Opus nr. 491 - Bolojan, un MITOCAN!!!!!!!!!!! Sorin Grindeanu, stând cu acest interlop politic în coaliție și în Guvern, îi legitimezi atitudinea! Fritz, și ție îți sunǎ!

Vreau sa ma cititi bine: stiu ca sunt si multi pudibonzi de mucava care se enerveaza cand citesc scrise de mine pe aici, si nu des, cuvinte mai buruienoase, de parca acasa ar vorbi numai in limbaj academic si ar face parturi cu miros de Dior, dar ce s-a intamplat astazi.

Premierul Ilie Bolojan s-a aflat în Parlament pentru şedinţa în care preşedintele Nicuşor Dan a prezentat Strategia Naţională de Apărare 2025-2030. Şeful Guvernului nu a făcut declaraţii nici în plen, nici la ieşire.

Totuși, la ieșire, a fost abordat de presa acreditată, așa cum e și normal, pentru a pune întrebări. Evident, nu ca să țină la ei răspunsurile, ci să vi le transmită dumneavoastră, poporului.

Și s-a întâmplat asta: un act de mitocănie la adresa jurnaliștilor, generat la comanda lui Bolojan. Un ofițer de presă s-a apucat de îmbrâncit jurnaliștii, făcând pe bodyguardul media.

Vă zic sincer, fac presă de peste 27 de ani, nu țin minte ca vreun premier al României să fi făcut așa ceva în epoca post decembristă.

NICIUNUL nu a făcut așa ceva, doar acest jegos orădean! Dați play! Apoi citiți-mă mai departe!

Acesta este mesajul meu pentru acest mărțăfoi de Bihor. Vă rog, urmăriți-l până la capăt! Chiar și snobii pudibonzi!

Imi extind mesajul si catre presedintele PSD, Sorin Grindeanu. Orice zi in care mai sta cu Bolojan in coalitie si guvern cu PSD-ul pe care il conduce, e o zi in care ne arata ca e de acord cu asemenea atitudine fata de presa si informarea transparenta a publicului. Si lui Fritz, ii suna, dar de la el nu am asteptari!

DEMISIA, JEGOSULE!

Vedeți de ce tot latru că e nevoie de sprijinul vostru concret, adică și de susținere financiară, pentru jurnaliști? Mai ales pentru cei ca mine care se iau în clonț cu Puterea, oricare ar fi ea? Fiindcă știți că nu am pupat niciun cur politic de când mă citiți! Pentru că următorul pas este cenzura totală, poate chiar interzicerea meseriei noastre!

Și mulți dintre voi mă citiți gratis cu un tupeu demn de frustrare, nu, nu cerșesc nimic, mai ales câtă vreme citiți de ani de zile moca textele mele, semn că vă plac sau cel puțin vă atrag atenția! Mereu cu scuze: nu am încredere în bănci, nu fac plăți cu cardul și alte dume din astea penibile, în timp ce toți, la unison, ziceți că presa de investigații și ziariștii independenți sunt singura voastră speranță într-o țară acaparată de securiști!

Așa că să știți, exact de asta, sunt mega recunoscător celor peste 1200 de români care au ales în concret să mă susțină, celor care au înțeles că presa de investigații nu se face cu „Liviu, ești cel mai tare” și „Felicitări, în tine ne punem speranța”. Că să sunteți cei mai mulți dintre voi, oameni pentru care 26 de lei e o sumă imensaaaaaaaaaaa, daaa, păi, dacă în 2025 e o sumă imensaaaaaaa, dați unsubscribe și citiți „Unica”.

---

Daniel David, un incompetent ministerial

de Stefan Baghiu

S-a reformat programa la literatura română pe clasa a 9-a. Ca toate măsurile luate până acum de Ministerul Educației, reforma la română e o prostie de care nu avea nevoie nimeni, de fapt.

