Opus nr. 644 - Stat eşuat şi o poveste de câcat, tristǎ tare, cǎ te-apucǎ urlatul
O poveste tare tristǎ din țara miserupeînpulismului
de Gabi Savu Dinu
Mǎtușa mea trǎia singurǎ de vreo 28 de ani, de când rǎmǎsese vǎduvǎ. Singurul fiu i-a decedat în urmǎ cu 20 de ani, îi rǎmǎseserǎ o norǎ și o nepoatǎ de fiu care n-au dorit sǎ aibǎ relații cu ea. Și n-au avut.
Mǎtușa mea a fost activǎ și pe picioarele ei pânǎ prin pandemie, când, statul în casǎ numai bine nu i-a fǎcut. Și nici c-a mai ieșit din casǎ pânǎ la sfârșit. Avea atunci 80 de ani. A început sǎ aibǎ nevoie de ajutor la cumpǎrǎturi, s-au ocupat pǎrinții mei, tata fiindu-i frate. Ǎla micu’, cu patru ani mai tânǎr decât ea. Când a început sǎ se deplaseze mai greu, tata i-a luat un cadru de care sǎ se ajute. Tot ai mei îi duceau mâncare gǎtitǎ, la douǎ-trei zile, pe care și-o încǎlzea singurǎ. Tot singurǎ se ocupa și de igiena personalǎ, deși începuse sǎ foloseascǎ și pampers.
În fiecare zi vorbeau la telefon, așa cum facem și între noi, ca sǎ ne asigurǎm cǎ am încheiat ziua cu bine.
În decembrie 2025, de sǎrbǎtori, i-am ajutat pe ai mei cu aprovizionarea și cǎratul oalelor cu mâncare la ea. Am stat de vorbǎ, ne-a zis cum sǎ-i organizǎm toate cele, sǎru’mâna, ne auzim la telefon.
Pe patru ianuarie, mama ajunge la ea, o gǎsește cǎzutǎ de cu o searǎ înainte, imediat dupǎ ce au vorbit la telefon. Na, se întâmplǎ, 86 de ani, se opintesc amândouǎ, o ridicǎ, crede cǎ s-a împiedicat, nu-și amintește ce s-a-ntâmplat. Dupǎ douǎ zile, o gǎsește iar cǎzutǎ, deși cooperantǎ, nu mai reușește s-o ridice singurǎ, cautǎ un vecin, o ridicǎ amândoi. A treia oarǎ o gǎsește tata, ǎla micu’ de 82 de ani acum, pacient oncologic și cu coloana fracturatǎ și recuperatǎ oarecum, dupǎ juma’ de an de stat nemişcat la pat și hrǎnit cu paiul când avea fro’ 70 de anișori. Bref: ambii mei pǎrinți, pacienți oncologici.
Dupǎ aceastǎ a treia cǎzǎturǎ, mǎ activez și le spun “gata, o preiau eu, nu se poate sǎ ajungem sǎ vǎ adun pe toți trei de pe jos”.
Zis și fǎcut. Ai mei gǎteau, eu mergeam la ea, o gǎseam cǎzutǎ aproape în fiecare zi, o adunam de pe jos, o spǎlam din cap pânǎ în picioare, o hrǎneam dându-i în gurǎ, spǎlam toate pǎturicile și așternuturile, îi lǎsam tot felul de gustǎrici care îi plǎceau, și o imploram cu cerul și pǎmântul sǎ nu se mai porneascǎ prin casǎ pânǎ mǎ întorc a doua zi, “pentru cǎ vezi și dumneata cât de greu ne e sǎ ne ridicǎm de pe jos”. Dacǎ n-ați fost în situația de a ridica pe cineva cǎzut, care nu ajutǎ (și nici nu vǎ doresc!), e ca și cum ai încerca sǎ ridici un perete de beton. Îmi promitea cǎ stǎ cuminte, iar a doua zi o luam de la capǎt.
Am întrebat-o de cardul de sǎnǎtate și de medicul de familie. Nu mai știa. Am gǎsit cardul, apoi niște analize mai vechi, iau numele medicului de pe parafǎ, caut pe google, ajung la un centru plin de cabinete, rugând sǎ mǎ ajute cineva cu citirea cardului ca sǎ…