Opus nr. 532 - Duminica celui de-al treilea rǎzboi mondial care a început deja. Cum ne-am transformat singuri în arme. Puținǎ nostalgie. Un parfum aparte. O poezie uitatǎ. Jurnal de copil.
Textul de mai jos e pentru fiecare abonat mocangiu, doar lor li se adresează, așa că trebuie citit până la capăt:
Târgul e ăsta: eu vă ofer mintea mea, universul meu, gândurile mele, anchetele mele, cu intenția de a vă deschide mințile, dacă vă pasă de mințile voastre. Și inimile, dacă le mai aveți.
Mulți dintre voi considerați, ca idioții, că munca mea vi se cuvine musai gratuit, ori deja aici avem o problemă.
Sunt atât de iritat în ton pentru că v-am spus că, în ultimele zile, le scriu mail cu mail celor care stau pe mocangeală de doi sau trei ani de zile și îi întreb: de ce?
Răspunsurile unora sunt șocante: unii imbecili consideră că eu ar trebui să le ofer munca mea gratuit din generozitate, ca și cum ei s-ar duce la chirurg și i-ar zice să îi opereze moca, fiindcă așa e frumos; alți asistați mintal îmi țin socoteala la încasări, dar sunt și analfabeți socotitori: ei cred că dacă am aproape 290.000 de cititori, automat toți dau 6 dolari și, potrivit minții lor mici, eu fac 2 milioane de dolari pe lună — măcar de ar fi așa, și tot nu ar fi treaba voastră câți bani fac eu, dar nu e cazul.
Apoi mai e categoria dobitocilor care mă citesc și care îmi spun ei cum ar trebui să fie jurnalismul meu: au devenit ei experți în presă, în stil jurnalistic, în abordări. Nu mai bine vă vedeți voi, bă, de viețile voastre? Dezabonați-vă, dracu’, faceți-vă voi ziare să vedem ce succes aveți!
Mai sunt și snobii opăriți, auuu, ăștia îs Iisus Hristos pe pământ, mereu supărați că am un limbaj trivial, că nu așa se vorbește, că prea îs îngâmfat. Bă, gomoșilor, mi se rupe în cur de părerile voastre de triști, nu vă mai stresați: dezabonare și marș în existențele voastre. Sunt exact cât vreau eu de generos sau îngâmfat, de trivial sau de emotiv, nu voi îmi desenați mie viața.
În fine, cei mai penibili sunt cititorii mocangii care își justifică nesimțirea cu textele:
„nu plătesc pentru că oricum nu se schimbă nimic”, „anchetele nu dau jos corupți”, „totul e degeaba”.
Bă, defetiști falși, jurnalismul de investigație nu e o ghilotină, e un baros. Nu taie capete instant, ci fisurează ziduri.
Corupții nu cad pentru că Alexa scrie un articol, ci pentru că ani de zile — cam 27 — Alexa îi expune, le documentează minciunile, le strică rețelele, le erodează legitimitatea. Când cad, pare că „brusc”, dar nu e niciodată brusc: e un proces, e mucna unor jurnaliști ca mine.
„Nu se schimbă nimic” e exact replica impotentilor mintali care îi ajută pe cei pe care pretinzi că îi urăști. Pentru că puterea iubește cetățenii resemnați, nu pe cei implicați. Dacă toți ar gândi așa, n-ar mai exista nici presă liberă, nici istorie, nici progres. Ar exista doar tăcere bine administrată, iar tu ai fi — sau poate că ești — o oaie supusă, căcată la cur pe ea de frică.
Iar partea cu „nu plătesc” e hilară: consum mii de ore de muncă, nervi, riscuri, procese, amenințări și vine un pulete ca tine să îmi spună că e „degeaba”, dar tu tot continui să citești. Moca.
Dacă e inutil, de ce ești aici? Dacă e util, de ce nu contribui?
Nu poți fi spectator moral și parazit financiar în același timp.
Nu jurnalismul e inutil, ci comoditatea ta e convenabilă sistemului.
Schimbarea nu e garantată, dar fără susținere e imposibilă.
Eu nu sunt Netflixul vostru, bă, nu sunt prestator de servicii.
Eu sunt unul dintre foarte puținii idioți din țara asta care se mai pișă contra vântului.
Dacă îmi dai ǎia 26 de lei, e pentru rolul meu, pentru misiunea mea, ai înțeles? Nu ca sǎ fiu lǎutarul preferințelor tale politice.
Iar să nu faci nimic, sub pretextul că „oricum nu se schimbă nimic”, e cea mai sigură metodă de a te asigura că așa va rămâne.
Deci, dacă nu susții nebuni ca mine, nu te mai plânge că lucrurile merg prost.
Am pentru nesimțiții care gândesc așa un video absolut edificator despre injustiție și lașitate; de fapt, sună pentru toți.
În videoul de mai jos, în timpul unui curs, un profesor reputat o dă afară de la oră pe o studentă. Fără motiv, fără explicații. Brutal și dominant.
