Opus nr. 408 - Zgonea, şefu' ANCOM, rebut reciclabil: corupt, mincinos, papagal, spineless, traficant de influențǎ, trǎdǎtor, îngâmfat, plagiator, sfertodoct, gafeur, coldist umil, dar util Sistemului

Jul 23, 2025

In Romania, daca taci, esti prost. Daca ii lasi in pace, esti considerat vulnerabil si fraier. Daca le dai la muie, esti agresiv.

Mereu am zis altora despre mine, nu ma mai calcati pe bocanci, is de la Lidl, nu-s bogat, dar, bocancii fiind vechi, simt mai tare cand ma calci, ma doare si atunci te lovesc.

Sunt atatia jurnalisti si influenceri mai tari ca mine care zic mii de mizerii pe minut si nu ii interzice nimeni. De mine va legati? De mine? Un amarat din Cluj? Pai, hai sa vedem: Dragos Stanca, Orlando Nicoara, Elena Calistru, niste nimeni, mai fazi ca si colostrul din laptele de mama de hamsteri, papagalii astia fac legea a ceea ce e fake sau news in Romania, a ceea ce e marketing sau sport in Romania, niste sclavi ai unora mai grei. Ei influnteaza piete, trenduri, mai is si altii. Dar io? Io-s doar singur. Dar ce bine e sa fii singur!

Sa va fie frica, ba, de cei singuri.

Cu aia singuri care rezista in desert cu pufuleti si pisat de furnica, nu ar trebui sa te pui. Sunt smardoi old school, si nu mi-a tihnit sa vad ca pana si un cacat de cont de tik tok imi e anulat de Militia Gandirii.

Am incercat sa fiu zen, bun, “sa ma schimb pe mine, ca sa se schimbe toti in jurul meu”. Dume. Trebuie scos barosul si dat cu el in diblele papagalilor. Constant, trebuie sa ti-o scoti ca Piedone, dar in alt sistem, ca el e gay functionaresc, nu e ca Horia Constantinescu, un smecher, si nu sa ti-o autobagi in fund, cum zice Piedone, ci sa o bagi in gura celor care au pareri. Pana la cotor.

I-am zis lui Vali Zgonea, nimurucul sef la ANCOM, acum patru luni, ca stiu de micul grup care decide la “institutie” cine pica sau nu pe cenzura lor, cine e cancelat si scos din schema, jurnalisti, influenceri, etc. I-am zis ca nu e ok sa cenzureze oameni ca si Gusa, Cristoiu, Tuca, Bobby D, incaltea chiar si pe mine.

I-am zis ca stiu ce fac ei, sclavii sistemului.

M-a mintit mieros ca el nu are nicio vina, ca ala de e reprezentantul Tik Tok vine si el, asa, doar sa fie, ca ei “conlucreaza” cu Google si Meta si reprezentantii lor, ca sa ma adresez pe protocoalele existente, dar el nu are nicio vina, e ingeras. Azi, incep cu el, apoi, daca cenzura asta stupida care nu ma lasa sa exist si sa vorbesc si sa sper in micimea mea de jurnalist de provincie nu inceteaza, scot din alea: videouri cu chefuri si cu vorbe grele despre sex anal, scot info despre spagi, scot, scot, scot, de la X care e sef la XXX si are video ca isi bate copilul pana la Y care e sef la MMM si sta in patru labe si ia spanking de la o milfa, ca vad ca nu se intelege: io vreau sa vorbesc doar un pic, nu fac jocuri politice, nu dau santaje sa imi iau Bentley, dar daca nu is lasat sa imi fac meseria, las jos lecturile de la tata si scot toporul.

Astia de va stiti, va dau la muie cu vile, cu copii drogati, cu spagi, cu influente, de nu va ajuta nici Cristos iscarioteanul, adica Iuda, tatal vostru genetic.

Scuze, am baut un pic de apica rece, ca sa ma mai racoresc.

A, de fapt, eu nu ma racesc niciodata. Hai, azi, sa vedeti cine e pulifriciul asta de Zgonea.

Cariciul Zgonea, anatomia unui micropenis al Sistemului.

