Opus nr. 645 - AQUAMUIE! Primarul din Baia Mare a belit licitația.Tribunalul Cluj i-a legat mâinile lui Dăncuș cu o “amendǎ” imensǎ din banii bǎimǎrenilor, vin şi cǎtuşele de mai insistǎ. Lângǎ Cache.
Pe 30 iunie 2026, Tribunalul Cluj a pronunțat Sentința civilă nr. 688 în dosarul 1839/117/2026. Vă zic eu ce înseamnă cifrele astea, că io știu că nimeni n-are răbdare când e de documentat ciordeala vreunui politician: contractul de proiectare și execuție nr. 6665/09.02.2026 pentru aquaparkul din Baia Mare — mai știți, măăă?, ăla semnat cu fast, cu Marcel Boloș de la ADR Nord-Vest zâmbind în poze, cu Dăncuș emoționat de „recordul” său de viteză? —
Ei bine, AQUAPARK-UL a fost ANULAT.
E o aquamuie totală.
Bre, nu suspendat, nu corectat, nu peticit. Anulat
.Iar nulitatea absolută înseamnă că acel contract n-a existat niciodată, e un rahat cu perje tot ce s-au scremut Dăncuș și Boloș. Articolul 1254 din Codul Civil ne zice sec: contractul lovit de nulitate absolută este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.
Zbaaang!
Au făcut degeaba o ceremonie de căcat, puteți uita și bla-bla-ul de mai jos al lui Dăncuș cu recordul, cand se madarea in fata presei locale:
Este cel mai rapid contract semnat din istoria ADR Nord-Vest, de la faza de contractare și până la semnarea propriu-zisă! - (primarul din Baia Mare)
Ba chiar, în 4 august 2025, domnul primar Doru Dăncuș zicea pompos că îl încearcă un „amalgam de sentimente”.
Oare ce „amalgam de sentimente” îi încearcă acum pe tâmpiții de băimăreni care l-au votat primar pe Dǎncuş, DUPĂ ce au votat catastrofa coruptă ce odihnește acuma la Gherla — pe domnul Cătălin Cherecheș —, când o să vadă ACEST dispozitiv al sentinței care zice că din banii lor de contribuabili, și așa puțini, trebuie să plătească incompetența și, cel mai probabil, foamea de șpagă a lui Dăncuș?
Aproape 250 000 de euro.
Că nu-s puțini bani.
Instanța a stabilit cheltuieli de judecată totale de 1.038.923,29 lei — din care 1.009.919 lei taxă judiciară de timbru, 28.362,22 lei onorariu de avocat și 642,07 lei deplasări — și le-a împărțit după vinovăție: 60% în cârca Primăriei Baia Mare, 40% în cârca asocierii Oberhauser.
Concret, Primăria Baia Mare plătește 623.353,97 lei către MBS Group și încă 605.951,40 lei către stat, prin Municipiul Turda.
Total: 1.229.305,37 lei. Un milion două sute treizeci de mii de lei din bugetul local al Băii Mari, adică din impozitele oamenilor care așteaptă aquaparkul de o generație, duși pe apa sâmbetei nu pentru că s-a construit ceva, ci pentru că trelingarii din Primăria Baia Mare au validat o ofertă pe care două instanțe au făcut-o praf.
Asocierea Oberhauser mai plătește și ea, separat, 819.536,91 lei.
Și acum cireașa de pe tortul muii, pe care v-o dau așa cum e scrisă în hotărâre: pentru partea datorată statului, dispozitivul sentinței “constituie titlu executoriu”, iar instanța a dispus “comunicarea de îndată a hotărârii către organele de executare ale Municipiului Turda”.
Citiți încă o dată, dragi băimăreni!
Organele de executare ale Turzii au primit undă verde să execute silit Primăria Baia Mare. Ras, tuns și frezat!
Municipiul reședință de județ al Maramureșului, executat fiscal de o primărie de oraș din Cluj, din cauza propriei licitații. Dacă vi se pare umilitor, e pentru că este umilitor, chiar strigător la cer.
O să vă aburească domnul Dăncuș că va face apel, că nu știu ce, tovarăși: partea asta cu cash-ul nu așteaptă apelul — e executorie acum.
Banii se vor lua mintenaș din conturile primăriei, dar ar trebui ca ei să fie recuperați din buzunarele impotenților ce lucrează acolo.
