului Național al Audiovizualului - Vasile Bănescu, care a avut o activitate lăudabilă în calitate de purtător de cuvânt al Patriarhiei - situația devine tragică pentru starea libertăților fundamentale din România.
CNA a hotărât miercuri să emită o „decizie privind ordinul de eliminare a conținutului ilegal” cu privire la o înregistrare video publicată de jurnalistul Marius Tucă pe Youtube. Înregistrarea ar încălca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, care are următorul conținut: „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.”
Ce a spus atât de grav Tucă? A criticat decizia BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu, catalogând-o „lovitură de stat”, și a solicitat deja celebrul „turul doi înapoi”. Putem sau nu să fim de acord cu asemenea afirmații (personal nu împărtășesc opinia lui Tucă), însă niciun demers de exegeză de bun-simț nu ne poate duce la concluzia că ne aflăm în fața unei situații care să justifice restrângerea exercițiului libertății de exprimare, cu a sa componentă referitoare la libertatea presei.
A contrazice deciziile unei autorități nu înseamnă a renunța la obiectivitate, așa cum afirmă domnul Bănescu, ci dimpotrivă, este o manifestare a responsabilității jurnalistice față de interesul public. Obiectivitatea nu presupune obediență, ci echilibru, corectitudine și independență editorială. Am putea considera că abordarea lui Tucă este lipsită de echilibru? Desigur, mai ales că avem cu toții opinii, iar opiniile care diferă de ale noastre ni se par întotdeauna lipsite de echilibru. Justifică acest lucru aplicarea cenzurii de către CNA? Ar însemna că se cuvine a fi eliminate toate opiniile din presă, de vreme ce o opinie presupune din start excluderea altor puncte de vedere.
Jurisprudența CEDO a confirmat în mod constant că presa are nu doar dreptul, ci și obligația de a critica autoritățile publice, iar acest tip de discurs beneficiază de un grad sporit de protecție. Această protecție se traduce nu doar prin măsurile pozitive de protecție a liberății de exprimare, ci mai ales prin obligațiile negative care revin autorităților publice de a se abține de la orice acțiuni care aduc atingere exercițiului acestei libertăți.
Măsura dispusă de CNA nu atacă doar libertatea de exprimare, în componenta ei referitoare la presă, ci pune în pericol și demersurile legitime și necesare de supraveghere a peisajului media, inclusiv online. Nu contestă nimeni faptul că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine (art. 30 alin. 6 din Constituție). Tot Constituția spune că sunt interzise defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Dar ce încredere să mai aibă românii în aplicarea proporțională și nediscriminatorie a unor măsuri, altmiteri necesare într-o societate democratică, dacă membrii CNA analizează la grămadă și sancționează opiniile la fel ca faptele vădit ilegale?
Într-un moment de grea cumpără a fragilei noastre democrații, o compromitere internă și externă a imaginii de stat care respectă libertățile fundamentale era ultimul lucru de care aveam nevoie. O retractare însoțită de scuze publice nu este suficientă în acest caz. Doar o delimitare de la vârful statului și o demisie a membrilor CNA ar mai putea salva ceva.
Pe ce lume trăim?
de Dan Diaconu
Am încercat în zadar să mă uit la interviul pe care Cristache i l-a luat lui Ciolacu. E ceva imposibil! Știți care e sentimentul? Acela că ai în față un om matur ca înfățișare, dar al cărui creier a rămas undeva pe la clasa a III-a Z. Vocabularul său e extrem de limitat, stilul de exprimare bolovănos și perfect previzibil, uneori atât de previzibil încât nu-ți vine să crezi cât e de prost. Iar ceea ce te disperă e faptul că minte. Minte înfiorător și prostește, minte fără stil, e ceva care, pur și simplu, te cutremură până la scârbă. Te uiți la el, îl vezi matur, dar nu-ți vine să crezi că ai un prost atât de oligofren în față.
Dacă iei întreg aparatul de stat al României, constați o aspră incompetență de la bază la vârf. O spun fără ocolișuri: dacă mâine cineva ar concedia întreg aparatul de stat al țării, lucrurile ar merge șocant mai bine decât acum. Dacă localitățile n-ar mai avea primari și Consilii locale, dacă la nivel județean ar dispărea Consiliile și prefecții, dacă la nivel central, peste noapte, s-ar dizolva tot, de la președinție până la Parlament, cu toate instituțiile, cu toate ministerele și toate așa-zisele structuri de securitate, justiție, armată s.a.m.d., credeți-mă că absolut totul ar merge mai bine.