Cariciul in argou nu e nici pxxa, care e mare, nici putulica. E o chestie. Exista. Nu e, cum ar veni, stromeleag.

E un compas ratat.

Asta e Zgonea.

Valeriu Ștefan Zgonea reprezintă una dintre cele mai toxice sinteze ale politicianului român post-decembrist. Cariera lui nu este doar o succesiune de funcții, ci o demonstrație clinică despre cum un sistem corupt produce, propulsează, sacrifică și apoi salvează indivizi fără coloană vertebrală, fără competență și fără rușine. Fiecare pas al lui Zgonea – de la tânăr inginer feroviar cu apetență pentru combinații de partid, până la președinte al Camerei Deputaților, „executat” public de propriul PSD și apoi reciclat în funcții bănoase – este o lecție despre România eșuată.

Îmi propun să analizez în profunzime traiectoria lui Valeriu Zgonea, nu ca pe o biografie neutră, ci ca pe un studiu de caz al arhetipului politic românesc postdecembrist. Zgonea este personificarea oportunistului adaptabil, a tehnocratului fabricat pentru a servi interesele unui patronaj politic, un personaj care a escaladat ierarhia puterii prin mimetism și supunere, pentru ca apoi să se prăbușească sub greutatea propriului hybris. Povestea sa este o cronică a modului în care sistemul politic românesc creează, promovează și, în cele din urmă, devorează elitele pe care le-a născut.

În greaca veche, hybris (hubris) se referă la o mândrie exagerată, o aroganță extremă, sau o încredere excesivă în sine, adesea asociată cu disprețul față de ceilalți și cu o senzație de omnipotență. Este un concept important în tragedia greacă, unde hybris-ul unui personaj conduce adesea la căderea sa.

Contextuț

În aprilie 2016, scena politică românească a oferit un spectacol de o brutalitate rar întâlnită, chiar și pentru standardele sale cinice. Valeriu Zgonea, la acel moment președinte al Camerei Deputaților și, prin urmare, al treilea om în stat, a fost supus unei execuții politice publice, orchestrată cu o precizie rece de propriul său partid. Într-un interval de câteva zile, omul care controla agenda legislativă a țării și se afișa în compania liderilor lumii a fost redus la statutul de paria, un deputat independent, izolat și lipsit de orice influență. Prăbușirea sa nu a fost un accident, ci punctul culminant, previzibil și inevitabil, al unei cariere construite pe nisipuri mișcătoare: alianțe de conjunctură, loialități calculate și, în final, o fatală eroare de calcul în evaluarea noilor dinamici de putere din interiorul Partidului Social Democrat (PSD).

Paradoxul central al carierei sale este evident: cum a putut un personaj care a atins o asemenea funcție, care și-a cultivat cu migală o imagine de politician modern, pro-european și procedural, să fie anihilat cu atâta ușurință? Răspunsul se află în însăși natura construcției sale politice. Imaginea sa de tehnocrat era un brand, nu o realitate fundamentată pe o expertiză incontestabilă sau pe o bază de putere personală. Aroganța pe care a dezvoltat-o în jilțul puterii l-a orbit în fața realității că puterea sa era delegată, nu intrinsecă. Coliziunea cu Liviu Dragnea, un operator politic mult mai versat în logica brutală a puterii de partid, a fost, în acest context, inevitabilă și cu un deznodământ previzibil.

Mai mult decât o simplă înfrângere personală, căderea lui Zgonea a fost un ritual de consolidare a puterii, un act de teatru politic regizat de Liviu Dragnea pentru a instaura o nouă ordine în PSD. Într-un moment de vulnerabilitate, imediat după condamnarea sa definitivă, Dragnea avea nevoie să transmită un mesaj de o claritate terifiantă: orice formă de contestare, indiferent de rangul contestatarului, va fi sancționată cu anihilarea politică. Zgonea nu a fost doar înlăturat; a fost umilit public prin votul Comitetului Executiv și apoi prin decizia plenului Camerei. A fost transformat într-un exemplu, o sperietoare menită să suprime orice potențială revoltă și să cimenteze disciplina de fier în jurul liderului suprem.