În ultimii zece ani am lucrat mult cu literatura română în perioada modernă (de la construirea muzeului digital al romanului românesc, adică scos la lumină cărți uitate, la prefațat romanele Sofiei Nădejde, adică recontextualizat analitic opere uitate). Cine a lucrat în cercetare în ultimii ani știe cât progres s-a făcut pentru recontextualizarea perioadei. Cine predă știe cât de greu e să faci epocile premodernă și modernâ interesante din nou pentru tineri care cresc în era AI & TikTok. Până și la facultate. Știe cât de greu e pentru un tânăr să înțeleagă resorturile ideologice pe care s-a construit modernitatea. Sau cât de greu e să găsești o literatură contemporană pentru generația lor.

Ministerul a promis că reformează programele. Ministrul educației chiar a ieșit zilele trecute să ne anunțe că cine intră după reforma lui la liceu va merge rachetă.

Au ieșit programele noi, sunt mai învechite decât cele din anii 1990. Par făcute de niște oameni care nu au mai vorbit de 35 de ani cu un elev. Și la facultate e arid să faci doar asta, mai combini cu cursuri mai interesante, găsești căi. La clasa a 9-a e somn direct.

Reforma programei de clasa a 9-a constă, de fapt, în - atenție - organizarea cronologică a materiei. S-a trecut la o programă pe ani. Sigur, criteriul cronologic e fundamental (istoricitatea e ficțiunea fundamentală a înțelegerii culturii). Doar că acum a rămas doar asta. Înainte era pe teme, unde, de bine, de rău, mai combinai niște lucruri contemporane. Copiii intră în clasa a 9-a acum și studiază o epocă hiper întinsă (premodernă și începutul modenității) ca la 1970. Așadar, unde înainte mai făceai o comparație între ceva poet de secol 19 și Cărtărescu, acum faci doar ceva poet de secol 19. Nu apare niciun text mai interesant (un roman haiducesc, un SF) și nu apare nicio autoare - câte erau ele, acolo.

Uitați cum arată literatura pentru un elev de liceu azi, gen reforma. Nu mai sunt teme, sunt concepte. Nu mai sunt autori canonici, sunt recomandări:

Concepte:

basmul cult, basmul popular, biografia, comicul, contextul, cronica, cultura populară, cultura scrisă, identitatea individuală/colectivă, Iluminismul, instituția culturală, istoria națională, legenda istorică, legenda populară, literatura, memorialul de călătorie, mitul, nuvela realistă, nuvela romantică, oralitatea, portretul, premodern(itatea), Realismul, Renașterea, romanul, Romantismul, Școala Ardeleană, Umanismul

Recomandări de autori:

Ion Neculce, Anton Pann, Dinicu Golescu, I. Codru-Drăgușanu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Radu Ionescu, Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici; (și, for some reason: Niccolò Machiavelli, Montesquieu, Molière, Alphonse de Lamartine, Stendhal)

Un an de zile faci asta gen. Atât. Niciun update metodologic, niciun update ideologic, niciun update estetic, nimic.

Ce vizează programa? “Receptarea formelor literare în dinamica lor” și “analiza contextelor transnaționale”. Visează doar. Adevărul gol goluț e că ministerul habar nu are ce face, iar oamenii care fac programele habar nu au ce e literatura azi.

---

Din zbaterile unui candidat, Cristi Cismaru sau când ești prea mare pentru un partid prea mic

Ne-a lăsat pe toți mască atunci când a anunțat că schimbă (din nou) partidul. Inventat pe vremea PSD-ului lui Darius Valcov, pe legături de rudenie, crescut apoi la sânul PSD-ului lui Prina, desăvârșit în cele două mandate ale lui Emil Moț, într-o administrație coruptă, incompetentă, disprețuitoare, pe care, de facto, a condus-o, Cristi Cismaru a reintrat în politică la PUSL, un partid de buzunar al unui dator la stat cu doar 60 de milioane de euro, proprietar al unei televiziuni naționale. Asta după ce PSD i-a aruncat ciozvarta directoratului la CAO, aruncându-l de fapt sub autobuz. Jocul a fost frumos și Marius Oprescu a dovedit, de această dată, măiestrie politică: l-a ademenit cu un salariu bun, știind că nu are șanse să supraviețuiască în administrația adversarilor politici, a scăpat de el din consiliul local și, când De Mezzo l-a aruncat din CAO, i-a mai oferit o ciozvarta de 4 mii de lei pe lună. Pentru orgoliul lui Cismaru, 4 mii de lei pe lună înseamnă trei tunsuri și un pudrat de nas, așa că a spus pas. Fericit că a scăpat de el, Marius Oprescu a lăcrimat teatral, i-a spus că ușa lui rămâne deschisă dacă se răzgândește și a mers mai departe.