Pe ce mă bazez? Strict pe ceea ce văd. N-ai nevoie de informații clasificate pentru a constata că toți sunt proști bâtă! E o incompetență și o prostie atât de mare încât, dacă tai totul din rădăcină ajungi la un progres inimaginabil deoarece, de undeva de la minus infinit, te trezești brusc la zero. Poate credeți că exagerez, dar vă spun cu mâna pe inimă că nu este așa. De fiecare dată când scriu mă confrunt cu blocaje deoarece nu am expresii în vocabular, nu găsesc termeni de comparație potriviți pentru a-l face pe cel care citește să înțeleagă prostia ăstora. E ceva înfiorător, de nesuportat!
Mă trage cineva de mânecă să-mi spună că am fost raportat la CNA, că s-au unit niște tefelei ca să-mi blocheze pagina de Facebook. Pe X, unde activez mai puțin, mă confrunt destul de des cu atacuri ale echipelor de boți ai puterii. Întrucât acolo nu mai ține vraja cu „report-ul”, iar CNA-ul e neputincios, ticăloșii puterii organizează atacuri asimetrice, prin intermediul cărora îmi inundă postările cu comentarii jignitoare.
La un moment dat efectiv nu-mi vine să cred absurdul pe care-l trăim. Vi se pare normal ca un întreg aparat guvernamental să plătească oameni care să urmărească, să fileze și să încerce să anihileze persoane efectiv irelevante precum subsemnatul? Asta în timp ce, în lume, se fac mișcări din ce în ce mai radicale. Consumarea energiilor pe non-acțiuni - așa cum fac serviciile de forță ale țării - doar pentru a menține dominația proștilor de la butoane, va fi fatală României ca țară și, culmea, lor ca indivizi. Veți înțelege în cele ce urmează motivul pentru care proștii care acum se cred jupânii României o vor sfârși extrem de rău. Nici nouă nu nu ne va fi bine, dar, ca individ, te poți strecura, poți găsi oportunități, indiferent de regim sau de ocupație. În schimb, ceea ce vreau să-i asigur pe toți cei care acum se cred „stăpânii butoanelor” este că, în mai puțin de doi ani vor rămâne fără absolut toate privilegiile, fără pensiile speciale și asigurările care li se dau că „totul va fi bine atâta timp cât fac abuzuri”. Băieți, structura se prăbușește și de data asta sunteți prinși nasol de tot! OK, am cam întins-o cu introducerea, să trecem totuși la subiect!
Ce-ar fi dacă v-aș spune că absolut tot ceea ce s-a întâmplat în Ucraina era cunoscut de dinainte, fix de cei care ar fi trebuit să fie victime, adică de ruși? În 2016, la început de „Epocă Trump”, întregul context al agresiunii americane asupra Rusiei prin intermediul Ucrainei era cunoscut și se știa inclusiv faptul că va fi un război acolo. Surprinși? Hai, că abia aștept să-i aud p-ăia mai cretini care, la fiecare afirmație de-a mea cer „link”. Vedeți, prostia a pătruns atât de adânc încât s-a transformat în instinct.
Înainte de a trece mai departe să înțelegem care-i treaba cu Ucraina. Și, pentru a fi cât se poate de conform, voi enumera elementele care-au contribuit la declanșarea „bombei ucrainene” de către SUA:
imposibilitatea Rusiei de a duce un război deplin în Ucraina din cauza apartenenței acesteia la nucleul rus;
tradiția geopolitică europeană care consideră separarea Ucrainei de Rusia ca pe o țintă strategică pentru slăbirea și înrobirea Rusiei;
o dimensiune suficient de mare a teritoriului, potențialului economic și a populației;
dependența ecopnomiei ruse - inclusiv a complexului militaro-industrial - de cooperarea cu Ucraina;
enorma semnificație culturală și istorică a Kievului, a cărui separare de Rusia produce daune morale iremediabile;
posibilitatea declanșării unui război de către armata ucraineană, fără pierderi grave pentru SUA.
Oups, asta se scria în Rusia, negru pe alb, încă din 2016! Mai țineți minte ce spunea deviantul Lindsey Graham în ceea ce privește ieftinătatea conflictului din Ucraina pentru SUA? De ce Trump vorbește acum de un adevărat dezastru financiar? Oare pentru că operațiunea a eșuat lamentabil? Dar să nu încercăm să intuim fără a desena întreaga istorie. Ceea ce s-a întâmplat începând cu 2016 a fost o separare treptată a Rusiei de Ucraina. Treptat, comenzile de tehnologie militară din Ucraina au fost din ce în ce mai subțiri și cu toleranțe de calitate din ce în ce mai mari. De fapt erau importuri făcute strict formal, pentru a adormi spiritele. Există voci care susțin că, la începutul conflictului de-acolo, una dintre perplexitățile occidentalilor a fost cea dată de funcționarea impecabilă a echipamentelor militare rusești care ar fi trebuit să aibă în componență echipamente de proveniență ucraineană, cu erori și care fuseseră obiect al unor coruperi a factorilor ruși responsabili cu aprovizionarea din Ucraina. Cu alte cuvinte, inclusiv corupția oficialilor ruși a fost un joc simulat, cam la fel ca „nebunia” lui Elțîn și „globalismul” lui Putin.
