Opus nr. 501 - 14 lucruri faine pentru o duminicǎ liniştitǎ, aşa cum ți-am promis
Am scris sâmbătă noaptea analiza despre reforma SRI (care a avut ciudat de mult succes la citire) și m-am culcat la cinci dimineața, dar am promis că nu vă las în această zi de duminică fără deja obișnuitul și mult așteptatul newsletter pentru inimă.
Iată-l. Vă pupez.
1.Poate nu veniți
Acesta este draftul de afiş al primei mele expoziții personale. Sunteți invitați, mai ales cei din Cluj.
Nu sper la nimic de la expoziția asta, pur și simplu așa am simțit. Să o fac. Am un stil aparte și aici, ca și în poezie. Dorința mea e să îți inoculez obsesia, să te intrig, să te opresc pentru o clipă din drum.
2.Desene animate pentru oameni mari, mai ales pentru iubitorii de pisici
Îl urmăresc pe Tofield de cel puțin 10 ani, mă mir că am uitat să vi-l recomand. Ca iubitor de pisici, ador felul în care știe să transpună toate năzbâtiile felinelor aflate în viața omului.
Simon’s Cat este o serie de animații create de Simon Tofield, un animator britanic. Totul a început în 2008, când Tofield a încărcat pe YouTube un scurtmetraj intitulat „Cat Man Do”, în care o pisică flămândă își trezește stăpânul cu metode din ce în ce mai agresive. Clipul a devenit viral.
Personajul principal este o pisică albă, rotundă și expresivă, fără nume, inspirată de pisicile reale ale lui Tofield. Animația e minimalistă — fundal alb, desene simple în creion, fără dialoguri, doar efecte sonore. Tocmai simplitatea asta i-a adus farmecul universal.
Pisica lui Simon e lacomǎ, curioasă, distructivă și adorabilă simultan. Fiecare episod surprinde momente recognoscibile pentru oricine a avut vreodată o pisică: mâncarea cerută obsesiv, cutiile de carton, vânătoarea de muște, ghearele înfipte în mobilă, vasele sparte.
Seria a explodat în popularitate, acumulând miliarde de vizualizări. Tofield a transformat succesul online în cărți, merchandise și chiar un joc pe mobil. A rămas însă fidel stilului original și continuă să producă episoade noi.
Nu ai nevoie de bugete uriașe sau tehnologie sofisticată pentru a crea ceva cu rezonanță globală — doar observație atentă, umor autentic și talent de povestitor vizual.
3.Ceva fin
Dacă vă știți iubitori de viniluri și ascultați și muzică lăutărească, vedeți că Electrecord a scos ceva senzațional cu Taraful de la Vârbilău. Îl găsiți pe site-ul Electrecord și Cărturești. Eu mi-am comandat, îmi place tare de ei.
I-auziți o “monstrǎ”:
4. Trista poveste a lui Benjamin Fondane, poetul care a sfârșit gazat la Auschwitz
Benjamin Fondane a fost un mare poet avangardist. Foarte necunoscut în România, deși e român. Evreu, dar român.
S-a născut la Iași, în noiembrie 1898, și a murit bietul la Auschwitz, aproape 46 de ani mai târziu, într-o zi mizerabilă de octombrie a anului 1944. Germania nazistă era în ruine, aproape înfrântă, dar cuptoarele ardeau încă în lagărele sale de exterminare. El nu a avut noroc.
Benjamin Fondane a fost gazat pentru că era evreu, într-o epocă de nebunie colectivă în Europa (care nu a ocolit România fascistă condusă de mareșalul Ion Antonescu). În țară se făcuse cunoscut sub numele de Benjamin Fundoianu, tot un pseudonim, căci în acte pe poet îl chema Beniamin (Barbu) Wechsler.
La 14 ani deja publica poeme ca Fundoianu (optase pentru acest pseudonim în cinstea unei moșii a mamei sale, aflate în localitatea Fundoaia).
În anii 1930, Benjamin Fondane era deja cunoscut la Paris (unde se și mutase). Unul dintre cei care l-au admirat a fost Emil Cioran, care l-a nemurit într-un eseu prins în volumul Exerciții de admirație, publicat la Paris în 1986.
Am ales pentru voi poezia asta:
Metru vechi
de Benjamin Fondane
Prietene, prietene, e toamnă -
un sfert de ceas, și calul ne azvârle
la via veche unde, lângă cramă,
e anotimpul cald pentru șopârle.
Nu-i nimeni în hambare și în șură.
Pustiu. E-o cîrciumă aici. Vom cere,
în sticle vechi, cu lacăte la gură,
puțină reverie și tăcere.
E o podgorie întreagă-n cupă -
ascult, ca-n vremuri vechi și cunoscute,
cum fierbe vinul copilandru după
cuiele puse-n cea din urmă bute.
În cupa asta udă, Amintirea,
imagini, amintiri mai false, cearcă
să puie-n via veche însorirea
și sufletul cel tânăr, de la poarcă.
Tata e-acolo, lângă crama veche.
Îl văd cum chibzuiește cu vierul
(cu fierberea din vrană la ureche)
dacă sunt semne că se schimbă cerul.
În toamna șeasă ca o apă-ntinsă,
nucii în pace-și desfoiau amarul
pe iazul liniștit, cu apă linsă.
De undeva, din fund, gornea pândarul.
Veneam cu tata-ngândurați spre casă.
Tata tăcea. Tăceam. Și toamna numa
ofta uscat, din frunze de mătasă.
Soseam cu liniștea pe noi și bruma.
Ci uită-te, prietene, n-ai teamă :
aracii cad în drumuri? Via-i gata?
Și spune-mi: râde cineva prin cramă?
Aș vrea, deși - știu bine - nu e tata,
și nu e crama veche, nu-i vierul,
nu-s goarnele în fund, nu-i bucuria,
și uite, poate nu mai vrea nici cerul
să coacă toamna și să coacă via.
5. Acesta este prietenul meu şi e un tip foarte pasionat
Mihai Hossu e un tip special, are o poveste de viațǎ total “neoarecare”, un fel unic de a vedea viața, un umor… aparte.
De aici conținutul e disponibil doar pentru abonații plătitori. Aceștia sunt și cei care apreciază maxim genul acesta de duminici în care ne „facem de cap”, antrenându-ne inimile și mințile cu lucruri frumoase. Aviz încuiaților!