Dacǎ citiți pânǎ la final, cǎ azi e gratis, veți vedea cǎ, în cele din urmă, povestea lui Zgonea nu se încheie cu prăbușirea sa. Ea continuă cu un epilog la fel de revelator: reciclarea sa în poziții extrem de bine plătite și influente, departe de ochii publicului. Această a treia etapă a carierei sale demonstrează poate cea mai importantă caracteristică a sistemului: capacitatea sa remarcabilă de a-și proteja și recompensa sclavii, indiferent de eșecurile lor politice, asigurând perpetuarea unei elite închise și auto-referențiale. Prin urmare, analiza carierei lui Valeriu Zgonea nu este doar despre un om, ci despre mecanismele profunde ale puterii, loialității, trădării și supraviețuirii în ecosistemul politic românesc.

De la CheFeRe la vârful PeSeDe

Ascensiunea lui Valeriu Zgonea în ierarhia politică românească nu poate fi înțeleasă fără a deconstrui cu atenție persoana sa publică, cea de "tehnocrat". Această identitate nu a fost o consecință naturală a competențelor sale, ci un brand politic strategic, meticulos construit și promovat, perfect adaptat nevoilor unui Partid Social Democrat care, la începutul anilor 2000, sub conducerea lui Adrian Năstase, căuta cu disperare să proiecteze în exterior o imagine de modernitate și competență pro-europeană. În realitate, această fațadă servea la mascarea structurilor de putere tradiționale, clientelare și adesea opace, care continuau să definească funcționarea internă a partidului. Zgonea a fost produsul ideal al acestei strategii de imagine.

Originile și ucenicia Politică

Punctul de plecare al brandului "Zgonea-tehnocratul" a fost backgroundul său profesional. Absolvent al Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, cu o specializare de inginer, el oferea partidului exact materia primă de care avea nevoie: un om cu o "meserie reală", un specialist dintr-un domeniu tehnic, palpabil. Această origine îl diferenția, cel puțin la nivel de discurs, de masa de "politruci" și activiști de partid, permițându-i în acei ani să fie prezentat ca un expert adus în politică pentru a rezolva probleme concrete. Intrarea sa în politică s-a produs pe filiera clasică, prin organizația de tineret a PSD, și a fost consolidată în puternica filială PSD Dolj, un fief tradițional al partidului.

Adevăratul salt în liga mare a politicii naționale a venit însă odată cu intrarea sa sub patronajul lui Adrian Năstase. Perioada petrecută în proximitatea liderului de atunci al PSD a fost esențială pentru formarea sa. A fost o ucenicie intensivă în mecanismele puterii centrale. Zgonea a învățat cum funcționează aparatul de partid de la București, importanța crucială a loialității necondiționate față de un patron politic puternic și, mai ales, arta de a se alinia întotdeauna cu facțiunea dominantă. Sub aripa lui Năstase, Zgonea a fost promovat în funcții vizibile, devenind un exponent al noii generații de lideri pe care PSD dorea să o afișeze partenerilor occidentali.

Şi nu a dezamǎgit. A fost bişonul perfect.

Am mereu probleme cu memoria. Trebuie mereu sǎ am grijǎ de ea. De aia şi îmi aduc aminte de asta: de momentul penibil in care deputatul Valeriu Zgonea ii oferea fostului presedinte PSD, Adrian Nǎstase, un geam termopan, cu ocazia aniversǎrii zilei sale de naştere, pe 22 iunie 2006.

Dar lingǎismul a continuat şi mai târziu.

La 4 iunie 2009, Zgonea se “însemna” cu Victor Ponta la ceremonia de inmormantare a generalului Ioan Geoana, tatal liderului PSD Mircea Geoana, in Bucuresti.

Un papagal cu limite

În acest context, backgroundul său tehnic a fost exploatat la maximum. Discursul său public era adesea încărcat de detalii procedurale, de referințe la regulamente și articole de lege, creând impresia de rigoare și expertiză. Era prezentat ca omul care înțelege "dosarele grele", specialistul capabil să traducă deciziile politice în mecanisme administrative funcționale. Această imagine era extrem de utilă pentru un partid constant acuzat de incompetență, corupție și clientelism. Zgonea era contra-exemplul convenabil, dovada vie că PSD avea și "specialiști".