Dar ce se întâmplă acum? Citez din aceeași sursă: „Analiza ciclurilor lungi de dinamică economică și politică arată că perioada cea mai probabilă pentru declanșarea unor conflicte internaționale majore care implică SUA și sateliții săi împotriva Rusiei este 2016-2018, cu o escaladare continuă până la jumătatea deceniului următor(adică 2025 n.n.). Rezultatele modelării indică o probabilitate mare a agravării tensiunilor politice și economice internaționale ca efect al suprapunerii ciclurilor economice cu perioade diferite de oscilație, fapt care indică o probabilitate foarte mare de apariție a unui efect de rezonanță periculos în viitorul apropiat”. Fac aici o scurtă paranteză pentru a vă atrage atenția asupra obsesiei subsemnatului în ceea ce privește convergența ciclurilor cu care v-am tot bătut la cap! După cum se vede, iar am avut dreptate!
Ce vreau să vă spun, citând masiv din acest material apărut public pe piața rusă în 2016 - dar care probabil a circulat și sub o formă discretă imediat după lovitura de stat de la Kiev - este că ceea ce vedem acum ne demonstrează că Rusia a mers pe o cale cât se poate de clară în politica sa internă și externă. Scopul a fost acela al evitării, pe cât posibil, a unui război direct cu SUA. Și cum faci asta? În pagina 133 a cărții e descris limpede: „Pentru a preveni războiul este necesar să-l convingi pe agresor că obiectivele sale sunt de neatins. Pentru aceasta, în primul rând, e necesar să se creeze o coaliție internațională reală, în fața căreia agresorul să nu poată câștiga războiul. În al doilea rând, membrii coaliției trebuie să aibă o înțelegere comună a amenințărilor și o viziune asupra viitorului. Iar în al treilea rând au nevoie de obiective comune și de programe de dezvoltare care să-i unească.”
Ce s-a întâmplat după începerea conflictului din Ucraina? A apărut cea mai mare coaliție militară a planetei, una tacită, dar care e capabilă să reacționeze rapid: coaliția dintre Rusia și China, în care a apărut inclusiv Iranul. SUA nu poate învinge o Rusie aliată cu China, la fel cum China nu poate învinge SUA aliată cu Rusia sau Rusia China aliată cu SUA! Alianța SUA-China am văzut-o la treabă și putem spune a avut justificări solide întrucât „fratele de ideologie” risca să sugrume China. Dar Rusia acum? Cu toate că e hilar, are absolut aceeași justificare. URSS s-a deschis în 1990, crezând prostește în promisiunea „not one inch” și, văzându-se atacată mișelește pe la spate, în valuri succesive de mărire a NATO, a fost nevoită să apeleze la China. Această alianță a venit natural și nu doar ca efect al agresiunii americane, ci și ca efect al schimbării paradigmei mondiale.
Ce vedem acum? Surse diplomatice din zona negocierilor SUA-Rusia vorbesc de o oarecare disperare a americanilor întrucât negocierea merge doar într-un singur sens: Rusia cere, iar SUA e obligată să accepte. În ciuda timpului petrecut în negocieri, americanii încă nu au ajuns la ceea ce vor ei de fapt. Și care-i acel ceva? În primul rând trebuie să iasă din mizeria din Ucraina și trebuie s-o facă într-un mod care să nu-i arunce în derizoriu. Nu în ultimul rând, trebuie să aibă asigurări atât din partea Rusiei cât și a Chinei că vor fi lăsați să se restructureze. Acum e momentul acela în care vă veți întreba cu perplexitate: „Cum adică să fie lăsați? Cine trebuie să-i garanteze ceva Americii?”. Păi fix aici e povestea.
Ce înseamnă noua ordine mondială? Tot din aceeași carte înțelegem despre ce e vorba în ecuație: un concept de sinteză social-conservatoare ca bază a noii ideologii a ordinii mondiale. Iar aceasta se va pune în practică printr-o - țineți-vă bine! - coaliție anti-război!!! Să vă mai dau un citat care vă va întoarce realmente pe dos: „Baza ideologică a noii ordini mondiale va fi o sinteză care unește sistemul de valori al religiilor lumii cu realizările statului social și cu paradigma științifică a dezvoltării durabile”. V-ați revenit? Întrebați-l pe Georgescu dacă nu înțelegeți.
