Opus nr. 383 - Washington - probabil cea mai "traibila" capitala din lume. Cum m-am vindecat de depresia americana.
Cum a fost la controlul de frontiera in SUA
In 2015, am calatorit prima oara in SUA, dar am nimerit cum nu se poate mai prost pentru o prima experienta: in statul de taranoi Indiana, situat in inima Americii. Experienta m-a traumatizat de asa maniera ca nu am mai avut chef timp de 10 ani sa mai incerc “statele”. Indiana e plina de rednecsi veritabili, indiferent de culoarea pielii: albii sunt de un rasism atroce - la un meci de NBA la care am participat sute de spectatori s-au intors la pauza cu spatele la teren cand un ansamblu de dansatori de culoare si-au facut aparitia; negrii sunt nesimtiti si frustrati din cauza acestui rasism incat “exahusteaza” prin toti porii acest tupeu - stateam intr-o zi in fata hotelului asteptand intr-un taxi sa vina nevasta-mea, cand usa de la taxi s-a deschis si in spate s-a asezat o negresa de nici 20 de ani care mi-a zis ca stie ca merg in downtonw si sa o las si pe ea pe acolo - cand i-am zis sa iasa in plm afara din masina, ca ma doare in cur unde vrea sa mearga, a inceput sa zbiere ca o girafa ca sunt rasist, iar eu i-am zis nu sunt rasist, nu suport obraznicaturile si, pana la urma, sunt banii mei.
Mancarea in Indiana e ceva… ultimelor animale nu ai da sa manance laturile alea - totul procesat, totul ieftin si fara gust, mega lipsita de rafinament, supermarketurile pline de gunoi alimentar. Si zero posibilitati de entertainment.
O sa ma intrebati ce am cautat acolo “din prima” - la acea vreme ma ocupam cu Dragan Petricevic, marele antrenor de baschet, de echipa de baschet feminin a Universitatii Cluj si am fost invitati acolo de un amic.
Doar pentru ca (credeam ca) s-au scos vizele de State m-am mobilizat sa mai fac un drum pana acolo. De bucurie ca erau ieftine biletele am ales “pe nepişate”, adica in graba, New Yorok ca destinatie, fara sa ne uitam la cazari. Gizas Craist, cand am vrut sa book-uim o cazare decenta ne-a dus spre 8000 de dolari si “decenta” insemna o chichineata care in Romania nu ar avea nici 2 margarete. Ingrozitor de scump pentru noi ar fi fost New York, asa ca am decis sa facem o romaneasca si sa mergem la Washington, despre care credeam ca e da, capitala, dar nu la nivelul cultural si artistic al New Yorkului. Decat sa pierdem banii pe avion…
Si iar m-am enervat cand Trump a suspendat programul Waiver pentru Romania si am zis ca imi bag picioarele in ea excursie. Dar, de supararea lui Stefan, baietelul meu, am purces la procesul de luare a vizei si pentru el, viza care a venit prin posta foarte repede (desi procedura de pe website e mega cretina).
Drumul a fost lung si chinuitor - Cluj - Varsovia, apoi 9 ore pana la New York, unde am dormit in aeroport in niste “cutiute” misto vreo cateva ceasuri si apoi doua ore pana la Washinton cu un avion Delta.
Ne-am hahait prin magazinele din interiorul aeroporturilor…
… ne-am mai prostit pe avion…
… si a dat Bunutul sa ajungem si la capitala celor mai State ale Americii.
Dar trebuie sa aplaud compania LOT in mod deosebit. Polonezii drecu'! Cum reusesc aia de la LOT sa fie detinuti de stat si sa fie globali? De ce la LOT se poate face profit (pe 2024, au 170 de milioane de dolari!!!!) si la TAROM e mereu gaura?
Avioanele lor nu-s de nivelul Emirates, dar sunt cu scaune largi si comode, personalul e foarte ok si sunt de o punctualitate ingrijoratoare :))
Da, si mai zic o data: personalul e de mega bun simt! Dupa atatea ore la mansa, pilotul care ne-a aterizat la New York a avut amabilitatea sa faca o poza cu Fane in cabina si sa ii explice cateva lucruri. Jos palaria!