Pentru că legea răspunderii administrative permite — ba chiar cere — ca prejudiciul să fie recuperat de la persoanele vinovate. Membrii comisiei de evaluare care au declarat “concludente” niște clarificări pe care Curtea de Apel le-a numit neconcludente au nume și semnături pe Raportul procedurii nr. 3 din 4 decembrie 2025. Ordonatorul de credite care a semnat contractul are un nume. Dacă niciun leu din milionul ăsta nu se întoarce prin acțiune în regres, înseamnă că băimărenii sunt idioti ca accepta asa ceva. Alta variantă nu există.
Mic reminder, ca să înțelegeți cât de mare e rahatul:
Licitația pentru „Complexul de agrement acvatic Câmpul Tineretului” — 152,7 milioane de lei valoare totală de investiție, din care 88,2 milioane de lei fonduri europene nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest — a pornit în august 2024 și a fost contestată de patru ori. La reevaluare, giganți ca Strabag sau Erbașu au fost eliminați ca neconformi. A câștigat asocierea condusă de Oberhauser Invest, cu 98,96 puncte. Pe locul doi, la nici două puncte și jumătate distanță: asocierea MBS Group din Turda, cu 96,61.
Numai că dosarul de calificare al câștigătoarei, la capitolul „experiență similară” — adică proba că au mai construit în viața lor un bazin cu tobogane — conținea minunății. Un contract de subantrepriză datat 12 ianuarie 2023 purta o ștampilă cu numărul de înregistrare din noul sistem al Registrului Comerțului, sistem pe care statul român l-a introdus abia în iulie 2024 și l-a atribuit firmei în 2025. Adică un act din 2023 „validat” cu o ștampilă care nu putea exista decât peste doi ani. Instanța a numit asta, elegant, „necorelare evidentă sub aspect temporal” care „afectează credibilitatea înscrisului”. Eu am numit-o un fals, un act care pute. Iar la celălalt contract-probă, cu experiența, s-a dovedit că nici vorbă, că abia dacă făcuseră o piscină amărâtă la ceva pensiune cu 3 margarete, dovadă că fotografiile piscinei circulau pe internet dinainte ca respectivul contract să fie semnat. CNSC — organismul specializat al statului, plătit exact ca să vadă asemenea lucruri — s-a uitat de două ori și n-a văzut nimic.
Pe 20 martie 2026, Curtea de Apel Cluj, prin Decizia definitivă nr. 348, a văzut însă duma și a anulat rezultatul procedurii și raportul procedurii în ce privește oferta Oberhauser, reținând că clarificările depuse „nu sunt concludente”. Iar legea — art. 209 din Legea 98/2016 și art. 134 alin. 5 din Normele metodologice — spune fără echivoc ce se întâmplă cu o ofertă ale cărei clarificări nu sunt concludente: „oferta va fi considerată inacceptabilă”.
Tribunalul Cluj, acum în iunie, numește consecința asta „implacabilă”. Rețineți cuvântul, că e rar la instanțe un asemenea calificativ, credeți-mă, mai ales la Cluj.
În mod suspect, în februarie 2026, cu o viteză de kenyan fomist ce aleargă la Londra pentru o masă caldă, Dăncuș semnase deja contractul. Ca să fim corecți până la capăt, semnarea în sine a fost legală. Articolul 9 alin. 4 din Legea 101/2016 chiar o impunea, odată ce CNSC respinsese contestația. Dar același Tribunal explică acum de ce asta nu-l salvează pe Dăncuș: legiuitorul și-a asumat riscul ca oferta câștigătoare să fie viciată, iar celeritatea protejează semnarea, nu contractul. Dăncuș a semnat legal un contract ce era născut mort, a făcut botez și chef cu nașul Boloș de față unui cadavru juridic.
Ce au ieșit la iveală în dosar? Numa’ “bombe”!
Motivarea de 24 de pagini a Tribunalului conține douǎ lucruri incredibile de grave.
Unu: Primăria Baia Mare NU S-A OPUS anulării propriului contract. E scris în hotărâre, la poziția procesuală a municipiului: “nu se opune admiterii cererii de constatare a nulității absolute a contractului de achiziție publică nr. 6665/09.02.2026”. Aceeași administrație care în februarie poza triumfător, în instanță a lăsat capul în pământ și a zis, în esență: da, anulați-l.
