Opus nr. 514 - 23 de lucruri pentru duminicǎ, aşa cǎ nu te vei plictisi. Din contrǎ...
O ediție de duminică plină şi savuroasă. Vă garantez.
1.Haina îl face pe om, suntem animale vizuale. Suntem sclavii ochilor noştri
Ne place să ne mințim, e un sport mondial mai practicat decât fotbalul. Am construit o societate care se închină la „ceea ce este în interior”, o catedrală de cuvinte pompoase despre suflet, “frumusețe interioarǎ”, hahaha, intelect și valori morale, în timp ce trăim, respirăm și decidem exclusiv pe baza “ambalajului”.
Intri în vagonul de metrou și te transformi într-o mașinărie de calculat, chiar dacă nu vrei să recunoști. Nu e nevoie de nicio premisă științifică pentru asta, e suficient să fii atent la ce faci cu ochii în primele trei secunde. Îl vezi pe tipul ăla care stă pe scaunul din colț?
Înainte să știi dacă e medic, criminal în serie sau poet, ai decis deja cine e pentru tine. Te uiți la frezǎ, la cum ține telefonul, la pata aia mică de pe gulerul cămășii.... Nu te gândești „poate a avut o dimineață grea”, ci simți instinctiv un recul, o etichetă lipită instant pe fruntea lui: „neîngrijit”, „dubios”, „trist”.
Suntem niște brute rafinate care se prefac că au depășit stadiul de savană, dar adevǎrul e cǎ etichetǎm un om “bazându-ne” pe faptul cǎ are geaca de la Pepco.
Suntem o specie de ipocriți care recită poezii despre profunzime, autenticitate, dar care salivează pavlovian la femeile cu sâni tunați și piele întinsă.
Suntem sclavii ochilor noștri. Judecăm instantaneu, brutal și definitiv.
În acea fracțiune de secundă dintre momentul în care vedem pe cineva și momentul în care apucăm să gândim, sentința a fost deja dată. Nu există recurs la prima impresie în tribunalul minților noastre.
Nu-i un defect corectabil, felul acesta de a gândi este sistemul nostru de operare de bază. Eu am ştiut mereu ce primǎ impresie voi crea cu fața mea de rus, cǎci Brad Pitt nu-s. Apoi am adǎugat şi peste 100 de tatuaje ca sǎ bat în cuie prejudecǎțile viitoare: agresiv, dur, incult. Apoi, apare şocul: “Liviu, dar tu eşti un tip foarte mişto, aveam impresia cǎ eşti altfel”. De aia zic, e muzica pe care o aud în ultimii 20 de ani despre mine.
Suntem animale vizuale, cizelate de o evoluție care nu a dat doi bani pe „frumusețea interioară”. Evoluția nu a mai avut buget de timp şi pentru acest rafinament.
În natură, urâtul înseamnă adesea bolnav, slab sau periculos.
Creierul nostru reptilian scanează, etichetează și clasează o altă ființă umană înainte ca noi să știm măcar cum o cheamă.
Simetria înseamnă gene bune. Înălțimea înseamnă dominare. Haina scumpă înseamnă resurse.
Restul? Restul sunt detalii de umplutură pe care le inventăm ulterior ca să ne justificăm instinctele.
Trăim sub dictatura „efectului de halo”, o eroare de logică monumentală care conduce lumea.
Dacă arăți bine, ești automat considerat mai deștept, mai onest și mai competent. Este o formă de corupție mentală pe care o acceptăm tacit.
Urâții, neglijenții, cei cu fețe asimetrice sau corpuri care nu se încadrează în standarde pleacă din start cu handicap.
Ei trebuie să muncească dublu doar pentru a ajunge la linia de start a celor frumoși.
Nu mai zic nimic despre persoanele cu dizabilitǎți. Acolo e jale: creierul nostru are deja presetatǎ intoleranța.
Când e vorba de judecat prost oamenii, mai facem o greşeală paradoxală: ne judecăm pe noi înșine cu aceeași cruzime. Ne petrecem viața lustruind vitrina. De ce ne cumpărăm haine pe care nu ni le permitem? De ce ne injectăm fețele cu botox şi buzele cu hialuronic? De ce ne edităm pozele până devenim niște avataruri de plastic? Nu pentru noi. Ci pentru a manipula acea fracțiune de secundă din mintea celorlalți.
