Opus nr. 657 - Duminica în care niște jeguri ne spun că istoria trebuie dărâmată cu târnăcopul. Nu e musai despre statuia lui Adrian Păunescu, ci despre tunsul la zero, cu forța, al sufletului nostru
În mod normal, ziua de duminică pe Strict Secret e calmă, dar în această duminică nu sunt calm, sunt revoltat, furios și dornic să pleznesc proștii progresiști.
36 de papagali angajați ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – o labă tristă de organizație care n-a investigat nimic serios de când există – toacă 2 milioane de euro pe lună ca buget. Ca să își justifice sinecura impotentă primită de la analfabetul Nicolae Ciucă în 2022, șeful IICMER, Daniel Șandru, s-a gândit să iasă și el în evidență în aceste zile cu propunerea de mai jos, ca să nu fie doar Oana Țoiu sau Mîruță imbecilii de serviciu ai verii:
36 de papagali, da? 2 milioane de euro pe lunǎ, da?
Despre memoria culturală și maturitatea unei națiuni
Daca mai treceti prin Praga, nu evitati Muzeul Comunismului. Ei l-au facut, fara rusine si fara cardeala morala, l-au facut pentru prezent si viitor, pentru ca pruncii lor sa stie ce s-a intamplat in Cehoslovacia de-a lungul perioadei regimului totalitar.
Muzeul prezintă comunismul din multe unghiuri de abordare, cum ar fi viaţa cotidiană, politica, educaţia, arta, Miliţia populară, armata, poliţia (inclusiv serviciile secrete alte StB), justiția şi alte instituţii de presiune.
Copiii și tinerii care vizitează muzeul pot vedea acolo sloganurile comuniste, procesul de naționalizare, pe panouri expoziționale care explică problemele „chiaburilor”, condamnarea a peste 50 de mii de agricultori din 1950 până în martie 1951, mutarea forțată a peste 4.000 de familii.
Sunt prezentate, în imagini elocvente, distrugerea brutală a naturii, transformarea peisajului din cauza exploatării masive a cărbunelui, poluarea solului, eroziunile.
Pot vedea răul pe care l-au făcut comuniștii, cum și-au bătut joc de prelați, de intelectuali, de artiști.
Dar pot vedea și realizările oamenilor de știință sau cum au ținut piept cei mai curajoși dintre ei Uniunii Sovietice.
Copiii cehilor pot vedea în acel muzeu cum națiunea cehoslovacă, una complicată ca mentalitate, s-a trezit și s-a ridicat în picioare, alături de Václav Havel.
De 37 de ani, românii, popor de slugi nostalgice, se mint când condamnă comunismul. Nefiind condamnat ferm, iar comuniștii rămânând la putere îmbrăcați în haine noi, de la Iliescu la Băsescu, de la Năstase la Ioan Rus sau Boc, românii au început să îi ducă dorul.
Asta e o discuție – ce nu a făcut România în privința comunismului și, mai precis, ce NU a făcut acest IICMER pentru a condamna comunismul cu eficiență, ci doar din denumire.
Am tăcut la diareea de lege Vexler, au zbierat alții. Sunt prea sictirit de România, pe bune, ca să mai sper în ceva bun, dar asta cu Păunescu mă atinge tare.
Îmi atinge copilăria, iubirea pentru poezie, îmi atinge limitele de suportabilitate în fața acestui val de absolutism moral cu care se tratează trecutul de niște căcați cu ochi care vor să rescrie istoria. Nu problema statuii mă irită, ci întreg ansamblul demersului.
Adrian Păunescu a fost un personaj complicat, dar un poet superb. A fost un intelectual alterat, dar un poet superb. A fost un lingău al ceaușismului, dar unul dintre primii critici ai derapajelor lui nea Nicu.
Tot ce îmi doresc e ca el și mulți alți români proeminenți și complicați din secolul trecut să fie priviți DIN TOATE PERSPECTIVELE și să lăsăm la latitudinea copiilor noștri ce vor crede despre ei.
Urăsc amnezia selectivă, detest cretinismul societal. Și scriu aceste rânduri nu pentru că am crescut cu poeziile lui Păunescu, nu pentru că am ascultat cântecele lui Hrușcă, Socaciu și Șeicaru scrise pe versurile lui Păunescu, ci pentru că mi-e frică de exacerbarea excesului și că, de exemplu, azi-mâine, vine Fritz și zice că Octavian Hoandră nu mai trebuie să iasă din casă decât o oră pe săptămână pentru că e un scriitor îngâmfat ce fumează trabucuri, simbolul clar al tupeului burghez postdecembrist (dacă ar ști că Hoandră joacă și golf, l-ar închide la Jilava useriștii când ajung la guvernare).
Un popor cu coaie și conștient de sine (nu e cazul românilor) nu se teme de propria istorie și nu încearcă să o epureze retrospectiv, hahaha (e un hahaha trist), fiindcă asta au făcut și comuniștii, remember?
