Opus nr. 53 - Lovitură de stat în Germania. Dejucată, e drept, dar ideea rămâne. Și încă niște gânduri despre Germania

Las și azi newsletterul la liber, dar vă rog să va abonați, căci nu sunt generos în fiecare zi. Da, e pe bani, dar poate că acest text te va convinge că îi merit.

Este știrea anului, din punctul meu de vedere. Ceva incredibil.

Autoritățile germane au arestat azi dimineață 25 de oameni suspectați că plănuiau o lovitură de stat. Grupul format din extremiști de dreapta și foști militari plănuia să ia cu asalt clădirea Parlamentului și să preia puterea în Germania.

Despre acest grup, procurorii au spus că s-a format în ultimul an și funcționa pe ideea că „Germania este în prezent condusă de membrii unui așa-zis stat paralel” care trebuia răsturnat. Ex-militarii considerau că Republica germană de după cel de-al Doilea Război Mondial nu este o țară suverană, ci o corporație înființată de Aliații care au câștigat războiul.

Șeful grupului ar fi un cetățean german în vârstă de 71 de ani, numit Heinrich XIII și căruia i se spune „prinț”. Printre complotiști se numără membri ai grupării extremiste Reichsburger (Cetățenii Reichului), care se află de mai multă vreme în atenția poliției germane din cauza unor atacuri violente și a teoriilor conspiraționiste pe care le promovau. În plus, ei refuzau să recunoască statul german modern. Grupul ar fi format din 50 de bărbați și femei care ar încerca să răstoarne republica și să o înlocuiască cu o nouă formă de stat pe modelul Germaniei de la 1871.

Printre membrii grupării se numărau și foști militari din trupele speciale. Complotiștii aveau stabilite în detaliu planurile pentru a conduce Germania, după lovitură. Potrivit procuraturii, membrii grupării considerau că își pot îndeplini scopurile doar „prin mijloace militare și de violență împotriva reprezentanților statului”, incluzând chiar și omucideri.

Serviciile de informațîi germane au surprins în cadrul grupării discuții pe care aceștia le aveau despre o structura numită „Alianța”, o înțelegere secretă superioară din punct de vedere tehnic a guvernelor, serviciilor de informații și armatelor diferitelor state, printre care Rusia și Statele Unite, spun procurorii, și care le-ar fi garantat sprijinul rebelilor, dacă ar fi reușit lovitura de stat.

De ce e importantă știrea?

Suntem în al treilea an de policriză , din 2020 și până azi, întreg mapamondul a fost supus unei presiuni socio-economice enorme. Policriză, da, da,fiindcă am trăit simultan la nivel global criza pandemică și criza economică ce a derivat instantaneu din ea, suprapuse ambele cu o criză morală, generată de izolare, și care ne-a afectat comportamentul definitiv. 

În 2022, policriza a schimbat doar crizele, ca să zic așa: Covidul a fost înlocuit de un conflict militar aparent minor, dar cu consecințe globale - mă refer la Ucraina, criza economică a rămas aceeași ca identitate, dar mult mai profundă și cu alte valențe (ex. prețul materialelor de construcție a crescut enorm în perioada pandemică, de când cu războiul din Ucraina, nu mai există stocuri pentru unele elemente). 

Când zic valențe, mă refer și la faptul că americanii tipăresc la dolari în neștire și pun presiune enormă pe euro, dar nu se limitează doar la asta: administrația Biden a pompat 370 de miliarde de euro în economia americană sub formă de subvenții, ca să îndulcească inflația galopantă și având ca motiv chipurile un “plan” de sprijin împotriva schimbărilor climatice, care, de fapt, e o dumă enormă, la real, e vorba de subvenționarea pe la spate a prețului la energie, ce s-o mai tot plimbăm prin gură!

La policriza din 2022, țărilor europene li s-a mai adăugat fiecăreia în parte câte o criză locală, ca să zic așa, fiindcă aproape fiecare stat din UE a suferit schimbări importante la nivel politic - vezi Israel, Germania, Italia, Suedia - la care adaug cu tupeu și Marea Britanie, tot parte a Europei, cu tot brexitul lor pe care pot să și-l bage în fund (dar ce alegere inspirată se dovedește acum brexitul pentru UK!).

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, peste toată policriza asta compusă din multe crizoaie, a mai apărut o criză “bibilaterală”, termen inventat de mine și care se referă la ruperea relațiilor și așa fragile dintre stâlpii Europei - Germania și Franța, ambele cu rahatul trecutului recent prezent pe rochițe.

