Opus nr. 486 - Boc a stat o orǎ la masaj asiatic. Vasile Dâncu tutoreazǎ un penal, dar dǎ lecții de coism. Bolojan nu vrea sǎ admitǎ faptul cǎ jalonul 215 nu depinde de legea pensiilor magistraților
O fi fost cu happy end?
Supărat pe Bolojan, Emil Boc a avut nevoie de „deep relaxation” cu fete asiatice. L-au prins paparazzi de la publicația Media Flux!
Ieri, după ședința tensionată în care premierul i-a anunțat pe primari că le taie toți banii pentru proiectele de anul viitor, edilul Clujului s-a dus direct la un salon de masaj asiatic.
A fost o ședință încordată la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, unde premierul Ilie Bolojan le-a transmis primarilor de municipii nu doar că le taie banii pe proiecte anul viitor, ci și că surplusul rezultat din majorarea taxelor locale pe proprietate ar urma să rămână, în mare măsură, la bugetul de stat.
Supărat pe Bolojan, Boc a avut nevoie de „deep relaxation” cu fete asiatice. S-a refugiat la un spa de lux
De reacționat, a reacționat doar vocala primărița a Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Ceilalți edili și-au înghițit cuvintele și frustrarile cum au putut. La supărare oamenii reacționează diferit. Unii strigă, alții dau cu pumnii în pereți, unii înjură, alții tac, plâng ori cine știe ce reacții mai au.
Bunăoară, Emil Boc, primar al Clujului, a plecat din ședință direct – nu spre orașul pe care îl păstorește – ci spre un celebru salon de masaj din Capitală. Așa a găsit edilul de cuviință să scape de tensiunile politico-administrative: lăsându-se pe mâinile dibace ale unor doamne/ domnișoare asiatice, care să scoată supărarea din el.
Paparazii MediaFLUX nu l-au însoțit în intimitatea camerei cu arome relaxante, dar, după timpul petrecut de primar înauntru (și după alura liniștită pe care o avea când a ieșit), au concluzionat că Emil Boc a ales cel mai probabil un „deep relaxation”, masaj de 50 de minute care, potrivit descrierii oficiale a salonului, este „o experienta senzoriala profunda, conceputa pentru a elibera tensiunea, a calma mintea si a revitaliza corpul.”, mai ales că edilul a stat o oră în cap.
„Acest tip de masaj combina miscari blande, fluide si ritmice cu uleiuri naturale, atent alese pentru efectele lor terapeutice. Uleiurile aromatice (…) induc o stare de relaxare profunda, ajutand la reducerea stresului, imbunatatirea somnului si echilibrarea emotională.” se mai anunță în prezentare.
După relaxarea extinsă, edilul a continuat plimbarea prin mall, uitându-se la huse pentru telefoane și suplimente alimentare de sală, semn că vrea să își îmbunătățească condiția fizică.
Un gând de la Liviu Alexa
Fiindcă durata de viață s-a dublat în ultimul secol, devine tot mai evident că oamenii din epoca modernă ar trebui să se căsătorească după 30 și să facă copii după 35.
Pe bune, aproape toate căsătoriile făcute la începutul vârstei de 20 se termină cu divorț.
Ne căsătorim social. Facem copii fiindcă ne freacă părinții la cap cu „ceasul biologic”.
Apoi divorțăm, rănind totul în jur (și pe noi) când ne dăm seama că uniunea de destine nu ni se potrivește, ca o haină prea mică luată din Zara.
Facem copii la 23 de ani când creierul nostru se maturizează abia la 21. Și ne mirăm că ne obosesc copiii sau că ei cresc sociopați și fără de noi.
La 40 de ani, copiii au deja 18, ne părăsesc și rămânem goi și încă tineri, triști și abrutizați de frustrarea că nu am făcut marele lucru în viață: să trăim.
