Opus nr. 597 - Duminica în care suntem obosiți, dar trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva asta ne duce înainte. Baba Dochia și Ciclopul, încă două cărți de filcǎi redesenate
E foarte seară în această duminică, am răcit îngrozitor și am fost pe sponci vreo patru zile în care am lucrat cum am putut. Azi, vă pun doar două cărți de filcai redesenate, câteva gânduri, un cântec și o poezie, nu pot mai mult. În fapt, sunt aproape gata cu restul de trei pânze ce îmi lipsesc ca să termin proiectul “Filcǎi”, dar nu am vrut să vi le arăt decât atunci când voi fi mulțumit de ele. Știu că e o nebunie, dar mai am unsprezece zile și voi trage de ele ca să termin totul cum trebuie.
1.Dochia din noi. A 16-a carte de filcǎu
Legenda Dochiei – fata de împărat – este puțin diferită de poveștile dacopate pe care le-am tot învățat în pruncia comunistă, cu ea ca fiică a lui Decebal. Mie îmi place o poveste spusă în Bucovina când ea fuge pe munte, încercând să scape de un rege cotropitor ce voia să o ia de nevastă. Tot urcând și purtând nouă cojoace, fetei a început să îi fie cald. Și rând pe rând a început să arunce câte unul. Când a ajuns în vârf, iarna era în toi. Așa că Dochia, mânioasă, a început să îl ocărască pe Dumnezeu, iar pentru cuvintele sale, Domnul a pedepsit-o, transformând-o în stană de piatră.
Pentru “crăița” de inimă neagră, am ales să o aduc pe Dochia în zilele noastre într-o cabină de probat haine dintr-un magazin de mall.
Dochia nu mai aruncă nouă cojoace, ci probează mai multe haine din magazin, care mai de care mai frumoase. Dar semnul schimbării ei, floarea roșie primită de la Sfânta Vineri, deși zace lângă poșetă, e ignorat de Dochia. Așa sunt și semnele pe care le primim de la viață și pe care le ignorăm.
In fata oglinzii, Dochia se rasfata cu o haina moderna verde si crede ca ii sta bine, dar, desi se “priveste” in oglinda, ea nu se “vede”, nu vede ca e impietrita deja, ca moartea fizica sau sufleteasca o anunta ca i-a venit sorocul.
Să nu râdem superior de Dochia, așa suntem cei mai mulți dintre noi. Chiar dacă “semnele” ni se desfășoară de-a lungul potecii vieții, alegem să le ignorăm, fermecați de lucruri superficiale sau îmbolnăviți de lene și de frica de schimbare, iar când sfârșitul ne potopeste, chiar dacă ceața de pe ochi s-a spulberat, e prea târziu.
PS: Când o să o vedeți “live”, sper, la expoziția de la Kulterra de pe 16 aprilie, veți vedea că nu e o simplă pânză, ci o pânză-instalatie. Am lucrat la ea îngrozitor de mult pentru detalii aparte, i-am pus o grămadă de “lipituri” pe hainele Dochiei, am imaginat în sens fizic superficialul.
2.Ciclopul renǎscut
Născut din Uranus și Gaia, Ciclopul a fost mereu un personaj înfricoșător, detestat până și de zei, deși Ciclopul era făuritorul armelor zeiești: de nu erau ciclopii, Titanii ar fi câștigat războiul cu zeii primordiali, dar n-au reușit fiindcă acești meșteșugari beteșugiți la chip i-au născocit lui Zeus fulgerul, lui Poseidon tridentul și lui Hades coiful invizibilității.
Cum Zeii s-au tâmpit de cap și au refuzat să îi facă forme legale de muncă, Ciclopul și-a petrecut mii de ani pe Pământ mâncând oameni, bătându-se în crâșmele din porturi și având relații neprincipiale cu fete ușoare, mereu ducând în spate urâțenia chipului său de care se temeau cu toții.
