Opus nr. 396 - Justitia din provincie, adevarata problema de siguranta nationala. 4 saptamani s-au facut 5. Anca Dragu, acoperita SIE, a fost de la inceput planul real din capul lui ND.
Acoperita SIE Anca Dragu ar fi, de fapt, solutia de premier tinuta la secret de Micuşor Dan. O securista “transferata” in interes de serviciu secret la carma Bancii Nationale a Moldovei va fi readusa “la baza”.
Trebuie sa recunosc ca mi-a mai trecut supararea si incep sa fac pe mine de rasa cand vad cum isi bate joc Nicusor Dan de votantii lui.
Presedinte implicat? Hahaha, termenul de 4 saptamani de a livra un guvern a fost incalcat, un guvern viabil poate fi pus la treaba poate peste 2 saptamani, aici incluzand si votul parlamentului si audierile ministrilor, etc.
Romania Onesta? Sula si caciula, nici azi mancatorul de muci nu si-a depus declaratia de avere, aia mega transparenta, ca sa vedem ce cascaval castiga de la FRANCEZI partenera civila Mirabela.
Ah, si nici azi nu ne-a luminat ND despre identitatea sponsorilor sai.
Acum, desavarseste planul mumos pus la cale si tinut ascuns de catre francezi. Capturarea Guvernului, dupa ce au reusit capturarea Cotroceniului.
ii dau dreptate lui Silviu Manastire:
Nu mai e nicio problema cu deficitul, cu euro, cu PNRR, toate is deja praf, au trecut 4 saptamani, pot trece si 8, lasa ca duce tara in carca orice imprumuturi mai trebe!
Când flagrantul DNA nu mai înseamnă nimic. Mâna dreaptă murdară a baronului Flutur, achitare şocantă la instanțele sucevene
Imaginați-vă următoarea scenă: un vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava este prins în flagrant primind 40.000 de euro mită, chiar în interiorul clădirii instituției pe care o reprezintă.
Procurorii DNA documentează întreaga operațiune, denunțătorul colaborează cu anchetatorii, banii sunt marcați și predați sub supravegherea autorităților.
Pare un caz de manual pentru condamnarea unui corupt prins cu mâța în sac.
Și totuși, pe 12 iunie 2025, Tribunalul Suceava pronunță ACHITAREA lui Silviu Cristinel Crețu, fostul vicepreședinte al CJ Suceava, pentru toate acuzațiile aduse!!!
Această decizie nu reprezintă doar o simplă hotărâre judecătorească într-un dosar penal. Este o palmă datăsocietății românești, o confirmare că sistemul nostru judiciar continuă să eșueze lamentabil în fața corupției endemice care macină administrația publică.
Este dovada vie că, în România anului 2025, poți fi prins cu banii în mână și tot scapi nepedepsit, dacă ai avocații potriviți și judecătorii dispuși să închidă ochii la evidențe.
Anatomia unei achitări scandaloase
Să analizăm faptele, așa cum au fost prezentate de procurorii DNA Cluj-Napoca. În decembrie 2020, Silviu Cristinel Crețu, aflat în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi acceptat și primit suma de 40.000 de euro de la Ioan Vasile Rîpan, administratorul firmei Autotehnorom. Scopul? Să intervină pe lângă persoanele cu putere de decizie din cadrul Consiliului Județean pentru ca derularea contractelor de reabilitare a drumurilor să decurgă "în bune condiții", iar plățile să fie făcute la timp.
Dar povestea nu se oprește aici. În martie 2022, același Crețu ar fi pretins încă 40.000 de euro de la același om de afaceri, de data aceasta pentru un contract de întreținere a drumurilor județene. Și aici vine partea care ar trebui să facă imposibilă orice achitare: pe 4 aprilie 2022, Crețu a fost prins în flagrant primind cei 40.000 de euro chiar în clădirea Consiliului Județean Suceava.
Un flagrant. În clădirea unei instituții publice. Cu bani marcați. Cu denunțător care colaborează cu autoritățile. Cum poate cineva să fie achitat în astfel de circumstanțe? Răspunsul ne arată cât de profund este cancerul care roade sistemul nostru judiciar.