Vreau să ne asumăm în plm personalitățile marcante cu toate luminile și umbrele lor, înțelegând că valoarea culturală nu poate fi anulată de conjuncturile sau loialitățile politice ale unei epoci.
Ce urmează, bă, ăștia de la IICMER? Să interziceți poeziile lui Păunescu? O să vină DIICOT-ul și la mine să îmi ia integrala grasului bărbos, din care citesc MEREU, și o să mă ducă la țuhaus?
Bă, băieți, știți cine a fost băiatul ăla a cărui statuie vreți să o dați jos? Un scrib penibil de ode ceaușiste, DAR și autorul acestor versuri:
Tu, Ardeal, tu, Ardeal, îți suntem oșteni,
Templu sfânt, templu sfânt, Munții Apuseni.
Că tu ne ești vatră și din piatră-n piatră,
E tăria unui neam de moți,
Asta-i țara noastră, noi nu stăm în gazdă,
Horea nostru-i risipit pe roți.
Măi, iicmeriști borați, voi vreți să îl anulați pe ăla care a scris „Steaguri albe”?
Puteți voi scrie aşa?
Mă rog cu putința mătușilor
Contra venirii cenușilor,
Mă rog cu blândețea din flaute
Un happy end să ne caute.
Baaaaa, iicmeristi cacati cu ochi, voi stiti cine a fost Adrian Paunescu al romanitatii? Virgiliu, nu stiti, ca voi sunteti cum zicea Ciutacu aici:
Băăă, iicmeriști triști, voi știți că minunata Eneida, azi considerată o epopee, a fost o comandă literară pentru a legitima puterea împăratului Augustus și a oferi Romei o origine divină?
Jos Virgiliu, huoo!
Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici și iubiți poeți români ai secolului XX. Cu umbre enorme și dese.
Dar datorită lui îi avem azi pe Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Tudor Gheorghe, Mircea Vintilă, Valeriu Sterian, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Magda Pușkaș, Zoia Alecu, Valeriu Penișoară, Marcela Saftiuc, Adriana Ausch, ca să nu-i mai pomenesc pe Hrușcă, Șeicaru și Victor Socaciu.
Statuile sunt repere ale memoriei, nu caziere, sunt o recunoaștere a amprentei majore pe care acea personalitate a lăsat-o asupra identității colective.
Dărâmați statui, dar nu veți șterge trecutul, ci veți priva societatea de reperele sale și de posibilitatea unui dialog matur cu propria istorie.
Adrian Păunescu face parte din cultura română. Cu versurile sale memorabile, cu spiritul său vulcanic, dar și cu toate contradicțiile vremii sale, locul lui în memoria colectivă este deja stabilit, nu ni-l anuleazǎ un institut sinecurist.
Acesta este şeful IICMER, Daniel Sandru…
un ciugulitor de bani publici şi sinecuri, un coi cu cioc:
În loc de mult prea meritatul „multă muie”, am decis să îi dedic lui Șandru poezia „Bieți lampagii”, scrisă de Păunescu. Papagalul ăsta e născut la țară, în satul Horpaz din Iași, e mai mare ca mine cu 4 ani, ar fi trebuit să nu uite niciodată versurile astea, căci sigur s-a „lovit” de ele în comunism, până să ajungă mare domn la IICMER:
Bieți lampagii
de Adrian Pǎunescu
Într-un veac cu noapte mare
Noi aprindem felinare
Ca să nu fiți triști.
Bieți lampagii, prin veacul greu
Oriunde-am fi, lucrăm din greu
Dăm foc, dăm foc, felinarelor.
Voi le stingeți către ziuă,
Iar noi ne luăm adio,
Sărmani artiști.
Vine noaptea următoare,
Noi aprindem felinare
Spre a fi frumos.
Voi le stingeți dușmănește,
Vouă noaptea vă priește,
Vai, ce folos.
Cineva mereu ne ceartă
Că urmăm această artă
Fără de tumult.
Într-o noapte fără lună
Vă vom spune „Noapte bună",
Umiliți prea mult.
Dar ni se va face milă,
Vom da foc chiar la feștilă,
Nu vom rezista.
Căci flacăra alb-albastră
Este meseria noastră,
Ea și numai ea.
Contra nopții tutelare
Noi aprindem felinare
Până veți simți
Că în beznele profunde
Azi lumina se acunde
În lampagii.
Noi, artiștii fără vine,
Noi purtăm în mâini lumina
Să vă dăm 'napoi.
Însă dacă va fi cazul
Se va termina și gazul,
Vom arde noi.
PS1: 26 de lei pe lunǎ ca sǎ mǎ susții în proiectul meu de aici - Strict Secret. Dacǎ eşti mocangiu sau calic, dǎ skip.
PS2: Mi-am adus aminte cǎ la Praga am vǎzut cea mai ciudatǎ instalație ever: