Opus nr. 428 - 17 lucruri frumoase pentru mintea si inima ta
de Liviu Alexa
… si, intr-o zi, afli ca mine, cand iti trece copilaria, ca nu unul, ci ambii parinti ai tai au crescut la casa de copii.
casa de copii… mereu m-a amuzat acest termen infect pentru o inchisoare ilegitima.
mama si tata sunt nascuti in 1951.
tata a fost aruncat pe niste scari, mama a fost luata cu duba ambulantei.
ma vad aievea pe mine, am 11 ani si ii intreb:
- si cum era mama, si cum era tata?
- pai, cum sa fie? cand?
- de Craciun, mai, mama.
- de Craciun primeam o felie de portocala, mare lucru, caci murise Stalin. apoi, Liviule, noi nu ne intrebam. ca nu stiam de alte lucruri. invatam, mancam, dormeam, ne gandeam, cateodata ne gandeam mai mult.
- tata, il intrebam eu in 1986, ai avut jucarii? (nici eu nu aveam prea multe, dar aveam un pistol comunist cu pompa, un sah chinezesc cu bile).
- nu aveam.
- tata, si ce faceati cand erati mici?
- invatam, aveam activitati.
- mama, te-a batut cineva?
- nu.
- mama, te-ai gandit la mama ta cand erai la casa de copii?
pauza.
- tata, tu ai avut mamica?
pauza.
- liviut, vrei sa iti citesc o poveste?
- tata, ai avut stilou? si eu vreau un stilou cu cerneala cu bilute.
- nu are tata, ca is din germania, noi nu avem, dar sa stii ca si stiloul tau e bun, sa stii ca tata nu a avut nici asta.
- tata, imi iei un Pif?
si tata nu stia ce sa zica in 1986, dar, intr-o zi, in prima zi de vacanta de iarna, a venit cu un celofan plin de zapada in care era o revista Pif cu surpriza.
de unde l-a facut rost nu stiu.
stiu ca l-am desfacut si inauntru era o surpriza, o minge care sarea tare si mirosea “a germania”.
am citit totul. nu intelegeam nimic. Pif ii zicea pisicii “t’es con, toi?” si, pentru ca nu intelegeam limba aia, asa am devenit foarte bun la franceza.
in fiecare zi, tata se trezea tacticos la 6, si, fiindca era deja surd la 35 de ani, dadea radioul Gloria tare sa asculte stirile.
din frigiderul frigid, scotea un dreptunghi de margarina si se prefacea ca e unt, de fapt, facea sandviciuri cu margarina si vegeta sau, mai avea rar, doua felii micronice de salam.
eu stiam ca nu vrea sa puna mai mult, oricum nu imi pasa, mie imi placeau ouale.
in fine, erau dimineti cand Dragos cel mic mergea la scoala, iar eu eram de dupa masa.
practic, mica casa de cacat imi apartinea.
ma trezeam tacticos si imi dadeam EU drumul la radio, caci la 9 incepea emisiunea “Raspundem ascultatorilor”.
Ma durea in cur de scrisorile ascultatorilor.
De la 9 la 10 faceam orice ca sa nu imi fac temele si ca sa nu repet la vioara.
Pe la 9 si 10, venea prima dedicatie: pentru doamna Cosmina din Dorohoi, lasamitoamnapomiiverzi.
stiam toate cantecele.
cantam, aveam microfon invizibil in mana, era perfect.
din pacate, timpul meu de copil era limitat. Dumnezeu nu ma ajuta, caci emisiunea se termina prea repede, si la 10 nu mai puteam fute buha.