Germania a fost acuzată fățiș de țări europene și mass-media că este cel puțin indirect vinovată de escaladarea conflictului din Ucraina, prin relațiile economice “tradiționale” cu Putin și Rusia, care au făcut economia Germaniei dependentă de Moscova. Mai mult, și după izbucnirea conflictului armat, Germania s-a codit mult timp să atace Rusia, chiar și verbal-diplomatic, fiind pedepsită grav cu “intamplatoarea” explozie a gazoductului Nordstream 1, care este un act de sabotaj pus la cale de americani prin mercenari de top, sabotaj ce a rezolvat două lucruri dintr-o lovitură: a rănit enorm Rusia din punct de vedere economic și a pus cu botul pe labe Germania, forțând-o fizic să taie macaroana economică cu Rusia.

În loc să consolideze legăturile cu Franța și să facă front comun în fața lumii cu ideea unei Europe rănite, dar unite, Germania a furat cutia cu darul miresei și a fugit în China să se predea economic. Un act de trădare continentală l-aș numi eu și l-aș sancționa cu excluderea ei din UE. Desigur, nu ar mai fi UE fără Germania, dar oricum nu mai e nicio UE de multă vreme, e doar o fațadă, o butaforie cu stunt-uri de PR și scuipați pe costum.

Franța, la rândul ei, are cacao la gură, de la pupat în cur Putinul multe luni după declanșarea războiului când, vă aduceți desigur aminte, Emmanuel Macron era singurul lider cu care comunica Volodea. Mișcarea neașteptată și superbă, de ce să nu recunoaștem, chiar dacă nedemnă, a Germaniei de a rămâne gravidă economic cu potenta Chină, a lăsat Franța în popoul gol. După ce că Franța nici nu făcuse bani cu Rusia, precum Germania, după ce că s-a compromis moral în fața lumii necondamnand ferm intervenția Rusiei, ba având și povești la ceas de seară cu Rusia, Parisul și Macron s-au văzut nevoiți să îngenuncheze pentru un oral în fața SUA, despre care Macron a avut multe poziții acide în ultimii ani, datorate și faptului că SUA a suflat Franței o grămadă de contracte de producție de arme.

Iată cum în maxim 24 de ore acum o săptămână, Macron și bunica sa, scuzați, soția sa, s-au dus ață la întâlnire cu Biden și asistenta lui socială, scuzați, soția sa, de parcă ne găseam la un episod cretin din “Schimb de mame”.

De ce este totuși importantă știrea cu Germania?

Pentru că, vă zic eu, nu numai teroriștii islamiști se gândesc la lovituri de stat și atacuri asupra ordinii lumii. Se gândesc, iată, și nemții. S-or fi gândind și italienii.

Dacă e să analizăm motivele grupării anarhiste arestată azi dimineață, eliminând exagerările naziste și proiectul de omucideri, putem însă reține ca valabil faptul că Germania a plătit foarte puțin după cel de-al doilea război mondial, a fost iertată prea repede de Aliați pentru mizeria enormă produsă Pământului. De ce oare? Și, privind obiectiv comportamentul Germaniei, Lumea, adică liderii ei, au stat foarte relaxați timp de decenii privind Germania cum se prostituează economic cu Rusia, căci relațiile economice dintre cele două țări nu sunt de ieri, de azi, ci au deja peste două decenii.

Știrea din Germania ne arată că sunt create azi peste tot pe glob premisele unor asemenea “proiecte” de lovituri de palat sau de stat. Statele naționale au devenit vulnerabile moral, politicul nu mai are pentru oameni nicio importanță, au văzut de toate, au fumat de toate. Banii nu mai reprezintă o problemă pentru nicio grupare teroristă - ei pot fi strânși de la țări bogate co-interesate să bage bățul prin gard sau pot fi strânși de la simpatizanți, căci azi, dragii mei, se pot constitui într-o clipită prin intermediul social-media “sindicate” ideatice care să susțină nu numai curățarea de plastic a oceanelor, ci și dărâmarea unui guvern sau uciderea unui lider politic.

Probabil că, în spiritul „vremurilor” pe care le trăim, nu va mai trece mult până când se va înființa o Biserică Virtuală pe bază de tehnologie blockchain, în care să nu mai existe un „dumnezeu” alb, ba chiar să creăm o religie fără nevoia de „CEO” ideologic, o religie în care să votăm cum trebuie să gândim și să acționăm în calitate de „credincioși digitali”, un soi de determinism digital pe care îl consider nu numai plictisitor ca demers final, ci și desacralizator. Dar asta cred eu, poate unii vor crede altceva.

