Opus nr. 588 - Cum și-a pierdut Israelul reputația şi admirația. Este Netanyahu incontrolabil? Mogulul Sebastian Ghițǎ susține cǎ CG a luat tone de bani de la controversatul Elan Schwartzenberg.

Io v-am zis acum câtva timp că mogulul ăsta de la România TV, Sebastian Ghiță, atunci când a dat dezvăluirea deceniului acum câțiva ani și l-a scos pe Florian Coldea din schemă, mai are în tolbă tone de lucruri, dar că le va scoate în timp.

Prima detonare a lui CG a avut loc acum câteva zile. După ce Ghiță l-a acuzat că i-a cerut bani la Belgrad, după ce CG s-ar fi văzut cu ruși dubioși, voievodul senil a venit în studio la Alexandreasca și a dat un răspuns demn de Spitalul 9: că de aia s-a dus la Ghiță să îi ceară ajutor, tocmai ca să nu i-l dea. Ahahahaha.

În seara asta, tot pe barba lui Ghiță, s-a detonat încă o bombă:

Asta e… foarte tare. Ghițǎ nu prea vorbeşte fǎrǎ el, deci am ciulit urechile cu privire la remarcile lui despre sulfurosul de Elan Schwartzenberg:

„Stai să vezi cu Elan «Schwarzenegger» ăla, cu acest Călin Georgescu, când o să-l dea ăștia cu toate, că acest Călin Georgescu cred că cei mai mulți bani îi lua de la Elan Schwarzenegger ăla, cu Codruț Marta, cu acuzațiile alea de omor, că mi-a povestit mie Coldifer că Schwarzenberg cu fra-su au fost ultimii care l-au luat cu mașina pe Codruț Marta ăla care a furat banii lui Blejnar și l-au dus la Snagov și de acolo dracul l-a mai văzut pe ăla.

Deci tu, ditamai Călin Georgescu, accepți, iei bani, stabilești guverne, faci aranjamente, îl trimiți pe ăla prin toată lumea să dea tot fel de semnale. Păi tu nu știi că «Schwarzenegger» ăla să învârte cu toate serviciile, cu israelieni, cu ruși. Vezi scandal ce o să iasă și cu Călin Gheorghescu ăsta”, spune Sebastian Ghiță, în înregistrare.

---

După informațiile mele, Schwartzenberg n-a mai dat nici el prin România de ani de zile tocmai din cauza morții suspecte a lui Marta, căci Coldea nu îi mai putea garanta nimic.

Dar întrebarea este acum: ce efect vor avea aceste dezvăluiri ale lui Ghiță asupra lui CG? Părerea mea e că îl vor demola definitiv.

Fiindcă e posibil ca Ghiță să mai aibă, așa cum v-am zis, multe în tolba lui specială.

---

Despre Israel - o analiză a prăbușirii morale a unei națiuni

Românii sunt pe bune îngrijorați că Nicușor și haita de tâmpiți din CSAT ne-au băgat (și) în războiul împotriva Iranului, în timp ce, de exemplu, polonezii i-au dat flit lui Trump.

Intrebarea tare e CINE din SUA i-a cerut lui Nicusor Dan sa convoace CSAT? E intrebarea lui Cozmin Gusa, pusa azi mie in emisiunea de la Gold FM al carei transcript il veti avea maine (e foarte interesanta). Gusa zice ca, daca Trump ne-a cerut asta, atunci Trump trebuia sa ne multumeasca public, asa cum a facut-o cu Polonia.

O fi sunat la Nicusor Dan nu Trump, ci ambasadorul cel nou al SUA la Bucuresti, Darryl Nirenberg, asa cum isi suna boierul sclavul?

