Opus nr. 411 - 3 ani de Strict Secret. De ce e nevoie URGENTA de infiintarea unei Directii Anti-Clanuri

Un anunt important la capatul acestui text despre o reducere. Dar, pana atunci…

Stimati tovarasi,

Strict Secret face azi 3 ani de existenta.

E un spatiu special pentru cei satui de cantecul trist al propagandei de stat. Nu musai lipsit de subiectivism, fiindca nu sunt masina, si, chiar daca as fi, nu pot fi in asentimentul tuturor celor abonati aici, caci suntem, nu-i asa, atat de diferiti!

Nu voi fi niciodata lautar media. M-am straduit sa fiu aici cat mai… eu, chiar daca imi mai scot cateodata baluba la lume. Sunt compus din carne si sange, ganduri si vise, frustrari si ironii, iubesc si urasc, poate mai pasional ca media per cap de locuitor, sunt…

Daca tot au trecut trei ani si peste 400 de editii, nu simple compuneri, ca nu ati avut parte niciodata de asa ceva, ei bine, i-am facut si strictsecretului un logo nou, mai modern, mai contemporan. Daca nu va place, asta e, imi place mie.

Cei care au ramas cu mine din 2022 pana azi s-au indragostit cel mai probabil de stilul meu caustic si de incredibila si tot mai rara nebunie de a ma pisa contra vantului, obicei rarisim in ziua de azi.

Poate v-ati indragostit de povestile mele, de paradoxala ciorba de duritate si iubire care ma defineste, poate v-ati indragostit de calatoriile mele, de felul in care vad eu lumea.

Oricum, Strict Secret a fost un copil nascut prematur, nu credeam ca rezista si, mai ales, nu credeam ca ma va redefini ca jurnalist.

A fost scaparea mea, iesirea mea din andropauza profesionala care ii sugruma pe toti jurnalistii ce trec de 40 de ani si nu isi mai vad viitorul in bransa.

Stiti, eu chiar ma pot pensiona special, am inceput meseria asta la 18 ani si ceva, azi am 27 de FUCKING ani de presa, si nu presa de pamplezir, ci angajata, ci cu atitudine si riscuri, cu razboaie planetare.

Nu credeam niciodata ca voi atinge asa o audienta.

Aproape un sfert de milion de oameni e… incredibil. 4 MILIOANE de citiri pe luna…

Asta ma face aproape cel mai citit roman de pe Substack si locul 2 la abonamentele platite pe Substack, ceea ce in continuare e putin pentru mine, daca vreau sa traiesc departe de grijile independentei financiare si profesionale.

Ca nu is asa norocos ca umflata de Mungiu Pippidi sau securiciul de Tapaga sa primesc MILIOANE de euro pentru propaganda de la Bruxelles.

Ati comentat mereu cei mai multi dintre voi ca e prea mult 49 de lei pe luna, ca vaaai, ca nu stiu ce, totusi, cateva sute de romani m-au sustinut luna de luna si le MULTUMESC ENORM nu musai pentru bani, ci pentru ca NU AU RENUNTAT la mine chiar si cand poate nu le convenea o opinie de-a mea.

Suntem aici sa ne privim fricile si sa ne conspectam perspectivele.

Suntem aici, pe Strict Secret, sa ne cream un spatiu izolat de prostia care ne inconjoara tot mai abitir in ultimii ani, ca discutam de calingeorgisti sau nicusoristi, de rapidisti sau fecesebisti. Atata cred ca v-ati prins despre mine: URASC PROSTII.

Mi-e tot mai clar ca nu mai trebuie sa lupt decat pentru a-i gasi pe cei ca mine, pe cei ce cred in educatie, muzica, viata realista, familie, pe cei care inca iubesc viata si simplitatea “pe codul vechi”.

Bun, sa nu o mai lalaim cu penibilitati emotionale.

De cateva saptamani, am inchis spatiul editorial celor ce m-au citit gratis timp de 3 ani si am lasat acces doar platitorilor. Am avut cateva zeci bune de mesaje de la oameni care imi ziceau sa scad abonamentul lunar de la 49 de lei la 26, adica 6 dolari, minimul pe care Substack il accepta, cica “sa vedem ce se intampla”.

Ok, fac asta azi, reduc temporar abonamentul de la 49 la 26 de lei pe luna, dar timp de doar 30 de zile.

