Opus nr. 656 - Crima ce ar trebui sǎ vǎ îngrijoreze - despre alienarea socialǎ a copiilor ce o freacǎ prea mult pe online. Scurte şi semiscurte, fiindcǎ e sâmbǎtǎ
Știți că am un cui enorm împotriva părinților care își lasă copiii să se îngrașe nepermis. Am fost obez timp de decenii și știu cât de greu mi-a fost să slăbesc și să susțin o greutate cât de cât normală.
Dacă sunteți genul de părinți imbecili ce tolerează obezitatea la propriii copii, dacă sunteți inerți când bagă în ei o șaorma întreagă, băiatul din video-ul de mai jos vă explică clar care e problema:
Când telefonul mobil devine pumnal
Franta a interzis recent in premiera europeana accesul copiilor sub 15 ani la retelele sociale. Pana si comunistii din Vietnam, de altfel o tara superba si smart, au de gand sa faca repede aceasta miscare.
In Romania, ciu-ciu, canci, nexam, ne intereseaza mai mult pe unde si-a facut bou-vagonul de Miruta concediul.
Alienarea sociala din mediul online a copiilor si adolescentilor este un flagel atat de pervers, incat situatii precum cea de mai jos pot oricand sa apara.
Acum o lunǎ, o comunitate liniștită din Meerstad, lângă Groningen (Olanda), a fost zguduită de o dublă crimă. O adolescentă de 15 ani a fost arestată pentru că și-a ucis ambii părinți, Johan Enting și Mathilda Diemel (ambii în vârstă de 53 de ani), în locuința familiei.
Cum a aflat Politia? Pai, simplu: adolescenta si-a pozat parintii ucisi si a trimis pozele prietenilor pe un grup de whatsapp al scolii.
Chiar si câinele familiei, un Golden Retriever, a fost înjunghiat, dar a supraviețuit atacului.
Adolescenta se confrunta de mult timp cu probleme de identitate. Aceasta ar fi oscilat între a se identifica drept băiat (transgender) și, ulterior, ar fi adoptat un comportament de “therian” (persoană care se identifică spiritual sau psihologic cu un animal), comportându-se ca un câine.
Colegii de şcoalǎ au descris episoade în care fata purta urechi și coadă de câine la școală sau lătra pe holuri. Vecinii spun ca fata obisnuia sa stea seara ascunsa in tufisuri si sa sara din ele pe neasteptate latrand cand treceau pe acolo oameni.
Fapta e consumată, părinții sunt deja reci, ea e la ospiciu și Justiția olandeză va decide ce și cum.
Ce cred eu? Păi, e meritat că părinții sunt reci acum. O să sune malefic, dar, frate, având în vedere vârsta lor, 53 de ani ambii, înseamnă că fata a fost făcută târziu, cam pe la 38 de ani, deci înseamnă că erau „părinți bătrâni”, cum se spune, deci mai înțelepți totuși (aparent) decât o garnitură de părinți la începutul vieții.
Deci nu au nicio scuzǎ cǎ nu au intervenit imediat cu terapie specializatǎ. În societăți extrem de liberale precum cea din Olanda, linia fină dintre respectarea autonomiei copilului și intervenția forțată de urgență este extrem de greu de navigat pentru orice părinte, indiferent de vârstă. Dar…
Dar, bă, nene, futu-i Olanda și libertățile și marijuana și dezvoltarea personală a mă-sii, cum căcat, bă, ca părinte, nu intervii în viața copilului tău cu terapie și specialiști, când vezi că în nici doi ani fata ta trece de la a se crede băiat la a se crede câine?
Utilitatea telefonului e una, dar mai avem şi perspectiva nocivitǎții lui
În nici 20 de ani, umanitatea a trecut cu viteză cosmică prin etape tehnologice imense. În 2007, ne bucuram de primul iPhone - de atunci, au apărut aplicații, rețele de socializare, cloud-uri, AI. Telefonul a devenit o vulnerabilitate.
