Opus nr. 395 - Mai e posibilă "decapturarea" României? Dupǎ ce a devenit milionar în "Orasul Sforilor", Alin Tişe îi scuipǎ pe sforarii Boc, Buda şi Rus.
Azi vom analiza impreuna posibilitatea ca un stat precum România, capturat de servicii secrete interne și externe și de establishmentul european de la Bruxelles, să se poată vreodată elibera cu adevărat. Mă macină mult subiectul ăsta, având în vedere ce se întâmplă acum și, mai ales, având în vedere că mi-am distrus anii cei mai frumoși ai tinereții scriind despre Statul Paralel și observând cu amărăciune chingile cu care țara mea a fost capturată.
Fenomenul capturării unui stat, cum este cazul României, depășește cu mult simpla noțiune de influență politică temporară, de dominație economică conjuncturală sau chiar de infiltrare strategică punctuală. Capturarea înseamnă un proces adânc, complex și deseori subtil, prin care instituțiile unui stat încetează să mai deservească interesele generale ale propriului popor, fiind subordonate intereselor particulare, grupurilor de influență transnaționale sau interne, și în special intereselor instituțiilor din umbră, printre care cele mai pregnante sunt serviciile secrete și structurile supranaționale, cum este establishmentul european reprezentat prin Bruxelles.
Este crucial să înțelegem că procesul acesta nu are loc peste noapte. El implică o succesiune lentă, dar persistentă, de cedări, compromisuri și infiltrări.
Astfel, capturarea se bazează pe câțiva piloni esențiali: controlul informațional și comunicațional, dominația politică și administrativă, influențarea puterii judecătorești și manipularea perceptivă a populației, astfel încât cetățenii să fie convinși că situația existentă este inevitabilă sau chiar benefică.
În cazul României, capturarea de către servicii secrete interne nu este un simplu mit sau o exagerare retorică. Istoria recentă demonstrează clar că instituțiile de forță au depășit adesea cadrul legal și democratic, asumându-și implicit sau explicit rolul de arbitri politici, economici și chiar sociali. În acest context, serviciile secrete românești au devenit nu doar paznici ai interesului național, ci și actori politici cu agende proprii, deseori paralele și chiar contrare interesului public. Capturarea internă se realizează tocmai prin controlul subtil asupra decidenților politici, prin șantaj informațional, infiltrarea unor agenți în partidele politice și instituții-cheie, și prin inducerea fricii și autocenzurii. Aceste fenomene au un efect de domino, afectând ulterior întregul lanț decizional.
Serviciile secrete externe, la rândul lor, au o influență similară, însă deseori mult mai greu de detectat și contracarat. Influența străină se manifestă prin intermediul pârghiilor economice, al contractelor strategice, al dependenței financiare și tehnologice și, nu în ultimul rând, prin influențarea subtilă a agendei mediatice și politice. În cazul României, poziționarea geopolitică specială – ca stat-membru NATO și UE situat în proximitatea Rusiei – o transformă într-un teren fertil pentru jocurile de putere ale serviciilor occidentale și orientale deopotrivă. Această poziționare fragilă face ca România să fie vulnerabilă atât presiunilor interne, cât și externe, devenind de facto un câmp de bătălie între interese opuse, deseori lipsite de transparență și legitimitate democratică.
Din perspectiva influenței Bruxelles-ului, lucrurile sunt poate și mai complicate. În aparență, establishmentul european este binevoitor și protector, promițând democratizare, dezvoltare și stabilitate. În realitate, însă, relația dintre Bruxelles și state precum România este profund asimetrică. Această relație presupune impunerea unui cadru legal și economic menit să servească interesele marilor puteri europene, fie ele economice sau politice, deseori în detrimentul suveranității naționale. Uniunea Europeană, deși pretinde promovarea valorilor democratice și a egalității între state, funcționează într-o realitate pragmatică în care statele puternice impun reguli și modele, iar cele periferice, cum e România, sunt reduse la roluri secundare, furnizoare de resurse și forță de muncă ieftină.