Sigur, nu-s așa de frumos și “curat” ca ăia de la Recorder, dar mă poți susține cu amărâta sumă de 29 de lei pe lună, ca să mai scriu lucruri pe care nimeni nu le scrie în presă. Adicǎ 1 leu pe zi.
Vasile Dâncu tutoreazǎ un penal, dar dǎ lecții de coism
V-am mai zis săptămâna trecută despre chelul pe care îl ține în brațe de la spate domnul Vasile Dăncu, măreț europarlamentar și șef al falimentarei filiale a PSD Cluj: Răzvan Ciortea, un penal, un ciorditior și violator de lege. L-ați văzut în ancheta de la Snoop, cu BMW-ul de neam prost de 150 000 de euro, apoi ați auzit că DNA l-a trimis în judecată pentru că, prins cu 164 de km la oră când era subprefect, i-a combinat pe niște polițiști să accepte buletinul altcuiva pentru amendă, fiindcă permisul lui era oricum suspendat.
Deci, un penal. Cum, bă, Dăncule, să legitimezi un penal? Și cum să legitimezi un penal de joasă speță cu trecut de tâlhar (vedeți mai jos).
Domnul Profesor e pasiv când trebuie să își asume responsabilitatea falimentului organizației PSD la Cluj, de unde recent a plecat și Aurelia Cristea, consilier local care a demisionat fiindcă a fost prinsă de presă cu contracte banoase cu primăria lui Boc, ahahaha, încă o oglindă a blatului pesedeilor de la Cluj cu Bocul.
Dar e activ când trebuie să vomite vorbe umede și plicticoase, e genul ăla căcăcios ca și caracter, care își justifică lipsa de coaie prin chipurile limbajul diplomat, hahaha:
Auzi la Dâncu, că singurul în măsură să îl judece e electoratul. Păi, te-a judecat, bă, PSD la Cluj e faliment total!
Știi ce-i trist? Nu că un ticălos de politician susține un ticălos de politician ce face infracțiuni. Ci că județul Cluj, care se pretinde a fi vârful civilizației și al educației din România, este reprezentat de o astfel de scursură cum e Răzvan Ciortea.
Ciortea nu a câștigat un leu în viața lui. Încă din facultate, a pierdut banii lui tac-su la ruletă. Apoi a furat din Spania încasările firmei unde lucra (și vorbim de o geantă cu bani, nu câteva sute de euro).
Apoi tot pe filiera de corupție a fost angajat la poliția locală din Turda, unde, în timpul serviciului stătea ore întregi la păcănele, ajungând să piardă o grămadă de bani, dar nu banii lui. A împrumutat de la mai multe persoane sume serioase (unui cunoscut îi datorează 5000 euro).
După ce s-a lăsat de poliția locală, a dat încă o mare țeapă unor cunoștințe apropiate de la care a “împrumutat” zeci de mii de euro pentru a-și deschide o sală de jocuri. A dat faliment.
Ați mai auzit de săli de jocuri care să dea faliment? Da, doar Mandea (asta e porecla lui) putea să-i fure pe parteneri astfel încât să dea faliment.
De fapt, Dâncu seamănă cu Mandea în multe privințe, mă refer la caracter: e perfid și are obrazul gros cât talpa.
Plecarea lui Sica Mandolinǎ, deplânsǎ de influenkǎrii lui Bolojan
Avaaaai, acuma Lucovid e bun, auzi cǎ va regreta ND ca l-a dat afarǎ. Pǎi, cum sǎ nu il dea dacǎ a fost prins de Pahontu cel viclean dând informatii despre ce se întâmplǎ la Cotroceni fix lui Bolojan?
În altă linie, Cozmin Gușă pune pe masă și alte motive:
“… este legat de existența a două dosare penale beton în care este implicat Ludovic Orban, dosare ale DNA. Ele sunt dosare cu pagube uriașe aduse statului român. Da, ați ghicit, unul dintre aceste dosare este dosarul fraților Micula, cel cu peste 400 de milioane de euro dați acestora, pe nedrept, prin aprobarea premierului de atunci, Ludovic Orban, care Orban mai este implicat și în dosarul în care există Nelu Iordache, fostul său șef, dar este implicat și în dosarele fraudelor din plandemie. Deci este doldora de dosare.
