În newsletterul de duminică, explorăm împreună arta și artiști noi, poezii, cântece, evenimente speciale, deschidem cu nările minții parfumuri și bem câte un pahar din intrigantele băuturi pe care le găsesc. E musai să îl citiți, fiindcă veți deveni mai calzi și mai deștepți.
Vedeți cǎ desearǎ apare un nou newsletter Gizas Craist - cu ştiri ciudate, dar adevǎrate. Vǎ puteți abona gratuit aici!
1.Diva Omara a împlinit 95 de ani
Omara Portuondo nu este o cântăreațǎ, ci un monument viu, o femeie a cărei voce conține întreaga istorie emoțională a Cubei.
Omara este o preoteasă a sentimentelor și ultima mare ambasadoare a epocii de aur a Havanei.
A o asculta pe Omara înseamnă a simți pe piele briza de pe Malecón, a mirosi parfumul sărat al mării amestecat cu tutun și rom și a înțelege, visceral, ce înseamnă añoranza – acel dor nostalgic și dulce-amar care definește sufletul cubanez.
Născută în inima Havanei în 1930, într-o familie unde muzica era la fel de vitală ca aerul, Omara a început ca dansatoare la faimosul cabaret Tropicana, un loc unde senzualitatea și extravaganța defineau nopțile cubaneze dinaintea Revoluției. Însă vocea ei era un magnet prea puternic pentru a fi ignorat.
Adevărata ei școală a fost mișcarea „Filin” (un derivat fonetic de la „feeling” – sentiment). Alături de sora ei, Haydée, și de alți muzicieni legendari, Omara a făcut parte din avangarda care a decis că boleroul tradițional are nevoie de o injecție de emoție pură, nefiltrată, influențată de jazz-ul american. Ea a devenit „La Novia del Filin” (Mireasa Sentimentului), un titlu care i-a definit întreaga carieră. Vocea ei de contralto, catifelată ca mătasea veche și profundă ca oceanul, nu doar intona note; ea interpreta povești. Fiecare silabă purta greutatea unei vieți trăite, a unei inimi frânte sau a unei bucurii extatice.
În anii ‘50, a devenit o stea națională alături de grupul vocal feminin Cuarteto d’Aida, condus de pianista Aida Diestro.
Timp de 15 ani, au fost senzația Cubei.
În timp ce sora ei și mulți alți artiști alegeau exilul în Statele Unite, Omara a luat decizia fundamentală care i-a modelat destinul: a rămas.
Timp de decenii, în timp ce Cuba se izola, Omara Portuondo a continuat să cânte.
A devenit o comoară națională, înregistrând albume solo, cântând cu Orquesta Aragón și devenind un simbol al rezistenței culturale cubaneze. Era o divă în propria ei țară, chiar dacă lumea de dincolo de blocadă uitase aproape complet de ea.
Și apoi, în 1996, a venit miracolul. Producătorul american Ry Cooder și muzicianul cubanez Juan de Marcos González se aflau în studiourile EGREM din Havana pentru a înregistra un album tribut. Omara se afla întâmplător în aceeași clădire, pregătind un alt proiect. A fost invitată în studio aproape ca un gând ulterior. Rezultatul a devenit istorie: proiectul Buena Vista Social Club.
Lumea a redescoperit-o pe Omara la 66 de ani, iar ea a erupt pe scena globală nu ca o noutate, ci ca o forță a naturii care așteptase răbdătoare momentul potrivit.
Duetul ei cu Compay Segundo, „Veinte Años”, este o lecție de interpretare; fiecare cuvânt este încărcat de nostalgia unei vieți.
Însă momentul care a cimentat-o în eternitate a fost duetul „Silencio” cu Ibrahim Ferrer. Spectatorii din întreaga lume au privit înmărmuriți cum cei doi artiști, aflați la amurgul vieții, au reușit să oprească timpul, cântând despre dragoste și pierdere cu o tandrețe și o demnitate care au sfărâmat barierele lingvistice.
Buena Vista Social Club i-a oferit scena pe care o merita. Ea a devenit „Prima Doamnă” a grupului, singura prezență feminină printre acei viejos (bătrâni) magnifici. Pe măsură ce colegii ei de trupă – Compay, Rubén González, Ibrahim – s-au stins unul câte unul, Omara a rămas purtătoarea de stindard ce duce mai departe spiritul acelui proiect.
La 93 de ani, Omara nu se poate despărți de public, iar publicul refuză să-i dea drumul spre Ceruri.
2.Cu ce se mai ocupǎ copiii chinezilor
3.Voi ați vǎzut vreodatǎ cum se preseazǎ un vinil?
E un trend pe Tik Tok tot mai in vogǎ.
4.Obscur olfactiv, dar nu peiorativ
Am găsit acest parfum în Barcelona, un creuzet creativ care iese foarte greu “la aer” pe plan mondial. Nu stiu de ce, caci talentați îs.
Ce-i special la casa Santa Eulalia? Că nu încearcă să fie Dior sau Chanel. E parfumeria de nișă pentru ăia care vor să poarte Barcelona pe piele, nu un logo. E luxul discret al celor care știu - globetrotteri, cunoscători de modă, oameni care nu cumpără arome ca să impresioneze pe altcineva, ci pentru că recunosc artă când o simt.