Știm regulile jocului: dacă nu arăți că ai succes, nu vei avea succes. Este un cerc vicios cinic.
Nimeni nu cumpără o conservă îndoită, indiferent cât de delicios e conținutul.
Nu mai avem răbdare. Nu mai avem curiozitatea de a explora. Am devenit consumatori de oameni, mestecând imagini și scuipând tot ce nu are gust de perfecțiune estetică. Profunzimea a devenit un lux pe care nu ni-l mai permitem. Vrem să știm totul dintr-o privire, iar dacă privirea nu ne satisface, trecem mai departe. Am transformat interacțiunea umană într-un catalog IKEA: dacă nu-mi place designul, nu mă interesează cât de rezistent e materialul.
Realitatea e un concurs de frumusețe continuu, brutal și inechitabil, care se ține în săli de ședințe, în tribunale, în dormitoare și pe stradă. Nu există scăpare și nu există happy-end moralizator. Câștigă cine înțelege că viața este un spectacol vizual și joacă rolul până la capăt.
Restul, cei care așteaptă să fie descoperiți pentru „sufletul lor”, vor rămâne în culise, singuri, întrebându-se de ce nu i-a aplaudat nimeni, în timp ce cortina cade grea peste o sală care se uita, de fapt, în altă parte.
2.Poemul de azi
Îmi aparține.
3.Ce sǎ zic, va trebui sǎ ne obişnuim cu ei
În maxim treiani, vom avea şi noi prin case câte unul… Pe al meu o sǎ îl cheme Laviniu.
4.Sǎ mǎ cu jet pe “specialişti”
“Please, try again later” este cel de-al șaptelea tablou din cadrul expoziției personale “Noi suntem apocalipsa” (februarie, 2026), o sirenă captivă într-un canal, dar captivă și între mit și dejecție. O sirenă frumoasă și inutilă, de care omenirea nu mai are nevoie.
Sper să reușesc și aici ce am reușit în domeniul cărților cu self publishing. Să vând toate tablourile într-un timp decent și pe sume mari, căci sunt faine și obsesive, și să urinez încă o dată pe parerisții și specialiștii care țin ermetică această industrie.
Cine sunt asistenții mei când pictez?
Ana și Alo, cățelușii noștri. Se mai bășesc, dar îs de ajutor.
5. Sfat pentru 2026 - eliminați din viețile voastre toti bulangiii fǎrǎ suflet cu care va anturați
Oameni care nu vor sǎ se schimbe, oameni care se comportǎ jegos, oameni care mimeaza prietenia - aruncați-i în plm la coşul de gunoi al sufletului!
6. Concursul național de dizain de salatǎ de boeuf pe 2025 s-a terminat. Iatǎ câştigǎtorii!
Da, există așa ceva, are loc o dată pe an pe Facebook, îl ține un tip și e absolut amuzant totul. Io aș face din asta o chestie mare, fiindcă îs convins că în bucătăriile din România există mulți Picassoi ascunși.
Mai întâi, participanții și la final câștigătorii:
Următoarele poze, și mai interesante, cu salate de boeuf, le pot vedea doar abonații plătitori.
Tot în secțiunea dedicată lor, puteți citi lucruri foarte interesante despre obiectele care mor, un text superb al unui psiholog, topul celor mai scumpe ouă Fabergé, descrierea unui parfum care nu merită, un text despre un whisky scoțian unic, o poezie suavă de Nicolae Dabija și muuulte altele.
Sigur, te poți opri aici, cum ai făcut-o și altă dată și să citești mitocanește moca următoarele ediții, atunci când vor fi gratuite părți din ele.
Că așa fac românii, au păreri despre suma de 26 de lei pe lună — „e mult, nu se merită, am alte cheltuieli", etc.
Cei care vă decideți să plătiți totuși în avans, adică 359 de lei, veți primi bonus nu numai cărțile mele cu transport gratuit și semnate, ci și un abonament gratuit pe un an la Gizăs Craist, newsletterul-frățior al lui Strict Secret, cu știri ciudate, dar adevărate. Apropo, care este trimis și el în fiecare duminică abonaților. Aveți azi ce citi.
Îndrăzniți, e o sumă imensă 26 de lei pe lună, nu?