Argumentele unei apărări cinice
Avocatul Mihai Ștefănoaia, care l-a reprezentat pe Crețu, a salutat decizia ca fiind "temeinic fundamentată", invocând lipsa probelor concludente. Lipsa probelor concludente? Când clientul său a fost prins cu 40.000 de euro în mână? Această argumentare sfidează nu doar logica elementară, ci și bunul simț al oricărui cetățean onest.
Apărarea invocă faptul că "nu a rezultat convingător că inculpatul ar fi pretins sau primit foloase necuvenite în legătură cu influența asupra unui funcționar public". Această formulare juridică sterilă ascunde o realitate crudă: un funcționar public de rang înalt a fost găsit cu o sumă enormă de bani, echivalentul a zeci de salarii medii pe economie, într-un context care sugerează clar corupția, și totuși instanța consideră că nu există probe suficiente.
Mai mult, in cazul lui, s-au “intamplat” zeci de amanari ciudate. Daca tineti minte, am scris despre asta la inceputul lui mai.
Judecatorii au ridicat sechestrul asigurător, sugerând "inexistența unui pericol social concret sau a unui prejudiciu produs". Această logică perversă ignoră complet impactul devastator pe care astfel de fapte îl au asupra încrederii publice în instituții. Pericolul social nu se măsoară doar în bani furați direct din bugetul public, ci și în erodarea sistematică a statului de drept, în normalizarea corupției ca mod de funcționare a administrației publice.
Contextul mai larg al corupției în administrația locală
Achitarea lui Crețu nu este un caz izolat. Este parte dintr-un pattern mai larg de impunitate care caracterizează elitele politice și administrative din România. Consiliile județene, în special, au devenit adevărate feude ale baronilor locali, unde contractele publice se împart după bunul plac, unde firmele de casă primesc lucrări umflate, unde funcționarii publici văd funcțiile ca pe niște oportunități de îmbogățire personală.
Drumurile județene, domeniul în care opera Crețu, sunt poate cel mai elocvent exemplu al acestei stări de fapt. An după an, milioane de euro sunt cheltuiți pentru reabilitarea și întreținerea unor drumuri care rămân în aceeași stare deplorabilă. Contractele se rotesc între aceleași firme, prețurile sunt umflate artificial, lucrările sunt de proastă calitate, dar nimeni nu pare să fie tras la răspundere. De ce? Pentru că sistemul este construit astfel încât să protejeze pe cei care îl exploatează.
În acest context, cazul Crețu devine emblematic. Un funcționar prins în flagrant primind mită pentru a facilita derularea unor contracte publice este achitat pe motiv că nu există probe suficiente.
Ce alte probe mai tari sa existe decat regina-proba: flagrantul?
Eșecul DNA și al sistemului judiciar
Această achitare ridică semne serioase de întrebare asupra capacității DNA de a-și îndeplini misiunea. Cum este posibil ca, într-un caz aparent atât de clar, cu un flagrant organizat și documentat, procurorii să nu reușească să obțină o condamnare? Există doar două explicații posibile: fie procurorii sunt incompetenți, fie sistemul este atât de viciat încât nici cele mai solide probe nu mai contează.
Prima variantă pare puțin probabilă, având în vedere istoricul DNA în combaterea corupției. Rămâne, așadar, a doua variantă, mult mai îngrijorătoare: un sistem judiciar în care judecătorii găsesc mereu portițe pentru a achita persoane influente, indiferent de probele prezentate. Un sistem în care invocarea unor tehnicalități juridice poate anula orice evidență factuală.
Decizia Tribunalului Suceava de a-l achita pe Crețu invocând lipsa probelor concludente într-un caz de flagrant este o insultă la adresa inteligenței publice.
Este ca și cum ai spune că nu există probe concludente că plouă în timp ce stai sub ploaie. Această decizie nu face decât să confirme percepția publică că justiția română are două măsuri: una pentru cetățenii de rând și alta pentru cei cu funcții și influență.
Ai AICI linkul pentru comanda cartii!
Impactul asupra societății românești
Consecințele unor astfel de achitări depășesc cu mult persoana inculpatului. Ele trimit unde de șoc prin întreaga societate, consolidând cinismul și neîncrederea în instituțiile statului. Când cetățenii văd că un funcționar public poate fi prins în flagrant luând mită și totuși să scape nepedepsit, ce mesaj primesc?
