Opus nr. 48 - "Nimănuii lui Dumnezeu", primul meu reportaj, scris la 19 ani
Nimănuii lui Dumnezeu
Aveam 19 ani când am scris reportajul de mai jos, primul meu reportaj “adevărat”, așa cum avea să constate editorul Francisc Nona de la ziarul “Mesagerul Transilvan”, ziarul Caritasului scăpătat, de fapt, și ziarul era scăpătat, nu îl mai citea nimeni din ura pentru escrocheria Caritas. Dar doar acolo se mai făceau angajări pentru ziariștii tineri, eram undeva prin 1998, un an tare întunecat. Mi-a ieșit atât de bine încât am primit felicitări, dar și un telefon de la “conducere”, care fusese sunată de primarul Gheorgeh Funar, supărat pe reportaj, că “așa ceva nu se face”.
Acest reportaj e pentru mine o amintire frumoasă, pentru voi ar trebui să fie ca un soi de relicvă editorială, căci azi nu se mai citesc reportaje. Nu se mai citesc pentru că nu se mai scriu, nu se mai scriu pentru că, hei, suntem în 2022, și cititorii vor “altceva”. Lectură plăcută!
Când vrea Dumnezeu să-și aducă aminte de ei, de cei fără ce nu mai au pe nimeni, îi omoară. Le scurtează viețile chinuite. Nimănuii lui Dumnezeu adorm "întru dincolo" pe stradă, sub vreun carton maro sau cu capul într-un tomberon ruginit. Ori se trezesc în câte o dimineață că frigul le-a ciordit suflarea, ucigându-le trupul.
Imediat după ce pleoapele li se închid, sufletele sunt, cum s-ar spune, reabilitate. Ajung unde trebuie.
Dumnezeu își mai repară din greșeli. De ceea ce rămâne, adică cele câteva zeci de kilograme de carne, se ocupă tot oamenii. Din obligație. Fiindcă nu poți să-i lași „pe amărâțîi ăia” în stradă, să se împută. La casa morților cu ei!
În morgă, morții (tot ai nimănui) odihnesc vreo trei zile. Patru. Cinci… Și dacă nu vine nimeni (cine să vină?), îi iau studenții. Îi căsăpesc bine, se uită la ficații lor umflați („bețivan, dă-l dracului!”), la plămâniil argintii, la puțele păroase…
După ce nu mai pot alege nimic din ei sau după ce mucegăiesc bine în morgă, vine omul de la Primărie cu deciziile „într-un singur exemplar”: „ hai, încărcați-i în mașină pe toți nouă, că gata, le-a venit rândul, după ăștia nici dracu' nu mai vine!”
Manipulanții de la "domeniu' public", cu chipiu hazliu, un pic vișiniu, mai mult negru, îi aduc de jos, behăind sacadat când dau de aer curat: „Bagă-mi-aș pula, îți vine să borăști cât de rău put ăștia!”. Clădiți cu grijă, să nu se răstoarne, „Neidentificat” numărul 1, „Neidentificat" 2, si tot așa până la 9, pornesc spre coșul de gunoi final…
I-am ajuns din urmă cu un taxi.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Strict Secret to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.