Opus nr. 466 - Despre Donald "Muppets" şi democrațiile de fațadǎ. Acoperiții - analiza "speciei" care a invadat toate structurile.
Puterea înfrânților
de Andrada Ilisan
După o vîrstă, vin înfrînții la terapie. După 45 de ani, după 50 și un pic. Le-a murit un părinte, a devenit dement celălalt, li s-a prăbușit căsnicia, copilul li se taie, se droghează, fuge de acasă sau refuză orice comunicare, un soț se ridică și pleacă după 20 și ani și în urma lui rămîne o femeie care simte că toată viața ei a fost o minciună, o soție rupe brusc relația și le interzice copiilor să își mai vadă tatăl, au o meserie care îi umilește și care nu se ridică nici pe departe la înălțimea înzestrărilor lor, copiii lor tineri adulți locuiesc cu ei într-o apartament micuț, au datorii, sunt singuri și îi paște bătrînețea, cine o să le mai mîngîie pielea moale și creponată, căsnicia lor e un cîmp de luptă, dar rămîn împreună de dragul copilului care se joacă ore întregi pe calculator, închis în camera lui, nu mai dorm împreună de ani de zile, consumă parcă prea multe pahare de vin, se ceartă parcă prea mult cu sora, cu fratele, cu părinții, nu se înțeleg cu superiorii, și-au pierdut joburile, se simt marginalizați, nu mai au nicio tragere de inimă să își facă datoria. Sunt deziluzionați și plini de amărăciune. Sunt toți oameni în toată firea, obosiți, speriați, dezorientați sau prăbușiți în viața care nu le-a ieșit deloc așa cum plănuiau.
La 30 și un pic (ca să nu mai zic la 20 și) vine la terapie tinerețea care sclipeste de elan și așteptări. Oamenii ăștia tineri sunt alcătuiți numai din aspirații și căutări. Nu fac compromisuri. Au toată viața înainte. Sunt invincibili. Și așa și trebuie să fie.
Înfrînții însă au o greutate care nu poate fi egalată de prospețime, de elan, de dezinvoltură. Felul în care au încercat să se descurce, să reușească, să își iubească copiii, soții, părinții, frații (și au dat greș), să ocrotească, să îsi facă o viață mai bună, felul în care au fost răniți, dezamăgiți, înnebuniți, pedepsiți, tratați nedrept, înțeleși greșit, respinși, detestați, otrăviți cu reproșuri le dă o consistență și o valoare care e greu de exprimat în cuvinte. Toți oamenii ăștia trezesc în mine neobișnuit de multă înțelegere și afecțiune. Îi privesc și îi ascult și în lumina unei sclipiri a ochilor, a unui rîs spontan sau a unui gest aparte mi se arată brusc și însuflețitor cîtă tărie, soliditate și fermitate există în adulții care se numesc pe sine învinși. Aș vrea să știe că sunt neverosimil de atrăgători. 🙂 Că mi i-aș lua oricînd tovarăși și coechipieri în lunga călătorie spre capătul lumii, unde am întemeia împreună un sat mic și cochet ca să trăim - și acolo, ca și aici - învinși și totodată răsplătiți de surprinzătoarea, teribila și neînduplecata asta de viață.
Gianni Morandi, in tribuna la meciul cu FCSB
Italienii il pretuiesc enorm, are 80 de ani si se tine foarte bine. Sa ii urmariti contul de facebook, muriti de ras si de simpaticeala, omul a imbatranit frumos si, chiar daca e un zeu in Italia, a ramas cu picioarele pe pamant.
N-a intrat nici in AUR, nu vorbeste nici despre vaccinuri si apa micelara zamolxesiana, e doar decent.
Va las aici si un cantec mai putin stiut de-al lui.
O emisiune pe care musai sa o “cititi”. O ora de analize si abordari total diferite de ceea ce vi se baga sub nas de catre mass media “corecta”.
Cozmin Gușă:
Îl întâmpin pe domnul Liviu Alexa, după cum ne scrie aici pe intercomunicare Iuliana Pitaru-Blacicu. Liviu s-a conectat. Liviu, să fie iubit, bun revenit!
Liviu Alexa:
Bine v-am găsit, Goldiștilor! Te salut, Cosmine! Ce faci? Iară, dacă ar fi cum se pune în gazul metan mercaptan, să punem securiptan în aerul din România, s-ar simți. Dar noi avem simțurile rafinate și nu avem nevoie de mercaptanul securiștilor.
Noi știm că e peste tot, bă, securiștii, bă. Tu ești de vină, că tu nu ești, sau eu, sau știi, că asta e. Dar, mai vreau să discutăm — că mi-ai trimis azi dimineață — vreau să discutăm și despre Donald Muppets. Că de acum așa o să zic: Donald Muppets la Donald Trump. E de tot râsul.
Cozmin Gușă:
Hai cu Donald Muppets, începem cu el să mai relaxăm lumea și după aia venim la efectele securismului asupra politicii, justiției și presei.
Liviu Alexa:
Păi are aia, știi? În 24 de ore opresc războiul cu Rusia. Anexăm Canada și Groenlanda. Nu o mai anexăm, că nu s-a mai întâmplat nimic. O să vă pun tarife la toți chinezii, rușii, indienii. Asta e, nu le mai punem. O să câștig războiul cu Europa. O să mă întâlnesc cu Putin la Budapesta. Nu ne mai întâlnim, că nu mi-a plăcut ce a zis. Putin este un fraier. Nu e un fraier, e un tigru. Nu e un tigru, e prietenul meu. Zii. O să dau Spania afară din NATO. Nu o mai dăm, că ce să mai facem? O să le dau Tomawak-uri. Nu le mai dau, că m-am mai gândit între timp. Și toate chestiile astea… Ucraina trebuie să cedeze totul la Putin. Nu mai trebuie. Ucraina trebuie să ne dea mineralele rare. Asta e, nu se mai poate acum.
Pe mine chestia asta, cumva, într-un fel, mă șochează că nu e amendată chiar de presa critică la adresa lui Trump, care are în ultima vreme o stare de prostrație în fața acestui personaj, care deja devine ridicol, părerea mea. Președintele Statelor Unite n-a mai fost atât de ridicol în funcție, poate, de pe vremea lui George Bush Jr. E părerea mea.
Cozmin Gușă:
Nici măcar Biden, fiind bătrân și bolnav, dar nu ți s-a părut că s-a umplut de ridicol din cauza declarațiilor? El era ridicol cumva din cauza bolii, dar nu la nivel declarativ. Și într-adevăr, George Bush Jr. avea aceste ieșiri în decor din cauza intelectului.
Liviu Alexa:
Acolo porneai pe premisa că George Bush dintr-o familia prezidențială, nu? Că practic familia asta a dat doi președinti.
Cozmin Gușă:
Da, dinastie.
Liviu Alexa:
Era un texan tractorist la mentalitate. Ce pretenții să ai? Dar la Donald Trump ai fi putut…
(de aici continutul e disponibil doar abonatilor platitori)