Cismaru a suferit de foame vreo două luni, umblând la economiile din mandatele de administrator public, și când l-a răzbit rău foamea a mers la dom’ profesor cu căciula în mână și cu para în gură: că De Mezzo m-a asuprit, că Oprescu m-a înșelat, că doar dumneavoastră sunteți soarele pe cerul plin de nori al vieții mele.

Dom’ profesor, în căutare de carne de tun la Olt, l-a uns repede șef peste partid: PUSL – partidul care va scrie viitorul la Slatina și în Olt, în capul lui Cismaru, că nici măcar Voiculescu nu crede asta.

După ce a trecut euforia numirii și a văzut că sediul e mare, dar gol, și nu îi spune nimeni „domnule președinte” (chestie importantă pentru miticii cu orgoliul mai mare decât inteligența) Cismaru a început să meargă la emisiuni locale, tunând și fulgerând că el va face și va drege… ceva ce nu a făcut în cei 12 ani cât a fost administrator public al orașului. Ofensat de-a dreptul că până și moderatorii obișnuiți cu periatul președinților îi spun tot „Cismaru”, a căutat o soluție mai bună.

După aproape o lună glorioasă de PUSL, Cismaru l-a rugat pe Mugur Mihăiescu, deputatul de Olt al AUR, să se întâlnească și să îi propună o soluție salvatoare pentru AUR. S-a gândit el, Cismaru, că Mădălina Vale – viceprimar – nu e chiar potrivită pentru candidat la primărie, dar că el, de la AUR, ar câștiga sigur. A început să îi vândă gogoși lui Mugur Mihăiescu, că el e de aur cu adevărat și că el va fi cel mai bun candidat. Minciunile și denigrările au continuat la adresa Mădălinei Vale, asta în timp ce Mugur Mihăiescu asculta cu un zâmbet impasibil pe față, lucru care l-a încurajat pe Cismaru să reverse, ca o vidanjă încărcată de la CAO, tot gunoiul din sufletul lui mic de pesedist.

Că el nu se regăsește în PUSL, dar că a fost o rampă de lansare pentru a atrage atenția, dar că el la AUR a vrut să vină și că el ar fi un partener bun și cel mai potrivit candidat la primărie.

Mugur Mihăiescu zâmbea pentru că d-alde Cismaru mâncase mulți pe pâine și se gândea că abia așteaptă să scape și să joace canasta cu prietenii la el la local… sau ceva de genul acesta, putea fi și șeptică, oricum era mai important decât ce îi spunea Cismaru.

Știți zicala aia „vii bou și pleci vacă”? Cert e că Cismaru a rămas la PUSL, unde continuă să ofteze după AUR. Sau poate după Oprescu și cele 4 mii de lei ale lui, că a înțeles până la urmă că 4 mii sunt mai mulți bani decât 0. În fine, cu un partid mic pentru un om atât de mare, în continuare, Cismaru se consolează că de fapt el, la PUSL, va face treabă și, sigur, nu are pe nimeni lângă el, dar măcar uite ce sediu mare și frumos are. Gol, dar mare.

Îi spunem noi lui Cismaru să îl consoleze și pe el cineva: Domnule Președinte, nu vă temeți, vă rog. Sunteți un om puternic și 2-3% îi aveți garantat la alegeri în 2028. Nu, nu îi aveți, dar nu se cădea să fi încheiat într-o notă pesimistă după tot perdaful pe care vi l-ați luat de la AUR și urmează și de la dom’ profesor. Păi ce, credeați că nu a aflat?”

---

Istericii de la USR tac chitic in cazul “cumnatei lui Drulǎ”

de Florin Puscas

Pentru un partid specializat în linșaje morale din te miri ce motive, USR ar trebui să înțeleagă că în cazul „cumnata lui Drulă” nu e relevant dacă doamna e vreo lumină sau nu, pentru că toată discuția e la nivel de percepție publică. Ca în justiția aia pe care ei o urăsc: nu e importantă doar imparțialitatea propriu-zisă a judecătorului, ci și aparența de imparțialitate.