În afară de asta, s-ar putea să aflați, dacă nu, vă spun eu, că există în conturile lui Ludovic Orban niște tranzacții cu sume foarte mari, extrem de suspecte, tranzacții care nu pot să fie justificate.”
Jalonul 215 și banii din PNRR nu au legătură cu magistrații
de Adrian Toni Neacsu
Ironia minciunii, propagandei și intoxicării este aceasta: CSM-ul nu va da nici un aviz rapid până Guvernul nu va recunoaște public că jalonul 215 nu depinde de legea privind pensiile magistraților și că dacă se vor pierde 231 milioane euro atunci ei nu se vor pierde din cauza magistraților, a CSM sau a ÎCCJ.
Jalonul 215 este suspendat pentru că CCR a eliminat din legislație impozitarea suplimentară (10-20%) a tuturor pensiilor calculate necontributiv din România, adică a celor peste 210.000 pensii, toate aflate în plată (existente deja).
Actuala lege nu are legătură cu nici o pensie aflată în plată, nici macar cu cele 5750 din magistratură, ca să nu mai vorbesc de celelalte, reglementează doar pensiile viitoare de peste un număr nedefinit de ani.
Guvernul, Ilie Bolojan personal și media apropiată de el și partidele aflate la putere, adică cam toată, au pornit o campanie de linșaj împotriva avariției, egoismului, iresponsabilității și nepatriotismului CSM și a magistraților, care riscă banii din PNRR pentru interesele lor.
Însă premisă e falsă, jalonul 215 și banii din PNRR nu au legătură cu magistrații.
În punctul de violență al raporturilor dintre Guvern și CSM în care s-a ajuns, acesta din urmă nu mai poate sa dea pur și simplu satisfacție Guvernului, dând un aviz rapid, pentru simplul considerent așa ar valida întreaga retorică mincinoasă a Guvernului, în jurul căreia s-a concentrat toată ura publică pe magistrați și justiție din vremea din urmă.
Dacă CSM-ul da avizul rapid înseamnă că acceptă că din cauza lor se pierd 231 milioane euro. Deci ei (alături de Lia Savonea și ICCJ, care au zis la fel) ar fi cei care au mințit până acum, în poziții oficiale, că nu e deloc așa.
Deci dacă președintele Nicușor Dan vrea să negocieze ceva atunci să negocieze o poziție oficială a lui Ilie Bolojan prin care să recunoască fundamentul fals al campaniei lui de presiune asupra CSM. Altfel, CSM nu poate da înapoi pentru că ar trăda exact sistemul a cărui independență trebuie să o protejeze și a cărui autoritate și demnitate a fost călcată în picioare de toată această campanie de minciuni.
Evident, asta ar însemna ca Ilie Bolojan să își asume politic întreaga vinovăție pentru pierderea banilor alături de întreg Guvernul lui.
Exact aceasta e miza: pe cine sa cadă vina.
Dincolo de aceste calcule, CSM-ul are o funcție de reprezentare, așa ca orice aviz, pozitiv sau negativ, nu va putea fi dat decât după consultarea tuturor adunărilor generale ale instanțelor și parchetelor din țară. Tocmai de aceea legea a fixat un termen de 30 de zile, să fie timp.
În plus, nimeni, dar absolut nimeni, nu poate negocia politic dreptul și obligația constituțională a ICCJ de a ataca la CCR orice lege care ar putea afecta funcționarea sau independența sistemului judiciar.
