Opus nr. 59 - Cum ne educăm copiii pentru viitorul deloc predictibil ce va să vină? O analiză pe care trebuie să o citești dacă ești un părinte îngrijorat ca mine
Băiețelul meu scrie urât. Bine, are doar șase ani și jumătate, dar se întrevede la orizont o “scriitură” de doctor, adică majoritar indescifrabilă.
Noroc că e sănătos, deștept și vesel. Ne face mândri în fiecare zi, drept e că are și niște părinți care se ocupă de el fără pauze de suspensie.
Se pune însă întrebarea: mai e nevoie să învețe să scrie la nivel caligrafic sau lizibil? Voi, cititorii mei, cât mai scrieți cu adevărat? Trei însemnări într-o agenda? Câți mai aveți agende fizice? Eu, crescut în școală comunistă, cu bastonașe și liniuțe, mai scriu de mână foarte puțin, lumea mea a devenit telefonul: pe telefon îmi notez gândurile, acolo îmi scriu și poeziile, nu mai am nevoie de o agendă cu zilele săptămânii și cu lista țărilor lumii și capitalele aferente lor.
De ce ar mai trebui să insist ca Ștefan, băiețelul meu, să învețe să scrie de mână și caligrafic, când, în maxim 20 de ani, scrisul de mână va deveni o întreprindere preistorică?
(De aici conținutul e accesibil doar abonaților plătitori).
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Strict Secret to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.