În rest, situația are accente comice:

- Publicul: Drulă și-a băgat cumnata secretar de stat la MIPE, în plină campanie electorală, huo!

- Dominic Fritz (un personaj masculin): Jegoșilor, misoginilor, doamna nu are nevoie de niciun bărbat să o sprijine, performează fără sprijin. „Pentru funcția de la minister am propus-o eu, nu altcineva.” (am pus ghilimele să fie clar că fix așa a zis, nu am parafrazat)

- Propaganda USR: Femeia „nu e numită de USR la ministerul Fondurilor Europene, ci de Bolojan și de ministrul Pîslaru, numit tot de PNL”. (am pus iar ghilimele, n-am modificat nimic în mesajul propagadei USR) Adică PNL ne-a copt-o ca să-l saboteze pe Drulă.

Mdeci, ca să rezumăm: publicul e jegos și misogin când suspectează nepotisme în numirile rubedeniilor în funcții publice (bine de știut și în alte cazuri, n.m.), doamna de la MIPE e competentă și nu are nevoie de bărbați care să o promoveze, dar a fost propusă de un bărbat, întâmplător lider de partid din coaliție, iar ăia care au numit-o, adică dușmanii-aliați de la PNL, ar fi trebuit să refuze numirea pentru a nu-i sabota campania lui Drulă, deși Drulă nu ar avea nicio legătură cu ascensiunea politică a cumnatei.

Ăsta e nivelul. Mii se like-uri, sute de distribuiri peste tot. Coerența logică nu mai e la modă. „Thank you for your attention to this matter!”

---

Un text ce nu e pentru oricine

de Gabriel Şerban

Am fost curios, ca orice om cu pretenții de observer al Romaniei contemporane, de ce naiba prind manelele ăstea atât de tare la români încât le auzi și în căști de 200 de lei pe troleu, și în boxe de 20 000 de euro pe litoral, și la nuntă, și la înmormântare (uneori în aceeași zi).

Așa că am lăsat snobismul deoparte și am început să citesc studiile serioase despre dopamină, muzică, recompensă și cultură populară (de la Laboratorul de Neuroștiințe Affective al lui Daniel Levitin până la experimentele lui Robert Zatorre cu PET-scan pe oameni care ascultă muzica lor preferată și au orgasm dopaminergic măsurabil).

Am combinat asta cu datele de consum reale din România (YouTube, TikTok, Spotify, radio) și iată ce a ieșit:

Robert Sapolsky ne-ar explica, cu creierul său de primatolog, că stresul cronic al tranziției post-comuniste, sărăcia structurală și lipsa unui proiect național coerent au activat exact aceleași circuite de recompensă pe care le activează zahărul rafinat și cocaina la șobolanii de laborator: recompensă imediată, intensă, fără efort cognitiv.

Lectura unei cărți necesită cortex prefrontal funcțional, amânarea gratificării și toleranță la frustrare – chestii pe care 30 de ani de „tranziție” le-au erodat sistematic.

O manea de 3 minute cu refren repetitiv și mesaj „am bani, am femei, vă pupă Dani Mocanu” livrează exact doza de serotonină și dopamină de care are nevoie un creier obosit de cozi la ANAF și facturi la curent.

Predictibilitate + surpriză minimă = buclă de recompensă perfectă

Creierul adoră patternurile previzibile, pentru că le poate anticipa și eliberează dopamină chiar înainte de „răsplată”.

Structura manelei e fix aceeași de 100 de ani:

Intro de 4-8 secunde cu sintetizator balcanic

Intrarea vocii pe același ritm 4/4 la 130-145 BPM

Refren exploziv după exact 30-40 de secunde

Repetarea refrenului de 4-6 ori în 3 minute

→ Nucleus accumbens (centrul plăcerii) știe exact când vine „hit-ul” și începe să pompeze dopamină anticipativ, ca un jucător de păcănele care știe că la al 5-lea spin vine „cireașa”.