Totuși, tocmai această construcție de brand a reprezentat și cea mai mare vulnerabilitate a sa. Persoana de tehnocrat, deși eficientă pentru ascensiune, a fost o sabie cu două tăișuri.

Zgonea era (şi e) un papagal veritabil. Sfertodoct şi prostoi.

Colegu’ lu’ Mişu Viteazu’

În martie 2013, Zgonea a devenit viral după ce l-a numit pe voievodul Mihai Viteazul “colegul meu” într-o discuție despre tensiunile maghiaro-secuiești. Declarația completă: “Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească niște drepturi împotriva ungurilor…” a generat valuri de batjocură națională.

„Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema”, a afirmat Zgonea, întrebat de jurnalişti dacă îl deranjează arborarea steagului secuiesc de la Baraolt.

Deşi a observat că afirmaţia sa despre Mihai Viteazul a stârnit zâmbetele şi chiar râsetele jurnaliştilor, preşedintele Camerei nu a revenit apoi asupra termenului folosit.

“Am întotdeauna dreptate” - Aroganța la superlativ

În octombrie 2015, la Botoșani, Zgonea a declarat: “Să știți că am întotdeauna dreptate, după 25 de ani de partid să știți că am. Chiar dacă unora nu le place, să știți că am.” În același discurs a explicat “sentimentul de fatigue” și l-a comparat cu “efectul Real Madrid”.

Apoi a mai fost asta: încercarea autoritarǎ de a impune cod vestimentar strict în Parlament

Zgonea, un bou.

Jilțul Puterii: mandatul la Președinția Camerei Deputaților (2012-2016)

Numirea lui Valeriu Zgonea la președinția Camerei Deputaților în iulie 2012 a marcat apogeul carierei sale politice. Accederea la a treia funcție în stat nu a fost rezultatul unei competiții deschise sau al unei recunoașteri unanime a meritelor sale, ci o recompensă directă pentru loialitatea sa față de noul lider al PSD, Victor Ponta, și un produs al contextului politic extrem de conflictual din acea perioadă.

Prost Victor la acel moment.

Analiza critică a mandatului său relevă faptul că, departe de a fi un arbitru imparțial al dezbaterilor parlamentare, Zgonea a acționat cu precădere ca un executor zelos al agendei politice a majorității guvernamentale, Uniunea Social Liberală (USL). Această perioadă a fost marcată de o consolidare a puterii sale instituționale, dar și de apariția primelor semne de hybris, care au pregătit terenul pentru izolarea și căderea sa ulterioară.

Zgonea a devenit președinte al Camerei Deputaților în urma unei manevre politice controversate, prin revocarea Robertei Anastase (PDL), într-o sesiune extraordinară tensionată.

Acest moment a fost emblematic pentru stilul de a face politică al USL, o coaliție care a folosit majoritatea sa parlamentară zdrobitoare pentru a prelua controlul tuturor pârghiilor de putere. Numirea lui Zgonea a fost, așadar, un act de forță politică, iar el a înțeles perfect care era rolul său: să asigure, prin controlul procedurilor parlamentare, implementarea rapidă și fără obstacole a agendei coaliției.

Dar… s-a '“împǎrǎțit”, cum zicem noi prin Ardeal.

În calitate de președinte, el a gestionat dezbateri cruciale, de la modificări ale legilor justiției și încercări de revizuire a Constituției, până la legi cu impact economic major. Criticii săi au subliniat în repetate rânduri modul părtinitor în care interpreta regulamentul Camerei, folosind puterea sa de a stabili ordinea de zi, de a acorda sau a tăia microfonul și de a supune la vot proiecte în momente strategice pentru a favoriza constant majoritatea. Rolul său nu era cel de mediator, ci de gardian al intereselor politice ale USL și, ulterior, ale guvernului condus de PSD. A devenit fața procedurală a unei puteri politice care nu tolera opoziția sau disidența.

Chiar şi cu colegii de partid.

