Opus nr. 629 - Pânǎ unde se poate dezintegra România? Curvoancele corupției. Generația cucului de azi - smiorcǎiți, tarați, panicarzi. România pustie - nu mai sunt copii care sǎ se joace în cartiere.
Azi e sâmbătă, dar avem subiecte grele de discutat. Că atât de distrusă e România, încât nici sâmbetele nu mai sunt destinate odihnei.
Vorbim azi despre de ce nu contăm, despre curve, despre generația de tineri smiorcăiți.
Ce am mai pictat
Sunt mândru de cum se dezvoltă seria mea. Am 18 tablouri din 21 gata. Este un proiect artistic închegat, obsedant, frumos. Pe bune, mi-a reușit.
Încă nu am unde să îl expun. Paris, Londra, Milano, Berlin nu sunt locuri pentru desculți ca mine.
„The Last Day of the Last Daffodil”
Artişti ca Dolores O’Riordan de la The Cranberries şi-au petrecut jumǎtate din viațǎ în camere de hotel. Ca si Jimmy Morrison, şi ultima zi pe Pǎmânt a lui Dolores a fost într-o camera tristǎ de hotel.
„The Last Day of the Last Daffodil” este încercarea mea de a-mi imagina nu moartea lui Dolores O’Riordan, ci liniștea înfricoșătoare care a precedat-o.
A optusprezecea mea pânzǎ din serie nu vǎ vorbește, ci vǎ transmite acea stare de nelinişte agasantǎ, Dolores e aici compusǎ din mai multe umbre: una pleacǎ la baie, una respirǎ sacadat pe fereastrǎ din negrul nopții, alta priveşte la chitara miratǎ ce trebuie sǎ cânte o melodie imposibilǎ. Patul curge mortuar, războiul cu sufletul s-a terminat.
Iatǎ, durerile, amintirile, refrenurile încetează să mai fie o stare și devin un loc în care doar tu poți intra.
Pe noptieră, se află o narcisă. Ultima narcisǎ de pe planetǎ, martor tǎcut ce cântǎ-n surdinǎ o baladǎ despre câtǎ durere poate ascunde un suflet înainte ca lumina din el să plece.
Pânǎ unde se poate dezintegra România?
Mai întâi, un aperitiv pentru meniul ipocriziei din aceste zile. Mai jos aveți un videoclip postat acum aproximativ o oră. Este papagalul politic al Clujului, Emil Cosașul, care îi minte pe clujeni de peste 22 de ani. Cluj-Napoca e praf în realitate, dar el tot cu clipuri comuniste despre cât de harnic și gospodar este.
În realitate, după ce priviți videoclipul, o să vă arăt cât căcat mănâncă acest prăfuit:
În fapt, Boc nu prea mai stă la Cluj-Napoca, darămite să mai și lucreze ceva pentru oraș.
A stat UN AN în delegații la Bruxelles!
Gazeta de Cluj aratǎ: Primarul Emil Boc freacă drumul la Bruxelles în ultimii 5 ani și se pare că a stat pe drumuri: aproximativ 1 an în total, din care 90% din delegații le-a avut la Bruxelles. Consilierul local AUR Anca Ciubăncan a scos la iveală una dintre cele mai interesante statistici: cât de mult a circulat și unde a mers primarul Clujului în ultimii 5 ani, 2021-2026.
Din actele oferite de Primărie aflăm că, în ultimii ani, primarul Clujului a fost plecat în total aproximativ 1 an de zile în delegație și aproape toate au fost făcute numai la Bruxelles. Mai exact, primarul a fost plecat dintre clujeni 301 zile de delegație.
Un cititor remarca foarte bine:
Întreaga Românie se topește, dar nu sub căldura lui iunie, ci sub vipia celei mai grave crize politice de după 1989: cu un guvern-zombie lipsit de șase miniștri, cu propuneri de premier făcute de la Cotroceni, dar neduse la vot în Parlament, cu imposibilitatea de a genera alegeri anticipate, căci, realmente, nu sunt posibile.
A zis-o și matelotul bețiv Băsescu ieri:
“Datorită faptului că nu se poate forma o susținere majoritară pentru guvern, etichetez actuala criză ca fiind cea mai puternică și asta ne arată că avem o mare problemă în constituție. Nu există nicio țară civilizată în care, într-o situație de blocaj cum este acum la noi, să nu poți să dizolvi Parlamentul și să faci alegeri anticipate. La noi, din păcate, nu se poate face acest lucru și asta ne blochează pur și simplu”, a spus Băsescu.
