Opus nr. 623 - Poporul român a fost "spart". Tot cu drona vǎ deranjez. Washingtonul se îngrijorează din cauza intensificării spionajului israelian FIX asupra SUA. Ce cadou mi-am fǎcut de ziua mea
Perspectiva unui avocat ce doreşte sǎ rǎmânǎ anonim.
“Noi realizam cit de important este aspectul detonarii acelei drone si mecanismului decizional din spate?
Eu ma tot uit pe FB si mi se pare ca nimeni nu sesizeaza acest lucru crucial. Noi facem totusi diferenta dintre
(A) normalitate:-- preluam drona, o analizam, descarcam feed-ul si traseul dronei, cerem concursul ucrainenilor samd
(B) si anormalitate:-- nu preluam drona, dam curs unui act de comandament din partea armatei ucrainene, drona este detonata pe teritoriul suveran impotriva vointei armatei romane cu consecinta imposibilitatii analizei militare samd
???
Nu putem sa intelegem gravitatea lucrurilor decit daca pricepem diferenta majora dintre ceea ce este ca fait accompli (situatia de la B) si ceea ce trebuia sa fie in circumstantele date (situatia de la A).
Bref, si cu asta incetez, mi se pare cu totul si cu totul remarcabil ca in „comentariatul” din RO nimeni nu se sesizeaza ca, in circumstantele date, Romania a fost fortata sa accepte
sau,
nu stim care din cele doua variante este mai grava,
a acceptat in mod voluntar executarea unui act de comandament militar pe teritoriul Romaniei de catre un stat care nu este nici Nato, nici UE,
constind in detonarea intr-o zona civila portuara a unei cantitati mari de explozibil, cu consecinta imposibilitatii desfasurarii unei anchete militare sau de orice alta natura asupra mijlocului care l-a transportat pina acolo.
I rest my case.”.
Poporul român a fost “spart”
de Liviu Alexa
„Ei” ne spun ce vor despre drona vieții, noi vedem că ce ne spun ei e minciună, căci nările noastre simt duhoarea falsului, a manipulării.
Golanii care conduc de circa doi ani România pe rămășițele unei lovituri de stat deloc ca la manual nu se mai tem că ne mint, nu se mai tem că poporul se va înfuria, că va ieși în stradă.
Fiindcă poporul nu mai iese în stradă, a fost „spart”. Așa cum „spargi” carcasa unui homar și extragi carnea dulce a unui crustaceu ce dăinuie pe pământ de mai bine de 100 de milioane de ani ca să îi halești tu carnea unsă cu mujdei de usturoi.
Poporul român a fost „spart”, carnea demnității i-a fost extrasă și pusă pe grătar. Hoții din fruntea statului au păstrat carcasa și au pus-o pe televizor pe post de trofeu, când vin invitații lor li se spune „acesta a fost poporul român, nu mai e, l-am mâncat”.
Ne-au injectat în ultimii 37 de ani cu atât de multe minciuni și manipulări încât am ajuns să credem sincer că minciuna nu e o eroare, ci o decizie, că adevărul e însă „o făcătură” și nu mai trebuie să îl căutăm, nici să îl înțelegem.
Ruptura asta în morala unei societăți este cea mai periculoasă boală, mai periculoasă decât sărăcia, decât corupția punctuală, decât chiar incompetența, pentru că pe toate celelalte le poți repara dacă mai există încredere. Pe asta, nu.
Caritas, minerii, FNI, Bancorex, City Insurance, prăbușirea avionului din Munții Apuseni, Colectiv, exploziile de la Crevedia, dosarul Microsoft, scandalul Coldea, scandalul Pfizer, baaaaaaaaaa, 37 de ani de țepe, escrocherii și tunuri, și nimeni nu zice nimic, totul e trecut pe un răboj al uitării, măcar că nu ăsta e rostul răbojului, știm bine.
Căci memoria colectivă nu funcționează ca memoria unui individ, care iartă și șterge. Ea se comportă mai degrabă ca un caiet de socoteli pe care nimeni nu-l ține anume, dar din care nu lipsește nimic. Iar într-o zi, la o presiune oarecare, uneori una măruntă, barajul ar trebui să cedeze. Și atunci puterea să descopere, uimită și indignată, că nimeni nu o mai crede nici când spune adevărul.
Dar în România memoria colectivă e și ea alterată. Abuzurile nu mai irită, hoția nu mai degenerează în răscolirea furiilor indivizilor, cum s-ar zice „oala nu mai dă în foc”, fiindcă ni s-a furat și gazul.
Știm „lecția”, cunoaștem teoria, vedem că alte popoare sar de cur în sus și își scutură conducătorii. Dar nu ne interesează mai nimic, chit că unii de genul Adrian Păunescu ne-au lăsat în avans și în scris lucruri la care să medităm, pe care să nu le uităm:
“Într-un veac cu noapte mare
Noi aprindem felinare
Ca să nu fiți triști.
Bieți lampagii, prin veacul greu
Oriunde-am fi, lucrăm din greu
Dăm foc, dăm foc, felinarelor.
Voi le stingeți către ziuă,
Iar noi ne luăm adio,
Sărmani artiști.
Vine noaptea următoare,
Noi aprindem felinare
Spre a fi frumos.
Voi le stingeți dușmănește,
Vouă noaptea vă priește,
Vai, ce folos.
Cineva mereu ne ceartă
Că urmăm această artă
Fără de tumult.
Într-o noapte fără lună
Vă vom spune „Noapte bună",
Umiliți prea mult.
Dar ni se va face milă,
Vom da foc chiar la feștilă,
Nu vom rezista.
Căci flacăra alb-albastră
Este meseria noastră,
Ea și numai ea.
Contra nopții tutelare
Noi aprindem felinare
Până veți simți
Că în beznele profunde
Azi lumina se acunde
În lampagii.
Noi, artiștii fără vine,
Noi purtăm în mâini lumina
Să vă dăm 'napoi.
Însă dacă va fi cazul
Se va termina și gazul,
Vom arde noi.”
Bieți Lampagii - poem scris de Adrian Paunescu.
Mai sunt şi oameni ai momentului de acum care incearca sǎ ne scuture:
Io scriu de aproape treizeci de ani despre oameni care au ales să sape prăpastia asta între ei și popor, în loc s-o astupe, și am ajuns la o convingere care nu are nimic naiv în ea, zic eu.
Singura reparație posibilă e și cea mai neglamuroasă cu putință: e să spui adevărul, în special atunci când doare, atunci când nu-ți convine, atunci când recunoașterea unei greșeli te costă pe moment mai mult decât te-ar costa o minciună abilă.
Sunt sub proasta impresie a unei faze triste: după ce ieri am publicat detalii din acuzațiile înfiorătoare pe care oamenii legii le aduc pedofilului Pomohaci, wall-ul mi-a fost invadat de zeci de mesaje de la imbecili ce au cetățenia română și par să fie oameni care mă înjură și mă acuză că îl calomniez pe Pomohaci, că totul e o făcătură, că Pomohaci e un sfânt.
De aia am și dat mesajul video de mai jos pe TikTok, care a făcut aproape 500.000 de vizualizări:
de aici continutul e accesibil doar abonatilor platitori. Poate te induri si tu sa dai imensa suma de 26 de lei pe luna pentru un ziarist care nu mananca rahat, asa cum sunt eu, sau poate esti curios sa vezi ce loc INCREDIBIL am vizitat acum cinci zile: