Opus nr. 592 - Fenta cu pǎcǎnelele, ONJN a ajuns de toatǎ jena, greii din online râd de “fizici”, dar ei urmeazǎ la tocat. EU sunt al doişpelea filcǎu, Ochilǎ e al treişpelea.
Nu, nu m-am tâmpit de cap și nu mă transform în narcisist artistic, dar m-am ales pe mine pentru al doisprezecelea filcău, Asul de inimă roșie, tocmai pentru a da și mai multă consistență poveștii Filcăilor.
Vă aduceți aminte, da? Am pornit la drum luând ca motivație artistică un precedent superb: în anii ’80, Salvador Dalí a redesenat în stilul său un pachet de cărți de tarot. A ieșit o nebunie superbă, mai ales că Dalí a avut tupeu să își pună chipul chiar pe cartea Magului.
Mi-am zis: de ce să nu fac și eu asta, dacă redesenarea cărților de filcăi e făcută în spiritul exemplului lui Dalí?
Așa că am făcut o adaptare în tușe groase a copertii cărții mele „Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, unde întrupez un pastor modern al social media, metaforă ironică la adresa tuturor falșilor mesia de pe internet care propovăduiesc adevărul ciuntit și otrăvit, minciuna lucioasă și comodă.
În mâna dreaptă țin „crucea” logo-ului Facebook, cu stânga împing în față „biblia” Instagram, iar la gât port „odorul” aurit al Twitter — chiar dacă acum se numește X.
E ceva straniu în această apariție a mea, ceva copleșitor și amăgitor, și tocmai de aceea cred că n-am greșit îndrăznind, căci se „pupă” perfect cu conceptul creativ al temei.
Cel de-al treisprezecelea filcău, juvetele de caro, îi este dedicat lui Ochilă, cel mai malefic personaj din bestiarul ciudat al lui Harap-Alb, monstrul util care, cu vederea sa panoramică și microscopică, o găsește pe fata Împăratului Roș ce se transformase în pasăre ascunsă după Lună.
Mi l-am imaginat pe Ochilă în zilele de azi. Faptul că vede tot nu l-a ajutat prea mult în viață, să vezi chiar tot devine un handicap insuportabil, fiindcă vezi și măștile oamenilor, și minciunile lumii. Ochilă a încercat de toate, a lucrat și pentru un celebru serviciu secret, dar s-au descotorosit de el în momentul în care, și acolo, a început să vadă prea multe. Apoi a fost consultant pentru cel mai mare jucǎtor de poker, ziarist la un tabloid de scandal, chiar şi ghicitor în cǎrți, dar şi-a luat bǎtaie de mai multe ori pentru cǎ oamenilor nu le place sǎ le spui adevǎrul.
Talentul lui Ochilă i-a ajuns o povară, își poartă ochii în palme, dar nu îi poate arunca. Ca el suferă mulți oameni talentați pe lumea asta. Geniul sau un talent aparte vine la pachet cu depresia, cu singurătatea, cu dorința de a fi normal. Noi n-avem niciodată înțelegere pentru genii, nici pentru handicapați. Pe primii nu îi înțelegem sau apreciem decât prea târziu, când mor, pe cei cu handicap îi sfidăm, îi privim cu falsă compasiune și zero empatie, asta e paradoxul cel mai ciudat din lume: în inimile celor normali există o inimaginabilă răutate, în inimile celor speciali există o inimaginabilă nevoie de iubire.
Fenta cu pǎcǎnelele
de Liviu Alexa
Sunt convins că n-ați putut ignora, având în vedere agresivitatea cu care politicienii prezintă subiectul, ultimele manipulări ce privesc discuția scoaterii păcănelelor din orașe.
Unul dintre primarii populiști ai României, Mario de Mezzo, edilul Slatinei, a anunțat chiar că orașul pe care îl conduce va fi primul oraș liber de păcănele. Dar subiectul este unul complex și complicat.
Am mai scris despre industria jocurilor de noroc. Am urmărit în ultimii ani cu atenție fenomenul fraudelor și lipsa de reglementări și controale din partea ONJN, care face ca baronii din online să facă profituri de milioane de euro pe lună fiecare.
Am decis să revin asupra acestui subiect dintr-un motiv iritant, și anume faptul că subiectul eliminării păcănelelor din oraș a fost preluat cu entuziasm de lătrăii isterici de la USR și, oriunde se bagă această pecingine politică, mă simt dator să intervin, pentru că bălbăielile useriste sunt atât de frumos mirositoare încât oamenii le înghit pe nemestecate și negândite.
În primul rând, să remarcăm că este a nu știu câta oară, în ultimii ani, când politicul se năpustește asupra industriei jocurilor de noroc. V-am spus ce ascunde acest „obicei”: când politicieni proeminenți ajung la putere, bruschează industria jocurilor de noroc și a pariurilor sportive, făcându-i pe reprezentanții ei mafioți și amenințând cu înăspriri de taxe și modificări aberante ale legii.
Cel mai probabil, aceste lucruri se întâmplă pentru că fie politicienii pretind șpagă de la actorii jocurilor de noroc pentru a calma lucrurile, fie liderii industriei jocurilor de noroc îi șpăguiesc pe politicieni ca să „scuture” piața de actorii mai mici care se zbat să supraviețuiască, pentru a-și însuși ei „planctonul” rămas după ce aceștia dau faliment. De fiecare dată e aceeași poveste: politicul amenință, industria „dă dreptul”, lucrurile amuțesc, premierul se schimbă, reîncep amenințările.