În primul rând, se consolidează percepția că legea nu este egală pentru toți. Că există o clasă de intangibili care pot face orice fără să sufere consecințe. Această percepție nu este doar dăunătoare pentru coeziunea socială, ci subminează însuși fundamentul statului de drept.
În al doilea rând, se încurajează perpetuarea corupției. Funcționarii publici corupți văd în astfel de achitări o validare a comportamentului lor. Dacă Crețu a scăpat după ce a fost prins în flagrant, de ce să se teamă ei? Această impunitate percepută creează un cerc vicios în care corupția devine norma, nu excepția.
În al treilea rând, se descurajează denunțătorii și martorii. Ioan Vasile Rîpan, omul de afaceri care a colaborat cu DNA în acest caz, a riscat totul devenind denunțător. Si a pierdut. Consiliul Judetean Suceava in post-era arestarii lui Cretu nu i-a mai platit nimic, evident, la comanda politica a lui Flutur.
Câți alți potențiali denunțători vor mai avea curajul să colaboreze cu autoritățile știind că, în final, cel denunțat poate scăpa nepedepsit?
Reacția societății civile și a mass-media
Este îngrijorător să observăm cum astfel de achitări trec aproape neobservate în spațiul public. Mass-media, prinsă în vâltoarea știrilor de zi cu zi, acordă acestor decizii o atenție minimă. Societatea civilă, obosită de decenii de lupte aparent inutile împotriva corupției, pare să fi acceptat că aceasta este realitatea cu care trebuie să trăim.
Exact acceptarea pasivă a acestei stări de fapt este ceea ce permite perpetuarea ei.
Calea de atac și perspectivele viitoare
Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă. Poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. Rămâne de văzut dacă procurorii DNA vor face apel și, mai important, dacă instanța superioară va avea curajul să corecteze această eroare judiciară flagrantă.
Experiența ne-a învățat însă să fim sceptici. Prea des am văzut cum instanțele superioare confirmă achitări controversate, invocând aceleași argumente tehnice care ignoră esența faptelor. Prea des am văzut cum dosare solide se prăbușesc în instanță din motive care sfidează logica comună.
Chiar dacă decizia va fi confirmată în apel, acest caz trebuie să rămână în memoria colectivă ca un exemplu al eșecului sistemului judiciar în lupta împotriva corupției. Trebuie să ne amintim că Silviu Cristinel Crețu a fost prins în flagrant primind 40.000 de euro mită și totuși a fost achitat. Trebuie să ne amintim pentru a nu permite normalizarea acestei stări de fapt.
Necesitatea unei reforme profunde
Cazul Crețu demonstrează, dacă mai era nevoie, că sistemul actual de combatere a corupției are deficiențe fundamentale.
Este nevoie de o reformă profundă a sistemului judiciar. O reformă care să includă nu doar modificări legislative, ci și schimbări de mentalitate, de cultură organizațională. Este nevoie ca judecătorii să înțeleagă că rolul lor nu este să găsească scăpări pentru infractori, ci să aplice legea în spiritul ei, nu doar în literă.
Dar astea îs visele erotice ale lui Alexa.
Nimic din aceste reforme nu se va infaptui.
O societate la răscruce
Achitarea lui Silviu Cristinel Crețu nu este doar o decizie judiciară. Este un simptom al unei boli mult mai profunde care afectează societatea românească. Este dovada că, la aproape patru decenii de la căderea comunismului, nu am reușit să construim un stat de drept funcțional, în care legea să fie respectată și aplicată în mod egal pentru toți.
Această achitare ne pune în fața unei alegeri fundamentale: acceptăm să trăim într-o societate în care corupția este tolerată și chiar protejată de sistem, sau ne mobilizăm pentru a cere și a construi ceva mai bun? Acceptăm ca funcționarii publici să-și vândă influența pe zeci de mii de euro fără nicio consecință, sau cerem ca cei care ne reprezintă să fie trași la răspundere pentru faptele lor?
Răspunsul pe care îl vom da la aceste întrebări va determina viitorul României pentru generațiile care vin. Dacă acceptăm pasiv astfel de decizii, dacă ne mulțumim să ridicăm din umeri și să spunem "așa e în România", atunci nu avem dreptul să ne plângem de corupție, de drumuri proaste, de spitale mizere, de educație subfinanțată. Pentru că toate acestea sunt consecințele directe ale unei societăți care tolerează corupția.