Dar a aflat într-o zi că are un copil “din flori”, l-a găsit și, ce să vezi, în inima lui s-a făurit o armă nemaivăzută, fără ca el să fi meșteșugit ceva: dragostea pentru carnea din carnea lui. Unde mai pui că bucuria i-a fost și mai mare când a văzut că pruncul său nu-i seamănă la chip și că e “normal” din acest punct de vedere, că are doi ochi, chiar dacă Ciclopul s-a prefăcut că nu îi vede degetele de rădașcă. Așa că au pornit în lumea mare să îi pedepsească pe părinții de copii “normali” ce nu au înțelegere pentru copiii sluți și ciungi, pentru pruncii orbi și pentru surzi.
Suntem foarte răi, asta știe și Ciclopul nostru, și el a fost rău cândva, dar azi e mai bun prin copilul său, ca dovadă și faptul că acesta l-a convins pe Ciclop să scoată din traistă și marele său secret: faptul că încă mai doarme cu tigrișorul de pluș.
A 17-a carte e Ciclopul, filcăul de caro, cu care nu îmi propun să vă speriu, ci doar să vă fac să vă gândiți la regăsire. Ne putem regăsi pe noi și putem să îi regăsim pe cei pierduți, avem nevoie doar de “puțină dragoste în plus”, vorba cântecului vechi.
3.Asta e cântecul
4.Dǎ-ți greu şi va fi bine.
Are fratele meu o temă interesantă pe Substackul lui pe care vi-l recomand din inimă. Dragoș Alexa scrie aici despre de ce trebuie să alegem ce e mai greu de făcut în viață. Să vă abonați și pe bani la Dragoș, e o minte excepțională, merită să citiți tot ce scrie!
Dar, mai întâi, un video:
Dragoş Alexa porneşte de la cuvintele inedite, dar realiste, ale unui tip smart, Mark Manson:
„S-ar putea să fie greu de auzit, dar acesta e adevărul. Dacă vrei să ai o viață fericită, cel mai bun sfat pe care ți-l pot da este să îți alegi lupta. Viața va fi mereu grea. Să fii productiv e greu. Să fii leneș e greu. Să fii într-o relație e greu. Să fii singur e greu. Să fii sănătos e greu. Să fii nesănătos e greu. Așa că, la finalul zilei, nu alegi o viață ușoară. Alegi ce fel de viață grea vrei.”
Așa funcționează lucrurile, și nimeni nu ne spune asta când suntem mici. Creştem mulți dintre noi confortabil, dar maşina Vieții nu oferă decât un schimbǎtor de vitezǎ cu opțiuni diferite de „greu” – și noi alegem, conștient sau nu, ce fel de greu vrem.
Poți să alegi greul disciplinei sau greul regretului, greul adevărului sau greul minciunilor care se înmulțesc până nu mai știi ce e real cu tot ce trǎieşti.
Depresia şi optimismul sunt grele, la fel de grele, diferența e că una dintre ele te construiește și cealaltă te demolează.
M-am luptat adeseori cu depresia, pana am inteles ca optimismul e medicamentul sufletesc de care am nevoie si pe care il pot hapai cand vreau, caci e in creierul meu.
Am ales cu optimismul in spate caile mai grele, mereu cele mai usoare le-am refuzat: puteam fi un Tapalaga obedient cu puterea, puteam fi un Gadea latrator pe factura, puteam la 46 de ani sa am un trai linistit si sa imi mestec “solda” de la servicii sau ambasade. Am ales sa fiu eu ca jurnalist.
Am ales acum două luni să mă înham la ceva aproape imposibil: să mai fac o expoziție solo la București, cu temă nouă. 20 de pânze în sub 50 de zile. Noroc că aveam în cap conceptul creativ.
Puteam să stau pe laurii vulnerabili ai primului succes și să “trăiesc” din vibrațiile orgoliului mângâiat, dar mi-am zis: băi, uite, am o nouă oportunitate să urc și mai repede spre locul în care vreau să ajung.
Sunt cam “șifonat” în seara asta din punct de vedere fizic și psihic, cam nedormit, dar sunt calm și… fericit. Pot spune că sunt fericit. Voi termina la timp pânzele, le voi fi înrămat și bibilit pe toate până la momentul expoziției.