Sigur, mai există o posibilitate. Mereu există una, dar aceasta este extrema: să iasă 500.000 de oameni în stradă și să distrugă fizic Parlamentul, apoi să meargă să distrugă clădirea Guvernului și să „închidă” cu Cotroceniul.
Pentru voi, am ales să scriu azi gândurile mele despre acest sinistru peisaj în care trăim. E o analiză importantă, trebuie să o citiți, zic, nu fiindcă sunt deștept, căci sunt și deștept, și modest, ci pentru că vă privește și pe voi.
Deci, chiar, pânǎ unde se poate dezintegra România?
Cuvântul dezintegrare ne pune în minte, aproape automat, o hartă care se sfâșie, granițe care se mută, bucăți care se desprind și pleacă fiecare în pizda mǎ-sii, și tocmai de aia e cuvântul cel mai pervers cu care putem începe o discuție serioasă despre România.
Imaginea asta, oricât de dramatică, e de fapt liniștitoare: ea presupune un eveniment, o bubuială, o zi în care se întâmplă ceva important pe care apoi îl putem comenta, deplânge sau contesta. Or, România nu se va rupe niciodată așa. Nu va exista clipa aceea. Dezintegrarea pe care o trăim deja, în timp ce ne spunem unii altora că lucrurile se vor linişti la un moment dat, nu are nimic spectaculos în ea - e o scădere lentă, surdǎ și constantă a oamenilor, a funcțiilor și a sensului care fac dintr-un teritoriu o țară, o subțiere atât de domoală încât nimeni nu poate arăta cu degetul ziua în care REALMENTE a devenit ireversibilă, fiindcă nu a existat o asemenea zi, ci doar un rǎboj uriaș cu mui tăcute pe care le-am luat, dar nimeni nu le-a numărat la timp.
Unii dintre noi credem că anularea alegerilor din decembrie 2024 e ziua aia, alții cred că ziua în care s-a oficializat pandemia, alții cred că scandalul BANCOREX, unii cred că dezintegrarea României a început în ziua în care am dat serviciilor secrete puterea de a face orice. Greu de zis.
A propos, și la asta cu serviciile secrete trăiți în minciuna propagandei…
Ştiți cǎ în legislația din România nu scrie nicăieri în mod explicit că directorul SRI sau al SIE trebuie să fie civil?
Asta-i cu director civil e o cutumă politică (o regulă nescrisă aplicată după anul 1990 pentru a asigura controlul civil asupra structurilor militarizate), însă, din punct de vedere strict legal, legile actuale lasă portița deschisă ca în această funcție să poată fi numit absolut oricine îndeplinește condițiile generale pentru demnitari, inclusiv un cadru militar.
Dacă citim textele de lege cu atenție, situația stă exact așa:
Ok, haideți să intrați cu mintea și ochii în textul analizei mele.
O să încep mocănește cu concluzia despre efectul dezintegrării României.
VOI NU CONTAȚI.
VOI, CETĂȚENII, NU CONTAȚI!
Scuze, nu v-am înjurat de mamă. Vă spun adevărul. Nici eu, nici voi, nu contăm.
Cum am ajuns aici?
De aici, conținutul este disponibil pentru cei ce mă susțin cu adevărat. Dacă ești mocangiu de felul tău, poți să îți vezi liniștit de grătar sau de Netflix.
În ediția pentru abonații plătitori de mai jos, pe lângă această analiză, voi discuta despre generația de tineri de azi – niște smiorcăiți, niște papă-lapte, plini de atacuri de panică și ADHD, în marea lor majoritate.
Apoi, voi scrie despre curvoancele corupte care au năpădit statul român. Denise Rifai și Odeta Nestor sunt doar ultimele balabuste despre care știm că s-au ocupat cu șpăgi și trafic de influență. Dar ele sunt parte dintr-un fenomen mai amplu.
Multora li se pare că 26 de lei pe lună e o sumă imensă ca să susțină proiectul meu Strict Secret, care e newsletterul de investigații nr. 1 din România.
Poate că acum înțelegi că 26 de lei sunt un rahat pe băț în raport cu munca, oboseala și riscurile pe care mi le-am asumat timp de 28 de ani.