Nu stim. Dar stim ca suntem deja pe rabojul Teheranului:

Astăzi vom discuta despre Israel și incredibila schimbare în rău a acestei țări și a acestui popor. Îmi asum o analiză rece și critică, fiindcă se impune. Nu sunt singurul jurnalist care consideră că Israelul a sărit demult calul, care crede că Israelul s-a transformat într-un stat agresor. Tucker Carlson, unul dintre cei mai proeminenți jurnaliști din SUA, mare susținător al lui Trump până deunăzi, s-a răcit foarte tare cu Donald, considerând că războiul din Iran este abuziv și că Israelul a băgat SUA în acest rahat, cu influența evreilor de la Washington asupra președintelui.

Într-un interviu publicat de The Economist acum o oră și ceva, Carlson spune așa, referindu-se la Israel:

„Nu poți permite unei țări de 9 milioane să ia decizii critice pentru o țară de 350 de milioane”, a spus el. „Este împotriva firii. Este greșit. Și este împotriva interesului Americii, așa cum este și acest război.”

Nasol. O să vă zic mai jos ce afirmații a mai făcut Carlson în interviul dat celor de la The Economist.

Să constatăm însă că evreii au luat-o razna în ultimele zile în ceea ce privește Iranul. Lovesc în facilitățile energetice ale Iranului, iar Iranul răspunde simetric, dar cu plus de varietate: a atacat și Israel, și fostul partener, Qatar.

Atacurile lansate de Iran asupra infrastructurii energetice din Qatar au scos din funcțiune facilități care asigurau aproximativ 17% din capacitatea de export de gaze naturale lichefiate a statului din Golf, iar reparațiile ar putea dura între trei și cinci ani.

Lucrurile se imput de la o zi la alta, prețul petrolului Brent e la 110 dolari per baril. Dar lucrurile devin tot mai rele pe zi ce trece:

Căci Israelul are inițiative neîmpărtășite cu SUA. Azi a ieșit asta: știrea de pe CNN de la amiază nu avea și adăugirea că „sursele îl contrazic pe președinte”, ci doar remarca lui Trump, făcută în public, că SUA nu a știut nimic de atacul de ieri al evreilor asupra complexului gazifer South Pars din apropierea localității iraniene Assalouyeh, unde nu au atins doar conducte și compresoare, ci au lovit singura infrastructură esențială pentru funcționarea Iranului – un zăcământ care asigură 75% din aprovizionarea internă cu gaze a Iranului și alimentează aproximativ 80% din producția de energie electrică a țării.

Trump e captiv și ținut strâns în ghearele evreimii americane, dar se sufocă deja și de la telefoanele pe care le primește de la cei mai mari parteneri comerciali sau lideri politici, care îi reproșează că nu îl mai controlează pe boul de Netanyahu. Presiunile au devenit atât de mari încât, în această seară, Trump a ieșit cu asta:

---

Am zis cǎ vǎ zic de Carlson şi de interviul dat celor de la The Economist. Tucker Carlson nu e un oarecare.

Donald Trump avea destui susținători entuziaști în presa americană de dreapta. Dar în timpul campaniei prezidențiale din 2024, puțini au fost mai insistenți — sau mai eficienți — decât Tucker Carlson. El a susținut nominalizarea lui Trump la Convenția Națională Republicană, a făcut campanie alături de el și chiar a contribuit la alegerea candidatului pentru funcția de vicepreședinte. Noaptea alegerilor și-a petrecut-o la Mar-a-Lago, discutând cu diverse figuri din „Trumpworld”, sub un tablou kitsch în ulei al fostului și viitorului președinte.

Acele zile au trecut de mult.

Carlson a devenit recent unul dintre cei mai duri critici ai președintelui din zona de dreapta — mai întâi din cauza dosarelor Epstein, apoi, și mai vehement, din cauza Iranului.

Trump spune că fostul său adept „și-a pierdut direcția”. Dar Carlson rămâne influent în rândul dreptei, datorită viziunilor sale naționaliste, stilului combativ și unui podcast care atrage milioane de ascultători și spectatori, cu o serie de invitați apropiați de mișcarea MAGA.

În cadrul emisiunii video „The Insider” a publicației The Economist, cele mai dure remarci la adresa președintelui au venit când Carlson a fost întrebat dacă războiul lui Trump în Iran trădează principiul „America First” pe baza căruia a candidat.