Interviu Pro TV

Rep: Vorbeati si de libertatea de exprimare, dar pe Mihai Sturzu l-ati tinut la poarta.

Cred ca domnul Sturzu, care a ajuns foarte rapid la conducerea organizatiei de tineret, s-a exprimat liber la congres. A fost ales, exact ca si domnul Dragnea, candidand singur.

Leadership-ul fiecarei structuri trebuie sa genereze increderea fiecarui membru de partid ca lucrurile merg inainte. A fi lider inseamna a nu te uita la imaginea ta personala, ci la a genera incredere in echipa si a schimba ceva in bine in societatea pe care o ai. Domnul Sturzu are toate ingredientele sa demonstreze ca e un politician de viitor. Este deputat, presedintele organizatiei de tineret si in acest moment trebuie sa demonstreze ca interesul personal nu primeaza in activitatea sa. Daca da acest semnal, este o valoare adaugata pentru social-democratia romaneasca. Romania are nevoie de noi lideri.

Când se suie Zgonea în copacul din Kiseleff

Exercitarea neîngrădită a unei puteri atât de mari a avut un efect vizibil asupra comportamentului lui Valeriu Zgonea. Au început să apară în presă relatări despre un stil de conducere arogant și imperios, atât în relația cu parlamentarii din opoziție, cât și cu propriii colegi sau cu personalul administrativ al Camerei. Anecdota, devenită celebră, despre replica "ciocu' mic" adresată de o vacǎ unui interlocutor, deși poate apocrifă, a capturat perfect percepția publică a unui om amețit de putere. Acest comportament a erodat treptat capitalul de simpatie și a creat resentimente chiar și în interiorul propriului partid, unde mulți au început să-l perceapă ca fiind arogant și detașat de realitățile din teritoriu.

În paralel cu acest comportament, Zgonea a început să-și construiască un profil extern, adoptând poziții publice extrem de ferme în politica externă. A devenit un susținător vocal al parteneriatului strategic cu Statele Unite și al angajamentelor României în cadrul NATO.

La prima vedere, aceste poziționări păreau principiale și aliniate cu interesul național. O analiză mai profundă sugerează însă și o motivație strategică. Prin cultivarea relațiilor cu partenerii externi, în special cu ambasada SUA, Zgonea încerca să-și creeze o sursă alternativă de legitimitate și sprijin, independentă de partid.

Spera, probabil, că acest statut de interlocutor credibil pentru Occident îi va oferi o plasă de siguranță și o pârghie de influență în jocurile de putere interne.

Această strategie avea să se dovedească fundamental greșită în confruntarea cu Liviu Dragnea, un lider pentru care validarea externă era irelevantă în comparație cu controlul absolut asupra aparatului de partid.

Perioada petrecută la șefia Camerei Deputaților a creat în mintea lui Valeriu Zgonea o iluzie periculoasă a puterii personale. El a început să confunde puterea instituțională, conferită de funcție, cu propria sa greutate politică.

Timp de patru ani, a exercitat zilnic o autoritate considerabilă: stabilea agenda legislativă, conducea ședințele plenului, reprezenta Parlamentul la cel mai înalt nivel. Acest exercițiu constant al puterii a alimentat un sentiment de auto-suficiență și invulnerabilitate.

A început să se vadă nu doar ca un oficial de partid, ci ca un om de stat, un actor important pe scena internațională.

Această percepție de sine, umflată și nerealistă, l-a orbit în fața adevărului fundamental al poziției sale: puterea sa era în totalitate dependentă de bunăvoința partidului care l-a numit acolo.

PeSeDeeeeee!

El era președintele casei partidului, nu proprietarul ei. Această eroare de judecată a fost fatală. Când l-a provocat pe Dragnea, a crezut că vorbește de pe poziția unui om de stat puternic și respectat. În realitate, era doar un angajat care sfida consiliul de administrație și care, în consecință, a fost concediat fără menajamente.

