Opus nr. 636 - Duminica în care îți arǎt cǎ poți fi mai inteligent decât ce zice despre tine un test IQ. Ce ne mai rămâne, acum că mașina AI știe tot
Cel mai bun exemplu pentru discuția asta este să-l privim pe Nicușor Dan. Da, da, știu că e duminică și noi, aici, pe Strict Secret, duminica ne ocupăm de suflet, nu de politică, de minte, nu de noroaie, dar, credeți-mă, azi ND este relevant pentru subiectul pe care vi-l propun.
Nicușor Dan este un om foarte inteligent, dacă e să ne uităm la școlile absolvite, la teza de doctorat și, putem doar estima, la un posibil test IQ, unde probabil ar ieși printre primii. Dar inteligența lui este statică, formală și total inadecvată pentru jobul de președinte. Este momentul să discutăm despre inteligența fluidă. Cunoaștem mulți oameni care posedă inteligență fluidă, dar noi îi considerăm, în cel mai bun caz, descurcăreți. Asta pentru că suntem blocați în niște prejudecăți deja impuse de societate. Vă deblochez eu azi.
Până atunci…
În Luxemburg, profesorii s-au apucat de cursuri despre rețelele sociale „ca să vorbească aceeași limbă cu tinerii”
Am găsit un articol interesant într-un ziar online franțuzesc ce vorbea despre mai mulți profi și educatori din Luxemburg care s-au apucat de cursuri dedicate rețelelor sociale pentru a înțelege mai bine universul digital al adolescenților și pentru a reuși să comunice mai eficient cu ei.
Cred că e o idee bună din mai multe puncte de vedere.
Îi înjurăm pe adolescenți pentru aderența pe care o au la rețelele sociale, dar puțini sunt profesorii care se străduiesc cu adevărat să înțeleagă impactul pe care rețelele sociale îl au asupra tinerilor și să privească lumea din perspectiva lor. O provocare într-o perioadă în care adolescenții consumă zilnic tot felul de conținuturi virale pe internet.
„Trebuie să le cunoaștem universul”, spune Mira, profesoară în învățământul primar. „Noi am prins începuturile internetului. Astăzi însă, mediul online este mult mai vast și vine cu mult mai multe pericole cărora trebuie să le facem față.”
Sunt multe subiecte ce ar putea fi discutate de profi cu elevii, printre care viața influencerilor, comentariile pline de ură din mediul online și diferitele provocări („challenge-uri”) lansate pe platformele sociale, căci azi asta e realitatea: tinerii au acces la rețelele sociale fără să fie cu adevărat îndrumați.
Rețelele sociale fac parte din viața de zi cu zi și nu pot fi evitate. Nu ne putem proteja complet de ele. Trebuie să învățăm să trăim cu ele și să înțelegem cum funcționează. De aia mi se pare o idee bună, numa’ bună de aplicat și în România.
Dar cui să-i pese, nene, în această țară de asemenea subiecte grele, când tocmai ce am văzut-o pe proasta de Anisie mergând la audieri în Parlament pentru funcția de ministru al Educației că citea răspunsurile la întrebări de la ChatGPT?
Un cântec relevant - aveți rǎbdare cu startul
Poemul de azi - pe temǎ
Intelectul ca preş
de Adrian Pǎunescu (Bucureşti, 1985)
Distrus, dezamăgit, calomniat;
Ciumatul preferat al ţârii mele,
Mă-ntorc plângând cu faţa către stele
Şi totuşi nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat.
Sunt mecanisme care ne jertfesc
Îngenuchem, din când în când, de milă,
Dar toată-această pagină umilă
Transportă-n ea ceva neomenesc.
Nu am trăit egal şi fără greş,
Sunt vinovat şi eu, ca fiecare,
Dar m-a purtat o bucurie mare
La uşa tuturora să fiu preş.
Şi-acum, când în mizerie tresar
C-am suportat să ştergeţi mii de ghete,
Mă ţineţi în minciuni şi în anchete
Şi mă-ntrebaţi de ce-s aşa murdar.
Şi, totuşi, ţara mea, rămân al tău,
Şi de m-aş naşte mâine încă-o dată
La fel aş fi, mulţimi să mă străbată,
Chiar preş murdar să-ţi fiu, de nu, mai rău.
Am întâlnit un artist inteligent şi grozav mi-a tihnit
Antony Micallef nu-i un pictor pe care îl privești confortabil. Este unul dintre acei artiști care îți invadează privirea și mintea, cu lupte dure de culoare între frumusețe și degradare, între rafinamentul tehnic al marilor maeștri și violența psihologică a lumii contemporane.
Considerat unul dintre cei mai importanți pictori figurativi britanici ai generației sale, Micallef îmbină expresionismul brutal cu un realism aproape halucinant. Chipurile pe care le pictează par să se topească, să se destrame sau să fie sfâșiate de propriile emoții. În locul portretului clasic, el construiește o anatomie a anxietății.
L-am prins la Munchen zilele astea cu un solo expo de excepție.
Pictura sa vorbește despre consumerism, identitate, singurătate, dependența de imagine și fragilitatea psihică a omului modern. Personajele sale sunt simultan seducătoare și tulburătoare, iar fiecare strat de culoare pare să ascundă încă o mască.
Tehnic, Micallef impresionează printr-o combinație rară de desen academic impecabil și gest pictural extrem de liber. Tușele violente coexistă cu pasaje aproape fotografice, iar această tensiune conferă lucrărilor sale o energie aparte. Influențele merg de la Francis Bacon și Lucian Freud până la cultura pop și estetica publicității contemporane.