Cei care au platit 49 de lei pana acum si sunt deja abonati vor plati tot 49, pentru ei nu se schimba nimic si nici nu sunt dintre cei ce s-au plans.

Cei care au comentat ca 49 de lei e prea mult pentru buzunarele lor sau pentru stomacul lor de a plati pentru continut se pot abona de azi pana in 4 septembrie cu 26 de lei pe luna ŞIIIIII, daca nu renunta la abonament si ramane mereu activ, raman forever cu 26 de lei, fiindca peste o luna reactivez suma de 49 de lei.

Aveti posibilitatea sa va abonati la suma redusa accesand linkul de mai jos.

Editia de azi, fiind aniversara, o lasa la liber, dar nu va bazati pe asta in newsletterele urmatoare. Va rog, abonati-va, altfel nu veti mai putea citi mirobolantele mele analize sau anchete.

Si, ca sa vedeti ce ratati data viitoare, daca nu va abonati, azi va ofer gratis o propunere de proiect anticoruptie, si acum trec la modul serios, pe care ar trebui sa o citeasca musai Bolojan si Nicusor, fiindca de MAXIMA URGENTA.

Cred ca a venit momentul ca Romania sa infiinteze o directie de lupta anti-clanuri. Eu i-am zis DAC - Departamentul Anti-Clanuri, si cititi mai jos argumentele mele, fiindca eu cred ca suntem intr-un cacat incredibil in aceste momente, cotropiti nu numai de clanurile tiganesti, de clanurile interlope, ci si de clanuri politice, securistice si de casta. Ce se intampla acum in Romania s-a intamplat in Italia si in SUA, dar tarile astea nu au stat pe ganduri si au infiintat Direcția Investigativă Antimafia (Italia) si RICO - The Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act (SUA), fiindca s-au confruntat cu aceeasi problema ce azi distruge Romania: clanurile.

Aceasta este analiza lui Liviu Alexa. Aceasta este propunerea mea. DAC (sunt curva, am ales intentionat un acronim pervers care sa creeze controversa, dar e si usor de memorat).

Dar mai intai un mic preambul/context/prolog. E important pentru mine, stiti bine, cand scriu, sa va bag in atmosfera.

Cum s-au pisat politicienii pe 100 de soldati romani de elita - cazul ACVILA

Grupul Special de Protecție și Intervenție (GSPI) „Acvila” a fost înființat în ianuarie 2003 ca urmare a globalizării fenomenului terorist și a atentatelor din octombrie 2002 de la Teatrul Dubrovka din Moscova și în urma unei documentări de peste doi ani, în cadrul unităților similare din țările membre ale Uniunii Europene. Era subordonat ministrului de interne și coordonat de secretarul de stat Șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică.

“Acvila” nu era foarte cunoscută, dar Ministerul de Interne a reușit să-și facă din această unitate un instrument care putea să răspundă la toate tipurile de misiuni complicate, in special cele “asimetrice”.

Unitatea a fost creată pentru a putea fi folosită în situații extreme, atunci când, pentru îndeplinirea misiunilor, erq necesară o pregătire specială din partea oamenilor, o dotare deosebită.

Dotarea materială, pregătirea personalului, mobilitatea unității oferea posibilitatea de a acționa în orice moment, în oricare colț al țării și pe mare, în orice fel de condiții.

Unitatea petrecea peste 70% din timp pentru pregătire și perfecționare în diferite domenii și desfășura misiuni care comportau un grad de risc foarte ridicat.

Niste elite. Niste fantome.

În anul 2007, GSPI Acvila avea 95 de oameni, aleși după criterii drastice. Dintre aceștia, doar 65 erau luptători, ceilalți asigurau logistica, securitatea, dispeceratul sau comunicațiile unității.

Am cunoscut cativa dintre ei, sa moara Bibi, oameni INCREDIBILI. Caractere superbe, soldati universali, exact cum vedeti in filme. Si, mai ales, români cu toata fibra.

Stiti ce a facut Statul asta al nostru basit? Dupa ce i-a selectat cu greu, trainuit cu greu, dupa ce i-a scos din carierele militare pe care LE AVEAU DEJA?

I-au “anulat”. Au distrus proiectul ACVILA.