Cazul Crețu trebuie să fie un semnal de alarmă, nu doar o știre de o zi. Trebuie să ne mobilizeze, să ne facă să cerem mai mult de la sistemul nostru judiciar, de la politicienii noștri, de la noi înșine. Pentru că, în ultimă instanță, o societate are sistemul judiciar pe care îl merită. Și dacă acceptăm ca justiția să fie oarbă nu la statutul social al infractorilor, ci la faptele lor, atunci merităm exact ceea ce avem.
Silviu Cristinel Crețu va merge acasă un om liber, cel puțin deocamdată. Dar libertatea lui vine cu un preț pe care îl plătim cu toții: prețul unei societăți în care corupția învinge justiția, în care flagrantul nu mai înseamnă nimic, în care legea este doar o sugestie pentru cei cu funcții și bani. Este un preț prea mare pentru o societate care aspiră la normalitate, la decență, la un viitor mai bun pentru copiii ei.
Achitarea de la Tribunalul Suceava nu este sfârșitul poveștii. Este, sau ar trebui să fie, începutul unei mobilizări pentru o justiție adevărată, pentru un stat de drept funcțional, pentru o Românie în care corupții sunt pedepsiți, nu protejați. Depinde de noi toți dacă această achitare rămâne doar încă un eșec al sistemului sau devine catalizatorul schimbării de care avem atât de multă nevoie.
România merită mai mult decât justiția de la Suceava.
România merită o justiție care să nu se facă de râs achitând infractori prinși în flagrant. România merită o administrație publică curată, în care funcționarii să servească interesul public, nu pe cel personal. Și România merită cetățeni care să nu accepte mai puțin decât atât.
Povestea lui Silviu Cristinel Crețu nu s-a terminat odată cu achitarea de la Tribunal. Abia acum începe adevărata bătălie: bătălia pentru sufletul sistemului nostru judiciar, pentru viitorul luptei anticorupție, pentru tipul de societate în care vrem să trăim. Este o bătălie pe care nu ne putem permite să o pierdem.
Despre “negocierile”pe Fiscalitate
de Ciprian Paun
Nu reușesc să înțeleg ordinea constituțională românească, în forma 2025. Avem discuții între partide, pe programul de diminuare a deficitului , care va trebui implementat de un guvern a cărui structură nu o cunoaștem și fără un acord de coaliție între partide și în lipsa unui premier desemnat!
Articolul 103 din Constituția României este foarte clar. Programul de guvernare este propus de premier , care anterior trebuie desemnat! Președintele încearcă să obțină o majoritate calificată pe un program politic de guvernare fără a exista un acord de guvernare . Mai avem circa 2 saptămâni până când trebuie să prezentăm Comisiei Europene un draft de proiect de reducere a deficitului . Dacă Uniunea Europeană ne va suspenda fondurile europene , vom avea la final de an un deficit de circa 11% din PIB . Discutiile din Ecofin trebuie purtate de ministrul de finante din noul Guvern. In arhitectura constitutionala și scandalurile de acum , nu cred ca vom avea un nou guvern până la 1 iulie! Avem nevoie urgentă de un ministru de externe, care să negocieze problemele din Irlanda de Nord cu omologul britanic sau să negocieze complicatele dosare externe. In țara care l-a dat pe diplomatul și cărturarul Nicolae Milescu Spătaru sau Nicolae Titulescu, noi nu avem opțiuni pentru un ministru de externe cu relații in SUA sau Europa. Domnule președinte , domnilor politicieni ( interimari sau cum sunteti) dati-ne un guvern!
Guvernul fantomă și marioneta perfecta
de Dan Diaconu
Cu toate că România se află într-o fundătură, cu toate că suntem în proximitatea momentului în care Guvernul nu mai poate lua decizii, Mucușor continuă cu negocierile sale absolut neconstituționale. S-a ajuns la cea mai lungă perioadă de desemnare a unui premier din istoria României. Toate aceste lucruri puteau fi intuite, pentru mine nefiind sub nicio formă surprize întrucât înțeleg exact tipologia.