Escroci jegoși practică sextortion cu cei mai slabi dintre noi. Sau, dacă nu sunt șantajisti, sunt criminali sub acoperire și îi îndeamnă pe cei aflați în criză chiar să își ia viața:
Alienarea socială în rândul adolescenților în mediul online își are rădăcinile într-o deconectare profundă de realitatea biologică sau socială de zi cu zi.
Cu largul concurs al miserupismului pǎrinților.
Mediul virtual oferă un spațiu de siguranță aparentă unde tinerii își pot construi avataruri, identități alternative sau pot adera la micro-comunități extrem de nișate, care le validează instantaneu cele mai neobișnuite trăiri.
Această validare rapidă prin algoritmi, aprecieri și comentarii creează o dependență psihologică puternică, izolându-i treptat de interacțiunile din lumea fizică, care implică un efort emoțional real, gestionarea respingerii și adaptarea la norme sociale comune.
Atunci când un adolescent petrece majoritatea timpului într-o bulă digitală unde excentricitățile sau vulnerabilitățile sale sunt nu doar acceptate, ci și amplificate de algoritmi concepuți să mențină atenția, lumea reală începe să pară fadă, ostilă sau complet de neînțeles.
Apare astfel un sentiment acut de neapartenență față de familie, școală și comunitate, deoarece standardele și ritmul societății fizice nu pot concura cu flexibilitatea și intensitatea lumii virtuale.
Această prăpastie adâncește neîncrederea în sine și alimentează o formă de autism social secundar, în care tânărul se simte înțeles doar în spatele unui ecran, devenind un străin în propria casă sau în propria clasă și dezvoltând resentimente față de o realitate pe care nu mai știe cum să o trǎiascǎ.
Mobilul nu e bona ta digitalǎ, ca sǎ scapi de copil
Ce e de făcut, Liviule? Ca tu le știi pe toate, veți zice. Nu le știu pe toate. Sunt și eu speriat de schimbările de zi cu zi. Ștefan a început să folosească ChatGPT sub supravegherea mea, ÎNCĂ suntem la nivelul la care avem încredere în el, dar, evident, n-am performat în meseria de investigații 28 de ani ca să încep de acum să am încredere TOTALǍ chiar în orice sau oricine, fie el și băiatul meu, mai ales dacă discutăm de UN COPIL de 10 ani.
Deocamdată, lucrurile stau bine. Ieri, Ștefan a cerut voie pentru o aplicație de iPad să își rafineze îndemânarea la desenat. Dar săptămâna trecută a sărit calul cu un joc și i-am atras atenția că la următorul derapaj îl „ard” și i-l șterg. E un proces continuu, dar, iar zic…
Nu cred că, totuși, discutăm de mari filosofii, prieteni, tot asta rămâne soluția: părinții trebuie să fie prezenți în mod activ și conștient în viața copiilor, pentru a le construi o punte solidă între lumea digitală și cea reală.
Nu îi feriți total de expunerea la tehnologie, o să îi handicapați în relația cu viitorul imediat, în nici trei ani, cu dezvoltarea AI și a roboților umanoizi, lumea noastră va arăta cu totul altfel.
Dar nici nu îi lepădați telefonului mobil, ca să scăpați de ei, pentru ca e meci cu Steaua sau pentru că numai așa stau cuminți.
Tiktok sau Insta nu-s bone digitale. Minecraft nu e părintele copilului vostru.
Trebuie impuse limite clare privind timpul petrecut în fața ecranelor. Nu negociate cu ei.
Când aud asta că „am negociat” mor de nervi. Ce să negociez, bă, EU, părinte matur, cu un paparici de 11 ani care are creierul necopt? Ce e de negociat în fața pericolului dependenței?
Dacă aveți adolescenți, băgați-i la activități sportive, voluntariat, hobby-uri practice sau călătorii care să le ofere acea dopamină și validare pe care altfel o caută în comunitățile online.