Unitatea care, de exemplu, și-a adus aportul la capturarea clanului Clămparu, cel mai periculos traficant de carne vie din Europa, anihilat de ACVILA în colaborare cu alte unități din UE (descinderile au avut loc în mai multe state), au fost desfiintati din cauza orgoliilor de cacat ale unitatilor speciale din SRI si MApN care sustineau ca si ele pot face oricand ce fac cei de la Acvila.

Ca sa ii umileasca pe cei 100 de supersoldati, i-au trecut in subordinea jandarmeriei. Apoi, i-au lasat, cum se spune pe strada, in pula goala: fara optiuni de cariera, cei mai multi dintre ei au ajuns in alte structuri militare, total inferioare pregatirii lor.

Clanurile s-au bucurat maxim in 2009. Si clanurile au prosperat incredibil de atunci.

De ce e timpul pentru DAC - Departamentul Anti-Clanuri

În România anului 2025, nu mai e nicio exagerare să spui că trăim într-un stat paralizat de clanuri. Nu doar cele țigănești, interlope, tatuate și stridente, cele pe care le vezi urlând manele în live-urile de pe TikTok sau făcându-și de cap cu pumnul în zona feței în cartierele sărace.

Ci clanuri care au învățat să poarte cămăși albe, să tacă în ședințele de Consiliu Local, să zâmbească la poză cu primarul, să-și dea nevestele candidate la europarlamentare sau să-și pună copiii contabili la spălătoria de bani a instituțiilor publice.

Clanurile nu mai sunt de mult doar bande de bătăuși. Clanurile au devenit instituții. Neoficiale, dar profund funcționale.

Dacă te uiți atent, vezi o rețea care funcționează la toate nivelurile societății.

De jos, din mahala, dintr-un apartament din Rahova sau dintr-o vilă ridicată cu bani din cămătărie în Colentina, până sus, în birourile de partid din Kiseleff, în birourile de achiziții din primării, în anturajele deputaților și în comisiile de licitație.

Asta nu mai e infracționalitate punctuală. Asta e o metastază. O structură organizată de putere informală, care se întinde peste tot și folosește sistemul legal exact cum își folosește interlopul colții din față: doar ca să sperie.

Statul român e prins ca un câine obosit între două lumi: o lume în care trebuie să respecte drepturile omului, și o lume în care trebuie să facă față unor grupuri care nu respectă nimic.

Clanurile nu negociază, clanurile ocupă. Iar această ocupație nu mai e doar fizică, în cartiere sau în baruri. E o ocupație simbolică, economică și instituțională. Clanurile au învățat regulile democrației, dar nu ca să se supună lor, ci ca să le ocolească elegant, folosind avocați, judecători șantajabili, șefi de poliție cu bube în cap și jurnaliști plătiți la negru.

Apare, astfel, întrebarea pe care toată clasa politică o evită ca pe lepra mediatică: de ce nu avem o structură specializată, dedicată exclusiv luptei împotriva clanurilor? De ce nu există în România o Direcție de Luptă Anti-Clanuri, cu competențe operative, cu infrastructură reală, cu oameni testați psihologic, pregătiți și susținuți legal pentru un război murdar?

Pentru că nimeni nu vrea, de fapt, să le elimine. Clanurile sunt utile. Sunt utile electoral, sunt utile economic, sunt utile ca sperietoare publică.

Politicienii locali fac alianțe informale cu capii de clan, primesc ajutor în campanii, protecție pe teren, bani negri, loialitate tranzacționată. În schimb, le oferă contracte de catering, pază, construcții sau permise de conducere obținute cu „pile”.

Administrația publică din România e plină de nepoți de interlopi, veri de cămătari și fini de șefi de rețea. Dacă sapi la originea unor firme de apartament care câștigă licitații pentru grădinițe, ajungi rapid la clanurile „curate”, cele care au înțeles că banii adevărați se fac prin contracte cu statul, nu prin spart de bancomate.

La fel și în politica națională: avem în Parlament oameni care și-au construit carierele pe genunchii unor indivizi cercetați pentru proxenetism sau spălare de bani, iar SRI-ul știe tot, dar tace. De ce? Pentru că și în servicii avem clanuri. Unele se numesc „rețele de influență”, dar funcționează exact ca în Ferentari: cine nu e cu noi, nu trăiește.