Deși multe dintre lucrările lui sunt incomode, ele nu caută șocul gratuit. Micallef încearcă să surprindă ceea ce omul ascunde în spatele feței pe care o afișează lumii. În universul lui, frumusețea este întotdeauna fisurată, iar vulnerabilitatea este mai puternică decât perfecțiunea.
E genul de artist care demonstrează că pictura figurativă poate rămâne profund contemporană fără să renunțe la virtuozitate. În mâinile lui, chipul uman nu mai este doar un subiect, ci un câmp de luptă între instinct, memorie și identitate.
Foaaaaarte fain.
Ce mai face Zoli
Bine, aş zice chiar foarte bine.
Ce mai facem noi
Bine, ne râdem.
Ce mai face Ştefan
Bine, se bǎiețeşte pe zi ce trece. În curând, va împlini 10 ani. Mai jos, dupǎ trei ore de stat în mare.
Ce mai citim
Eu citesc în franceză, Miha în italiană. Ce bine a picat cartea asta, după toate referințele la ea din diverse biografii ale unor artiști.
Peggy vorbește acum la persoana întâi și ne arată că n-a fost o curvă, o curvă cu bani a artiștilor, ci o ființă incredibil de complexă.
Stǎrile mǎrii
Michal Pelka este unul dintre acei fotografi care nu încearcă să domine marea, ci să o asculte. Stabilit în Țările de Jos, el și-a construit un stil recognoscibil în jurul valurilor, al surfingului și al atmosferei schimbătoare a Mării Nordului, transformând apa într-un personaj cu propriile stări și emoții.
Fotografiile sale nu sunt simple imagini de acțiune. Ele surprind clipa în care lumina, vântul și apa ajung într-un echilibru perfect. Valurile devin sculpturi efemere, iar surferii apar adesea doar ca o prezență discretă într-un peisaj dominat de forța naturii.
Fiind fotograf, freediver și surfer, Pelka nu privește oceanul de pe țărm. Intră în el. Această apropiere îi permite să creeze imagini intime și cinematografice, în care privitorul simte că plutește odată cu apa. Rezultatul este o fotografie imersivă, construită mai degrabă pe atmosferă decât pe spectacol.
În lucrările lui predomină tonurile reci, lumina difuză și compozițiile minimaliste, specifice Mării Nordului. Nu caută exotismul plajelor tropicale, ci frumusețea discretă a unui peisaj adesea auster, unde fiecare schimbare de lumină transformă complet scena.
Ca ambasador al companiei Liquid Eye Waterhousings, Michal Pelka demonstrează că fotografia de ocean poate fi în același timp tehnic impecabilă și profund poetică, făcând din mare nu doar un subiect, ci o experiență vizuală și emoțională.
Ce ne mai rămâne, acum că mașina AI știe tot
I-o tristețe nouă în aer în rândul oamenilor care, toată viața, s-au sprijinit pe un singur lucru: pe faptul că știau, cǎ au şcoli - profesorul care a citit cât trei oraşe la un loc sau inginerul în capul căruia încăpeau formule pe care alții nu le pricepeau, ba chiar bunicul care, la masa de duminicǎ, scotea pe gură o vorbă de duh și toți tăceau, fiindcă omul ăla știa, era trecut prin viațǎ.
Azi, ei nu prea mai contează. În fine, „inteligența” lor nu mai contează, dacă prin inteligență definim exclusiv cunoștințele acumulate.
Azi, avem Gemini sau Claude sau ChatGPT, care au citit tot ce a scris omenirea vreodată și care îți răspund mai repede și mai complet decât orice înțelept din istorie.
Atunci ce mai valorează faptul de a ști?
Inteligența n-a fost niciodată un singur lucru pe care să-l măsori cu rigla, ci un ghem de abilități, iar două dintre ele azi se bat cap în cap într-un fel care, până ieri, nu conta, și care acum decide totul.
Una e inteligența cristalizată- tot ce-ai adunat: vocabularul, meseria, experiența, strategiile învățate, expertiza clădită cărămidă cu cărămidă în zeci de ani.
E bucătarul care gătește fără rețetă, fiindcă a gătit de un milion de ori zama de burtǎ.
Cealaltă e inteligența fluidă.
E ce faci atunci când stai în fața unei probleme pe care n-ai mai văzut-o, pentru care nimeni nu ți-a dat dinainte răspunsul, și trebuie, pe loc, să vezi un tipar, să faci o legătură pe care n-a făcut-o nimeni, să te adaptezi.
E bucătarul care primește, la Masterchef, niște ingrediente pe care nu le-a mai atins în viața lui și care, în zece minute, trebuie să inventeze ceva. Nu ce a învățat. Ceva ce nu există încă.
Toată istoria omenirii, de la primul bătrân care știa unde sunt apele şi ciupercile bune și până acum câțiva ani, ne-a fǎcut sǎ credem cǎ inteligența cristalizată e tot ce conteazǎ.
Cine știa mai mult avea mai multă putere, pentru un motiv simplu: cunoașterea era rară. Era greu de adunat, se transmitea cu chiu cu vai, mureau biblioteci întregi odată cu un singur om. Ǎla care citise, cel care ținea minte, cel care acumula, ăla conducea, ăla vindeca, ăla era ascultat. Ne-am construit școlile, ierarhiile, respectul, întreaga idee despre ce înseamnă să fii deștept, în jurul lui „eu știu, tu nu”.
Și apoi, într-o singură generație, sub ochii noștri, totul s-a schimbat.
Aplicația cu AI pe care o ai în telefonul din buzunar e, dacă stai să te gândești,
Am fost cam generos azi și am lăsat mult text la liber. Dar de aici încolo, conținutul este pentru abonații plătitori. Dă click mai jos, fiindcă astfel mă susții și în jurnalismul meu, iar tu îți faci și un bine, având acces la informații foarte utile pentru creierul tău.