Am învățat asta de timpuriu, spre norocul meu, ǎa e o capcană confortul. Nu pentru că ar fi rău în sine – e minunat să stai pe canapea cu o carte bună și o cafea caldă.
De când nu am mai stat să o frec, uite ce mi s-a strâns pe birou, și mor de poftă să le deschid, dar nu am acum când:
Voi reveni la ele dupǎ ce îmi ating obiectivul.
Confortul ca strategie de viață te fură pe nesimțite. Într-o zi ai 25 de ani și totul e posibil, și în următoarea ai 45 și te uiți înapoi la un șir de alegeri mici, fiecare în direcția confortului, alegeri care te-au dus nicăieri.
Oamenii care fac lucruri remarcabile nu sunt făcuți dintr-un material diferit, asta cred eu cǎ, excluzând geniile, cei remarcabili nu au gene speciale sau voință supraomenească, ci au înțeles că trebuie sǎ faci ceva ce contează, iar asta nu potae fi decât greu.
Senzația de greu nu dispare, dar, cu “antrenament”, devii mai capabil să o porți in cârcǎ.
Corpul uman are o trăsătură fascinantă: se adaptează la stres. Că e vorba de mușchi, care cresc dacă ridici greutăți, că e vorba de creier, care formează conexiuni noi dacă îi dai de “papă”. Să nu mai zic de caracter, căci și în cazul călirii lui, creșterea vine din disconfort, nu din confort.
Generația mea a fost crescută cu ideea că fericirea e un drept și că nefericirea e o anomalie care trebuie corectată, dar am ajuns mai anxioși, mai depresivi, mai pierduți decât orice generație dinaintea noastră. Clișeul în care cred e că puterea de a răzbi stă în fiecare dintre noi.
Îmi place să pictez, dar nu îmi place să pictez. Mă înțelege cineva? Îmi place rezultatul, îmi place senzația de după, îmi place să mă uit la o pânză terminată și să știu că am făcut-o eu, dar procesul în sine e adesea frustrant, epuizant, plin de momente în care vreau să arunc tot pe fereastră, adică la gunoi, că în garaj am o ferestruică mică, și să mă duc să fac altceva. Dacă aș fi așteptat să „îmi placă” fiecare moment, n-aș fi făcut niciodată nimic.
Amatorii lucrează când au chef. Profesioniștii lucrează și când n-au chef.
Nu vreau să par că predic stoicism toxic, dar chiar cred că alegerile ți le faci tu, nu circumstanțele.
5.Ah, ce frumos!
6.Fotografia zilei
S-au întîlnit la Turnul Eiffel în 1965! De la stinga la dreapta,Claudia Cardinale,Jean-Paul Belmondo,Mylene Demongeot,Jean Marais,Jane Birkin,Luis de Funes,Mireille Darc,Bourvil,Romy Schneider și Alain Delon.
7.Poemul de azi
Voi închide Haosul în paisprezece versuri
de Edna St. Vincent Millay
Voi închide Haosul în paisprezece versuri
Şi-l voi păstra acolo; şi-l voi lăsa apoi să scape,
De va avea noroc; îi voi permite să se-nvârtă şi să sape,
Să fie gorilă, potop, demon şi foc – ale lui talente şi eresuri
Se vor restrânge la nimic, redus fiind la micile cuprinsuri
Ale acestui Ordin atât de dulce, unde într-un pios viol încape
Şi se comprimă esenţa-i toată, o formă-amorfă-aproape,
Până când cu Ordinul se va-mbina şi contopi în varii sensuri.
Trecute-s orele, duşi anii-n care-am jucat teatru meschin,
Aroganţa lui, umila-mi servitudine eu astăzi le reneg:
Îl am la mâna mea. El nu-i nici mai mult, nici mai puţin
Decât un lucru simplu pe care, încă, nu îl înţeleg;
Nici măcar nu-l voi forţa să facă o mărturisire, mă abţin;
Şi nici răspuns nu-i cer. Îl voi face însă om întreg.
PS: Nu am forță să scriu mai mult azi. Vă promit tuturor abonaților plătitori un regal de newslettere de sărbătorile Paștelui. Celor care ați sărbătorit azi, un gând bun.