Zgonea versus Leviatanul Dragnea

Confruntarea dintre Valeriu Zgonea și Liviu Dragnea din aprilie 2016 reprezintă piesa centrală a dramei politice a primului și un moment definitoriu pentru evoluția ulterioară a PSD. Nu a fost o simplă dispută politică, ci o coliziune violentă între două viziuni asupra puterii și două tipuri de lideri. Ceea ce Zgonea a perceput ca fiind o oportunitate de a prelua controlul, un "puci de palat" justificat de principii, s-a dovedit a fi o sinucidere politică, o eroare de calcul catastrofală. Atacul său, lansat dintr-o poziție de aparentă forță, a fost întâmpinat de o reacție de o brutalitate și o eficiență care au demonstrat tuturor noua realitate a puterii din interiorul PSD: autoritatea absolută și de necontestat a lui Liviu Dragnea.

Condamnarea lui Dragnea. Calculul greșit al lui “Valericǎ”

Scânteia care a aprins conflictul a fost decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 22 aprilie 2016, prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul". Pentru Zgonea, acest verdict a părut a fi momentul perfect. El a interpretat condamnarea ca pe un semn de slăbiciune fatală a liderului PSD, o vulnerabilitate care putea fi exploatată.

Bazându-se pe imaginea sa de politician pro-european și pe relațiile cultivate cu partenerii externi, Zgonea a crezut că poate mobiliza o facțiune reformistă în interiorul partidului, argumentând că un lider condamnat penal este o povară pentru credibilitatea PSD, mai ales în an electoral.

Imediat după condamnare, Zgonea a lansat atacul.

Într-o serie de declarații publice, el i-a cerut lui Liviu Dragnea să demisioneze de la șefia partidului. Discursul său era ambalat în limbajul integrității și al valorilor europene. El a afirmat că partidul trebuie să dea un semnal de "credibilitate" și că "nimeni nu este mai presus de partid". A fost o mișcare îndrăzneață, o provocare directă la adresa autorității lui Dragnea, lansată de la tribuna celei de-a treia funcții în stat. Zgonea a pariat totul pe o singură carte: că partidul, pus în fața evidenței unei condamnări penale, va alege rațiunea și imaginea publică în detrimentul loialității față de un lider compromis. A fost o neînțelegere fundamentală a modului în care Dragnea își construise puterea.

Reacția Sistemului Dragnea: izolarea și muia

Reacția la atacul lui Zgonea a fost imediată, copleșitoare și perfect orchestrată. În loc de dezbateri interne sau negocieri de culise, Dragnea a dezlănțuit întregul arsenal al aparatului de partid împotriva contestatarului. Figuri proeminente ale partidului, precum Gabriela Firea și Codrin Ștefănescu, au lansat atacuri publice de o virulență extremă, etichetându-l pe Zgonea drept "trădător", "omul sistemului" sau agent al unor interese oculte care vor să distrugă PSD. A fost o campanie de demonizare menită să-l izoleze complet și să anuleze orice urmă de legitimitate a demersului său. Mesajul era clar: Zgonea nu era un reformator, ci un inamic al partidului.

Execuția politică a urmat rapid, în doi pași. Primul a fost ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD din 27 aprilie 2016. Într-o demonstrație de forță, Zgonea a fost exclus din partid cu o majoritate zdrobitoare: 64 de voturi "pentru" și doar 2 "împotrivă". Votul a fost un ritual de umilire publică, menit să arate că Zgonea nu avea niciun sprijin real în structurile de conducere ale partidului. Baronii locali, pe care poate Zgonea spera să-i atragă de partea sa, s-au aliniat fără ezitare în spatele lui Dragnea, înțelegând perfect unde se află adevărata putere.

Al doilea pas a fost înlăturarea sa din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Pe 13 iunie 2016, plenul Camerei a votat revocarea sa din funcție, consfințind astfel anihilarea sa politică. Înfrânt și izolat, Zgonea a adoptat o postură sfidătoare, declarând că are "conștiința împăcată" și avertizând că PSD se îndreaptă într-o direcție greșită, una a "cultului personalității". Acestea erau însă cuvintele unui caporal învins, complet irelevante în fața noii realități politice pe care tocmai o crease Dragnea.

În esență, conflictul nu a fost despre integritate versus corupție, așa cum a încercat Zgonea să-l prezinte.