Ritmul cardiac sincronizat (130-145 BPM)

Majoritatea manelelor sunt scrise fix în intervalul în care bate inima când ești excitat sau fugi de poliție.

Când ritmul muzicii se potrivește cu pulsul, creierul interpretează asta ca „stare de excitație pozitivă” și eliberează dopamină + noradrenalină.

E același motiv pentru care muzica trance sau drum’n’bass funcționează în cluburi.

Mesaje de status și dominanță tribală

Creierul primatic (vechi de milioane de ani) reacționează masiv la semnale de ierarhie: „Eu am bani, eu am femei, eu am Lamborghini, voi sunteți fraieri”.

Când asculți „Baga bani, baga bani, ca să vezi ce limuzină am”, se activează exact aceleași zone ca atunci când vezi un mascul alfa la maimuțe care își arată forța – circuitul dopaminergic VTA → nucleus accumbens merge în overdrive.

Refren repetitiv + cuvinte simple = „earworm” neurochimic

Cu cât o melodie e mai simplă și mai repetitivă, cu atât rămâne mai mult blocată în bucla de lucru a creierului.

Refrenul „Sunt șmecher, sunt șmecher, am bani și putere” se repetă de 40-50 de ori într-o melodie de 3 minute.

Creierul continuă să-l „ruleze” și după ce se termină piesa, eliberând dopamină reziduală ore în șir (exact ca un slot machine care îți dă mici câștiguri ca să continui să tragi de manetă).

Conținut sexual explicit + imagini de hiper-masculinitate

Creierul bărbatului mediu eliberează dopamină la vederea femeilor în bikini care dansează pe yacht-uri.

Clipurile maneliștilor sunt practic pornografie soft combinată cu semnale de resurse (bani, mașini, arme).

E un combo letal: sex + status + resurse = triplă doză de dopamină.

Efectul „ostentativ costisitor” (costly signaling)

În biologia evolutivă, semnalele scumpe (lanț de aur de 5 kg, Lamborghini galben-mat, 100 de trandafiri la o petrecere) declanșează respect și invidie.

Când vezi așa ceva, creierul tău de primată secretă dopamină pentru că „ăsta e masculul dominant, poate are gene bune sau resurse – merită atenție”.

Recompensa socială prin apartenență tribală

Când cânți manele cu prietenii la grătar sau în mașină, se activează și circuitul oxitocinei + dopamină legat de „suntem împreună împotriva fraierilor”.

E același mecanism ca la ultrasii de fotbal sau la concertele lui Guță din 2005.

Rezumatul neurochimic brutal

Manelele = cocaină săracă în formă audio-vizuală:

eliberare rapidă și repetată de dopamină

fără efort cognitiv

fără amânarea gratificării

validare tribală instant

semnale de sex + bani + putere

În comparație, o carte sau o piesă de jazz cere efort prefrontal, amânare, toleranță la ambiguitate – toate costisitoare energetic și zero dopamină imediată.

De asta, pentru creierul obosit al omului de rând din 2025 România, Dani Mocanu, Salam sau Nicolae Guță nu sunt „kitsch”.

Sunt literalmente cea mai eficientă sursă de dopamină disponibilă la 2 click-uri pe YouTube, gratuită și fără efecte secundare legale (decât dacă ești chiar tu Dani Mocanu și te prinde DIICOT-ul).

După două zile și două nopți în care am citit 47 de studii m-am prăbușit pe canapea la ora 4 dimineața, cu o cafea rece în mână și cu un adevăr care mă lovea mai tare decât orice refren de manea:

Un jazz liniștit de Bill Evans sau un slow-country sfâșietor de la Chris Stapleton n-are nici o șansă reală în România 2025.

Zero.

Nici măcar 3%.

Pentru că ele cer liniște, cer timp, cer un cortex prefrontal odihnit, cer să-ți amâni plăcerea 3 minute și 40 de secunde până vine solo-ul de trompetă care-ți rupe sufletul…

Iar creierul colectiv român de azi e prea obosit, prea înfometat de dopamină rapidă și prea obișnuit cu „hit-ul” la 12 secunde ca să mai accepte așa ceva.

E ca și cum ai încerca să vinzi apă plată la un festival de Red Bull și țuică fiartă.