Profesorul îi lasă câteva clipe pe ceilalți să se îmbăieze în lașitatea lor și apoi îi întreabă: vi s-a părut injust ce am făcut, că am dat-o afară fără motiv pe această studentă? Ei au zis: da.
Profesorul atunci i-a întrebat: și atunci de ce ați tăcut? De ce nu v-ați ridicat în picioare ca să amendați nedreptatea?
Când nu ești afectat de nedreptatea care i se întâmplă altuia și taci, ești un guvid borât al vieții.
Vedeți, asta e misiunea profesiei mele: nu să țin cu CG sau ND, nu să vă fiu pe plac și să trâmbițez sorosisme și suveranisme, ci să lupt cu cea mai puternică armă — cuvântul — pentru cât mai mulți.
Și asta fac, bă, experților în jurnalism, asta fac de 27 de ani: zi de zi. Chiar și în această duminică. Trăiesc pentru profesia mea și, da, am pretenția să pot trăi decent DIN profesia mea.
Fără jurnaliști ca mine, lumea corupților și politicienilor, a traficanților de droguri și a securiștilor ar fi cu adevărat mai bună, cea mai bună.
Oameni ca mine sunt ultima piedică pe care ei o mai au.
De-aia ei se roagă să murim, să dispărem, de-aia ei se bucură că noile generații de jurnaliști sunt analfabete și fără coaie.
Abia când nebuni ca mine vor dispărea fizic, ei vor putea face ce vor.
Aveți exemplul cel mai clar mai jos. Asta e România, bă, prieteni.
Asta am ajuns – un popor care trăiește pe persoană fizică. A murit ăla din autobuz? Dă-l în pula mea, să moară, noi trebuie să ajungem la destinație, acăsică sau la piață.
Îngrozitor!
Deci, de aia ar trebui sǎ dați 26 de lei pe lunǎ.
Fiindca lipsa voastra de solidaritate a nascut o societate romaneasca absolut abominabila.
Dacă nu, nu e bai, îs destul de nebun să vă dezabonez încetul cu încetul pe toți cei nesimțiți. Ca să îl puteți citi pe Tolontan moca și să vă îmbăiați în mizeria presei facturiste.
Într-un ton mai vesel, cǎ tot e duminicǎ, pânǎ şi Negru’ m-a luat la 11 metri şi m-a trimis la scris cu mesajul ǎsta:
“Hai, Alexa, mișcă-te, în plm, și scrie StrictSecretu’ ăla, ce dracu’, mă, care e faza că-i duminică? Lasă tu textele, lenevitul e pentru sauroni ca mine; dacă ai fi în mintea mea când lenevesc, ți s-ar opri uindousul. Lasă, tu bagă acolo să se aboneze cititorii cu bani și să ne iei plicuri de la Deme, să mă cac în mâncarea bio Grigoriu, alea de la Deme îs McDonaldzul pisicesc, nu mai uita! Hai, aiceașia stau până văd că ai terminat!”
1.Ceva fin pentru oamenii de vârsta mea
2.Tabloul meu despre ipocrizia credinței din ziua de azi
L-am intitulat Deus ex Live.
Deus ex machina este un concept vechi din teatrul grec antic, în care acțiunea unei piese era adusă intenționat într-un punct de criză maximă, aparent fără ieșire. Când conflictul părea imposibil de rezolvat prin acțiunile personajelor, era introdus brusc un zeu, interpretat de un actor, coborât pe scenă cu ajutorul unei macarale numite mechane. Acest zeu intervenea din exteriorul logicii dramatice pentru a rezolva conflictul, a impune ordinea, a aduce pacea sau a anunța destinul viitor al personajelor. Soluția nu provenea din evoluția firească a intrigii, ci dintr-o forță superioară, externă, care închidea artificial povestea.
Metafora Deus ex Live este o ironie la desacralizarea lui Iisus. Tot ce ține de Iisus e azi live. Papa dă live slujba etc.
Alt plan de interpretare e desacralizarea ideatică. Capul lui Iisus nu mai apare. Corpul Lui a ajuns un glitch. Nu ne mai interesează Iisus. Dacă s-a născut, nu e despre El, e despre Santa Claus, brăduț și cadouri. Dacă a murit, nu e despre jertfă; e despre iepuraș și ouă, sau motivul penibil care ne face să postim.
Fata din fața crucii e Maria Magdalena de tip nou. În loc să îi fie alături lui Iisus pironit, ea transmite live procesul. Are dovada sau se dă mare că e martoră în fața absolutului. Asta fac mulți în ziua de azi, lăudându-se cu credința, ei fiind niște farisei.
3.Ce suplimente nutritive şmechere mai iau?
Ca să afli, trebuie să treci de partea ailaltă a barierei. Unde vei afla ce scrie în jurnal băiețelul meu, de ce al Treilea Război Mondial a început, vom învăța câteva lucruri despre lumea de azi, vom face ce facem de obicei duminica noi, cei din gașca Strict Secret. Vom simți.