A fost o luptă pentru supremație între două modele de leadership.

Zgonea reprezenta "modelul Ponta", în care puterea emana de la guvern, iar liderul partidului (care era și prim-ministru) căuta legitimitate și validare externă, în special de la partenerii occidentali.

Dragnea, care nu putea fi prim-ministru din cauza condamnării, a fost forțat să inventeze un nou model: puterea absolută concentrată la sediul partidului, cu un guvern condus de interpuși (precum Grindeanu, Tudose sau Dăncilă) care acționa ca un simplu instrument executiv.

Provocarea lui Zgonea se baza pe logica vechiului model: un lider condamnat slăbește partidul la nivel guvernamental și internațional. Răspunsul lui Dragnea s-a bazat pe logica noului său model: singurul lucru care contează este controlul total asupra aparatului de partid, iar singurul verdict valid este votul intern al CEx. Prin zdrobirea lui Zgonea, Dragnea nu doar că a eliminat un rival, ci a distrus vechiul model de putere și a instaurat cu forța noua sa paradigmă autoritară, în care partidul, nu statul sau partenerii externi, era singura sursă de legitimitate.

Iar Zgonea a murit. O vreme.

Mai sus, Zgonea e alaturi de presedintele PSD Ilfov, Gabriela Vranceanu Firea si asculta discursul presedintelui Organizatiei de Femei a PSD, Viorica Dancila in timpul Conferintei Extraordinare a Organizatiei Femeilor Social Democrate, desfasurata la Teatrul de Opereta si Musical Ion Dacian din Bucuresti. Era o duminica de 4 octombrie 2015. Dar el era mort si nu stia. Politic, zic.

Plajiator si nepotist

Dincolo de jocurile de putere și de ascensiunea sa politică, cariera lui Valeriu Zgonea este marcată de o serie de controverse etice care subminează fundamental imaginea de tehnocrat integru și competent pe care a încercat să și-o construiască.

Aceste incidente nu erau simple derapaje izolate, ci, privite în ansamblu, formau un model consistent de comportament care dezvăluiau o desconsiderare a principiilor meritocratice, a transparenței și a eticii publice. De la acuzații de nepotism și plagiat până la semne de întrebare privind stilul de viață, aceste controverse pictau portretul unui politician pentru care normele de integritate pǎreau a fi flexibile și subordonate interesului personal și de grup.

In urmatorul episod, va voi povesti despre nevestele si amantele lui Zgonea, despre firmele care tot castiga milioane de la ANCOM de cand e el acolo, despre cum s-a futat si de ce dosarul lui jegos de coruptie, ca DNA a zis ca e un corupt borat, si, in general, de ce aceasta Romanie e esuata.

Valerica, poti sa il suni si pe pinguinul asta sa imi puna inapoi contul de Tik tok. E prea tarziu. Daca…

… tot a venit Bolojan premier, pai, sa te vada si pe tine cat esti de paparici si cat de mult meriti un sut in cur din functia asta.

Te voi ajuta. Intreaba-l pe cel ce trebuia sa iti fie nas, nea Hrebe, cat de staruitor is cand ma apar.

Nu-s Burci. Nu fac jocuri. Vreau contul meu de tik tok inapoi. Ala interzis si cenzurat. Pana nu il am, is supi. bosumfl. Rautz. Nu va puneti cu un amarat care nu are ce pierde, ca va vand coliva pe olx.

Încǎ ceva.

Te pup, Valericǎ, dacǎ ai ceva de macait, gen “un drept la replicǎ”, îmi zici dimineata, cand vei citi acest articol. Si pe urmatorul. Abia incep. Unde ziceai ca stai, ca nu se vede in declaratia de avere? Din ce bani? Poporul trebuie sa ştie in ce lux te scalzi, sofere, ca e criza, ne-a zis Bolo!

PS: Scuze, is ca si comisarul Colombo. Te mai rog ceva, Valerica: pe siteul de cacat de la ANCOM, unde ai dat 40 000 de lei pentru refacere si arata de cacat, pune in pana mea declaratia de avere pe 2025!