Și dacă într-o zi, ascultându-l pe John Lennon, ne-am imagina că nu mai există țări sau am crea noi niște țări virtuale, chiar și pe Facebook, devenind „cetățeni” ai unor patrii fără de graniță, cu o „Constituție” compusă din doar câteva puncte?

Ar fi considerată o asemenea acțiune “lovitură de stat”? Probabil că da. Dar ar putea cineva să aresteze milioanele sale de contributori? Nu.

Imaginați-vă, așa cum îmi imaginez și eu, o patrie virtuală în care, pe baza tehnologiei blockchain, să nu avem președinți sau dictatori, să ne propunem să „guvernăm” sau gestionăm „problemele” lumii prin forța comună a implicării sau a donațiilor corect direcționate? Dacă am sponsoriza cu bani ascensiunea unei noi generații de politicieni în țările „clasice”? Dacă cetățenii unei țări virtuale ar începe să cumpere obiecte de artă și de patrimoniu pe care să le scape din „circul” snob al bogaților lumii?

Poate că acum criptomonedele, care s-au bazat pe tehnologia blockchain, au picat în nas, și cel mai probabil că vor genera încă un tsunami economic, poate că nu a venit vremea lor. Dar ideea de blockchain și enormele sale “colaterale”, potențialul său, toate astea își vor dovedi forța la un moment dat în creionarea viitorului nostru.

Am lăsat la final România, pentru că este o țară ce nu merită decât ultimul loc în orice discuție. O țară ce se autoflageleaza alegând politicieni inepti și nesimțiți, o țară în care trăiește un popor de mitocani imorali și needucați, în marea lor majoritate, și care distrug speranțele minorității ce visează la mai bine și la mai mult, care ii calcă pe gât pe cei puțini care muncesc și citesc și fac profit și care încă mai cred că au o Patrie.

Și în privința scandalului Schengen, tot de Germania ne atingem. Dragii moșului Alexa, să nu credeți că Austria face ceea ce face în aceste momente de capul ei, fără acordul informal al Germaniei. Sigur, Austria e un proxy rusesc, cum sunt și Serbia și Ungaria, căci Austria are o relație istorică de amantlac cu Moscova, dar încă mai ascultă de stăpâna sa - Germania.

Nu Schengen e important acum în discuție, deși suntem zilnic isterizați cu această temă, ci faptul că nu contăm în Europa, căci dacă contam, nu ajungeam aici. Nu Schengen e important, ci faptul că România nu mai are politică externă, nu mai are oameni de stat de calibru și care să conteze în lume. Dar mai ales la Bruxelles.

România a făcut o greșeală enormă în ultimul an. A uitat că trebuie să păstreze relații cordiale ȘI cu Bruxelles/Europa, și s-a aruncat cu toată forța în brațele SUA, lucru pe care acum statele europene coioase în sancționează. 

Noi eram condamnați să facem la nesfârșit acest dans echilibrat, la acord fin, între Washington și Bruxelles, dar am uitat că crâșma se închide la doișpe noaptea și am fugit la budă doar cu unul dintre pretendenți, în loc să dăm eterne speranțe ambilor.

Germania servește Statelor Unite o lecție indirectă prin asmutirea Austriei împotriva României - partenerul “strategic” al Washingtonului.

Aici nu e despre etică, ci despre contexte, contexte care înseamnă supraviețuire sau moarte, oportunități sau pierderea întregii avuții la ruleta războiului.

Mai aud pe unul și pe altul, mari experți într-ale poveștilor cu pești despre lume și viață zicând: “Măcar de și-ar asuma România să fie un stat american, să fie a 51-a stea pe steagul SUA”.

Iar eu râd, fiindcă mulți români știu ce înseamnă stelele de pe steagul american, știu că reprezintă cele 50 de state, dar 99,9 la sută dintre români nu știu ce înseamnă cele 13 dungi (stripes) de pe stindard: sunt cele 13 colonii americane “originale”.

Păi, asta aș vrea să zic, nu stat, dar măcar o dungă nouă pe steagul lor să ne asumăm că vrem să fim, și atunci măcar știm cum stăm.

Dar oare am știut noi, românii, am știut vreodată cum stăm? 

Al vostru, enervant și deștept și modest,

Liviu Alexa