Opus nr. 591 - În garajul lui Liviu Alexa: artă balcanică fără permisiune - publicația londoneză 1883 mă onorează cu un articol de fond şi un pictorial incendiar!

Publicația 1883 nu e Frieze, nici nu cred că o să ajung vreodată acolo, la câte bășini au în cap cei ce scriu p-acolo, dar e o publicație britanică foarte importantă ca platformă internațională pentru lansarea artiștilor debutanți, pentru descoperirea talentelor în ascensiune. Și de aia sunt mândru, plus că a ieșit și un articol foarte fain cu poze senzaționale!

„Să ardem prejudecățile!” — în garajul și mintea ciudată a lui Liviu Alexa, o stea în ascensiune a artei contemporane balcanice

de 1883 Magazine

Liviu Alexa este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigație din România, dar la 46 de ani i-a șocat pe toți când, fără ca nimeni să aibă habar, s-a lansat în arta contemporană cu o expoziție solo care a „spart” publicul.

„Noi suntem Apocalipsa”, găzduită de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (România), a atras mii de vizitatori curioși și, incredibil pentru un artist debutant, pânzele sale s-au vândut la prețuri semnificative — între 10.000 și 15.000 de euro bucata.

Nu face parte din „lumea artei”, dar a intrat în ea fără să ceară permisiune. E un “băiat rău” atât ca jurnalist de investigație, cât și ca artist.

Misterios și nonconformist, Alexa a șocat scena artistică din România prin faptul că nu a cerut aprobarea nimănui înainte să i se alăture — pur și simplu a dat buzna, un fapt care nu a rămas fără consecințe: e aproape sold out de la prima expoziție și, la mai puțin de două luni de la aceasta, va avea încă una, în București, pe 16 aprilie 2026, cu o temă complet diferită — ceva absolut neobișnuit pentru un artist aflat la început de drum.

Alexa pictează în garajul din subsolul casei, vegheat de doi câini, multe cărți și multă energie. E locul unde cântă, înjură, creează și distruge pânze când nu-i place cum ies.

„Nu e nicio problemă cu asta — așa îmi descarc nervii. Și jucătorii de tenis își sparg rachetele...”

Alexa e un pictor autodidact, dar forța lui creativă vine din munca epuizantă de jurnalism de investigație pe care o face de 27 de ani la un nivel foarte înalt, muncă ce îl expune la toată murdăria societății. „Nu mint când spun că pictez ce nu mai pot scrie în cuvinte. Arta îmi dă posibilitatea să mă detoxific — emoțional și mental.”

Noua expoziție solo de la București e cu adevărat ciudată și interesantă.

„Inițial, am vrut să mă concentrez pe o poveste centrată pe «demoni», dar apoi mi-a venit altă idee. Era chiar sub nasul meu, în propria bibliotecă: cărțile de tarot desenate în anii ‘80 de magnificul Dalí”, spune Alexa.

Povestea din spatele acestui act artistic remarcabil merită cunoscută. Totul a început cu o propunere din Hollywood pentru filmul James Bond din 1973, Live and Let Die, unde producătorii aveau nevoie de un pachet de cărți spectaculos pentru personajul Solitaire. Dalí a acceptat imediat, dar ego-ul lui enorm și pretențiile financiare exorbitante i-au determinat pe producători să-l abandoneze în favoarea altui artist.

Liviu Alexa și-a dat seama că există în România, mai exact în celebra Transilvanie, „cartierul general” al lui Dracula, un joc de cărți celebru — Filcǎi — jocul navetiștilor, jocul de la priveghiuri sau de la bodega din cartier, unul care s-a bucurat de o faimă incredibilă în comunism.

„Se joacă încă în multe familii și azi, dar cumva acest joc de cărți mai... plebeu n-a trecut niciodată granițele Transilvaniei — e complet necunoscut în restul României. E un joc foarte rapid, care cere ascuțime de minte, lucru în echipă și noroc — un artefact subcultural, pentru că originile lui sunt remarcabil de interesante și, ca orice subcultură, prin imaginile desenate pentru cărțile de joc în vremea Imperiului Habsburgic, a servit drept formă de rezistență împotriva stăpânirii austro-ungare.