Azi, despre Obscuro.
Imaginați-vă nu doar un parfum, ci o explorare senzorială a misterului. Acesta este Obscuro, o odă adusă nopților tăcute și blânde de iarnă din Barcelona, o invitație într-o lume mistică, departe de agitația turistică. Este capturarea olfactivă a laturii întunecate, enigmatice și profund sofisticate a orașului vechi, o compoziție complexă creată pentru cei care caută o esență cu suflet și profunzime.
Parfumul se deschide ca o incantație, o declarație îndrăzneață și fără compromisuri. O adiere rece și condimentată de anason stelat lovește prima, tăioasă și clară, urmată imediat de opulența luxoasă a șofranului și de fumul sacru, aproape liturgic, al tămâii.
Este o deschidere care cere atenție, stabilind imediat un ton sobru și elegant. Pe măsură ce se așează, inima sa caldă de balsam de Peru începe să bată, aducând o textură rășinoasă, bogată și ușor dulceagă, care îmbracă pielea.
Adevărata magie se dezlănțuie la bază, într-o simfonie de o profunzime abisală: o piele fină, aproape animalică, și o ambră sălbatică, magnetică, ce persistă ore în șir.
Și aici, în această evoluție complexă, încep șoaptele și impresiile celor care l-au purtat. Pentru mulți, Obscuro este pur și simplu “raiul absolut într-o sticlă”, o combinație divină de tămâie cremoasă, piele fină și ambră, un parfum care “zumzăie mistic” și se află într-o ligă proprie. Este descris adesea ca fiind “vâscos, întunecat și absolut superb”, capturând perfect senzația de iarnă într-o sticlă, cu o performanță și un siaj considerate incredibile.
Dar Obscuro nu este un parfum ușor de citit și tocmai de aceea fascinează; el stârnește controverse și divizează opinii. Unii îl găsesc surprinzător, simțind cum notele se topesc într-un miros neașteptat de “cauciuc încins” sau pin, înainte ca tămâia să preia controlul total și să domine compoziția. Există chiar voci care îl numesc un “nume înșelător” (Obscuro fiind o promisiune a întunericului neîmplinită), aducând în schimb o nostalgie neașteptată a anilor ‘80, cu păr tapat, considerându-l, în mod ironic, prea feminin.
Eu îl văd ca pe o capodoperă a contrastelor. Nu este un parfum de fundal, ci o experiență olfactivă îndrăzneață, o declarație de individualitate sigură pe sine, pentru cei care înțeleg că eleganța adevărată are adesea o latură întunecată și complexă.
5.Orgasm vizual şi auditiv - proiecția one time a documentarului Depeche Mode de la Cluj
Am fost miercuri la cinematograful clujean Victoria la proiecția unică ‘“DEPECHE MODE: M”, un hibrid artistic interesant, ce zic eu, super fain, mai ales dacă iubești ca mine această trupă specială ce a rezistat și a rămas relevantătimp de 44 de ani!
Am fost vreo 40 de spectatori in salǎ, o atmosferǎ old school perfectǎ pentru a intra în “sentimentul” DM.
Nu e un simplu film de concert, e o imersiune profundă și artistică într-unul dintre cele mai ciudate momente ale trupei, moartea emblemei Andy Fletcher, care mai apoi a prilejuit albumul Memento Mori - şi ǎsta e şi documentarul, o meditație despre moarte, văzută prin lentila unică a culturii mexicane care o celebreazǎ, nu o priveşte ca pe un moment de tristețe.
Proiectul este conceput și regizat de nimeni altul decât Fernando Frías, cineastul mexican premiat, cunoscut internațional pentru capodopera sa Ya no estoy aquí (I’m No Longer Here). Alegerea lui Frías este o declarație de intenție: el este un maestru în a surprinde subculturile vibrante și legătura viscerală dintre muzică, identitate și loc.
Filmul își propune să surprindă esența turneului Memento Mori din 2023, un turneu încărcat de o semnificație sfâșietoare. Ceea ce a început ca o explorare filosofică a morții s-a transformat peste noapte într-un elogiu, un proces de doliu public și o celebrare vieții, împărtășite magistral de Dave Gahan și Martin Gore cu publicul lor.
DEPECHE MODE: M documentează cele trei spectacole electrizante de la Foro Sol, din septembrie 2023, o adunare masivă de peste 200.000 de fani devotați. În Mexic, relația cu moartea este una de familiaritate, nu de frică – o parte integrantă a vieții, marcată de amintire și sărbătoare.
Filmul lui Frías exploreazǎ exact această intersecție. El nu se limiteazǎ la imagini de concert spectaculoase, ci îmbinǎ această energie brută cu „inserții interpretative” artistice și material de arhivă, creând o tapiserie vizuală care transcende un simplu reportaj cinematic.
Am simțit o explorare aparte a modului în care muzica trupei Depeche Mode, adesea întunecată și introspectivă, oferă o coloană sonoră perfectă pentru tradiția mexicană de a înfrunta moartea.
M-am simțit excelent.
6.S-a deschis şi trebuie sǎ faci TOTUL ca sǎ îl vezi!
De aici, conținutul e disponibil abonaților plǎtitori!
Sigur, şi tu poti deveni unul, dacǎ nu consideri prea mare suma de 0,9 lei pe zi pentru un abonament!