Ca să tragi o concluzie trebuie să te uiți pe „performanțele” anterioare ale personajului. Sper că nu-mi veți spune de olimpiade, că o luăm razna. Așadar, ce anume a făcut omul ăsta în activitatea lui? Nu sunt pricinos, ci chiar obiectiv. Din ceea ce știe toată lumea, s-a opus diverselor chestii pe care nu le considera OK. N-o să judec dacă ceea ce a făcut a fost sau nu just. Doar constat că, înainte de a deveni primar, a avut o unică activitate, cea de blocare prin diverse acțiuni a Primăriei Generale. Cu sau fără succes.
Bun, ce a făcut după ce a ajuns primar general? Am putea spune că nu a făcut nimic, doar că nu am fi corecți. Nicușor Dan a continuat să blocheze, dar de data asta de pe poziția sa de primar general. Povestea cu extinderea de la Sanador este doar una care exemplifică capacitățile sale. Cu alte cuvinte, omul ăsta e incapabil să construiască ceva, el neștiind decât să pună nativ bețe-n roate. Este programul pe care-l rulează psihicul său defect, singurul care îl face să se simtă „ca peștele-n apă”.
Aflându-se pe cea mai înaltă funcție în stat, face fix același lucru. E cât se poate de clar că fixația cu desemnarea Bolovanului este, la modul inconștient, modalitatea găsită de psihicul său pentru a se rula scenariul blocării: nu poți pune premier al unei coaliții un personaj care provine dintr-un partid care, probabil, acum nu ar mai intra în Parlament. Dar psihicul său o face cu bună știință. Știe că așa blochează. Dacă toți ar cădea de acord cu Bolovan, probabil că ar găsi vreo măsură care nu-i convine pentru a tergiversa.
Acum, ajunși aici, vă întrebați care e soluția. În principiu nu e niciuna dacă el e în control total. Dată fiind afecțiunea sa psihică nu poate ieși din blocajul în care rulează decât într-un singur mod: prin frică. Doar dacă țipă cineva la el, în condițiile în care el îl percepe pe acel cineva ca autoritate, doar atunci se deblochează și execută instinctual ordinul. Acesta este motivul pentru care a fost pus președinte: păpușarul său știe exact cum să-l manipuleze, astfel încât avem la cârma țării marioneta perfectă, care execută exact ce i se spune, iar când e lăsat pe liber blochează totul întrucât acesta e „programul” în care rulează. E exact ca televizorul: când l-ai oprit, rămâne ledul aprins care semnalizează că așteaptă comenzile, iar când apeși butonul, răspunde instantaneu. Pentru Micușor, modul standby este cel în care-și rulează propriul program de blocare prin despicarea firului în patru.
Ce se întâmplă acum cu guvernul este ilustrarea perfectă a ceea ce am spus. Când se va dori constituirea guvernului, i se va da ordinul și totul se va face pe repede-înainte. Probabil acum, după tot ce v-am explicat, înțelegeți situația nefastă în care ne aflăm și motivul pentru care s-au făcut atâtea ocolișuri înainte de a fi împins pe funcție.
Da, situația e crâncenă, dar partea proastă e că poate fi chiar mai rea decât atât. În genul acesta de afecțiuni, instabilitatea este una dintre reguli. Astfel, manipulatorul care acum îl rulează cu ușurință, își poate pierde influența ca efect al unei schimbări aleatoare petrecute peste noapte. În 1965, când Ceaușescu a fost ales Secretar General al PCR, a fost împins în față de sforari deoarece era manipulabil. Toată lumea știe că acea alegere a fost, de fapt, una de compromis întrucât mahării partidului nu se înțelegeau între ei.
Ce s-a întâmplat după? Ceaușescu a conștientizat relativ repede că toate butoanele sunt ale lui și că, brusc, cei care îi dădeau ordinele îi sunt, în urma noii poziții, subordonați, astfel încât autoritatea lor a căzut. Și, în felul acesta, a devenit propriul său stăpân. E o diferență aici: afecțiunea psihică de care suferea Ceaușescu era una mult mai puțin pronunțată decât cea pe care o vedem la Mucușor. Ceea ce n-au înțeles manipulatorii săi este că, dacă marioneta scapă din „lanțul psihic” în care e ținut, totul se transformă în dezastru întrucât ajunge să-și execute în buclă propriul program distructiv.