Așadar, întrebarea crucială rămâne: poate un astfel de stat să se elibereze vreodată de această capturare profundă și multistratificată? Răspunsul nu este simplu și necesită o analiză riguroasă, neinfluențată de optimism naiv sau pesimism paralizant. Teoretic, orice sistem, oricât de rigid și profund controlat, poate cunoaște schimbări radicale dacă apar condițiile potrivite. Practic, însă, dificultățile sunt considerabile.
În primul rând, eliberarea unui stat capturat presupune o voință populară puternică și coerentă. Aici se află primul obstacol major pentru România. Societatea românească este, în prezent, profund divizată, apatică politic și demoralizată după ani de dezamăgiri și manipulări succesive. Încrederea în instituțiile democratice este minimă, iar convingerea că schimbarea reală este posibilă a scăzut dramatic. În lipsa unei coagulări autentice a voinței populare și a unei viziuni clare, coerente și mobilizatoare, eliberarea pare aproape imposibilă.
În al doilea rând, un alt factor crucial este calitatea liderilor politici și civici care ar trebui să catalizeze acest proces de eliberare. În prezent, majoritatea liderilor politici români fie sunt parte integrantă din sistemul capturat, fie sunt controlați de servicii secrete interne și externe prin intermediul diverselor mecanisme de presiune și influență. Lipsa unor lideri autentici, curajoși și incoruptibili, care să își asume riscurile enorme ale unui proces de eliberare, face ca perspectiva schimbării să rămână încă îndepărtată.
Mai mult, eliberarea presupune și o strategie de confruntare inteligentă cu influențele externe, atât ale Bruxelles-ului, cât și ale serviciilor străine. Acest lucru implică diplomație subtilă, capacitatea de a exploata fisurile existente între marile puteri și instituțiile europene, precum și o reconfigurare strategică a alianțelor internaționale. Aceste condiții sunt extrem de dificil de realizat într-un context în care România depinde atât de mult economic și militar de UE și NATO. O confruntare deschisă ar fi riscantă și probabil contraproductivă, însă o supunere totală față de agende externe va menține perpetuu starea de captivitate.
Din punctul meu de vedere, bazat strict pe logica fenomenelor istorice, politice și sociale, posibilitatea ca România să se elibereze din captivitatea instituțională și influența externă există, dar este extrem de dificilă. Șansele sunt reduse în lipsa unor schimbări fundamentale în mentalitatea colectivă, în structura liderilor politici și civici, și în abilitatea de a naviga inteligent și subtil în relațiile externe complexe.
Fără emoții sau influențe externe și evaluând toți factorii implicați (puterea serviciilor secrete interne și externe, presiunea establishmentului european, fragilitatea instituțională, lipsa de coeziune și lideri autentici, apatia socială), aș estima că șansa României de a se dezbăra total de aceste chingi într-un orizont previzibil (10-20 ani) ar fi undeva la 10%.
Adica foarte puțin.
Istoria, totuși, demonstrează că astfel de schimbări radicale sunt posibile în condiții extraordinare, când factori imprevizibili – economici, sociali sau geopolitici – modifică radical echilibrul existent.
România poate teoretic depăși această capturare profundă, însă prețul unei asemenea eliberări ar fi mare, iar procesul – extrem de dificil și dureros. Astfel, eliberarea devine o provocare enormă, dar nu una imposibilă, necesitând un cumul extraordinar de conjuncturi favorabile și eforturi susținute din interior.
Aceasta este realitatea crudă, dar esențială de înțeles, despre viitorul posibil al României.