Și mai faceți ceva, ascultați-i fără să-i judecați imediat, creați acasă un spațiu de siguranță emoțională ca el să își poată exprima cu încredere neclaritățile, anxietățile sau crizele de identitate fără teama de a fi respins sau ridiculizat.
Și mai faceți ceva, da, da, e un proces continuu: puneți, bre, mâna sau burta pe mobil și faceți și cu voi o alfabetizare digitală, căci deja ritmul societății și evoluția AI o impun. Nu vă cere nimeni să vă jucați Roblox, dar să știți cu ce se mănâncă AI, cum poate fi incredibil de util, și deopotrivă de nociv, e musai ca de voie bună.
Da, nociv. Ia citiți mai jos:
AI poate fi incredibil de folositor și pentru copii, dar trebuie să învățați și voi, părinții, când poate deveni o otravă.
Mai discutǎm pe tema asta.
Până atunci, vă rog să nu uitați, cei ce mă citiți free, că e de rahat acest lucru. Nu cred că 26 de lei în 2026 e o sumă mare, pe bune.
Am lăsat azi acest text de mai sus la liber, tocmai pentru că, din bun simț, cred că trebuie citit de cât mai mulți părinți, și e fapta mea bună pe ziua de azi. Dar nu fiți țărani, nici voi nu lucrați gratis la job.
Apăsați subscribe! Dacă plătiți pe un an în avans, vă trimit moca toate cărțile mele semnate.
Un text pe care aş vrea să vă OBLIG să îl citiți (de-aş putea)
de Valer Simion Cosma
De câțiva ani trăim cu sentimentul că lumea pe care o cunoșteam se destramă. Mai întâi pandemia, apoi războiul din Ucraina, genocidul din Gaza, bombardarea Iranului de către SUA și Israel, urmată de riposta acestuia și efectele asupra pieței globale a petrolului. Criză după criză, fiecare prezentată ca fiind fără precedent și fiecare însoțită de același mesaj: trebuie să ne obișnuim cu sacrificiul, vin vremuri grele. Ba pe la noi ni se mai și zice că am fi huzurit și că acum vine nota de plată pentru risipa publică pe salarii de bugetari.
Frica a devenit fundalul permanent al vieții cotidiene și pare că îmbibă totul, că ia în greutate, în loc să se mai dilueze. Și nu e vorba doar de frica de război sau de o nouă pandemie, ci și de frica de viitor, de sărăcie, de boală, de pierderea locului de muncă sau a locuinței, de incapacitatea de a le oferi copiilor o viață mai bună etc. Un climat întreținut zilnic de discursul politic și de o mare parte a presei și influencerilor. Trăim într-o stare aproape continuă de urgență, vecină cu colapsul iminent, în care orice nouă criză justifică măsuri care, în alte condiții, ar fi fost greu de acceptat.
În același timp, calitatea vieții s-a degradat accelerat. Puterea de cumpărare a veniturilor s-a erodat, costul vieții a crescut, iar ceea ce până nu demult era considerat firesc începe să devină un lux, o fiță. Pe lângă presiunea pusă de inflație și creșterea costurilor energiei asupra indivizilor și familiilor, sistemele publice pe care se sprijină o societate în vremuri, deopotrivă în vremuri bune și dificile, sunt împinse în subfinanțare cronică: sănătatea, educația, cercetarea și asistența socială. Acestea nu mai sunt prezentate ca investiții în viitor sau ca piloni ai unei societăți democratice, ci ca simple cheltuieli care trebuie reduse ca să evităm o criză și mai mare. Ni se spune că „nu mai sunt bani”, că trebuie făcute reforme, că trebuie să acceptăm austeritatea, că statul nu își mai permite ceea ce până ieri era considerat normal. Că gata cu atâtea drepturi și pretenții. Trebuie muncit mai mult pe bani mai puțini și acceptat că o să trăim mai greu, mai strânși la pungă.
În același timp însă, pentru armament se găsesc sute de miliarde de euro. Pentru războaie și pentru pregătirea altor războaie există întotdeauna resurse. Ceea ce pare imposibil atunci când discutăm despre…