Pfai de capu’ meu.
Doar că a cerut la schimb o portiță: să se anuleze toată procedura, ca să se reia licitația de la zero. O portita falsa, proasta, inacceptabila.
Doi: contractul nu a fost pus în executare. Deloc. Tribunalul respinge repunerea părților în situația anterioară tocmai pentru că, “potrivit susținerilor concordante ale părților”, nu există nicio prestație de restituit. La patru luni și jumătate de la semnarea-record, pe teren: nimic. Primăria încă organiza licitația separată pentru dirigintele de șantier. Recordul de viteză a fost, deci, doar la semnat și la pozat. La muncă, viteza a fost zero.
De ce are Dăncuș mâinile legate
Pasul 1. Tovarăși, o licitație publică se termină într-un singur fel: prin semnarea unui contract (sau prin anularea ei). Atâta timp cât există contract semnat, procedura e „finalizată” și nimeni nu mai poate cere reevaluarea ofertelor. Exact pe asta se baza Primăria în martie: Curtea de Apel a anulat atunci rezultatul, dar a respins ca inadmisibilă reevaluarea, pentru că exista un contract valabil încheiat. Contractul era obstacolul, ca un zid după care se adăpostea toată construcția. Dar zidul era șubred și ilegal.
Pasul 2. Pe 30 iunie, Tribunalul Cluj a dărâmat zidul. Nulitatea absolută înseamnă, repet, că în ochii legii contractul nu a fost NICIODATĂ încheiat. Nu că, „dom’le, a fost și s-a terminat”, nope — n-a existat! Iar dacă n-a existat niciodată contract, atunci procedura de atribuire nu s-a încheiat niciodată. Licitația e, juridic, vie, deschisă, neterminată.
Pasul 3. Și ce spune legea că trebuie să se întâmple într-o licitație în care o instanță a stabilit definitiv că oferta câștigătoare „va fi considerată inacceptabilă”?
Nu-i nevoie să zică Alexa ce părere are, o scrie Tribunalul Cluj, negru pe alb, în motivare: repunerea în situația anterioară cerută de MBS ar fi „superfluă”, adică de prisos, pentru că ea „apare a decurge în mod direct din chiar efectele Deciziei nr. 348/2026”. Iar mai departe: „din moment ce prin anularea contractului nr. 6665/09.02.2026 s-a îndepărtat «obstacolul» juridic (...) se conturează obligația autorității contractante de a asigura efectul util al Deciziei nr. 348/2026”.
Adicătelea? Mai pe șleau, instanța nu i-a dat lui Dǎncuş o opțiune, i-a dat o temă de rezolvat urgent. Obstacolul a dispărut, deci Primăria Baia Mare este OBLIGATĂ să tragă singură concluziile pe care până acum le amâna: să constate că oferta Oberhauser e inacceptabilă — cum a stabilit definitiv Curtea de Apel — să o scoată din joc și să stabilească noul rezultat al procedurii.
Iar pe locul doi, la 2,35 puncte, stă de un an și jumătate asocierea MBS Group. Nu trebuie inventat nimic, Dăncușule, nu trebuie reluat nimic de la zero, nu trebuie „regândit proiectul”. Clasamentul există! Legea spune clar: scoateți-l pe cel care n-avea ce căuta acolo și dați-i celui care urmează.
De-asta a cerut Primăria în instanță anularea ÎNTREGII proceduri și reluarea licitației de la zero — era portița de care vă ziceam, portița la care spera Dăncuș.
Tribunalul NU i-a dat portița.
A anulat doar contractul și a lăsat în picioare procedura, cu obligația de „efect util” atârnând deasupra Primăriei ca un topor bine ascuțit.
Pânǎ la cătușe e un pas mic
Dăncuș are acum în față un drum îngust, mărginit de două prăpăstii, și, deși îs bun la scris poezii, nu-i metaforă când zic asta.
Dacă respectă legea — constată inacceptabilitatea ofertei Oberhauser și dă efect util deciziilor — trebuie să recunoască public că administrația lui a semnat un contract de 122 de milioane pe acte pe care instanțele le-au desființat, că „recordul” lui a fost un fiasco și că trebuie să lucreze exact cu firma pe care a ținut-o un an și jumătate la ușă. Politic, e sinucidere cu castane fǎrǎ festival.