“Factura” maşinilor electrice
de Dan Pavel
Una din cele mai mari inovații care îmi sugerează mie că omenirea e pe drumul cel bun este că s-a desființat cheia de la mașină. Adică, pe vremuri, aveai un butuc în portieră, o cheie cu care descuiai și o clanță de care puteai să tragi. Era jenant și îndărătnic. Tehnologia modernă ne-a salvat de penibil, a desființat cheia și butucul, iar clanța e în portieră și nu iese la apucat până nu descui. Dacă rămâneai fără baterie, pe vremuri puteai descuia ușa cu o cheie. Împingeai mașina, băgai a doua, ridicai ambreiajul și pornea motorul. Acum e mult mai simplu să deschizi portierele datorită tehnologiei. Dacă rămâi fără baterie, trebuie să desfaci o trapă din bara față a mașinii și să scoți două cabluri pe care să le conectezi la o altă baterie. Asta dacă ai o baterie de rezervă prin rucsac sau ceva. Apoi, conectând cele două fire la bateria portabilă, se deschide capota. După ce deschizi capota, trebuie să înlături niște plastice cu o șurubelniță și să tragi de o clapetă care descuie mașina. Mult mai simplu decât cu o cheie nenorocită.
Apoi, nu poți porni motorul până nu încarci bateria pentru că softul nu merge și nu recunoaște cheia electronică. Trebuie să chemi platforma ca să-ți ridice mașina dacă ai o baterie avariată. Având schimbător de viteze electronic, nu o poți băga nici în poziția Neutru ca s-o urci pe o platformă normală. Poate nu vrei să pleci cu ea neapărat și nici să înlocuiești bateria atunci. Poate îți trebuiau doar niște murături din portbagaj. Nu contează. Trebuie să înlocuiești bateria defectă obligatoriu, pentru că mașina nu se mai poate încuia la loc. Mă bucur că tehnologia ne-a ajutat să scăpăm de butoanele penibile, de clanțe și de tot felul de cheițe care încăpeau lejer într-un buzunar. Acum umbli cu o cărămidă electronică după tine și n-ai de ce să mai tragi când nu ies clanțele din portieră. Ai privilegiul de a încerca să spargi un geam ca să nu ți se sufoce câinele în mașină. Inginerii au rezolvat, cu 4000 de euro, o problemă de 80 de lei.
E interesant că n-ai voie să folosești telefonul când ești la volan, dar companiile auto au rezolvat această problemă transformând toată mașina într-un telefon mobil. Trebuie să închizi două mesaje pop-up și să răsfoiești în trei pagini de meniu ca să revii la navigație sau să dai luminozitatea mai mică pe un ecran orbitor. Jurnaliștii de la o revistă auto au făcut un mic studiu care sugerează că ajustarea setărilor pe o mașină cu ecran tactil distrage atenția și încetinește reflexele mai rău decât dacă ai conduce beat. Oricum, te poți bucura de toate beneficiile unei mașini premium de ultimă generație, după ce cazi în râpă cu ea pentru că încercai de două minute să schimbi temperatura la aerul condiționat. Ceilalți șoferi de mașini penibile și demodate nu vor găsi clanțele de care să tragă, ca să te scoată înainte să arzi ca șobolanul.
Urania Cremene despre greşeala de a creşte un copil conform “aşteptǎrilor”
“Am văzut “Cravata galbenă” și deși sunt multe “fire” care se pot desface şi analiza din acest film, eu am să-l desfac pe cel mai evident (pentru mine) dintre ele: relația lui Sergiu Celibidache cu tatăl lui şi importanța acestei relații pentru ceea ce a devenit omul şi geniul Sergiu Celibidache. O relație care spune, de fapt, povestea a mii de copii crescuți cu ideea că dragostea vine doar dacă te conformezi.
Tatăl lui, așa cum apare în film, e imaginea clasică a părintelui pentru care disciplina și imaginea sunt mai importante decât autenticitatea copilului. Și când crești într-un astfel de mediu, înveți repede că nu ești iubit pentru cine ești, ci pentru cât de bine te potrivești așteptărilor.