Alin Tișe, șeful Consiliului Județean Cluj, are epifanii târzii despre ”Orașul Sforilor”
Textul de mai jos cu italice este scris de presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, baron politic ce sta la comanda judetului de peste 20 de ani (cu exceptia unui mandat de senator). Baiatul asta este azi ceea ce este datorita lui Boc. El o sa zica “nici vorba!”, o sa zica “a fost pe puterea mea”, o sa zica “mi-am facut averea cinstit!”. MINTE! E un ipocrit sadea.
Dar cum azi tupeul e cea mai importanta calitate a unui baron local, o sa va IMPLOR sa cititi “editorialul” asta penibil publicat pe facebook de Tise pe care , in ultima vreme, l-a apucat scrisul (a scos si o carte de un penibil desavarsit).
E important sa il cititi, pentru ca mai apoi sa cititi lucrurile prin care va arat de ce baiatul asta mananca rahat moral de cea mai buna calitate.
Asta e textul:
Orașul Sforilor – orașul celor cu stomac de crocodil
Trăim într-o țară fascinantă, cu oameni minunați. Un loc în care a apărut și există un oraș unic. Un loc unde oamenii cu caracter sunt tot mai puțini și pe cale de dispariție. Un loc al celor cu “stomac politic”, așa-zis “stomac de crocodil”!
Aici, unde prin telefoane se transmit informații, zvonuri, dar și ordine, există un oraș cu un nume imaginar, dar care este o realitate despre care vorbesc toți cei care se cred importanți și esențiali: „Orașul Sforilor”. Numele lui nu este definit pe undeva, dar el apare în fiecare criză națională, în fiecare dezbatere cu ochii umflați, în fiecare strategie făcută în spatele ușilor închise. Un oraș în care totul se leagă doar cu sfori. Cunoscute doar de sforari. Realități vizibile doar pentru unii, invizibile pentru majoritatea celorlalți.
Sforile trase în acest oraș fascinant sunt diverse. De la cele trase în campaniile electorale, până la scuzele neputinței birocratice absolute. Mai sunt și cele nesemnificative, aparent nevinovate, dar care se trag în jurul adevărului până când acesta dispare, se transformă total în ceață și minciună.
Dar nu toată lumea poate trăi aici. Pentru că Orașul Sforilor nu e pentru cei cu stomac slab. Nu, e orașul celor cu „stomac bun pentru politică”, ființe puternice, adaptate la realitatea sforilor, antrenate să digere scandaluri, trădări, tăceri strategice, contracte cu anexe dubioase, promisiuni expirate și realități alternative. Un stomac care elimină ipocrizie, dar care zâmbește. Un stomac infectat cu lipsă de caracter!
În Orașul Sforilor, centrul e ocupat de cartierul „marionetelor”, unde liderii nu merg singuri, ci sunt purtați de alții. Li se spun discursurile în căști discrete și li se arată direcția cu degetele altora. Acolo, influența nu se câștigă, se moștenește sau se cumpără.
Apoi urmează zona neutră, aparent plictisitoare, dar care, în realitate, e epicentrul manipulării. Acolo sunt cei care par că nu joacă, dar dețin zarurile. Și da, zarurile sunt măsluite! Toți cei care joacă știu asta. Dar ajung să iubească regulile acestea și nici măcar nu își mai doresc să le schimbe. Le place atât mizeria, cât și mirosul acesteia.
La margine, în ghetoul care vrea să fie curat, mai rezistă câțiva idealiști, îmbibați de cinism. Ei se țin de principii asemeni unor garduri considerate din beton, deși în realitate sunt din rahat. În Orașul Sforilor, principiile sunt ca hârtia igienică de lux: scumpe, decorative și rar folosite.
Un stomac politic adevărat recunoaște mirosul puterii chiar și printre mirosul de trădare. E antrenat să nu regurgiteze nici când înghite știri false, prietenii toxice, dosare penale sau sesiuni de vot la comandă. E un organ-miracol, învățat să transforme orice scandal în oportunitate și orice adevăr incomod într-o simplă „opinie alternativă”.