Aveam emotii la frontiera ca o se ne “frece” americanii - fiindca in presa internationala au aparut tot felul de articole ca s-au apucat de sicanat turistii strainii…
Nici vorba! La New York au fost impecabili. Mega curat si organizat totul, un avion de cateva sute de oameni a fost “periat” in cam 45 de minute de coada, ceea ce e super decent pentru SUA. Signalistica si personalul angajat sunt eficiente, nu ne-am ratacit, bagajele ne asteptau cuminti pe banda. A fost o senzatie de usurare ca am scapat repede si fara incidente! Deci nu va mai cacati pe voi cu ce scrie presa globalista.
Ce verdeata minunata, pe la Washington s-arata!
Primul semn “ciudat” ca Washington “e alceva” ni s-a relevat de la inaltime - citisem ca e un oras verde, dar… chiar atat de verde?
Da, e un oras mega verde. 37 la suta din suprafata lui este acoperita de copaci sau verdeata. Este ingrozitor de superb sa te plimbi pe strazile lui, zici ca esti intr-un parc fara de sfarsit.
Pe strazile din Washington am petrecut mult timp de-a lungul celor noua zile si pot sa spun ca este atat de placuta atmosfera, ca ti se imprima in creieri o senzatie de bucurie. Nu m-am tampit. Asa m-am simtit.
Asa s-a simtit si Stefan. O capitala dinainte gandita sa fie placuta pentru locuitorii sai, ca discutam de strazi largi sau de parcuri imense, unde intentia administratiei e sa faci sport sau sa te relaxezi, nu sa aprobe un zgarie nori de 100 de etaje.
Atmosfera este “speciala”. Te simti cumva ciudat in aceasta combinatie de arhitectura maiestuoasa si sobra a Washingtonului si verdeata sa cotropitoare.
Stati calmi, nu e intamplatoare “vibratia”. Totul a fost gandit cu mult inainte de niste baieti cu adevarat destepti.
Arhitectura masonică a Washingtonului D.C
Washington D.C. nu este un oraș construit la întâmplare. Nu e un spațiu gândit doar pentru funcționalitate politică. Este, în esență, o operă masonică în piatră, un mesaj codificat lăsat de părinții fondatori ai Americii, menit să dureze dincolo de istorie, dincolo de ideologie, poate chiar dincolo de omenire.
Cel mai cel dintre ei e chiar George, mega mason, mega minte luminata.
Mulți privesc clădirile capitalei americane ca simple instituții: Casa Albă, Capitolul, Obeliscul, Memorialul Lincoln, dar puțini se întreabă: De ce exact acolo? De ce acele unghiuri?
De ce acea simetrie obsesivă? De ce simboluri egiptene într-o democrație modernă?
Pierre Charles L’Enfant, arhitectul-șef al orașului, nu a fost doar un vizionar urbanist. El a fost ales pentru o sarcină specială: să construiască o capitală care să vorbească limbajul sacru al geometriei și simbolurilor masonice. Nu e o coincidență că însuși George Washington, Mare Maestru Mason, l-a susținut în acest proiect.
Planul original al lui L’Enfant este o rețea de axe, triunghiuri și linii intersecate care, odată privite de sus, formează pentagrame, compasuri, pătrate și ochi atotvăzători, încrustate subtil în structura orașului. Multe dintre aceste forme nu sunt vizibile de la sol, dar apar clar în vederile aeriene sau în hărțile detaliate.
Obeliscul: farul masonic
Washington Monument – un obelisc uriaș de inspirație egipteană – nu are nimic creștin, nimic democratic. Este un simbol solar, asociat cu cultul lui Ra și cu ideea ascensiunii spiritului. Un simbol central în esoterismul masonic.
În tradiția masonică, obeliscul este un simbol falic al creației și al puterii divine canalizate prin lideri iluminați. Este amplasat în centrul unei axe simbolice perfecte, aliniat geometric cu Capitolul și Lincoln Memorial, ceea ce nu este doar o alegere estetică, ci un gest ritualic.
Capitolul: templul profan al noii ordini
Clădirea Capitolului, cu cupola sa uriașă și structura sa greco-romană, amintește de Panteonul roman – un templu pentru toți zeii.
Însă ceea ce puțini știu este că în interiorul cupolei se află o pictură gigantică: „Apoteoza lui George Washington”, în care părintele fondator este înfățișat ca un zeu, ridicat în ceruri, înconjurat de figuri mitologice.