Când un copil nu are un spațiu sigur în care să fie el, în care să-și spună emoțiile, pasiunile, fricile, apar două drumuri: fie renunță la sine și se supune, fie se rupe și pleacă. Sergiu a ales ruptura. Iar filmul arată cât de dureros poate fi drumul acesta, dar și câtă forță apare uneori tocmai din încercarea de a fi văzut, auzit și recunoscut.
Ca părinți și ghizi, adevărata provocare nu e să decidem ce vor deveni copiii noștri, ci să îi descoperim și să îi susținem în ceea ce sunt deja. Să îi ascultăm, fără să-i corectăm la fiecare pas. Să avem încredere și în intuiția lor, chiar dacă uneori ne sperie, chiar dacă uneori dorințele lor nu coincid cu valorile noastre.
Povestea tată–fiu din „Cravata galbenă” este pe de o parte, un semnal de alarmă, dar și o consolare. Vedem ce se pierde când dispare conectarea reală, dar și cât se poate repara atunci când apare dorința reală de a vindeca. Chiar și târziu. Chiar și după ani de tăcere. Chiar și printre generații.
Sergiu îi spune la un moment dat fiului său: „Fă ce simți. Te voi susține.”, în timp ce soția îi declară “dacā te-ai vedea prin ochii noştri” (ai ei şi ai fiului), iar nu…”prin ochii tatălui meu”, adaugă Sergiu Celibidache.
Niciun premiu, nicio medalie, nicio sală în picioare nu au putut umple golul lăsat de lipsa aprecierii tatălui său. A tânjit, probabil, toată viața după acel „te văd”, iar când, în sfârșit, l-a primit, a venit prea târziu și tot prin prisma rezultatelor, nu a autenticului Sergiu. Toată viața a cărat cu el acest dor sfâșietor: să fie văzut de omul cel mai important, părintele lui, pentru cine este, nu pentru ce reușește.
Filmul te face inevitabil să te întrebi: ce aveam nevoie să auzim noi, ca și copii? Și ce aude copilul nostru de la noi, astăzi? Susținere sau presiune? Încredere sau frică?
Apoi apare întrebarea aceea grea, pe care mulți adulți o duc cu ei în tăcere: dacă părinții ne-ar fi susținut necondiționat, am mai fi ajuns unde suntem?
Răspunsul e nuanțat. Da, uneori respingerea aprinde ambiția, dorința de a demonstra că meriți iubirea părintelui. Poate crea performanță, e drept. Dar cu ce preț? Pentru că aceeași ambiție poate veni cu valuri mari de anxietate, perfecționism, sentimentul că „niciodată nu e suficient”.
Prețul e mare, pentru că succesul nu aduce liniște și împlinire atunci când rădăcina e durerea.
Susținerea autentică nu taie din reziliență, ci o transformă. Copiii care cresc văzuți și ascultați își dezvoltă ambiția din curiozitate, nu din frică. Au curaj, nu nevoie de validare la fiecare pas, pentru că se știu în stare de lucruri mari și frumoase. Și pot să se bucure de reușite, fără să fie măcinați din interior în așteptarea acelui „Bravo, ne-ai făcut mândri!” care uneori nu vine niciodată.
Și poate că asta e adevărata lecție a filmului: uneori respingerea construiește cariere, dar numai iubirea construiește oameni întregi.
Mi-a plăcut foarte mult filmul - e realizat cu o măiestrie care te prinde încă din primele minute și reușește să surprindă cu finețe complexitatea vieții și genialitatea lui Sergiu Celibidache. E emoționant să vezi cum un asemenea spirit uriaș a lăsat o amprentă atât de puternică asupra lumii muzicale, iar filmul redă această forță interioară cu respect și profunzime. Ca români, nu putem decât să fim mândri că un astfel de talent s-a născut din cultura noastră și a dus-o cu el pe cele mai mari scene ale lumii.”
Sigur, nu-s așa de frumos și “curat” ca ăia de la Recorder, dar mă poți susține cu amărâta sumă de 29 de lei pe lună, ca să mai scriu lucruri pe care nimeni nu le scrie în presă.