De ce e diferit un pic de această dată? Tocmai pentru că USR a preluat tema și, pentru că e o temă comodă, cu multe perspective emoționale („destine frânte”, „minorii își distrug viețile”), astfel încât devine ușor să faci gălăgie politică pe Facebook despre păcănele, în loc să te ocupi de fenomenul drogurilor în școli sau de corupția din sistemul de sănătate.
Ca să meargă unsă discuția, dați-mi voie să vă spun că, apropo de cât de „multe” aparate de păcănele sunt în România, doar în ultimii patru ani numărul lor a scăzut la jumătate, de la 90.000 la aproximativ 45.000, în condițiile în care o parte semnificativă din ele aparține chiar Loteriei Române.
Al doilea lucru pozitiv care s-a întâmplat a fost o înăsprire aproape brutală a accesului jucătorilor în interiorul locațiilor unde sunt păcănele, astfel încât, de frica pierderii licenței, nu cred că mai există vreun operator sănătos la cap care să permită minorilor să joace în sălile de joc.
Bălbăielile politrucilor de tipul Mario de Mezzo, care vorbește de „viitorul copiilor noștri”, sunt penibile.
Cel mai probabil, atacul politicului la adresa operatorilor de păcănele cu prezență fizică îi bucură pe colegii lor de industrie din online, mai spălați, mai bogați și mai fițoși. Deși eu cred că n-ar trebui să se bucure, pentru că dacă războiul scoaterii păcănelelor din orașe va fi câștigat de USR, următorii luați la 11 metri de către lătrăii USR vor fi chiar cei din online, unde, dați-mi voie să vă spun, că posibilitatea reală ca un minor să joace la păcănele este infinit mai mare decât în plan fizic.
Minorii tehnologizați au învățat să eludeze barierele de securitate ale multor operatori. Își falsifică acte de identitate, cumpără SIM-uri prepaid pentru validare, ba chiar cumpără poze cu acte de identitate — vezi chat-ul Superbet, devenit un OLX al acestor tranzacții ilegale. Același lucru pe care îl fac minorii îl fac și autoexclușii, dependenții majori ai industriei, pentru care ONJN nu a găsit de peste 15 ani nicio soluție și se pare că nici nu are chef să o găsească.
Dacă e de discutat despre mafie, corupție, indolență și incompetență, nu ar trebui să arătăm cu degetul spre operatorii din zona jocurilor de noroc, ci spre Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, o instituție care ar trebui rasă de pe fața pământului din punct de vedere legal și reconstruită cărămidă cu cărămidă în mod profesionist. Înțelegeți, prieteni — dacă ONJN este slab, indolent și corupt, cum să nu profite operatorii de toate astea? Cu cât mai confuză activitatea ONJN, cu atât mai bine le merge lor, fiindcă, mai ales operatorii din online, au devenit maeștri ai operațiunilor în zona gri a legii, și asta pentru că, v-o spun din sursă sigură, ONJN nu a mai efectuat controale de fond la operatori de peste un an, fiindcă — țineți-vă bine — activitatea instituției este blocată exclusiv pentru a răspunde petițiilor și reclamațiilor pe care ordinarii de autoexcluși, cetățeni români ultradependenți de jocuri, le fac zi de zi la ONJN, pârându-i pe operatori, acuzându-i că se fac vinovați de dependența lor și cerând bani pe post de despăgubiri. Hărțuiala a căpătat un aspect foarte lucrativ, căci dependenții au învățat să șantajeze operatorii cu aceste plângeri, ba chiar s-au organizat și și-au luat avocați proeminenți cu care se războiesc în instanță. ONJN, în loc să refuze să participe la acest demers de șantaj al unor scursuri ale societății — cum sunt autoexclușii —, a ales să se certe cu avocații proeminenți ai acestora și să se ocupe mai mult de răspunsul la petiții, în loc să-și facă treaba așa cum statuează legea de organizare a instituției.
Dar stați, că n-am terminat cu exclusivitățile. În profunda sa incompetență, ONJN nu a reușit nici azi, în epoca AI — sau poate nu vrea actualul paparici Vlad Soare, care conduce instituția —, să organizeze un registru comun al autoexclușilor, atât pentru offline cât și pentru online, și insistă să țină două „condici” separate, practic contribuind — ceea ce este incredibil — la vulnerabilitatea dependenței de jocuri a autoexclușilor.
Cum, mă, în 2026, să ții autoexclușii pe un Excel? Cum e posibil așa ceva?
Despre fenomenul pariurilor ilegale, al păcănelelor ilegale, nici nu are sens să vă mai zic, dar merită să vă zic totuși că, din punct de vedere strategic, în acest moment ținta unor actori invizibili din politic și industrie este eliminarea din piața de gambling doar a unei categorii de păcănele, și anume aparatele numite „păcănele limitate”, adică AWP. Odată scoase, au rămas doar cele cu mize nelimitate, în care un jucător poate pierde 1.000 de lei în nici 10 rotiri.
Așadar, tovarăși politruci, de acord cu reforma prezenței operatorilor în piața jocurilor de noroc, dar faceți mai întâi reforma ONJN, dacă vreți să aveți credibilitate.