Obsesia mea e asta: ca jocul ăsta — Filcǎii — să nu dispară din memoria socială. Așa că am decis să-mi dedic munca și inspirația lui și să redesenez întregul pachet de 20 de cărți sub formă de picturi, imaginând personaje noi pentru ele — un mix de povești cu eroi decrepiți, zei uitați, regi moderni și chiar figuri mitologice din basme pe care până și voi le-ați uitat, darămite copiii noștri care nu mai citesc nimic. E semnul meu modest de respect pentru rădăcinile modeste pe care le am, și pe care mulți dintre voi le aveți și voi”, spune artistul.

Valetul de ghindă este astăzi Căpcăunul din basmele românești — care, după mii de ani în care a furat inimi de prințese, a ajuns șomer și a fost nevoit să se angajeze gunoier la salubritatea locală. Vremurile sunt grele și e multă treabă, pentru că azi oamenii nu mai au inimi — oamenii își aruncă inimile oriunde pot, în iubiri fără iubire, și le aruncă unii spre alții pe Facebook, și foarte multe inimi ajung aruncate pe străzi sau în tomberoane. Asta face Căpcăunul: le colectează și le duce la groapa de reciclare a orașului, unde vor deveni compost. Nu e muncă nobilă pentru un Căpcăun care a luptat cândva cu ciobani și feți-frumoși, dar la vârsta lui nici Dracul nu-l mai angajează — și cu adevărat, Dracul l-a respins de la iad, pentru că și acolo se taie din posturi.

Cleopatra, ah, Cleopatra cu pielea ei măslinie, cu sângele ca un cocktail fin în care încăpățânarea macedonenilor s-a amestecat cu inteligența și viclenia grecilor — ea chiar le-a văzut pe toate: n-a fost cea mai puternică și nici măcar singura femeie faraon, dar comparativ cu Merneith, Sobekneferu, Hatshepsut sau Neferneferuaten, pe care nu și le mai amintește nimeni, ea e faimoasă de mii de ani, a jucat în filme și, pe deasupra, i-a iubit pe cei mai puternici bărbați din lume.

Cleo a fost mereu atrasă de dramă — chiar și sinuciderea ei, când s-a lăsat mușcată de o viperă în loc să cadă în mâinile romanilor, a fost o punere în scenă magnifică. Cleopatra n-a murit, stați liniștiți — zeițele nu mor. E drept, n-a ajutat-o prea mult că vorbește nouă limbi străine. N-a putut obține un post de predare la Harvard, pentru că nu mai există departamente de aramaică sau etiopiană sau egipteană veche, așa că a navigat haosul timpurilor moderne cum a putut mai bine și a început o firmă de livrări — Cleovo. Acum e în pauză la muncă, trage din vape și vorbește la telefon cu un client care a primit o shaorma cam rece. Așa e — nu poți să-i mulțumești pe toți. Și livrările sunt grele, dar orice e mai bine decât să faci Uber. E încă frumoasă, cu ochii ăia răgușiți ai ei, colanții roz bomboană întinși pe o siluetă poate puțin mai voluptoasă — dar Cleopatra nu mai vrea să iubească. Iubirea nu i-a adus decât suferință. Și totuși nimeni nu poate scăpa de Iubire, oricât de mult ar încerca s-o evite. Iubirea e mai puternică decât Răul — a pus în genunchi chiar și zei — așa că, cel mai probabil, cândva în mileniul următor, Cleo se va îndrăgosti din nou. Pentru că deși a suferit, doar Iubirea i-a dat, de fiecare dată când a lăsat-o să-i intre în inimă, puterea de a cuceri Lumea.

„Să ardem prejudecățile!”, spune Liviu Alexa.

Ei bine, unii vorbesc despre cum să schimbe lumea. El e în garajul lui, pictând chiar schimbarea aceasta.

---

Mă poti sustine ca artist şi jurnalist cu 26 de lei pe lună? eu zic că da!

pic cu pic se face mult.