În acest context, ideea unei Direcții de Luptă Anti-Clanuri nu e un moft, ci o necesitate istorică. Trebuie să existe o instituție care să înțeleagă specificul acestor grupuri – nu doar din punct de vedere penal, ci și cultural, social, economic. Clanurile nu pot fi distruse cu bastonul sau cu descinderi filmate pentru presă. Clanurile trebuie decuplate de la resurse. Iar pentru asta, ai nevoie de o structură care să le urmărească fluxurile financiare, să le documenteze rețelele de influență, să le cartografieze relațiile cu mediul politic și cu administrația locală.

Sau cu Justitia.

DNA-ul o face rar. Nu are competențe clare pe rețele de crimă organizată fără componentă corupției.

DIICOT-ul se ocupă, dar aleator, în funcție de chef, de procurori disponibili și de context politic.

Poliția e speriată, subfinanțată și uneori cumpărată.

Parchetul General e, în multe cazuri, paralizat sau preocupat să nu deranjeze.

Avem nevoie de o structură verticală, așa cum e ANAF-ul în fiscal sau cum e SIIJ-ul (sau ce a fost ea) în magistratură. O direcție autonomă, protejată politic, care să nu depindă de ministere sau de votul unui consiliu local.

Dar se doreste cu adevarat asa ceva? Hahahaha, NU!

Când vezi că România rurală e împărțită între câteva clanuri care dau tonul la botezuri, stabilesc cine merge la muncă în Spania, cine ia ajutor social și cine poate fura lemne fără să fie prins, îți dai seama că acolo nu mai e democrație.

E o formă de feudalism modern, în care primarul și interlopul local negociază o pace tribală peste capul oamenilor cinstiți.

Direcția Anti-Clanuri trebuie să intervină fix aici, în zonele unde presa nu ajunge, unde statul nu mai are autoritate și unde legile sunt doar pentru fraieri. Pentru că, în realitate, România a pierdut controlul în sute de astfel de enclave.

Clanurile au învățat să se diversifice. Astăzi, nu mai trăiesc doar din cămătărie și furturi. Fac transport internațional, deschid săli de fitness, vând „consultanță”, intră în acționariatul televiziunilor locale sau finanțează festivaluri de muzică populară.

Au înțeles brandingul. Au influenceri. Au conturi de TikTok în care își promovează stilul de viață: mașini, opulență, femei, bani, arme.

Tinerii îi urmăresc fascinați. Autoritățile nu au niciun contra-narativ. Statul nu mai propune modele, iar oamenii simpli aleg ce văd: forță, jegosenie morala, succes.

Direcția Anti-Clanuri trebuie să aibă și o componentă de comunicare. Nu doar să prindă, ci să reconstruiască respectul față de lege. Altfel, vom avea o țară în care idolii vor fi doar „nababii” si curvele.

Problema cea mai gravă este că nimeni nu vorbește despre clanurile din instituții.

Sunt clanuri de magistrați care se apără între ei, clanuri din Poliție care păstoresc zona de protecție a proxeneților, clanuri de funcționari care transmit contracte din generație în generație.

Corupția în România nu mai e individuală, e tribală. Nu mai fură unul, fură tot neamul. Nu mai face șmecherii un șef de direcție, le face întreaga clică – soția contabilă, fratele evaluator, cumnatul patron.

E o formă de solidaritate negativă care concurează direct cu ideea de meritocrație și stat de drept.

Nu ne mai putem ascunde în spatele Codului Penal și al reformelor administrative. Clanurile nu se sperie de formulări juridice și nici de amenzi. Se sperie doar de forță.

O forță care trebuie construită legal, legitim, profesionist.

Direcția/Departamentul Anti-Clanuri nu trebuie să fie un nou spectacol mediatic, ci o instituție tăcută, eficientă, letală pentru rețelele de tip mafiot. O instituție care să raporteze doar Președinției sau unui organism special independent, protejat de ingerințe politice.

Cu interceptări, cu ofițeri sub acoperire, cu protecție reală pentru martori, cu putere de a ancheta conexiunile dintre clanuri și partidele politice.

Cei care se opun unei astfel de direcții sunt, în mod direct sau indirect, parte din problemă. Fie pentru că se tem că le vor fi expuse complicitățile, fie pentru că trăiesc din zona gri a relației cu interlopii.

Un stat serios nu-și lasă cetățenii pradă mafiei locale.