El a spus că „ideea din spatele lui nu doar că este contrară doctrinei America First, ci ar putea fi chiar opusul ei”.

Războiul a fost, de asemenea, „ceva ce a promis că nu va face, a promis nu o dată, ci de nenumărate ori”. De ce această schimbare?

Potrivit lui Carlson, motivul este simplu: America a intrat în război la cererea Israelului și a susținătorilor săi influenți.

Jurnalistul american a criticat, de asemenea — sau, cum ar spune el, a remarcat eficiența — susținătorilor Israelului în America. „Cei mai mari donatori ai lui Trump au împins pentru acest război și printre ei se află, literalmente, un cetățean israelian.”

Astfel de comentarii, care descriu influența israeliană în termeni conspiraționiști, de tip „puterea din umbră”, folosiți de-a lungul timpului de antisemiți, i-au determinat pe unii să-l eticheteze pe Carlson drept antisemit — acuzație pe care el o respinge vehement.

Opiniile sale despre strategia Israelului sunt dure: statul evreu are, în opinia lui Carlson, un „impuls inerent de expansiune teritorială și de obținere a mai multor resurse” și își dorește „ieșirea Statelor Unite din Orientul Mijlociu, pentru că timp de 80 de ani Statele Unite l-au limitat”.

Dincolo de Israel, Carlson consideră că factorii de decizie americani „trebuie să înțeleagă că împărțim acum lumea cu China”. Prin urmare, spune el, „trebuie să existe un acord de împărțire a puterii, iar cel mai evident la care mă pot gândi este bazat, ca toate lucrurile bune, pe geografie”. Asta înseamnă acceptarea faptului că America „nu va apăra și nu poate apăra Taiwanul”, pentru că „am atins limitele puterii noastre”.

Înseamnă, de asemenea, că „Europa trebuie să fie un aliat”. Carlson crede că acest continent „trebuie să fie în centrul Occidentului, deoarece Europa este Occidentul”, chiar dacǎ pe liderii europeni, pe care îi numește pe cei din Franța, Germania și Marea Britanie „bufoni”. Dar, a adăugat el, „Europa este centrul global al frumuseții” și „lucrurile frumoase merită păstrate”. Întrebat dacă America First înseamnă consolidarea relației cu Europa ca aliat, Carlson a fost clar: „Desigur… nu doar dintr-o dragoste sentimentală pentru Europa”, ci pentru a contrabalansa ambițiile Chinei.

---

Cum și-a pierdut Israelul reputația, admirația şi empatia planetei

de Liviu Alexa

Există o poveste pe care Israelul și-a spus-o sie însuși și lumii timp de decenii.

Povestea spune că e o țară mică înconjurată de dușmani, un refugiu pentru un popor persecutat de-a lungul a mii de ani de istorie, că-i o democrație într-o mare de dictaturi, un stat care se apără cu regret și proporționalitate împotriva celor care vor să-l distrugă.

Povestea asta nu mai interesează pe nimeni de când cu Gaza, de când cu Iran, dar Gaza e problema cea mai mare.

Cifrele de acolo sunt devastatoare și provin din surse pe care nimeni nu le poate respinge ca „propagandă palestiniană”.

Un studiu al Institutului Max Planck pentru Cercetări Demografice estimează că până în octombrie 2025, numărul morților din Gaza a depășit 100.000. Speranța de viață în Gaza a scăzut cu 47% în 2024 comparativ cu ce ar fi fost fără război.

Distribuția pe vârste și gen a morților violente seamănă, conform aceluiași studiu, cu tiparele demografice observate în mai multe genociduri documentate de Organizația Națiunilor Unite.

UNICEF constatǎ mai ales situația în care se aflǎ copiii de acolo.

O bază de date clasificată a armatei israeliene, obținută și verificată de The Guardian, +972 Magazine și Local Call, arată că până în mai 2025, serviciile de informații israeliene identificaseră doar 8.900 de luptători Hamas și Jihad Islamic Palestinian ca morți sau „probabil morți”.