Cu o lehamite pe care ti-o da doar cancerul testicular, luam partitura de vioara, vioara in mana, si incepeam sa imi fac studiul.
groaznic. nu prea puteam insela. de ce?
din cauza astrelor, invatam repede primele doua pagini, insa nu puteam metempsihotic sa ajung la final care, si el trebuia invatat. la 7 ani si un pic, ma regaseam intr-o situatie de maxima presiune.
la 11 fix, trebuia sa mai copiez repede poezia sulii la romana si niste 3 calcule mici la mate. le faceam.
aveam o chestie: sa termin totul la 11.59 cand, ca o girafa beata, ma asezam solemn langa radioul Gloria si asteptam din nou: este ora 12.
cotele apelor dunarii.
ca un expert media ce aveam sa devin, ma gandeam la vapoarele si barjele care depind de mine.
intr-unele, bine ascunse si nevamuite, era si un lot de banane mari si mustoase care IMI apartineau si pe care le aduceam in minte la mine acasa, citind de pe buda din anuarul statistic al anului 1971, le aduceam tocmai din Ecuador, netrecandu-le prin apele periculoase ale atlanticului jegos si capitalist.
in trei zile de cacare aduceam in minte la mine in cartier cam 15 europaleti de banane, le treceam prin pacific si, prevazator, cam 10 la suta le aduceam pe atlantic unde, intrand prin gibraltar, treceam de pirati pe care ardeam in gura cu o flinta pe care mi-a luat-o mama de la magazinul Magura,
apoi vorbeam cu Ildi, o prietena de-a mamei care fugise in Germania si care, daca nu imi reusea faza cu bananele prin pacific, imi aducea la sarbatori in bagaj, cate TREI chile de banane numai ale mele.
ascultand coteleapelordunarii ma gandeam cate banane as putea sa aduc cu barjele prin moldova nou disososon sontimetri, nivo probabli duuze santimetri. oravitzea: stasioner. galatzi, deusonsencantsantimetr isaccea stasioner.
apoi tresaream, caci era 12 si 10 si la jumate trebuia sa fiu la scoala ca se suna repede si aveam latina, si substantivele latinesti nu tineau cont de tulcea, unde la catrvenduz santimetr sub cur, desi adeseori, in timpul orelor, ma gandeam si la alte lucruri importante precum cum e sa ai un artex alb, 15 pachete cu abtibilde cu maradona si o minge de baschet shpalding de la magazinul sportul care statea de un in vitrina si nu o lua nimeni ca costa 390 de lei si mirosea a vaca.
este ora douazeci. incepe emisiunea „Una pentru toţi, a doua pentru fiecare”bine ati venit la radio romania tineret, astazi pentru dumneavoastra, iubitorii de limba esperanto ni lernos la konjugacion de la verbo ami.
Am zis ca e final de saptamana si sa mai lasam anchetele.
1.A șaptea pecete
Filmul acesta vechi al lui Ingmar Bergman este considerat unul dintre cele mai mari filme ale istoriei cinematografiei, un film clasic apreciat pentru profunditatea sa filozofică și imagini iconice.
Un film de referință care explorează teme existențiale profunde prin povestea unui cavaler, Antonius Block, întors acasă din Cruciade. La revenire, acesta se întâlnește cu Moartea și o provoacă la un joc de șah, sperând să-și amâne destinul. Această imagine iconică a cavalerului care joacă șah cu Moartea reflectă tema centrală a filmului: confruntarea cu mortalitatea și căutarea sensului uman în fața morții inevitabile.
Pe măsură ce Block călătorește alături de scutierul său sceptic, Jöns, cei doi întâlnesc diverse personaje, inclusiv o trupă de actori, fiecare contribuind la bogăția de reflecții asupra credinței, îndoielii și condiției umane. Narațiunea juxtapune căutarea cavalerului de răspunsuri despre Dumnezeu și sensul vieții cu realitățile crude ale unei lumi bântuite de ciumă. Printre momentele cheie se numără gestul compasiv al lui Block de a alina suferința unei presupuse vrăjitoare și dialogurile sale despre credință și existență, care culminează într-o meditație profundă asupra căutării de sens în mijlocul tăcerii și disperării.
Filmul se încheie cu o viziune tulburătoare a personajelor dansând cu Moartea, simbolizând inevitabilitatea sfârșitului și întrebarea dacă poate fi găsit vreun sens în clipele trecătoare ale vieții. „A șaptea pecete” nu este doar o capodoperă cinematografică, ci și o interogație filosofică profundă asupra naturii existenței, devenind o lucrare esențială pentru cei interesați de intersecția dintre film, filosofie și spiritualitate.