Istoria ne arată că, în general, marionetele caută inconștient să scape de manipulatori. Când nu reușesc, compensează. Aveți, de exemplu, picatul în mania curselor de lux a Plăvanului. Era forma sa de „revoltă”, compensându-și slugărnicia cu mania aruncatului cu bani. Ceea ce vreau însă să vă spun este că, dacă Mucușor ajunge să-și „concedieze” manipulatorul, vom intra într-un scenariu imposibil de imaginat. Atunci el poate trage întreaga țară în fantasmele sale psihice generate de defecțiunea propriei minți. Și-abia în acel moment vom conștientiza dezastrul absolut.
TVA - o mizerie de taxa care genereaza evaziune
de Radu Georgescu
Americanii nu au TVA.
Cand au vazut taxa inventata de francezi in anul 1950, americanii au spus despre TVA ca este o taxa stupida care genereaza evaziune.
Au avut dreptate
Mai jos explic istoria TVA -ului
1 Cum a aparut TVA-ul
In 1950 Franta avea un deficit bugetar mare
Pentru a acoperi deficitul bugetar, initial Guvernul francez a dorit sa mareasca impozitul pe profit.
Dar s-au opus companiile
Apoi, au incercat sa mareasca impozitul pe venit.
Dar s-au opus sindicatele
Atunci, ministrul de finante francez a inventat o taxa pe care au numit-o TVA
TVA-ul este o taxa pe consumul populatiei.
Oamenii nu au inteles cum functioneaza noua taxa, iar legea a intrat in vigoare
2 TVA-ul este taxa cu cel mai mare impact pentru populatie
Cand se refera la taxele platite catre stat, majoritatea oamenilor se gandesc doar la taxele platite din salariu ( impozit pe venit, CAS, CASS)
Dar uita de TVA
TVA-ul este o taxa care se plateste din salariul net
Adica dupa ce platesti toate taxele salariale ramai cu salariul net
Iar din salariul net trebuie sa platesti TVA
3 Oamenii muncesc 70% din timp pentru a plati taxele catre stat
Un om plateste taxe catre stat:
• Taxe directe / taxe salariale: 42% din brut ( impozit pe venit, CAS, CASS)
• Taxe indirecte: TVA, accize ( combustibil etc) , taxe pe locuinta, teren, masina etc adica 25%
Asta inseamna ca 70% din timp lucrezi pentru a plati taxele catre stat
Metaforic vorbind, intr-un an muncesti de la 1 ianuarie pana 30 august pentru a plati taxele la stat
Iar de la 1 septembrie incepi sa muncesti pentru a plati: rate la banca, intretinere, etc
Daca mai ramane ceva, folosesti banii pentru tine ( imbracaminte, vacante etc)
4 De ce nu se vrea eliminarea TVA-ului
TVA-ului este cea mai birocratica taxa
Iar statele iubesc birocratia
Codul Fiscal din Romania are 900 de pagini
Iar 80% din Codul Fiscal reprezinta TVA
S-au inventat o gramada de notiuni legate de TVA: TVA colectat, TVA deductibil, TVA neexigibil, TVA de plata, TVA de rambursat. TVA deductibil 50% , Decont de TVA
In Europa sunt sute de mii de bugetari care se ocupa de TVA
De asemenea sunt sute de mii de contabili, avocati care sunt specializati doar in TVA
Acum ai inteles de ce nu se vrea disparitia TVA-ului?
5 Solutia
Intr-o luna de zile s-ar putea implementa sistemul american
Americanii au o taxa aplicata comerciantilor care se numeste sales tax
Este foarte usor de urmarit , iar evaziunea este zero
De citit
Elefantul din sufragerie și drumul spre tiranie
de George Scarlat
De la negocierile pentru reducerea deficitului bugetar se scurg tot soiul de bazaconii de genul desființării ajutorului de înmormântare sau a burselor școlare.
Groparii României vor să stoarcă bani de oriunde, dar numai de unde trebuie nu. Se prefac cu toții că nu observă “elefantul din sufragerie” și anume miliardele de euro care se scurg anual neimpozitate în afara țării, de către corporațiile cu capital străin.