În aceeași perioadă, Ministerul Sănătății din Gaza înregistrase cel puțin 53.000 de decese. Asta înseamnă că 83% dintre cei uciși erau civili.

Nu e o cifră oferită de adversarii Israelului – e cifra din propriile sisteme de informații ale armatei israeliene. Dacă excludem morții „probabili” și păstrăm doar pe cei cerți, proporția civililor crește la peste 86%.

Armata nu a negat existența bazei de date sau cifrele. A spus doar că „cifrele prezentate în articol sunt incorecte”, fără să specifice care cifre sau ce ar fi corect. Între timp, oficialii israelieni au continuat să declare public un raport de 1:1 sau 2:1 civili pe combatant – cifre pe care, conform surselor din intelligence, nu le credeau nici ei în plan intern. În aprilie 2024, membri ai Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului au descoperit că armata umflase cifrele privind militanții uciși „pentru a crea un raport de 2:1”.

Ce înseamnă toate astea în limbaj simplu?

Înseamnă că Israelul a ucis civil după civil după civil, știind că îi ucide, declarând altceva public, și continuând să omoare mai departe civili. Nu din greşeala, ci din rațiuni politice.

Să fie clar: atacul Hamas din 7 octombrie 2023 a fost un masacru. 1.200 de israelieni uciși, mulți dintre ei civili, în circumstanțe de o brutalitate care nu poate fi justificată. Israelul avea dreptul la auto-apărare. Nimeni sănătos la cap nu contestă asta.

Dar dreptul la auto-apărare nu îți dǎ dreptul la masacru, la înfometarea deliberată a unei populații civile, la uciderea a 20 de mii de copii.

Să nu se opărească sensibiloşii evrei că îs antisemit, că nu sunt. Iar cifrele nu pot fi contestate.

Cu crimele din Gaza s-a dus drecu toata magia pe care Israelul a construit-o în ultimii cincizeci de ani.

O națiune care și-a fundamentat identitatea pe memoria Holocaustului, pe promisiunea „niciodată din nou”, pe drepturile omului și pe superioritatea morală față de vecinii ei – Israelul ucide acum civili într-un ritm caredepășește rata mortalității civile din orice conflict de după 1989, cu excepția genocidului din Rwanda, asediului Mariupolului și masacrului de la Srebrenica.

Gaza are acum cea mai mare rată de copii amputați per capita din lume – peste 21.000 de copii au rămas cu dizabilități permanente. Trei până la patru mii de copii au pierdut unul sau mai multe membre.

Și apoi a venit înfometarea. Israelul a blocat sistematic ajutoarele umanitare, creând o criză artificială de foamete.

Conform ONU, peste 1.000 de palestinieni au fost uciși de forțele israeliene în timp ce încercau să acceseze hrană de la punctele de distribuție.

Soldații israelieni au declarat pentru Haaretz că au primit ordin să tragă în mulțimile adunate la aceste puncte – unul dintre ei a descris zonele ca „un câmp de vânat”. Cel puțin 101 oameni, dintre care 80 de copii, au murit de foame și malnutriție. Bebeluși de 40 de zile mureau de înfometare în timp ce camioane cu ajutoare așteptau la granița controlată de Israel.

Curtea Penală Internațională a emis în noiembrie 2024 mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și fostul ministru al apărării Yoav Gallant. Acuzațiile: crima de război a înfometării ca metodă de război, atacuri intenționate împotriva populației civile, și crime împotriva umanității incluzând crimă, persecuție și alte acte inumane.

E primul mandat de arestare emis vreodată pentru liderul unei țări democratice susținute de Occident. Toate cele 125 de state membre ale CPI sunt obligate legal să-i aresteze dacă intră pe teritoriul lor. În teorie, cǎci, in practicǎ, Netanyahu are prieteni sus-puşi. De exemplu, Donald Trump.