Este un act deliberat de divinizare seculară, o formă de teogonie modernă, în care statul și liderii săi sunt ridicați la statut sacru, dar fără biserică. Așa lucrează masoneria: în tăcere, în simbol, în piatră.
Străzile care desenează simboluri
O privire atentă asupra hărții Washingtonului arată clar:
• Compasul și echerul apar schițate prin axele formate de Pennsylvania Avenue și Maryland Avenue.
• Un „Baphomet incomplet” poate fi detectat în cartierul Federal Triangle.
• Piața Lafayette și piața Franklin, împreună cu alte puncte cheie, creează un pentagram imperfect – un simbol controversat, dar esențial în ritualurile de inițiere.
Toate acestea sunt desenate subtil, fără ca majoritatea locuitorilor sau turiștilor să observe ceva. Asta este și ideea: inițiații știu să citească orașul, ceilalți doar îl traversează.
Statui, coduri, tăceri
Statuia lui Albert Pike, un faimos mason, a stat în Washington până în 2020, când a fost doborâtă de protestatari. Nu era acolo întâmplător. Pike a fost unul dintre marii teoreticieni ai masoneriei moderne și susținea deschis că America este noul templu al umanității, un „vehicul” pentru instaurarea unei ordini mondiale guvernate de rațiune și inițiere.
Simboluri zodiacale apar în podelele clădirilor oficiale. Steaua cu cinci colțuri, triunghiurile echilaterale, ochiul radiant – toate sunt acolo. Nu ca elemente decorative, ci ca repere pentru un drum spiritual tăcut, dar activ.
Este Washington D.C. un templu masonic?
Răspunsul scurt: da.
Dar nu în sensul unui templu clasic, cu ziduri, ritualuri și preoți. Este un templu urban, în care fiecare clădire, fiecare axă, fiecare distanță între două monumente poartă o semnificație inițiatică.
Cei care au construit Washingtonul au vrut să transmită ideea că puterea adevărată nu stă în voturi sau partide, ci în cunoașterea simbolică a lumii. Iar capitala Statelor Unite este manifestarea în piatră a acestei convingeri.
Poate că astăzi, în epoca tehnologiei și superficialității, astfel de simboluri par doar fantezii. Dar dacă te uiți din nou, cu ochii larg deschiși, vei înțelege că unele lucruri nu sunt ascunse. Sunt pur și simplu construite într-un limbaj pe care nu l-am mai învățat.
Washingtonul nu e doar un oraș. E o cheie.
Întrebarea e: vrei să deschizi ceva cu ea?
Un oras child-friendly
O mare calitate a acestui Washington sunt locuitorii. Fata de basitii aroganti din New York, “washingtonienii” sunt foarte relaxati si foarte amabili. Ok, americanii sunt in general amabili, dar oamenii din capitala sunt si mai si.
Simti atitudinea diferita daca ai vazut si alte capitale ale lumii.
Washington e un oras calm pentru cata presiune politica si financiara e aici, e o oaza de relaxare la capitolul trafic daca il compari cu Londra, Paris, Budapesta, Taipei, etc.
Transportul e facil si destul de ieftin. Am folosit mult metroul si Uber, dar nu m-am simtit violat financiar.
Diminetile am alergat fara probleme 5-6 kilometri si am putut lesne observa ca si la inceput de zi lucrurile nu sunt groaznice.
Ne-am plimbarisit dintr-un loc in altul, la mall, la cinema, la concerte, la muzee, si nu am simtit presiunea din Londra, de exemplu.
Washington e un oras prietenos tare cu copiii. Se simte asta din cum se comporta cu ei toata lumea: in muzee sau restaurante, in parcuri sau in transportul public.
Nu puteam rata obiceiul nostru de a ne tunde la barber shop oriunde am merge:
Toate muzeele si galeriile de arta sunt facute parca mai mult pentru ei, copiii. Sa inspecteze, sa puna mana, sa simta. Sa fie interesati.
Dar ce minuni culturale si artistice am vazut la Washington, in episodul de maine.
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa
Ce frumoasă Planșă de Arhitectură ai trasat Excelență !
Ce frumos! Uit sa si respir cand va citesc.