Dacă NU respectă legea — dacă trage de timp, dacă „anulează” el însuși procedura ca să scape de MBS, dacă mai găsește un artificiu — intră cu ambele picioare în buda penală.
Pentru că a refuza, ca funcționar public, să dai efect unei obligații care „se conturează” dintr-o hotărâre judecătorească, în folosul unui operator economic eliminat de instanțe și în paguba altuia, are un nume clar în Codul Penal.
Iar peste toate astea plutesc în aer cele 88,2 milioane de lei europeni: fonduri nerambursabile agățate de un contract care juridic n-a existat niciodată, atribuit pe înscrisuri despre care o instanță a reținut „necorelări temporale” — adică munca uşoarǎ pe care auditorii europeni și Parchetul European o cautǎ și se apucă de arestat.
Căci suspiciunile de fals rămân, păcat că niciun procuror nu s-a sesizat încă să constate falsul, dar pentru DNA și EPPO e mura-n gură: civilele au făcut deja toată munca de teren, au datat ștampila, au cronometrat pozele, au scris „implacabil”.
Procurorilor, deschideți-vă gura, să vă pice mura!
Eu mai văd a treia bombă cu ceas, separată: despăgubirile.
Sentința de acum acoperă doar cheltuielile de judecată.
Acțiunea pe articolul 53 din Legea 101/2016 — profitul pe care MBS l-ar fi realizat dacă licitația era corectă, la un contract de 122 de milioane — abia urmează. Ăla de la MBS, patronul, e hârșit în războaie juridice, ca dovadă această victorie din 30 iunie. Când vine sentința cu despăgubirile, dacă Dăncuș insistă să fie prost, milionul două sute de acum o să pară bacșiș.
Impresia mea e că s-a luat șpagă. Sau cel puțin se intenționa o „taxă de succes” în sacoșă. De-aia înverșunarea în prostie a primăriei Baia Mare.
Deocamdată, hotărârea nu e definitivă — apel în 10 zile de la comunicare. Dar gândiți-vă ce apel poate face o primărie care A FOST DE ACORD cu anularea contractului: apel la cheltuieli? Să se judece pentru procente, după ce a achiesat la fond? Ăsta-i rezumatul perfect al administrației Dăncuș pe acest dosar al aquaparkului: tăcere la lucrurile mari, scandal la mărunțiș.
E blestemată Baia Mare, pe bune.
Acum două zile, Izabella-Mihaela Morth, arhitect-șef al municipiului Baia Mare, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzată de luare de mită și abuz în serviciu. Băi, javra asta lua mită orice: îmbrăcăminte și încălțăminte, produse electrocasnice și sanitare.
Acum cinci zile, Curtea de Apel Cluj a dispus confiscarea specială a 150.000 de dolari în dosarul „Mită pentru pirită” al fostului primar de Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Pare-se că lui Dăncuș, fost aghiotant al lui Cherecheș, zis și „Cache”, întâmplările astea nu îi spun nimic.
Îi e atâta de foame ca primar, încât ar face orice, cât mai e la putere. Chiar dacă știe că de-acum are mâinile legate de lege, Dăncuș așteaptă să treacă vara, crezând că toamna care va veni va face uitate cătușele sau dosarele. Prost gând. Chiar îl credeam pe Dăncuș mai deștept (şi mai atent), având în vedere greșelile predecesorului său.
PS: Domnule primar, mai citiți încă o dată pasajul ăsta din motivarea instanței:
“Mai mult, tribunalul constată nu doar că o astfel de măsură nu poate fi dispusă în speţa de faţă, dar şi că aceasta ar fi superfluă, din moment ce „repunerea în situaţia anterioară” urmărită de către reclamanta MBS Group SRL, până la data de 04.12.2025, apare a decurge în mod direct din chiar efectele Deciziei nr. 348/2026. Astfel, câtă vreme s-a statuat cu titlu definitiv faptul că, în concret, clarificările/completările transmise nu sunt concludente, şi s-a învederat şi consecința legală, respectiv faptul că oferta va fi considerată inacceptabilă, şi din moment ce prin anularea contractului nr. 6665/09.02.2026 s-a îndepărtat „obstacolul” juridic care a dus la respingerea ca inadmisibile a pretenţiilor prin care contestatoarea a solicitat constatarea caracterului inacceptabil al ofertei declarate câștigătoare și, în consecință, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și stabilirea unui nou rezultat al procedurii, se conturează obligaţia autorităţii contractante de a asigura efectul util al Deciziei nr. 348/2026, în acord cu procedura specială subsumată materiei achiziţiilor publice.”