În Orașul Sforilor, legendele nu sunt eroii, ci „trăgătorii de sfori”. Se spun povești despre cum o singură sfoară, trasă la momentul potrivit, a doborât un guvern. Sau cum o simplă șoaptă într-un anturaj influent a schimbat destinul unei națiuni. Iar cei care au supraviețuit un timp fără să-și piardă mințile sunt venerați. Nu pentru ceea ce au făcut, ci pentru ceea ce au știut și NU au spus!
Orașul Sforilor e o pildă cu o simbolistică aparte, unică, dar și un avertisment. Este fără sfârșit. E locul unde se fabrică realitățile pe care le trăim, unde deciziile mari se iau pe foi mici și unde stomacul dictează moralitatea. Aici, ficțiunea e doar un prim draft al știrii de mâine, iar loialitatea durează exact cât e utilă.
Nu-i orașul tuturor, dar e orașul care decide pentru toți!
Și dacă te întrebi unde e… ascultă!
Sforile nu se văd, dar se aud. Ca un suspin politic. Ca o șoaptă din culise. Ca un râs care nu are haz, dar are putere. În Orașul Sforilor, nu adevărul iese la lumină, ci doar cei care țin de capătul sforii! În Orașul Sforilor nimeni nu cade, toți sunt trași, ridicați sau înnodați după interese. Adevărul nu interesează, doar cine ține capătul invizibil al puterii!
Mâine, în Orașul Sforilor, nu va fi altceva decât o reluare subtil modificată a zilei de azi, dar cu alte măști, aceeași scenă și multe sfori trase invizibil de păpușari. Și totuși, ne mai rămâne visul.
În Orașul Sforilor, într-o zi, poate chiar mâine, s-ar putea rupe o singură ață și atunci păpușile vor cădea, cortina va arde, iar tăcerea va vorbi mai tare decât orice discurs. Iar din cenușa manipulării, poate, poate… s-ar putea naște caracter, lumină și adevăr.
Ipocritu’ Tişe
Multi ar putea crede ca textul de mai sus e scris de Liviu Alexa, caci el scrie de 20 de ani despre orasul sforarilor din Grupul de la Cluj. Nu, este scris de un baron local ghiftuit la declaratia de avere, un tupeist care acum ataca fara coaie “sforarii” Clujului, caci nu ii nominalizeaza, si de care a depins pentru doua lucruri: sa stea in libertate necalcat de DNA si sa faca mega avere.
Rebeliunea lui Tise s-ar vrea sa fie solida, certa si apreciata. Pentru prosti. Pentru cei ce stiu cum sta treaba, e gargara de doi bani. Zi, baaa, domnu’ Tise, zi cu nume si prenume ca Rus si Boc trag sforile, ca Buda smantaneste tot ce misca in contractele publice si… mai zi-ne despre licitatiile de la stadionul Cluj Arena, zi-ne despre contractele CJ Cluj de deszapezire, zi-ne despre impotenta ta de a-l da afara pe Ciceo.
Intr-o vreme, credeam ca Tise se mai poate schimba.
Acum cinci ani, Tise venea in fata noastra cu povestile umilintei si schimbarii personale. Ca a inteles cum e viata, ca clujenii au nevoie de realizari, ca el nu mai vrea nimic decat un mandat, ca nu va mai accepta rahaturi politice.
Exact. A mintit ca o servitoare in fata militiei.
Si-a continuat tacerile lucrative, a mai macait din cand in cand cate o declaratie impotriva conducerii centrale a PNL si cam atat.
De cateva saptamani, Tise e pus iar pe hartag mediatic. Are treaba cu Boc si Daniel Buda, COLEGII LUI DE BARONAT din 2004 incoace. Acuma nu mai is buni, stie el, Tise, mai bine, ce si cum trebuie facut.
