Opus nr. 522 - De ce copiii noștri ar trebui să învețe poker la școală. Despre caracter. Pe 24 decembrie 2025 am intrat oficial în epoca cenzurii de stat.
V-am zis că sunt departe. Dar sunt aproape de copilul meu iubitor. (Știu că trebe să mă tund :))
Azi, ne-am făcut de cap. Înghețată, piscină, circ. Fără muzee și galerii de artă. Voi reveni pe larg după Anul Nou cu toate detaliile acestei călătorii.
Profilul aproape complet al unui om de caracter, dacă vrei să testezi pe cineva
Un om de caracter se vede în lucruri mici, mult înainte să apară “cumpenele” mari.
Daca vrei cu adevărat să vezi “semne bune” despre un om cu caracter, uită-te cum tratează chelnerii, cum vorbește despre foștii parteneri, ce face când nimeni nu se uită.
Caracterul nu e ceea ce declari despre tine, e ceea ce faci când nu ai de câștigat nimic din asta.
Omul care ajută fără să i se ceară, care nu bârfește când ar putea, care recunoaște că nu știe, fără să se simtă prost – ăsta e omul pe care-l vrei lângă tine când lucrurile se complică.
Nu te uita la ce spune cineva despre onestitate, uită-te ce face când minciuna l-ar avantaja și nimeni n-ar afla.
***
Oamenii buni ajung rar în poziții de putere pentru că puterea se cucerește cu arme pe care ei refuză să le folosească. Trebuie să calci pe alții, să minți strategic, să trădezi când e convenabil, să-ți cultivi imaginea mai mult decât să arăți cine ești, din ce aluat ești făcut.
Omul cu adevărat bun are un dezavantaj structural: îl rupe moral să facă lucruri pe care competitorii lui le fac fără să clipească.
Fiecare compromis pe care el îl refuză e un pas înainte pentru cineva care n-are astfel de scrupule.
Sistemele de putere nu sunt concepute să selecteze caracterul – sunt concepute să selecteze eficiența în acumularea de putere, care e un lucru complet diferit.
De aia, când întâlnești pe cineva cu putere reală care a rămas om cât de cât decent, ești în fața unei rarități statistice, căci asta înseamnă că e un om care a fost și bun și norocos și suficient de inteligent să înoate printr-un sistem ostil valorilor lui.
Compromisul nu vine niciodată cu o etichetă pe care scrie “acesta e momentul în care trebuie să-ți vinzi sufletul”.
Vine mascat în pragmatism.
Vine ca o favoare mică pentru cineva de care ai nevoie pe viitor.
Vine ca tăcere când ar fi trebuit să vorbești, dar era “nepotrivit”.
Dacă ești susceptibil de a deveni o târfă morală, prima dată te doare, a doua oară te doare mai puțin, a zecea oară nu mai simți nimic.
Și, pe nesimțite, te trezești că faci natural lucruri pe care acum zece ani le-ai fi considerat de neimaginat pentru tine.
N-ai luat niciodată o decizie mare să devii un gunoi.
Ai luat o mie de decizii mici.
Fiecare părea nesemnificativă, dar, acum, suma lor e catastrofală.
Oamenii fără caracter nu cad – alunecă. Și alunecă atât de încet încât nu simt mișcarea.
Succesul fără corupție cere vigilență permanentă și, mai ales, cere să știi exact ce nu ești dispus să faci, indiferent de preț.
Nu vorbesc de principii abstracte, fraților, ci vorbesc de o listă concretă cu linii de ghidaj pe care le porți cu tine în minte: nu voi minți despre…
(urmeaza sectiunea pentru abonatii platitori unde sunt texte extrem, dar extrem de interesante)