Nasol.
Cine vrea sǎ îşi treacǎ în CV
“ŞCOALA VIETZII”?
Am scris „Școala Vietzii”, o carte pe care o pritocesc din 2024, mi-au ieşit 600 de pagini de Liviu Alexa style, despre lucrurile tabu, despre momentele de cǎcat pe care le ascundem sub preşuleț, 100 de capitole cu adevǎrurile incomode pe care ne prefacem cǎ nu le vedem: nu toți părinții merită iertați și nu toți morții merită amintiri frumoase, nunta cu patru sute de invitați e prima minciună financiară a familiei, frumusețea te scutește de caracter până vine factura realitǎții, e o carte despre mame vampir și tați muți, despre fraieri și sabotori, despre patul mort și trenul în care urci cu omul greșit, despre banii care sparg mai multe căsnicii decât amantele și despre copiii transformați în prizonieri de război de părinți care n-au știut să piardă o căsnicie.
Nu e carte motivațională, neeee, nu te pup pe frunte, nu-ți spun că universul are un plan cu tine, hahaha, nope.
Îți spun cum funcționează lumea și oamenii, și pe urmă te las să gândeşti singur, că ești om mare.
O poți da și copiilor tăi adolescenți la citit, dacă nu ai avut ouă să le spui în față niște lucruri.
„Școala Vietzii” se citește oriunde și de oriunde: pe budǎ, deschizi la capitolul care te doare azi și acolo-s gândurile lui Alexa. Unele pagini o să te enerveze, altele o să te usture, fiindcă o să te recunoști.
Și câteva, sper eu, o să te ierte de niște vinovății pe care le cari degeaba de ani de zile, fiindcă Alexa te scuturǎ cu cuvinte şi îți zice cǎ ai voie să-ți trăiești viața, dar doar pe a ta și nu pe-a altora.
Se cheamă „Școala Vietzii”, cu tz, că așa se pronunță viața pe la noi când te ia pe nepregătite. Coperta am pictat-o eu, cartea mi-a dictat-o chiar Viața — io doar am fost atent la ore.
Vine curând. Gen sǎ gǎsesc bani de tipar, sǎ fac un site decent, dar zic cǎ pânǎ la 1 august o am gata, ca sǎ mergeți înconde cu ea.
Țineți-vă bine.
PS: Precomenzi, fǎrǎ platǎ deocamdatǎ, se strâng pe liviu@ncn.ro
Ce am mai pictat
Wake me when it’s over
Spectacolul s-a încheiat, dar cortina a uitat să mai cadă. În această a douăzecea iterație a seriei Daffodil’s Lament, penultima din cele 21 pe care mi le-am propus, spațiul nu mai este doar un fundal, ci un amfiteatru monumental, un templu pǎrǎsit al uitǎrii acum cufundat într-o tăcere absolută. Rândurile nesfârșite de scaune goale devin crucile unei absențe colective – un cimitir al memoriei în care publicul a devenit umbră, iar muzica a fost înlocuitǎ de greutatea întunericului.
În acest gol vast, centrul scenei este revendicat de o prezență neașteptată: o narcisă solitară ce răsare prin crăpăturile realității, scaldată într-o lumină aurie de concert care pare să pulseze în disonanță cu liniștea sălii. O fi o antiteză brutală – fragilitatea biologică a narcisei în contrast cu austeritatea rece, metalică, a amfiteatrului, dar pentru mine e victoria adevǎratǎ a unui artist care chiar a lǎsat urme palpabile pe Pǎmânt.
Wake me when it’s over e despre suspendare, am vrut sǎ sǎ ”îngheț” pe pânzǎ acel moment între respirații, între dispariția spectatorilor și ivirea unei noi ordini. Nimeni nu mai poate cumpǎra bilet la acest concert al singurătății, dar cu toții mai putem asculta vocea de narcisǎ a lui Dolores.