Opus nr. 521 - Ultima duminicǎ din 2025. O "mâncǎricǎ" pentru vocile din interior, pentru un nou ritm al inimii.
Este cumva fascinant și îmbucurător sǎ vǎd câți cititori Strict Secret s-au „lipit” mental de ediția de duminică, ce a început ca o joacă.
Facem aici un fel de șezătoare culturală fără fasoane, în timpuri în care pare, doar pare, că nu mai există oameni care să iubească muzica, cititul, metafora, arta, introspecția.
Dar ei există. Voi existați.
Nu mi-am propus niciodată aici, duminica, să fac pe guru-ul. Sunt doar un curator de pripas.
Am început și voi continua să vă scot din sacoșa interioară bunătățile pe care le-am strâns de-a lungul vieții și „lucrurile” pe care nu încetez să le colecționez.
„Arta înseamnă libertate”, au spus toți marii adevărați ai lumii. Cred tare în asta.
În ceea ce mă privește, acest „supliment” duminical e și o modalitate pentru voi de a mă cunoaște mai bine, peste rămășițele zilei. Căci nu poți să intri din afară în mine ca să mă înțelegi, iar ca să fii în interior, trebuie să îți deschid eu ușa.
Am deschis-o. Fii bine venit.
PS: Fiindcă sunt un adevărat magician, haha, acest newsletter o să ajungă la voi sâmbătă seara. Vi-l scriu din viitor, căci unde sunt eu acum e deja duminică, deci îmi respect cuvântul de a-l fi trimis duminică, atât doar că vi-l ofer mai repede, să vă bucurați în tihnă de el. A ieșit foarte mișto.
1.Repară-te, ești jucăria ta.
Am scris versul ăsta într-o zi când m-am prins (în sfârşit) că aștept de la alții ceva ce doar eu îmi pot da.
Așteptam să fiu văzut, să fiu înțeles, să fiu “reparat” de cineva din afară. Ca și cum aș fi fost un obiect stricat lăsat pe marginea drumului, sperând că trece cineva cu trusa de scule potrivite.
Dar nu trecut nimeni.
Dacă aştepti şi tu aşa ceva, să ştii că nu trece nimeni.
Sau, deh, unii trec, se uită la tine, poate încearcă să șurubească ceva, dar nu îți cunosc “mecanismul”.
Cum să-l cunoască? E al tău.
L-ai construit tu, piesă cu piesă, din tot ce ți s-a dat de la Dumnezeu şi pǎrinți, din tot ce ți s-a întâmplat, din tot ce ai ales și din tot ce ai evitat.
Nimeni nu are manualul de instrucțiuni despre tine în afară de tine, și nici tu nu-l ai scris clar, nu l-ai primit full edition, îl descifrezi din mers.
Suntem propriile noastre jucării.
Nu în sensul că ne jucăm de-a viața, ci în sensul că suntem obiectul pe care îl căram cu noi de când ne știm. Același trup, aceleași răni, aceleași arcuri stricate care ne fac să tresărim la anumite cuvinte, să fugim de anumite atingeri, să căutăm mereu același tip de durere ca să ne confirmăm ce credem deja despre noi.
Și când ceva se strică înăuntru, prima reacție, prima greşealǎ, prima infracțiuen sufleteascǎ e să căutăm pe altcineva să ne repare. Un instalator mental, un tâmplar de inimi, un electrician al angoaselor arse.
Cǎutǎm un partener care să ne facă să ne simțim iubiți pentru că singuri nu știm cum. Cǎutǎm un prieten care să ne valideze pentru că validarea proprie sună a lăudăroșenie sau a îndoialǎ. Cǎutǎm un terapeut, da, uneori e nevoie de un ghid, dar ghidul tot nu face treaba în locul tău: el îți arată unde eşti stricat, dar mâinile care repară sunt ale tale.
Repară-te nu înseamnă sǎ…
(de aici pot citi cititorii abonați cu plata, sorry)