Opus nr. 402 - Bolojan e şef, dar a iesit pe locul 2. Clujenii, marii luzari. Ilie are acum in partid doi adversari: Boc si Hellvig. Dar o are pe post de scut pe Kovesi. Se destrama Grupul de la Cluj?
S-au încheiat ostilitățile și festivitățile comuniste ale Partidului Național Liberal. Comuniste, pentru că a candidat domnul Bolojan de unul singur și, evident, a câștigat funcția de președinte.
Dar, în fapt, a cam pierdut domnul Bolojan o grămadă de oameni pe drum, fiindcă a fost cărătat de Emil Boc și Eduard Hellvig, fostul șef al SRI, care au pus piedici eficiente oamenilor pe care Bolo i-ar fi vrut în echipa sa.
A fost o zi interesantă.
Marile șmecherii, marile coțcării, așa cum îi stă bine unui partid ca al liberalilor, s-au întâmplat cu o noapte înainte și chiar și ieri, până în buza votului, când practic tot ce părea că trebuie să se întâmple SIGUR pentru creionarea eșalonului doi de conducere – adică alegerea prim-vicepreședinților și a secretarului general – s-a dus dracului.
Toate scenariile ce păreau deja bătute în cuie au fost rescrise ieri după-masă, când s-a întâmplat ceva inedit în PNL-ul din ultimii 20 de ani: pentru prima oară, Clujul, marele Cluj, care îi avea pe aceeași linie pe Emil Boc, Alin Tișe, Daniel Buda – altădată o echipă unită – a pierdut pe toate planurile. Și, pentru o vreme îndelungată de acum înainte, nu va avea niciun fel de reprezentant în zona funcțiilor de seamă.
Vreau să explic câteva lucruri, pentru că n-o să vedeți nuanțele astea nici în presa națională, nici în cea locală: cum de s-a întâmplat ca ditamai Clujul liberal, care a dat trei președinți ai României, să ajungă a șaptea roată la căruță într-un partid în care, altădată, Clujul – cu toate filialele din Ardeal la masă – desena traiectorii politice sau desemna președinți de țară și de partid.
Totul a început acum câteva săptămâni, când o anume gașcă suprapolitică a luat decizia să se meargă cu Bolojan all-in, atât pentru funcția de premier, cât și pentru cea de președinte de partid.
Decizia asta a fost luată de un grupuscul de oameni puternici, în care Laura Codruța Kövesi are un cuvânt greu de spus, și care s-au hotărât să-l susțină necondiționat pe Bolojan, așteptând ca și ceilalți liderași din partid să subînțeleagă acest lucru.
Aici a intervenit o mică cioacă, tipică unui țăranuș născut în Răchițele – mă refer la perversul de Emil Boc, caracter politic zero – care a încercat să fure pentru el poziția de prim-ministru și să se bage peste decizia inițială luată de acest grupuscul despre care v-am vorbit, Boc încercând s-o altereze, să preseze și să se folosească de popularitatea sa în rândul partidului și de influența pe care credea el că o are în rândul filialelor, ca să-i strice apele lui Bolo.
Gestul lui Boc a enervat-o maxim pe Laura Codruța Kövesi. De ce?
Pentru că ea i-a acordat în ultimii ani lui Boc un fel de pătură protectivă mare, care durează de cel puțin 15 ani – un scut care l-a ferit de orice fel de dosare. Ele există, dar a fost protejat de activarea lor, de consolidarea lor, de declanșarea lor. A fost ferit de investigații majore ale procurorilor, a stat mereu liniștit din această privință.
Aaa, că Emil Boc, în 20 de ani de politică la vârf, s-a dus să bea o dată sau de două ori cafea la DNA – e vax.
Pe scurt, Boc și oamenii lui nu au avut niciun fel de eveniment major, niciun fel de clash cu procurorii DNA – și asta se datorează Laurei Codruța Kövesi.
Care însă s-a supărat tare când a văzut că Boc vrea să-i conteste decizia de a-l lăsa pe Bolojan la Palatul Victoria. S-a enervat și, practic, o prietenie mare și trainică s-a destrămat.
Filiala din Cluj a PNL a suferit foarte multe fisuri în ultimele luni, și asta și datorită faptului că orădeanul Bolojan, din alte considerente – dar tot din orgoliu politic – a încercat să diminueze influența acestei filiale, pe motiv că prea a condus Boc în ultima vreme cu Ardealul în spate ostilitățile din PNL central. „Ia să mai schimbăm centrul de putere”, a zis Bolo.
Astfel, monosprâncenatul a început să-i rupă lui Boc din echipa de clujeni și l-a promovat tot mai puternic în ultimii ani pe un tip pe nume Mircea Abrudean – un băiat șters, cu un trecut foarte ciudat și sulfuros – care a ajuns să dețină niște funcții foarte importante, de neînchipuit, de neconceput pentru cât de tern este din punct de vedere profesional și politic.
Dar… când ai susținere, reușești, oricât de pafarist ai fi.
Acum câteva zile părea să fie totul foarte clar: domnul Bolojan urma să fie președintele PNL, iar Abrudean, care deja, cu sprijinul lui Bolojan, a ajuns numărul 2 în stat — adică șeful Senatului, o funcție enormă pentru cât de papagal e băiatul ăsta, de fapt — trebuia să ajungă și secretar general al partidului, adică numărul 2 în partid. O funcție absolut importantă, pentru că acolo, în afară de tehnicalități, ai relație directă cu primarii, te ocupi de gestiunea banilor partidului, ai un cuvânt greu de spus pentru listă la parlament, idem pentru multe numiri pe posturi.
Auzind acestea, Boc, care nu îl suportă pe Abrudean și îl consideră trădător, a început din nou să facă ca trenul și s-a opus foarte tare cumulării acestor două poziții de către Abrudean, zicând că e prea mult.
Abrudean fiind alegerea lui Bolojan, practic, Boc i-a contestat lui Bolo autoritatea în momentul în care a făcut lobby contra lui Abrudean în partid, reușind să îl scoată din jocul pentru secretar general.
A doua bulină neagră pentru Boc, după cea cu Bolo premier.
A treia bulina neagra, în mod neașteptat pentru unii — pentru mine deloc — Boc și-a băgat coada în mod decisiv în distrugerea candidaturii fostului său fin, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, care viza una dintre cele 4 funcții de prim-vice. Altădată, Tișe era partener cu Boc, dar a ales să trădeze și să sară în barca lui Bolojan, așa că Boc l-a „curentat” — e drept, și cu sprijinul interesat al lui Hubert Thuma, brațul politic al lui Eduard Hellvig, fostul șef al SRI.
Problema e că, distrugându-l pe Tișe, Boc a distrus încă un om selecționat de Bolojan, ceea ce înseamnă a patra bulină neagră.
Tișe, caracter de slănină și el, a început să zbiere mințenaș după marea muie, zbârlindu-se pe Facebook:
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Strict Secret to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.