Ce ascunde haraiala lui Tise? Cel mai probabil pregatirea lui Tise pentru a candida la Primaria Clujului in locul lui Boc. Acum, in cateva luni, daca Boc merge premier, sau peste 3 ani, caci Boc nu va mai candida.
Cel mai bogat presedinte de CJ din Romania
N-am mai scris demult despre Tise, dar toti clujenii stiu ca l-am criticat mereu. Nu ne-am placut niciodata, desi am avut uneori discutii personale ample despre politica sau chiar despre copiii nostri (Tise este un parinte exceptional si implicat).
Mi se rupe daca se va isteriza dupa acest material care contine la final si o exclusivitate.
Consider ca mai bine taci si iti vezi de milioanele tale cand stii cum le-ai facut ca politician.
Asta e problemaca Tise si-a facut averea cu LARGA COMPLICITATE a lui Boc si a ajuns ce a ajuns politic cu Buda, ca sef de filiala.
Insa averea e cuiul lui Pepelea.
Tise ii datoreaza lui Boc albirea decenta a banilor facuti din politica.
Sa luam un prim exemplu. Turnul de 12 etaje cu birouri de inchiriat la multinationale de pe care Tise face profit cam 80 de salarii de presedinte de CJ anual. Adica 400 000 de euro pe an.
Totul a inceput de la o vila.
Dupa ce a luat terenul la pret de parizer DATORITA LUI BOC, Tise si-a facut turn de business office de 12 etaje hapt in buricul targului.
Aprobat, autorizat pe viteza maxima DATORITA lui Boc.
Astazi, pe firma aia, Tise incaseaza gros.
Dar mai are o firma de pe care face cu fratiorul sau un milion de euro pe an.
2TS Properties Business.
Firma asta e mai speciala ca aia cu turnul de business. Fiindca asta e adevarata pusculița a lui Tise, una care nu apare cu TOATA ZESTREA in declaratia de avere si interese. Acolo veti vedea doar ca Tise detine jumate din firma. Dar ce are firma pe ea? Terenuri, nenica. Terenuri mega pretioase. Pe care deja Tise construieste cat China impreuna cu Daniel Todea, acolitul sau, dezvoltator imobiliar.
Sigur, in paralel, pregateste alte “pusculite” pe numele fratelui si cumnatei.
Revenind la 2TS Properties SRL si Covidan, am dat acum doi ani in drumul spre scoala baiatului meu de un teren absolut superb in cartierul Andrei Muresanu, mare, frumos, larg, pretios, care statea aparent nefolosit acolo de ani de zile.
Ca ziarist de investigatii, primul gand/impuls a fost sa verific daca nu cumva terenul apartine unei “balene” clujene, adica unui ultra milionar din Cluj care sa il tina la pastrare pentru zile negre.
Surpriza: apartinea unui academician reputat, Emil Burzo.
Cand zic apartinea, apartinea. ca nu mai apartine. Burzo, la venerabila varsta de 89 de ani, nu mai poate gestiona proiecte de dezvoltare imobiliara.
Asa ca l-a vandut de ceva vreme. Unora, altora.
Cui? Hehe, aici sa venit surpriza si mai mare: printre “unora, altora”, si firmelor 2TS si Covidan.
Nota: Terenul familiei Burzo e ala incercuit cu verde.
Nu e nimic ilegal din ce va spun. Tise nu a incalcat legea. Vreau doar sa va arat cum pe banii facuti din “politica”, Tise se foloseste in continuare de statutul sau de sef de judet si isi mareste averea, primind TOT DE LA BOC autorizatii de constructie la care altii nici nu viseaza.
Asa ca sa ma scutiti, domnule Tise, cel putin pe mine, de “texte”.
Puteti cumpara cartile mele pentru lecturi cu adevarat speciale
Fratilor,. de circa doua luni, niciun cititor moca al Strict Secret nu a mai activat un abonament de sustinere de 49 de lei pe luna. Poate schimbati asta, cei care doriti si puteti.