Netanyahu a numit mandatele „un act antisemit” și a declarat că „acuzarea statului Israel de genocid în timp ce noi ne apărăm de un inamic care încearcă să comită genocid împotriva noastră” e o absurditate. Dar declarațiile de politician împuțit nu schimbă faptele.

Reputația internațională a Israelului s-a prăbușit. Un sondaj Pew Research din primăvara 2025 arată că în 20 din cele 24 de țări chestionate, majoritatea populației are o vedere negativă asupra Israelului. În Japonia, 79% au o părere nefavorabilă. În Spania, 75%. În Australia, 74%. În Olanda, 78%. În Turcia, 93%. Doar în trei țări din cele chestionate – India, Kenya și Nigeria – mai mulți oameni au o părere pozitivă decât negativă.

În Statele Unite, aliatul cel mai important al Israelului, dezaprobarea a crescut de la 42% în 2022 la 53% în 2025.

Tinerii americani sunt deosebit de critici, ceea ce anticipează o schimbare și mai drastică în anii următori.

Generația care crește acum asociază Israelul nu cu Holocaustul și miracolul supraviețuirii, ci cu imagini de copii morți în Gaza, cu reporteri uciși, cu ajutoare umanitare blocate.

Un index global al brandului de țară a clasat Israelul pe ultimul loc în 2025, pentru al doilea an consecutiv – sub Rusia, sub Ucraina, sub India, sub Kenya, sub Namibia. Sentimentul negativ, notează raportul, s-a extins de la critici adresate guvernului la atitudini negative față de cetățenii israelieni ca atare.

E o degradare a imaginii pe care douǎ generații de diplomație și marketing nu o vor putea repara.

La Adunarea Generală ONU din septembrie 2025, când Netanyahu a luat cuvântul, reprezentanții a zeci de țări au părăsit sala în semn de protest – o umilință diplomatică fără precedent pentru un lider israelian.

Între timp, țări precum Marea Britanie, Canada, Franța și Australia au recunoscut oficial statul Palestina, aducând numărul total la 157 din cele 193 de state membre ONU.

Și apoi a venit atacul asupra Iranului din 2026. Coordonat cu Statele Unite, atacul a vizat facilități nucleare și lideri militari iranieni.

Iranul a răspuns lovind nu doar Israelul, ci toate țările din Golf care găzduiesc baze americane: Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Bahrain, Kuwait. Sute de rachete și drone au lovit Dubai, Abu Dhabi, Doha – orașe care se prezentau lumii ca oaze de stabilitate și neutralitate.

Ce a demonstrat această escaladare? Că Israelul e dispus să tragă întreaga regiune într-un conflict imens doar pentru a-şi urmǎri obiectivele. Israelul pare incontrolabil în ultima vreme. Atacǎ tot cu supramǎsurǎ. Sigur, evreii nu au ouǎ sǎ se lege de Rusia sau China. Încǎ.

Israelul și-a construit identitatea națională pe suferința și persecuția poporului evreu. Holocaustul, pogromurile, exilul, antisemitismul – toate acestea au format conștiința unui popor care a jurat să nu mai fie niciodată victimă.

Dar ce se întâmplă când victima de ieri devine călăul de azi? Ce se întâmplă când memoria suferinței nu produce empatie, ci justificare falsǎ pentru suferința altora?

Evreii au ajuns un popor care comite atrocități în numele prevenirii atrocităților împotriva lui.

Sigur cǎ nu toți israelienii gândesc așa. Există o opoziție internă semnificativă, există organizații de drepturile omului israeliene precum B’Tselem care documentează ce mizerii se întâmplă, există soldați care refuză să participe la rahat, există voci care strigă că asta nu e ceea ce Israelul ar trebui să fie.

Un sondaj al Institutului pentru Democrație din Israel arată că 64% din israelieni vor ca Netanyahu să-și asume responsabilitatea pentru 7 octombrie și să demisioneze.

Netanyahu nu e singurul vinovat, poporul evreu e la fel de vinovat.

