Opus nr. 640 - Am sesizat Inspectia Judiciarǎ în cazul judecǎtorului Untold, tovarǎşul Sergiu Cârlan. Pfizer popreşte România. Bolojan ales cu voturile muribunzilor de la Dumbrava.
Acesta este prietenul meu Mihai. În fine, asta e pielea lui.
Asta e pǎțania lui.
Acesta este “cǎlǎtorul” cu carte a împǎrțit cuşeta CFR.
Acesta e rahatul uman care conduce CFR Cǎlǎtori.
Acesta e şeful Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA – Ion Alexandru Simu. El nu este rahat uman, este o balegǎ imoralǎ.
Nu mǎ las în fața injustiției pro-pedofile
Acum câteva săptămâni, judecătorul clujean Sergiu Cârlan mă „condamna” la plata a câteva mii de euro și la ștergerea articolelor fundamentate ce dovedeau că fondatorul UNTOLD, Bogdan Buta, e un pedofil gay ordinar.
O sentință jegoasă și total nedreaptă.
Probabil că judecătorul acesta a crezut că nu mă țin de cuvânt când am spus că îl voi reclama.
Eu mă țin mereu de cuvânt și așa voi face cu toți judecătorii care, în loc să privească la lege, privesc la „ce zice” Alexa sau ce „moacă” are Alexa sau mǎ condamnǎ pentru cǎ nu am viziunile lor progresiste si pro-pedofile.
Nu știu ce șanse am la Inspecția Judiciară, dar știu sigur că am acest drept de a-mi căuta dreptatea.
Petrecere mare la Thassos cu Dorel Cartofaru şi consultantul imobiliar Nuțu Cǎmǎtaru
Cel mai mare dezvoltator imobiliar din Sectorul 5, academicianul Dorel Cartofaru, mânca-ți-aș peleul, se sărbătorește grozav la Thassos cu Nuțu Cămătaru, interlopul idol al României, nașul său. Da, da, Nuțu, care a zis de vreo trei săptămâni că încasează „consultanță” lunară de la mai mulți imobiliari, hahaha, iar procurorii au tăcut mâlc.
Cartofaru a făcut tot cartierul de blocuri de pe Șoseaua Sălaj, iar finul Piedone i-a construit chiar și stații STB de-a lungul amplasamentului, ca să încaseze Cartofaru și mai vârtos.
Pfizer popreşte România
Pe 1 aprilie, România a fost condamnată să plătească 600 milioane euro, ca sold restant, către grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech pentru vaccinurile anti-COVID comandate, dar anulate ulterior.
Ieri a venit muia.
Pfizer execută statul român pentru plata vaccinurilor şi a blocat conturile Romatsa direct de la Bruxelles.
Compania europeană Eurocontrol a notificat Romatsa cu privire la instituirea unei popriri în cadrul procedurii de executare silită inițiate de Pfizer împotriva statului român.
Măsura vizează recuperarea a peste 3,4 miliarde de lei și 18,5 milioane de euro, pentru vaccinurile anti Covid pe care România le-a comandat, dar nu le-a mai achitat, iar autoritățile române încearcă să obțină suspendarea executării.
Și nimeni nu e în cătușe în aceste momente. Plătesc boii de români.
Dovada cǎ muribunzii de la Dumbrava au fost puşi pe liste sǎ-l voteze pe Bolojan
de Ovidiu Zara
Mulți dintre bătrânii relocați în casele deținute de “bunul samaritean” Viorel Pașca în satul Dumbrava, comuna Holod din Bihor, aveau viză de flotant, drept pentru care unii dintre ei au și votat la alegeri, chit că majoritatea aveau afecțiuni neuropsihice, ori erau muribunzi.
Conform AEP, la alegerile locale din iunie 2024, în secția de votare din Dumbrava au fost înregistrați 188 de votanți pentru care s-a utilizat urnă mobilă, ceea ce…
(de aici accesul e doar pentru abonații plǎtitori), dar vǎ garantez ca am azi chestii grele de citit.