După cum am menționat mai spre început, autorul susținea că principalul vector de acțiune urmărit de SUA a fost acela de pornire a unui război mondial în Europa, astfel încât, câștigându-l, să-și poată proiecta puterea asupra Chinei. Așadar, scopul Rusiei ar fi acela de evitare a unui asemenea conflict deoarece era clar că ea va fi subiectul. Și cum se poate preveni asta? Iată cum începe primul paragraf al capitolului dedicat acțiunii menționate: „Pentru a preveni un război mondial, trebuie să oprim forțele sale motrice: elita americană conducătoare, euru-birocrația și regimul nazist creat de SUA la Kiev. Prima dintre ele este cea principală, celelalte două sunt derivate”. Cum vă sună asta?
Acum vă adresez o întrebare: cum naiba de omul ăsta vorbește încă de acum zece ani despre chestiunile pe care le trăim azi? Și cum de o face atât de limpede? Cum de elitele de la Moscova au urmat cu strictețe programul indicat în acea lucrare care e mai mult decât publică. Și nu doar cei de la Moscova, ci inclusiv elita politică americană care, după cum se vede, a fost efectiv anihilată de Trump și de Partidul Republican. Sau, mai bine spus, după ce i-a eșuat proiectul războiului mondial european, acea elită a preferat s-o șteargă pentru că e ultra-expusă și singurul lucru la care se mai poate aștepta e energia verde de la scaunul electric.
Iată că a sosit și momentul să vă indic lucrarea, știu că sunteți nerăbdători. Este vorba despre „Последняя мировая война. США начинают и проигрывают”. În traducere cartea se numește „Ultimul război mondial. SUA începe și pierde”, fiind scrisă de reputatul academician rus Serghei Glaziev. O puteți găsi gratuit, în limba rusă, căutând după denumirea pe care v-am dat-o. Cartea este publică de atâta timp, iar acțiunile structurii rusești de putere au fost cât se poate de transparente pentru a se putea vedea faptul că ceea ce am citat e mai mult decât o simplă carte: E O CALE DE PARCURS.
Ce era greu de înțeles? Unde sunt oamenii care ar fi trebuit s-o facă? Mă rog, e o întrebare retorică întrucât vedem limpede că la noi „elite” se numesc niște dobitoci precum Ciucă, Ciolacu, Iohannis, Bolojan, Cîțu, Orban s.a.m.d. Uitați-vă la puzderia de generali cretini de prin televiziuni și gândiți-vă că proștii ăia v-ar fi condus în cazul unui război. Așa a fost și-n Al Doilea Război Mondial, când un incompetent ca Antonescu a condus armata română la dezastru. Iar acum, cică ăia care au descoperit așa-zisa fraudă de la alegerile din decembrie ar fi fost răcanii de la Direcția de Informații a Armatei. Vă dați seama ce șobolani rupți de realitate se învârt pe-acolo dacă șefii lor sunt cretinii ăia care apar la TV și comentează scene din jocuri ca fapte reale? S-or fi jucat niscaiva jocuri video și au încurcat jocurile cu clipurile lui Georgescude pe TikTok. Deh.
După cum limpede observați, lumea se învârte într-un context absolut năucitor, iar noi suntem ținuți priponiți de o gașcă de o gașcă de idioți care n-au habar cum arată lumea. Asta e, din păcate, realitatea. Noi, ca țară, suntem mâncați de o grămadă de proști notorii. Ce vom face când vom constata că Ciucă și Ciolacu au furat pentru Ucraina 20% din PIB-ul României? Ce-o să facem atunci? O să plângem ca proștii? Sau ne vom bucura că aceste cheltuieli vor fi „excluse de la calculul deficitului”. Vă dați seama cu ce proști avem de-a face?
Pentru a înțelege lumea în care te afli, trebuie să urmărești mișcările granzilor și, pitic fiind, să înveți să calci pe urmele bătătorite de ei. Când însă tu, un limbric, alegi să-ți arăți mușchii în fața unui gigant, crezând că un alt gigant îți va lua partea, nu te mai poți numi nici măcar prost pentru că meriți să fii călcat în picioare fără milă. Despre asta e vorba: avem o clasă politică incompetentă și instituții la fel de proaste. Singura lege de care avem nevoie de legea anti-proști. Abia apoi treburile se vor normaliza și pe-aici.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa
E la putere ? Când va fi , atunci sa-l certăm. Dumneavoastră pe cine preferați dintre candidați? E altul mai potrivit ? Sper că nu pe Nicușor.