Dar aceste voci rămân minoritare în ce privește politica față de palestinieni.

Un alt sondaj arată că 82% dintre israelienii evrei susțin expulzarea palestinienilor din Gaza. Doar 16% cred că e posibilă coexistența pașnică cu un stat palestinian – cel mai mic procent de când se pune această întrebare din 2013.

Ce s-a întâmplat cu un popor care a dat lumii atâți gânditori, artiști, laureați Nobel, contribuții la cultură și știință? Cum a ajuns să susțină în majoritate masivă politici pe care orice observator extern le recunoaște ca fiind în afara oricăror norme acceptabile?

Răspunsul e “complicated” și implică decenii de radicalizare, de politică de extremă dreapta, de propagandă internă, de izolare psihologică de restul lumii, de traume nerezolvate transmise între generații.

Există un concept în psihologie numit „identificare cu agresorul” – mecanismul prin care victimele traumei ajung să reproducă comportamentele agresorilor lor, pentru că trauma netratată găsește căi de exprimare care contrazic valorile conștiente ale persoanei.

La nivel colectiv, un popor care a suferit persecuție sistematică timp de milenii poate ajunge, paradoxal, să practice persecuție sistematică asupra altora – nu în ciuda memoriei suferinței proprii, ci tocmai din cauza ei.

Pentru România și pentru lumea din afara conflictului, lecția e dureroasă, dar necesară: istoria de victimă nu conferă imunitate morală permanentă.

Suferința trecutului nu legitimează suferința pe care o produci în prezent.

Orice națiune, orice grup, orice individ poate deveni ceea ce a urât dacă nu își menține vigilența morală. Israelul a pierdut această vigilență, acum este o națiune detestatǎ şi consecințele se vor simți multe zeci de ani de aici înainte.

Lǎsați-ma cu textele, nu e vorba de a fi „anti-Israel” sau „pro-palestinian” – etichetele astea sunt folosite tocmai pentru a evita discuția de fond.

Israelul în forma lui actuală și-a pierdut dreptul la capitalul moral pe care l-a acumulat în deceniile de după Holocaust.

Nu pentru că istoria evreilor ar fi mai puțin tragică, ci pentru că tragedia trecutului nu poate fi folosită ca permis de vânǎtoare de oameni pentru tragedia prezentului.

Un popor care a suferit atât de mult ar fi trebuit să știe mai bine, ar fi trebuit să nu uite, ar fi trebuit sǎ recunoască suferința în ochii altora. Ar fi trebuit să se oprească.

Există o tentație, când scrii despre Israel, să adaugi calificări și echilibrări și „pe de altă parte”-uri până când textul devine o ciorbǎ în care nimeni nu e vinovat de nimic. Refuz tentația asta. Nu pentru că n-aș înțelege complexitatea situației – o înțeleg perfect. Înțeleg că Hamas e o organizație teroristă care a comis atrocități, ştiu că Israelul are dușmani reali care chiar vor să-l distrugă.

Dar înțeleg și altceva: că toate astea nu justifică uciderea a zeci de mii de copii.

Când copiii noştri vor căuta pe internet „Israel” peste zece ani, ce vor găsi? Imaginile din 2024-2026 vor fi acolo, imposibil de șters. Copiii cu membre amputate, ruinele spitalelor, mamele şi batranii plângând de foame..

Israelul și-a pierdut good branding-ul. Fără “poveste”, rămâne doar cu forța financiarǎ, militarǎ, de lobby la Washington. Dar forța fără legitimitate morală e doar violență şi cu violența, oricât de eficientă pe termen scurt, nu se construiește nimic durabil.

Erdogan îl asemǎna în septembrie 2025 pe Netanyahu cu Hitler. Mulți s-au isterizat atunci. Timpul recent ne-a arǎtat recent cǎ n-a fost o exagerare.

Dacǎ îti plac analizele mele, susține-mǎ cu 26 de lei pe lunǎ. Un rahat de bani, dar pic cu pic se face mult.