Mi se pare bizar, este o anomalie că politicienii de la putere se tem mai tare de corporațiile străine decât de proprii alegători. Decât să atingă multinaționalele cu o floare, groparii României preferă să jupoaie ca pe vremea fanarioților pe bietul contribuabil român, fie persoană fizică, fie întreprindere mică sau mijlocie cu capital românesc.
Dar dacă groparilor nu le mai pasă de electorat, înseamnă că electoratul nu mai contează pentru ei. Dar electoratul contează la alegeri. Oare nu vom mai avea niciodată alegeri libere, vor fi doar alegeri formale, cu câștigătorul cunoscut dinainte? Altă concluzie logică nu văd.
Pare că regimul hibrid de la București, clasificat ca atare de Indicele Global al Democrației, se transformă cu pași repezi în regim autoritar, adică în dictatură.
Și nici măcar nu va fi ceea ce se numește “dictatură de dezvoltare”, cum a fost regimul coloneilor din Grecia, care își transformaseră țara în tigru economic între 1967 - 1974 sau dictaturile lui Franco din Spania sau Pinochet din Chile.
Mai degrabă va fi o dictatură bananieră, gen Guatemala, unde junta de guvernământ era o unealtă prin care trustul internațional al bananelor îi spolia pe bieții guatemalezi.
FOARTE SCURT ESEU DESPRE PITIT GĂINILE
de Vlad Stefan
Subiectul zilei este obsesia pentru evaziunea fiscală, despre care scriam și eu acum câteva zile identificând trei tipologii. Conchideam în acea postare despre necesitatea unei împăcări a statului cu poporul ca fiind unica soluție care rezolvă pe fond problema. Altfel, dragi anafi și diicoti și denea, nu puteți voi combate și legifera, cât știe poporul acesta să-și ascundă găinile. Secole de supraviețuire stau mărturie, tehnicile de supraviețuire fiind specialitatea casei care a asigurat continuitatea acestei nații până alaltăieri când ați apărut voi, și va continua și poimâine când voi nu veți mai fi.
Sigur că e imoral să nu plătești taxe, dar să vedem cine a început! Atât timp cât povara fiscalității cade în principal pe firmele autohtone care au cele mai mici cifre de afaceri, spre deosebire de marile corporații care au cele mai mari cifre de afaceri, dar fac optimizare fiscală și declară pierderi prin transferuri îndoielnice folosind metode legale de evaziune, poporul, recte firmele locale, nu face altceva decât să se apere ascunzând găinile, ilegal desigur. Că dacă ar putea, ar face și ele evaziune legală și și-ar transfera găinile în străinătate să stea și ele la plajă pe nisipurile albe exotice.
Mdeci, dragi instituții și dragă stat, nu veți putea fi convingători dacă veți continua aceste politici, adică dacă nu veți considera interesul poporului foarte neaos și foarte local ca fiind extraordinar de foarte cel mai prioritar. Adică ar trebui să începeți să rupeți acest cerc vicios în care statul aleargă după popor, în timp ce alții se uită și râd afișându-și superior ouăle lor de aur făcute din găinile noastre, și ne dau sfaturi despre cum să ne fugărim între noi mai eficient și mai deontolog.
Desigur că oamenii de rând nu au cunoștințe academice despre execuția bugetară, optimizări fiscale, prețuri de transfer, deficite bugetare sau de cont curent, șamd, chestii de-astea elevate și erudite, însă ei au simțul comun al injustiției și experiența istoriei adânc înrădăcinată în ADN. Beat this! Deci nu vă amăgiți că oamenii sunt ignoranți și nu înțeleg și nu văd, căci cea mai importantă caracteristică a injustiției este că deși nu se vede, ea se simte.
Așadar și în concluzie, nu se va întâmpla nimic până când statul nu va începe să pună în practică politici în favoarea poporului, și nu doar atât, dar să o facă dacă nu cu exuberanță exagerată, măcar cu un zâmbet forțat și ostentativ care să ne facă să apreciem că se chinuie. Și abia atunci, după fooooarte mult timp, veți putea spera că încet-încet, oamenii vor pune pe masa guvernului nu găinile deja pitite, ci ouăle lor din care vor mai ieși alte găini pe care e foarte posibil să nu le mai ascundă dacă se vor simți apreciate.