Il puteti vedea gratis aici.
2.Afişele constructiviste ale lui El Lissitzky
El Lissitzky a fost un artist de avangardă rus și o figură majoră atât în Suprematism, cât și în Constructivism. Posterele sale politice, fotografiile și picturile îmbină abstracția formală cu tipografia, așa cum se vede în seria sa Proun. „Artistul construiește un nou simbol cu pensula sa. Acest simbol nu este o formă recognoscibilă a ceva ce este deja încheiat, deja făcut, deja existent în lume”, spunea el. „Este simbolul unei lumi noi, care se clădește și care există prin intermediul oamenilor.”
Născut Lazar Markovici Lisitski pe 23 noiembrie 1890, într-o familie evreiască din micul sat Pocinok, Rusia, și-a petrecut mare parte din copilărie la Vitebsk, unde a studiat arta de la o vârstă fragedă sub îndrumarea lui Yehuda Pen, cel care l-a format și pe Marc Chagall. În 1909, Lissitzky s-a mutat în Germania pentru a studia arhitectura la Technische Universität din Darmstadt. La izbucnirea Primului Război Mondial, el și alți emigranți ruși au fost nevoiți să se întoarcă în Rusia.
După Revoluția Rusă din 1917, Lissitzky s-a implicat în grupul guvernamental sovietic Inkhuk (Institutul pentru Cultură Artistică). Activitatea sa pentru institut a inclus proiectarea de expoziții pentru manifestările constructiviste și tipografii pentru cărțile lui Vladimir Maiakovski.
El Lissitzky a murit pe 30 decembrie 1941, la Moscova, Rusia. Astăzi, operele sale se regăsesc în colecțiile unor instituții prestigioase precum The Museum of Modern Art din New York, Tate Gallery din Londra, National Gallery of Art din Washington, D.C., și J. Paul Getty Museum din Los Angeles, printre altele.
3.Bordelul lui Hitler
Cartea lui Nigel Jones, Salon Kitty, este o investigație istorică solidă asupra unuia dintre cele mai bizare și mai tulburi episoade din Germania nazistă: transformarea unui bordel de lux din Berlin într-un instrument de spionaj al aparatului de securitate al SS-ului.
Nigel Jones abordează subiectul cu rigoare și documentare atentă. Pornind de la povestea lui Kitty Schmidt, proprietara salonului, autorul urmărește cum localul său exclusivist – frecventat de diplomați, ofițeri și oameni de afaceri – a fost confiscat de structurile de putere naziste și transformat într-un laborator de manipulare, șantaj și control. Prostituatele selectate și instruite special erau folosite pentru a obține informații compromițătoare, iar fiecare cameră era dotată cu microfoane ascunse, care transmiteau înregistrările către centrul de ascultare al SS.
Meritul lui Nigel Jones este că nu se oprește la senzaționalul poveștii, ci o integrează în contextul mai amplu al obsesiei regimului nazist pentru supraveghere și dominare totală. Cartea explică modul în care Himmler și Schellenberg au gândit această operațiune, felul în care era orchestrată la nivel birocratic și ce rezultate a avut în realitate. Dincolo de detaliile sordide, Salon Kitty devine o oglindă a aparatului de teroare nazist, care nu ezita să exploateze sexualitatea și intimitatea ca arme politice.
4.Cei mai urâți copii pictati in operele renascentiste
Haha, nu e banc. Voi v-ati uitat vreodata cat de urati sunt pictati copiii in operele renascentiste? Ca sunt Iisuşi sau prinți, zici ca erau beti pictorii.
Ia uitati-va la asta…
Imi pare rau pentru abonatii free, de aici incolo continutul este disponibil doar celor platitori.
Intra si tu in comunitatea celor ce imi respecta munca si se bucura de ideile si continutul meu.