Nu le spune că e treaba lor să se descurce, că trebuie să sune la 112 și să spere că vine cineva.

Un stat serios ia inițiativa. Atacă structura, nu doar simptomul. Rupe relațiile, nu doar dă amenzi.

Direcția Anti-Clanuri nu e o fantezie populistă de-a lui Alexa, jurnalistul ala nebun. E o soluție. Una dureroasă, costisitoare și grea, dar singura care poate opri ce urmează: transformarea României într-un stat mafiot complet funcțional, în care legea va mai exista doar ca fundal retoric pentru cei care au pierdut deja bătălia.

Și să nu ne facem iluzii. Clanurile nu se autodizolvă. Nu pleacă în vacanță. Nu se plictisesc de putere. Ele cresc. Se regenerează. Se adaptează.

În timp ce noi dormim cu convingerea că democrația înseamnă doar vot, clanurile iau totul: terenuri, funcții, instituții, respectul oamenilor, viitorul copiilor.

România are nevoie de o reacție dură, coordonată și profundă. Nu mai e vreme de comisii, proiecte pilot și strategii pe hârtie. Avem nevoie de o forță reală, de un glonț legal tras în capul fiecărei structuri de clan, de la interlopul cu „ștaif” până la deputatul spălător de bani. Avem nevoie de o Direcție Anti-Clanuri.

Nu mâine. Azi.

Altfel, “mâine” nu va mai fi al nostru. Va fi al clanurilor. Definitiv.

Ziceti, cititori de Strict Secret, merita asemenea analize si articole 26 de lei pe luna? Normaaaaal!

PS la subiect, preluat de pe Facebook:

Acum cateva zile a fost reținut un ofițer de poliție din cadrul IPJ Argeș, soțul unei judecătoare de la Judecătoria Pitești, pentru o șpagă (trafic de influență) de 100.000 de euro, primită pentru a bloca o anchetă penală în care erau vizați directorii/administratorii unui lanț celebru de farmacii.

În schimbul banilor, polițistul ar fi promis că își va exercita influența asupra unui magistrat, astfel încât aceștia să obțină o soluție favorabilă.

🔴 Interesul presei naționale pentru acest caz? Zero. Doar câteva publicații locale din Argeș au preluat comunicatul procurorilor anticorupție și cam atât.

🔴 Nu este „frumos” să vorbești despre problemele din Justiție – despre cum, în ultimii ani, s-au înmulțit cazurile de corupție în instanțe și parchete; despre faptul că „Secția Specială 2.0” este ineficientă; că nu mai sunt procurori buni, cu experiență, în parchete; că nu se mai face nimic. Sau despre cum, în instanțe, curg achitările, prescrierile și anulările de probe.

🔴 Cei mai mulți magistrați au preferat să plece pentru că erau hărțuiți de Inspecția Judiciară, de Consiliul Superior al Magistraturii, de Secția Specială, de RTV, Antena 3 și Lumea Justiției – sau pentru că s-au săturat de numirile politice în funcțiile de procurori-șefi sau șefi de instanțe, făcute de ministrul Justiției și de CSM.

🔴 Vineri seară, la Digi24, a apărut chiar șefa CSM, Elena Costache – om de bază în echipa Liei Savonea –, cea care a declanșat mai devreme procedura de numire la șefia Instanței Supreme.

🔴 N-a vorbit niciodată despre problemele importante din Justiție: corupția, deficitul de magistrați și personal auxiliar, ingerințele politicului, legile distruse la CCR și în Parlament, prescripția cauzelor și impunitatea, lipsa de interes pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de mare corupție etc.

🔴N-a vorbit nici despre aceste probleme. În schimb, a spus că, dacă scad pensiile procurorilor și judecătorilor, este afectată independența Justiției.

🔴Este simptomatic acest dublu limbaj: când vine vorba despre corupția din sistem, despre prescripții, achitări, dosare măsluite sau lipsa de reacție în fața ingerințelor politice, tăcerea este absolută.

🔴 Dar când se pune problema salariilor, pensiilor sau privilegiilor, vocile devin ferme, indignate, unite. Justiția tace când trebuie să se reformeze, dar strigă când i se ating beneficiile. Și-atunci ne întrebăm: pe cine mai apără Justiția – pe cetățeni sau pe sine însăși?