Opus nr. 477 - 27 de lucruri ciudate şi minunate pentru o duminicǎ tihnitǎ din care: uleiul de praz, iluzia simplitǎții, o rețetǎ de muhalebiu şi cântecul anului + ceva poezie şi niscaiva artǎ
Dacă ești cititor „pe gratis”, numai și pentru zilele de duminică ar trebui să dai 1 leu pe zi, adică 29 pe lună, și asta pentru că, dacă ai citi/simți/învăța doar tot ce îți „livrez” în fiecare duminică despre suflet, minte, artă, cultură, muzicǎ, ace, brice sau carice, ai crește puțin câte puțin de fiecare dată. Dar nu fizic, ci spiritual…
Nu mă răsfăț… această „injecție” duminicală e pe placul TUTUROR celor care o citesc.
De ce nu intri în „club”?
PS: Dacǎ te abonezi pe un an, adicǎ 365 de lei, primeşti edițiile electronice ale tuturor celor 5 cǎrți publicate de mine. Parol!
Spoiler alert: In cateva ore lansez o nucleara cum nu a mai fost anul acesta in presa de investigatii.
Începem.
1.Anca Irina Vlad loveşte bio din nou!
O ironie perfectǎ la adresa mamelor figurante care se simt “dupe” acest videoclip!
2.Basquiat - din interiorul genialității refuzate, la faima de azi
Pare că vârsta de 27 de ani e un blestem pentru genii. Azi vorbim despre Basquiat, un geniu care a intrat abrupt în „gașca” sinucigașilor sau a celor care au murit misterios la vârsta de 27 de ani, „club” care îi mai cuprinde pe Brian Jones, Jimi Hendrix, Robert Johnson, Janis Joplin, Jim Morrison, Kurt Cobain și Amy Winehouse.
Basquiat a intrat cu o injecție înfiptă bine în venă.
Picturile sale se vând azi cu zeci de milioane bucata. Dolari.
Cea de mai jos, „Fără titlu”, din 1982, s-a vândut în 2017, la licitație, cu 110 milioane de dolari.
Am avut in ultimii ani trei sanse enorme de a-i vedea operele. Ultima la Barcelona.
Dar primele doua oportunitati au fost unicate: l-am prins la Paris intr-o expozitie ce nu se va mai “concepe” prea curand, in “concubinaj” cu Warhol.
Si la Washington intr-o instalatie pusa la cale de Bansky. O nebunie vizuala.
Jean-Michel Basquiat a murit la douăzeci și șapte de ani cu acul în braț, într-un loft din Great Jones Street, lăsând în urmă peste trei mii de lucrări și o întrebare care nu și-a găsit încă răspuns complet: cum a reușit un copil de pe străzile Brooklynului să transforme furia, durerea și genialitatea într-un limbaj vizual care continuă să ne destabilizeze la patru decenii distanță?
Dificultatea de a înțelege opera lui Basquiat nu vine din complexitatea tehnică sau din obscuritatea referințelor, ci din ceva mult mai profund și mai inconfortabil - el a pictat din interiorul unei experiențe pe care majoritatea spectatorilor săi, mai ales cei care acum plătesc zeci de milioane pe lucrările lui, nu o pot înțelege visceral.
A pictat din interiorul corpului unui bărbat negru în America anilor optzeci, din interiorul furiei de a fi redus constant la culoarea pielii, din interiorul genialității care nu era recunoscută decât ca exotism sau primitivism.
Coroanele pe care le desena obsesiv peste capetele figurilor sale nu erau decorații naive, erau afirmații disperate într-o lume care îi trata pe oamenii care arătau ca el ca pe niște subumani.
Cuvintele tăiate, rescrise, anulate din lucrările sale nu sunt jocuri postmoderne cu semnificații nu ştiu de care, sunt strigăte ale cuiva care încearcă să-și găsească vocea într-un limbaj care nu fusese creat pentru el.
Basquiat a fost “consumat” de…
(de aici totul se deschide doar pentru abonatii platitori).